ICCJ. Decizia nr. 735/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 735/2014
Dosar nr. 4104/85/2013
Şedinţa publică din 28 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10/CC din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul Ş.F., cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, vizând sentinţa penală nr. 129 din 06 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4401/85/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4274 din 15 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În considerentele acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 23 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalul Sibiu cererea de revizuire formulată de condamnatul Ş.F., însoţită de referatul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care s-a solicitat: respingerea ca inadmisibilă a cererii condamnatului; soluţionarea cererii în camera de consiliu fără citarea părţilor; obligarea condamnatului la plata cheltuielilor de judecată.
În conţinutul referatului s-au arătat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 06 iulie 2011 a Tribunalului Sibiu, dată în Dosarul nr. 4401/85/2010, definitivă la data de 15 decembrie 2011, urmare a deciziei penale nr. 4274 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul Ş.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut de către instanţă, că în data de 15 iulie 2010, inculpatul, aflat în extravilanul comunei B., judeţul Sibiu, enervat de faptul că victima R.D., căruia i-a încredinţat paza oilor, le-a neglijat, i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, acesta decedând. S-a constatat că victima a decedat datorită unor rupturi pulmonare produse ca urmare a unor fracturi costale, în cadrul unui politraumatism.
S-a reţinut că cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 05 octombrie 2012, însă dosarul s-a aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru motivarea soluţiei şi a fost înaintat Parchetului abia la data de 17 aprilie 2013, nefiind posibilă soluţionarea cererii fără dosarul cauzei.
S-a arătat că în cererea de revizuire petentul solicită a fi reaudiată soţia sa, Ş.V., care ştie adevărul, în sensul că victima ar fi fost bătută de fiul său în vârstă de 13 ani şi nu de el.
S-a constatat din studiul dosarului de urmărire penală, dar şi a celor de la instanţă că martora Ş.V. a fost audiată de mai multe ori, aceasta având o atitudine oscilantă, motiv pentru care instanţele au înlăturat ca neadevărate declaraţiile date în faţa judecătorilor, fiind menţinute numai cele date în cursul urmăririi penale.
S-a arătat, totodată, că s-a apreciat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că „în mod corect instanţa fondului a valorificat declaraţiile martorei Ş.V. din cursul urmăririi penale, care se coroborează cu actele medicale de la dosar, precum şi cu celelalte mijloace de probă”.
Faţă de aceste aprecieri ale instanţelor care au judecat atât fondul, apelul, dar şi recursul inculpatului Ş.F., s-a arătat că cererea de reaudiere a soţiei sale Ş.V., ca martoră, în această cerere de revizuire apare ca fiind fără sens, date fiind declaraţiile oscilante pe care le-a avut anterior.
S-a apreciat în final că poziţia acesteia nu poate fi decât una subiectivă, încercând să-şi salveze soţul de la executarea pedepsei aplicate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, prin sentinţa penală nr. 129 din 06 iulie 2011 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul Ş.F. la o pedeapsă de 15 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Sentinţa a rămas definitivă la 15 decembrie 2011 prin respingerea apelului şi recursului inculpatului, această sentinţă fiind deci menţinută prin decizia penală nr. 4274 din 15 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin prezenta cerere de revizuire, revizuentul Ş.F. critică sentinţa prin care a fost condamnat arătând că fapta a fost comisă de către minorul P.F.V., apărare care de altfel a fost invocată şi în cursul judecăţii în fond, apel şi recurs. Această apărare a inculpatului a fost analizată de instanţe, prin hotărâre definitivă stabilindu-se vinovăţia inculpatului.
Pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare în faţa instanţei de fond şi în apel au fost audiaţi martorii propuşi în rechizitoriu şi cei indicaţi de revizuent, iar din probatoriul administrat în cauză nu au rezultat elemente care să indice o altă stare de fapt decât cea reţinută de către instanţă.
Pe de altă parte, aspectele invocate de revizuent în cerere nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Întrucât cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, astfel cum s-a statuat şi prin decizia penală nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, Tribunalul a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă şi a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul Ş.F.
Prin apărătorul desemnat din oficiu revizuentul condamnat Ş.F., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii penale atacate şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că din probele administrate în dosarul de fond a rezultat că partea vătămată a fost lovită de o altă persoană nu de către revizuent, iar soţia revizuentului cunoaşte această împrejurare.
Prin decizia penală nr. 137/A din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat Ş.F. împotriva sentinţei penale nr. 10/CC/2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4104/85/2013, apreciată ca fiind legală şi temeinică întrucât motivul invocat de apelant nu se circumscrie motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, la data de 19 septembrie 2013, revizuientul Ş.F., în termen legal, a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 17 octombrie 2013.
La dosarul cauzei nu s-au depus motive scrise de recurs, iar prin apărătorul desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor, recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Examin ând recursul declarat de revizuientul Ş.F., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competent aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Exercitarea c ăii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a s ăvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infrac ţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- c ând două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Fiind o cale de atac extraordinar ă şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Având în vedere motivul invocat de revizuient, respectiv faptul că este nevinovat, Înalta Curte constată că acesta nu se regăseşte între cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motiv pentru care în mod corect s-a respins cererea de revizuire.
În raport cu cele apărate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ş.F.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat Ş.F. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 736/2014. Penal. Falsificarea de monede sau... | ICCJ. Decizia nr. 725/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
