ICCJ. Decizia nr. 88/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 88/2014
Dosar nr. 5780/2/2013
Ședinţa publică din 13 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă
La data de 21 august 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 7026 din data de 07 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 17 septembrie 2011, ca urmare a cererii înaintate de autorităţile judiciare din Republica Italia, de transferare a condamnatei M.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
Prin sentinţa penală nr. 500 din 3 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa penală pronunţată la data de 7 aprilie 2011 pronunţată de către Tribunalul Roma, s-a dispus transferarea persoanei condamnate M.M. (cetăţean român, cu domiciliul în com. Calopăr, sat Sălcuţa, jud. Dolj, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, 18.000 euro amendă şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani şi s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 09 aprilie 2012 la zi.
S-a examinat îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, constatându-se că fapta care a atras condamnarea numitei M.M. are corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. român, însă pedepsele complementare aplicate faţă de susnumita nu se regăsesc în. dispoziţiile art. 64 alin. (1) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
S-a examinat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. a) - d) rap. la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 lit. b), c) şi d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, obţinându-se relaţii cu privire la cetăţenia şi domiciliul numitei M.M., conform adreselor din 22 iulie 2013 şi din 10 din 22 august 2013 emise de D.E.P.A.B.D. şi D.G.P. din cadrul M.A.I., precum şi cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a susnumitei şi la restul de pedeapsă rămas de executat, numita Miclescu Mariana manifestându-şi consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, conform procesului verbal din data de 18 ianuarie 2013.
În cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, privind transferul persoanei condamnate M.M., s-a menţionat că, la soluţionarea acestei solicitări s-a aplicat procedura prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege în această materie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut sentinţa penală pronunţată la data de 7 aprilie 2011 pronunţată de către Tribunalul Roma, s-a dispus transferarea persoanei condamnate M.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, 18.000 euro amendă şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani şi s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 09 aprilie 2012 la zi.
Împotriva sentinţei penale nr. 500 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti persoana transferabilă M.M. a declarat recurs, în termen legal, arătând că nu se consideră vinovată de săvârşirea infracţiunii de care este învinuită.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3866 C. proc. pen. constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sunt îndeplinite cerinţele art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum şi prevederile Convenţiei asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi Protocolului adiţional la această convenţie ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv:condamnatul este resortisant al statului de executare;
a) hotărârea este definitivă;
b) la data prirnirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel -puţin 6 luni din durata -pedepsei.
c) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.
d) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
e) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se -pună de acord asupra acestei transferări;.
Persoana transferabilă M.M. este cetăţean român, hotărârea de condamnare este definitivă şi condamnata mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
Prin sentinţa nr. 7026 din 11 din 07 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 17 septembrie 2011, persoana transferabilă M.M. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi amendă în cuantum de 18.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 600 bis cu aplic. art. 81 alin. (2), art. 110 şi art. 112 nr. 4 C. pen. italian, constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2007, împreună cu alte persoane, prin violenţe fizice şi psihice, au obligat o minoră în vârstă de 17 ani să practice prostituţia. Au fost aplicate şi pedepsele complementare a interzicerii definitive a dreptului de a profesa în instituţii de învăţământ şi a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a dreptului de a profesa în instituţii de stat, precum şi măsura expulzării acesteia de pe teritoriul Republicii Italia.
Persoana transferabilă M.M. a fost arestată preventiv la data de 09 aprilie 2012, iar executarea pedepsei încetează la data de 24 august 2016, ca urmare a acordării beneficiului eliberării anticipate, iar în prezent susnumita se află încarcerată în Penitenciarul Rebibbia din Roma, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât şi dispoziţiile art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată de dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, persoana transferabilă şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei şi în cauză nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opţional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.
Cât priveşte critica formulată de recurentă, care a susţinut că nu se consideră vinovată de săvârşirea infracţiunii de care este învinuită, Înalta Curte constată că nu o poate analiza, dat fiind limitele investirii şi principiul încrederii reciproce ce guvernează cooperarea judiciară internaţională în materie penală. în procedura de recunoaştere a hotărârilor pronunţate în străinătate şi de transferare în vederea continuării executării pedepsei, instanţa română verifică doar condiţiile formale mai sus menţionate, fără să examineze fondul cauzei, respectiv temeinicia soluţiei de condamnare, fiind vorba despre o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, ce nu poate fi reformată de instanţa română.
Drept urmare, în baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană transferabilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă M.M. împotriva sentinţei penale nr. 500 din 03 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta la plata sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2014. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 86/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
