ICCJ. Decizia nr. 208/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 208/2013
Dosar nr. 4592/1/2013
Şedinţa publică de la 04 noiembrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 8 iunie 1998 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a dispus, în baza art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnarea inculpaţilor M.M. şi H.G. la:
- o pedeapsă de 22 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei
- o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
- la 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, raportat la art. 312 C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, inculpatul M.M. a fost condamnat la trei ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., iar inculpatul H.G. la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare cu un spor de 3 ani închisoare, urmând ca în final fiecare să execute câte o pedeapsă de 25 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată şi inculpata R.E.G. la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. după executarea pedepsei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi la 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, raportat la art. 312 C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare cu un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
S-a reţinut în esenţă că, potrivit unui plan anterior stabilit inculpaţi, aflându-se într-o criză de bani au hotărât să atace un taximetrist înarmându-se în acest scop cu un satâr, inculpatul M.M. şi cu o măciucă, inculpatul H.G.
Astfel, conform planului inculpaţii s-au urcat în maşină părţii vătămate N.A., indicându-i acestuia să meargă pe o stradă izolată din Oradea, şi, la un moment dat cei doi inculpaţi l-au lovit pe şoferul N.A. în cap, respectiv inculpatul M.M. cu satârul iar inculpatul H.G. cu o măciucă, provocând decesul victimei. Ulterior au pus victima în portbagaj şi au căutat o străduţă laterală unde au abandonat-o.
În tot acest timp inculpata R.E. a stat în imediata apropiere, de pază.
Aceeaşi inculpaţi au luat un alt taximetru condus de partea vătămată V.T., şi după ce au ajuns pe o stradă laterală, l-au atacat cu intenţia de a-l deposeda de bani. În urma agresiunii suferite partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale cu o durată de 9 zile.
Curtea de apel Oradea, prin decizia penală nr. 92/A din 7 mai 1999 a admis apelurile inculpaţilor M.M., H.G. şi R.E., a desfiinţat sentinţa dispunând descontopirea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor de câte 25 de ani închisoare pentru inculpaţii M.M. şi H.G. şi de 10 ani închisoare pentru inculpata R.E. în pedepsele componente, a înlăturat sporurile aplicate acestora şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. şi art. 25-20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., pe inculpatul H.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., iar pe inculpata R.E.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Decretul 466/1979 raportat la art. 312 C. pen., ambele cu aplicarea art. 13 C. pen., aplicate inculpatului H.G. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
În baza art. lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen. şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen., ambele cu aplicarea art. 13 C. pen., aplicate inculpatei R.E.G. în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
Au fost înlăturate prevederile art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., pentru inculpatul M.M., iar pentru toţi trei inculpaţii, pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului H.G.
Prin decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost casată decizia atacată numai cu privire la dispoziţia de achitare a inculpaţilor:
- M.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 25 raportat la art. 20, 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
- H.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
- R.E. pentru complicitate la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză Curtea Supremă de Justiţie a constatat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală în cauză, decizia instanţei de apel fiind greşită.
Astfel, s-a reţinut că, din analiza atentă a declaraţiilor inculpaţilor din cursul urmăririi penale, comparativ cu declaraţiile aceloraşi inculpaţi, date anterior la instanţe, se desprinde cu uşurinţă, concluzia că cele care exprimă adevărul sunt cele din cursul urmăririi penale.
Relatările inculpaţilor făcute în cursul urmăririi penale se coroborează cu alte probe, din care rezultă, în mod cert, săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, de către instanţa de fond.
Ulterior epuizării căilor de atac prevăzute de legea naţională, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 4238/2003 inculpatul M.M. a reclamat inechitatea procedurii penale desfăşurate împotriva sa, materializată în condamnarea sa de către instanţa de recurs, fără a fi fost audiat şi fără a fi fost administrate probe în mod direct şi fără a fi beneficiat de asistenţă juridică adecvată.
Prin hotărârea pronunţată la 19 iunie 2012, definitivă potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Convenţie la 19 iunie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie în ce priveşte condamnarea inculpatului M.M. de către Curtea Supremă de Justiţie fără a fi fost audiat şi fără a fi fost administrate în mod direct probe, a art. 6 paragraful 3 din Convenţie în ceea ce priveşte lipsa de apărare a petentului în cadrul procedurii de recurs, obligând statul român să plătească reclamantului M.M., în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Convenţie, suma de 5.000 euro (cinci mii euro), convertită în moneda naţională la data plăţii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esenţă, următoarele
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 paragraf 1 şi 3 din Convenţie instanţa europeană a constatat că condamnarea petentului de către Curtea Supremă de Justiţie, fără a fi fost audiat în mod direct şi fără a fi fost audiat în mod direct nici martorul acuzării, nu corespunde exigenţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
În plus, Curtea a constatat că, dreptul la apărare a reclamantului a fost încălcat, în condiţiile în care apărarea realizată de apărătorul desemnat din oficiu s-a limitat doar la solicitarea de a fi respins recursul, autorităţile având obligaţia de a garanta acuzatului o apărare efectivă.
Având în vedere toate aceste elemente, Curtea a considerat că s-a adus o atingere dreptului la apărare al reclamantului M.M., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţie, coroborat cu paragraful 1 de la acelaşi articol, care prevede o procedură echitabilă.
Ulterior datei la care hotărârea CEDO a rămas definitivă, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, la 17 septembrie 2013, revizuentul H.G. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen., revizuirea 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 1056/2000, având în vedere că aceasta nu se poate concilia cu aspectele constatate prin hotărârea pronunţată de CEDO în cauza M.M. împotriva României.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispoziţiilor art. 4081 alin. (1) C. proc. pen.: Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Totodată, alin. (2) al art. 4081 C. proc. pen. statuează :”pot cere revizuire: a)persoana al cărei drept a fost încălcat”.
Din economia textului de lege anterior menţionat rezultă că promovarea unei cereri de revizuire este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive a Curţii Europene prin care se constată că revizuentul a suferit o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia Europeană, într-un proces penal desfăşurat în faţa autorităţilor judiciare române, în care instanţele penale române s-au pronunţat prin hotărâre definitivă.
Admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părţii de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.
Raportând dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. la speţa de faţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că revizuentul condamnat H.G., prin revizuirea formulată, a solicitat înlăturarea consecinţelor suferite prin condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) din Convenţie, consecinţe care a apreciat că se produc şi în prezent ca urmare a pronunţării deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 1056/2000.
Într-adevăr, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, astfel cum rezultă din analiza hotărârii Curţii Europene, prin hotărârea instanţei europene s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) din Convenţie însă cu privire la reclamantul M.M., reţinând că, strict raportat la circumstanţele invocate de acesta, la situaţia concretă a acestuia, procedura nu a fost echitabilă.
Prin urmare, raportând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză la dispoziţiile legale mai sus-menţionate şi la conţinutul hotărârii Curţii europene Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că, deşi a existat un drept a cărei încălcare a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta nu vizează echitatea procedurii desfăşurate în faţa instanţei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.G.
Aşa fiind, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen., respectiv pronunţarea unei hotărâri de către Curtea Europeană, prin care să se constate încălcarea, în ceea ce-l priveşte pe revizuent, a unui drept consfinţit de Convenţie sau document internaţional, în cursul unei proceduri judiciare derulate în faţa instanţelor naţionale, în cadrul căreia să nu îi fi fost respectate garanţiile procesuale, iar consecinţele grave ale acestei încălcări să nu poată fi înlăturate decât prin revizuirea deciziei de condamnare, întrucât încălcările constatate prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 4238/2003 privesc exclusiv procedura judiciară desfăşurate în faţa instanţelor naţionale în ceea ce-l priveşte pe reclamantul M.M.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul H.G., ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul H.G. împotriva deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 1056/2000.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 142/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
