ICCJ. Decizia nr. 3/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 3/2014
Dosar nr. 5103/1/2013
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2014
Asupra cererii de revizuire formulată de revizuenta C.I.;
I. Prin sentinţa penală nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 4373/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a respins cererea inculpatei C. (G.) I. privind încetarea procesului penal pentru lipsa (tardivitatea) plângerii prealabile.
În temeiul art. 206 C. pen. cu referire la art. 63 alin. (3) teza a II-a C. pen. a fost condamnată inculpata la 5.000.000 lei (vechi) amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie faţă de partea vătămată E.I.
De asemenea, în temeiul art. 346 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi următoarele C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă E.I. şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 30.000.000 lei (vechi) cu titlu de daune morale către partea vătămată.
În temeiul art. 191 C. pen. a fost obligată inculpata la 750.000 lei (vechi) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, că partea vătămată E.I., economist, a fost colaborator apropiat al academicianului N.N.C. (decedat in decembrie 2000), iar inculpata este fiica defunctului.
În cursul anului 2000, defunctul a cedat o serie de drepturi patrimoniale către Asociaţia Generala a Economiştilor din România, iar la data de 13 iulie 2000 s-a căsătorit cu numita S.B.
După decesul academicianului N.N.C., fiica sa, inculpata C. (G.) I. a contestat actele şi faptele producătoare de efecte juridice pe care tatăl său le-a încheiat în ultima perioadă a vieţii, prin promovarea unor acţiuni în faţa instanţelor de judecată, precum şi prin publicarea unor materiale de presă.
În acest sens, inculpata a scris o broşură, intitulată „Viaţa lui N.N.C. ”, pentru a evidenţia modul în care diverse persoane au încercat să îl „manevreze pentru a obţine foloase” pe academicianul N.N.C., în cuprinsul cărţii făcând referire la partea vătămata E.I. astfel:
1. A arătat că, odată devenit acţionar majoritar al Editurii Economice, partea vătămată E.I. a „lăsat în paragină” lucrările de la Casa Economiştilor iniţiate de academicianul N.N.C. (filele 21,22 din broşură), iar pe de altă parte, în calitate de director al Editurii Economice, partea vătămată a „făcut unele cheltuieli inutile, dar foarte mari, cum ar fi dotarea cu aer condiţionat a unor birouri" şi a „cumpărat unele maşini scumpe" (filele 27, 28 din broşură).
Deşi instanţa a încuviinţat inculpatei proba verităţii, din actele şi lucrările cauzei nu a rezultat că faptele imputate sunt reale.
2. A afirmat că în ianuarie 2000 a demarat procedura de punere sub interdicţie a tatălui său, „pentru a îl feri de a fi manevrat”, iar în cursul lunii martie 2000 academicianul N.N.C. a cedat părţii vătămate I.E. dreptul de exploatare a două cărţi, fără ca acest fapt să fie adus la cunoştinţa inculpatei (filele 37, 38 din broşură).
Instanţa a considerat că mesajul transmis cititorilor a fost acela că partea vătămată ar fi profitat de lipsa de discernământ a defunctului academician N.N.C. şi a constatat că afirmaţia nu corespunde realităţii, întrucât partea vătămată nu a fost condamnată penal pentru săvârşirea unei asemenea fapte. Mai mult decât atât, deşi inculpata a promovat o acţiune civilă prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a unui act de cesiune în favoarea cesionarei Asociaţia Generală a Economiştilor, motivat de lipsa de discernământ a cedentului (N.N.C.), acţiunea a fost respinsă, sub motivarea că nu s-a făcut dovada lipsei discernământului, ori a incidenţei altor cauze de nulitate absolută.
3. Inculpata a afirmat că, în contextul în care academicianul N.N.C. era lipsit de discernământ, a fost manipulat şi „căsătorit” cu numita S.B., în prezenţa directorului R.A., acesta având interese comune cu E.I. constând în obţinerea unor sume de bani, ca urmare a publicării unei lucrări aparţinând lui N.N.C. şi intitulată „Scrieri Alese” (filele 39,40 din broşură).
Instanţa a constatat că în acest mod, numele părţii vătămate a fost legat, în mod direct, de încheierea pretins frauduloasă a căsătoriei academicianului N.N.C., în scopul obţinerii unor foloase materiale.
Încuviinţând proba verităţii, instanţa a apreciat că din actele depuse la dosar de către inculpată nu s-a putut reţine participarea, în vreun mod, a părţii vătămate E.I. la încheierea căsătoriei tatălui inculpatei, în scopul obţinerii unor foloase materiale.
4. Totodată, a afirmat inculpata că în împrejurările date, partea vătămată a urmărit să inducă în opinia publică credinţa că academicianul N.N.C. a avut discernământ în ultima parte a vieţii, pentru a crea impresia de legalitate a actelor juridice încheiate de acesta şi, în acest scop, a publicat o serie de articole scrise de tatăl inculpatei în ziarul Economistul, respectiv materiale din lucrarea „Istoria Ştiinţelor” (fila 43 din broşură).
În legătură cu această ultimă afirmaţie, instanţa a apreciat că inculpata nu a făcut proba verităţii.
În concluzie, faţă de cele mai sus menţionate, s-a considerat că în drept, fapta inculpatei de a scrie si publica broşura intitulata "Viaţa lui N.N.C. ”, care include şi afirmaţiile anterior menţionate privind pe partea vătămată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie prev. de art. 206 C. pen.
Instanţa a constatat că fapta este săvârşita cu vinovăţie de către inculpată care, în raport de conţinutul. afirmaţiilor sale, a acceptat, în mod evident, urmarea imediată a faptei sale (expunerea părţii vătămate la sancţiuni penale, administrative sau dispreţului public, dacă cele imputate ar fi adevărate).
Prin decizia nr. 873/R din 14 iunie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 1476/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C. (G.) I. împotriva sentinţei penale nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, obligând recurenta la plata sumei de 150.000 lei (vechi) cheltuieli judiciare către stat.
II. Prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 32563/2004, condamnata C.I. a solicitat instanţei europene să constate încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât, prin condamnări penale pronunţate împotriva sa ca urmare a publicării cărţii privind viaţa tatălui său, i s-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.
Prin hotărârea pronunţată la 11 decembrie 2012 a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea art. 10 din Convenţie şi s-au stabilit despăgubiri în valoare de 7.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit, 1.000 de euro pentru prejudiciul material suportat şi 140 de euro pentru cheltuielile de judecată.
Hotărârea a rămas definitivă la 11 martie 2013, conform art. 44 paragraful nr. 2 din Convenţie.
Curtea a reţinut, în esenţă, că cel puţin o parte din afirmaţiile incriminate ale petentei se înscriau în contextul unei dezbateri de interes general pentru comunitatea economiştilor români, anume construcţia Casei Economiştilor.
Făcând referire la cauza Boldea contra României, Curtea a arătat că restul afirmaţiilor petentei priveau respectarea drepturilor de autor ale tatălui acesteia, academicianul N.N.C., iar protecţia drepturilor de autor este o chestiune de interes general în societăţile contemporane, mai ales în comunităţile ştiinţifice şi mediile profesionale cum ar fi acela al economiştilor, frecventate atât de petentă, cât şi de către intimatul E.I..
S-a argumentat că, dacă este adevărat că persoanele având activităţi publice se expun cu bună ştiinţă la un control atent al faptelor şi gesturilor lor, la fel ca politicienii (cauza Janowski împotriva Poloniei), nu este mai puţin adevărat că limitele criticii acceptabile sunt mai largi dacă sunt vizate persoane care acţionează în exerciţiul funcţiilor lor oficiale decât dacă este vorba de simple persoane private (cauza Mamere împotriva Franţei).
Or, în speţă, afirmaţiile litigioase vizau pe E.I., în calitatea sa de director al ziarului Economistul şi vicepreşedinte al Asociaţiei Economiştilor, astfel că respectivele afirmaţii nu se refereau la viaţa privată a intimatului, ci la comportamente legate de activităţile sale profesionale (mutatis mutandis Dalban contra României şi Sabou şi Pârcălab împotriva României).
Examinând afirmaţiile litigioase din cartea publicată de petentă, Curtea a constatat că se află în prezenţa unui amestec de judecăţi de valoare, de exemplu, asupra caracterului excesiv al cheltuielilor angajate de intimat in proiectul construcţiei „Casei Economiştilor”, dar şi a unor elemente factuale.
Curtea a considerat că petenta a acţionat cu bună-credinţă, iar dacă aceasta nu a reuşit să demonstreze în faţa jurisdicţiilor interne că afirmaţiile sale au avut un substrat factual suficient, în schimb s-a implicat în mod activ în procesul său, a oferit în mod constant dovada adevărului cuvintelor sale, aspect de natură să demonstreze că a acţionat cu bună credinţă, convinsă fiind de existenţa unor probleme vizând deontologia profesională a intimatului E.I.
S-a mai considerat că motivele avansate de către instanţele judecătoreşti pentru justificarea condamnării petentei nu au fost "pertinente şi suficiente" şi, având în vedere severitatea aplicării unei sancţiuni penale (dublată de o condamnare la daune interese, la care s-a adăugat rambursarea cheltuielilor de judecată), Curtea a decis că mijloacele utilizate au fost disproporţionate în raport cu scopul urmărit, respectiv „protecţia reputaţiei sau a drepturilor altcuiva”, precizând că instanţele interne au depăşit ceea ce constituie o restricţie „necesară” a libertăţii de exprimare a petentei.
În consecinţă, instanţa europeană a decis că în ceea ce priveşte cererea formulată de către petentă, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenţie.
III. În baza acestei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului, petenta C.I. a formulat, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., o cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 4373/2003 şi a deciziei penale nr. 873/R din 14 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 1476/2004 .
În esenţă, a solicitat casarea hotărârilor anterior indicate, iar în rejudecare, achitarea sa şi înlăturarea consecinţelor condamnării sale prin radierea menţiunii amenzii penale din cazierul său judiciar.
Revizuenta a susţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 4081 C. proc. pen., consecinţele grave ale condamnării continuând să se producă independent de împrejurarea că în privinţa sa a intervenit reabilitarea de drept, întrucât consecinţele morale determinate prin condamnare nu pot fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.
S-a arătat că doar pe calea revizuirii prevăzute de art. 4081 C. proc. pen. poate fi valorificată, în plan intern, constatarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la încălcarea art. 10 din Convenţie, întrucât, deşi a spus adevărul şi nu a calomniat în nici un mod pe intimatul E.I., a fost condamnată la o amendă penală în cuantum de cinci milioane de lei vechi (500 lei), sancţiune ce a rămas înscrisă în cazierul său judiciar, afectându-i în mod grav imaginea şi reputaţia personală şi profesională.
De asemenea, a menţionat că în baza hotărârilor a căror revizuire o solicită a fost obligată la plata unor daune morale în cuantum de 3.000 RON către E.I. şi la plata sumei de 900 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, fiind executată silit, la cererea intimatului, în cadrul Dosarului de executare silită nr. 910/2005 al Biroului Executorilor Judecătoreşti D.G., L.G. şi M.P.
Revizuenta a arătat că, datorită hotărârilor de condamnare, nu a putut fi promovată pentru a obţine funcţia de şef de catedră, iar din anul 2006 nu a mai putut beneficia de gradaţii de merit.
Nu în ultimul rând, a precizat că hotărârile de condamnare a căror revizuire o solicită au dus la pronunţarea altor hotărâri, nelegale şi netemeinice, dintre care unele au determinat îmbogăţirea fără just temei a intimatului E.I. şi a numitei B.S. prin obligarea revizuentei la plata unor cheltuieli de judecată în favoarea celor doi.
IV. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, se constată că aceasta este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Din examinarea dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri penale definitive presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiţii ce se regăsesc în alin. (1), (2) şi (4) din acest text de lege, respectiv:
a) printr-o hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie;
b) consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;
c) cererea a fost formulată de o persoană având legitimitate procesuală activă;
d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.
Raportând aceste condiţii la situaţia din speţă, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu sunt întrunite în mod cumulativ.
Astfel, deşi cererea de revizuire a fost introdusă cu respectarea termenului de un an prevăzut de art. 4081 alin. (4) C. proc. pen., fiind formulată de însăşi persoana cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului prevăzut de art. 10 din Convenţie, nu este îndeplinită condiţia legală şi obligatorie ce impune continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcării Convenţiei europene şi după pronunţarea hotărârii Curţii Europene, condiţie ce presupune ca singurul remediu pentru asemenea consecinţe să fie reprezentat de revizuirea hotărârilor interne.
În acest sens, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză a intervenit reabilitarea de drept a revizuentei pentru condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 336 din 20 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 873/R din 14 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Astfel, potrivit art. 134 alin. (1) C. pen., reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă penală (cum este situaţia în speţă), dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune, termen care se calculează potrivit art. 136 alin. (2) C. pen. de la data la care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
Or, în speţă, revizuienta a achitat amenda penală de 500 RON ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală de condamnare, nefiind probat că ar mai fi săvârşit alte infracţiuni în interiorul termenului de reabilitare.
Astfel, prin efectul dispoziţiilor art. 133 C. pen., datorită reabilitării de drept a revizuentei, orice decăderi, interdicţii şi incapacităţi rezultând din condamnarea sa au încetat să-şi producă efectele, menţiunea amenzii penale aplicate prin hotărârea instanţei de fond fiind radiată din cazierul judiciar al revizuentei.
De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa în materie a fostului Complet de 9 judecători Justiţie (actualul Complet de 5 judecători) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a se vedea decizia nr. 420/2009 publicată pe www.scj.ro)
În privinţa celorlalte obligaţii stabilite în sarcina revizuentei prin hotărârea de condamnare (3.000 de RON daune morale şi 90 de RON cheltuieli judiciare către stat), acestea au format obiectul prejudiciului material de 1000 de euro stabilit prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, ce a fost achitat de statul român după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.
În fine, în ce priveşte prejudiciul moral încercat de revizuientă ca urmare a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele naţionale, acesta a fost compensat nu doar prin constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a încălcării dreptului său la liberă exprimare, ci şi material, prin suma de 7000 de euro acordată tocmai pentru prejudiciul moral suferit, sumă care de asemenea a fost deja achitată de statul român şi care este de natură să compenseze în integralitate încălcarea de către instanţele române a dreptului său la libertatea de exprimare.
Ca atare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă consecinţele grave ale încălcării dreptului prevăzut de art. 10 din Convenţie nu mai subzistă şi în prezent, nepunându-se problema remedierii acestora prin revizuirea hotărârii pronunţate în procedura instituită de art. 4081 C. proc. pen.
În ce priveşte susţinerea revizuentei referitoare la utilizarea de către intimat a hotărârii penale de condamnare ca probă în alte cauze, Înalta Curte constată că din actele aflate la dosar nu rezultă nici faptul folosirii în sensul arătat de revizuentă şi nici împrejurarea că între hotărârile a căror revizuire se solicită şi soluţionarea celorlalte cauze enumerate de revizuentă ar fi existat vreo interdependenţă, astfel că nu se poate trage concluzia unei legături între condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie şi soluţiile pronunţate de către instanţe în cauzele respective.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 4081 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
Văzând prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ce priveşte solicitarea intimatului de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor judiciare pe care acesta le-a făcut în procedura de revizuire, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente disp. art. 193 alin. (6) C. proc. pen., potrivit cărora restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în procesul penal se analizează de instanţă potrivit legii civile.
Aşa cum rezultă din menţiunile de pe chitanţa nr. 57 din 6 ianuarie 2014, depusă la fila nr. 104 din dosar, intimatul E.I. a achitat domnului avocat V.B., apărătorul său ales, suma de 900 de lei cu titlu de onorariu de avocat pentru asistenţa juridică acordată în prezenta cauză, onorariu ce a fost stabilit de părţi în baza contractului de asistenţă juridică nr. 5258 din 6 ianuarie 2014.
Având în vedere criteriile menţionate în art. 451 alin. (2) din N.C.P.C. (activitatea desfăşurată de avocatul ales al intimatului prin raportare la circumstanţele şi complexitatea cauzei), Înalta Curte va proceda la reducerea părţii din onorariu ce urmează a fi suportată de către revizuentă în condiţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., de la suma de 900 de lei la suma de 300 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta C.I. împotriva sentinţei penale nr. 336 din 07 noiembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 4373/2003 şi deciziei penale nr. 873/R din 14 iunie 2004 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 1476/2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă revizuenta C.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. obligă revizuenta la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul E.I.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 208/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
