ICCJ. Decizia nr. 144/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 144/2012
Dosar nr.2375/1/2012
Şedinţa publică din 21 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii B.C. şi C.B. împotriva Încheierii nr. 317 din 2 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii petenţii B.C. şi C.B. au formulat contestaţie în anulare, fără a indica niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 22 noiembrie 2010, iar petenţii B.C. şi C.B. au introdus contestaţia în anulare la data de 19 martie 2012 (conform datei poştei), termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 21 decembrie 2010, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Criticile de fond ale soluţiei instanţei de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nici celelalte aspecte invocate de contestatori nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una dintre cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Întrucât contestatorii au formulat contestaţie în anulare cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere, încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., iar criticile acestora nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de aceştia.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.C. şi C.B. împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.C. şi C.B. împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
