ICCJ. Decizia nr. 90/2014. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 90/2014
Dosar nr. 9725/30/2012
Ședinţa publică din 13 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 466/ PI din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în baza art. 255 C. pen., rap. la art 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.A., pentru infracţiunea de dare de mită, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. poc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat pentru fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. poc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 33 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 (şase) luni închisoare, astfel că inculpatul P.A. urmează a executa pedeapsa rezultantă de:1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, conform art. 82 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 28 septembrie 2012 până la 24 octombrie 2012.
În baza art. 350 C. poc. pen., art. 1451 C. proc. pen., s-a dispus încetarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1485/ R din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara.
În baza art. 255 alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 100 dolari SUA, consemnată la C.E.C. Bank, conform, recipisei din 28 septembrie 2012 şi suma de 100 euro.
S-a respins cererea de confiscare a plăcuţelor de înmatriculare.
S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 883/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a fost trimis în judecată inculpatul P.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 3201C. poc. pen., în cazul recunoaşterii vinovăţiei, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În fapt, s-a reţinut că fapta inculpatului P.A. de a oferi şi apoi a remis suma de 100 dolari denunţătorului V.I., respectiv de a-i promite acestuia şi suma de 100 euro în data de 27 septembrie 2012, pentru a nu-i reţine permisul de conducere ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni la regimul rutier, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată.
De asemenea, faptele aceluiaşi inculpat de a conduce în aceeaşi dată - 27 septembrie 2012, pe raza localităţii Utvin un autoturism, neînmatriculat, pe care a aplicat numere de înmatriculare false, car ea fost atribuit altui autoturism, întrunesc elementele constitutive de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat - faptă prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare - faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, prevăd o pedeapsă mai mare, pentru fapta de dare de mită săvârşită faţă de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.
În speţă, elementul material al laturii obiective, respectiv obiectul mitei, aşa cum rezultă din actele dosarului, a constat în suma de 100 dolari, care a fost iniţial oferită de inculpat şi apoi remisă efectiv de inculpat şi în promiterea sumei de 100 de euro, fiind îndeplinite cerinţele laturii obiective a infracţiunii de dare mită.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, vinovăţia inculpatului îmbracă forma intenţiei directe, mituitorul acţionând cu scopul special neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de agentul de poliţie, martorul V.I.
Î n ceea ce priveşte cele două infracţiuni la regimul circulaţiei, s-a reţinut că legiuitorul a incriminat în art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar în art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare.
Astfel, elementul material al fiecăreia dintre aceste infracţiuni constă în două acţiuni alternative, cărora li se asociază însă câte o cerinţă esenţială specifică, ambele infracţiuni prevăzute de art. 85 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind comise fie prin punerea în circulaţie, fie prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.
Inculpatul a recunoscut faptele, considerându-se vinovat pentru comiterea lor şi susţinând că a comis fapta de dare de mită, pentru a nu-i fi reţinut permisul de conducere, întrucât îşi asigura veniturile familiei din activitatea de conducător auto, având patru copii minori în întreţinere.
Având în vedere dispoz. art. 52 C. pen., ţinând cont de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, gradul de pericol social al faptelor, precum şi persoana inculpatului care a manifestat un comportament sincer pe parcursul procesului penal, însă a mai comis anterior fapte penale pentru care i s-au aplicat sancţiuni administrative(prin Ordonanţa nr. 754/2011 a Parchetului Judecătoriei Timişoara a fost sancţionat administrativ în baza art. 181 C. pen., pentru art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin Ordonanţa nr. 1623/P/2010 a Parchetului Judecătoriei Lugoj a fost sancţionat administrativ pentru art. 20, 208, 209 C. pen.), ţinând cont şi de situaţia personală, familială a inculpatului, instanţa a dispus condamnarea inculpatului.
În ceea ce priveşte susţinerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, instanţa a apreciat că în speţă nu se justifică aplicarea acestor dispoziţii legale.
În acest sens, instanţa a reţinut că recunoaşterea unor anumite împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare, nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc într-o asemenea măsura gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului, întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei.
Ţinând cont de faptul că anterior comiterii faptelor inculpatului i s-au aplicat sancţiuni administrative, s-a apreciat că nu poate fi reţinut că inculpatul a avut o conduită bună anterior săvârşirii faptei în sensul circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
De asemenea, instanţa a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 lit. c C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201C. proc. pen., iar faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, pedepsele stabilite de instanţă pentru fiecare faptă, astfel cum au fost individualizate, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., sunt necesare realizării funcţiilor de constrângere, de reeducare, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a apreciat că scopul preventiv, educativ al pedepsei şi reeducarea inculpatului pot fi realizate şi fără executarea efectivă a pedepsei, fiind îndeplinite condiţiile art. 81 C.pen
Întrucât datele dosarului relevă că nr. de înmatriculare, a fost atribuit unui autoturism de culoare albă, proprietar fiind L.F., instanţa a apreciat ca nefiind îndeplinite cerinţele art. 118 lit. b) C. proc. pen., şi a respins cererea de confiscare a plăcuţelor de înmatriculare menţionate.
Împotriva sentinţei penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat apel, în termen legal, inculpatul P.A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi urmare rejudecării, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. proc., întrucât, prima instanţă, deşi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală cu închisoarea în limitele legale reduse ca urmare a aplicării disp.art. 3201C. proc. pen., a omis aplicarea pedepsei accesorii. S-a mai arătat că în mod nelegal instanţa nu a dispus în nici un mod asupra situaţiei corpului delict, respectiv plăcuţa de înmatriculare care a fost atribuită unui alt autoturism aflat în proprietatea numitului L.F. şi totodată în mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de 100 euro de la inculpat, promisă de acesta denunţătorului, având în vedere că inculpatul a promis oferirea ulterioară a sumei de 100 dolari SUA.
Inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de dare de mită, arătând, totodată că la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond nu a ţinut seama de circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen referitoare la conduita sa înainte de comiterea faptei, arătând că sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa Tribunalului Timiş este nejustificat.
Prin Decizia penală nr. 119/ A din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Timişoara în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş şi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând s-a interzis inculpatului P.A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, şi art. 64 lit. b) pe durata şi condiţiile art. 71 C. pen.
Î n temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a dispus restituirea către numitul L.F. a plăcuţei de înmatriculare atribuită autoturismului de culoare albă.
S-a înlăturat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro consemnată la C.E.C. Bank, conform recipiseinr. din 28 septembrie 2012.
S-a reţinut că sentinţa penală apelată este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a măsurii confiscării, neaplicării pedepsei accesorii faţă de inculpat şi a nepronunţării instanţei de fond asupra corpului delict constând în plăcuţa de înmatriculare şi temeinică, în deplină concordanţă cu starea de fapt şi încadrarea juridică dată faptei prin actul de acuzare.
Astfel, la stabilirea pedepsei de prima instanţă s-au aplicat în mod corect dispoziţiile legale menţionate şi s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens în care pedeapsa este orientată spre minim.
De asemenea, s-a avut în vedere, la pedeapsa concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că acesta, prin conduita sa, a adus atingere şi a pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul şi onestitatea lucrătorilor din cadrul poliţiei.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o aşa manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. în acest context, recunoaşterea faptei şi lipsa antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate.
S-a avut în vedere natura faptei precum şi faptul că inculpatul are copii minori în întreţinere, constatându-se că aplicarea pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni, este corect stabilită.
S-a apreciat că pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze şi funcţia preventivă, educativă, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită şi al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp.
S-a constatat că infracţiunile de dare de mită şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relaţiile sociale a căror bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu pot fi influenţaţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi ar întreţine climatul infracţional.
S-a apreciat că atât pedeapsa aplicată cât şi modalitatea de executarea sunt în consonanţă cu stare de fapt şi gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a inculpatului.
S-au constatat ca fiind întemeiate motivele formulate în sensul că, deşi instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la 3 pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea celor trei infracţiuni, pedepse care au fost contopite dispunându-se executarea pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare, a omis să facă aplicarea art. 71 C. pen., în sensul că nu a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
S-a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare prev. de art 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., cu aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 71 C. pen., în sensul că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului s-a reţinut că rezultă din procesul verbal întocmit de ofiţerul din cadrul D.G.A. - Serviciul Judiciar Anticoruptie Timiş - fila 35 dosar U.P., că din probele administrate în cauză nu au reieşit indicii temeinice care să permită concluzia că posesorul legal ar fi cunoscut scopul folosirii plăcuţelor de înmatriculare de către inculpat, astfel că se impune restituirea acesteia persoanei căreia i-a fost eliberată de către autorităţi.
S-a constatat ca fiind întemeiat şi cel de al treilea motiv de apel al Parchetului, în ceea ce priveşte confiscarea sumei de bani promisă de inculpat denunţătorului, întrucât, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul a oferit suma de 100 dolari SUA consemnată la C.E.C. Bank, astfel încât în temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. doar aceasta trebuia să facă obiectul confiscării nu şi suma de 100 euro, cum greşit s-a procedat de către instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.A., a invocat cazul de casare prev de disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare în sensul reducerii pedepsei şi înlăturarea sporului aplicat, cât şi aplicării unei pedepse neprivative de libertate
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. penv Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului privind reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii pedepsei, înlăturării sporului aplicat şi aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172C. proc. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglerrientându-se aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, aşa încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 119/ A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 91/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 88/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
