ICCJ. Decizia nr. 168/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 168/2011
Dosar nr.3916/1/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 4 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5874/99/2007 au fost respinse, ca inadmisibile, excepţia de nelegalitate şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de recurentul intimat inculpat C.R.L., constatând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Legea nr. 202/2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă că excepţia de nelegalitate şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul intimat inculpat C.R.L. sunt inadmisibile. S-a constatat că excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare tradiţional, reprezentând o formă de control indirect a actelor administrative, domeniul de aplicabilitate al excepţiei de nelegalitate fiind stabilit prin dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de nelegalitate fiind reglementate prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Analizând cele două procese-verbale care au constituit obiectul excepţiei de nelegalitate prin prisma naturii lor juridice, s-a constatat că procesul-verbal din 17 septembrie 1997 a fost întocmit de un inspector de specialitate din cadrul D.C.F.S. Judeţul Iaşi şi are valoarea juridică a unui act de constatare care nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, excedând categoriei actelor administrative la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând fi supus controlului în procedura specială prevăzută de Legea nr. 105/1997. În ceea ce priveşte procesul - verbal din 27 august 1998 s-a arătat că acesta este un act de constatare efectuat de specialişti din cadrul D.C.F.S. în scopul lămuririi aspectelor legate de latura penală şi respectiv de latura civilă a cauzei în care se efectuau cercetări penale cu privire la faptele penale săvârşite de inculpatul C.R.L., actul nefiind urmat de întocmirea unui raport scris prin care să se stabilească măsuri fiscale şi nici de emiterea unei decizii de impunere, procesul-verbal constituind un mijloc de probă în cauza penală, contestabil în cadrul procesului penal pendinte, fiind întocmit la cererea organului de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constatare ce a fost urmată şi de efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate.
De asemenea, s-a constatat că cele două procese-verbale, au fost emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, nefiind admisibilă cercetarea nelegalităţii actelor administrative individuale emise anterior Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a celor două procese-verbale fiind apreciată ca inadmisibilă, prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 fiind înlăturate în considerarea aplicării prioritare a art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectării securităţii raporturilor juridice, conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
S-a reţinut, totodată că, cele două procese-verbale (necenzurate în procedura specială graduală prevăzută de Legea nr. 105/1997) nu mai pot face obiectul controlului judecătoresc în faţa instanţei de contencios administrativ, în acest sens, fiind dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, se reţine că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ.
S-a concluzionat în sensul că soluţionarea cauzei nu depinde exclusiv de cele două procese-verbale a cărei nelegalitate se invocă, valoarea probatorie a acestora urmând a fi apreciată în urma examinării coroborate a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Legea nr. 202/2010 instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, s-a reţinut din punct de vedere al naturii dispoziţiilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi al existenţei lor în vigoare, că cerinţa legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepţiei constituindu-l dispoziţii ale unei legi organice şi de asemenea că aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. S-a mai argumentat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Legea nr. 202/2010 a fost invocată ca accesoriu a excepţiei de nelegalitate, condiţia pertinenţei acesteia trebuind analizată prin raportare la acest din urmă incident procedural, or dispoziţiile art. VII din Legea nr. 202/2010 nu îndeplinesc condiţia pertinenţei în raport de obiectul cauzei întrucât, constatându-se ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de inculpatul C.R.L. în incidenţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, o eventuală statuare a caracterului neconstituţional al acestor dispoziţii legale nu ar avea efecte directe asupra soluţionării cauzei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.R.L., criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele prezentate oral de către apărătorul său ales (prezentate în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nemotivarea soluţiei prin prisma neconcordanţei normei apreciată ca neconstituţională şi prevederile art. 16 din Constituţie, neobservarea faptului că există posibilitatea ca excepţia de nelegalitate invocată să fie admisă, privarea de un grad de jurisdicţie a părţii care în recurs invocă o excepţie de nelegalitate şi care nu poate ataca respectiva încheiere odată cu fondul.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Rezultă aşadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate – respectiv legi sau ordonanţe sau dispoziţii din asemenea acte normative în vigoare – cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei cu soluţionarea căreia a fost investită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Se va constata totodată că alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.
Cu privire la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (5) statuând sancţiunea aplicabilă în situaţiile în care excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepţiei.
În cauza dedusă judecăţii recurentul inculpat a invocat în faţa instanţei investită cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 35 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, excepţia de nelegalitate a două procese-verbale (din 17 septembrie 1997 şi 27 august 1998) şi în aceste circumstanţe a înţeles să formuleze şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Legea nr. 202/2010, (normă care prevede modul de cercetare a legalităţii actelor administrative cu caracter individual) apreciind că sunt neconstituţionale dispoziţiile legale referitoare la împrejurarea că judecarea cauzelor penale până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu se suspendă, cât şi cele prin care se stabileşte posibilitatea atacării doar odată cu fondul a încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
Faţă de aspectele anterior expuse se constată că în mod întemeiat instanţa a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are un caracter accesoriu faţă de cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ şi, pe cale de consecinţă, faţă de excepţia de nelegalitate invocată. Sub aspectul îndeplinirii condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate constând în existenţa unei legături între norma criticată sub aspectul constituţionalităţii şi soluţionarea cauzei, în mod just a concluzionat prima instanţă că această condiţie nu este îndeplinită, deoarece excepţia de nelegalitate invocată a fost apreciată ca inadmisibilă, astfel încât norma prevăzută de art. VII din Legea nr. 202/2010 nu mai prezenta relevanţă faţă de obiectul cauzei cu soluţionarea căreia instanţa a fost investită, recurentul inculpat criticând, de altfel, conţinutul unei prevederi legale care nu poate, în nicio situaţie să fie modificat printr-o decizie a Curţii Constituţionale, care nu are atribuţii de legiferare.
Aşa fiind, se constată că soluţia dispusă este legală, temeinică şi riguros argumentată, dând o corectă aplicare prevederilor legale incidente, neindicarea în conţinutul considerentelor, în mod expres, a prevederilor constituţionale cu privire la care apărarea a considerat că sunt încălcate neconstituind o deficienţă a hotărârii sub aspectul motivării, după cum sugerează apărarea, deoarece prima instanţă a analizat just şi în mod complet îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.L. împotriva încheierii din 4 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5874/99/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 148/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
