ICCJ. Decizia nr. 792/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 792/2014
Dosar nr. 4846/89/2012
Şedinţa publică din 5 martie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 92 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, a fost condamnat inculpatul L.N.M. (fiul lui L. şi V., născut în com. Băceşti, jud. Vaslui, domiciliat în com. Dumeşti, jud. Vaslui, absolvent a 4 clase, zidar, fără antecedente penale), la:
- 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului L.N.M. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 octombrie 2012 la zi.
În temeiul disp. art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă Stâncă - C.O., domiciliată în sat Dumeşti, com. Dumeşti, asistată de părinţii săi S.C.S. şi M., şi a fost obligat inculpatul L.N.M. să achite părţii civile S.C.O. suma de 50 000 RON cu titlul de daune morale.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale.
În temeiul disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 rap la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. A fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru partea vătămată va fi avansată iniţial din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 22/23 septembrie 2012 partea vătămată S.C.O. s-a deplasat la discoteca organizată în comuna Dumeşti, unde a stat până în jurul orelor 01.00, apoi a plecat singură spre casă.
A fost ajunsă de inculpat, au mers un pic împreună, inculpatul propunându-i să-i dea bani ca să întreţină relaţii sexuale. Partea vătămată l-a refuzat, aşa că inculpatul L.N.M. a luat-o în braţe şi a dus-o pe câmp. Partea vătămată a reuşit un moment să fugă, dar a fost prinsă de inculpat şi pusă la pământ. Inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni, după care a întreţinut, împotriva voinţei acesteia, un raport sexual cu ea.
În timpul consumării raportului sexual inculpatul a folosit violenţe fizice, lovind-o, peste faţă pe parte vătămată, întrucât aceasta se opunea violului.
În final, partea vătămată, tot zbătându-se, a reuşit să-l dea jos de pe ea, să se ridice şi să fugă. Şi-a luat pantalonii şi pantofii, s-a ascuns într-un tufiş unde s-a îmbrăcat şi s-a încălţat.
Apoi, partea vătămată a mers acasă, iar dimineaţa a povestit părinţilor că a fost violată de inculpatul L.N.M., astfel că au fost sesizate organele de poliţie.
Ca urmare, au fost dispuse măsurile necesare iar partea vătămată minoră a fost prezentată specialiştilor legişti, care au întocmit Raportul de expertiză medico-legală nr. 229/E/2012 al Serviciului Medico-legal Judeţean Vaslui, concluzionând că partea vătămată prezintă o deflorare recentă care poate data din noaptea de 22/23 decembrie 2012.
Totodată, s-a constatat că partea vătămată S.C.O. a prezentat echimoză la buza superioară ce s-a produs prin lovire, posibil în contextul unei infracţiuni de viol, dar care nu necesită zile de îngrijiri medicale.
În secreţia vaginală recoltată de la partea vătămată S.C.O. s-au pus în evidenţă spermatozoizi.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii de viol şi a declarat în timpul urmăririi penale că partea vătămată era prietena lui, că era sub influenţa alcoolului, ambii consumând votcă "S.", au mers la domiciliul lui, după care ar au adormit îmbrăcaţi, constatând dimineaţa că partea vătămată plecase. A susţinut că erau prieteni de un an şi jumătate că i-a cerut cu o lună în urmă să întreţină relaţii sexuale, iar partea vătămată i-a spus că mai are un prieten pe care îl va întreba dacă îi dă voie.
Nici în instanţă nu a recunoscut învinuirea adusă, susţinând că era prieten cu partea vătămată de un an de zile, mergeau împreună în discotecă, îi făcea des cadouri, intenţionau să se căsătorească.
Despre seara cu pricina, a relatat că au fost la discotecă au băut împreună votcă, vin, au dansat, apoi partea vătămată l-a ajutat să ajungă acasă, au urcat împreună în camera inculpatului, unde acesta i-a cerut să întreţină relaţii sexuale, iar partea vătămată l-a refuzat, dată fiind starea de beţie în care el se afla, cât şi faptul că era în perioada menstruaţiei. Inculpatul a susţinut că i-a respectat voinţa, a adormit şi, când s-a trezit a băut apă, a adormit iar şi s-a trezit la spital.
Apărarea inculpatului este unitară şi susţinută de declaraţiile date în instanţă de martori în lucrări, cu excepţia părţii vătămate.
Instanţa a reţinut lipsa de sinceritate a inculpatului cu privire la ce s-a întâmplat într-adevăr între el şi partea vătămată precum şi coeziunea născătoare de subiectivitate a membrilor comunităţii inculpatului, în mare parte aparţinători ai acestuia, pentru următoarele motive:
Partea vătămată a povestit în scurt timp părinţilor ce s-a întâmplat, împreună cu unul dintre părinţi formulând plângere penală dimineaţa, după ce în prealabil a sunat la 112. Încă de la început partea vătămată a narat cu foarte multe amănunte ce s-a întâmplat, menţinându-şi relatările în fiecare declaraţie.
Există la dosarul de urmărire penală procesul-verbal încheiat, din care rezultă că partea vătămată a prezentat hainele cu care fost îmbrăcată când a fost violată, a predat geaca şi perechea de pantaloni, care avea nasturele rupt, materialul smuls în locul în care a fost prins nasturele. Hainele prezintă urme de pământ, câteva pete de sânge, rupturi, toate aceste urme fiind un indiciu al unui act sexual realizat cu forţa.
Imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a părăsit domiciliul, explicând că prezintă boli cronice, că s-ar fi simţit rău din cauza băuturii şi că rudele l-au internat. Deşi inculpatul a fost căutat la domiciliu şi la rude de nenumărate ori în perioada 23 septembrie - 5 octombrie 2012, aparţinătorii au spus că nu cunosc locul, unde se află inculpatul, în timp ce din biletul ieşire emis de Spitalul S. rezultă că acesta a fost internat de rude în după amiaza zilei de 23 septembrie 2012, deoarece l-au găsit vagabondând prin mun. Iaşi în zona CUG, de mai bine de 7 ore şi nu că ar fi făcut crize.
A concluzionat instanţa că inculpatul, ajutat de familia sa, a încercat să fondeze apărarea de ideea "nu eram în localitate la data comiterii faptei", asigurându-i un interval de timp, pentru ca rudele sale, să determine pe partea vătămată să renunţe la acuzaţii, respectiv să-şi retragă plângerea.
Acreditarea ideilor că victima era prietena inculpatului, o prietenă cu moralitate îndoielnică, ce accepta relaţii trecătoare şi întâmplătoare cu bărbaţi, că un alt bărbat este posibil să fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, s-a făcut doar în instanţă. Niciun martor, la urmărire penală nu a menţionat, măcar în treacăt, că cei doi ar fi prieteni, nimeni nu a menţionat bărbaţi în viaţa părţii vătămate.
Deci după ce inculpatul a fost prins, apărarea s-a axat pe ideea că erau prieteni, dar unii martori nici nu ştiau cum o cheamă pe partea vătămată (L.C. - frate), unii au declarat că se purtau ca iubiţii, văzându-i îmbrăţişându-se, sărutându-se mai des, sau doar de vreo două ori (L.V., S.C.V., A.C., M.V.), alţii că nu au observat manifestări de afecţiune (A.V.), unii au declarat că partea vătămată petrecea timp în casa inculpatului (L.G. a văzut-o o dată, L.V. - mama care afirmă că venea des), alţii au declarat că nu au văzut-o în vizită (D.L.C. - frate).
De asemenea, unii au spus că partea vătămată a formulat plângere, deoarece există o ură între familii din cauză că o vară a părţii vătămate a fost căsătorită cu un văr al inculpatului, alţi membrii ai familiei au susţinut că rudele părţii vătămate au învăţat-o să formuleze plângere penală deoarece s-au certat de la un teren iar alţi martori au avansat ideea că partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului, deoarece acesta nu a vrut să-i împrumute pe părinţii părţii vătămate cu o sumă de bani.
Or, dacă partea vătămată avea beneficii de la inculpat, atunci nu s-ar fi justificat această plângere, deoarece prin situaţia creată, partea vătămată îşi pierdea toate beneficiile (cadouri, sume de bani date/trimise de inculpat).
Partea vătămată nu avea nici un motiv să formuleze plângere penală împotriva inculpatului dacă acest lucru nu ar fi fost real, mai ales în condiţiile în care aceasta este supusă unei presiuni serioase din partea familiei inculpatului.
Astfel, vizita efectuată la arest în luna noiembrie 2012 a fost rezultatul constrângerilor rudelor inculpatului care insistau să-şi retragă plângerea. Partea vătămată era însoţită de mama sa, iar în maşină, mai erau încă 4 membrii ai grupului inculpatului (aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate, martorilor L.C., L.L.). Nici partea vătămată, nici părinţii săi nu au cedat la presiuni, fiind evidentă dorinţa de a obţine tragerea la răspunderea penală a inculpatului şi mai puţin obţinerea unor foloase de pe urma infracţiunii.
Contradicţiile dintre declaraţiile părinţilor fetei sunt explicate prin dificultăţile intelective ale acestora şi o dorinţă de teatralizare a episodului, altfel, nu s-ar putea că deşi a participat la audierea părţii vătămate şi a auzit-o relatând că s-a îmbrăcat într-un tufiş, mama sa să vină în aceeaşi şedinţă să afirme că a venit dezbrăcată acasă. De aceea, instanţa, dintre declaraţiile date de părinţii părţii vătămate, le-a socotit ca exprimând realitatea pe cele din timpul urmăririi penale, situate, de altfel, mai aproape de evenimente.
Coeziunea grupului inculpatului şi modul în care a fost percepută fapta sa, în sensul că nu a fost socotită o acuzaţie mincinoasă, este ilustrată de convorbirea telefonică de la dosarul de urmărire penală:
"a avut deşteptul de M. viol. Şi a zis (...): Băi cu o proastă, cu o urâtă de asta şi-a găsit, dacă era româncă mai ziceam şi eu, da aşa cu o ţigancă!"
În drept, fapta inculpatului L.N.M., care a întreţinut cu partea vătămată S.C.O. un raport sexual prin constrângere, în noaptea 22/23 septembrie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., având în vedere vârsta de 14 ani părţii vătămate.
Existând îndoieli asupra sănătăţii mintale a inculpatului s-a dispus expertizarea sa psihică fiind întocmit Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 10.556/2012 al Institutului Naţional de Medicină Legală "M.M." din care rezultă următoarele:
Referitor la fapta pentru care este cercetat a afirmat medicilor că nu-şi aminteşte dacă a făcut-o, că a fost la discotecă unde a băut şi apoi a plecat acasă, iar partea vătămată l-a ajutat să meargă, deoarece era beat. Are un fond noţional sărac şi posibilităţi de abstractizare limitate, cu intelect care corespunde debilităţii mintale uşoare, cu menţiunea că în faţa specialiştilor a dovedit comportament cu note de suprasimulare.
Cooperarea cu medici specialişti a fost slabă, cu tendinţa de a răspunde frecvent "nu ştiu", constatându-se instabilitate psihoemoţională, iritabilitate explozii afective, control diminuat al impulsurilor şi emoţiilor.
S-a concluzionat că:
"Numitul L.N.M. prezintă diagnosticul: Retard mintal uşor cu tulburări de comportament. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat".
În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 181 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.
Instanţa s-a raportat la faptul că inculpatul a ales o victimă minoră ce nu-şi începuse viaţa sexuală. Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere că inculpatul nu folosit violenţa mai mult decât era necesară pentru realizarea scopului său şi că este la primul contact cu legea penală.
De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul a avut o atitudine procesuală necooperantă, şi mai mult, s-a sustras cercetărilor ascunzând faptul că s-a internat în spital.
În aceste condiţii, tribunalul nu a reţinut în favoarea inculpatului L.N.M. nicio circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 C. pen. Lipsa antecedentelor penale va fi reflectată în cuantumul pedepsei. Circumstanţele atenuante judiciare, au doar un caracter facultativ şi, în speţă, reţinerea lor nu este justificată în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite
Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că partea vătămată S.C.O. a declarat că se constituie parte civilă cu 50.000 RON daune morale şi 50.000 RON daune materiale, constând în cheltuieli de transport, de tratament şi costul consultaţiilor.
În dovedirea pretenţiilor materiale, partea vătămată a propus audierea a doi martori, cerere la care a renunţat ulterior.
Potrivit, dispoziţiilor art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face în modalităţile prevăzute de lit. a) şi b) "potrivit legii civile " ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispoziţiile civile de drept materiale care reglementează răspunderea civilă delictuală, şi anume art. 1357, 1381 - 1388, 1391 noul C. civ., cât şi la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acţiunii civile, acţiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.
Latura civilă într-o cauză penală este guvernată de principiul "actori incumbit probatio", respectiv cel care face o propunere înaintea judecăţii este obligat a o dovedi.
Conf. art. 1357 C. civ. "(1) Cel care cauzează altuia un săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciat răspunde pentru cea mai uşoară culpă."
Rezultă deci că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict, pot fi acte materiale cât şi morale şi că nu sunt nelimitate şi nici prestabilite legislative ca întindere, ci dimpotrivă, acestea trebuie stabilite prin probe.
Or, partea vătămată S.C.O. nu a adus nicio probă pentru a demonstra existenţa întinderii prejudiciului material.
Aşa fiind, instanţa nu a acordat despăgubiri materiale ci doar daune morale, acestea în cuantumul solicitat care reflectă suferinţa fizică şi mai ales cea psihică resimţită ca urmare a faptei comise de inculpat, disconfortul produs de situaţia mai mult decât jenantă în care a fost pusă parte vătămată aşa cum şi modificările inerente profunde ale echilibrului vieţii sale. De asemenea, trebuie avut în vedere că partea vătămată avea 14 ani şi nu îşi începuse viaţa sexuală.
Împotriva sus-arătatei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul care a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală din 3 octombrie 2013 a Curţii Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins apelul formulat de L.N.M. împotriva Sentinţei penale din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului L.N.M. şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive la zi.
În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu părţii vătămate, în cuantum de 150 RON, ce s-a dispus a fi avansat din fondurile statului.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în cauză, a fost administrat un probatoriu complet, corect interpretat şi coroborat, avându-se în vedere toate datele ce converg spre o reală stabilire a situaţiei de fapt, situaţia de fapt expusă fiind însuşită şi de instanţa de apel, precum şi argumentele primei instanţe aduse în susţinerea vinovăţiei inculpatului, instanţă care, la rândul ei; în baza propriului examen, în contextul evaluării materialului probator a determinat conexitatea existentă între contribuţiile inculpatului, materializate în comiterea faptei.
Pe baza probelor ce au rezultat din ansamblul mijloacelor de probă dispuse şi administrate (probe ce au fost analizate pe larg de prima instanţă) s-a reţinut că în noaptea de 22/23 septembrie 2012 partea vătămată S.C.O., minoră în vârstă de 14 ani, s-a mers la discoteca organizată în comuna Dumeşti, unde a stat până în jurul orelor 01.00. Plecând singură spre casă, a fost ajunsă de inculpatul L.N.M., care, prin folosirea violenţelor fizice a dus-o pe câmp, într-un loc izolat, şi împotriva voinţei acesteia, a întreţinut un raport sexual normal, complet cu ea.
Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului şi să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei şi vinovăţia acestuia.
Astfel, prin plângerea formulată şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată minoră S.C.O. a relatat în detaliu împrejurările în care a fost acostată pe şosea de inculpat şi ansamblul acţiunilor inculpatului care au precedat, însoţit şi succedat consumării agresiunii sexuale. Partea vătămată a reclamat în mod constant că nu era prietenă cu inculpatul şi că a fost constrânsă (bruscată, imobilizată, lovită cu palmele) să întreţină raport sexual.
Declaraţiile părţii vătămate sunt susţinute şi de depoziţiile părinţilor acesteia date în faza de urmărire penală, ele coroborându-se pe deplin atât între ele, cât şi cu elementele probatorii relevate de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare criminalistică a hainelor şi planşa foto anexă.
Realitatea agresiunii sexuale suferită de partea vătămată este atestată nu doar de dovezile materiale (urmele descoperite de organele de cercetare penală pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de partea vătămată) ci şi de constatările medicilor specialişti care au efectuat examinarea medico-legală şi au concluzionat că la data examinării - 23 septembrie 2012, partea vătămată prezenta o deflorare recentă ce ar putea data din noaptea de 22/23 decembrie 2012 şi o leziune traumatică de tipul echimoze la buza superioară, paramedian stânga, ce s-a putut produce prin lovire cu mijloc sau obiect contondent, unei infracţiuni de viol, iar în secreţia vaginală recoltată s-au pus în evidenţă spermatozoizi.
Audiat pe parcursul procesului penal, inculpatul L.N.M. nu a negat că în noaptea de 22/23 decembrie 2012 a fost în compania părţii vătămate, însă a susţinut că la refuzul acesteia de a întreţine relaţii sexuale, dată fiind şi starea de ebrietate în care se afla, i-a respectat dorinţa şi a dormit.
Prima instanţă a apreciat fiecare dintre declaraţiile date de inculpat şi apărările invocate era prieten cu partea vătămată de un an de zile, mergeau împreună la discotecă, îi făcea deseori cadouri, intenţionau să se căsătorească şi, respectând dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen. înlăturat, în mod just, aspectele din declaraţiile inculpatului prin care acesta prezintă alte variante ale situaţiei de fapt.
Declaraţiile celor care au susţinut variantele prezentate de inculpat, încercând să-l disloce pot fi explicate prin existenţa unor legături apropiate cu acesta (membrii familiei, rudele), de a induce în eroare organele judiciare cu intenţia clară de a înlătura tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Aceste declaraţii (simple afirmaţii fără un suport probator) s-au dovedit a fi mincinoase nu numai ca urmare a numeroaselor aspecte contradictorii şi oscilante prezentate de acelaşi martor pe parcursul procesului penal (cu referire la existenţa unei relaţii îndelungate de prietenie între inculpat, şi partea vătămată să renunţe la acuzaţii, lipsa inculpatului din localitate la data comiterii faptei sau ulterior datei de 23 septembrie 2012), ci şi a intrării indubitabile a aspectelor de fapt relatate de martori, de celelalte mijloace probatorii administrate.
Procedând la o verificare complexă şi obiectivă a materialului probator al cauzei, prin examinarea probelor în ansamblul lor, din perspectiva unor aspecte controversate ca urmare a inconsecvenţei manifestată în declaraţiile date de martori audiaţi şi a nuanţărilor evidente oferite organului judiciar, Curtea, în urma finalizării operaţiunii de sinteză ce pentru constatarea unei situaţii de fapt complete în derularea acţiunii şi conturează încrederea că sunt în concordantă cu adevărul, consideră că ansamblul probator existent în cauză are caracter cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpatului şi poate forma convingerea care să se constituie în certitudine că inculpatul este autorul infracţiunii, iar apărarea acestuia, construită în sensul inexistenţei probelor care să dovedească agresarea sexuală a părţii vătămate, nu poate fi primită.
În raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, analizând toate elementele de fapt, instanţa de fond, în mod just a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se circumscrie conţinutului infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., astfel încât, apărarea sa vizând achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. este nefondată.
Analizând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea a constatat că, în operaţiunea de individualizare a pedepselor, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşire a infracţiunilor, circumstanţele personale ale inculpatului.
Raportat la prevederile art. 52 C. pen. şi având în vedere modalitatea concretă în care a fost concepută şi desfăşurată activitatea infracţională, natura socială a relaţiilor lezate, impactul social produs de infracţiuni, urmările produse precum şi atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, Curtea apreciază că pedeapsa stabilită, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, este de natură să răspundă cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ, asigurând, totodată o proporţie echitabilă între gradul de pericol social al faptelor şi profilul socio-moral al inculpatului, fără a se impune o atenuare a răspunderii penale.
Împotriva acestei decizii, inculpatul L.N.M. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., în principal, achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe că el ar fi săvârşit infracţiunea iar, în subsidiar,o reindividualizare a cuantumului pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.
Examinând recursul declarat de inculpatul L.N.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori la 3 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzută în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă .
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare cazului de casare prevăzut pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost şi cel reglementate anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - "când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, nu de condamnare" - situaţie în care criticile susţinute de inculpat L.N.M. care se subsumau acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a avut în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte eroarea gravă de fapt.
Cazul de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt de către instanţa de recurs; această verificare nu mai e permisă de legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă (C. proc. pen. 1969) cât timp art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. reglementează de motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel fiind, critica recurentului inculpat privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. (nou) a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. în redactarea conformă Legii nr. 2/2013 întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, inculpatul a solicitat prin apărător, în subsidiar, şi reducerea pedepsei, situaţie exclusă însă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, deoarece potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), casarea ar putea a interveni numai dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" (ceea ce, evident, nu este cazul).
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalităţile vizate, alternativ, de inculpat prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obţine direct, sub incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct 14 C. proc. pen., nu poate fi obţinut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 172 (ambele de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.).
În consecinţă, obiecţiunile formulate în recursul de faţă subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. art. 385 alin. (1) C. proc. pen. pct. 172 sau respectiv, pct. 14 se apreciază a fi neîntemeiate.
Cu toate acestea, recursul declarat de inculpat se va admite în vederea aplicării, din oficiu, a prevederilor art. 5 C. pen. (1 februarie 2014), text de lege ale cărui cerinţe sunt îndeplinite, cu consecinţa, pe de o parte, a schimbării încadrării juridice a faptei de viol săvârşită de inculpatul recurent, din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. (1968), în infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. pen., text normativ care, întrucât prevede o pedeapsă semnificativ mai uşoară (5 - 12 ani închisoare, în loc de 10 - 25 ani închisoare), reprezintă legea mai favorabilă, iar pe de altă parte a stabilirii unei pedepse adecvate în raport cu noua încadrare juridică, aspect sub care Înalta Curte apreciază că o pedeapsă în cuantum de 6 ani închisoare este necesară şi suficientă; se va face aplicarea legii penale mai favorabile în privinţa pedepsei accesorii (art. 65, art. 66 lit. a) şi b)) şi a pedepsei complementare (art. 66 lit. a) şi b)), aceasta din urmă pe o durată de 3 ani cu executarea pedepsei principale (cf. art. 68 alin. (1) lit. c)).
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de L.N.M. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 3 octombrie a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 92 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul L.N.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 octombrie 2012 la 5 martie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului inculpatului L.N.M. rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 799/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 477/2014. Penal → |
|---|
