ICCJ. Decizia nr. 129/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 129/2012
Dosar nr.2732/1/2012
Şedinţa publică din 7 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 112 din şedinţa din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta G.A. împotriva încheierii penale nr. 92 din 5 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 938/1/2012; a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin încheierea penală nr. 92 din 5 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 47 din 6 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 9963/1/2011; a fost obligată recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanţa a reţinut că prin Decizia penală nr. 47 din 6 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători în dosarul nr. 9437/1/2011; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3533/212/2008; a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanţa de recurs a constatat că prin Decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinţei penale nr. 117/P din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului prin desemnarea în mod gratuit a unui apărător.
S-a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul V.D.G., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei faţă de numiţii C.A., B.E., G.I. şi C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa unde se va trimite şi dosarul cauzei.
S-a constatat că activitatea executorului judecătoresc V.D.G. nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în limita atribuţiilor de serviciu şi fără a fi încălcate drepturile şi interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reţinute nici infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, iar bunurile găsite în locuinţă lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.
Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluţiei anterior menţionată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanţa nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin plângerea formulată împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleaşi motive ca şi în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.
Prin sentinţa penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă, reţinându-se, în esenţă, că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispoziţiile procesual civile şi neexistând probe privind eventuala rea-credinţă a intimatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta.
Din verificarea actelor dosarului, instanţa de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situaţiei de fapt, încadrării juridice, existenţei /inexistenţei vinovăţiei intimatului ori a altei persoane; instanţa nu a reţinut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la intimatul V.D.G., faţă de care procurorul a pronunţat soluţia de netrimitere în judecată.
S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive şi irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reţinut citaţiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reţinut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal din data de 20 iulie 2006, ora 11:00).
Cu privire la noul recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. şi ale art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Astfel, s-a constatat că recurenta şi-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi totodată că secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excedând competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare, instanţa investită cu soluţionarea acestei căi de atac reţinând că cererea este inadmisibilă, motivele invocate de către contestatoare neputând fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen. deoarece vizau, în esenţă, modul de soluţionare a unei cauze de către instanţa de recurs, cererea neîndeplinind, cumulativ, condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de recurs, apreciată de către instanţă ca inadmisibilă, având în vedere principiul stabilit prin art. 129 din Constituţia României, prevederile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 3851 C. proc. pen. şi art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Instanţa de recurs a constatat că, în cauză, contestatoarea a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în soluţionarea cererii de contestaţie în anulare formulată de contestatoare împotriva unei decizii pronunţate, de aceeaşi instanţă, completul de 9 judecători, în recurs, deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.
Împotriva acestei încheieri recurenta G.A. a declarat un nou recurs.
Examinând recursul sub aspectul admisibilităţii instanţa a constatat că este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 21 şi 129 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi art. 3851 C. proc. pen., reţinându-se că recurenta a formulat în mod repetat cereri de recurs, împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele prevăzute de lege, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Împotriva acestei încheieri contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecăţii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare împotriva unei încheieri definitive, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva unei alte încheieri, pronunţată de aceeași instanţă, în recurs, în motivarea cererii fiind invocate aspecte privind nelegalitatea hotărârilor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare faţă de contestatoare în cauzele în care este parte în perioada 2003-2012.
Astfel, instanţa constată că motivele invocate de către contestatoare nu pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen. deoarece vizează, în esenţă, modul de soluţionare a unor cauze de către organele judiciare, aşadar, cererea neîndeplinind, cumulativ, condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. şi urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva încheierii penale nr. 112 din ședința din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 1864/1/2012.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 128/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
