ICCJ. Decizia nr. 146/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 146/2011
Dosar nr. 2566/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1757 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din Dosarul nr. 6571/3147/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţa a reţinut, în esenţă, că prin referatul nr. 5767/2747/VIII/1 din data de 28 iunie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică. s-a constatat că petentul A.I. a reclamat în mod generic comiterea mai multor fapte de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual şi împiedicarea participării în proces, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi complicitate la tentativă de omor de către procurorul şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constând în aceea că, în exercitarea prerogativelor acordate de această funcţie, a exclus actele probatorii în mai multe lucrări soluţionate şi a adoptat rezoluţiile cu ignorarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii.
S-a mai reţinut că organul de urmărire penală este limitat în efectuarea unor activităţi circumscrise dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen. numai cu privire la persoane şi fapte determinate, care să poată susţine, eventual, iniţierea unui raport juridic penal de conflict, simple alegaţiuni de genul celor cuprinse în sesizarea petentului neputând fundamenta efectuarea unor acte premergătoare urmăririi penale faţă de procurorul menţionat.
S-a concluzionat în referatul întocmit că argumentele petentului sunt lipsite de substanţă, că acesta îşi exercită în mod abuziv dreptul la petiţionare prin întocmirea unor cercetări informe, cu caracter generic din al căror cuprins nu rezultă obiectul sesizării, motiv pentru care lucrarea a fost închisă prin întocmirea sus - menţionatului referat.
Cu adresa nr. 6571/3147/VIII/1 din data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a comunicat petentului A.I. că plângerea acestuia a fost respinsă, întrucât aspectele de nelegalitate reclamate nu s-au confirmat.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul învederând că actele de cercetare penală au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 62 C. proc. pen. şi art. 277 C. proc. pen.
Prima instanţă a reţinut că plângerea petentului este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen.
S-a constatat că în referatul întocmit de procuror şi comunicat petentului la data de 29 iulie 2010, se menţionează că plângerea acestuia este informă, nu cuprinde elemente care să contureze o situaţie de fapt concretă, sesizarea fiind lipsită de elemente de substanţă care să poată fi asociate exercitării prerogativelor funcţionale ale procurorului şef secţie reclamat, iar argumentele folosite sunt neîntemeiate.
De asemenea, instanţa a reţinut că plângerea formulată de petent, este îndreptată împotriva unui referat care nu reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., fiind, astfel, inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul. Recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă, aşadar că, în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza de faţă petentul a formulat o plângere formal întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., dar care nu avea ca obiect una dintre soluţiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., spre a îndritui partea să formuleze, pe temeiul arătat plângere la instanţă. Totodată, plângerea adresată instanţei era informă ca plângere penală, deoarece nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Aşa fiind, prima instanţă, dând o corectă interpretare şi aplicare dispoziţiilor legale incidente în cauză, a apreciat în mod just că a fost sesizată cu o cerere neprevăzută de lege şi prin urmare inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinţei nr. 1757 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6794/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 145/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
