ICCJ. Decizia nr. 791/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 791/2014

Dosar nr. 10740/99/2012

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, a fost condamnat inculpatul M.V.I. (8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, muncitor în construcţii, fără antecedente penale) la:

- 14 (paisprezece) ani şi 6 (luni) închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de "viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani", prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. şi art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.).

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul M.V.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, ca neîntemeiată.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, respectiv de la 17 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.V.I., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În baza art. 14, art. 346, art. 348 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile minore S.A.D., domiciliată în satul H., com. Ş., jud. Iaşi, în prezent internată în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.350 RON, cheltuieli judiciare, din care suma de 150 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru partea vătămată minoră în cursul cercetării judecătoreşti, ce urmează a fi achitată către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul M.V.I., în vârstă de 22 de ani, provine dintr-o familie destructurată prin decesul tatălui, în anul 2007. Astfel cum rezultă din referatul de evaluare, potrivit informaţiilor obţinute din dosar, corelate cu informaţiile oferite de sursele intervievate, familia inculpatului a fost marcată de relaţiile extraconjugale întreţinute de tatăl său pe o perioadă de 10 ani. Tânărul este descris ca un consumator ocazional de băuturi alcoolice; prezintă o capacitate redusă de identificare a propriei responsabilităţi în desfăşurarea evenimentelor infracţionale, justificându-şi atitudinea şi comportamentul prin plasarea vinovăţiei asupra factorilor externi. Prezintă frustrări de ordin afectivo-familial, susţinând că relaţia afectivă dintre părinţii săi era vizibilă tuturor membrilor familiei, dar că s-au obişnuit cu această situaţie: tatăl lipsea din cadrul familial, iar mama s-a interiorizat, accentuând blocajele comunicaţionale şi gradul de frustrare emoţională. Cu ocazia interviului efectuat de consilierul de probaţiune, inculpatul a precizat că relaţia sexuală întreţinută cu minora în cauză a fost una consensuală, că partea vătămată minoră a încălcat consensul, la îndemnul membrilor familiei acesteia, dar fără a fi capabil să identifice motivele sau raţiunea care ar sta în spatele acestui demers.

Minora S.A.D. este rezultatul relaţiei de concubinaj a mamei C.P. cu numitul D.D., copilul fiind recunoscut de către tată. După un an de la naşterea copilului cei doi s-au despărţit, hotărând ca fetiţa să rămână la tată, mama continuând să menţină legătura cu ea. Începând cu anul 2008, minora s-a aflat în întreţinerea mamei, care, între timp, s-a căsătorit, din acest mariaj rezultând un număr de cinci copii. În vacanţa din vara anului 2012, minora a plecat să locuiască la tatăl ei, din S.N. Tatăl, la rândul lui, s-a căsătorit şi are alţi trei copii.

În seara zilei de 16 august 2012 partea vătămată S.A.D., în vârstă de 14 ani, a mers să se întâlnească cu alţi tineri de vârsta ei şi, în timp ce stătea de vorbă cu numitele M.A. şi G.G. (în vârstă de 16 ani), cu martorii P.S., în vârstă de 17 ani, şi E.G., în vârstă de 12 ani, la o intersecţie de drumuri din dreptul casei numitului P.D., în jurul orei 20:30 - 21:00, a apărut tatăl minorei, S.D., pe un motoscuter condus de inculpat: "în seara respectivă eram cu nişte prietene, respectiv M.A. şi G.G. şi vorbeam cu ele, când a venit tatăl meu cu I., pe un scuter".

Tatăl părţii vătămate, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a reproşat fiicei sale că a plecat de acasă fără să îi spună şi chiar a schiţat un gest de lovire a acesteia. Cei prezenţi au aplanat situaţia, intervenind în favoarea minorei S.A.D., iar după ce s-a mai liniştit, martorul S.D. a început apoi să discute cu martora M.A. De la început inculpatul şi-a dat seama că fata este fiica celui cu care mergea pe scuter: "o cunosc pe aceasta de când era mică, întrucât tatăl ei este văr drept cu vărul meu.". De asemenea, partea vătămată l-a recunoscut pe tânărul de pe scuter în persoana inculpatului M.V.I., pe care nu-l mai văzuse de foarte multă vreme şi şi-a adus aminte că este fiul unor vecini, dar şi rudă îndepărtată cu tatăl ei (tatăl părţii vătămate şi tatăl învinuitului fiind veri).

Întrucât tatăl părţii vătămate era băut şi se manifesta gălăgios, având în vedere şi faptul că, anterior, inculpatul l-a văzut umblând cu o coasă în mână pe stradă (aspect ce rezultă şi din declaraţia martorului: am luat cu mine din curte o coasă), unealtă de care, de altfel, l-a şi deposedat, a avertizat-o pe partea vătămată că riscă să fie bătută de tatăl ei şi i-a spus că o va duce el acasă, pe scuter. Cum îl ştia violent (ştiu că este violent, m-a mai bătut), partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului, astfel că cei doi s-au îndepărtat pe motoscuter în direcţia locuinţei minorei. La plecare, martorul S. i-a cerut lui M.I. să revină în acel loc şi să îl ia şi pe el. A oprit mijlocul de transport la o oarecare distanţă de locuinţa minorei, într-un loc neiluminat (în dreptul casei numitei B.M.), au coborât amândoi şi au urmat primele avansuri din partea inculpatului, coincizând probabil cu hotărârea de a întreţine relaţii sexuale cu S.A.D. Astfel, M.I. i-a spus că este simpatică, că îi place de ea şi apoi a sărutat-o. Deşi a fost surprinsă, partea vătămată nu l-a respins: "nu m-am gândit că dintr-atât se poate întâmpla ceva rău". Gândindu-se că tatăl minorei i-a cerut să revină după el, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să se întoarcă la locul de unde au plecat să vadă ce face tatăl acesteia şi să-i spună că merge la o cafea cu ea, asigurându-se astfel că va avea un timp suficient cu minora şi nu vor fi căutaţi.

Când au ajuns lângă tatăl părţii vătămate, au văzut că acesta continua să dialogheze cu prietenele minorei şi cei doi şi-au continuat drumul fără a mai opri. Între inculpat şi martorul S. a avut loc doar un scurt schimb de replici în care cel dintâi i-a cerut acceptul pentru a bea o cafea cu minora, iar părintele acesteia şi-a exprimat dezacordul. Deşi martorul S.D. i-a spus să coboare de pe scuter, minora nu a făcut acest lucru, în parte datorită temerii faţă de tată, dar şi datorită faptului că, probabil, îi plăcea să fie în compania inculpatului, care tocmai o complimentase şi o sărutase. Însă, intenţia inculpatului era doar de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată şi toate acţiunile sale ulterioare au fost subsumate acestei rezoluţiuni infracţionale.

Trebuie menţionat faptul că, la acel moment, inculpatul prezenta oarece excoriaţii la nivelul feţei, produse în aceeaşi zi. Victimei i-a spus că vor merge mai întâi să vadă cine l-a lovit la cap, sens în care a pornit cu scuterul către locuinţa părţii vătămate. S-au oprit abia în preajma cimitirului catolic. Din procesul-verbal de reconstituire a traseului parcurs de partea vătămată rezultă că, odată urcaţi pe motoscuter, cei doi au plecat în direcţia nord-est, au trecut de Biserica Catolică, de cimitir şi au oprit la 30 metri de acesta. Acolo, inculpatul i-a spus părţii vătămate că vrea să se răzbune pe cel care îl lovise cu un par în cursul acelei zile. Apoi, întrucât şi minora coborâse de pe scuter, a început să o mângâie şi a încercat să îi desfacă sutienul, împrejurare în care minora a realizat că este prea mult şi susţine că s-a opus. De asemenea, prin rechizitoriu s-a reţinut că minora ar fi fost muşcată de gât, dar din certificatul medico-legal nu rezultă o astfel de vătămare. Pe de altă parte, deşi se reţine că, la acest prim eveniment minora s-ar fi luptat efectiv cu inculpatul (pe care l-ar fi împins, l-ar fi lovit cu palmele peste mâini şi l-ar fi pişcat de braţe ca să îl determine să îi dea drumul), însă din întreg materialul probator nu rezultă o astfel de situaţie.

Cert este că amândoi se aflau într-un loc retras şi nu ar fi existat motive să se deplaseze de acolo, mediul asigurându-le, dacă ar fi fost vorba de un consimţământ din partea minorei, toate condiţiile pentru a realiza o relaţie sexuală fără a fi văzuţi. Cu toate acestea, inculpatul şi partea vătămată au plecat, ceea ce poate duce la concluzia, reţinută de altfel prin rechizitoriu, că M.V.I. i-ar fi dat impresia victimei că refuzul ei a fost înţeles şi o va conduce acasă, dar în realitate, a profitat de prezenţa fetei pe scuter şi a dus-o într-un alt loc, spre islazul satului, aflat la o distanţă de aproximativ 500 metri (2 - 3 minute de circulat cu scuterul), unde şi-a pus în practică hotărârea de a întreţine cu ea relaţii sexuale. Această distanţă rezultă din acelaşi proces-verbal de reconstituire a traseului: "de aici, S.A.D. ne conduce pe islazul satului, coborând panta, mai întâi circa 150 metri, după care (...) au mai mers circa 400 metri, până în apropierea unei liziere de salcâmi."

Acolo, inculpatul a prins-o de mâini pe partea vătămată şi a vrut să o sărute, însă minora s-a ferit, s-a opus şi i-a spus să o lase în pace, avertizându-l că a doua zi va regreta. Cu toate că minora plângea şi îl ruga insistent să o lase în pace, inculpatul şi-a introdus mâinile pe sub pantalonii victimei, atingând-o în zonele intime. Chiar şi atunci când minora i-a spus să înceteze, pentru că este virgină, M.I. a nesocotit voinţa părţii vătămate, spunându-i mai întâi că nu o crede şi apoi că "aşa se întâmplă când o faci prima dată". Procedând astfel, inculpatul a profitat de naivitatea minorei încercând să îi strecoare convingerea că în acest mod are loc debutul vieţii sexuale, şi că este normal ca primul act sexual să aibă loc prin constrângere. Practic, inculpatul a urmărit să o descurajeze pe minoră, lăsând-o să înţeleagă că orice opoziţie, dar şi orice plângere ulterioară ar fi sortite eşecului.

În continuare, inculpatul i-a repetat minorei că nu are cum să scape de el, după care şi-a întins pe jos geaca şi a trântit-o pe partea vătămată pe haină, spunându-i să se dezbrace. În urma refuzului minorei, care plângea şi îl ruga să o lase în pace, inculpatul a imobilizat mâinile părţii vătămate, prinzându-i-le cu o mână deasupra capului, iar cu cealaltă mână a dezbrăcat-o mai întâi de pantaloni şi chiloţi, dintr-o singură mişcare, iar apoi de hanorac, bluză şi sutien. După ce a dezbrăcat-o complet pe partea vătămată, s-a dezbrăcat şi el de pantaloni, chiloţi şi tricou, urcându-se deasupra victimei.

Inculpatul şi-a folosit propria greutate pentru a o imobiliza pe partea vătămată. În această poziţie, cu o mână inculpatul i-a fixat mâinile pe obrazul stâng, apăsându-i faţa pe sol, iar cu cealaltă mână a început să o mângâie în zona genitală. La un moment dat inculpatul i-a introdus un deget în vagin, provocându-i părţii vătămate durere şi usturime, după care autorul a realizat penetrarea intravaginală şi deflorarea victimei. Violenţele fizice exercitate asupra minorei, constând în împingerea acesteia pe geacă, în imobilizarea ei, în poziţionarea ei brutală rezultă şi din Raportul de constatare medico-legală din 12 septembrie 2012, din care rezultă faptul că minora prezenta excoriaţie discontinuă cu cruste hematice la nivelul genunchiului drept, pe gamba stângă internă, pe gamba dreaptă antero-intern, la nivel latero-cervical stâng.

Inculpatul a întreţinut timp de circa 10 minute un raport sexual normal şi complet cu victima minoră, după care a insistat în obţinerea plăcerii sexuale prin poziţionare forţată a minorei în diferite poziţii.

În legătură cu aceste fapte ale inculpatului, s-au mai menţionat următoarele:

- din declaraţiile victimei date pe întreg parcursul procesului penal rezultă că inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, manifestată prin smucituri şi împinsături, prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului şi/sau apăsându-i-le peste faţă, dar şi constrângerea psihică: "ţipa la mine, îmi vorbea răstit, îmi era frică de el"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacţie de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viaţă al copilei; astfel, din prima fişă de examinare psihologică din 22 august 2012, întocmită de Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Iaşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă rezultă că victima este un copil cu un istoric familial care i-a creat sentimente de insecuritate şi abandon;

- din aceeaşi fişă de examinare rezultă şi faptul că tabloul clinic indica la acel moment stări de anxietate şi depresie cu ruminaţii şi idei suicidale, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană;

- ideile suicidale s-au concretizat, prima dată, în data de 24 septembrie 2012, în timp ce se afla în Centru (unde a încercat să se sinucidă prin spânzurare), când a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Socola; examinarea clinică efectuată cu acea ocazie, astfel cum rezultă din biletul de externare din data de 11 octombrie 2013, a conturat elemente nosografice ale tulburării de stres posttraumatic, dezvoltată ca urmare a agresiunii sexuale şi a neglijării adresării pentru terapia de specialitate. Minora prezenta o vulnerabilitate psihologică indusă de carenţa afectivă parentală şi deprivare identitară, cu stimă de sine precară şi dispoziţie depresivă asociată cu simptomele reacţiei la stresul sever;

- odată întoarsă în Centru, la data de 11 octombrie 2012, a habitat acolo până la data de 24 octombrie 2012, când a fost predată în grija mamei, medicaţia aferentă dată de medicul specialist fiind de asemenea dată acesteia; mama şi-a luat angajamentul de a o supraveghea pe minoră şi de a-i administra tratamentul în mod corect, de a ţine pastilele într-un loc sigur şi ferit; la domiciliul mamei a avut loc o a doua tentativă de suicid, la începutul lunii noiembrie 2012, când minora a înghiţit pastilele pe care le avea drept tratament, dat de către medicii de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola; la data de 8 noiembrie a fost externată din nou de către Spitalul de Psihiatrie Socola, la insistenţele minorei, şi dată în grija tatălui de această dată; pe perioada şederii la tată, minora s-a mai întâlnit întâmplător cu inculpatul, aspect recunoscut de acesta din urmă, nu au vorbit, dar, din adresa înaintată instanţei la data de 16 noiembrie 2012 de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi rezultă că tatăl ei a afirmat că minora s-ar simţi în pericol;

- la data de 17 noiembrie 2012, dată fiind împrejurarea mai sus evocată, precum şi faptul că minora nu a continuat o terapie de specialitate după externarea din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola, având în vedere şi cele două tentative de suicid, instanţa a dispus ca Serviciul de Investigaţii Criminale să identifice minora şi să o predea Centrului de Primiri Urgenţe din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Iaşi, în vederea demarării procedurilor de consiliere şi pregătirii acesteia pentru audiere în faţa instanţei; acest lucru a fost materializat la aceeaşi dată;

- s-a mai precizat că, odată prezentă în instanţă şi audiată, victima, la interpelarea instanţei, a precizat că prima tentativă de suicid a comis-o urmare a faptului că una dintre educatoare, pe nume F., i-a vorbit urât şi a ţipat la ea;

- din Adresa nr. 35276 din 13 februarie 2013 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi rezultă că a fost identificată persoana cu prenumele de F., care a avut o altercaţie cu victima în Centru, ocazie cu care s-a comunicat faptul că o cheamă D.F. şi a fost sancţionată cu avertisment scris;

- revenită în Centrul de Primiri Urgenţe Iaşi, minora a fost inclusă în programe de terapie şi consiliere, în data de 28 decembrie 2012 fiind comunicată o fişă intermediară de examinare psihologică; din conţinutul acesteia rezultă faptul că relaţia copilului cu familia este deteriorată, minora prezintă pofilul unui eu slab, sentimente de nonvaloare şi dezamăgire, prezintă episoade de tristeţe, urmează a fi susţinută prin servicii de consiliere de lungă durată;

- pe parcursul întregului proces penal, minora S.A.D. a avut constanţă în toate declaraţiile date, indiferent de faza procesuală, inclusiv cu ocazia evaluărilor făcute de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul Situaţii de Urgenţă şi de către specialiştii din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola; mai mult, persoanele din anturajul apropiat, cu care a vorbit după comiterea agresiunii, precizează că minora a făcut trimitere la inculpat ca fiind cel care a agresat-o sexual, relaţii cu care ea nu a fost de acord; astfel, martora C.V., în vârstă de 12 ani, prietena victimei, a declarat în data de 17 august 2012, la o zi după evenimente, că minora i-a relatat faptul că "M.I. (...) fără voia ei, prin violenţă, a întreţinut relaţii sexuale normale cu ea (...), că a încercat să fugă, dar acesta a ţipat la ea (...)"; aceeaşi martoră precizează că minora, în timp ce povestea, era foarte agitată; la rândul ei, martora minoră C.V. i-a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat lui S.A.D.; cum mama ei este sora tatălui victimei, a discutat despre cele aflate atât cu A., care a şi rugat-o s-o însoţească la poliţie pentru a face plângere, cât şi cu tatăl acesteia; declaraţiile minorei au fost neschimbate şi în faţa acestor persoane; aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat, aspecte care coincid cu cele anterior menţionate şi care dovedesc constanţă în declaraţiile victimei; toate relatările minorei îl plasează pe inculpat ca agresor, în toate precizează că nu a fost de acord cu întreţinerea de relaţii sexuale; declaraţiile şi relatările părţii vătămate se coroborează cu celelalte probe la care instanţa a făcut deja referire;

- martorul S.D., tatăl victimei, a vorbit cu fiica lui despre ce s-a întâmplat între ea şi inculpat în data de 17 august 2012, în ziua imediat următoare evenimentului, iar acesta i-a spus că, deşi a mers de bunăvoie pe scuterul lui M.I., a întreţinut relaţii sexuale cu acesta la insistenţele lui, fiind forţată şi neavând de ales întrucât nu avea cine să o salveze; minora i-a spus clar că nu a fost de acord să întreţină relaţii sexuale, însă a cedat, fiind pe câmp, pe timp de noapte, şi i-a fost frică; însăşi victima a precizat, la un moment dat, în declaraţia dată în faza de urmărire penală: "nu voiam decât să scap odată şi să mă lase în pace (...) mă tot întreba dacă îmi place ceea ce-mi face (...) i-am răspuns că îmi place, gândindu-mă că aşa mă va lăsa în pace, dar nu se oprea"; în cursul judecăţii, victima a precizat: "am crezut că nu mai scap cu viaţă";

- mama victimei, C.P., nu reprezintă o persoană de suport pentru minoră; a desconsiderat-o de când s-a născut, a lovit-o foarte des, a umilit-o: "fiica mea are un comportament necorespunzător, de mică obişnuia să fugă de acasă (...) comportamentul ei mă face să cred că a acceptat să aibă relaţii sexuale cu M.I."; această declaraţie este una dată din interes, aspect recunoscut ulterior de către martoră. Astfel, după 3 - 4 zile de la comiterea agresiunii, inculpatul a sunat-o pe mama victimei şi apoi a vizitat-o acasă la ea şi, în prezenţa minorei, C.P. i-a cerut inculpatului bani pentru toate cheltuielile făcute. Acesta a revenit după 2 - 3 zile şi i-a dat suma de 200 RON, dar i-a cerut în schimb să meargă cu S.A.D. în Iaşi pentru a da o nouă declaraţie, în care să precizeze că a întreţinut relaţii sexuale de bunăvoie; de asemenea, inculpatul i-a spus că va trimite periodic pentru fată câte o sumă de bani; mama victimei a procedat în consecinţă, dar, urmare a răspunsurilor contradictorii şi lipsite de liant, organele judiciare au apelat la un specialist, respectiv la un psiholog, minora recunoscând că a fost pusă de mamă să declare altceva;

- martorii (G.G., E.G., P.S., M.A.) cu care victima se afla vorbind la momentul apariţiei inculpatului pe motoscuter au precizat, pe întreg parcursul procesului penal, că inculpatul a fost cel care i-a propus minorei să o conducă acasă (nu invers, cum a susţinut în faza de cercetare judecătorească);

- martorii asistenţi la reconstituirea traseului (P.D. şi G.M.) au precizat că locul indicat ca fiind cel unde s-a consumat agresiunea este unul departe de vreo casă, astfel că, în ipoteza în care victima ar fi ţipat, şansele de a fi auzită de cineva erau minime;

- în cursul urmăririi penale, respectiv la data de 17 august 2012, în ziua imediat următoare evenimentelor, inculpatul a precizat că el i-a propus minorei să meargă la marginea satului, să stea împreună, propunere cu care partea vătămată a fost de acord: "în timpul deplasării i-am propus fetei să mergem la marginea satului să stăm împreună (...) i-am propus să facem sex şi ea a fost de acord (...) am condus-o cu motoscuterul până aproape de casa ei, la o distanţă de 200 metri"; la data de 19 octombrie 2012, la o distanţă de două luni, inculpatul şi-a adaptat declaraţia: "am simţit că mirosea a alcool, părea să se afle sub influenţa alcoolului - aspect ce nu a fost confirmat sub nicio formă, prin niciun mijloc de probă (...) mi-a băgat mâna pe sub geacă, am oprit şi am întrebat-o ce are de gând (...) ea mi-a răspuns hai în marginea satului (...) mi-am dat seama că este virgină (...) am dus-o cu scuterul până la vreo 600 metri de casa ei (...)"; astfel, de la acest moment, inculpatul a început să susţină că, de fapt, minora a fost cea care i-a propus întreţinerea de relaţii sexuale;

- în cursul cercetării judecătoreşti a menţinut aceeaşi ultimă variantă;

- legat de vârsta victimei, s-a menţionat că inculpatul ştia foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relaţia existentă între el şi tatăl fetei; însuşi inculpatul a afirmat în prima declaraţie dată în faza de urmărire penală că o ştie de mică pe A., cunoaşte istoricul familiei acesteia.

După cum s-a precizat mai sus, inculpatul M.V.I. a adoptat o poziţie procesuală necorespunzătoare, atât în faţa instanţei de judecată, cât şi în faza de urmărire penală. La început a admis că el a fost cel care a avut iniţiativa întreţinerii de relaţii sexuale; ulterior, odată cu angajarea unui avocat, a precizat că minora (care era virgină) a avut iniţiativa şi a dorit să-şi înceapă viaţa sexuală cu el. Susţinerile inculpatului că nu a constrâns-o în niciun fel, că totul s-a desfăşurat de comun acord, vine în contradicţie nu numai cu împrejurarea mai sus menţionată referitoare la începutul vieţii sexuale a minorei, dar şi cu întreg materialul probator administrat (inclusiv cu fişele de examinare psihologică, ce precizează în mod clar existenţa unei simptomatologii de stres posttraumatic urmare a unei agresiuni sexuale, dublată de istoricul de viaţă al copilei) şi detaliat.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, inculpatul minimalizează importanţa relaţiilor afective, are o tendinţă oportunistă, manifestă o atitudine ostilă faţă de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia, dar ar accepta ideea unei căsătorii cu aceasta dacă ar putea scăpa de răspundere penală.

S-a concluzionat prin referat că reabilitarea inculpatului trebuie susţinută printr-o intervenţie de specialitate psiho-terapeutică, în scopul restructurării cognitiv-comportamentale a acestuia. S-a considerat în mod imperios necesar includerea inculpatului în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul controlului şi supravegherii modului de petrecere a timpului şi a activităţilor pe care le desfăşoară, al dezvoltării capacităţii de asumare a responsabilităţii, al autocunoaşterii şi al împlinirii nevoilor în mod prosocial.

Fapta inculpatului M.V.I. care, în data de 16 august 2012, pe timp de noapte, a condus-o pe partea vătămată S.A.D., minoră în vârstă de 14 ani, pe un scuter, într-un loc izolat din afara localităţii, unde, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică şi morală şi prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal şi complet, cu deflorare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu instanţa de fond a reţinut că nu este corectă, şi în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. a schimbat această încadrare, din infracţiunile prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. şi art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen.

În cauza de faţă, dată fiind modalitatea de exercitare a agresiunii sexuale, respectiv prin constrângerea fizică, manifestată prin smucituri şi împinsături, prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului şi/sau apăsându-i-le peste faţă, dar şi prin constrângere psihică: "ţipa la mine, îmi vorbea răstit, îmi era frică de el"; nu a putut fi reţinută încadrarea juridică prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor, astfel că solicitarea formulată de inculpat prin apărători în această privinţă, în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv încălcarea libertăţii de mişcare, a libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale a unei fetiţe de doar 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore. Prin raportare mai ales la vârsta părţii vătămate, la împrejurarea că aceasta era virgină, la faptul că minora a avut încredere în inculpat, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio-afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fişele de examinare psihologică analizate mai sus. Minora, dincolo de istoricul familial al acesteia, a avut două tentative de suicid, la care s-a ajuns urmare a pierderii încrederii în sine, în viitor; din analiza portofoliului victimei care a stat la baza întocmirii ultimei fişe de examinare psiho-socială rezultă gândurile negre care o bântuie, frica şi ura faţă de inculpat, grija pentru viitorul ei, etc.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferinţele fizice şi psihice pricinuite ca urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă au conturat, la prima evaluare psihologică, un tablou clinic ce indica la acel moment stări de anxietate şi depresie cu ruminaţii şi idei suicidale, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană. După cum am menţionat mai sus, ideile suicidale au şi fost materializate.

La rândul său, inculpatul prezintă un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea (prin viclenie, prin constrângere morală şi fizică), de faptul că nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor comise, el nerecunoscând decât întreţinerea de relaţii sexuale cu minora.

În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei a fost caracterizată prin detaşare emoţională: inculpatul minimalizează importanţa relaţiilor afective, are o tendinţă oportunistă, manifestă o atitudine ostilă faţă de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia, dar ar accepta ideea unei căsătorii cu aceasta dacă ar putea scăpa de răspundere penală.

Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar a luat legătura cu mama minorei şi, prin intermediul acesteia şi cu ajutorul banilor, a încercat să denatureze mersul procesului şi a convins minora (care era de faţă la momentul la care inculpatul a vizitat-o pe mama ei, martora C.) să-şi schimbe declaraţiile şi să declare că a vrut să întreţină relaţii sexuale. Mai mult, inculpatul a abandonat victima pe câmp, în miezul nopţii, nu a considerat necesar să o conducă acasă, dar a avut grijă să-i spună să aibă grijă cum se îmbracă cu pantalonii, să nu-i ia pe dos, tocmai pentru a nu fi pus în ipostaza de a da vreo explicaţie şi de a ascunde ce s-a întâmplat.

Importante sunt şi concluziile referatului de evaluare, analizate mai sus, dar care evidenţiază faptul că reabilitarea inculpatului trebuie susţinută prin includerea în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul controlului şi supravegherii modului de petrecere a timpului şi a activităţilor pe care le desfăşoară, al dezvoltării capacităţii de asumare a responsabilităţii, al autocunoaşterii şi al împlinirii nevoilor în mod prosocial.

În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de inculpatul M.V.I. pentru motive de netemeinicie ce au vizat următoarele aspecte:

- greşita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, neclarificarea unor contradicţii şi reţinerea unei situaţii de fapt contrare realităţii având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare, pentru infracţiunea de viol;

- s-a susţinut că instanţa de fond a avut în vedere un raţionament bazat pe deducţii şi nu pe probe obiective şi credibile care să susţină acuzaţiile aduse inculpatului - agresarea sexuală a minorei -, ceea ce a condus la o greşită încadrare juridică a faptei în infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. prin raportare la conduita părţii vătămate care a consimţit să întreţină un raport sexual cu inculpatul, fără a exista o înfrângere a libertăţii sexuale prin acte de constrângere fizică ori morală, conform întregii probaţiuni penale din dosar (cu preponderenţă declaraţiile inculpatului şi concluziile Raportului de constatare medico-legală din 12 septembrie 2012, care nu atestă pe corp semne de violenţă), elemente de natură să impună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.;

- modul deficitar de individualizare a pedepsei stabilite - cuantum şi modalitate de executare, raportat la circumstanţele personale - lipsa antecedentelor penale, persoană integrată social şi cu un comportament corespunzător în familie şi societate - şi aplicarea unor pedepse excesive, cu executare în regim de detenţie;

- extindere a probatoriului, respectiv reaudierea părţii vătămate S.A.D., audierea martorilor T.F., P.A. şi R.C., documentaţia cu privire la situaţia părţii vătămate ulterioară internării în Centrul de Plasament şi efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă traumele psihice suferite de partea vătămată se datorează presupusei infracţiuni de viol, în concret, dacă partea vătămată a fost abuzată sexual.

Prin Decizia penală nr. 174 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V.I. împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 1 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală.

A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului M.V.I. şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive după data de 1 aprilie 2013.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, analizând toate elementele de fapt, instanţa de fond, în mod just a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se circumscrie conţinutului infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Analizând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea a constatat că, în operaţiunea de individualizare a pedepselor, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor, circumstanţele personale ale inculpatului.

S-a reţinut că sunt evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, astfel cum au fost evidenţiate de specialiştii D.G.A.S.P.C. care au evaluat pe minoră la solicitarea instanţei de judecată, respectiv afectarea vieţii sociale şi familiale a părţii vătămate.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanţa unor acte cu conotaţie sexuală, trăind semnificaţia reală a raportului sexual săvârşit de inculpat.

În raport cu gravitatea suferinţelor morale produse, s-a apreciat că suma de 50.000 RON acordată părţii civile minore cu titlu de daune morale este necesară şi echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit şi, alături de pedeapsa aplicată inculpatului, reprezintă o reparaţie proporţională a încălcării dreptului la inviolabilitatea vieţii sexuale a victimei.

Împotriva acestei decizii inculpatul M.V.I. şi partea vătămată S.A.D. au declarat recursurile de faţă.

Inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi pct. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare:

- în principal, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de viol în infracţiunea de act sexual cu un minor, iar pedeapsa stabilită pentru această din urmă infracţiune să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen.;

- în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că inculpatul trebuie pedepsit cu închisoare în regim de detenţie - fie pentru infracţiunea de viol, fie pentru infracţiunea de act sexual cu un minor - a solicitat aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, pedeapsă care, în opinia apărării, se află la limita minimă şi maximă a celor două infracţiuni, conform noului C. pen.

Partea vătămată S.A.D., fără a indica vreun temei de drept, a solicitat punerea în libertate a inculpatului, susţinând că nu a fost violată şi că doreşte să se căsătorească cu acesta.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.V.I. şi de partea vătămată S.A.D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Cu privire la recursul părţii vătămate S.A.D.:

Potrivit art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute la art. 362 nu au folosit calea apelului.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea vătămată este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 RON, potrivit dispozitivului - întrucât aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de inculpatul M.V.I. şi care a fost respins prin Decizia penală nr. 174 din 17 octombrie 2013, încât soluţia pronunţată la fond a rămas nemodificată.

Cu privire la recursul inculpatului M.V.I.:

Preliminar, Înalta Curte observă cele ce urmează:

- decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 17 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluţiei recursului - reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost substanţial modificate sau au fost incluse în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (din 1969, care este legea penală aplicabilă recursului de faţă), toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate);

- greşita încadrare juridică a faptei săvârşite constituia - înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat;

- aşa fiind, încadrarea juridică a faptei săvârşite, astfel cum a fost reţinută de instanţele care s-au pronunţat în etapele de judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat;

- încadrarea juridică a faptei săvârşite nu poate fi examinată în recursul de faţă nici sub incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385 alin. (1) C. proc. pen. (text de lege invocat de apărătorul inculpatului), deoarece ceea ce nu se poate obţine direct (după cum s-a arătat deja mai sus) nu poate fi obţinut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a acestui din urmă caz de casare (pct. 17²);

- tot astfel "calitatea" tratamentului sancţionator aplicat inculpatului (fie din perspectiva acestuia, fie din perspectiva parchetului) - care reprezintă neîndoielnic o chestiune de (ne) temeinicie - nu mai poate fi examinată în recurs, pe de o parte, pentru că pct. 14 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, mărgineşte controlul judiciar în recurs la ipoteza în care s-ar fi aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (ceea ce, evident, nu este cazul), iar pe de altă parte, pentru că - aşa cum s-a arătat şi mai sus - cazul de casare prevăzut de pct. 17 nu poate fi incident.

În consecinţă, obiecţiunile formulate în recursul de faţă, subsumate - potrivit motivelor scrise - cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. pct. 17² şi pct. 14, se apreciază a fi neîntemeiate.

Cu toate acestea, recursul declarat de inculpat se va admite în vederea aplicării, din oficiu, a prevederilor art. 5 C. pen. (1 februarie 2014), text de lege ale cărui cerinţe sunt îndeplinite, cu consecinţa, pe de o parte a schimbării încadrării juridice a faptei de viol săvârşite de inculpatul-recurent, din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. (1968), în infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. pen. (nou), text normativ care, întrucât prevede o pedeapsă semnificativ mai uşoară (5 - 12 ani închisoare), în loc de 10 - 25 ani închisoare, reprezintă legea mai favorabilă, iar pe de altă parte, a stabilirii unei pedepse adecvate în raport cu noua încadrare juridică, aspect sub care Înalta Curte apreciază că pedeapsa în cuantum de 7 ani închisoare este necesară şi suficientă; tot astfel, se face aplicarea legii penale mai favorabile în privinţa pedepsei accesorii (art. 65, art. 66 lit. a), b) şi f)) şi a pedepsei complementare (art. 66 lit. a), b) şi f)), aceasta din urmă, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale (cf. art. 68 alin. (1) lit. c)).

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.V.I. împotriva Deciziei penale nr. 174 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 150 din 1 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală, şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul M.V.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 noiembrie 2012 la 5 martie 2014.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.A.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului inculpatului M.V.I. rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 527/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 765/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs ICCJ. Decizia nr. 788/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 792/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 799/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 801/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 802/2014. Penal