ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 789/2014

Dosar nr. 4811/101/2009*

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 72 din 22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 4811/101/2009, a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R., căsătorit, cu doi copii minori, cu antecedente penale, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane faţă de părţile vătămate P.C., P.M., V.I. şi G.A.D.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) - art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane faţă de partea vătămată G.G.S.

În baza art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) - art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.R. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "Iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup."

În baza art. 33 - 34 C. pen., nu s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 198 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus anterior condamnarea acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate pentru aceste infracţiuni (1,6 ani închisoare pentru art. 321 alin. (1) C. pen., 3 ani pentru art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen., 1 an pentru art. 217 alin. (1) C. pen., 2 ani pentru art. 192 alin. (2) C. pen., 3 ani pentru art. 323 alin. (1) C. pen., 3 luni pentru art. 180 alin. (1) C. pen.; 3 ani închisoare pentru art. 197 alin. (1) C. pen.; 2 ani închisoare pentru art. 198 alin. (1) C. pen.).

În baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-au constatat graţiate pedepsele de 1,6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.; de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. şi de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă pentru săvârşirea de către inculpatul G.P.R. a infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (de 3 ani închisoare), de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (de 2 ani închisoare) şi de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003 (de 3 ani închisoare), toate aceste ultime trei infracţiuni cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prev. de art. 71, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului G.P.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c), e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 36 alin. (3), art. 88 C. pen. şi art. 356 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioadele mai sus menţionate, ca executate (de la 15 ianuarie 2001 până la 18 octombrie 2001 şi de la 29 decembrie 2003 până la 1 februarie 2005); precum şi perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv, pentru faptele deduse judecăţii, de la 5 februarie 2007 la 19 iulie 2007.

În baza art. 61 alin. (1) s-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, se consideră executată, întrucât inculpatul G.P.R. a executat în regim privativ de libertate în perioada 15 ianuarie 2001 - 18 octombrie 2001 şi în perioada 29 decembrie 2003 - 1 februarie 2005, fiind liberat condiţionat la data de 1 februarie 2005, prin Sentinţa penală nr. 237 din 1 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, iar în perioada restului rămas neexecutat (de 418 zile) nu a mai săvârşit nici o altă infracţiune, motiv pentru care nu se mai impune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei rezultante aplicată prin prezenta sentinţă penală.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M. şi obligat inculpatul G.P.R. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale către aceasta.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul G.P.R. la plata sumei de 2.270 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 2.000 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate, sumă ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi din 30 martie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.P.R., judeţul Gorj, cu acelaşi domiciliu, cetăţenia română, fără ocupaţie, căsătorit, cu antecedente penale, pentru infracţiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen. - şi disjungerea cauzei faţă de inculpaţii D.T. şi T.I., învinuiţii S.D.A. şi S.C., precum şi faţă de făptuitorii V.D. şi T.C.-S., în vederea continuării cercetărilor pentru infracţiunile prev. de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, inculpaţii D.T. şi T.I. se află în relaţii de concubinaj şi au domiciliul stabil în România - municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.

Cei doi, în urmă cu mai mulţi ani împreună cu fiul lor "M.", s-au stabilit, ca rezidenţi, în oraşul Almeria - Spania. Aici, cei trei, ajutaţi de alţi cetăţeni români, au pus bazele unei reţele de traficanţi de persoane. Fie direct, fie prin intermediari, inculpaţii au recrutat fete fără posibilităţi materiale de trai şi transportat din România în Spania - oraşul Almeria, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, dar, în realitate, le-au exploatat sexual.

La acest grup constituit în Spania a aderat şi inculpatul G.P.R., care, în perioada 2002 - 2003, a recrutat mai multe fete, pe care le-a transportat în Almeria, unde au fost exploatate sexual.

Astfel, s-a reţinut că, părţile vătămate P.C. şi M. (născute la 5 octombrie 1983), surori gemene, absolvente a 10 clase primare, în perioada anului 2002, au locuit temporar la bunicii paterni din localitatea Glogota, judeţul Gorj. Aici, cele două surori l-au cunoscut pe T.C.S., care le-a oferit un loc de muncă în străinătate. În timpul discuţiilor, le-a promis că le ajută cu bani pentru transport până în Spania şi cu plata taxelor necesare obţinerii paşapoartelor. Având posibilităţi materiale reduse, cele două părţi vătămate au acceptat propunerea şi, la următoarea întâlnire, T.C.S. le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul G.P.R., "omul lui de legătură, care le va însoţi în Spania".

După obţinerea paşapoartelor, în ziua de 26 iunie 2002, cele două surori au plecat din oraşul Motru, judeţul Gorj, cu un autoturism condus de prietenul lui T.C.S., în care se mai afla, alături de acesta, şi soţia sa, A. S-a menţionat că inculpatul G.P.R. plecase în Spania mai înainte, pe o rută necunoscută de cele două părţi vătămate. Toţi patru - P.C., P.M., T.C.S. şi soţia sa, A., au coborât în Arad, de unde au preluat un autocar cu destinaţia Spania.

Din baza de date a IGPFR a rezultat că, la 27 iunie 2002, ora 4,10, cu autocarul, au ieşit din ţară prin Vama Borş. Ajunse în Spania - Madrid, părţile vătămate au fost aşteptate de inculpatul G.P.R. şi D.M., care le-au transportat într-o locaţie închiriată de inculpatul D.T., zis P. Aici, cele două părţi vătămate au constatat nemijlocit că "toate fetele care stau în casa închiriată de D.T. practică prostituţia la stradă sau în clubul din apropiere".

După o zi de odihnă, cele două fete au fost luate de inculpatul G.P.R. şi duse în clubul de noapte situat în apropiere, unde au fost obligate să practice prostituţia. Semnificativă, în acest sens, este declaraţia părţii vătămate P.C. "aveau obligaţia să obţină de la fiecare client câte 40 - 50 de Euro. Paşapoartele erau lăsate de proxenet la recepţie".

Deşi cei doi - inculpatul G.P.R. şi T.C.S., erau extrem de violenţi în realizarea scopului propus prin transportarea fetelor în Spania, cei doi aveau obiceiul să ude un prosop cu apă şi cu el le băteau pe tot corpul pe fetele care nu practicau prostituţia, părţile vătămate au reuşit să fugă din acel club, fără să practice prostituţia.

S-a reţinut, de asemenea, că partea vătămată V.I. (născută la 30 ianuarie 1982 în comuna Slivileşti, judeţul Gorj) şi prietena sa, M.I., în vara anului 2002, prin intermediul numitului G.F., l-a cunoscut pe inculpatul G.P.R., persoană care se ocupa cu găsirea unui loc de muncă în Spania. Cu această ocazie, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va lucra în Spania ca ospătar la un bar. Acceptând propunerea, inculpatul G.P.R. şi prietenul său G.F. au suportat toate cheltuielile necesare obţinerii paşapoartelor.

După obţinerea paşaportului, partea vătămată V.I., însoţită de inculpat, a plecat din Târgu Jiu, judeţul Gorj, cu un taxi condus de un băiat M., până la Cluj. De aici, au luat un autocar cu care au ieşit din ţară prin Vama Borş, iar, la punctul de trecere a frontierei în Austria, inculpatul G.P.R. a fost dat jos din autocar, din motive necunoscute în Spania, partea vătămată a fost aşteptată de un tânăr de etnie rromă - C.S., ginerele lui D.T., capul reţelei - şi transportată în localitatea Badajos. Aici, partea vătămată a găsit mai multe fete, surorile S., P.M. etc., care erau împărţite pe proxeneţi.

S-a mai reţinut că partea vătămată G.A.D. (născută la 6 septembrie 1984), în primăvara anului 2003, s-a întâlnit la discoteca din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, cu inculpatul G.P.R., care "i-a propus să meargă în Spania, pentru a lucra ca menajeră". Neavând posibilităţi materiale de întreţinere şi mama bolnavă, partea vătămată a acceptat propunerea. După două zile inculpatul G.P.R. însoţit de inculpaţii D.T. şi T.I., au venit la partea vătămată acasă şi, fără ştirea mamei sale, au purtat discuţii referitoare la plecarea sa în Spania. După ce au obţinut paşaportul taxele fiind plătite de inculpatul G.P.R., partea vătămată a plecat la Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, unde a stat trei săptămâni, timp în care au mai fost aduse două fete din Motru. Din Turnu Măgurele, cele trei fete au plecat în Spania, pe ruta Cluj - Borş - Almeria, în Almeria au fost aşteptate de D.T. şi T.I., care au obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze timp de un an şi opt luni.

În actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că partea vătămată G.G.S. (născută la 3 septembrie 1985) din comuna Slivileşti, judeţul Gorj, la discoteca din comună, l-a cunoscut pe inculpatul G.P.R., care i-a propus să meargă la muncă în străinătate. Aceasta a acceptat propunerea, dar i-a relatat inculpatului că este minoră şi nu are certificat de naştere, act necesar obţinerii paşaportului.

Inculpatul G.P.R. s-a oferit să o ajute în obţinerea unui duplicat al certificatului de naştere şi, ulterior, obţinerea paşaportului, plătind taxele aferente. După obţinerea paşaportului, în ziua de 3 septembrie 2002, ziua de naştere a părţii vătămate, aceasta aplecat cu V.D. la Cluj şi, de aici, cu autocarul, prin Vama Borş, până în localitatea Anganda - Spania, unde au fost aşteptaţi de inculpatul G.P.R. Aici, minora a fost obligată de inculpat să practice prostituţia.

S-a reţinut că, starea de fapt din rechizitoriu a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţilor vătămate, a martorilor audiaţi în cauză şi a înscrisurilor aflate la dosar.

Prin Sentinţa penală nr. 240 din 19 iulie 2007, Tribunalul Mehedinţi a dispus achitarea pentru faptele deduse judecăţii, precum şi punerea de îndată în libertate a inculpatului G.P.R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă. Pentru a se dispune această soluţie s-a reţinut în esenţă că din coroborarea probelor administrate în cauză nu a rezultat vinovăţia acestui inculpat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal s-a declarat recurs de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi.

Prin Decizia penală nr. 33 din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, a dispus respingerea apelului ca inadmisibil, reţinându-se în esenţă că doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi putea exercita apel în cauză, deoarece în faţa primei instanţe, Ministerul Public a fost reprezentat de un procuror din cadrul acelui parchet, care de altfel a şi pus concluzii pe fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a declarat recurs de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi.

Prin Decizia penală nr. 394 din 5 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei mai sus menţionate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi, reţinându-se în esenţă că în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii exercitării apelului de către DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi. Întrucât Legea nr. 508/2004 conferă un plus de atribuţii acestei structuri fată de atribuţiile Ministerului Public reglementate de Legea nr. 304/2004.

S-a mai reţinut în cadrul aceleiaşi decizii că în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel judecarea s-a efectuat fără respectarea procedurilor legate de publicitate a şedinţei de judecată, potrivit art. 6 parag. I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Legea nr. 304/2004, art. 290 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 4811/101/2009.

În cauză s-a procedat la audierea inculpatului G.P.R., declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Inculpatul a arătat că înţelege să uzeze, potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen., de dreptul la tăcere.

Deşi legal citate, inclusiv conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., cât şi cu mandat de aducere, părţile vătămate nu s-au prezentat în vederea audierii. Din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere a părţilor vătămate a rezultat că acestea sunt plecate de mai multă vreme în locaţii necunoscute din străinătate.

În cauză, s-a dispus citarea martorilor din rechizitoriu: G.V.A., B.D., S.M.M., E.V., G.G.V. şi B.N.I.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2009 s-a prezentat în instanţă numita B.M., care a afirmat că este mătuşa martorei B.D. şi a arătat că această martoră nu se poate prezenta deoarece are probleme de natură medicală fiind internată într-un spital din Franţa. În acest sens a depus la dosar o dovadă medicală în limba franceză.

Martora G.V.A. a declarat că menţine declaraţiile date anterior în cauză, că nu-l cunoaşte pe inculpatul G., că în urmă cu mai mulţi ani a plecat în Spania cu numita G.G., unde a locuit la o persoană numită I.P.; că în acel loc numitul P. i-a reţinut paşaportul şi a condiţionat restituirea acestuia de prestarea a diverse munci în folosul altor persoane, precum şi că din discuţiile avute de numitul P. cu o altă persoană a înţeles că acesta intenţiona să o vândă pe numita G.G., care însă a reuşit să fugă cu un văr de-al ei cu maşina.

Martora S.M.M. a declarat că menţine declaraţiile date anterior în cauză, că pe inculpatul G. nu-l cunoaşte, că ştie că de intermedierea persoanelor pe ruta Spania se ocupa un bărbat din Motru poreclit S.; că a plecat în Spania în luna iunie 2005, aflând de posibilitatea de a lucra în agricultură de la o vecină a sa numită L. Martora a mai declarat că sumele de bani necesare în vederea procurării documentelor necesare plecării au fost avansate de numitul A. zis E., căruia i-au fost trimise în acest scop sume de bani din Spania de către D.T.; că după procurarea celor documente a plecat din Drobeta-Turnu Severin în Teleorman, unde a locuit aproximativ trei săptămâni la rude ale numitului D.; că ajunsă în Spania a locuit într-o locaţie aparţinând numitei T.I., unde i s-a reţinut paşaportul şi vreme de mai multe luni nu i s-a permis să plece decât însoţită; că în acea locaţie din Almeria locuiau 3 - 4 fete în mod periodic, că iniţial a lucrat într-un bar, apoi pe stradă întreţinând relaţii intime cu diverse persoane contra cost; precum şi că deşi obţinea între 800 şi 1.200 Euro pe zi, cea mai mare parte a sumelor obţinute erau reţinute de D.T., martorei fiindu-i puse la dispoziţie doar alimente, medicamente, sume mici de bani - în jur de 20 Euro - şi 5 Euro pentru fiecare convorbire telefonică în ţară. Martora a mai declarat că ulterior i s-a permis să revină în ţară, că numita T.I. i-aş oferi suma de 500 Euro cu acea ocazie sub promisiunea că-i va găsi alte fete care să practice prostituţia în interesul său.

Având în vedere menţiunile făcute, în procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele martorilor B.D., E.V., G.G.V. şi B.N.I. În baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a constatat că audierea acestora nu mai este posibilă, motiv pentru care s-a procedat la citirea declaraţiilor făcute de aceştia în cursul urmăririi penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia din 26 mai 2006 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, dată în Dosarul nr. 148/D/P/2005, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul G.P.R. şi alţii, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 pct. 2, lit. a), comb. cu art. 2 pct. 2, lit. e) din Legea nr. 678/2001, art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că, în perioada 2002 - 2006, aceştia au racolat mai multe fete, dintre care două minore, pe care le-au transportat în Spania, sub promisiunea unor locuri de muncă, dar, în realitate, le-au exploatat sexual, sumele de bani obţinute fiind încasate de către T.I. şi D.T.

Prin Ordonanţa din 5 februarie 2007 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului G.P.R., pentru infracţiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a), comb. cu art. 2 pct. 2, lit. e) din Legea nr. 678/2001, art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că, în perioada iulie 2002 - iunie 2003, acesta, atât singur, cât şi împreună cu T.C.S., au recrutat pe minora G.G.S. şi pe numitele P.C., P.M.,V.I. şi G.A.D., pe care le-au transportat în Spania - Almeria, fiind găzduite la familia D., unde au fost obligate să practice prostituţia. Cele cinci părţi vătămate, din care una minoră, au fost înşelate (minţite) că în Spania vor lucra ca ospătar la un bar, fie în agricultură, la cules de portocale.

Prin rechizitoriul din 30 martie 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, nr. 148/D/P/2005, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.P.R., pentru infracţiunile prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 2 şi 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., şi disjungerea cauzei faţă de inculpaţii D.T. şi T.I., învinuiţii S.D.A. şi S.C., precum şi faţă de făptuitorii V.D. şi T.C.S. în vederea continuării cercetărilor pentru infracţiunile prev. de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, reţinându-se, în fapt, că inculpaţii D.T. şi T.I. se aflau în relaţii de concubinaj şi au domiciliul stabil în România, municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman. Cei doi, în urmă cu mai mulţi ani, împreună cu fiul lor "M.", s-au stabilit, ca rezidenţi, în oraşul Almeria - Spania. Aici, cei trei, ajutaţi de alţi cetăţeni români, au pus bazele unei reţele de traficanţi de persoane. Fie direct, fie prin intermediari, inculpaţii au recrutat fete fără posibilităţi materiale de trai şi transportat din România în Spania - oraşul Almeria, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, dar, în realitate, le-au exploatat sexual.

La acest grup constituit în Spania, a aderat şi inculpatul G.P.R., care, în perioada 2002 - 2003, a recrutat mai multe fete, pe care le-a transportat în Almeria, unde au fost exploatate sexual.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 "(1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi,", iar potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001 "(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi."

Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că în ambele cazuri este necesar să existe un anumit scop (cel al exploatării unei persoane), însă pentru săvârşirea acestor infracţiuni de trafic de persoane nu este necesar ca scopul să fie şi realizat efectiv.

Prin exploatarea unei persoane se înţelege potrivit art. 1 pct. 2 lit. e) din acelaşi act normativ obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.

În cazul majorilor, pe lângă cerinţa realizării oricăreia dintre acţiunile ce compun elementul material al infracţiunii prev. de art. 12 (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane), este necesar ca acestea să se realizeze printr-o anumită modalitate (ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere; prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani, ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), în caz contrar fapta neconstituind infracţiunea prevăzută art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În cazul minorilor, realizarea elementului material (recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor), fără utilizarea mijloacelor de constrângere mai sus amintite, constituie infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, iar utilizarea oricăruia din acele mijloace de constrângere atrage aplicarea agravantei prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi act normativ.

Legea 678/2001 prevede drept formă calificată a infracţiunii de trafic de persoane, potrivit art. 12 alin. (2) lit. a), situaţia în care aceasta este săvârşită de două sau mai multe persoane.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat că în urma unor investigaţii poliţieneşti desfăşurate de către Brigăzile Provinciale de Străini şi Documente din Valencia şi Almeria desfăşurate în lunile mai - decembrie 2006 s-a realizat dezmembrarea parţială a unui grup infracţional organizat de mai mulţi ani, ce se ocupa cu transportarea femeilor de origine română din România în Spania în vederea exploatării lor sexuale în cluburi sau pe străzi, în provincia Valencia şi Almeria.

Liderul grupului era D.T. - zis P. - care, între altele, se ocupa cu traficul femeilor, era destinatarul câştigurilor obţinute de acestea prin practicarea prostituţiei, călătorea în mod regulat din provincia Valencia în provincia Almeria, unde folosea ameninţările, inclusiv cu moartea prin împuşcare, faţă de unele dintre femei.

Concubina acestuia, T.I., se ocupa de găzduirea unor persoane de sex feminin venite în localitatea Badajos, din provincia Almeria, le reţinea documentele de identitate, le forţa să practice prostituţia în diverse locaţii aparţinând reţelei şi în special în C.E. şi pe autostrada S.A., efectua un control strict asupra veniturilor obţinute de acestea, venituri ce erau ulterior predate numitului D.T.

În cursul anului 2002 la acest grup infracţional a aderat şi inculpatul G.P.R., inculpat care în perioada anilor 2002 - 2003 a racolat pe numitele P.C., P.M.,V.I., G.A.D. şi G.G.S., ultima fiind minoră în acea perioadă, în scopul exploatării lor sexuale în folosul clanului D. ce activa în provincia Almeria din Spania.

Deşi iniţial în faţa procurorului din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Gorj inculpatul G. a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, ulterior acesta a arătat că nu-şi mai menţine acele declaraţii, deoarece au fost date sub presiunea exercitată de procuror şi nu ar corespunde adevărului.

Din înscrisul de la dosarul parchetului a rezultat că în perioada 27 mai - 11 septembrie 2002 inculpatul G.P.R. a încasat prin W.U. suma de 1.750 dolari SUA, unul dintre persoanele care i-au trimis sume de bani fiind însăşi numitul D.T..

Inculpatului G. i-au fost trimise sume de bani din Spania inclusiv de numitul T.C.S. (235,87 dolari SUA în 14 august 2002).

La aceste sume se adaugă suma menţionată în adresa din 6 martie 2003 a SC B.P. SA, de 516,62 dolari SUA trimisă aceluiaşi inculpat în perioada 30 august - 11 septembrie 2002 din Spania de către numitul C.S. - ginerele lui D.T.

De remarcat a fost faptul că sumele respective de bani au fost transmise inculpatului de diverse persoane, din localitatea Badajos, din provincia Almeria - Spania. Privitor la aceste sume de bani, în cursul procesului, anterior inculpatul G. a declarat că acestea reprezentau partea sa din contravaloarea unor bunuri pe care le sustrăsese în Spania alături de diverse persoane din clanul D.

Această afirmaţie a fost în parte eronată, deoarece din extrasele de cont şi ordinele de plată, din adresa din 6 iulie 2007 a IJPF Mehedinţi (Dosar 4516/101/2007 - Tribunal Mehedinţi) şi din copia paşaportului acestui inculpat, a rezultat că parte din sumele de bani amintite au fost trimise din.Spania anterior primei date de ieşire a acestui inculpat din ţară.

Astfel, din adresa din 6 iulie 2007 al JPF Mehedinţi a rezultat că inculpatul G.P.R., în cursul anului 2002, a ieşit din ţară la data de 18 iulie 2002 şi a revenit în ţară la 6 august 2002; apoi a ieşit din ţară la 15 august 2002 şi a revenit în ţară la 27 august 2002; apoi a ieşit din ţară la 12 septembrie 2002 prin vama Borş, a revenit la aceeaşi dată prin acelaşi punct de frontieră şi a părăsit ţara prin PTF Salonta la aceeaşi zi. De remarcat a fost faptul că acestui inculpat i-au fost trimise din Spania cu puţin timp înainte de data fiecărei plecări următoarele sume de bani din localitatea Badajos:- înainte de 18 iulie 2002: 47,54 + 291,09 dolari SUA = 338,63 dolari SUA; 466,67 dolari SUA + 235,87 dolari SUA = 702,54 dolari SUA; respectiv 285,44 dolari SUA + 140,46 dolari SUA + 516,62 dolari SUA = 942,52 dolari SUA.

Din coroborarea tuturor declaraţiilor date de părţile vătămate P.C., P.M., V.I. şi G.G.S. pe parcursul procesului penal de faţă a rezultat că în vara anului 2002 inculpatul le-a cunoscut pe acestea şi le-a propus să plece în Spania sub pretextul găsirii unui loc de muncă. Ajunse în Spania, în localitatea Badajos, din provincia Almeria, cele patru persoane mai sus menţionate au fost cazate într-o locaţie aparţinând numitei T.I., concubina lui D.T., unde li s-au reţinut actele de identitate şi au fost obligate să se prostitueze, sumele obţinute fiind gestionate de T.I., fiind remise apoi lui D.T..

Potrivit art. 75 C. proc. pen. "Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză."

În cauză declaraţiile date pe parcursul procesului de către părţile vătămate, s-au coroborat între ele, se coroborează cu menţiunile din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu menţiunile din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, surorile P. au declarat că l-au cunoscut pe inculpatul G. în vara anului 2002, prin intermediul lui T.C.S.; că la data de 27 iunie 2002 au ieşit din ţară prin vama Borş împreună cu acesta din urmă (fapt ce se coroborează şi cu menţiunile din adresa IGPFR).

Ajunse în Spania în locaţia mai sus amintită, cele două surori au fost duse într-un club de noapte din apropiere - C.E. - unde li s-a solicitat să se prostitueze. Partea vătămată P.M. a declarat că la scurt timp după ce au ajuns în Badajos - Spania şi-a făcut apariţia şi inculpatul G., "persoană căreia îi plăcea să spună că este mare boxior şi că se impune prin forţa sa." Această afirmaţie se coroborează cu menţiunile din adresa din 6 iulie 2007 a IJPF Mehedinţi şi din adresa din 6 februarie 2007 emisă de C.S.M. Motru (Dosarul 4516/101/2007 al Curţii de Apel Craiova).

Ambele părţi vătămate au declarat că refuzând propunerea mai sus amintită, au fost ameninţate cu exercitarea de acte de violentă asupra lor şi asupra membrilor familiei lor de către persoane din clanul D. Au mai arătat că inculpatul G. obişnuia să le pună să se dezbrace de haine şi să le bată cu un prosop ud peste tot corpul, deoarece au refuzat să se prostitueze.

Instanţa a constatat că există unele contradicţii în cuprinsul declaraţiilor date de către aceste părţi vătămate, în special legate de momentul sosirii inculpatului în Spania (partea vătămată P.C. afirmând la dosar că inculpatul G. a ajuns înaintea lor în Spania), însă aceste contradicţii minore sunt fireşti, dat fiind faptul că de la data sosirii lor în acea ţară şi până la data luării declaraţiilor a trecut o perioadă mare de timp. Relevant a fost faptul că ambele părţi vătămate au declarat că în acelaşi timp şi în acelaşi loc l-au cunoscut pe inculpatul G., precum şi că acesta a exercitat acte de ameninţare şi de violenţă fizică asupra celor două persoane mai sus menţionate, în scopul determinării acestora de a practica prostituţia, în privinţa surorilor P., s-a reţinut că inculpatul G., nu numai că le-a indus în eroare la momentul racolării, promiţându-le că le va găsi un loc de muncă în agricultură, dar a şi exercitat acte de ameninţare şi de violenţă în scopul determinării lor să practice prostituţia în folosul clanului D.

Instanţa a reţinut că din coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către părţile vătămate V.I. şi G.G.S. rezultă că tot în vara anului 2002 inculpatul G. le-a propus acestora să plece în Spania, sub pretextul oferirii unui loc de muncă.

Din actele de la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul locuia în comuna Larga, judeţ Gorj, comună ce se învecinează cu localitatea de domiciliu a părţilor vătămate V.I. şi G.G. (comuna Slivileşti).

Din adresa din 16 martie 2003 a IGPF şi anexele la aceasta, a rezultat că numita V.I. a părăsit ţara prin vama Borş la data de 12 septembrie 2009, în acelaşi mijloc de transport în care se aflau între alţii inculpatul G. şi numita M.I., precum şi că partea vătămată G.G.S. a părăsit ţara la data de 3 octombrie 2002, cu acelaşi mijloc de transport folosit la aceeaşi dată de numitul V.D.

Instanţa a constatat că declaraţiile date de partea vătămată G.G.S. se coroborează cu declaraţiile date iniţial de inculpatul G., precum şi cu declaraţiile date de partea vătămată V.I. ulterior datei de 23 februarie 2004, când a fost întocmit procesul-verbal de confruntare.

S-a apreciat ca lipsit de relevanţă sub aspectul dovedirii faptelor deduse judecăţii faptul că în luna februarie 2004, numita V.I. a declarat că nu-l cunoaşte pe inculpatul G.P.R. şi pe numita G.G.S., atâta timp cât declaraţiile date ulterior de aceasta s-au coroborat cu declaraţiile celor două persoane mai sus menţionate şi cu restul probelor de la dosar. În aceste condiţii depoziţiile date de aceasta în luna februarie 2004 s-au apreciat ca nesincere şi au fost înlăturate. La dosar se află declaraţiile date de numita V.I. la data de 16 iunie 2005, declaraţii din care a rezultat că l-a cunoscut pe inculpatul G., prin intermediul numitului G., că acesta este aceeaşi persoană cu care a fost anterior confruntată, că acesta le-a relatat că va suporta toate cheltuielile legate de obţinerea documentelor şi transportul său şi a numitei M.I. din România în Spania, unde urma să le ofere loc de muncă ca ospătăriţe într-un bar. Aceeaşi persoană a mai declarat că inculpatul G. a discutat cu numitul G. despre posibilitatea de a o lua cu ei în Spania şi pe numita G.G.S., o fată minoră din acelaşi sat cu ei, că acest lucru nu a mai fost posibil, deoarece acea persoană nu a avut clarificată situaţia actului său de identitate; că ea, împreună cu M.I. şi cu inculpatul au părăsit ţara prin vama Borş, dar că ulterior inculpatul G. a fost dat jos din autocar, din câte-şi aminteşte la frontiera cu Austria.

Ajunse în Spania, au cunoscut mai multe persoane, inclusiv din judeţul Gorj, cum ar fi surorile S. (cu S.F. inculpatul G. plecase din ţară cu acelaşi mijloc de transport în data de 18 iulie 2002) şi numita P.M. (ce a plecat din ţară în data de 15 august 2002 cu acelaşi mijloc de transport folosit de inculpatul G. şi de numita S.E.); a doua zi de la sosire D.T. le-a făcut morală acelor fete că nu au strâns bani suficienţi şi le-a solicitat să le explice şi lor ce au de făcut, ocazie în care au aflat că urmau să se prostitueze.

A mai declarat că fetele erau împărţite între proxeneţi, M.I. şi surorile S. lucrau pentru inculpatul G., care ajunsese între timp în Spania şi a locuit o vreme împreună cu acestea; că M.I. urma să lucreze pentru C.S. - ginerele lui D. - că nu au avut de ales şi au trebuit să se prostitueze; că 70% din profit revenea proxeneţilor şi că la aproximativ o lună şi-a făcut apariţia şi G.G.S. însoţită de un colaborator al inculpatului, V.D.. Numita V., a relatat că G.G.S. a fost exploatată de inculpatul G., care i-a aplicat mai multe corecţii deoarece nu a vrut să i se supună, precum şi că de la fetele cu care a lucrat a aflat că şi surorile P. ar fi fost exploatate. La rândul ei, numita G.G.S. a declarat la dosar, la data de 1 februarie 2006, că l-a cunoscut pe inculpatul G. la o discotecă din comuna Slivileşti, că acesta i-a relatat că poate să-i găsească un loc de muncă în Spania, în agricultură; că fiind minoră, trebuiau ca părinţii săi să-şi dea acordul pentru plecarea sa din ţară; că o vreme a locuit în apartamentul inculpatului G. din Motru; că acesta s-a ocupat de procurarea paşaportului, ca şi în cazul altor consătene ale sale, M.I. şi V.I. (prima fiind verişoară a sa), că între timp inculpatul a plecat cu acestea în Spania, că i-a lăsat o sumă de bani în acest scop şi i-a relatat că va fi transportată în acel loc de numitul V.D., consătean al ei.

Martora a mai relatat că în timpul cât a locuit în Motru, împreună cu inculpatul şi soţia sa C., acesta se întâlnea în dese rânduri cu T.C.S., cu care discuta despre fete şi despre plecarea în Spania; că a ajuns în acea ţară împreună cu V.D.; că ajunsă la destinaţie a văzut într-o casă închiriată de grupul lui D.T. mai multe fete, recunoscându-le pe surorile S., pe M.I., V.I. şi P.M.; precum şi că aflând la destinaţie că urma să practice prostituţia, nu a fost de acord, motiv pentru care inculpatul G.R. a lovit-o şi a obligat-o să practice prostituţia.

De altfel, instanţa a reţinut că procesul-verbal de confruntare nu reprezintă un mijloc de probă, în sensul legii penale şi că dată fiind natura infracţiunilor deduse judecăţii, nu era firesc ca victima traficului de persoane să fie pusă faţă în faţă cu inculpatul. Pe de altă parte, dat fiind faptul că din declaraţia dată de inculpatul G. şi din declaraţia numitei V.I., neconfirmate însă de vreun act emis în acest sens, rezultă că aceasta s-a căsătorit în Spania, era firesc ca aceasta să încerce să "uite" trecutul său.

Instanţa a mai reţinut că în declaraţia de la dosar, la data de 4 februarie 2004, inculpatul a recunoscut că le cunoştea pe numitele V.I., G.G.S. şi pe surorile P., declaraţie ce se coroborează cu depoziţiile acestor persoane.

Din adresa din 17 mai 2003 a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Gorj a rezultat că inculpatul G. a fost returnat în Spania la data de 7 martie 2003, iar din declaraţia părţii vătămate G.A.D. rezultă că în primăvara anului 2003 aceasta s-a întâlnit la discoteca din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, cu inculpatul G.P.R., care "i-a propus să meargă în Spania, pentru a lucra ca menajeră". Neavând posibilităţi materiale de întreţinere şi mama bolnavă, partea vătămată a acceptat propunerea. După două zile, inculpatul G.P.R., însoţit de inculpaţii D.T. şi T.I. au venit la partea vătămată acasă şi, fără ştirea mamei sale, au purtat discuţii referitoare la plecarea sa în Spania. După ce au obţinut paşaportul, taxele fiind plătite de inculpatul G.P.R. partea vătămată a plecat la Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, unde a stat trei săptămâni, timp în care au mai fost aduse două fete din Motru. Din Turnu Măgurele, cele trei fete au plecat în Spania, pe ruta Cluj - Borş - Almeria. În Almeria au fost aşteptate de D.T. şi T.I., care au obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze timp de un an şi opt luni. Depoziţia părţii vătămate, G.A.D. s-a coroborat cu depoziţia părţii vătămate G.G.S. care a afirmat că în Spania a întâlnit-o în aceleaşi împrejurări pe această persoană.

Martorii audiaţi în cauză, deşi nu au relatat aspecte menite a-l acuza pe inculpatul G., au relatat aspecte menite a contura o imagine asupra modului în care acţionau membrii clanului D.; cum ar fi depoziţiile martorilor B.D. şi S.M.M., care au avut o experienţă asemănătoare cu cea a părţii vătămate G.A.D., privind modalitatea prin care a ajuns în Spania, după o "escală" în casa familiei D. din Teleorman.

Instanţa a apreciat că este lipsită de relevanţă sub aspect probatoriu, calitatea sub care au fost audiate în cauză numitele P.C., P.M., V.I., G.G.S. şi G.A.D. (martore sau părţi vătămate), atâta timp cât din coroborarea depoziţiilor acestora cu ansamblul probatoriului la care s-a făcut referire în rândurile de mai sus, au reieşit faptele de care este acuzat inculpatul G. şi vinovăţia acestuia. S-a mai reţinut că potrivit art. 82 C. proc. pen. "Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. "Din acest punct de vedere, la aprecierea probelor, nu trebuie omisă nici natura infracţiunilor deduse judecăţii, situaţia specială în care se află victimele infracţiunilor de trafic de persoane, traumele la care în mod evident au fost supuse acestea.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că inculpatul a comis cu intenţie directă faptele de racolare a patru persoane majore şi a unei persoane minore în scopul exploatării lor, persoane care ajunse în Spania au fost obligate să practice prostituţia în folosul clanului D., prin amăgire, prin ameninţare şi prin exercitarea de acte de violenţă.

Fapta inculpatului G.P.R. de a o racola pe minora G.G.S., în scopul practicării prostituţiei în interesul său, constituie infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, fapta fiind săvârşită cu intenţie directă, în sensul că inculpatul a prevăzut şi a urmărit producerea rezultatului scontat.

Deşi din probele mai sus menţionate a rezultat că uneori inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra acestei părţi vătămate, care la data plecării sale din România avea 17 ani, instanţa a apreciat că în cauză se reţine faţă de inculpat doar forma simplă a infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu cea calificată, dat fiind faptul că exercitarea de acte de violenţă a avut loc după realizarea acţiunilor ce constituie elementul material al acestei infracţiuni, iar potrivit declaraţiilor inculpatului, acesta a fost arestat în Portugalia în cursul lunii noiembrie 2002, deci la scurt timp de la sosirea părţii vătămate G. în Spania.

Cu privire la această infracţiune, s-a mai reţinut că la data comiterii acelor fapte, deşi elementul material al infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era identic cu acela din reglementarea actuală, limitele pedepsei erau mai mici; astfel că sub acest aspect s-a făcut aplicaţia art. 13 C. pen.

De asemenea, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 13 C. pen., deoarece acţiunile ce constituie elementul material al acestei infracţiuni sunt identice în reglementarea actuală cu cele din reglementarea în vigoare la data săvârşirii faptelor, astfel că în fapt avem de-a face cu aceeaşi reglementare/încadrare juridică a faptelor.

Instanţa a apreciat că faptele aceluiaşi inculpat, care împreună cu alte persoane a recrutat prin înşelăciune şi a transportat în Spania, direct sau prin persoane interpuse, pe părţile P.C., P.M., V.I. şi G.A.D. în scopul practicării prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind săvârşite cu intenţie directă în aceeaşi perioadă de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

În cauză faptele comise de inculpat constituie infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 (alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece victimele au fost obligate să practice prostituţia în folosul clanului D. prin înfrângerea libertăţii lor de voinţă, iar după cum s-a menţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul Legii nr. XVI/2007, distincţia dintre aceste infracţiuni este dată de obiectul lor juridic generic, de valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea unor anumite fapte: în cazul infracţiunilor de trafic de persoane obiectul juridic generic este dat de apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism obiectul juridic specific este dat de apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi necesitatea asigurării licite a mijloacelor de existenţă.

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute, de art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Probele administrate în cauză au demonstrat că în cursul anului 2002 inculpatul G.P.R. a aderat la un grup infracţional organizat din Spania, condus de D.T., care se ocupa între altele de exploatarea sexuală a unor persoane de sex feminin aduse în acest scop din România. Din grupul respectiv mai făceau parte, între alţii, T.I. - concubina lui D.T. - şi C.S. - ginerele lui D.T.

Prin "grup infracţional organizat" se înţelege potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului; iar potrivit art. 2 lit. b) prin "infracţiune gravă" se înţelege între altele şi infracţiunea de trafic de persoane.

Instanţa a reţinut că grupul infracţional organizat, în sensul Legii nr. 39/2003 există ori de câte ori se face dovada că trei sau mai multe persoane, desfăşoară o acţiune conjugată, coordonată în scopul comiterii unor anumite infracţiuni grave în diferite grade de participaţie, dobândind astfel un folos material sau de altă natură.

În cauza de faţă, inculpatul G., alături de alte persoane, se ocupa de racolarea unor persoane de sex feminin din România, sub pretextul, găsirii unui loc de muncă în Spania, precum şi de transportul acestora, direct sau prin interpuşi; numita T.I. se ocupa de găzduirea, de determinarea acelor persoane să practice prostituţia şi de supravegherea activităţii acestora, prin controlul strict al sumelor de bani astfel obţinute; iar D.T. se ocupa de coordonarea activităţii întregului grup infracţional.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 "Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Dat fiind faptul că art. 2 din Legea nr. 39/2003 nu incriminează o infracţiune distinctă, ci defineşte doar unii termeni utilizaţi în acest act normativ, instanţa a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, urmările produse, vârsta inculpatului, conduita acestuia, care s-a prezentat la termenele de judecată, având un comportament decent în faţa instanţei; anterior săvârşirii faptelor deduse judecăţii nu a mai suferit nici o condamnare definitivă pentru săvârşirea unor fapte de natură penală; iar ulterior eliberării din starea de arest preventiv nu a mai săvârşit fapte de natură penală şi potrivit înscrisurilor de la Dosarul 4516/101/2007 al Curţii de Apel Craiova a manifestat o conduită conformă valorilor sociale, încadrându-se în muncă, căsătorindu-se şi având doi copii minori în întreţinere, apreciindu-se că aplicarea unor pedepse privative de libertate sub minimul prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului G.P.R. este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În privinţa laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată P.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON din cursul urmăririi penale, iar date fiind suferinţele de natură fizică şi psihică cauzate acesteia prin faptele inculpatului, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. s-a constatat că acestea sunt parţial întemeiate, motiv pentru care s-a dispus admiterea în parte a acţiunii civile formulate de partea civilă şi obligarea inculpatului G.P.R. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale către aceasta.

S-a mai reţinut că, la rândul ei, P.C., s-a constituit parte civilă în cursul judecăţii la data de 28 iunie 2007 (conform menţiunilor din încheierea de la Dosarul 4516/101/2007 al Tribunalului Mehedinţi), însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri deoarece prin Decizia penală nr. 394 din 5 februarie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, între altele, menţinerea actelor procedurale efectuate până la termenul din 3 mai 2007 (termen care este anterior datei la care această parte vătămată s-a constituit parte civilă).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi şi inculpatul G.P.R.

Reprezentantul parchetului a solicitat în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 291 C. proc. pen. şi art. 177 alin. (4) şi (9) C. proc. pen., deoarece la momentul judecării cauzei în fond, procedura de citare cu partea vătămată G.A.D. şi cu minora G.G.S., nu a fost realizată conform legii, deoarece acestea erau plecate în străinătate.

Cu privire la celelalte critici invocate în motivele scrise, reprezentantul parchetului a solicitat ca acestea să fie avute în vedere de către instanţa de fond în rejudecare, respectiv raportat la starea de fapt şi la dispoziţiile Legii nr. 678/2001, în vigoare la data comiterii faptei, 30 septembrie 2002, să se constate că a fost sesizată cu soluţionarea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din legea sus-menţionată şi să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice în acest sens.

Inculpatul a solicitat în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate nu rezultă că faptele au fost săvârşite de acesta martorii audiaţi în cauză declarând că nu-l cunosc pe inculpat.

A arătat de asemenea, prin apărător, că achiesează la concluziile procurorului, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru motivele invocate de acesta.

Prin Decizia nr. 183 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi şi inculpatul G.P.R., împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 4811/101/2009, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.P.R.

Prin Decizia penală nr. 1384/4811/101/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpat, a casat decizia penală recurată şi a trimis cauza la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că, pentru a fi incident motivul de desfiinţare a hotărârii prev. de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca invocarea lui să se facă de partea care a lipsit şi nu a fost legal citată, în speţă de părţile vătămate G.A.D., G.G.S. şi P.M., neputând fi valorificat, ca motiv de apel, în căile de atac de către Parchet sau de inculpat.

În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere natura nulităţii cu care este sancţionată nerespectarea disp. art. 177 şi următoarele C. proc. pen., respectiv nulitatea relativă, care nu operează de îndată şi în mod automat, prin simpla încălcare a legii, ci doar în condiţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., şi pentru a-şi produce efectele ea trebuie, în primul rând să fie invocată de cel care, lipsind de la judecată a fost vătămat în interesele sale procesuale, neinvocarea de către acesta a nulităţii conducând la acoperirea ei, şi pe care de consecinţă la validarea actelor efectuate cu încălcarea legii. Ca urmare, acest motiv de apel nu poate fi invocat decât de partea faţă de care procedura de citare nu a fost în mod legal îndeplinită şi nu de procuror sau de celelalte părţi din proces, cum este cazul în speţă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4811/101/2009*. Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat, iar cel declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Examinând motivele de apel invocate de inculpat, se reţine că acesta a solicitat în primă teză achitarea sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, depoziţii ale martorilor, nu demonstrează că inculpatul G.P.R. se face vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa, în sensul că aceste fapte, chiar dacă au existat în materialitatea lor, nu au fost săvârşite de inculpat.

Prima instanţă a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în special în cursul urmăririi penale, în baza cărora s-a reţinut situaţia de fapt redată în considerentele rechizitoriului, concluzionând asupra vinovăţiei inculpatului în urma unei analize corecte, complete şi detaliate a materialului probator.

Astfel, se constată că în concret în anul 2002, inculpatul a aderat la grupul infracţional organizat condus de D.T., sprijinind activitatea acestuia, acesta ocupându-se de racolarea de persoane de sex feminin, majore şi minore, sub pretextul oferirii unui loc de muncă în Spania, precum şi de transportul acestora în Spania, unde erau obligate să se prostitueze.

Din declaraţiile părţii vătămate G.A.D., a rezultat că în vara anului 2003, în timp ce se afla la discotecă, a fost recrutată de inculpatul G.P.R., acesta propunându-i să meargă în Spania pentru a lucra ca menajeră sau ospătăriţă, iar după ce a acceptat propunerea, inculpatul a luat legătura cu D.T. şi concubina acestuia.T.I., aceştia sprijinind ulterior, demersurile părţii vătămate de a obţine paşaport, inclusiv prin achitarea taxelor aferente. După obţinerea paşaportului, partea vătămată a fost transportată de către liderul grupului, D.T., în Spania, împreună cu alte două tinere, în localitatea Almeria, unde au fost constrânse la practicarea prostituţiei.

De asemenea, aceeaşi parte vătămată a declarat ca după aproximativ 3 săptămâni, T.I., a venit şi ea în Spania, însoţită de două fete care erau surori, care a fost de asemenea constrânse să practice prostituţia, prin ameninţare.

În acelaşi sens converg şi declaraţiile celorlalte părţi vătămate - P.C., P.M.,V.I. şi G.G.S. - care au relatat, în esenţă, că în vara anului 2002 inculpatul le-a propus să plece în Spania, pentru a lucra fie ca ospătăriţe, menajere, etc., iar, după ce au ajuns în Spania, în localitatea Badajos din provincia Almeria, au fost cazate într-o locuinţă aparţinând numitei T.I., concubina lui D.T., unde li s-au reţinut actele de identitate şi au fost obligate să se prostitueze, sumele obţinute fiind încasate de T.I. şi predate apoi liderului reţelei, D.T.

În cauză declaraţiile date pe parcursul procesului de către părţile vătămate P. se coroborează atât între ele, precum şi cu înscrisurile emise de IGPFR care confirmă împrejurările relatate de părţile vătămate P., privind momentul ieşirii din ţară şi persoana care le-a însoţit precum şi modul de deplasare.

Aspecte similare privind activitatea infracţională a inculpatului rezultă şi din coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către părţile vătămate V.I. şi G.G.S., acestea fiind recrutate în aceeaşi perioadă (vara anului 2002) prin promisiunea mincinoasă a oferirii unui loc de muncă. Deşi contestate de inculpat sub aspectul concludenţei, Curtea a reţinut că declaraţiile acestor părţi vătămate se coroborează şi între ele, dar şi cu conţinutul relaţiilor comunicate de IGPFR cu adresa din 16 martie 2003 care confirmă că numita V.I. a părăsit ţara prin vama Borş la data de 12 septembrie 2002, în acelaşi mijloc de transport în care se aflau între alţii inculpatul G. şi numita M.I., precum şi că partea vătămată G.G.S. a părăsit ţara la data de 3 octombrie 2002, cu acelaşi mijloc de transport folosit la aceeaşi dată de numitul V.D. La rândul ei, numita G.G.S. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G. la o discotecă din comuna Slivileşti, că acesta i-a spus că poate să-i găsească un loc de muncă în Spania, în agricultură şi că fiind minoră, trebuia ca părinţii săi să-şi dea acordul pentru plecarea sa din ţară; că inculpatul s-a ocupat de procurarea paşaportului ca şi în cazul celorlalte părţi vătămate. De asemenea, partea vătămată a arătat şi că înainte de a pleca în Spania cu părţile vătămate M.I. şi V.I., inculpatul i-a lăsat o sumă de bani pentru transportul în Spania şi i-a spus că va fi transportată de numitul V.D., aspecte confirmate de adresa IGPFR mai sus indicată. De asemenea, această parte vătămată a relatat că ajunsă la destinaţie, în Spania, a fost cazată într-o casă închiriată de gruparea condusă de D.T., împreună cu mai multe fete dintre care le-a recunoscut pe surorile S., M.I., V.I. şi că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituţia, prin violenţă.

Totodată, depoziţia acestei părţi vătămate, se coroborează cu cea a părţii vătămate, G.A.D., ambele relatând că s-au întâlnit în Spania în împrejurările mai sus descrise.

Declaraţiile martorii audiaţi în cauză, care au susţinut că nu l-au cunoscut pe inculpat, se coroborează totuşi circumstanţial, cu declaraţiile părţilor vătămate, sub aspectul modului de operare a grupului infracţional condus de D.T.

Curtea a apreciat în acord cu prima instanţă, irelevantă împrejurarea că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu cuprind referiri explicite la activitatea infracţională a inculpatului G.P.R., câtă vreme, circumstanţial acestea se coroborează cu cele ale părţilor vătămate, dar mai ales ţinând cont de specificul probaţiunii în cauzele privind traficul de persoane, în care declaraţiile victimelor prezintă o importanţă deosebită, în principal pe considerentul că acestea sunt singurele persoane care au perceput direct şi nemijlocit cele întâmplate, putând oferi informaţiile şi datele necesare aflării adevărului şi stabilirii în mod corect şi complet a situaţiei de fapt.

În aceste condiţii, declaraţiile părţilor vătămate, coroborate cu înscrisurile conţinând relaţiile comunicate de IGFPR (referitoare la împrejurările trecerii frontierei de stat de către părţile vătămate), precum şi cele referitoare la transferurile unor importante sume de bani efectuate în perioada activităţii infracţionalele numele inculpatului (din localitatea Badajos, provincia Almeria, Spania - locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională a grupului organizat) fundamentează pertinent şi suficient stabilirea fără niciun dubiu a vinovăţiei inculpatului în raport de faptele pentru care este judecat. Nu pot fi primite nici criticile inculpatului referitoare la legalitatea incriminării infracţiunii de grup infracţional organizat.

În raport de probatoriul mai sus analizat, Curtea a reţinut că inculpatul, a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, condus de D.T., din care au mai făcut parte T.I., concubina liderului, şi C.S., ginerele acestuia, grup care a avut drept scop exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin, transportate din România în Spania.

Acest grup organizat a acţionat în perioada 2002 - 2006, fiecare membru al lui executând propriile atribuţii,cele ale inculpatului G.P.R. constând în racolarea persoanelor de sex feminin, sub promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă, obţinerea documentelor şi transportul acestora în Spania. Necontestat este şi faptul ca activitatea, infracţională desfăşurată de acest grup a fost stopată de organele judiciare în anul 2006, când a fost începută urmărirea penală faţă de membrii grupului, ulterior fiind arestaţi unii dintre participanţi inclusiv inculpatul G.P.R. În speţă, inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională comisivă continuă care s-a epuizat la încetarea acţiunii sau inacţiunii.respectiv după ultimul act de executare - recrutarea părţii vătămate G.A.D., în vara anului 2003.

Pornind de la calificarea corectă a acestei activităţi ca fiind o infracţiune comisivă continuă şi având în vedere momentul la care aceasta a luat sfârşit, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii penale în timp.

Astfel, în conformitate cu principiul activităţii legii penale prevăzut de art. 10 C. pen., legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Aceasta înseamnă ca activitatea infracţională continuă de aderare şi sprijinire a unui grup organizat desfăşurată de inculpat începând din anul 2002, a continuat şi s-a încheiat în vara anului 2003, sub imperiul Legii nr. 39/2003, publicată la 29 ianuarie 2003 şi intrată în vigoare la 1 martie 2003. Nu pot fi primite nici criticile apelantului inculpat referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În speţă, conform art. 122 C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale, pentru infracţiunea prev de art. 12 lit. a) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 este de 10 ani, pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de 15 ani.

Faţă de inculpat s-a întrerupt cursul termenelor de prescripţie mai sus menţionate prin începerea urmăririi penale şi audierea inculpatului în această fază, în conformitate cu disp. art. 123 alin. (1) C. pen. la data de 4 februarie 2004. De asemenea, Curtea a reţinut că până la acest moment nu s-a împlinit nici termenul de prescripţie specială pentru niciuna din infracţiunile deduse judecăţii (15 ani, respectiv 22 ani şi 6 luni), calculat conform disp. art. 124 C. pen., (durata termenului de prescripţie generală la care se adaugă jumătate de acesta) de la data încetării activităţii infracţionale împlinindu-se doar 10 ani.

În drept, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane majore şi minore, prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) şi art. 13 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001, şi aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Sub acest aspect, s-a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de Parchet, prin prisma motivului referitor la greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat în raport de partea vătămată minoră G.G.S., având în vedere dispoziţiile Legii nr. 678/2001 în forma în vigoare la data săvârşiri faptei (30 septembrie 2002) care prevedeau la alin. (3) că se sancţionează cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi fapta de recrutare, transportare, transferare a unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, săvârşită prin ameninţare, violenţă, fraudă sau înşelăciune.

În speţă, partea vătămată minoră G.G.S. a fost recrutată de inculpat prin înşelăciune, respectiv prin promisiunea mincinoasă a asigurării unui loc de muncă în Spania (în agricultură), fiind transportată în Spania de făptuitorul V.D., iar odată ajunsă la destinaţie a fost obligată la practicarea prostituţiei, în folosul grupului infracţional organizat.

Drept urmare, s-a impus admiterea apelului declarat de Parchet sub acest aspect, cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptei săvârşite în raport de această parte vătămată şi a condamnării inculpatului în raport de acestei dispoziţii.

În ceea ce priveşte criticile Parchetului referitoare la reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, Curtea a constatat că acestea sunt întemeiate doar în parte, sub aspectul incidenţei disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

Astfel, în speţă nu poate fi reţinută conduita bună anterioară a inculpatului întrucât acesta a săvârşit şi anterior fapte de natură penală, fiind condamnat definitiv, aşa cum rezultă din fişa de cazier, iar conduita procesuală a inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor nu poate primi eficienţa juridică a unei cauze de atenuare a răspunderii penale, nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile art. 74 alin. (1) lit. c).

În acord cu prima instanţă, Curtea a reţinut că se impun a fi valorificate drept circumstanţă atenuantă judiciară în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., celelalte elemente favorabile ce care caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, împrejurarea că ulterior liberării din starea de arest preventiv şi-a normat conduita în sensul conformării cu normele de drept şi valorile sociale, încadrându-se în muncă şi întemeindu-şi o familie legal constituită, având şi doi copii minori în întreţinere.

S-a reţinut că, nu pot fi primite criticile Parchetului privind agravarea răspunderii inculpatului prin stabilirea unor pedepse mai mari, Curtea însuşindu-şi considerentele de fapt conţinute în motivarea primei instanţe, referitoare la proporţionalizarea pedepselor, chiar în condiţiile noii încadrări pentru infracţiunea de trafic de minori (art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001) impunându-se aplicarea aceleiaşi pedepse, de 3 ani închisoare. În plus, Curtea a reţinut că aplicarea unor pedepse în cuantum mai mare, cu consecinţa majorării pedepsei rezultante (3 ani) nu ar fi de natură să satisfacă scopul represiv, preventiv şi educativ reglementat de art. 52 C. pen., dată fiind şi durata de timp scursă de la momentul săvârşirii faptelor şi până în prezent (peste 10 ani).

Astfel, făcând aplicarea disp. 36 C. pen., art. 33 şi art. 34 C. pen. şi art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen., Curtea a procedat la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, (cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 983 din 28 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 1725 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, cu pedepsele stabilite în prezenta cauză), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), C. pen., ca pedeapsă complementară.

Totodată, Curtea a reţinut că prima instanţă a procedat legal şi temeinic la deducerea din pedeapsa rezultantă astfel stabilită a perioadei deja executate, conform disp. art. 36 alin. (3), art. 88 C. pen. şi art. 356 alin. (2) C. proc. pen., (de la 15 ianuarie 2001 până la 18 octombrie 2001 şi de la 29 decembrie 2003 până la 1 februarie 2005); şi a duratei reţinerii şi arestului preventiv, pentru faptele deduse judecăţii (de la 5 februarie 2007 la 19 iulie 2007), iar în raport de disp. art. art. 61 alin. (1) C. pen., s-a constatat în mod corect că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, se consideră executată, astfel că nu se mai impune emiterea unui nou mandat de executare în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 379 pct. 1 C. proc. pen., apelul declarat de inculpat a fost respins, ca neîntemeiat, iar apelul declarat de Parchet a fost admis, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei în limitele arătate şi în rejudecare s-a dispus conform celor arătate anterior, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul G.P.R.

Inculpatul G.P.R. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen. solicitând achitarea inculpatului pentru lipsa atât a laturii obiective cât şi cea subiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, precizând că nu rezultă cu certitudine implicarea inculpatului în activitatea infracţională.

Faţă de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 12 februarie 2014 recurentul prin apărător a completat motivele de casare şi a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv C. pen. actual în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei şi sancţiunea aferentă atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia cât şi a schimbării modalităţii de executare prin aplicarea suspendării.

Analizând calea de atac declarată în cauză instanţa reţine următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, de excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului se constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod detaliat anterior, din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că inculpatul a recrutat persoanele vătămate promiţându-le locuri de muncă în Spania, plătind taxele de paşaport şi transportul; rezultă implicit intenţia acestuia de a le transporta acolo în scopul traficării, astfel că, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane majore şi minore, prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) şi art. 13 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001, şi aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi reincriminarea faptei de trafic de minori în art. 211 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 29 ianuarie 2014. În speţă, de la data pronunţării Deciziei din apel, 22 mai 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează traficul de persoane, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Conform art. 94 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, se modifică după cum urmează: la art. 2, a) prin trafic de persoane se au în vedere faptele prevăzute la art. 210 şi 211 C. pen.; b) prin exploatarea unei persoane se au în vedere activităţile prevăzute la art. 182 C. pen.; c) prin victimă a traficului de persoane se înţelege persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute la art. 210, 211, 264 şi 374 C. pen. sau al tentativei la una dintre aceste, fapte, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de persoană vătămată. Art. 12, 13, 14 şi 15 - 19 din Legea nr. 678/2001 se abrogă.

Dată fiind abrogarea art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 şi incriminarea traficului de minori în art. 211 C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche (Legea nr. 678/2001) faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (Codul penal). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 "Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (...)

(2) Traficul de persoane săvârşit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună; (...) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 13 alin. (1) şi (3) teza 1 din Legea nr. 678/2001 (...) (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2)(...)

Art. 210 C. pen. - Traficul de persoane - (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(...) (3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Art. 211 - Traficul de minori - (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 367 - Constituirea unui grup infracţional organizat - (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică, regulile privind concursul de infracţiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii, uneia sau mai multor infracţiuni.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a intrat în vigoare art. 210, art. 211 şi art. 367 C. pen., care cuprinde cu excepţia agravantei săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată. În ceea ce îl priveşte pe G.P.R., acuzaţia faţă de care a fost condamnat a constat în recrutarea persoanelor vătămate promiţându-le locuri de muncă în Spania, plătind taxele de paşaport şi transportul.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe G.P.R., respectiv recrutarea, transportarea, unui minor în scopul exploatării, acestuia nu prezintă diferenţe între art. 13 din Legea nr. 678/200 şi art. 211 C. pen. Renunţarea la elementul circumstanţial al săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună (prevăzut în Legea nr. 678/2001), care dădea faptei comise de G.P.R. un caracter calificat, nu afectează existenţa infracţiunii în formă simplă, incriminată în art. 211 alin. (1) C. pen. Legea nouă, care suprimă o condiţie ce dădea faptei un caracter calificat, devine astfel mai favorabilă, deoarece conduce la reţinerea formei simple a infracţiunii de trafic de minori.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Dacă legea nouă nu prevede o agravare a sancţiunii pentru fapta comisă înlăturând un element circumstanţial pe care legea veche îl prevedea şi astfel sancţiona fapta mai sever, totuşi nu se poate aplica legea nouă, având în vedere faptul că inculpatului i s-au reţinut circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanţe care nu se mai regăsesc în noua lege, respective s-au reţinut ca elemente favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta, acestuia, împrejurarea că ulterior liberării din starea de arest preventiv şi-a reformat conduita în sensul conformării cu normele de drept şi valorile sociale, încadrându-se în muncă şi întemeindu-şi o familie legal constituită, având şi doi copii minori în întreţinere, circumstanţe care au condus la stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 13 alin. (1) şi (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.). Legea veche prevedea o sancţiune de la 7 la 18, iar legea nouă prevede o sancţiune de la 3 la 10 ani cu posibilitatea de creşte maximul la 12 ani. Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel a fost sub minimul, prevăzut de lege. Legea nouă, deşi prevede un minimum de 3 ani nu este mai favorabilă faţă de legea veche care prevede un minimum de 7 ani, întrucât potrivit, alin. (3) al art. 367 "Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, ceea ce ar însemna adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că s-ar ajunge în situaţia de a se îngreuna situaţia inculpatului în propriul recurs, ceea ce nu este permis, astfel că legea nouă nu va retroactiva. Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidenţă. În cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

- instituţii autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte;

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936, Vintilă Dongoroz în Codul penal adnotat din 1936 arăta că "aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna, crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului". Aceeaşi idee este regăsită şi în Codul penal comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32 - 41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag. 77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

În aplicarea acestui principiu, în raport de Legea nr. 187/2012 care stabileşte modalitatea aplicării autonome a legii penale mai favorabile într-un anumit număr de cazuri concrete, mecanismul aplicării legii penale mai favorabile în cadrul unor instituţii autonome este incident în speţă cu privire la efectele concursului de infracţiuni.

Referitor la existenţa concursului de infracţiuni, instanţa constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ, în timp ce legea nouă are caracter obligatoriu şi având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cuantum situat sub minimul prevăzut de lege ca efect a reţinerii de circumstanţe atenuante şi prin neaplicarea sporului de pedeapsă, dispoziţiile legii noi nu sunt mai favorabile şi nu pot retroactiva.

Faţă de cele ce preced va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.R. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate G.A.D., G.G.S., P.C., V.I. şi intimata parte civilă P.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.R. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate G.A.D., G.G.S., P.C., V.I. şi intimata parte civilă P.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.

Procesat de GGC - CL

← ICCJ. Decizia nr. 791/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 788/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal