ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia nr.144/2011

Dosar nr. 3367/1/2011

Şedinţa publică din 6 iunie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 234 din 9 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de a nu înştiinţa Consiliul de administraţie sau Comisia de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerţ cu firmele la care avea calitate de acţionar, faptă comisă în legătură cu infracţiunea asimilată celei de corupţie, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul S.M. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 86¹ alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpaţi, pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani pentru inculpatul C.C. şi de 4 (patru) ani pentru inculpatul S.M.

În temeiul art. 86³ C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor al Tribunalului Prahova;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate ambilor inculpaţi, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată de la inculpatul C.C. suma de 10.556 RON, reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată de la inculpatul S.M. suma de 9.852 RON, reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumelor confiscate de la aceştia.

A fost respinsă cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie nr. 61/P/2005 din 11 iulie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C., pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 C. pen. şi S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin actul de sesizare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 00316392 din 27 martie 1951 s-a înfiinţat în oraşul Mizil, judeţul Prahova „Uzina pentru Reparaţii Generale Tancuri şi Autotunuri", iar după mai multe transformări consecutive, prin HG nr. 324 din 02 iulie 1997 uzina s-a reorganizat ca subunitate în cadrul Regiei Autonome „Arsenalul Armatei". Prin HG nr. 979 din 20 iulie 2000 s-a înfiinţat Compania Naţională „ROMARM" SA sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor.

SC M.F.A. SA Mizil a fost înfiinţată prin HG nr. 952 din 27 septembrie 2001 în cadrul Ministerului Industriei şi Resurselor, iar de la înfiinţare, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director general a fost numit inculpatul C.C.

Societatea avea ca obiect principal de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea, reparaţia, modernizarea şi comercializarea de tehnică blindată, tehnică de geniu, autospeciale cu destinaţie militară şi auxiliare, echipamente, motoare şi piese, având definite ca activităţi secundare: servicii pentru mecanizare, chimizarea agriculturii şi protecţie fito-sanitară, construcţii metalice, fabricarea echipamentelor de utilizare generală, fabricarea maşinilor şi utilajelor, producţia de autovehicule, producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare autovehicule, reparaţii autovehicule executate în unităţi organizate de tip industrial, comerţul cu piese şi accesorii autovehicule, intermedierea comerţului cu produse diverse, comerţul cu ridicata al altor produse, comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, vopsitorie, sticlă şi articole de sticlă, cantine, transporturi terestre de călători pe bază de grafic, transporturi rutiere de mărfuri, precum şi activităţi de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice.

La data de 09 iulie 2002, în baza actului constitutiv, autentificat sub nr. 3221 la BNP „M.E." din Bucureşti a fost înfiinţată SC E.C. SA, având un capital social iniţial de 30.000.000 lei divizat în 300 acţiuni nominative, fiecare cu valoare nominală de 100.000 lei, subscrise integral de acţionari (N.V. - 30 acţiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social, C.C. - 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, C.C.E. - 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, S.M. - 80 acţiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social şi B.E. - 10 acţiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social).

Obiectul principal de activitate al societăţii comerciale îl constituia intermedierea în comerţ cu ridicata a maşinilor, echipamentelor industriale, navelor şi avioanelor, având definite ca activităţi secundare: cercetarea şi dezvoltarea în ştiinţe fizice şi naturale, activităţi de consultare pentru afaceri şi management, activităţi de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice, alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor. Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

La data constituirii societăţii comerciale, cenzori ai societăţii au fost numiţi C.L., C.C. şi S.M., ultimii doi deţinând această funcţie până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocaţi prin Hotărârea AGA a SC E.C. SA.

În actul de sesizare s-a reţinut că deţinerea funcţiei de cenzor până la data menţionată de către S.M., s-a făcut cu încălcarea art. 82 şi art. 83 din Legea nr. 161/2003, întrucât acest act normativ stabilea incompatibilitatea între calitatea de deputat şi aceea de cenzor în cadrul societăţilor comerciale, stabilind un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a dispoziţiilor respective, în care persoana incompatibilă putea opta între calitatea de parlamentar şi funcţia care genera starea de incompatibilitate.

La data de 20 aprilie 2001 a fost constituită SC E.B. SRL, având ca asociat unic pe numita B.E. Printr-un act adiţional la contractul societăţii autentificat sub nr. 8556 din data de 18 septembrie 2003, obiectul de activitate al societăţii a fost modificat, fiind completat cu alte activităţi de servicii prestate, în principal, întreprinderilor, activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal, activitate de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management, activităţi de studierea pieţei.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adiţional la contractul societăţii autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesiune, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL. La data de 11 septembrie 2004, B.E. şi S.M. au devenit soţ şi soţie.

Profitând de poziţia pe care au ocupat-o la un moment dat în cadrul M.F.A. SA Mizil, inculpaţii C.C. şi S.M., împreună cu C.E. (trimis la rândul său, în judecată, prin rechizitoriul din 15 decembrie 2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari) au conceput şi pus în aplicare un plan ce viza înfiinţarea unor firme căpuşă cu scopul ca acestea să desfăşoare activităţi comerciale privilegiate cu SC M.F.A. SA Mizil.

Astfel, au fost încheiate între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.C. SA: Contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 din data de 22 mai 2003, Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003, Contractul de prestări de servicii din 28 octombrie 2003, Contractul de prestări de servicii din 11 noiembrie 2003, Contractul de prestări de servicii nr. 11/2003, Contractul de prestări de servicii nr. 12/2003, Contractul de vânzare-cumpărare din 25 februarie 2003, Comanda din 26 martie 2003, Comanda din 09 septembrie 2003, Comanda din 19 ianuarie 2004 şi Comanda din 04 februarie 2004.

Între M.F.A. SA Mizil şi SC E.B. SRL, au fost încheiate Comanda din 11 aprilie 2003, (având ca obiect tigaie basculantă electrică marca Electrolux Terma şi cuvă inox teflon - 2 buc.), Contractul nr. 11 din 09 octombrie 2003 (având ca obiect prestări servicii constând în relaţii de comunicare cu potenţiali clienţi pe diverse segmente de piaţă, întocmirea de studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile, studierea potenţialului pieţei privind producţia şi reparaţia autovehiculelor speciale, reprezentarea în relaţiile cu clienţii şi potenţialii clienţi) şi Convenţia nr. 27 din 15 ianuarie 2004 (având ca obiect reprezentarea intereselor SC M.F.A. SA Mizil în relaţia cu Consiliul Judeţean Prahova, primăriile judeţului Prahova ş.a.).

În cursul urmăririi penale au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângere penală formulată de numitul B.D., declaraţiile inculpaţilor, declaraţiilor martorilor N.V.A, S.E., R.F., C.C.E., raport de constatare tehnico-ştiinţifică, copii contracte, convenţii, acte adiţionale, adrese, înscrisuri de înmatriculare şi înregistrare fiscală, raportare fiscală, alte documente, procese-verbale ale şedinţei AGA a M.F.A. SA Mizil, copii Sentinţă civilă nr. 958/2004, Decizia civilă nr. 1061/2004, copie raport Comisia de cenzori, procese-verbale de ridicare de înscrisuri şi copii ale documentelor ridicate.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii C.C. şi S.M., au fost audiaţi martorii din lucrări S.E., N.V.A, C.C.E., R.F., precum şi martorii propuşi în apărare de inculpaţi P.F.G., N.I.M., V.R., L.I.

S-a încuviinţat inculpaţilor depunerea de înscrisuri şi, la solicitarea acestora, s-a încuviinţat şi s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară de către expertul R.M., pentru inculpaţi fiind încuviinţaţi şi experţii consilieri A.E. şi M.G.

Din ansamblul probelor administrate în cauză prima instanţă a reţinut în fapt că în anul 1951 s-a înfiinţat în oraşul Mizil, jud. Prahova „Uzina Reparaţii Generale Tancuri şi Autotrenuri", iar după mai multe transformări şi reorganizări succesive (în anii 1957, 1990 şi 1997, în anul 2000), prin HG nr. 979 din 20 iulie 2000 s-a înfiinţat Compania Naţională „Romarm" SA, în structura căreia exista şi Uzina Mecanică Mizil, sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor.

SC M.F.A. SA Mizil a fost înfiinţată prin HG nr. 952 din 27 septembrie 2001, ca persoană juridică, în cadrul Ministerului Industriei şi Resurselor. Capitalul social al societăţii era în anul 2001 în valoare totală de 47.172.200.000 lei, divizat în 471.722 acţiuni nominative având o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, deţinut în totalitate de statul român.

De la înfiinţare, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director general a fost numit inculpatul C.C.

În cadrul şedinţei AGA din 21 noiembrie 2001, în baza Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 3127 din 14 noiembrie 2001, a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Administraţie inculpatul S.M. care a deţinut această funcţie până la data de 28 mai 2003. În cadrul aceleiaşi adunări generale au fost numiţi în calitate de administratori ai societăţii C.E. şi B.E.

1. N.V. - 30 acţiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social;

2. C.C. - 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social;

3.C.C.E. - 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social;

4. S.M. - 80 acţiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social;

5. B.E. - 10 acţiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social.

Obiectul principal de activitate al societăţii comerciale era constituit de intermedierea în comerţ cu ridicata a maşinilor, echipamentelor industriale, navelor şi avioanelor, având definite ca activităţi secundare: cercetarea şi dezvoltarea în ştiinţe fizice şi naturale, activităţi de consultare pentru afaceri şi management, activităţi de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice, alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor.

Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

Printr-un act adiţional la contractul societăţii autentificat sub nr. 8556 din data de 18 septembrie 2003, obiectul de activitate al societăţii a fost modificat, fiind completat cu alte activităţi de servicii prestate, în principal întreprinderilor, activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal, activitate de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management, activităţi de studierea pieţei.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adiţional la contractul societăţii autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesiune, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL. Ulterior, la data de 11 septembrie 2004, B.E. şi S.M. au devenit soţ şi soţie.

S-a reţinut, de asemenea, că

I. Între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.C. SA au fost încheiate:

1. Contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 din data de 22 mai 2003. La data semnării acestuia S.M. deţinea calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al M.F.A. Mizil, precum şi pe cea de acţionar la E.C. (ulterior, inculpatul, la 28 mai 2005, nemaideţinând prima calitate.

Obiectul acestui contract îl constituia „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistenţă tehnică şi încercări produse de tehnică militară şi civile".

S-a constatat că inculpaţii au preferat (sarcina fiind a inculpatului C.C.), să constituie firme căpuşă în loc să creeze un compartiment propriu având ca obiect, în cadrul M.F.A. Mizil prestarea activităţilor mai sus enumerate, compartiment în cadrul căruia să salarizeze doi sau trei ingineri, sau chiar mai mulţi, dar oricum la costuri mult reduse faţă de cele care au existat, în cursul urmăririi penale inculpaţii prevalându-se, chiar, de inexistenţa unui astfel de compartiment. Prima instanţă a reţinut că la acea dată exista Institutul de Cercetare-Proiectare Sisteme de Producţie SA în cadrul Companiei Naţionale „Romarm" SA, care avea toate avizele şi certificările necesare desfăşurării unor astfel de activităţi.

Preţul prestaţiei ce reprezenta obiectul contractului anterior menţionat a fost stabilit la 1250 euro pe lună în mod nejustificat. În perioada care a urmat s-au încheiat două acte adiţionale având ca obiect mărirea sumei lunare reprezentând plata către E.C., respectiv actul adiţional nr. 1 prin care se majorează preţul prestaţiei la 2050 euro pe lună (act semnat la 24 octombrie 2003), precum şi actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 4/2003 semnat la 18 martie 2004, prin care se majorează preţul prestaţiei la 5050 euro pe lună plus TVA.

S-a reţinut că, potrivit datelor de anchetă, mai cu seamă a declaraţiei martorului N.V., firma E.C. îşi avea sediul într-un apartament cu trei camere fiind imposibilă prestarea unor astfel de servicii şi cu atât mai puţin se putea susţine motivarea actelor adiţionale legată de mărirea numărului de angajaţi şi complexitatea activităţii desfăşurate, fiind evident că inculpaţii aveau nevoie de bani în plus, pe care să-i încaseze sub o aparenţă legală.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a decontat pe bază de facturi fiscale suma de 868.745.993 lei, facturile neindividualizând şi neconcretizând obiectul serviciilor prestate.

La data de 30 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a solicitat, prin adresă, firmei E.C. rezilierea contractului discutat, motivând prin aceea că urmează să-şi creeze un compartiment specializat în proiectarea de produse militare şi civile. În replică, E.C. solicită prin adresa nr. E 414 din 31 martie 2004, plata investiţiilor executate pentru îndeplinirea prevederilor contractului, respectiv suma de 404.257.634 lei, reprezentând contravaloarea unor calculatoare, fotocopiator, top, imprimantă, retroproiector şi programe soft. După un simulacru de negociere, sub semnătura inculpatului C.C., M.F.A. SA Mizil achită suma de 190.995.000 lei, conform facturii fiscale nr. 4968553 din 26 mai 2004, achitată cu ordinul de plată 488 din 28 mai 2004.

Prima instanţă a apreciat că şi această ultimă operaţiune confirmă scopul constituirii SC E.C. SA, de atragere a unor fonduri de la SC M.F.A. Mizil în scopul determinat de obţinere a unor profituri personale ale acţionarilor sub forma dividendelor, având în vedere că nu s-a probat că aşa-zisele investiţii, sub forma dotărilor materiale din domeniul IT au servit exclusiv realizării obligaţiilor contractuale care reveneau SC E.C. SA în temeiul contractului nr. 4/2003 şi nu activităţilor acestei firme, derulate în raport cu alţi parteneri de afaceri decât SC M.F.A. Mizil.

În baza contractului nr. 4/2003, SC E.C. SA a emis facturi fiscale, aferente activităţii din anul 2003, plătite de SC M.F.A. Mizil, evidenţiate în raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, în actele depuse la dosar şi în expertiza contabilă, dar niciuna dintre facturi nu a consemnat concret serviciile prestate, toate purtând fie menţiunea „servicii prestate conform contract 4/2003", fie menţiunea „servicii prestate conform contract 4/2003, act adiţional".

Cu privire la apărarea inculpatului C.C. din cursul judecăţii, precum şi al urmăririi penale, în sensul că SC E.C. SA era o alegere potrivită pentru activităţile derulate, chiar în avantajul SC M.F.A. Mizil, întrucât avea specialişti şi resurse materiale necesare s-a constatat că, atât specialiştii, cât şi materialele erau angajaţi, respectiv sponsorizate, tot de SC M.F.A. SA Mizil care, prin comparaţie cu SC E.C. SA, dispunea de mai multe resurse financiare, umane şi materiale, precum şi de experienţa şi specializarea angajaţilor săi, care ar fi permis realizarea prin forţe proprii a operaţiunilor subcontractate către SC E.C. SA, aspect dovedit ulterior prin înfiinţarea în cadrul SC M.F.A. SA Mizil a unei structuri proprii, după realizarea scopului urmărit de inculpaţi, acela de a obţine profituri.

A fost apreciată ca relevantă şi înştiinţarea pe care C.C. a adresat-o UM 02625 Bucureşti în sensul că, pentru derularea unor activităţi de proiectare şi cercetare-dezvoltare pentru produsul MLI-84M, societatea M.F.A. a stabilit „elemente de bază precontractuale cu firma SC E.C. SA", dezinformarea Ministerului Apărării fiind evidentă în condiţiile în care înştiinţarea a avut loc la data de 18 iulie 2003, dată la care nu doar că fusese încheiat un contract ferm cu SC E.C. SA (încheiat la 22 mai 2003), dar erau deja achitate şi primele facturi pentru serviciile prestate în executarea convenţiei.

2. Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, având ca obiect „elaborare manual de operare şi întreţinere pentru maşina de luptă a infanteriei modernizată „MLI 84 L"". Conform clauzelor acestui contract, preţul pe care M.F.A. SA Mizil urma să-l plătească era de 454.100.000 lei plus TVA, termenul final de realizare a acestuia fiind data de 30 decembrie 2003, termen decalat ulterior până la 29 martie 2004. La aceeaşi dată de 29 martie 2004, s-a semnat actul adiţional nr. 2 prin care s-a modificat obiectul contractului şi s-a diminuat valoarea acestuia la suma de 272.460.000 lei, astfel cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

Din actele dosarului prima instanţă a constatat că maşina de luptă a infanteriei făcuse obiectul cercetării şi studiilor demarate cu peste 10 ani înainte, aceste activităţi fiind desfăşurate de cadre didactice şi ofiţeri superiori, astfel încât s-a apreciat că nu mai era nevoie, ca o firmă, total lipsită de capacităţile necesare, cum era E.C. la acea dată, să elaboreze un astfel de manual.

În baza acestui contract, societatea a plătit, fără a primi, în schimb, nicio contraprestaţie, suma totală de 324.227.400 lei, achitată prin două ordine de plată.

În legătură cu această aşa-zisă activitate de elaborare a manualului, s-a arătat că, astfel cum rezultă din adresa nr. A 2/5583 din data de 27 decembrie 2005 a Ministerului Apărării Naţionale - Departamentul pentru Armamente, proiectul a fost exclusiv în sarcina SC M.F.A. SA Mizil, cu mulţi ani înainte; programul de modernizare a maşinii de luptă a infanteriei MLI 84 M a fost iniţiat în anul 1996, concepţia şi proiectul prototipului fiind realizate de către Grupul Industrial al Armatei - Regia Autonomă prin compartimentul propriu de proiectare. Se arata că „manualele de operare pentru produsul de bază MLI 84 M au fost în permanenţă în sarcina SC M.F.A. SA Mizil". Ca şi în cazul altor contracte încheiate de SC M.F.A. SA Mizil cu M.Ap.N., a fost cedată o parte din beneficiile realizate către propriile firme, lucru care nu se putea întâmpla fără a se uza de informaţiile de bază legate de existenţa contractelor şi clauzele acestora. După cum a rezultat din adresa nr. G 736 a M.Ap.N., C.E. a fost ofiţer specialist principal (director program) în Serviciul programe majore de achiziţii la Direcţia cercetare şi dezvoltare a aceluiaşi departament. Cu privire la numărul de angajaţi ai SC E.C. SA care aveau contracte de muncă înregistrate la autorităţi, dar care practic nu au desfăşurat niciun fel de activitate de cercetare-proiectare şi nici nu aveau cum să o desfăşoare în apartamentul - sediu al SC E.C. SA, s-a reţinut că în luna mai figurau scriptic doar trei, în luna august s-au mai angajat doi, iar în cursul lunii februarie 2005 s-au mai angajat încă patru, din colectivul de redactare a manualului de operare, format din opt persoane, cinci erau angajaţi ai SC M.F.A. SA Mizil, adică societatea a plătit salariaţii săi, care au lucrat pentru SC E.C. SA, creând un bun vândut apoi către SC M.F.A. Mizil.

3. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003 a avut ca obiect: „furnizarea de articole publicitare, promoţionale personalizate", valoarea contractului fiind de 20.850 euro fără TVA.

În anexa acestui contract erau prevăzute a fi livrate: plachete, portcarduri, agende de mai multe tipuri, cataloage, calendare şi cărţi de vizită. Pentru acest gen de produse M.F.A. SA Mizil a achitat în două tranşe suma totală de 987.795.439 lei, diferenţa de preţ între valoarea de achiziţie şi cea de vânzare fiind de 218.142.709 lei.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a constatat că E.C. SA demarase achiziţionarea produselor înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, aşa cum a rezultat din ordinul de plată nr. 74 din 10 octombrie 2003 emis de E.C. către M.B.B.F.B.I.E. SRL, unde la rubrica "reprezentând" se regăsea menţiunea contravaloare facturi avans nr. 9328664 - contract E 321/2003", în condiţiile în care la E.C. contractul v.8 din 20 octombrie 2003 este înregistrat sub nr. E 335, iar contractul de achiziţie al produselor avea nr. E 321, prima plată fiind făcută la 10 octombrie 2003, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

Analiza documentelor de recepţie şi a facturilor a evidenţiat că există o serie de produse (cataloage şi cărţi de vizită) pentru care E.C. nu a prezentat documente de achiziţie expres solicitate de Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, s-a relevat faptul că în documentele de achiziţie prezentate sunt prevăzute produse pentru care nu există documente de vânzare către M.F.A. SA Mizil, respectiv: set birou 7 piese personalizat - 50 bucăţi, set portofel + breloc + pix personalizat - 50 bucăţi, set breloc + pix personalizat - 200 bucăţi.

Inculpatul C.C. nu a prezentat documente de recepţie aferente acestui contract. Lipsa acestora, precum şi precizarea inculpatului C.C. că valoarea contractului a fost înregistrată în contabilitate direct pe cheltuieli fără a se întocmi note de intrare-recepţie şi bonuri de consum, a fost apreciată ca demonstrând caracterul fictiv al contractului în discuţie, aceeaşi concluzie rezultând din imposibilitatea identificării valorii de achiziţie, nefiind indicat preţul unitar, precum şi din lipsa documentelor de intrare în gestiune, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică menţionându-se faptul că la rubrica referitoare la preţul unitar cu amănuntul, SC E.C. SA nu a completat nimic.

4. Contractul de prestări servicii nr. 9 din 28 octombrie 2003 a avut ca obiect: "construcţia şi amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. SA Mizil în cadrul expoziţiei EXPOMIL 2003, construcţia Romexpo care se desfăşoară în perioada 06 - 09 noiembrie 2003". Serviciul urma a fi prestat de E.C. în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA.

Atât contractul, cât şi actul de recepţie, au fost semnate din partea M.F.A. SA Mizil de către inculpatul C.C., iar din partea E.C. de către martorul C.C.E.

M.F.A. SA Mizil a efectuat plăţi în valoare totală de 328.138.629 lei, sumă achitată în două tranşe, prin două ordine de plată. Conform art. 6 alin. (5) din acest contract, la sfârşitul manifestării, M.F.A. SA Mizil urma să predea E.C. standul în starea în care l-a primit, cu acelaşi inventar. Acest stand a fost achiziţionat de la C.E. SRL Bucureşti, în baza contractului nr. E 342 din 24 octombrie 2003, la o valoare de 5664 euro fără TVA. S-a reţinut că în mod similar contractului precedent, în privinţa folosirii informaţiilor în cadrul exerciţiului atribuţiilor de serviciu, E.C. a contractat achiziţia standului de la C.E. cu patru zile înaintea semnării contractului de furnizare către M.F.A. SA Mizil, E.C. având rolul de simplu intermediar, rol care nu era necesar în situaţia dată. Pentru această activitate de intermediere E.C. a încasat cu 61.908.629 lei, mai mult decât valoarea achiziţiei de la C.E. Adaosul comercial aferent a fost de 52.024.058 lei, adică 23,25%, astfel cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

5. Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003 a avut ca obiect „producţie mape şi grafică", iar preţul contractului a fost de 5420 euro fără TVA; contractul a fost semnat de inculpatul C.C. şi, respectiv, martorul C.E. M.F.A. SA Mizil a plătit, conform facturii fiscale nr. 9523275 din 14 noiembrie 2003, suma de 257.063.228 lei prin ordin de plată. Ca şi în cazul precedent, E.C. a contractat achiziţionarea mărfurilor de la C.E. SRL cu opt zile înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, conform contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003.

Diferenţa de preţ între valoarea de achiziţie achitată de E.C. şi cea de vânzare către M.F.A. SA Mizil, a fost de 51.446.124 lei, adaosul comercial fiind de 43.232.037 lei, respectiv 25,02%.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, s-a constatat că unele dintre mărfuri au fost recepţionate de către E.C. la data de 17 noiembrie 2003, adică la 8 zile de la terminarea EXPOMIL 2003, deci produsele nu au fost distribuite în cadrul expoziţiei şi, de altfel, contractul dintre M.F.A. SA Mizil şi E.C. a fost încheiat la 11 noiembrie 2003, adică după ce expoziţia s-a terminat, deşi produsele fuseseră contractate de E.C. la 03 noiembrie 2003, fiind livrate abia la 17 noiembrie 2003, actul de recepţie între E.C. şi M.F.A. SA Mizil fiind întocmit în data de 14 noiembrie 2003 cu nr. E 352 şi prevăzând livrarea tuturor produselor, deşi cea dintâi firmă nu intrase în posesia lor.

6. Contractul de prestări servicii nr. 11/2003

În fapt, s-a reţinut că la data de 24 noiembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil şi M.Ap.N. - Academia Tehnică Militară Bucureşti, s-a încheiat contractul nr. 12/2003 având ca obiect: „testarea a două bucăţi motoare SAVIEM şi un set echipament de injecţie pentru motoare SAVIEM" nerezultând posibilitatea subcontractării, M.F.A. SA Mizil fiind obligată la a presta activităţile sus-arătate.

Cu toate acestea, la 03 decembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil şi E.C. s-a încheiat contractul nr. 11/2003, având ca obiect: „asistenţa tehnică pentru executarea activităţii de testare a două bucăţi motoare SAVIEM şi a unui set echipament de injecţie pentru motoare SAVIEM", preţul prestaţiei fiind stabilit la suma de 180.000.000 lei. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din „fişele de încercări pe banc", activitatea efectivă de testare, deci de executare a contractului, a avut loc tot la SC M.F.A. SA Mizil.

Astfel, s-a concluzionat că în momentul în care, M.Ap.N.-ul a dat o comandă şi a încheiat un contract în valoare de 560.000.000 lei, inculpatul C.C., folosind această informaţie, respectiv a existenţei acestei nevoi a M.Ap.N., a cedat fără niciun sens către firma sa şi a inculpatului S.M., suma de 180.000.000 lei. Contractul nr. 12/2003 a fost semnat din partea M.Ap.N. -Academia Tehnică Militară Bucureşti, de către L.I., acesta fiind în acelaşi timp şi salariatul E.C., respectiv de la 01 mai 2003 şi până la 01 ianuarie 2004, participând şi la întocmirea altor proiecte.

7. Contractul de prestări servicii nr. 12/2003 a fost înregistrat la SC E.C. SA sub nr. E 70 din 12 decembrie 2003, iar la M.F.A. SA Mizil sub nr. C 1525 din 15 decembrie 2003 şi avea ca obiect: „întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării Ia SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4x4. Ca şi în cazurile anterioare, atât contractul, cât şi actul de recepţie, au fost semnate de către martorul C.E. din partea E.C., respectiv inculpatul C.C. din partea M.F.A. SA Mizil. Preţul aşa-zisei prestaţii, conform contractului, era de 15.580 euro fără TVA.

La data de 19 decembrie 2003, s-a emis factura fiscală nr. 9523282, în valoare de 754.790.082 lei, achitată de către M.F.A. SA Mizil cu ordinul de plată nr. 1 din 06 ianuarie 2004.

Prima instanţă a reţinut că la data de 17 noiembrie 2003 (data recepţiei produselor de mapă şi grafică din contractul nr. 10 din 11 noiembrie 2003), s-a solicitat prin adresă efectuarea unui studiu de către E.C. Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, la data de 12 decembrie 2003, s-a întocmit o notă de negociere prin care s-a stabilit preţul de 15.580 euro, pornindu-se de la preţul de 16.420 euro propus de E.C. Această notă a fost semnată de numitul V.R., asistent universitar doctorand inginer, absolvent al Academiei Tehnice Militare, care participase în luna februarie 2003, din partea E.C., la realizarea studiului privind modernizarea standului de probe şi încercări motoare termice al Uzinei Mecanice Mizil. La data de 12 decembrie 2003, s-a semnat contractul, iar la 19 decembrie 2003, studiul a fost predat către M.F.A. SA Mizil, în baza actului de recepţie nr. E 374. Studiul avea 118 pagini, ce reprezentau copii ale prezentării unor maşini similare executate în străinătate, un număr de 6 pagini prezentând capacitatea de execuţie a maşinii la SC M.F.A. SA Mizil, precum şi concluziile acestui studiu.

Preţul plătit pentru realizarea acestei activităţi a fost de 16.000 euro (pentru ca inculpatul C.C. să întrebe firma sa şi a lui S.M. (E.C.) dacă M.F.A. SA Mizil, pe care o conduseseră ani de zile, poate să realizeze un anumit proiect).

8. Contractul de vânzare-cumpărare nr. E 410, avea ca obiect furnizarea de către E.C. M.F.A. SA Mizil a unor articole publicitare promoţionale personalizate (300 bucăţi pungi cadouri, cu personalizare M.F.A.), valoarea produselor fiind de 600 euro fără TVA; actele au fost semnate de inculpatul C.C. şi martorul C.E.

În baza facturii fiscale nr. 9523290 din 30 martie 2004, s-a achitat prin ordin de plată suma de 28.872.732 lei. Produsele au fost livrate şi recepţionate conform actului de recepţie nr. E 413 din 30 martie 2004.

În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică ce a analizat această tranzacţie, s-a arătat că urmare a solicitării D.N.A. către E.C. SA pentru prezentarea documentelor de achiziţie aferente produselor livrate pentru SC M.F.A. SA Mizil în baza contractului nr. E MOI2004, aceasta, prin adresa nr. E 670 din 05 iunie 2006, face menţiunea că pungile au fost achiziţionate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003 de la C.E. SRL, acest contract fiind încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, încheiat de E.C. cu M.F.A. SA Mizil şi livrate şi recepţionate integral în noiembrie 2003. Se trage concluzia că aceleaşi pungi au fost vândute de două ori de E.C. către M.F.A. SA Mizil, o dată în derularea contractului nr. 10/2003 şi încă o dată în derularea contractului nr. E 410/2004. Astfel, instanţa a concluzionat că inculpaţii C.C., S.M. şi martorul C.E., au procedat chiar la cumpărarea în două rânduri a aceloraşi produse, pentru a nu se pierde nimic din activităţile comerciale ilegale desfăşurate.

9. Comanda nr. 722 din 25 februarie 2003 prin care M.F.A. SA Mizil a comandat un studiu privind modernizarea standului de probe şi încercări motoare termice, a fost semnat de o echipă formată din patru membri. Pentru acest studiu s-au plătit 162.732.500 lei, în condiţiile în care el a fost predat a doua zi după comandă fiind recepţionat conform actului de recepţie nr. E 129 din 26 februarie 2003.

Din rapiditatea predării studiului de 24 de ore, s-a concluzionat că nu s-a depus niciun fel de muncă de natură ştiinţifică, singurul lucru cert fiind preţul enorm plătit pentru a se repeta din nou copierea unor activităţi de cercetare desfăşurate anterior; acest „studiu" a fost semnat de numiţii L.I. şi V.R.

10. Comanda nr. 957 din 26 martie 2003 a avut ca obiect solicitarea adresată de către M.F.A. SA Mizil de întocmirea unui „studiu privind protecţia suplimentară prin blindaj a maşinii de luptă a infanteriei modernizate" şi a fost apreciată ca pretext pentru alimentarea cu bani a E.C., având în vedere suma anterior achitată pentru elaborarea manualului maşinii de luptă a infanteriei MLI 84; pentru această „contribuţie" s-au plătit 307.020.000 lei prin ordin de plată. Studiul a fost finalizat la foarte scurt timp, respectiv preluat din studiile anterioare şi semnat de C.E., C.N., L.I. şi U.F.C.

11. Comanda nr. 3038 din 09 septembrie 2003 avea ca obiect: „realizarea unei analize şi studiu privind posibilităţile de tropicalizare a tehnicii şi implicaţiile estimate", preţul plătit fiind de 64.000.000 lei

S-a reţinut că, în realitate studiul fusese comandat de către M.Ap.N. - UM 02512 Bucureşti către M.F.A. SA Mizil, care, din nou, a subcontractat pentru ca acţionarii incompatibili ai M.F.A. SA Mizil să încaseze sume băneşti. M.Ap.N. - UM 02512 achitase 89.000.000 lei, din care, 64.000.000 lei au mers către E.C. SA şi nu au intrat în patrimoniul M.F.A. SA Mizil. Responsabil de contract a fost numitul Ş.P. din partea M.F.A. SA Mizil, care era şi salariat al E.C.

Conform procesului-verbal de recepţie încheiat între UM 02512 şi SC M.F.A. SA Mizil (art. 1) „lucrările au fost avizate de comisia de avizare internă a unităţii executante, conform actului de recepţie internă nr. 127 din 31 octombrie 2003". De asemenea, conform prevederilor art. 2 se arăta: „rezultatele lucrărilor constau în studiul tehnic prin posibilităţi de tropicalizare a tehnicii şi implicaţiile estimate (…)". De altfel, studiul a fost predat de M.F.A. SA Mizil către UM 02512 anterior datei de 03 noiembrie 2003 prevăzută în actul de recepţie, încheiat între M.F.A. SA Mizil şi E.C., de unde rezultă o nouă transmitere de informaţii în vederea dobândirii unei părţi din valoarea contractului către firma-căpuşă.

12. Comanda nr. 149 din 19 ianuarie 2004 a avut ca obiect solicitarea de către M.F.A. SA Mizil a unor„materiale promoţionale" la un cost de 147.560.000 lei, achitate cu ordin de plată. Materialele promoţionale au fost achiziţionate de E.C. de la E. SRL, cu valoarea de 1450 euro şi cu termen de livrare 02 februarie 2004, orele 18,00. Acest contract a fost semnat de martorul C.E. din partea E.C. şi de V.R. din partea E. Urmau a se livra mape, CD-uri mari şi CD-uri mici. Astfel cum a rezultat din raportul de constatare, produsele au fost predate de către E. către E.C. la data de 02 februarie 2004, actul de recepţie între E.C. şi M.F.A. SA Mizil, având nr. 385 şi fiind emis la 28 ianuarie 2004, rezultând că firma-căpuşă nici nu primise produsele la acea dată.

S-a reţinut, de asemenea, că Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat prezentarea documentelor de achiziţie aferente comenzii sus-arătate. Răspunsul a fost că, produsele denumite „foi volante", în număr de 1500, au fost cumpărate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003, de la aceeaşi societate C.E. SRL acest contract fiind încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, perfectat între E.C. şi M.F.A. SA Mizil, iar produsele fiind recepţionate în totalitate în luna noiembrie 2003. Deci, aceste foi volante, ca şi în cazurile anterioare referitoare la contractul nr. 10 din 11 noiembrie 2003, au fost vândute de două ori de către E.C., firma-căpuşă, o dată în derularea contractului nr. 10/2003, iar a doua oară în derularea comenzii analizate. În raportul de constatare s-a arătat că diferenţa de preţ dintre valoarea mărfurilor la achiziţie şi la vânzare, la E.C. este de 76.869.716 lei, inclusiv TVA, adaosul comercial fiind de 64.596.400 lei, respectiv 108,74%.

13. Comanda nr. 339 din 04 februarie 2004, conform facturii fiscale nr. 9523285 din 17 februarie 2004, SC M.F.A. SA Mizil solicitând E.C. SA furnizarea a 600 bucăţi cărţi de vizită şi plătind prin ordin de plată suma de 12.071.955 lei, diferenţa de preţ între valoarea mărfurilor la achiziţie faţă de cea la vânzare fiind de 6.245.715 lei, adaosul comercial fiind în sumă de 5.248.500 lei, adică 107,2%.

14. Verificându-se extrasele de cont ale E.C. SA s-a constatat că această firmă a încasat la data de 27 noiembrie 2002 suma de 76.755.000 lei, fără a se identifica documente privind această operaţiune.

Concluzionând cu privire la raporturile comerciale dintre SC M.F.A. SA. Mizil şi SC E.C. SA prima instanţă a reţinut că totalul sumelor încasate de SC E.C. SA în urma relaţiilor comerciale cu SC M.F.A. SA Mizil a fost de 4.690.767.958 lei, prin raportare la perioada 27 noiembrie 2002 - 28 mai 2004. Potrivit anexei raportului de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportului de expertiză contabilă, după încheierea contractului-cadru de prestări servicii nr. 4/2003, pană în luna mai 2004, au fost nu mai puţin de 5 luni în care 100% din totalul afacerilor E.C. îl reprezenta vânzările către M.F.A. SA Mizil, iar în luna mai 2004 au reprezentat 91,64%, în decembrie 2003 - 99,70% şi în octombrie 2003 - 86,99%.

La data de 31 decembrie 2003, E.C. SA a înregistrat un profit net în valoare de 3.719.412.000 lei (faţă de 988.484.000 lei cât avusese în urmă cu un an). Acest profit net a fost împărţit exclusiv pentru plata dividendelor, respectiv inculpatul C.C. ar fi avut de încasat 1.115.826.000 lei, C.E. aceeaşi sumă, inculpatul S.M. 1.041.438.000 lei, N.V. 371.942.000 lei, iar B.(S.)E. 74.389.000 lei.

Din raportul de expertiză contabilă au fost identificate, următoarele sume plătite efectiv acţionarilor, respectiv N.V. 100.424.340 lei, C.C. 301.273.020 lei, B.E. 74.380.000 lei, S.M. 281.188.260 lei şi C.C.E. 1.187.593.020 lei.

S-a mai reţinut că Raportul Comisiei de cenzori al SC M.F.A. SA Mizil (nr. 3546 din 28 octombrie 2004) a menţionat numeroasele ilegalităţi săvârşite în cursul derulării operaţiunilor comerciale cu E.C. SA şi, mai cu seamă, întocmirea necorespunzătoare a documentelor contabile ilustrând inexistenţa prestaţiilor. Potrivit acestui act, nu au existat: referate de necesitate, nu s-a stabilit o procedură de achiziţie şi nu se deţine o fişă de observaţie a proiectului de contract. Comisia de cenzori a arătat că, în ceea ce priveşte contractul-cadru nr. 4/2003, acesta este un contract de cercetare-dezvoltare şi prestări servicii, astfel că se impunea ca în facturi şi în actele de recepţie să se specifice lucrările executate şi serviciile prestate. Un alt aspect relevant a fost considerat cel conform căruia devizele post-calcul ale E.C. SA sunt întocmite în baza unui număr total de ore prestate, fără defalcare pe activităţi, respectiv servicii prestate, facturile aferente contractului în discuţie fiind înregistrate în contabilitatea de gestiune, în contul 924 „cheltuieli generale de administraţie".

II. Între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.B. SRL raporturile contractuale s-au derulat în condiţiile în care SC E.B. SRL a luat fiinţă la data de 21 mai 2001, asociat unic fiind B.E., iar ulterior, la 14 octombrie 2003, capitalul social al acestei firme s-a mărit la 50.000.000 lei; totodată, a dobândit calitatea de asociat inculpatul S.M., cu o cotă de 50%, administrator al societăţii rămânând B.(S.)E.

Încă din anul 2001, S.E. şi S.M. se aflau într-o relaţie foarte apropiată, materializată prin încheierea căsătoriei în anul 2004. Intrarea în societate a inculpatului S.M. a avut loc în plină derulare a contractelor dintre E.C. SA şi SC M.F.A. SA Mizil. S-a apreciat că aceste aspecte prezintă o deosebită relevanţă, întrucât din probele administrate rezultă că, în fapt, actele de comerţ au fost efectuate de inculpatul S.M. nemijlocit, martorul R.F. figurând doar scriptic, pentru ca cel dintâi să evite relevarea stării de incompatibilitate.

1. În cursul lunii aprilie 2003, SC E.B. SRL, a livrat către SC M.F.A. SA Mizil două tigăi basculante electrice, contra sumei de 300.866.653 lei, livrarea nefăcând obiectul infracţiunilor reţinute în prezentul rechizitoriu.

2. Cu 10 zile înainte de dobândirea oficială a calităţii de asociat al SC E.B. SRL de către inculpatul S.M., societatea a trimis către SC M.F.A. SA Mizil o adresă prin care a arătat că este dispusă să presteze o serie de servicii, cum ar fi: relaţii şi comunicare cu publicul, investigarea potenţialului pieţei, sondarea opiniei publice, promovarea şi dezvoltarea de noi produse, analize statistice şi reprezentare în relaţii cu clienţii, precum şi alte servicii de acest fel, activităţi specifice marketingului, SC M.F.A. SA Mizil, având un asemenea compartiment de specialitate.

La două zile, respectiv la 08 octombrie 2003, inculpatul C.C. a transmis o comandă fermă către SC E.B. SRL prin care a solicitat efectuarea de consultaţii privind relaţiile de comunicare cu clienţii, studiu pentru cererea de autovehicule speciale, reparaţii autovehicule cu destinaţie specială, studierea potenţialului pieţei, studiul privind promovarea şi dezvoltarea de noi produse, reprezentarea în relaţiile cu clienţii şi potenţialii clienţi. La data de 09 octombrie 2003, sub nr. C 1202 din 14 octombrie 2003, s-a încheiat contractul de consultanţă înregistrat sub nr. 11 din 09 octombrie 2002 la E.B. SRL; potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, la acea dată administrator era S.E., R.F. neavând niciodată calitatea de administrator al acestei societăţi.

A doua zi după intrarea în firmă a inculpatului S.M., la 17 octombrie 2003, SC M.F.A. SA Mizil a primit comunicarea SC E.B. SRL, prin care s-a propus elaborarea unui studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile şi reparaţii autovehicule cu destinaţii speciale, solicitându-se un preţ pentru 24.500 dolari. SC E.B. S.R.L a oferit şi servicii de reprezentare a intereselor de piaţă ale SC M.F.A. SA Mizil în relaţiile cu consiliile judeţene, consiliile locale şi ministerele de resort pentru promovarea autovehiculelor cu destinaţie specială. Astfel cum a rezultat din probele dosarului şi cum însuşi inculpatul S.M. a recunoscut, întreaga idee a acestui proiect i-a aparţinut, iar negocierile le-a purtat personal cu inculpatul C.C. S-a apreciat că faţă de calitatea de deputat a inculpatului S.M. şi condiţiile concrete existente ideea de reprezentare în faţa unor organisme ale statului, regăsită în oferta SC E.B. SRL era ciudată, pentru acest studiu inculpatul S.M. pretinzând suma de 15.500 dolari SUA.

În cursul lunii octombrie a anului 2003, SC E.B. SRL a elaborat „studiul de fezabilitate privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile", respectiv un număr de 18 pagini scrise, pentru care la 10 noiembrie 2003, a primit suma de 1.014.244.140 lei.

3. În baza contractului de consultanţă amintit, la data de 15 ianuarie 2004, a fost semnată Convenţia nr. 27 între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.B. SRL. Conform clauzelor acestei convenţii, SC E.B. SRL, se obliga să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relaţia cu Consiliul Judeţean Prahova, primăriile judeţului Prahova, alte consilii judeţene şi primării din ţară privind promovarea autovehiculului şenilat de intervenţie care a făcut obiectul studiului de fezabilitate comandat şi să efectueze toate demersurile necesare în vederea obţinerii de comenzi şi contracte pentru valorificarea acestui tip de produs. Inculpatul S.M. avea calitatea de deputat în Circumscripţia Prahova şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Prahova a PSD (aşa cum reiese din CV-ul său postat pe site-ul Camerei Deputaţilor) unde, prin firma sa, ar fi urmat conform acestui act să intervină pe lângă autorităţile publice locale. Oricum, acest fapt nu a mai avut loc, întrucât, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi din raportul comisiei de cenzori menţionat anterior, SC E.B. SRL, nu a prestat niciun fel de activitate. Urmare ultimei convenţii citate, pentru promisiunea viitoare de a reprezenta ceva ce nu exista şi nu există nici în prezent, s-a plătit la data de 19 ianuarie 2004, suma de 601.140.995 lei, mai exact.

S-a concluzionat că raporturile comerciale descrise erau caracterizate de lipsa oricărei prestaţii de către SC E.B. SRL, această firmă încasând în aceste condiţii de la SC M.F.A. SA Mizil suma totală de 1.916.251.788 lei, în perioada aprilie 2003 - ianuarie 2004, din care se scădea preţul tigăii basculante, respectiv 300.866.653 lei. Conform anexei la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în luna ianuarie 2004, SC E.B. SRL a avut un procent de încasări de la SC M.F.A. SA Mizil, în raport cu alte firme, de 72,4%. Ca şi în situaţia firmei SC E.C. SA, SC E.B. SRL, a marcat o creştere economică în urma afacerilor cu SC M.F.A. SA Mizil, respectiv, faţă de 740.410.018 lei profit net la 31 decembrie 2002, la 31 decembrie 2003 a înregistrat un profit net de 2.340.701.333 lei, din care s-au repartizat pentru acordarea de dividende suma de 1.400.000.000 lei. La 20 noiembrie 2004, soţii S. au decis renunţarea la plata dividendelor aferente anului 2003 şi repartizarea acestora „pentru acoperirea nevoilor proprii de finanţare".

Din analiza tuturor documentelor sintetizate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat şi că niciun contract sau comandă nu au fost atribuite de către inculpatul C.C. ca urmare a organizării unei licitaţii, a vreunei cereri de ofertă sau a simplei testări a pieţei, aşa-zisele contracte fiind atribuite direct cu simulacre de negociere, sau chiar fără negociere.

Faţă de situaţia de fapt expusă, prima instanţă a reţinut că, în drept:

1. Faptele inculpatului C.C. care, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC M.F.A. SA Mizil, cenzor al SC E.C. SA şi acţionar al SC E.C. SA, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, constând în semnarea contractelor şi a documentelor de plată în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activităţile comerciale desfăşurate, faptele constând în folosirea informaţiilor referitoare la contractele pe care SC M.F.A. SA Mizil le avea cu alte entităţi, pentru ca firmele la care inculpatul era acţionar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Cu privire la solicitările inculpatului referitoare, în principal, la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii), motivată de faptul că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 incriminează ca infracţiune doar efectuarea de operaţiuni financiare (…) şi/sau încheierea de tranzacţii financiare, neefectuate de către inculpat, acesta doar autorizând derularea unor operaţiuni comerciale, conforme cu obiectul de activitate al SC M.F.A. SA Mizil s-a arătat că prin „operaţiuni financiare", în sens comun, se înţelege operaţiuni ce implică circulaţia banilor, a creditelor, iar actele de comerţ sunt definite în art. 3 pct. 11 C. com., în conformitate cu art. 4 din acelaşi cod, reprezentând acte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul în sine. Aşadar s-a concluzionat că, prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 se înţelege desfăşurarea oricărei activităţi apreciată ca act de comerţ de prevederile art. 3 pct. 11 şi art. 4 C. com. care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau creditelor.

Susţinerea inculpatului C.C. că sub incidenţa textului incriminator nu ar intra decât operaţiuni ce ţin de bancă nu a fost primită, cu motivarea că, dacă aceasta ar fi fost voinţa legiuitorului, atunci s-ar fi limitat doar la expresia de „operaţiuni financiare", fără a mai adăuga şi „acte de comerţ", aceeaşi concluzie rezultând şi din interpretarea teleologică a textului, scopul incriminării acestei fapte constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, ori de la încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, o restrângere a elementului material doar la domeniul bancar însemnând a lipsi de ocrotire celelalte situaţii în care, urmare a unor acte de comerţ ce presupun efectuarea de plăţi, circulaţia banilor şi a creditelor, se obţin bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În cea de-a doua modalitate normativă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constă în încheierea de „tranzacţii financiare", care în sens restrâns au fost apreciate că semnifică operaţiuni care au ca obiect vânzările şi cumpărările de bani şi care se desfăşoară în cadrul sistemului financiar-bancar, iar în sens larg transmiterea unor drepturi sau schimburi comerciale, dar în domeniul strict financiar. Aşadar, s-a apreciat că este evident că faptele reţinute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate normativă.

Referitor la o apărare subsidiară prin care se solicita achitarea pentru aceeaşi infracţiune în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivându-se că nici latura obiectivă, nici latura subiectivă ca elemente constitutive ale infracţiunii nu sunt îndeplinite s-a arătat că sunt valabile consideraţiile expuse relativ la latura obiectivă; potrivit textului incriminator, pentru ca operaţiunile financiare, ca acte de comerţ şi tranzacţiile financiare să poată constitui elementul material al infracţiunii, legea impune ca ele să fie incompatibile cu funcţia, atribuţiile sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană; s-a apreciat că incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege şi că apărarea inculpatului în sensul că a semnat acte în derularea operaţiunilor comerciale în calitate de Director General şi nu în calitatea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie este pur speculativă, deoarece în „Statutul Societăţii Comerciale M.F.A. - SA Mizil", în articolul 17 alin. (18) se arată că „Preşedintele Consiliului de Administraţie este şi directorul general al societăţii comerciale".

Prin urmare, inculpatul întrunea, potrivit Statutului, atât calitatea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, cât şi pe cea de director general, iar în relaţiile cu terţii, într-adevăr, conform art. 17 alin. (11) din acelaşi statut, societatea era reprezentată de directorul general, pe baza şi în limita împuternicirilor date de consiliul de administraţie. S-a constatat că este neîntemeiată susţinerea apărării că incompatibilitatea sa nu ar proveni din lege, ci din interpretarea extensivă a art. 17 din Statut, acesta făcând trimitere la Legea nr. 31/1990, iar incompatibilitatea reţinută inculpatului este prevăzută în art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării în vigoare la data săvârşirii faptelor), în care se arată că: „membrii comitetului de direcţie şi directorii unei societăţi pe acţiuni nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, administratori, membri în comitetul de direcţie, cenzori sau asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect, nici exercita acelaşi comerţ cu altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane".

Inculpatul a fost acţionar, membru al Consiliului de Administraţie, Preşedinte şi director general al SC M.F.A. SA Mizil şi, în acelaşi timp, acţionar şi cenzor al SC E.C. SA.

Inculpatul a participat la luarea deciziilor în cadrul SC M.F.A. SA Mizil, a semnat contracte şi documente de plată în relaţiile cu SC E.C. SA, în scopul obţinerii pentru el şi ceilalţi acţionari ai SC E.C. SA a unui profit constând în dividendele dobândite.

Cu privire la apărarea inculpatului vizând latura subiectivă a infracţiunii, în sensul că lipseşte intenţia directă cerută de textul incriminator, câtă vreme scopul său a fost nu de a obţine avantaje materiale ci pentru că respectivele operaţiuni erau necesare şi avantajoase pentru SC M.F.A. SA Mizil, şi că dividendele nu sunt foloase necuvenite s-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârşită numai cu intenţia directă, calificată, căci fapta se comite „în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

S-a argumentat, de asemenea, că apărarea inculpatului în sensul că SC M.F.A. SA Mizil nu a fost prejudiciată nu poate fi primită, căci noţiunea incriminării unor fapte asimilate celor de corupţie cum este art. 12 lit. e) din Legea nr. 78/2000 nu o constituie protejarea patrimoniului, ci împiedicarea persoanelor indicate în art. 1 din lege să-şi trafice funcţia. Inculpatul C.C. îndeplinea o funcţie definită în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar conform art. 2 din aceeaşi lege, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin în exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională „fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

Dividendele obţinute au caracterul de „foloase necuvenite" câtă vreme provin din profitul societăţii ca urmare a activităţilor comerciale desfăşurate cu girul inculpatului, aflat în situaţie de incompatibilitate.

Astfel, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

2. Faptele inculpatului C.C. constând în neînştiinţarea Consiliului de Administraţie sau a Comisiei de Cenzori ale SC M.F.A. Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerţ cu firmele la care avea calitatea de acţionar, fapte comise în legătură cu infracţiunea asimilată celei de corupţie întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998), combinat cu aplicarea art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut că inculpatul C.C. nu a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni, formulând apărări, în principal, pentru achitarea sa în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apărarea principală s-a întemeiat pe susţinerea că între data epuizării infracţiunii (respectiv februarie 2004) şi data judecării cauzei (ianuarie 2011) au intervenit mai multe legi penale, iar instanţa ar trebui să facă aplicarea legii penale mai favorabile, reprezentată de Legea nr. 441/2006 prin care au fost abrogate expres dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 31/1990, astfel că infracţiunea prevăzută de art. 269 (art. 275 pct. 1 în actuala reglementare) a rămas fără obiect, nemaifiind prevăzută de legea penală.

Prima instanţă a constatat că susţinerile inculpatului nu sunt întemeiate, neexistând niciun moment între data săvârşirii faptei şi data judecării ei în care infracţiunea prevăzută de art. 269 pct. 1 (art. 275 pct. 1 în actuala numerotare) să fi rămas fără obiect. S-a reţinut că art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 face referire la art. 145 din aceeaşi lege, devenit art. 149, ulterior abrogat prin art. I din Legea nr. 441/2006, dar subzistând ca şi conţinut în art. 144³, prin aceeaşi Lege nr. 441/2006. Aşadar, s-a arătat că niciun moment din succesiunea legilor infracţiunea incriminată de art. 269 nu a fost abrogată, art. 144³ a fost introdus, cu acelaşi conţinut, concomitent cu abrogarea art. 145 - 149, iar prin OUG nr. 82/2007, publicată în M. Of. nr. 446 din 29 iulie 2007, la care face trimitere inculpatul, nu s-a reincriminat infracţiunea, ci doar s-au făcut trimiterile la noua numerotare a textelor din Legea nr. 31/1990.

S-a apreciat că nu este necesară reţinerea art. 145 în încadrarea juridică a faptei, întrucât încadrarea se referă strict la textul incriminator, care este art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 (numerotare din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii), iar în conţinutul său, textul incriminator face trimiterile necesare.

Referitor la apărarea inculpatului privind împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, deoarece textul incriminator prevede două condiţii care nu sunt îndeplinite, infracţiunea având subiect activ calificat, respectiv administratorul, ori inculpatul a semnat contractele şi ordinele de plată în calitate de Director General, s-a motivat că aceste argumente nu pot fi reţinute.

Prima instanţă a constatat că în ceea ce priveşte calitatea în care a semnat actele, apărarea inculpatului a fost deja respinsă şi cu prilejul analizei primei infracţiuni reţinute în sarcina sa, în care s-a reţinut că acesta, conform art. 17 pct. 18 din Statut şi, respectiv, pct. 11, îndeplinea funcţia de Director General numai pentru că era Preşedintele Consiliului de Administraţie, astfel că întrunea calitatea de administrator cerută de textul incriminator.

Interesele contrare se reţin, de asemenea, din perspectiva poziţiei sale de incompatibilitate, iar interesul contrar nu trebuie, neapărat, să aibă înţelesul interesului potrivnic sau duşmănos, spiritul legii fiind acela de a interzice unei persoane să fie în două poziţii incompatibile.

S-a arătat că şi cea de-a doua condiţie este întrunită, deoarece textul nu se referă la „deliberarea" din cadrul Consiliului de Administraţie, aşa cum pretinde inculpatul, ci la obligaţia impusă de a nu participa la luarea vreunei decizii în legătură cu acea operaţiune, ori inculpatul este cel care a semnat contractele din partea SC M.F.A. SA Mizil cu SC E.C. SA.

Astfel, s-a reţinut şi această infracţiune în sarcina inculpatului.

3. Faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004 a folosit cu rea-credinţă creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum şi patrimoniul acestuia, pentru a favoriza SC E.C. SA şi SC E.B. SRL, reaua-credinţă rezultând din interesul personal în aceste firme şi din lipsa prestaţiilor din contractele comerciale, faptă comisă în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a reţinut că apărarea inculpatului în sensul că această infracţiune nu este suficient conturată nu poate fi primită având în vedere că în prezentarea situaţiei de fapt s-a descris exact modalitatea în care inculpatul s-a folosit de creditul şi patrimoniul SC M.F.A. SA Mizil pentru a favoriza firmele la care avea un interes personal.

Astfel, în perioada derulării contractului cadru nr. 4/2003, SC E.C. SA a încasat de la SC M.F.A. SA Mizil sume de peste 868.000.000 lei, în situaţia în care ar fi fost firesc ca persoanele din conducerea SC M.F.A. SA Mizil să ia hotărârea înfiinţării unui compartiment propriu de cercetare şi proiectare de produse militare şi civile înainte de încheierea contractului cu SC E.C. SA; totodată, inculpatul C., dovedind aceeaşi rea-credinţă, cunoscând faptul că SC M.F.A. SA Mizil avea obligaţia elaborării memoriului de operare a produsului de bază MLI-84 M, a semnat contractul nr. 7/2003 care avea ca obiect executarea de către SC E.C. SA, în calitate de prestator, pentru SC M.F.A. SA Mizil, a manualului de operare şi întreţinere pentru maşina de luptă a infanteriei MLI - 84M.

În baza acestui contract SC E.C. SA a încasat de la SC M.F.A. SA Mizil suma de 324.227.400 lei (ROL), în condiţiile în care avea doar 4 angajaţi care nu puteau desfăşura o activitate de cercetare, proiectare în apartamentul unde îşi avea sediul. Din colectivul de redactare al acestui manual au făcut parte 8 persoane, din care 5 erau angajaţi ai SC M.F.A. SA Mizil şi care, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, şi-au desfăşurat activitatea în cadrul SC M.F.A. SA Mizil. Practic, SC M.F.A. SA Mizil a plătit salariaţii săi să creeze un bun pentru SC E.C. SA, vândut apoi către SC M.F.A. SA Mizil.

La data de 20 octombrie 2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 între SC E.C. SA şi SC M.F.A. SA Mizil având ca obiect „vânzarea de articole publicitare promoţionale". Necesitatea achiziţionării acestor materiale promoţionale a rezultat din schimbarea siglei SC M.F.A. SA Mizil şi pentru a promova pe piaţă noua imagine a acestei societăţi comerciale.

Inculpatul C.C. deţinea această informaţie, despre SC M.F.A. SA Mizil, astfel că la data de 06 octombrie 2003 (anterior datei contractului nr. 8), SC E.C. SA a încheiat cu SC B.B.F.B.M.D. SRL contractul de vânzare-cumpărare din 06 octombrie 2003 având ca obiect exact articolele promoţionale necesare SC M.F.A. SA Mizil.

Suma pe care SC M.F.A. SA Mizil a achitat-o firmei inculpatului a fost de 987.795.439 lei, iar suma pe care SC E.C. SA a plătit-o către SC B.B.F.B.M.D. SRL a fost mult mai mică. În concret, diferenţa de preţ între valoarea de achiziţie a produselor de SC E.C. SA de la SC B.B.F.B.M.D. SRL şi vânzarea lor la SC M.F.A. SA Mizil a fost de 218.142.709 lei, fapt ce dovedeşte folosirea cu rea-credinţă a creditului SC M.F.A. SA Mizil în favoarea SC E.C. SA, unde inculpatul avea interese, fiind acţionar.

În contractul de prestări servicii nr. 9/2003, având ca obiect „amenajarea standului pentru publicitatea M.F.A. Mizil în cadrul expoziţiei EXPOMIL", SC E.C. SA a avut, de asemenea, un rol de intermediar, căci respectivul stand a fost executat de angajaţii SC C.E. SRL, reliefându-se modul în care inculpatul C.C., uzitând informaţii legate de nevoile SC M.F.A. Mizil a folosit creditul acesteia în interesul firmei la care era acţionar, SC E.C. SA, care a realizat un profit de 61.908.629 ROL.

Pentru toate celelalte contracte s-a evidenţiat modul în care C.C. a putut dobândi foloase proprii pe seama bugetului SC M.F.A. SA Mizil.

Prima instanţă nu a reţinut nici apărarea inculpatului în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 ar fi una de rezultat, întrucât textul nu prevede o atare condiţie, prejudiciul lipsind din norma incriminatorie, astfel încât şi pentru această infracţiune s-a constatat întrunirea elementelor constitutive.

Cu referire la inculpatul S.M., s-a reţinut că faptele acestuia care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul C.C. a înlesnit cu intenţie, comiterea de către acesta a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni (prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)).

În sarcina inculpatului C.C. s-a stabilit săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, dar pentru această infracţiune, comisă în calitate de autor, a beneficiat de ajutorul inculpatului S.M.

Inculpatul S.M. a susţinut, în apărare, că nu a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în stare de incompatibilitate, demisionând din funcţia de cenzor al SC E.C. SA în cadrul termenului prevăzut de Legea nr. 61/2003.

Prima instanţă a apreciat că Legea nr. 161/2003 a introdus incompatibilităţile prin art. 82 şi 83; art. 82 (1) lit. a) referindu-se la incompatibilitatea între calitatea de deputat şi senator cu funcţia de cenzor, precizându-se, conform art. 83 (1) „deputatul va informa Biroul Permanent al Camerei în 15 zile de la intrarea în vigoare a Legii, de cazul de incompatibilitate".

În 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile (care, conform inculpatului se împlinea la 07 mai 2003) deputatul trebuia să opteze, fie pentru mandatul de parlamentar, fie pentru funcţia care genera incompatibilitatea.

Inculpatul a arătat că a demisionat din funcţia de cenzor la data de 14 iunie 2003, în cadrul celor 60 de zile, astfel cum rezultă din cererea de demisie datată 14 iunie 2003 adresată Consiliului de Administraţie al SC E.C. SA şi că nu poate fi culpabilizat pentru faptul că cererea sa de demisie a fost pusă în discuţia AGA abia la 23 septembrie 2003.

Prima instanţă a constatat că inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu ca autor, ci în calitate de complice la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 săvârşită de coinculpatul C.C., astfel încât nu se impune analiza situaţiei de incompatibilitate personală a sa, aflându-se cu toate acestea, pentru o anumită perioadă, în situaţia de incompatibilitate faţă de faptul că deţinea funcţia de cenzor al SC E.C. SA concomitent cu calitatea de deputat, astfel încât, fie că această perioadă a durat până la data demisiei, fie că a durat până la hotărârea AGA, afirmaţia din rechizitoriu, în sensul că inculpatul s-a aflat la un moment dat în situaţia de incompatibilitate este reală.

De asemenea, inculpatul S.M. a arătat că nu poate fi complice al inculpatului C.C., întrucât nici acesta, la rândul său, nu era în situaţie de incompatibilitate şi nu a comis infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Argumentele pentru care Înalta Curte a reţinut în sarcina inculpatului C.C. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, au fost deja invocate cu prilejul analizei acestei infracţiuni, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Complicitatea reţinută în sarcina inculpatului S.M. care, printr-o înţelegere prealabilă, l-a ajutat pe coinculpatul C.C. să comită infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost apreciată ca reieşind din următoarele acte desfăşurate de acesta:

- la data de 09 iulie 2002, în urma unei înţelegeri prealabile, înfiinţează, împreună cu C.C., C.C.E. şi alte două persoane (N.V. şi B.E.) SC E.C. SA, cu scopul recunoscut de ambii inculpaţi de a desfăşura activităţi nemijlocite cu SC M.F.A. SA Mizil;

- la data înfiinţării SC E.C. inculpatul era membru al Consiliului de Administraţie al SC M.F.A. SA Mizil, funcţie pe care a deţinut-o până la data de 28 mai 2003;

- la data de 14 octombrie 2003 inculpatul S.M. a dobândit prin cesionare 50% din capitalul social al SC E.B. SRL; societatea fusese înfiinţată la 20 aprilie 2001, având ca asociat unic pe B.E., iar la data de 11 septembrie 2004 B.E. şi S.M. au devenit soţ şi soţie;

- după data de 28 mai 2003, inculpatul a reuşit să o impună în Consiliul de Administraţie al SC M.F.A. SA Mizil pe B.E., precum şi pe numitul C.E., ambii acţionari la SC E.B. SRL;

- prin aceste calităţi inculpatul l-a sprijinit pe coinculpatul C. în derularea contractelor şi comenzilor între SC M.F.A. Mizil SA cu două firme la care inculpatul S., dar şi inculpatul C. aveau interes;

- ambii inculpaţi au încasat dividende în urma contractelor angajate cu SC M.F.A. Mizil SA;

- inculpatul cunoştea situaţia de incompatibilitate a coinculpatului C.C. (în rechizitoriu, de asemenea se face referire şi la incompatibilitatea lui C.C.E.).

S-a constatat că apărarea inculpatului S.M. în sensul că nu a cunoscut existenţa contractelor încheiate de SC M.F.A. SA Mizil cu E.C. nu poate fi primită; acesta a fost membru al Consiliului de Administraţie al SC M.F.A. SA Mizil până la 28 mai 2003, ori contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 s-a încheiat la 22 mai 2003, inculpatul participând la negocieri directe, sprijinindu-l astfel pe coinculpatul C. De asemenea, în locul său a reuşit să o impună pe martora B., iar din activităţile cu SC M.F.A. SA Mizil a încasat dividende de la SC E.C., astfel că nu poate susţine că nu ştia de unde provin.

A fost apreciată ca relevantă Convenţia nr. 27 încheiată la data de 15 ianuarie 2004 între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.B. SRL. Conform clauzelor acestei Convenţii SC E.B. SRL se obligă să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relaţia cu Consiliul Judeţean Prahova, primăriile judeţului Prahova, alte consilii judeţene şi primării din ţară privind promovarea autovehiculului şenilat de intervenţie şi să efectueze toate demersurile necesare în vederea obţinerii de comenzi şi contracte pentru valorificarea acestui tip de produs, aceasta în timp ce inculpatul avea calitatea de deputat în Circumscripţia Prahova unde, prin firma sa, conform convenţiei prezentate, ar fi urmat să intervină pe lângă autorităţile publice locale.

Astfel, s-a concluzionat că toate aceste aspecte confirmă săvârşirea de către inculpatul S.M. a complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 comisă de inculpatul C.C.

Cu privire la individualizarea pedepselor pentru fiecare din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C.C. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, diferite în cazul fiecăreia dintre infracţiuni, diferenţă reflectată, de altfel, şi în limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, de scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale.

În raport de aceste considerente, prima instanţă a aplicat inculpatului pedepse orientate între media şi maximul special, urmând a se face aplicarea art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea.

Faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, cariera sa profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor instanţa a apreciat că atingerea scopului pedepsei poate fi realizată şi fără executare, în condiţiile suspendării sub supraveghere, luând în considerare că pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracţiuni nu va depăşi 3 ani. Aşadar, s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen. şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare calculat în conformitate cu art. 86² C. pen.

Pentru inculpatul S.M., au fost avute în vedere, la individualizarea pedepsei, aceleaşi criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi circumstanţele sale personale, împrejurarea că i se reţine în sarcină săvârşirea unei singure infracţiuni, astfel încât acestui inculpat i s-a aplicat o pedeapsă orientată către limita minimă a textului incriminator, apreciindu-se că se justifică şi pentru acesta suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 86¹ C. pen., pe un termen de încercare mai scurt, calculat potrivit art. 86² C. pen.

Ambilor inculpaţi li s-au aplicat măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare.

A fost atrasă atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere conform art. 359 C. proc. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

Cu privire la latura civilă şi la alte măsuri procesuale s-a constatat că în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă, înainte de citirea actului de sesizare, B.D. (care, de altfel, a şi sesizat organele de urmărire penală, cu consecinţa formării acestui dosar) a arătat că este acţionar majoritar la SC M.F.A. SA Mizil şi că înţelege să se constituie parte civilă.

Prima instanţă, constatând că obiectul acestui dosar nu îl constituie infracţiuni de prejudicii, ci infracţiuni de pericol (pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 identificându-se foloase necuvenite), a respins cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

S-a constatat că, reţinând în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (în forma complicităţii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) pentru inculpatul S.M.), urmează să se facă aplicarea art. 19 din acelaşi act normativ.

S-a motivat că prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea totalului sumelor încasate de SC E.C. din activităţile derulate cu SC M.F.A. SA Mizil, respectiv 2.661.515.975 lei (ROL) şi a celor încasate de SC E. SRL din activităţile derulate cu SC M.F.A. SA Mizil, în cuantum de 1.615.385.135 lei, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen.; în concluziile orale, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat confiscarea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a sumelor de 1.115.826.000 lei (ROL) de la inculpatul C.C. şi de 1.041.438.000 lei de la inculpatul S.M., reprezentând dividendele de la SC E.C. SA.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut incidenţa art. 19 din Legea nr. 78/2000, ca dispoziţii cuprinse în legea specială, iar în ceea ce priveşte dividendele obţinute, că acestea au fost determinate, atât în cursul urmăririi penale, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, cât şi în cursul judecăţii, instanţa încuviinţând inculpaţilor solicitarea de efectuare a unei expertize contabile judiciare, raportul fiind depus la dosar.

Concluziile expertizei contabile coincid cu constatările raportului întocmit în faza urmăririi penale, stabilind că în anul 2003, profitul net înregistrat de SC E.C., în sumă de 3.719.421 mii lei a fost repartizat conform raportului de gestiune şi registrului fiscal pentru a fi distribuit ca dividende acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul societăţii a fiecăruia dintre ei.

Conform expertizei contabile, sumele cuvenite celor doi inculpaţi ar fi fost: 1.115.826 mii lei - C.C. şi 1.041.438 mii lei - S.M.; conform aceleiaşi expertize, sumele efectiv plătite celor doi inculpaţi acţionari, identificate fără dubiu, au fost 3.201.273.020 lei - C.C. şi 281.188.260 lei - S.M.

S-a reţinut că, atât din raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, cât şi din raportul de expertiză contabilă rezultă că în anul 2003 (singurul pentru care s-au plătit dividendele şi interesează perioada infracţională), ponderea activităţilor desfăşurate cu M.F.A. în cifra de afaceri a SC E.C. a fost de 35,04%.

În raport cu datele arătate şi de prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că se impune confiscarea de la inculpaţi a dividendelor efectiv încasate în proporţiile în care au fost obţinute din relaţiile comerciale ale SC M.F.A. SA Mizil.

Inculpatul C.C. a încasat efectiv dividende de la SC E.C. în sumă de 301.273.020 ROL.

Din acestea, doar 35,04% au fost obţinute din relaţiile cu M.F.A., rezultând o sumă de 10.556 lei (RON) ce va fi supusă confiscării.

Inculpatul S.M. a încasat ca dividende suma de 281.188.260 ROL, iar 35,04% din aceasta reprezintă suma de 9.852 lei (RON) ce va fi supusă confiscării. Cât priveşte SC E.B. SRL, la data 20 noiembrie 2004, soţii S. au decis renunţarea la plata dividendelor aferente anului 2003 şi repartizarea acestora „pentru acoperirea nevoilor proprii de finanţare".

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege, astfel că prima instanţă, în baza acestui text combinat cu art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumelor confiscate de la aceştia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs:

1. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o, după cum rezultă din motivele depuse în scris pentru netemeinicie sub aspectul confiscării sumelor de bani, reprezentând dividende, în proporţie de 35,04% din cuantumul sumelor efectiv încasate de inculpaţi, apreciindu-se că procentul arătat s-ar fi impus a se aplica asupra sumelor rezultate ca urmare a repartizării integrale pentru plata dividendelor a profitului net înregistrat de SC E.C. SA în anul 2003, în acest mod realizându-se o justă aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, urmând, deci a se confisca sumele de 39.098,54 RON de la inculpatul C.C. şi 36.491,98 RON de la inculpatul S.M.; în drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385¹⁵ pct. 17² C. proc. pen.

2. Recurentul parte civilă B.D., invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales şi în cuprinsul motivelor scrise de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 385¹⁵ pct. 9, 10 şi 17 C. proc. pen., neobservarea împrejurării că în realitate au fost mai mulţi participanţi la săvârşirea faptelor, constituiţi în grup, fapt ce trebuia să se reflecte în cuantumul pedepselor, neobservarea tuturor probelor, tergiversarea soluţionării cauzei, neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, greşita respingere a cererii de constituire de parte civilă, neidentificarea acţionarilor şi neobservarea cotei lor de contribuţie, B.D. şi B.N. având o contribuţie de 97%, greşita constatare că infracţiunile comise sunt de pericol, iar nu de prejudiciu;

3. Recurentul inculpat C.C. invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales şi motivele de recurs scrise:

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 şi pct. 11 C. proc. pen. având în vedere modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei prin încheierea din 10 februarie 2009, care nu a fost motivată sub acest aspect. S-a arătat că inculpatul S.M. nu a mai deţinut calitatea de deputat după data de 30 noiembrie 2008, actele efectuate după aceasta dată fiind nule şi, deoarece infracţiunile reţinute în sarcina sa nu aveau legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai era competentă să judece cauza, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Judecătoriei Ploieşti;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., incompatibilitatea d-nei judecător C.J. de a participa la soluţionarea cauzei, deoarece a participat la soluţionarea dosarului nr. 9469/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, exprimându-şi părerea referitor la soluţia care ar putea fi dată în cauză, având în vedere şi motivarea cuprinsă în încheierea atacată;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 teza a II-a, C. proc. pen., nepronunţarea asupra probelor administrate, respingerea nemotivată a apărărilor inculpatului, luarea în considerare doar a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale, preluat în raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, raport caracterizat prin subiectivism, care trebuia înlăturat;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - greşita respingere prin încheierea din 18 ianuarie 2011 a cererii de conexare la prezenta cauză a celei ce forma obiectul dosarului nr. 9649.1/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul C.C.E. (martor în prezenta cauză), existând cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. şi impunându-se reunirea cauzelor, inclusiv pentru asigurarea bunei înfăptuiri a justiţiei;

- respingerea nemotivată a cererii de probe formulată în faţa primei instanţe, constând în audierea martorilor V.I., S.E.O., E.S., N.V.A, S.E. şi C.C.E.;

- greşita respingere prin încheierea din 26 iunie 2007 a excepţiei nulităţii urmăririi penale, impunându-se refacerea acesteia faţă de neaducerea la cunoştinţă de îndată a învinuirii, începerea de două ori a urmăririi pentru infracţiuni diferite, încălcarea dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. prin ordonanţa din 8 martie 2005 a DNA, prin care s-a admis o cale de atac neprevăzută de lege, cu consecinţa începerii urmăririi penale faţă de inculpat, astfel că se impune a se face aplicarea art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de aceste critici s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente, Judecătoria Ploieşti, sau, respectiv, secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare prin aceea că situaţia de fapt reţinută nu a fost stabilită pe bază de probe, preluată fiind din rechizitoriu. Astfel, actul adiţional la contractul nr. 4/2003 încheiat între SC M.F.A. SA şi SC E.C. SA privind majorarea valorii prestaţiilor nu a fost semnat, deci nu a produs efecte, înfiinţarea unui departament de cercetare-dezvoltare presupunea costuri mai mari decât cele determinate de încheierea contractului cu SC E.C. SA şi nu era posibilă faţă de disponibilizările făcute şi prevederile legale în materie, reţinerea greşită a faptului că în cadrul SC M.F.A. SA preşedintele Consiliului de Administraţie era şi director general, statutul în vigoare la data pretinsei comiteri a infracţiunilor prevăzând acest cumul doar cu titlu de posibilitate, atribuţiile aferente celor două funcţii fiind expres determinate, fiind imposibilă comiterea faptelor în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, inexistenţa unui caz de incompatibilitate, diferenţa de obiect de activitate între SC M.F.A. SA, SC E.B. SRL şi SC E.C. SA, inexistenţa unei obligaţii legale de organizare a unei licitaţii de către societăţile private (cum era cazul SC M.F.A. SA);

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., greşita condamnare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990, deoarece, faţă de succesiunea normelor în timp, art. 275 pct. 1 rămăsese fără obiect;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 13 C. proc. pen., condamnarea pentru fapte neprevăzute de legea penală; cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a arătat că operaţiunile derulate de SC M.F.A. SA şi SC E.C. SA erau comerciale şi nu financiare, inculpatul autorizând doar potrivit legii şi statutului operaţiuni comerciale (având ca obiect execuţia de lucrări, prestarea de servicii sau livrări de bunuri) derulate în baza unor contracte comerciale şi plata contravalorii prestaţiilor. Totodată, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 269 pct. 1 raportat la art. 145 şi art. 266 din Legea nr. 31/1990 şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 s-a menţionat că ea nu putea fi comisă în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, contractele şi ordinele de plată fiind semnate ca director general, iar dispoziţiile art. 145 nu se referă la directorul general, respectivele raporturi comerciale nefăcând, de altfel, obiectul discuţiilor în şedinţele Consiliului de Administraţie. De asemenea s-a subliniat că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nefiind efectuate operaţiuni financiare ca acte de comerţ şi nici operaţiuni comerciale de către inculpat în nume propriu, nu se afla în vreo situaţie de incompatibilitate şi nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la scopul săvârşirii faptei. Relativ la infracţiunea prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990 s-a arătat că inculpatul nu avea calitatea specială prevăzută de lege, având dreptul potrivit legii şi statutului să autorizeze derularea contractelor, nu avea interese contrare cu SC M.F.A. SA, aceste operaţiuni nefiind de competenţa Consiliului de Administraţie; s-a apreciat că instanţa prin modul de interpretare a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 31/1990 a comis un exces de putere, trecând în sfera puterii legislative, devenind incident şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 şi 17² C. proc. pen., constând în greşita interpretare a prevederilor Legii nr. 31/1990; referitor la infracţiunea prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990 s-a arătat că starea de fapt a fost greşit stabilită, SC M.F.A. SA nu a fost prejudiciată, prestaţiile aferente contractelor încheiate cu SC E.C. SA şi E.B. SRL au fost executate;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen. faţă de împrejurarea că nu au fost analizate circumstanţele personale ale inculpatului;

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deşi nu exista identitate de obiect a activităţilor şi nu s-a stabilit de la început un complex de activităţi;

- greşita dispunere a măsurii confiscării speciale (cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.).

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi în subsidiar lit. d) C. proc. pen.

4. Recurentul inculpat S.M., invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales şi motivele de recurs scrise cazurile de casare prevăzute de:

- art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. constând în necompetenţa primei instanţe de a soluţiona cauza, ea revenind Tribunalului Prahova; s-a învederat lipsa unei stări de incompatibilitate, faţă de data la care inculpatul şi-a prezentat demisia din Consiliul de Administraţie al SC M.F.A. SA;

-art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. constând în neobservarea probelor şi aprecierea că inculpatul este vinovat pe baza unor probe care nu îl incriminau, probele nu susţin considerentele sentinţei, infirmarea raportului de constatare efectuat de parchet de concluziile raportului de expertiză dispus de instanţă, inexistenţa unor „societăţi căpuşă", nedemonstrarea existenţei intenţiei de a prejudicia (prin „căpuşare") SC M.F.A. SA sau de a o impune pe soţia sa în Consiliul de Administraţie al SC M.F.A. SA, lipsa probelor referitoare la pretinsa sprijinire a inculpatului C.C. la negocieri, motivarea hotărârii prin adăugarea la probatorii a unor susţineri străine cauzei, nedovedirea concluziei că în calitatea sa de parlamentar ar fi ajutat pe coinculpat în derularea contractelor, reprezentând SC M.F.A. SA, nedemonstrarea, ci doar sugerarea unei legături între calitatea de parlamentar şi comiterea faptelor;

-art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., fapta pentru care a fost trimis în judecată neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii, nedovedirea îndeplinirii atribuţiilor de parlamentar favorizând faptele pretins infracţionale, inexistenţa stării de incompatibilitate; s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen.;

- art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inutilitatea controlului prevăzut de art. 86³ C. pen. faţă de calităţile deţinute, putându-se aplica prevederile art. 81 C. pen.;

- art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., greşita încadrare juridică dată faptei, împrejurarea că nu se poate considera un ajutor la comiterea unor infracţiuni faptul de a înfiinţa societăţi comerciale;

- art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. faţă de împrejurarea că raporturilor dintre societăţile comerciale li se aplică dispoziţiile dispoziţiile Legii nr. 31/1990, ignorate de prima instanţă, operaţiunile avute în vedere prin rechizitoriu necircumscriindu-se faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., cu motivarea invocată de inculpatul C.C.;

- cu privire la latura civilă s-a solicitat ridicarea măsurii sechestrului în situaţia pronunţării unei hotărâri de achitare, în caz contrar urmând a se menţine soluţia sub acest aspect dată de prima instanţă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare administrarea de probe noi şi constatarea faptului că inculpatul nu a comis infracţiunile imputate nici ca autor, nici ca şi complice, cu consecinţa achitării inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen., şi observarea şi a motivelor de recurs invocate de inculpatul C.C., care îi pot fi favorabile.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din verificarea actelor dosarului, a probelor administrate şi respectiv readministrate în cursul cercetării judecătoreşti în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, precum şi din coroborarea acestora cu declaraţia dată în recurs de către recurentul inculpat C.C. instanţa de recurs, în opinie majoritară, constată că prima instanţă, în baza probelor care s-au coroborat a stabilit judicios şi motivat vinovăţia inculpaţilor C.C. şi S.M. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată în raport cu situaţia de fapt în cauză.

Astfel, din actele dosarului, instanţa de recurs, în opinie majoritară, reţine că SC M.F.A. SA a fost înfiinţată ca societate pe acţiuni, cu capital integral de stat în temeiul HG nr. 952/2001. De la momentul înfiinţării preşedintele Consiliului de Administraţie a fost numit inculpatul C.C., iar de la data de 21 noiembrie 2001, în baza Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 3127/2001, inculpatul S.M. a fost numit membru în Consiliul de Administraţie, calitate pe care a deţinut-o până la 28 mai 2003, când au fost numiţi în calitate de administratori C.E. şi B.E.

La data de 09 iulie 2002, a fost înfiinţată SC E.C. SA, având un capital social iniţial de 30.000.000 lei divizat în 300 acţiuni nominative, fiecare cu valoare nominală de 100.000 lei, subscrise integral de acţionari, N.V. 30 acţiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social, C.C. 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, C.C.E. 90 acţiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, S.M. 80 acţiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social şi B.E. 10 acţiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social. (La data constituirii societăţii comerciale, cenzori ai societăţii au fost numiţi C.L., C.C. şi S.M., ultimii doi deţinând această funcţie până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocaţi prin Hotărârea AGA a SC E.C. SA.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adiţional la contractul societăţii autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesionare, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL (societate înfiinţată la 21 mai 2001). La data de 11 septembrie 2004, B.E. şi S.M. s-au căsătorit.

Referitor la relaţiile comerciale dintre SC M.F.A. SA şi SC E.C. SA se reţine că acestea s-au derulat după cum urmează:

La 22 mai 2003 (data la care inculpatul S.M. deţinea calităţile de membru al Consiliului de Administraţie al SC M.F.A. SA şi acţionar la SC E.C. SA) a fost încheiat contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003. Obiectul acestui contract îl constituia „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistenţă tehnică şi încercări produse de tehnică militară şi civile". La data respectivă în cadrul SC M.F.A. SA nu exista un compartiment propriu având ca obiect desfăşurarea unor astfel de activităţi, existând însă, Institutul de Cercetare-Proiectare Sisteme de Producţie SA în cadrul Companiei Naţionale „Romarm" SA, avizat pentru activităţile menţionate. Sediul societăţii se afla într-un apartament (declaraţiile martorilor L.I., C.C.E. şi N.V.A.). Valoarea prestaţiilor a fost stabilită la 1250 euro pe lună, fiind apoi majorată la 2050 euro şi ulterior la 5050 euro lunar.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA a decontat pe bază de facturi fiscale suma de 868.745.993 lei, facturi în care nu s-a individualizat şi nu s-a concretizat obiectul serviciilor prestate. La data de 30 martie 2004, SC M.F.A. SA a solicitat SC E.C. SA rezilierea contractului, motivând că urmează să-şi creeze un compartiment specializat în proiectarea de produse militare şi civile. SC E.C. SA a solicitat prin adresa nr. E 414 din 31 martie 2004, plata investiţiilor executate pentru îndeplinirea prevederilor contractului, respectiv suma de 404.257.634 lei, reprezentând contravaloarea unor calculatoare, fotocopiator, top, imprimantă, retroproiector şi programe soft. Ulterior, sub semnătura inculpatului C.C., M.F.A. SA a achitat suma de 190.995.000 lei.

În baza contractului nr. 4/2003, SC E.C. SA a emis facturi fiscale, aferente activităţii din anul 2003, plătite de SC M.F.A. SA evidenţiate în raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, în actele depuse la dosar şi în expertiza contabilă, dar niciuna dintre facturi nu consemnează concret serviciile prestate, toate purtând fie menţiunea „servicii prestate conform contract 4/2003", fie menţiunea „servicii prestate conform contract 4/2003, act adiţional".

La 18 iulie 2003 (ulterior încheierii contractului cu SC E.C. SA şi achitării primelor facturi pentru serviciile prestate în executarea convenţiei) inculpatul C.C. a înştiinţat UM 02625 Bucureşti că pentru derularea unor activităţi de proiectare şi cercetare-dezvoltare pentru produsul MLI-84M, societatea M.F.A. a stabilit „elemente de bază precontractuale cu firma SC E.C. SA".

Ulterior, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 7/2003 (înregistrat la SC E.C. SA la 3 septembrie 2003), având ca obiect elaborarea manualului de operare şi întreţinere pentru maşina de luptă a infanteriei modernizată „MLI 84 L". Preţul pe care M.F.A. SA Mizil urma să-l plătească era de 454.100.000 lei plus TVA, termenul final de realizare fiind data de 30 decembrie 2003, termen decalat ulterior până la 29 martie 2004. La 29 martie 2004, s-a semnat actul adiţional nr. 2 prin care s-a modificat obiectul contractului şi s-a diminuat valoarea acestuia la suma de 272.460.000 lei, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. În baza acestui contract, societatea a plătit, fără nici o contraprestaţie, suma totală de 324.227.400 lei, achitată prin două ordine de plată.

Maşina de luptă a infanteriei făcuse obiectul cercetării şi studiilor demarate cu peste 10 ani înainte, iar potrivit adresei nr. A 2/5583 din data de 27 decembrie 2005 a Ministerului Apărării Naţionale - Departamentul pentru Armamente, Programul de modernizare a maşinii de luptă a infanteriei MLI 84 M a fost iniţiat în anul 1996, concepţia şi proiectul prototipului fiind realizate de către Grupul Industrial al Armatei - Regia Autonomă prin compartimentul propriu de proiectare. Se arată: „manualele de operare pentru produsul de bază MLI 84 M au fost în permanenţă în sarcina SC M.F.A. SA Mizil".

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003 a avut ca obiect furnizarea de articole publicitare, promoţionale personalizate", valoarea contractului fiind de 20.850 euro fără TVA. Astfel, urmau a fi livrate: plachete, portcarduri, agende de mai multe tipuri, cataloage, calendare şi cărţi de vizită. Pentru acest gen de produse M.F.A. SA Mizil a achitat în două tranşe suma totală de 987.795.439 lei, diferenţa de preţ între valoarea de achiziţie şi cea de vânzare fiind de 218.142.709 lei, SC E.C. SA demarând achiziţionarea produselor înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA. Potrivit documentelor de recepţie şi a facturilor pentru o serie de produse (cataloage şi cărţi de vizită) SC E.C. SA nu a prezentat documente de achiziţie solicitate de Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în documentele de achiziţie prezentate sunt prevăzute produse pentru care nu există documente de vânzare către M.F.A. SA Mizil (set birou 7 piese personalizat - 50 bucăţi, set portofel + breloc + pix personalizat - 50 bucăţi, set breloc + pix personalizat - 200 bucăţi), nefiind prezentate documente de recepţie, fiind totodată imposibilă identificarea valorii de achiziţie, nefiind indicat preţul unitar, precum şi datorită lipsei documentelor de intrare în gestiune.

Contractul de prestări servicii nr. 9 din 28 octombrie 2003 a avut ca obiect "construcţia şi amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. SA Mizil în cadrul expoziţiei EXPOMIL 2003, construcţia Romexpo care se desfăşoară în perioada 06 - 09 noiembrie 2003". Serviciul urma a fi prestat de E.C. în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA. Contractul şi actul de recepţie, au fost semnate din partea M.F.A. SA Mizil de către inculpatul C.C., iar din partea E.C. de către martorul C.C.E. M.F.A. SA Mizil a efectuat plăţi în valoare totală de 328.138.629 lei, sumă achitată în două tranşe, prin două ordine de plată. Standul utilizat de către SC M.F.A. SA a fost achiziţionat de la C.E. SRL Bucureşti, în baza contractului nr. E 342 din 24 octombrie 2003, la o valoare de 5664 euro fără TVA. SC E.C. a contractat achiziţia standului de la C.E. cu patru zile înaintea semnării contractului de furnizare către M.F.A. SA Mizil. Pentru această activitate de intermediere E.C. a încasat cu 61.908.629 lei, mai mult decât valoarea achiziţiei de la SC C.E., adaosul comercial aferent fiind de 52.024.058 lei, adică 23,25%, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003. Obiectul acestui contract îl reprezintă „producţie mape şi grafică", iar preţul contractului a fost de 5420 euro fără TVA. Şi acest contract a fost semnat de inculpatul C.C. şi, respectiv, martorul C.E.

M.F.A. SA Mizil a plătit, conform facturii fiscale nr. 9523275 din 14 noiembrie 2003, suma de 257.063.228 lei achitată prin ordin de plată. Ca şi în cazul precedent, E.C. a contractat achiziţionarea mărfurilor de la C.E. SRL cu opt zile înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, conform contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003. Diferenţa de preţ între valoarea de achiziţie achitată de E.C. şi cea de vânzare către M.F.A. SA Mizil, a fost de 51.446.124 lei, adaosul comercial fiind de 43.232.037 lei, respectiv 25,02%.

Unele dintre mărfuri au fost recepţionate de către E.C. la data de 17 noiembrie 2003, adică la 8 zile de la terminarea EXPOMIL 2003, contractul dintre M.F.A. SA Mizil şi E.C. a fost încheiat la 11 noiembrie 2003, adică după ce expoziţia s-a terminat, deşi produsele fuseseră contractate de E.C. la 03 noiembrie 2003, actul de recepţie între E.C. şi M.F.A. SA Mizil fiind întocmit în data de 14 noiembrie 2003 şi prevăzând livrarea tuturor produselor, deşi cea dintâi firmă nu intrase în posesia lor.

La data de 24 noiembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil şi M.Ap.N. - Academia Tehnică Militară Bucureşti, s-a încheiat contractul nr. 12/2003 având ca obiect: „testarea a două bucăţi motoare SAVIEM şi un set echipament de injecţie pentru motoare SAVIEM".

La 03 decembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil şi E.C. s-a încheiat contractul nr. 11/2003 având ca obiect: „asistenţa tehnică pentru executarea activităţii de testare a două bucăţi motoare SAVIEM şi a unui set echipament de injecţie pentru motoare SAVIEM", preţul prestaţiei fiind stabilit la suma de 180.000.000 lei, activitatea efectivă de testare, deci de executare a contractului, desfăşurându-se tot la SC M.F.A. SA.

Contractul de prestări servicii nr. 12/2003 a avut ca obiect întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării Ia SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4x4. Contractul şi actul de recepţie au fost semnate de către martorul C.E. din partea E.C., respectiv inculpatul C.C. din partea M.F.A. SA Mizil. Preţul prestaţiei, conform contractului, era de 15.580 euro fără TVA.

La data de 19 decembrie 2003 s-a emis factura fiscală nr. 9523282, în valoare de 754.790.082 lei, achitată de către M.F.A. SA Mizil cu ordinul de plată nr. 1 din 06 ianuarie 2004. Studiul solicitat a fost predat la 19 decembrie 2003 SC M.F.A. SA.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. E 410 avea ca obiect furnizarea de către SC E.C. SA, SC M.F.A. SA de articole publicitare promoţionale personalizate, valoarea produselor fiind de 600 euro fără TVA. Actele au fost semnate de inculpatul C.C. şi martorul C.E.. În baza facturii fiscale nr. 9523290 din 30 martie 2004, s-a achitat prin ordin de plată suma de 28.872.732 lei. Produsele au fost livrate şi recepţionate conform actului de recepţie nr. E 413 din 30 martie 2004, din datele furnizate de către SC E.C. SA reieşind că materialele fuseseră obţinute în vederea executării contractului încheiat anterior cu SC M.F.A. SA (nr. 10/2003).

Prin comanda nr. 722 din 25 februarie 2003 M.F.A. SA Mizil a solicitat un studiu privind modernizarea standului de probe şi încercări motoare termice, preţul fiind de 162.732.500 lei, iar actul semnat de o echipă formată din patru membri, studiul fiind predat a doua zi după comandă.

Prin comanda nr. 957 din 26 martie 2003 SC M.F.A. SA Mizil, a solicitat întocmirea unui „studiu privind protecţia suplimentară prin blindaj a maşinii de luptă a infanteriei modernizate". Preţul fiind de 307.020.000 lei, achitat prin ordin de plată. Studiul a fost finalizat la foarte scurt timp, fiind semnat de C.E.C., C.N., L.I. şi U.F.C.

Comanda nr. 3038 din 09 septembrie 2003 a avut ca obiect: „realizarea unei analize şi studiu privind posibilităţile de tropicalizare a tehnicii şi implicaţiile estimate", preţul fiind de 64.000.000 lei, studiul fiind iniţial comandat de M.Ap.N., UM 02512, SC M.F.A. SA care a subcontractat efectuarea acestuia; responsabil de contract a fost numitul Ş.P. din partea M.F.A. SA care era şi salariat al SC E.C. SA. Studiul a fost predat de M.F.A. SA Mizil către UM 02512 anterior datei de 03 noiembrie 2003 prevăzută în actul de recepţie, încheiat între SC M.F.A. SA şi SC E.C. SA.

Prin comanda nr. 149 din 19 ianuarie 2004 SC M.F.A. Mizil a comandat SC E.C. SA materiale promoţionale; preţul de 147.560.000 lei a fost achitat prin ordin de plată, actul de recepţie datând anterior (28 ianuarie 2004) momentului la care SC E.C. SA procurase bunurile (2 februarie 2004, contra sumei de 1450 euro).

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat prezentarea documentelor de achiziţie aferente comenzii sus-arătate, iar răspunsul a fost că, produsele (denumite „foi volante"), au fost cumpărate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003, de la aceeaşi societate C.E. SRL, contract care a fost încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, perfectat între E.C. şi M.F.A. SA Diferenţa de preţ dintre valoarea mărfurilor la achiziţie şi la vânzare, la SC E.C. este de 76.869.716 lei, inclusiv TVA, adaosul comercial fiind de 64.596.400 lei, respectiv 108,74%.

Referitor la comanda nr. 339 din 04 februarie 2004 se reţine că, prin factura fiscală nr. 9523285 din 17 februarie 2004 SC M.F.A. SA a solicitat SC E.C. SA furnizarea a 600 bucăţi cărţi de vizită, preţul plătit fiind de 12.071.955 lei, diferenţa de preţ între valoarea mărfurilor la achiziţie faţă de cea la vânzare fiind de 6.245.715 lei, adaosul comercial fiind în sumă de 5.248.500 lei, adică 107,2%.

Totodată, din extrasele de cont ale E.C. SA s-a constatat că această firmă a încasat la data de 27 noiembrie 2002 suma de 76.755.000 lei, fără a se identifica documente privind această operaţiune.

Din relaţiile comerciale astfel derulate, şi care au reprezentat un procent majoritar din totalul afacerilor SC E.C. SA, această societate a încasat 4.690.767.958 lei, profitul înregistrat crescând substanţial sumele plătite efectiv ca dividende fiind de: N.V. 100.424.340 lei, C.C. 301.273.020 lei, B.E. 74.380.000 lei, S.M. 281.188.260 lei, C.C.E. 1.187.593.020 lei.

Referitor la contractele încheiate între SC M.F.A. SA şi SC E.B. SRL se constată că în cursul lunii aprilie 2003, SC E.B. SRL, livrează către SC M.F.A. SA Mizil două tigăi basculante electrice, contra sumei de 300.866.653 lei (livrare care nu a făcut obiectul rechizitoriului).

Cu 10 zile înainte de dobândirea oficială a calităţii de asociat al SC E.B. SRL de către inculpatul S.M., firma în cauză trimite către SC M.F.A. SA Mizil o adresă prin care arată că este dispusă să presteze o serie de servicii, cum ar fi: relaţii şi comunicare cu publicul, investigarea potenţialului pieţei, sondarea opiniei publice, promovarea şi dezvoltarea de noi produse, analize statistice şi reprezentare în relaţii cu clienţii, precum şi alte servicii de acest fel. La 08 octombrie 2003, inculpatul C.C. a transmis o comandă fermă către SC E.B. SRL prin care a solicitat efectuarea de consultaţii privind relaţiile de comunicare cu clienţii, studiu pentru cererea de autovehicule speciale, reparaţii autovehicule cu destinaţie specială, studierea potenţialului pieţei, studiul privind promovarea şi dezvoltarea de noi produse, reprezentarea în relaţiile cu clienţii şi potenţialii clienţi.

La data de 09 octombrie 2003, sub nr. C 1202 din 14 octombrie 2003, s-a încheiat contractul de consultanţă înregistrat sub nr. 11 din 09 octombrie 2002 la E.B. SRL, la acea dată administrator fiind S.E.

A doua zi după intrarea în firmă a inculpatului S.M., deci la 17 octombrie 2003, SC M.F.A. SA Mizil primeşte comunicarea SC E.B. SRL, act conform căruia se propune elaborarea unui studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile şi reparaţii autovehicule cu destinaţii speciale. Pentru acest studiu, SC E.B. SRL a solicitat un preţ de 24.500 dolari. SC E.B. SRL şi-a oferit serviciile şi pentru a reprezenta interesele de piaţă ale SC M.F.A. SA Mizil în relaţiile cu consiliile judeţene, consiliile locale şi ministerele de resort pentru promovarea autovehiculelor cu destinaţie specială, pentru acest studiu a fost cerut preţul de 15.500 dolari SUA, fiind achitată suma de 1.014.244.140 lei.

În baza contractului de consultanţă sus-amintit, la 15 ianuarie 2004, s-a semnat Convenţia nr. 27 între SC M.F.A. SA şi SC E.B. SRL care s-a obligat să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relaţia cu Consiliul Judeţean Prahova, primăriile judeţului Prahova, alte consilii judeţene şi primării din ţară privind promovarea autovehiculului şenilat de intervenţie care a făcut obiectul studiului de fezabilitate comandat şi să efectueze toate demersurile necesare în vederea obţinerii de comenzi şi contracte pentru valorificarea acestui tip de produs; SC E.B. SRL, nu a prestat niciun fel de activitate. Preţul plătit a fost de 601.140.995 lei.

SC E.B. SRL a avut un procent de încasări de la SC M.F.A. SA Mizil, de 72,4 şi a înregistrat o creştere economică în urma afacerilor cu SC M.F.A. SA Mizil, din profitul net înregistrat de 2.340.701.333 lei, repartizându-se pentru acordarea de dividende suma de 1.400.000.000 lei.

Rezultă, aşadar, că inculpatul C.C. a folosit informaţiile deţinute graţie calităţilor sale în SC M.F.A. SA şi, în vederea obţinerii unui profit personal, a constituit SC E.C. SA (alături, între alţii, de inculpatul S.M.), deşi societatea a cărei director general era, beneficia de resursele umane şi materiale necesare înfiinţării unui departament propriu apt a desfăşura activităţile subcontractate SC E.C. SA.

Scopul urmărit reiese, de asemenea, şi din subcontractarea către aceeaşi societate a contractelor având ca obiect elaborarea unui manual de operare şi efectuarea de teste încheiate între SC M.F.A. SA şi M.Ap.N. (contractele nr. 7/2003 şi 11/2003), precum şi din modul de executare a contractelor având ca obiect achiziţionarea de articole publicitare, birotică, amenajarea unui stand expoziţional (contractele şi comenzile nr. 8/2003, 9/2003, 10/2003, E410, comanda nr. 339/2004 şi comanda 149/2004), precum şi din comandarea unor studii (contractul nr. 12/2003, comenzile nr. 722/2003, nr. 957/2003 şi nr. 3038/2003).

În modalitatea arătată SC E.C. a beneficiat de contracte pentru care preţurile au fost supraevaluate (prin raportare la calitatea sau valoarea reală a prestaţiei sau a bunului cumpărat şi/sau prin practicarea unui adaos comercial exagerat), în unele cazuri pentru acelaşi bun plătindu-se de două ori preţul (contractul E410 şi comanda nr. 149/2004), sau comandându-se analize şi studii inutile activităţii SC M.F.A. SA, această societate efectuând plăţi către o societate, pentru ca în final sumele să ajungă în patrimoniul coinculpaţilor, cu titlu de dividende.

De asemenea, referitor la relaţiile comerciale derulate între SC E.B. SRL şi SC M.F.A. SA, se constată că această societate, în care inculpatul S.M. era asociat, iar administrator viitoarea sa soţie (B.E.) funcţiona în acelaşi scop, al obţinerii de profit prin încheierea preponderent cu SC M.F.A. SA a unor contracte deosebit de profitabile, dar care, fie nu au fost executate (convenţia nr. 27/2004), fie au avut un preţ exagerat faţă de calitatea prestaţiei (pentru studiul propus la 17 martie 2003).

Referitor la propunerea de promovare a SC M.F.A. SA şi reprezentarea intereselor de piaţă ale acesteia în relaţiile cu autorităţile publice centrale şi locale, această ofertă a avut loc în condiţiile în care unul dintre asociaţii SC E.B. SRL avea calitatea de deputat în circumscripţia Prahova, judeţ în care urmau a se desfăşura activităţile de promovare a SC M.F.A. SA.

Aşa fiind, se reţine că faptele inculpatului C.C. care, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC M.F.A. SA, cenzor şi acţionar al SC E.C. SA, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, constând în semnarea contractelor şi a documentelor de plată în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activităţile comerciale desfăşurate, faptele constând în folosirea informaţiilor referitoare la contractele pe care SC M.F.A. SA le avea cu alte entităţi, pentru ca firmele la care inculpatul era acţionar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, faptele inculpatului C.C., constând în neînştiinţarea Consiliului de Administraţie sau a Comisiei de Cenzori ale SC M.F.A. Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerţ cu firmele la care avea calitatea de acţionar, fapte comise în legătură cu infracţiunea asimilată celei de corupţie întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998), coroborat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Se reţine, totodată, că faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004 a folosit cu rea-credinţă creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum şi patrimoniul acestuia, pentru a favoriza SC E.C. SA şi SC E.B. SRL, reaua-credinţă rezultând din interesul personal în aceste firme şi din lipsa prestaţiilor din contractele comerciale, faptă comisă în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Referitor la inculpatul S.M. se reţine că fapta sa de a înlesni cu intenţie, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul C.C. în perioada mai 2003 - februarie 2004, comiterea de către acesta din urmă a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni (prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)). Astfel, activităţile de ajutor au constat în înfiinţarea, împreună cu C.C. a SC E.C. SA, împrejurarea că la acea dată avea calitatea de cenzor la SC M.F.A. SA, a sprijinit derularea raporturilor contractuale dintre această din urmă societate, SC E.C. SA şi SC E.B. SRL, în scopul atingerii scopului pecuniar comun, cunoscând starea de incompatibilitate în care inculpatul C.C. se afla şi bazându-se pe calitatea sa de parlamentar care ar fi putut facilita desfăşurarea activităţilor de promovare a SC M.F.A. SA.

De asemenea, instanţa de recurs, în opinie majoritară, consideră că prima instanţă, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale, circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, cariera sa profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor şi, în cazul inculpatului S.M., împrejurarea că i se reţine în sarcină săvârşirea unei singure infracţiuni, precum şi scopurile pedepsei, apreciind, în mod just că acestea pot fi atinse şi fără executarea efectivă a sancţiunii, în condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Referitor la soluţionarea laturii civile, întemeiat prima instanţă a respins cererea de constituire de parte civilă, formulată de numitul B.D., faţă de împrejurarea că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt de pericol şi nu de prejudiciu.

Cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei se constată că instanţa a dat o riguroasă aplicare dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 19 din Legea nr. 78/2000. Astfel, s-a reţinut în mod just că se impune confiscarea de la inculpaţi a dividendelor efectiv încasate, în proporţiile în care au fost obţinute din relaţiile comerciale ale SC M.F.A. SA Mizil, respectiv prin aplicarea procentului de 35,04% (reprezentând ponderea activităţilor desfăşurate cu SC M.F.A. SA în cifra de afaceri a SC E.C. SA) asupra sumelor efectiv plătite inculpaţilor cu titlu de dividende.

Analizând criticile invocate în recursurile declarate se constată următoarele:

1. Referitor la critica formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie se constată că aceasta este nefondată.

Legiuitorul a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, condiţiile exprese referitoare la confiscarea banilor, valorilor, sau oricăror alte bunuri, precum şi luarea măsurilor asigurătorii, astfel:

- art. 19: „În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile, sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii, sau pentru a răsplăti pe infractor, ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".

- art. 20: „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

După cum s-a reţinut şi în cele ce preced, prima instanţă a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 care prevăd caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Astfel, instanţa a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumelor confiscate de la aceştia potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, respectiv a sumelor dobândite prin comiterea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, conferind, aşadar, termenului „dobândit" accepţiunea concretă, cu semnificaţia de „încasare efectivă". Astfel, în mod corect, prima instanţă a apreciat că sumele dobândite prin comiterea infracţiunilor sunt reprezentate de sumele constând în dividendele efectiv repartizate de către SC E.C. SA corespunzătoare încasărilor provenind din contractele derulate în relaţia cu SC M.F.A. SA. Aşadar, în mod just a fost aplicat procentul de 35,04% (reprezentând ponderea activităţilor desfăşurate cu SC M.F.A. SA în cifra de afaceri a SC E.C. SA) asupra sumelor efectiv plătite inculpaţilor cu titlu de dividende.

2. Referitor la criticile invocate de recurentul parte civilă, se constată că acestea sunt nefondate şi urmează a fi examinate în limitele devoluţiunii cauzei de către prima instanţă, respectiv a legalităţii şi temeiniciei soluţiei de respingere a cererii de constituire de parte civilă formulată în cauză de numitul B.D.

Se constată, astfel, că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, obiectul juridic special al faptelor incriminate de Legea nr. 78/2000 fiind reprezentat de relaţiile sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii persoanelor juridice de drept public şi privat, care presupune exercitarea cu probitate a funcţiilor deţinute şi absenţa unor atitudini care au semnificaţia traficării funcţiilor.

De asemenea, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor nu relevă ca şi condiţie de existenţă a infracţiunii producerea unui rezultat determinat, consumarea infracţiunii determinând o stare de pericol pentru bunul mers al activităţii subiectului pasiv, respectiv a persoanei juridice în cadrul căreia subiectul activ îşi desfăşoară activitatea.

Aşa fiind, rezultă că persoana vătămată (în speţă material) prin faptele comise nu poate fi considerată unul dintre acţionarii persoanei juridice în care inculpaţii îşi desfăşurau activitatea, pentru a putea exercita acţiunea civilă în procesul penal. (Pe cale de consecinţă, faţă de soluţia întemeiat dispusă asupra cererii de constituire de parte civilă, urmează a nu mai fi analizate apărările formulate şi criticile aduse hotărârii primei instanţe asupra laturii penale a cauzei, nefiind incidente prevederile art. 385² raportat la art. 362 C. proc. pen.

3. Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat S.M., anterior expuse, se constată că acestea sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. nu se susţine, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. a), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 82 din Legea nr. 161/2003, la data de 19 aprilie 2003, dispoziţiile mai sus menţionate prevedeau următoarele:

„(1) Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu:

a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;

b) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la litera a);

c) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la litera a);

d) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;

e) calitatea de comerciant persoană fizică;

f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

g) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

(2) În mod excepţional, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, la propunerea Guvernului şi cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului sau a senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta".

Totodată, în Regulamentul Camerei Deputaţilor emis la 24 februarie 1994, republicat în M. Of. Partea I nr. 51 din 31 ianuarie 2001, dispoziţiile art. 188, aplicabil în raport cu data faptelor reţinute în sarcina inculpatului prevedeau că: „Se interzice utilizarea numelui, însoţit de calitatea de deputat în orice acţiune publicitară, privitoare la o activitate care aduce profit".

Instanţa de recurs, în opinie majoritară, consideră că prima instanţă în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la competenţă mai sus menţionate, întrucât, chiar dacă inculpatul S.M. ulterior şi-a pierdut calitatea de parlamentar, faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost trimis în judecată, au legătură cu atribuţiile de serviciu. Astfel, instanţa de recurs, în opinie majoritară, la rândul său, a considerat că sunt incidente dispoziţiile legale mai sus menţionate, conferind o accepţiune juridică extinsă, pe calea interpretării, sintagmei „atribuţii de serviciu", faţă de incompatibilitatea ce decurgea din calitatea de deputat mai sus menţionată, calitatea de parlamentar reprezentând o demnitate publică conferită de eligibilitate. Altfel spus, faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.M., în raport cu împrejurările faptice reţinute, din care au rezultat funcţiile pe care acesta le-a avut în cadrul societăţilor comerciale, susţinute de actele constitutive, contractele încheiate, hotărârile adunărilor generale şi în acelaşi timp, calitatea de deputat deţinută de acesta, au intrat în sfera de competenţă a instanţei supreme.

Aşadar, inculpatul S.M. a comis faptele pentru care a fost condamnat în legătură cu demnitatea publică deţinută şi anume aceea de deputat, care, în mod evident, presupunea exercitarea cu bună-credinţă şi lipsa oricărei atitudini care să sugereze, chiar, aservirea demnităţii deţinute interesului personal sau al unui terţ.

Cu privire la problema datei la care demisia inculpatului din funcţia deţinută producea efecte se constată că această apărare a fost invocată şi analizată şi de către prima instanţă, demisia producând efecte definitive de la acceptarea acesteia, în forma şi de către structura prevăzută de lege.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. se reţine că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat în baza probelor administrate şi respectiv readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului. În aceste condiţii, neanalizarea individuală a fiecărei probe nu poate fi calificată ca nepronunţare asupra probelor, în condiţiile în care prima instanţă a motivat soluţia dispusă, cu referire la probele administrate. Astfel, activitatea infracţională derulată se compune dintr-o succesiune de activităţi ce au avut ca finalitate sprijinirea, în diferite modalităţi, cu intenţie, a inculpatului C.C. la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 actele constând, în esenţă, în constituirea SC E.C. SA alături, între alţii de coinculpat, deţinerea, concomitentă, a calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al SC M.F.A. SA, cesionarea unei jumătăţi din părţile sociale ale SC E.B. SRL, derularea de activităţi în condiţii privilegiate de SC E.B. SRL în relaţia cu SC M.F.A. SA şi implicarea asociaţilor acestei societăţi în structurile SC M.F.A. SA, cunoaşterea stării de incompatibilitate a coinculpatului şi, în final, încasarea dividendelor rezultate din raporturile comerciale derulate între SC E.C. SA şi SC M.F.A. SA.

Astfel, se constată că inculpatul s-a angrenat într-o activitate de sprijinire a coinculpatului C.C., care a avut ca finalitate obţinerea de profit de către cei doi inculpaţi, existenţa infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului nefiind condiţionată de intenţia de prejudiciere a unei societăţi; cu privire la legătura dintre calitatea de deputat deţinută de inculpat şi activitatea infracţională derulată se constată că această funcţie facilita în mod evident derularea activităţilor asumate de către SC E.B. SRL, cu atât mai mult cu cât acestea urmau a se derula într-o zonă geografică corespunzătoare circumscripţiei electorale în care inculpatul fusese candidat.

Se constată, aşadar, că prima instanţă şi-a format convingerea pe baza probelor care se coroborau şi care au susţinut reţinerea stării de fapt prezentată, critica circumscrisă de apărare cazului prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. neputând fi primită, existând concordanţă între percepţia asupra dosarului şi soluţia pronunţată.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. se constată că, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinută în sarcina acestui inculpat este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât şi prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând fără dubiu modul de comitere a faptei de către inculpat, iar nu de către o altă persoană, după cum sugerează apărarea.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. se reţine că prima instanţă a concluzionat just că activitatea inculpatului - astfel după cum aceasta a fost descrisă în cele ce preced - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, comisă în forma complicităţii, concluzie care nu a fost adoptată exclusiv pe baza faptului că inculpatul a înfiinţat o societate comercială, după cum pretinde apărarea, ci pe un ansamblu de activităţi care, împreună, au demonstrat caracterul ilicit al activităţii acestora şi al scopului urmărit.

Se reţine, totodată, că prima instanţă a dat o corectă interpretare şi aplicare normelor incidente în cauză, opinia apărării în sensul că societăţilor comerciale li se aplică dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nefiind contrazisă de considerentele sentinţei atacate, această constatare neîmpiedicând reţinerea comiterii infracţiunii pentru care inculpatul S.M. a fost condamnat. Starea de incompatibilitate în care s-a aflat autorul infracţiunii, coinculpatul C.C. rezultă din statutul SC M.F.A. SA, interpretat prin coroborare cu dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care face referire şi la directorii societăţii pe acţiuni, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În ceea ce priveşte pretinsa stabilire eronată a modalităţii de individualizare a sancţiunii se constată că prima instanţă a apreciat just că pedeapsa îşi poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi fără privare de libertate, măsurile de supraveghere impuse a fi respectate de către inculpat potrivit art. 86³ alin. (1) C. pen. neînjosind condamnatul, după cum a sugerat apărarea, ci asigurând atingerea, chiar fără privare de libertate, a scopurilor pedepsei, critica formulată fiind nefondată, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, instanţa de recurs, în opinie majoritară, nu poate reţine solicitarea, sub aspectul laturii civile, de ridicare a sechestrului, acesta impunându-se a fi instituit, măsura fiind dispusă în mod corect de prima instanţă.

4. Cu privire la criticile invocate de recurentul-inculpat C.C. anterior expuse, în limitele invocării lor cu ocazia dezbaterilor, se constată că acestea sunt nefondate.

Referitor la cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 şi 11 C. proc. pen., cu referire la încheierea din 11 februarie 2009 prin care prima instanţă a constatat că este competentă să procedeze la soluţionarea cauzei se apreciază că în mod întemeiat aceasta a soluţionat excepţia de necompetenţă materială, având în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de coinculpatul S.M., în legătură cu funcţia de demnitate publică deţinută, cea de deputat şi care impunea abţinerea de la orice atitudini şi/sau acţiuni incompatibile cu funcţia deţinută, sau care puteau leza prestigiul acesteia, cum ar fi prestarea unor activităţi de reprezentare şi promovare în circumscripţia electorală unde inculpatul candidase.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., se constată că în speţă nu este incident, cu privire la d-na judecător C.J., cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere obiectul distinct al cauzei la soluţionarea căreia, aceasta a participat anterior, respectiv soluţionarea unui conflict de competenţă, care nu antama fondul cauzei.

Din examinarea încheierii nr. 197 din 10 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispusă în dosarul nr. 9649/1/2009 de către un complet din a cărui compunere a făcut parte doamna judecător, considerentele acesteia evidenţiază următoarele: „Curtea, examinând dispoziţiile legale procesual penale de reglementare a competenţei de soluţionare a cauzei, constată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare că în cauză competenţa în raport de cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. […] Potrivit datelor ce rezultă din situaţia de fapt şi încadrările juridice cu care au fost învestite instanţele prin cele două rechizitorii, cei trei inculpaţi sunt sub aspectul dreptului penal material, participanţi la săvârşirea unora dintre infracţiuni, în calitate de autori […]. Ori, sub aspect procedural, participaţia - adică situaţia în care la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane - se constituie în cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen., în care, potrivit art. 32 din acelaşi cod, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.

Aşa cum s-a arătat, pentru inculpaţii C.C. şi S.M. - motivat de calitatea de deputat a acestuia din urmă - cauza se află în curs de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10888/1/2006".

În raport cu cele mai sus menţionate, instanţa de recurs, în opinie majoritară, apreciază că judecătorul cauzei a soluţionat numai un aspect procedural, respectiv de competenţă, neexprimându-şi în niciun fel opinia cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor, nici chiar prin referirea la noţiunea de „participant", ceea ce presupune doar evidenţierea unei calităţi.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., se constată că prima instanţă a lămurit cauza pe bază de probe, potrivit art. 62 C. proc. pen., formându-şi convingerea pe baza probelor care s-au coroborat. Aşadar, împrejurarea că instanţa a analizat şi şi-a întemeiat convingerea, între altele, pe raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cursul urmăririi penale nu poate fi apreciată ca o deficienţă a hotărârii pronunţate. Totodată, aprecierea în sensul că anterior menţionata probă nu a fost legal administrată, în sensul încălcării drepturilor procesuale ale inculpatului, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât proba cu expertiza contabilă a fost administrată şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii având posibilitatea de a propune obiective ale expertizei, de a avea un expert parte şi de a formula obiecţiuni, expertul desemnat de instanţă, fiind audiat în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire. Aşadar, împrejurarea că prima instanţă s-a referit la o probă administrată în cursul urmăririi nu dovedeşte vătămarea unui drept procesual al părţii, cu atât mai mult cu cât, faţă de natura cauzei, elementele ce conturau starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor rezultau, în marea lor majoritate din înscrisurile dosarului, necontestate, de altfel, de părţi sub aspectul veridicităţii conţinutului.

Cu privire la criticile relative la soluţia dispusă prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, circumscrise de apărare cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., se constată că soluţia dispusă de către prima instanţă este legală şi temeinică, dând o corectă interpretare şi aplicare dispoziţiilor art. 32, raportat la art. 38 C. proc. pen., precum şi principiului celerităţii soluţionării cauzelor. Astfel, la dispunerea soluţiei de respingere a cererii de conexare a cauzelor ce făceau obiectul dosarelor nr. 10888/1/2006 şi nr. 9649.1/1/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost avut în vedere stadiul procesual al judecăţii, în cauza ce forma obiectul dosarului nr. 10888/1/2006 cercetarea judecătorească fiind finalizată. Aşadar, faţă de posibilitatea oferită de lege ca instanţa, în interesul bunei judecăţi, să dispună în cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. disjungerea cauzei cu privire la unele fapte şi/sau persoane, s-a apreciat în mod just că, în speţă, reunirea cauzelor nu este oportună, determinând tergiversarea judecăţii, soluţia neprejudiciind principiul aflării adevărului.

În ceea ce priveşte cererea de probe formulată la ultimul termen de judecată în faţa primei instanţe se constată că aceasta, cu respectarea dispoziţiilor art. 302 C. proc. pen., s-a pronunţat motivat asupra cererii de probe, apreciind-o ca inutilă; martorii a căror reaudiere s-a solicitat au fost audiaţi în cursul urmăririi şi/sau al cercetării judecătoreşti, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, iar în ceea ce priveşte cuantumul dividendelor încasate se efectuase o expertiză judiciară.

În mod efectiv prima instanţă, în considerentele încheierii de dezbateri a arătat: „Curtea, deliberând, respinge solicitarea formulată de apărătorul inculpatului C.C. privind audierea martorilor V.I. şi S.E.O., precum şi reaudierea martorilor N.V.A, S.E. şi C.C.E., întrucât nu sunt utile cauzei.

Reaudierea martorilor nu este utilă câtă vreme aceştia au fost deja audiaţi, iar părţile au avut posibilitatea să le pună întrebările pe care le-au apreciat de cuviinţă, iar pe aspectul dividendelor încasate există şi o expertiză efectuată în cauză."

Referitor la soluţia dispusă prin încheierea de şedinţă din 26 iunie 2007 prin care prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale se constată că aceasta a fost legală şi temeinică. După cum rezultă şi din cuprinsul Ordonanţei nr. 61/P/2005 din 14 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentul Naţional Anticorupţie măsura începerii urmăririi penale dispusă faţă de inculpatul C.C. la 23 august 2005 a fost menţinută. După cum rezultă din declaraţia dată la 29 octombrie 2004 inculpatului i-a fost adus la cunoştinţă faptul că este cercetat pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a), coroborat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, inculpatul, arătând că nu doreşte să fie asistat de apărător în cursul acelei audieri.

În cuprinsul declaraţiei din 10 noiembrie 2005, dată în prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatul a arătat că i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, art 17 lit. h) din aceeaşi lege, raportat la art. 269 şi art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, la cererea sa acordându-se un nou termen în vederea audierii, astfel ca inculpatul să îşi poată pregăti apărarea. Rezultă, aşadar, că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat, aprecierea dacă aducerea la cunoştinţă a învinuirii s-a efectuat, sau nu în cel mai scurt timp urmând a se raporta şi la împrejurarea dacă dreptul la apărare al părţii a fost respectat, ceea ce în speţă s-a realizat, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. se reţine că soluţia de condamnare dispusă de către prima instanţă a fost, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, întemeiată pe probele care se coroborau; aşadar, împrejurarea că instanţa şi-a însuşit aprecieri cuprinse în rechizitoriu nu echivalează neîntemeierii pe probe a hotărârii. Apărările referitoare la nesemnarea actului adiţional nr. 4/2003 privind majorarea preţului ce urma să fie achitat de SC M.F.A. SA SC E.C. SA, imposibilitatea reală de constituire a unui departament special în cadrul SC M.F.A. SA şi inexistenţa unei obligaţii legale ca o societate cu capital privat să efectueze licitaţii pentru încheierea contractelor sunt nefondate. Astfel, inculpatul a folosit creditul şi patrimoniul SC M.F.A. SA pentru a favoriza firma în care era acţionar, aspect dovedit de încasările înregistrate, uneori pentru prestaţii inutile sau neadecvate calitativ, de aceasta şi care au condus în final la obţinerea, de către inculpat a unui profit personal, prin dividendele încasate. Relativ la împrejurarea că statutul SC M.F.A. SA prevedea doar ca posibilitate cumulul funcţiilor de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general este irelevantă, deoarece, în fapt inculpatul cumula aceste funcţii. Totodată, nu poate fi primită apărarea în sensul că inculpatul nu se afla în stare de incompatibilitate, deoarece inculpatul deţinea, în afara funcţiilor menţionate în SC M.F.A. SA şi pe cele de acţionar şi cenzor în SC E.C. SA, fiind, aşadar incidente prevederile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Cu privire la pretinsa diferenţă de obiect de activitate între cele două societăţi anterior indicate se constată că acestea aveau un obiect comun şi, totodată complementar, constând în activităţi de proiectare şi cercetare, ceea ce a făcut posibilă încheierea contractelor profitabile pentru SC E.C. SA.

Relativ la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. se constată că norma de incriminare prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii) nu a rămas fără obiect deoarece, dacă la un moment iniţial ea făcea trimitere de dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 31/1990 (devenit art. 149 din aceeaşi lege, abrogat prin Legea nr. 441/2006), conţinutul acestora a fost inclus în dispoziţiile art. 144³, astfel că voinţa legiuitorului a fost în mod constant în sensul incriminării faptei, indiferent de modificările de numerotare a articolelor. Aşadar, interpretarea normelor precitate, dată de prima instanţă este corectă, nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. după cum arată apărarea.

De asemenea, nu este incident nici cazul de casare, greşit invocat, prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 C. proc. pen., referitor la faptul că judecătorii au comis un exces de putere, trecând în domeniul altei puteri, întrucât interpretarea dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 31/1990 (art. 275 în actuala reglementare) se circumscrie unei corecte aplicări a legii, prin examinarea condiţiilor normei de incriminare în raport cu situaţia concretă din speţă. Aceeaşi argumentare nu se susţine nici prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., întrucât prima instanţă a făcut o justă aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 31/1990 (art. 275 în actuala reglementare).

În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 13 C. proc. pen. se constată că şi acestea sunt nefondate. După cum s-a motivat şi anterior, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 era realizat. Distincţia terminologică indicată de apărare între operaţiunile financiare şi cele comerciale nu poate conduce la concluzia sugerată de apărare în sensul că nu se realizează condiţiile de existenţă a elementului material al infracţiunii indicate, deoarece termenii folosiţi de norma de incriminare nu pot fi interpretaţi în maniera excesiv de restrictivă propusă de apărare (în sensul operaţiunilor bancare) având drept consecinţă încălcarea voinţei legiuitorului, care prin incriminarea faptei a urmărit ocrotirea, fără distincţie a relaţiilor sociale referitoare la probitatea de care trebuie să dea dovadă persoanele ce deţin anumite funcţii, atribuţii ori însărcinări şi care trebuie să se abţină de la efectuarea de operaţiuni financiare/de la încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute graţie funcţiei deţinute, ajungându-se la o limitare nejustificată a obiectului ocrotirii penale.

Referitor la calitatea în care inculpatul a comis faptele se constată că acest aspect a fost anterior analizat, inculpatul cumulând în cadrul SC M.F.A. SA calităţile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general şi a comis faptele în aceste calităţi, care aveau ca element comun calitatea de administrator a inculpatului, în virtutea căreia acesta deţinea calităţile arătate. Cu privire la contrarietatea intereselor dintre inculpat şi SC M.F.A. SA se constată că aceasta rezulta cu evidenţă din calităţile deţinute de inculpat în cele două societăţi, precum şi de modul de derulare a relaţiilor comerciale dintre acestea, după cum s-a arătat anterior. Apărarea în sensul că SC M.F.A. SA nu ar fi fost prejudiciată este nefondată şi, de altfel, irelevantă pentru existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, care nu sunt de rezultat, ci de pericol. În ceea ce priveşte reţinerea comiterii faptelor în formă continuată se constată că aceasta rezultă ex re, inculpatul având reprezentarea activităţii infracţionale în ansamblul său, şi realizând actele de executare în baza unei unice rezoluţii infracţionale.

În legătură cu cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen., constând în neobservarea circumstanţelor personale ale inculpatului se apreciază că individualizarea pedepselor aplicate a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurile pedepselor reglementate de art. 52 C. pen., sancţiunea dispusă fiind just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, neprivativă de libertate.

Totodată, instanţa de recurs, în opinie majoritară, consideră că pedepsele aplicate inculpaţilor în condiţiile stabilite de prima instanţă reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise, ce s-a estompat prin trecerea timpului şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, apreciind că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă un avertisment în abţinerea acestora de la o conduită ilicită.

Referitor la dispunerea măsurii confiscării speciale se constată că aceasta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, având în vedere comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege, măsura având ca obiect sumele încasate efectiv de către inculpat cu titlu de dividende repartizate de SC E.C. SA din relaţia comercială cu SC M.F.A. SA, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Faţă de considerentele prezentate se constată că hotărârea primei instanţe este legală, temeinică şi riguros argumentată, impunându-se menţinerea acesteia.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurentul parte civilă şi recurenţii-inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare statului, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În opinie majoritară:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă B.D. şi inculpatul S.M. împotriva sentinţei nr. 234 din 9 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 10888/1/2006.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierilor de şedinţă de la termenele de judecată din 26 iunie 2007, 10 februarie 2009 şi 18 ianuarie 2011.

Obligă recurentul parte civilă şi recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului C.C. şi suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului S.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2011.

OPINIE SEPARATA

Contrar opiniei majoritare apreciem că recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă B.D. şi inculpaţii C.C. şi S.M. sunt fondate, impunându-se admiterea acestora şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Ploieşti, pentru următoarele motive:

Prin Sentinţa nr. 235 din 9 februarie 2011, pronunţata în dosarul nr. 10888/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus următoarele:

1 - În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În baza art. 269 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de a nu înştiinţa Consiliul de Administraţie sau Comisia de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul ca are interese în efectuarea de acte de comerţ cu firmele la care avea calitatea de acţionar, faptă comisă în legătură cu infracţiunea asimilată celei de corupţie.

În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2 - În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (1) şi (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpaţi, pe un termen de încercare de 6 ani pentru inculpatul C.C. şi de 4 ani pentru inculpatul S.M.

În temeiul art. 86³ C. pen. a stabilit măsurile de supraveghere cărora inculpaţii trebuie să se supună pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate ambilor inculpaţi, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul C.C. suma de 10.556 lei reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul S.M. suma de 9.852 lei reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumelor confiscate de la aceştia.

A respins cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, nr. 61/P/2005 din 11 iulie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C., pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Din ansamblul probelor administrate în cauza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarea situaţie de fapt:

SC M.F.A. SA Mizil a fost înfiinţată prin HG nr. 952/2001, ca societate comercială cu capital integral de stat, în cadrul Ministerului Industriei şi Resurselor, având ca principal obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea, reparaţia, modernizarea şi comercializarea de tehnică blindată, tehnică de geniu, autospeciale cu destinaţie militară şi auxiliare, echipamente, motoare şi piese şi, ca activităţi secundare, servicii pentru mecanizare, chimizarea agriculturii şi protecţie fito-sanitară, construcţii metalice, fabricarea echipamentelor de utilizare generală, fabricarea maşinilor şi utilajelor, producţia de autovehicule, intermedierea comerţului cu produse diverse, comerţul cu ridicata al altor produse, comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, vopsitorie, sticlă şi articole de sticlă, cantine, transporturi terestre de călători pe bază de grafic, transporturi rutiere de mărfuri, precum şi activităţi de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice.

Încă de la înfiinţare, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General a fost numit inculpatul C.C.

În cadrul şedinţei AGA din 21 noiembrie 2001, în baza ordinului ministrului industriei şi resurselor, în calitate de membru al consiliului de administraţie a fost numit inculpatul S.M., care a deţinut această funcţie până la data de 28 mai 2003.

În cadrul şedinţei AGA din 28 mai 2003 au fost numiţi în calitate de administratori ai societăţii C.E. şi B.E.

La data de 09 iulie 2002, a fost constituită SC E.C. SA, având ca acţionari pe N.V., C.C., C.C.E., S.M. şi B.E., cu un capital social iniţial de 30.000.000 lei, având ca obiect principal de activitate intermedierea în comerţ cu ridicata a maşinilor, echipamentelor industriale, navelor şi avioanelor, iar ca activităţi secundare cercetarea şi dezvoltarea în ştiinţe fizice şi naturale, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, activităţi de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice, alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor.

Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

La data constituirii societăţii comerciale, au fost numiţi cenzori ai societăţii C.L., C.C. şi S.M., ultimii doi deţinând această funcţie până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocaţi prin hotărâre AGA a SC E.C. SA.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adiţional la contractul de societate, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesionare, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL.

Profitând de poziţia pe care au ocupat-o la un moment dat în cadrul SC M.F.A. Mizil, inculpaţii C.C. şi S.M., împreună cu C.E., au conceput şi pus în aplicare un plan vizând înfiinţarea unor firme-căpuşă, cu scopul ca acestea să desfăşoare activităţi comerciale privilegiate cu SC M.F.A. SA Mizil.

În realizarea acestei rezoluţii, între SC M.F.A. SA Mizil şi SC E.C. SA au fost încheiate:

1 - contractul-cadru de prestări servicii nr. 4 din 22 mai 2003, având ca obiect „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistenţă tehnică şi încercări produse de tehnică militară şi civile", stabilindu-se o plată lunară, majorată ulterior prin două acte adiţionale.

La data încheierii contractului inculpatul S.M. deţinea calitatea de membru al Consiliului de administraţie al SC M.F.A. SA Mizil şi acţionar la SC E.C. SA.

Activitatea respectiva putea fi contractata cu Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producţie SA din cadrul CN „R." SA, care avea toate avizele şi certificatele necesare desfăşurării unei activităţi cu acest obiect.

Activitatea în sine putea fi îndeplinita şi în cadrul SC M.F.A. SA Mizil, prin crearea unui compartiment de specialitate.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a achitat facturi emise de SC E.C. SA în valoare de 868.745.993 lei.

În 30 martie 2004 SC M.F.A. SA a solicitat în scris firmei E.C. rezilierea contractului, motivat de crearea unui compartiment specializat.

E.C. a solicitat plata sumei de 404.257.634 lei, reprezentând valoarea investiţiilor făcute în scopul onorării obligaţiilor asumate prin contract.

După un simulacru de negociere, sub semnătura inculpatului C.C., SC M.F.A. SA Mizil a achitat suma de 190.995.000 lei.

2 - Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, având ca obiect „elaborare manual de operare şi întreţinere pentru maşina de luptă a infanteriei modernizată MLI 84", preţul fiind stabilit la 454.100.000 lei, diminuat ulterior la 272.460.000 lei.

În baza acestui contract SC M.F.A. SA a plătit, fără nicio contraprestaţie, suma de 324.227.400 lei.

3 - Contractul de vânzare-cumpărare din 20 octombrie 2003, având ca obiect „furnizarea de articole publicitare, promoţionale personalizate" în valoare de 20.850 euro fără TVA.

Suma a fost înregistrata în contabilitate direct pe cheltuieli, fără a exista note de intrare-recepţie a produselor contractate.

4 - Contractul de prestări servicii nr. 9 din 29 octombrie 2003, având ca obiect „construcţia şi amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. Mizil în cadrul EXPOMIL 2003" în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA, contract în baza căruia SC M.F.A. SA a plătit suma de 328.138.629 lei.

Atât contractul, cât şi actul de recepţie, au fost semnate din partea SC M.F.A. SA de către inculpatul C.C.

5 - Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003, având ca obiect „producţie mape şi grafică", în valoare de 5420 euro fără TVA, semnat din partea SC M.F.A. SA tot de către inculpatul C.C., în baza căruia s-a plătit suma de 257.063.228 lei.

6 - Contractul de prestări servicii nr. 11/2003, având ca obiect „asistenţă tehnică pentru executarea activităţii de testare a două bucăţi motoare SAVIEM şi a unui set echipament de injecţie pentru motoare SAVIEM", pentru suma de 180.000.000 lei.

Anterior fusese încheiat un contract cu acelaşi obiect cu Academia Tehnică Militară Bucureşti, din partea Ministerului Apărării Naţionale contractul fiind semnat de L.I. care, în acelaşi timp, era şi salariatul SC E.C. SA.

7 - Contractul de prestări servicii nr. 12/2003, având ca obiect „întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării la SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4X4", pentru suma de 15.580 euro fără TVA, semnat de asemeni de C.C. pentru SC M.F.A. SA şi C.E. pentru SC E.C. SA, în temeiul căruia s-a emis factura pentru suma de 754.790.082 lei, care a fost achitată.

Studiul predat şi recepţionat, având 118 pagini, conţine copii ale unor maşini similare executate în străinătate.

8 - Contractul de vânzare-cumpărare nr. E410, având ca obiect articole publicitare promoţionale personalizate şi 300 pungi cadouri, semnat de aceleaşi persoane, în temeiul căruia s-a plătit suma de 28.872.732 lei, reprezentând o repetare a vânzării produselor care au format obiectul contractului nr. 1/2003.

Au mai fost emise, în aceeaşi modalitate şi în acelaşi scop, un număr de 5 comenzi.

Totalul sumelor plătite de SC M.F.A. SA Mizil, în baza contractelor şi comenzilor menţionate, este în cuantum de 4.690.767.958 lei.

La data de 31 decembrie 2003, SC E.C. SA a înregistrat un profit net în valoare de 3.719.412.000 lei care a fost împărţit exclusiv pentru plata dividendelor, inculpatului C.C. revenindu-i suma de 1.115.826.000 lei, iar inculpatului S.M. suma de 1.041.438.000 lei.

Tot în acelaşi scop, şi fără ca vreun contract sau comandă să fie atribuite ca urmare a organizării unei licitaţii, inculpatul C.C. a semnat în numele SC M.F.A. SA Mizil, în favoarea SC E.B. SRL, în care era interesat inculpatul S.M. şi soţia acestuia S.(fosta B.)M., comanda fermă din 8 octombrie 2003, contractul de consultanţă din 15 ianuarie 2004, în baza cărora, fără echivalent în bunuri sau servicii, SC M.F.A. SA Mizil a plătit suma totală de 1.916.251.788 lei.

Prima instanţa a stabilit că, în drept, faptele inculpatului C.C. care, în calitate de Preşedinte al Consiliului de administraţie al SC M.F.A. SA Mizil, cenzor al SC E.C. SA şi acţionar al acestei din urmă societăţi, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, constând în semnarea contractelor şi a documentelor de plată, în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activităţile comerciale desfăşurate, faptele constând în folosirea informaţiilor pe care SC M.F.A. SA le avea cu alte entităţi, pentru ca firmele la care inculpatul era acţionar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Faptele inculpatului C.C. constând în neînştiinţarea Consiliului de administraţie sau a Comisiei de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerţ cu firmele la care avea calitatea de acţionar, fapte comise în legătură cu infracţiunea asimilată celei de corupţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a folosit cu rea-credinţă creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum şi patrimoniul acesteia, pentru a favoriza SC E.C. SA şi SC E.B. SRL, reaua-credinţă rezultând din interesul personal în aceste firme şi din lipsa prestaţiilor din contractele comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Faptele inculpatului S.M. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul C.C. a înlesnit cu intenţie, comiterea de către acesta a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de care a aplicat inculpatului C.C. o pedeapsa orientată între media şi maximul special prevăzut de normele incriminatoare, iar inculpatului S.M., care a săvârşit o singură infracţiune, o pedeapsă orientată către limita minimă a textului incriminator.

Având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, cariera profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor, instanţa de fond a apreciat că atingerea scopului pedepsei poate fi realizată şi fără executare, în condiţiile suspendării sub supraveghere.

Pentru a respinge cererea numitului B.D., acţionar majoritar la SC M.F.A. SA Mizil, de constituire parte civilă în cauză, instanţa de fond a constatat că obiectul acestui dosar nu îl constituie infracţiuni de prejudicii, ci infracţiuni de pericol.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă B.D. şi inculpaţii C.C. şi S.M.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat critici sub aspectul netemeiniciei sentinţei atacate, cu referire la greşita confiscare de la inculpaţi a sumelor de bani, reprezentând dividende, doar în proporţie de 35,04% din cuantumul celor încasate.

Procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri temeinice în sensul confiscării unei sume reprezentând 35,04% din dividendele repartizate inculpaţilor.

B.D. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei respingeri a cererii de constituire ca parte civilă în cauză şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, cu referire la faptul că acestea nu reflectă pericolul social ridicat al infracţiunilor săvârşite.

Inculpatul C.C. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa, soluţionarea cauzei de către un complet din care a făcut parte un judecător incompatibil, nepronunţarea instanţei asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, neadministrarea probelor a căror cerere de încuviinţare a administrării în mod greşit a fost respinsă şi greşita soluţionare a excepţiei nulităţii urmăririi penale.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, iar în subsidiar, reţinerea cauzei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen..

Inculpatul S.M., invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 385⁹ pct. 1, 12, 14, 17, 17² şi 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate, cu prioritate cazul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, că recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi S.M. sunt fondate sub aspectul acestui caz de casare.

La termenul din 10 februarie 2009, fixat pentru judecata în fond a cauzei privind pe inculpaţii C.C. şi S.M., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu referire la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv, infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceştia au invocat excepţia necompetenţei secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca în fond cauza privindu-i pe aceştia.

În susţinerea excepţiei s-a arătat ca inculpatul S.M. a pierdut calitatea care a atras competenţa soluţionării în fond a cauzei în favoarea instanţei supreme, respectiv cea de parlamentar, în anul 2008.

În cauză, infracţiunea pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu are legătură cu calitatea de deputat.

Totodată, în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre în prima instanţă.

Prin urmare, în raport de pierderea calităţii care a atras competenţa potrivit art. 29 C. proc. pen. şi cele două situaţii în prezenţa cărora instanţa rămâne competentă chiar şi în cazul în care inculpatul nu mai are calitatea care a determinat competenţa instanţei supreme de a judeca în fond cauza, inculpaţii au solicitat declinarea competenţei judecării în fond a cauzei în favoarea instanţei competente material şi teritorial, Judecătoria Ploieşti.

Corespunzător dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au reiterat excepţia prin motivele de recurs şi oral, în şedinţa publică.

Examinând cauza în raport de această critică, se constată că inculpatul S.M. a pierdut calitatea de parlamentar în urma alegerilor parlamentare din anul 2008.

Stabilirea competenţei judecării în fond a cauzei în favoarea secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut loc, potrivit dispoziţiilor art. 29 C. proc. pen., în considerarea calităţii de deputat a acestui inculpat.

Având în vedere pierderea calităţii de parlamentar, a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 C. proc. pen.

Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece, chiar dacă inculpatul a pierdut această calitate, după săvârşirea infracţiunii, în cazurile în care fie fapta are legătura cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, fie s-a dat o hotărâre în prima instanţă.

Or, în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele două situaţii limitativ determinate în care judecata continuă în aceeaşi instanţă, deşi calitatea care a determinat competenţa de judecată în favoarea altei instanţe decât cea obişnuită a încetat ulterior săvârşirii infracţiunii.

Astfel, la termenul din 10 februarie 2009, inculpaţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca în fond cauza, competenţă atrasă în raport de calitatea de parlamentar a inculpatului S.M., la data sesizării instanţei de judecată, respectiv 24 iulie 2006, întrucât inculpatul a pierdut această calitate la data de 19 decembrie 2008, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Totodată, s-a supus examinării instanţei de fond împrejurarea că faptele pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu au avut nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia şi că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., nici nu s-a pronunţat o hotărâre în prima instanţă. Făcând trimitere la jurisprudenţa constantă în acest sens, spre exemplificare făcând referire la sentinţele penale nr. 70/2005 şi nr. 158/2005 ale instanţei supreme, inculpaţii au solicitat admiterea excepţiei şi trimiterea cauzei instanţei competente a judeca în fond cauza.

Prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2009, Înalta Curte a respins excepţia de necompetenţă materială, în considerente reţinând următoarele „constată că fapta pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia şi că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.".

Prin urmare, prima instanţă a respins nemotivat excepţia necompetenţei materiale, în condiţiile constatării certe a încetării calităţii de deputat a inculpatului S.M., care a determinat competenţa judecării cauzei în prima instanţă, potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reţinând incidenţa cazului prevăzut de art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Instanţa de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că nu se susţine cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen., invocat de inculpaţi, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. a) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât chiar dacă inculpatul S.M. şi-a pierdut ulterior săvârşirii infracţiunilor calitatea de deputat, faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost trimis în judecată, au legătură cu atribuţiile de serviciu.

În acest sens, instanţa de recurs, cu majoritate de voturi, a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în redactarea de la data de 19 aprilie 2003, deoarece faptele inculpatului au legătură cu demnitatea publică deţinută, cu referire la incompatibilitatea dintre funcţia de deputat şi cea de cenzor la societatea comercială, întrucât demisia acestuia din funcţia de cenzor a produs efecte numai de la data acceptării acesteia, respectiv 23 septembrie 2003, când a fost luată în discuţie în Consiliul de administraţie.

Or, este adevărat ca prin art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în redactarea în vigoare la data de 19 aprilie 2003, legiuitorul a stabilit că este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.

Prin art. 83 din Legea nr. 161/2003 s-a stabilit că deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a legii se afla în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de acest act normativ, este obligat să informeze Biroul Permanent al Camerei cu privire la această împrejurare în termen de 15 zile şi, în termen de 60 zile de la expirarea termenului de 15 zile stabilit pentru informarea Biroului permanent, acesta este obligat să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcţii.

Din actele dosarului rezultă o concomitenţă temporală între mandatul de parlamentar şi funcţia de cenzor a inculpatului S.M.

Legea nr. 161/2003 a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.

În raport de termenul de 15 zile stabilit prin art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deputatul sau senatorul aflat în una dintre incompatibilităţile stabilite de acest act normativ avea obligaţia informării Biroului permanent al Camerei din care făcea parte până la data de 6 mai 2003, iar potrivit termenului de opţiune stabilit prin alin. (2) al aceluiaşi articol, persoana aflată în starea de incompatibilitate era obligată să opteze, până la data de 5 iulie 2003, demisionând din una dintre cele două funcţii incompatibile.

Cu privire la incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar şi cea de cenzor la o societate comercială, inculpatul a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în termenul prevăzut de art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi a optat pentru funcţia de deputat, demisionând din funcţia de cenzor, la data de 14 iunie 2003, în interiorul termenului prevăzut de art. 83 alin. (2) din aceeaşi lege.

Demisia inculpatului a fost pusă în discuţia organului de conducere al societăţii comerciale la data de 23 septembrie 2003, ulterior expirării termenului determinat prin art. 81 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că starea de incompatibilitate, temei al stabilirii competenţei de judecată a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) raportat la art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost corect reţinută, întrucât demisia produce efecte definitive de la data acceptării ei, la data de inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.

Prin art. 83 din Legea nr. 161/2003 s-a stabilit că deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a legii se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de acest act normativ, este obligat să informeze Biroul Permanent al Camerei cu privire la această împrejurare în termen de 15 zile şi, în termen de 60 zile de la expirarea termenului de 15 zile stabilit pentru informarea Biroului permanent, acesta este obligat să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcţii.

Din actele dosarului rezultă o concomitenţă temporală între mandatul de parlamentar şi funcţia de cenzor a inculpatului S.M.

Legea nr. 161/2003 a fost publicata în M. Of. al României Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.

Instanţa de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că starea de incompatibilitate, temei al stabilirii competenţei de judecată a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) raportat la art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost corect reţinută, întrucât demisia produce efecte definitive de la data acceptării ei, la data de 23 septembrie 2009, ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 81 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Raţionamentul instanţei de recurs, în opinia majoritară, este eronat ca urmare a stabilirii greşite a naturii juridice a demisiei şi, respectiv, a efectelor acesteia.

Astfel, demisia este un act unilateral, exprimând actul de voinţă al unei persoane, parte a unui raport juridic, de a produce anumite efecte, respectiv încetarea acestuia.

Demisia este supusă comunicării de către parte celeilalte părţi a raportului juridic, cu referire la cauză, comunicării de către inculpat societăţii comerciale, şi produce efecte de la această dată.

Act unilateral fiind, demisia nu este supusă condiţiei acceptării, cealaltă parte a raportului juridic luând doar act, la data comunicării, de manifestarea de voinţă a demisionarului privitor la încetarea raportului juridic, în cauză a funcţiei de cenzor la societatea comercială.

Caracterul de act unilateral de voinţă al demisiei rezultă şi din dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora prin demisie din una dintre funcţiile incompatibile este înlăturată starea de incompatibilitate, fără ca producerea acestui efect să fie condiţionată de acceptarea demisiei sau orice altă manifestare de voinţă a persoanei căreia îi este comunicată demisia.

Acest caracter de act juridic unilateral al demisiei este stabilit, particularizat la societăţile comerciale şi, respectiv, funcţia de cenzor, prin art. 162 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, prin care sunt prevăzute cazurile de încetare a funcţiei de cenzor, unul dintre acestea fiind „renunţarea la mandat", dată de la care, potrivit aceluiaşi text legal, cenzorul demisionar este înlocuit de un supleant şi, în cazul scăderii numărului cenzorilor sub cel prevăzut de lege, Consiliul de administraţie convoacă adunarea generală a acţionarilor în vederea alegerii de noi cenzori.

Instanţa de recurs, în opinia majoritară, pentru a stabili că demisia a produs efecte numai la data luării acesteia în discuţie în Consiliul de administraţie, a făcut o confuzie între demisie, ca act unilateral supus comunicării şi actul bilateral care implică, pentru naşterea şi validitatea lui, un acord de voinţe.

De altfel, operaţiunea luării în discuţie în cadrul Consiliului de administraţie a demisiei inculpatului din funcţia de cenzor nici nu poate avea vreun efect asupra datei încetării mandatului, aceasta rămânând data renunţării la mandat prin demisie, întrucât potrivit art. 160¹ din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie ia act doar de actul unilateral de voinţă pentru a-şi îndeplini obligaţia înregistrării modificării în Registrul comerţului.

Prin urmare, reţinerea situaţiei de incompatibilitate a inculpatului, cu efecte asupra competenţei de soluţionare a cauzei penale, este urmarea confuziei între demisie ca act unilateral, pentru formarea valabilă a căruia este din punct de vedere legal necesară şi suficientă voinţa unică şi, odată comunicat, acesta devine irevocabil, cu actul bilateral care, pe de o parte, implică acordul de voinţe al părţilor raportului juridic atât pentru naşterea cât şi pentru încetarea acestuia şi, pe de altă parte, asupra acestuia se poate reveni printr-un act simetric celui de naştere.

Prin urmare, în raport de natura juridică a demisiei, ca act unilateral, ale cărei efecte s-au produs la data de 14 iunie 2003, în interiorul termenului stabilit prin art. 83 din Legea nr. 161/2003, în mod greşit i s-a reţinut inculpatului S. incompatibilitatea prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 181/2003.

În consecinţă, în mod greşit s-a reţinut că infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecata au legătură cu atribuţiile de serviciu.

Drept urmare, instanţa de fond trebuia să constate încetarea calităţii care a atras competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a cauzei penale şi să dispună procedural trimiterea dosarului instanţei competente a judeca în fond cauza penală.

Pe de altă parte, chiar dacă incompatibilitatea nu ar fi fost înlăturată prin demisie şi aceasta ar fi continuat să existe ulterior perioadei de opţiune stabilită prin art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, soluţia era prevăzută prin alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv inculpatul ar fi fost considerat demisionat din funcţia de deputat, fără ca această incompatibilitate în sine să aibă aptitudinea susţinerii concluziei că faptele săvârşite de inculpat au legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia.

În acest sens, constatarea împrejurării că o faptă are legătură cu atribuţiile de serviciu ale deputatului sau senatorului nu are loc prin raportare la mandatul constituţional stabilit prin art. 69 din Constituţia României ci la regulamentul respectivei Camere, cu referire la cauză, Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în M. Of., Partea I nr. 51 din 31 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare care au condus la republicarea acestuia în 8 noiembrie 2004 şi, ulterior, la adoptarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

În consecinţă, în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca cauza penală de faţă, criticile formulate de recurenţii-inculpaţi sub acest aspect constatându-se a fi întemeiate.

Se impunea prin urmare admiterea recursurilor declarate în cauză şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente.

În acest sens, este de observat că stabilind regulile de competenţă, C. proc. pen. reglementează în primul rând competenţa instanţelor de judecată în raport de care o instanţă nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege, în caz contrar intervenind nulitatea absolută.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispoziţiile referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol din C. proc. pen., nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod, poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar şi din oficiu.

Mai mult acţiunea nulităţii absolute în cele două situaţii, constatată pentru prima dată în recurs, este reglementată prin dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., diferit de celelalte cazuri de casare cu trimitere, în sensul că nu se dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată ci, pe cale de excepţie, direct instanţei competente.

Aşadar, este incident un caz tipic de casare, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei, în raport de care hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. care impune, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) din acelaşi cod, admiterea recursurilor şi trimiterea cauzei Judecătoriei Ploieşti spre competenta soluţionare în fond a acesteia.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 144/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 131/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI