ICCJ. Decizia nr. 834/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 834/2014
Dosar nr. 7780/63/2013
Şedinţa publică din 7 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 232 de la 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 7780/63/2013, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii G.M. şi G.C. şi, în baza art. 174 și 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., cu domiciliul în Dăbuleni, jud. Dolj, fără antecedente penale, la pedeapsa de 13 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani; s-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza art. 174 și 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.C. cu domiciliul în Dăbuleni, jud. Dolj, fără antecedente penale, la pedeapsa de 13 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani; s-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 64 lit. a) teza II-a lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 88 C. pen., s-a menţinut starea de arest inculpaţilor şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 20 februarie 2013 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii G.M. şi G.C.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acţiunile civile formulate de părţile civile M.D., T.L. şi partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova şi s-a fixat termen pentru soluţionarea laturii civile la data de 19 iunie 2013.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 1.400 lei, cheltuieli judiciare statului, din care, câte 368 lei contravaloare acte medico - legale şi câte 600 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 121/P/2013 al Parchetului de pe Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest - a inculpaţilor G.M. şi G.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., constând în fapt în aceea că în după amiaza de 20 februarie 2013, în jurul orelor 15,30-15,45, martorul M.I.-ginerele victimei T.M. - s-a deplasat de la locuinţa comună (situată pe strada D.V. din oraşul Dăbuleni) la o anexă a gospodăriei acestora, situată pe aceeaşi stradă, la o distanţă de aproximativ 60-70 m de locuinţă, pentru a aduce un geam de autoturism pe care urma să i-l dea unei rude de ale sale, martorul G.A.
În momentul în care a ajuns în apropierea anexei, pe stradă, martorul M.I. i-a văzut pe membrii familiei G. - inculpatul G.M., soţia acestuia G.D. şi fiul lor, inculpatul G.C., aceştia încercând să sprijine de un stâlp de electricitate o scară din lemn în lungime de aproximativ 5 m.
Martorul M.I. le-a reproşat celor trei membrii ai familiei G. conduita acestora, cerându-le ca în situaţia în care au defecţiuni la reţeaua de cablu TV, să apeleze la funcţionarii acestei societăţi şi să nu mai încerce să remedieze singuri defecţiunile.
Membrii familiei G. au fost iritaţi de acest reproş, din partea martorului M. şi au început să-i adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă. Văzând că nu se conformează solicitării sale, martorul M. s-a deplasat lângă stâlpul electric şi a tras de scara pe care membrii familiei G. o rezemaseră pe stâlp, doborând-o pe sol.
Imediat, inculpatul G.C. s-a deplasat la o glugă de coceni din apropiere, a luat de acolo o bâtă din lemn, lungă de aproximativ 2,5-3 m şi a început să îl lovească pe martor în zona capului cu aceasta. Martorul M. s-a refugiat de agresiunea inculpatului G.C., în spatele anexei gospodăreşti, în apropierea unei case. De lângă o cisternă metalică, martorul a luat o furcă, pentru a se apăra de agresiunea inculpatului.
În timp ce G.D. s-a deplasat la locuinţa sa cu scara ce fusese doborâtă de martorul M., inculpaţii G.M. şi G.C. l-au urmărit pe martorul M., unde acesta se refugiase. De lângă aceeaşi cisternă metalică, inculpatul G.M. a luat o cazma metalică cu coadă din lemn, cu care a intenţionat să îl agreseze pe martor.
Văzând că martorul M. se refugiase lângă casă, în apropierea locului în care martorul avea legat un câine, cei doi inculpaţi au aruncat cu obiecte contondente în direcţia sa. In acest timp, auzind zgomotele produse de conflictul dintre martorul M. şi inculpaţi, martorul G.A., care rămăsese în faţa curţii locuinţei familiei T., pentru a-l aştepta pe martorul M. să revină cu geamul de autoturism, acest martor (G.A.) a intrat în curtea locuinţei familiei T. şi le-a adus la cunoştinţă numiţilor T.M. şi L. (socrii martorului M.) despre conflictul ce se desfăşura la anexa gospodărească.
T.M. şi T.L. s-au deplasat către anexa gospodărească, situată pe aceeaşi stradă, la aproximativ 60-70 m, iar în momentul în care a ajuns în drum, în dreptul anexei, văzându-l pe ginerele său în faţa casei (amplasată în spatele anexei gospodăreşti) i-au cerut să nu se mai certe cu inculpaţii.
În apropierea martorului se afla inculpatul G.M., având asupra sa cazmaua metalică, iar G.C. se deplasase în curtea locuinţei sale.
Inculpatul G.M. a venit în drum unde se aflau T.M. şi Lucica şi l-a lovit pe T.M. o singură dată, cu cazmaua în zona capului. în urma loviturii aplicate, victima T.M. a căzut pe sol, în stare de inconştienţă imediat, din curtea locuinţei sale a ieşit inculpatul G.C., înarmat cu o bâtă din lemn, în lungime de aproximativ 1,5-1,7 m, s-a apropiat de locul în care căzuse victima T.M. şi a lovit-o cu această bâtă de 8-10 ori, loviturile vizând în special capul şi membrele superioare. Lângă cei doi se afla martora T.L., aceasta ţipând şi cerând insistent inculpatului G.C. să înceteze agresiunea asupra soţului său.
În timp ce inculpatul G.C. îl lovea pe T.M., inculpatul G.M. s-a îndreptat cu cazmaua către locul în care venise martorul M. (colţul anexei dinspre stradă) şi a început să îl lovească şi pe acest martor.
În sprijinul inculpatului G.M. a venit soţia sa, G.D., care, în momentul în care M.I. a căzut pe sol, a intenţionat sa înfigă coarnele furcii (ce o avusese în mână M.) în abdomenul acestuia.
La un moment dat, în sprijinul inculpatului G.M. a venit şi fiul său, inculpatul G.C. (care între timp încetase agresiunea asupra lui T.M.), ambii inculpaţi lovindu-l pe martorul M. cu pumnii.
În urma ţipetelor de ajutor ale martorei T.L., au început să vină vecinii părţilor implicate în conflict, unul dintre aceştia - martorul V.A. reuşind să aplaneze conflictul dintre inculpat şi martorul M., martorul V. reuşind imobilizarea inculpatului G.C.
Întregul conflict a fost perceput în mod direct de martorul B.G., acesta aflându-se în curtea locuinţei sale, lângă gard, la o distanţă de aproximativ 175 m de locul conflictului.
De asemenea, partea conflictului în care a fost agresată victima T.M. de către cei doi inculpaţi, a fost percepută în mod nemijlocit, de la mică distanţă, de martorii T.L. şi M.I., soţia şi respectiv ginerele victimei.
Totodată, martora M.M., vecină cu familia M., a perceput în mod nemijlocit momentul în care inculpatul G.C. îl lovea cu bâta pe T.M., în timp ce acesta din urmă era căzut pe sol, iar martora C.V., o altă vecină a familiei T., aflându-se în curtea locuinţei sale, a auzit zgomotele produse de loviturile aplicate de inculpatul G.C. victimei T.M., precum şi rugăminţile insistente ale martorei T.L. către inculpatul G.C. să înceteze agresiunea.
Martorii veniţi la locul conflictului au anunţat prin serviciul 112, poliţia şi ambulanţa. La faţa locului s-au prezentat echipajele poliţiei din localitate precum şi ambulanţa, care a transportat-o pe victima T.M., în comă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cu ocazia examinării medico legale s-a stabilit că victima T.M. suferise leziuni cranio-faciale severe care necesitau pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale şi care au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.
La data de 21 februarie 2013 s-a intervenit neurochirurgical, ocazie cu care a fost extirpat un hematon subdural voluminos format din cheaguri de sânge negre. După intervenţia chirurgicală, starea de sănătate a victimei s-a deteriorat, la data de 24 februarie 2013 survenind decesul acesteia.
Raportul de constatare medico-legală de necropsie a concluzionat că moartea victimei T.M. a fost una violentă, ea datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale, cu hematom subdural de emisfer cerebral stâng operat, consecinţă a unui traumatism cranio-facial. Intre leziunile de violenţă cranio-cerebrale şi deces există o legătură de cauzalitate directă. Din cuprinsul raportului rezultă că leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cu corp tăietor; acest lucru se justifică prin lovirea victimei de către inculpatul G.M. cu cazmaua şi de către inculpatul G.C. cu bâta.
Astfel, instanţa de fond a constatat că fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care au fost condamnaţi, la individualizarea pedepselor avându-se în vedere prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi art. 71 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, prin astfel de fapte aducându-se atingere unor valori fundamentale ocrotite de legea penală - viaţa persoanelor, împrejurările în care a fost comisă fapta (respectiv pe fondul unui conflict spontan derulat pe drumul public, prin exercitarea de acte de violenta asupra părţii vătămate T.M. cu o cazma şi respectiv o bata), urmarea produsa, circumstanţele personale ale inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
S-a apreciat că o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu executare, va fi în măsură să realizeze scopul pedepsei, să-i determine pe inculpaţi să conştientizeze că se impune respectarea pe viitor a dispoziţiilor legii penale şi respectarea tuturor valorilor sociale ocrotite de legea penală şi deci să nu mai comită alte infracţiuni.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acţiunile civile formulate de părţile civile M.D., T.L. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, fixându-se termen pentru soluţionarea laturii civile la data de 19 iunie 2013.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 mai 2013, în baza art. 195 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr. 232 din 22 mai 2013, în sensul că s-a trecut corect "în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. art. 88 C. pen., menţine starea de arest inculpaţilor şi deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 20 februarie 2013 la zi", în loc de "în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. art. 88 C. pen. menţine starea de arest inculpaţilor şi deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 20 februarie 2012 la zi", cum greşit s-a trecut.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât inculpaţii G.M. şi G.C., cât şi părţile civile T.L. şi M. (fostă T.) D.
Părţile civile M.D. şi T.L. au solicitat desfiinţarea sentinţei, iar pe fond majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa de fond, arătând că, la dosarul cauzei s-au depus mai multe acte, din care rezultă că aceştia au săvârşit anterior şi alte fapte de natură penală, iar în cauza de faţă, deşi au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, la instanţa de fond, au avut un comportament necorespunzător şi după săvârşirea faptelor; apreciază că pedepsele aplicate sunt prea reduse, în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, din probele administrate rezultând că inculpaţii au aplicat lovituri victimei în mod repetat, de mare intensitate, care au condus la deces, lăsând victima în stare de inconştienţă şi plecând; mai mult, inculpaţii sunt cunoscuţi în comunitate ca fiind persoane violente, aceştia atentând anterior şi la integritatea fizică a altor persoane, oamenii din comună fiind indignaţi de fapta săvârşită de către aceştia, aceştia fiind şi motivul pentru care inculpaţii nu au fost prezenţi la reconstituire; în consecinţă, solicită majorarea pedepselor către maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Inculpaţii au solicitat desfiinţarea sentinţei, iar pe fond, reducerea pedepselor la care au fost condamnaţi de instanţa de fond, întrucât martorul M.I. - ginerele victimei - a fost cel care a declanşat conflictul, respectiv a tras de o scară aparţinându-le, ce se afla rezemată de un stâlp, până a doborât-o, iar victima a avut de asemenea o atitudine agresivă faţă de ei, ceea ce i-a determinat să răspundă prin acte de violenţă; în consecinţă, au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepselor sub minim special prevăzut de lege.
În motivele scrise de apel, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de art. 183 C. pen., întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpaţii ar fi urmărit sau acceptat ca loviturile pe care le-au aplicat victimei să-i cauzeze moartea; astfel, un inculpat a aplicat o singură lovitură victimei, cu o cazma, însă nu cu intenţia de a-i provoca moartea, ci pentru a o împiedica să lovească, iar celălalt inculpat i-a aplicat mai multe lovituri cu băţul, însă nu pentru că urmărea să o ucidă, dovadă fiind şi concluziile examinării medico-legale, respectiv leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale; faptul că loviturile au fost aplicate victimei în zona capului, nu determină încadrarea faptei în infracţiunea de omor calificat, în cauză, instanţa de fiind reţinând că loviturile nu au fost aplicate numai în zona capului, ci şi peste membrele superioare.
Apelurile declarate de părţile civile T.L. şi M.D. au fost apreciate ca fiind fondate, iar apelurile formulate de inculpaţii G.M. şi G.C. nefondate, pentru următoarele considerente:
Analizând sentinţa apelată pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, precum şi în raport de criticile părţilor, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, în baza căruia faptele reţinute în sarcina apelanţilor inculpaţi au fost încadrate în mod legal în prevederile infracţiunii de omor calificat prev de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Motivul de apel formulat în scris de apelanţii inculpaţi - privind greşita încadrare juridică a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, solicitând schimbarea încadrării în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de 183 C. pen. - a fost apreciat ca nefondat.
Astfel, s-a apreciat că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeter intenţionată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie inculpatului pe baza culpei. Aşadar, inculpatul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau săi producă o vătămare corporală, însă se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, însă putea şi trebuia să-l prevadă.
Aşadar, omorul se deosebeşte de infracţiunea prev de art. 183 C. pen. prin latura sa subiectivă, respectiv, dacă în cazul omorului, inculpatul acţionează cu intenţie directă sau indirectă de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acţionează - aşa cum am arătat - cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depăşeşte intenţia sa. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca omor sau loviri ori vătămări cauzatoare de moarte, de mare însemnătate este determinarea poziţiei psihice sub care a acţionat inculpatul.
Ori, în cauza de faţă, instanţa de apel a constatat că inculpaţii au folosit un instrument de a produce moartea victimei (inculpatul G.M. i-a aplicat victimei o lovitură cu cazmaua în zona capului, iar inc. G.C. i-a aplicat cu o bâtă din lemn mai multe lovituri, atât în zona capului, cât şi în zona membrelor superioare), regiunea corpului lovită a fost o zonă vitală (majoritatea loviturilor fiind aplicate de către cei doi inculpaţi în zona capului victimei), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate a fost mare (inculpatul G.C. a aplicat victimei, cu bâta de lemn, 8-10 lovituri în zona capului şi în zona membrelor superioare, iar aceste lovituri, cât şi lovitura aplicată cu cazmaua de inc. G.M., au fost de mare intensitate, întrucât, din raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova rezultă că victima a suferit leziuni cranio-faciale severe, care necesitau pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale şi care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie); după săvârşirea infracţiunilor, cei doi inculpaţi nu au încercat să dea prim ajutor victimei, dimpotrivă, au lăsat-o în stare de inconştienţă, martorii asistenţi fiind cei care au anunţat Serviciul de Urgenţă 112 şi poliţia, care s-au deplasat la faţa locului şi au transportat victima în comă la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
Instanţa de apel a apreciat că toate împrejurările menţionate mai sus demonstrează cu certitudine că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de omor, rezultând intenţia acestora de a ucide victima, intenţie indirectă, întrucât, din modul în care au acţionat, rezultă că deşi nu au urmărit producerea rezultatului, au acceptat-o posibilitatea producerii acestuia.
Instanţa de apel a considerat că este nefondat şi motivul de apel formulat de apelanţii inculpaţi privind aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv inculpaţii ar fi fost provocaţi de atitudinea necorespunzătoare a martorului M.I. - ginerele victimei -, care a doborât o scară aparţinând inculpaţilor, rezemată de un stâlp şi, de asemenea, de atitudinea agresivă a victimei, care a încercat să-l lovească pe inculpatul G.M.
Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora instanţa de fond a soluţionat cauza urmare a cererilor formulate de apelanţii inculpaţi, instanţa de apel a apreciat că nu rezultă atitudinea provocatoare şi violentă a victimei, conform celor susţinute de inculpaţi ci, din contră, rezultă că inculpaţii, în urma unei discuţii cu martorul M.I., i-au adresat acestuia injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, inculpatul G.M. fiind cel care avea asupra sa o cazma metalică, cu care ulterior a aplicat o lovitură victimei, în zona capului.
Chiar şi în situaţia în care între victimă şi inculpaţi ar fi avut loc un schimb de replici, eventual insulte, aşa cum s-a susţinut de către inculpaţi, acestea nu pot constitui un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen., întrucât, pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării ar fi fost necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, săvârşind astfel infracţiunea. In acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie lafel de grav ca şi riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenţei unei proporţionalităţi între intensitatea actului provocator şi a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părţilor aflate în conflict (modul în care inculpatul a recepţionat actul victimei în forul său interior), dar şi obiectiv (aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă).
Instanţa de apel a apreciat că proferarea de injurii la adresa inculpaţilor, nu reprezintă acte de gravitatea celei avută în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen. şi nu justifică conduita ulterioară a acestora.
Stabilind vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de omor calificat, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora, însă instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv au fost aplicate pedepse mult prea blânde, raportat în special la gravitatea faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (aşa cum am arătat şi mai sus, cei doi inculpaţi au acţionat concomitent, deosebit de violent, aplicând numeroase lovituri victimei, în zona capului, deşi aceasta, după lovitura iniţială aplicată cu cazmaua în caz de inculpatul G.M., a căzut pe sol în stare de inconştienţă, ulterior inculpaţii părăsind locul faptei fără a acorda primul ajutor victimei).
Instanţa de apel a apreciat că numai sinceritatea celor doi inculpaţi în faţa instanţei de fond, în raport de împrejurările săvârşirii faptei şi consecinţele produse, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepselor la un minim exagerat, pentru o faptă care a vizat viaţa unui om.
Oprindu-se la un singur criteriu dintre cele prevăzute de lege, instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile legale potrivit cărora, la individualizarea pedepsei se ţine seama de un ansamblu de criterii, şi nu numai de unul singur, pentru ca, prin prisma acestora, să se poată diferenţia pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru acelaşi gen de infracţiuni. Ori, la o examinare atentă a acestor criterii, raportate la cauză, s-a conchis că existau motive care să conducă instanţa de fond aspre un cuantum care să înfăptuiască, în concret, atribuţiile funcţionale ale sancţiunii.
Mai mult, pedeapsa, ca măsură de constrângere are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul fiecărui inculpat şi, ca atare, trebuie individualizată astfel încât fiecare inculpat să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de alte fapte penale.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor la câte 16 ani închisoare, cuantum considerat ca fiind proporţional cu gravitatea faptelor pentru care aceştia au fost deferiţi justiţiei şi de natură a contribui la reeducarea acestora.
În raport de aceleaşi considerente, motivul de apel formulat de inculpaţi -privind reducerea pedepselor aplicate de instanţa de fond - a fost considerat ca nefondat, numai poziţia de recunoaştere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen., nejustificând reducerea pedepselor.
În consecinţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile părţilor civile au fi admise, a fost desfiinţată sentinţa în parte, sub aspectul laturii penale, cu consecinţa majorării pedepselor aplicate inculpaţilor G.M. şi G.C. pentru infracţiunea prev de art. 174, 175 lit. i) C. pen., la câte 16 ani închisoare.
Constatându-se legalitatea şi temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, s-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, iar în baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 22 mai 2013 la zi şi, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii arestării preventive şi nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice o altă măsură în acest moment, se va menţine starea de arest a inculpaţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii G.M. şi G.C.
În cauză, recursurile formulate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 noiembrie 2013 şi s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 07 martie 2014.
Printr-un memoriu, depus cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, la data de 25 februarie 2014, inculpaţii au invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior,solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu noua încadrare juridică. Pentru situaţia în care nu se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte s-a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior. Totodată, au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpaţilor a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10, 14 şi 17 C. proc. pen. anterior.
S-a susţinut că faţă de dispoziţiile art. 5 C. pen. se impune schimbarea încadrării juridice din art. 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 188 C. pen., care este mai favorabilă.
Totodată, s-a solicitat aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de noua încadrare şi să se dispună reducerea pedepselor cu o treime potrivit art. 3201 C. proc. pen. anterior iar pedepsele aplicate să fie orientate către minimul special, avându-se în vedere circumstanţele în care fapta a fost săvârşită cât şi circumstanţele personale ale acestora, potrivit caracterizărilor depuse.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 martie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de la data de 30 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.
Examinând recursurile formulate de inculpaţii G.M. şi G.C. conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:
În recurs, reiterând criticile din apel, inculpaţii au invocat lipsa intenţiei de a suprima viaţa victimei arătând că au lovit-o pentru a se apăra în condiţiile în care aceasta a iniţiat conflictul.
Or, instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că, în data de 20 februarie 2013, inculpatul G.M. i-a aplicat victimei o lovitură cu cazmaua în zona capului, iar inculpatul G.C. i-a aplicat cu o bâtă din lemn mai multe lovituri, atât în zona capului, cât şi în zona membrelor superioare.Regiunea corpului vizată în mod special de loviturile aplicate de inculpaţi, a fost o zonă vitală, respectiv capul victimei.
Numărul şi intensitatea loviturilor aplicate a fost deosebit de mare (inculpatul G.C. a aplicat victimei, cu bâta de lemn, 8-10 lovituri în zona capului şi în zona membrelor superioare, iar aceste lovituri, cât şi lovitura aplicată cu cazmaua de inculpatul G.M., au fost de mare intensitate.
De altfel, în faţa instanţei de fond inculpaţii au recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi, în consecinţă, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Totodată, Înalta Curte notează că instanţa de fond şi instanţa de recurs au apreciat ca neîntemeiată cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte reţinând că probatoriul administrat demonstrează că infracţiunea de omor s-a săvârşit cu intenţie indirectă
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată şi cererea privind existenţa circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior reţinând că din probele administrate nu a rezultat o atitudinea provocatoare şi agresivă din partea victimei.
Criticile inculpaţilor din recurs vizând lipsa intenţiei de a comite fapta precum şi existenţa unor circumstanţe atenuante impun o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Aşadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu mai poate cenzura situaţia de fapt.
Astfel, pentru a examina criticile inculpatului vizând încadrarea juridică şi existenţa unor circumstanţe atenuante, instanţa de recurs are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă - care, nu poate fi schimbată - şi care, contrar susţinerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a săvârşit fapta în modalitatea descrisă în hotărârile atacate.
În realitate, prin motivele de recurs se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.
Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursurilor inculpaţii nu au invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile lor nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior.
În ceea ce priveşte critica vizând greşita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce le-a fost aplicată, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar criticile inculpaţilor privind individualizarea pedepsei nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.
De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior şi nu poate fi examinat prin prisma celorlalte cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Cazul de casare prev de art. 3859 pct. 10, C. proc. pen. a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti astfel încât nu poate face obiectul analizei Înaltei Curţi.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de a se face aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se . constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 alin. (1) C. pen.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.
La momentul comiterii, infracţiunea, în modalitatea faptică reţinută de instanţa de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior care prevedea pedeapsa cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, fiind aplicată inculpatului, în concret, pedeapsa principală de 16 ani închisoare, în condiţiile reţinerii disp. art. 3201 C. proc. pen. anterior şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.
Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen.
În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public dar şi reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi.
Deşi legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracţiunii în forma de bază.
Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ţinând seama de noile limite de pedeapsă.
Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speţă va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond şi instanţa de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.
În atare situaţie, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă principală de 16 ani închisoare, orientată către maximul special de 16 ani şi 8 luni închisoare, rezultat ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Ţinând seama de principiile anterior menţionate, înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de câte 13 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., pedeapsă orientată către maximul special, de 13 ani şi 4 luni închisoare, rezultat ca efect al aplicării dispoziţiilor de reducere prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Instanţa de recurs va aplica pedepsele complementare şi accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", urmând a le adapta în funcţie de noul conţinut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.
Prin urmare, va aplica recurenţilor inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate de inculpaţi sunt fondate şi, în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, le va admite, va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 232 din 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj şi, rejudecând, în baza art. 5 C. pen. şi art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii G.M. şi G.C. din infracţiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe fiecare dintre inculpaţii G.M. şi G.C. la o pedeapsă de câte 13 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va interzice fiecăruia dintre inculpaţi exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepselor, va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 20 februarie 2013 la 7 martie 2014 şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii G.M. şi G.C., casează în parte Decizia penală nr. 327 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi sentinţa penală nr. 232 din 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj şi rejudecând:
În baza art. 5 C. pen. şi art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii G.M. şi G.C. din infracţiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe fiecare dintre inculpaţii G.M. şi G.C. la o pedeapsă de câte 13 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.
În baza art. 65 C.pen. interziae, fiecăruia dintre inculpaţi exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepselor.
Menţine celelalte, dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de, 20 februarie 2013 la 7 martie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 175 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei."
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 862/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
