ICCJ. Decizia nr. 175/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 175/2011
Dosar nr. 5643/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 982 din 1 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ţ.V., ca neîntemeiată şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 29 iunie 2011, pe rolul Secției penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ț.V., cercetat și arestat preventiv în Dosarul nr. 160/P/2010 al D.N.A.
S-a arătat de către inculpat că în cauză erau îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cât și în ceea ce privește celelalte condiții impuse de alin. (2) al aceluiași articol.
A fost menționată inexistența oricăror date sau indicii care să prezume riscul de repetare a infracțiunilor ori de obstrucționare a anchetei, având în vedere comportamentul anterior al inculpatului și imposibilitatea obiectivă de alterare sau distrugere a mijloacelor de probă.
În acest sens, a fost subliniată împrejurarea că acuzațiile formulate în cauză se întemeiază în principal pe conținutul convorbirilor telefonice interceptate și că respectivele mijloace de probă nu ar putea fi denaturate de apărare în ipoteza continuării anchetei cu inculpatul în stare de libertate.
În plus, s-a arătat că în situația în care ar fi administrate și alte probatorii în cursul anchetei la procuror, obligațiile impuse pe timpul liberării provizorii înlăturau orice posibilitate pentru inculpat de a influența bunul mers al cercetărilor.
S-a mai arătat și că cererea de liberare provizorie nu putea fi refuzată numai pe temeiul gravității faptelor, circumstanțele favorabile ale inculpatului, precum și starea de sănătate precară, confirmată de înscrisurile medicale depuse la dosar, constituind împrejurări cu relevanță în examinarea măsurilor alternative la arestare.
Cererea formulată în cauză a fost susținută și cu argumente vizând jurisprudența Curții Europene în materie.
Examinând cererea inculpatului în raport de motivele invocate, datele cauzei și dispozițiile legale aplicabile, prima instanţă a reţinut că:
Prin Încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț.V. sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, alături de alți 28 coacuzați, a fost luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011 până la 23 iunie 2011, reținându-se incidența în cauză a prevederilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Ulterior, prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsura preventivă a fost prelungită cu încă 30 zile, constatându-se că temeiurile arestării inițiale justificau în continuare privarea inculpatului de libertate.
La momentul procesual al luării măsurii preventive, cât și ulterior, în procedura prelungirii mandatului, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea acuzaţiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acţionase şi rezultatul negativ produs asupra imaginii instituțiilor statului.
S-a considerat că o altă măsura preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii publicului în instituţiile statului.
În analiza efectuată a fost evidențiată anvergura activităţii ilicite și frecvenţa de săvârșire a presupuselor acte de corupţie, cu consecinţe grave asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activităţi vamale, împrejurări reținute ca fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, în condiţiile în care investigațiile efectuate indicau că activitatea infracţională era generalizată la nivelul majorităţii transportatorilor, lucrătorilor şi comisionarilor vamali, fiind posibil ca orice persoană implicată în acţiuni ilegale (contrabandă), în înțelegere cu membrii rețelei, să introducă în ţară şi bunuri periculoase sau interzise la deţinere.
S-a reținut că actele de cercetare efectuate conturau indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat, în calitate de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL și administrator la SC A. SRL, a mai multor acte materiale specifice de dare de mită și complicitate la luare de mită, în perioada septembrie 2010 - martie 2011, precum și faptul că aderase și sprijinise gruparea infracțională constituită la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din municipiul Constanţa, având drept scop deturnarea activităţilor de import - export mărfuri prin birourile vamale de pe raza Draov - Constanţa, dar şi a municipiului Bucureşti.
Reţeaua infracţională astfel constituită folosea practici specifice în instituirea unei modalităţi structurale funcţionale de taxare ilicită a containerelor cu produse procesate în punctele vamale, cu consecinţa perceperii unor sume de bani necuvenite, iar infracţiunile ce ar fi constituit şi mijloacele de acţiune ale grupului infracţional organizat erau darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Cu referire la inculpatul Ț.V., participaţia acestuia la derularea activităţii infracţionale ar fi constat, în concret, în promiterea, oferirea sau, după caz, darea unor sume de bani către diverși lucrători vamali sau în ajutorul dat altor persoane pentru remiterea de asemenea foloase către lucrătorii vamali în scopul permiterii accesului pe teritoriul României a unor containere importate, ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri ori mărfuri în alte cantităţi, decât cele menţionate în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, în scopul ca lucrătorii vamali să blocheze intrarea în țară a unor containere până la plata datoriilor acumulate față de grupul infracțional.
În ceea ce privește acuzația de dare mită reținută în sarcina inculpatului, activitatea infracțională desfășurată a vizat mai multe acte materiale, după cum urmează:
Astfel, la data de 20 septembrie 2010, inculpatul Ț.V. a promis lucrătorului vamal R.V. din cadrul Biroului vamal Constanța – Sud Agigea suma de 3.200 dolari S.U.A., în schimbul liberului de vamă acordat în cazul mai multor containere prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care inculpatul o reprezenta.
La data de 22 septembrie 2010, la cererea expresă a ofițerului de poliție P.A.S., ce îndeplinea funcția de șef G.N. din cadrul I.G.P.F., inculpatul a promis că îi va remite acestuia o cantitate nedeterminată de alcool și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune pe mare pentru persoanele care asigurau componența unei delegației de serviciu la instituția pe care o conducea.
Respectivele bunuri și avantaje materiale au fost promise în schimbul furnizării de informații secrete sau confidențiale de către ofițerul de poliție grupului infracțional din care făcea parte și inculpatul Ț.V.
La data de 30 septembrie 2010, același inculpat s-a angajat să remită suma de 20.500 lei către lucrătorii vamali din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanța, în scopul de a se permite intrarea în țară a unor containere cu mărfuri.
La aceeași dată, inculpatul a stabilit de comun acord cu Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL București, remiterea unei sume de bani neprecizate cu titlu de mită către lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând unui client comun.
La data de 14 octombrie 2010, prin intermediul angajatului său, R.C., inculpatul a remis suma de aproximativ 250 dolari S.U.A. către lucrători vamali ai Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru a le câștiga bunăvoința în ceea ce privește realizarea operațiunilor vamale implicând societățile în care acesta lucra.
Tot astfel, la data de 18 octombrie 2010, inculpatul a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A., sef control fizic containere la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL, sub promisiunea oferirii unei sume de bani, rezultând că lucrătorul vamal acordase deja liber în vamă și primise pentru aceasta o sumă de bani cu titlu de mită.
La data de 27 octombrie 2010, inculpatul a convenit cu coacuzatul B.S. plata unei sume de bani cu titlu de mită către lucrătorii vamali pentru înlocuirea manifestul aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat care să permită taxarea mărfurilor la o valoarea inferioară celei reale.
Tot la data de 27 octombrie 2010, inculpatul a convenit cu coacuzatul C.M. pretinderea unei sume de bani de la un client al firmei de comisionariat vamal pentru remiterea cu titlu de mită către lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea în scopul de a se permite intrarea în țară a unui container conținând o cantitate de 2 tone marfă, suplimentar celei declarate.
La data de 2 noiembrie 2010, împreună cu coacuzatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL, inculpatul a stabilit plata unor sume de bani cu titlu de mită către lucrătorii vamali pentru un import efectuat de SC A. SRL cu documente ce purtau o ștampilă falsificată, în scopul de a se permite înlocuirea ulterioară a documentelor și a nu se denunța comiterea faptelor.
La data de 3 noiembrie 2010, inculpatul a participat alături de alți inculpați din cauză la negocierea cuantumului mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali și, în special, șefului Biroului vamal Constanța – Sud Agigea - D.L.A., pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând unui client ce nu a fost încă identificat ( numit codat C.).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul a negociat la 500 dolari S.U.A., suma de bani ce urma a fi plătită cu titlu de mită lucrătorilor vamali din cadrul Biroului vamal Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal.
La data de 28 decembrie 2010, inculpatul i-a cerut coacuzatului P.L. să remită suma de 50 euro unui lucrător vamal din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară în sistem tranzit a unui container al firmei S.
Tot astfel, la data de 31 decembrie 2010, inculpatul a aprobat ca un angajat la firmei sale să remită suma de 50 euro cu titlu de mită unui lucrător vamal de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri.
În ceea ce privește acuzația de complicitate la infracțiunea de luare de mită, activitatea desfășurată de inculpat s-a concretizat în mai multe acte materiale, comise în intervalul octombrie 2010 - martie 2011, după cum urmează:
La data de 7 octombrie 2010, inculpatul a intervenit pe lângă coacuzatului O.C.C. - adjunct al șefului Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca un client al firmei sale de comisionariat vamal să își plătească mita oferită lucrătorilor vamali.
La date de 3 noiembrie 2010, inculpatul i-a cerut coacuzatului T.D. predarea bunurilor materiale pretinse de O.C.C. - adjunct al șefului Biroului vamal Constanța - Sud Agigea - și alți lucrători vamali cu titlu de mită pentru diverse servicii acordate în legătură cu introducerea în țară a mai multor containere comisionariate de prin firmele lor.
La data de 5 noiembrie 2010, inculpatul a pretins de la o persoană de sex feminin, neidentificată încă în cauză, suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru a fi remisă lucrătorilor vamali din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud Agigea care au permis introducerea în țară a unei container conținând mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat plata sumei pretinse.
La data de 11 noiembrie 2010, inculpatul a acceptat să transmită cererea lucrătorului vamal R.A. privind plata unei sumei de bani cu titlu de mită pretinsă de la interesat pentru introducerea în țară a unor containere în regim de tranzit vamal prin Biroul vamal Slobozia.
La data de 17 noiembrie 2010, la cererea coacuzatului B.E., inculpatul s-a angajat să intervină pe lângă lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea pentru a obține blocarea unui container introdus în țară de D.M. - inculpat în cauză, pentru a-l determina plata de către acesta a datoriilor acumulate față de grupul infracțional și lucrătorii vamali, în valoare de 31.000 lei.
La data de 2 decembrie 2010, inculpatul i-a pretins coacuzatului C.M. - intermediar vamal, suma de 500 dolari S.U.A. pe care acesta se obligase să o plătească cu titlu de mită către lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea în schimbul introducerii în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 6 decembrie 2010, același inculpat s-a angajat față de o persoană rămasă neidentificată că va oferi cu titlu de mită o sumă de bani lucrătorilor vamali în vederea introducerii în țară a unor containere cu mărfuri.
Tot la data de 6 decembrie 2010, inculpatul în cauză s-a asigurat că P.L. oferise lucrătorilor vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, printre care și inspectorului care deținea funcția de șef scanner, suma de 150 euro, cu titlu de mită.
La aceeași dată, inculpatul a convenit cu coacuzatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, între care și acuzatul M.A., plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru introducerea în țară a unui container conținând bunuri nedeclarate la vamă.
La data de 23 decembrie 2010, tot la solicitarea coacuzatului B.E., inculpatul s-a angajat să plătească lucrătorilor vamali suma de 100 euro, ca recompensă pentru serviciile făcute grupului infracțional, cu referire la mărfurile aparținând lui V.V.
La data de 28 ianuarie 2011, inculpatul a fost informat de coacuzatul C.M. că un lucrător vamal de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea i-a pretins suma de 2.500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce conținea mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele declarate, inculpatul urmând să rezolve problema.
Tot astfel, la data de 3 martie 2011, cei doi inculpați au stabilit modalitatea în care să se intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii Gărzii Financiare Ilfov pentru rezolvarea situației privind un container cu mărfuri diverse indisponibilizat de doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F., container ce conținea mărfuri contrafăcute și în cantitate net superioară celei declarate în vamă, valoarea prejudiciului cauzat statului fiind de 232.186,21 lei.
În raport de situația de fapt prezentată, prima instanţă a apreciat că gravitatea deosebită a infracțiunilor este de necontestat.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.
De asemenea, s-a constatat că și interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport de gravitatea infracţiunilor, faptul că acestea au fost săvârşite în participație cu persoane care dețineau funcții implicând exercițiul autorității de stat, lucrători vamali și înalți funcționari din cadrul poliției, consecinţele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activităţile vamale și impactul negativ asupra imaginii și prestigiului instituțiilor publice.
Cu toate acestea, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiunii nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de eliberare din detenţie provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente ameninţată.
Această condiție se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, în raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.
Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că nu există date sau indicii concrete care să prezume riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzațiilor.
Pentru acordarea liberării provizorii este însă deopotrivă necesară și îndeplinirea condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare a anchetei.
În speță, prima instanţă a constatat că un asemenea risc există în cauză și că acesta nu ar putea fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar care la acest moment procesual nu poate fi corespunzător anticipat.
Activitatea infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți și de acte materiale de executare.
Probațiunea în cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate.
În plus, s-a reținut că inculpatul în cauză a negat acuzațiile formulate și nu a oferit explicații referitoare la relațiile dintre el celelalte persoane ce apar în înregistrările convorbirilor telefonice și nici nu a făcut cunoscută identitatea acestora.
În acest context, având în vedere dificultățile și problemele deosebite pe care ridică cercetarea infracțiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice bunul mers al anchetei, iar în condițiile în care nu a fost încă stabilită identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor de care inculpatul este acuzat, nici nu poate fi impus un control judiciar corespunzător în timpul liberării provizorii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Raportând consideraţiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecăţii se constată că prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 - 25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului Ţ.V. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că în cauză există probe şi indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care este cercetat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanţă.
Se reţine, astfel, că inculpatul Ţ.V., în calitate de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL şi administrator la SC A. SRL, a săvârşit mai multe acte materiale specifice de dare de mită şi complicitate la luare de mită, în perioada septembrie 2010 - martie 2011 şi a aderat şi sprijinit la gruparea infracţională constituită la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa, având drept scop deturnarea activităţilor de import – export mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi a Municipiului Bucureşti.
Participaţia inculpatului la derularea activităţii infracţionale ar fi constat, în concret, în promiterea, oferirea sau, după caz, darea unor sume de bani către diverşi lucrători vamali sau în ajutorul dat altor persoane pentru remiterea de asemenea foloase către lucrătorii vamali în scopul permiterii accesului pe teritoriul României a unor containere importate, ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri, ori mărfuri în alte cantităţi, decât cele menţionate în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, în scopul ca lucrătorii vamali să blocheze intrarea în ţară a unor containere până la plata datoriilor acumulate faţă de grupul infracţional.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absenţa privării de libertate a inculpatului, ţinându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condiţiile în care în cauză sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului.
Faţă de aspectele anterior relevate se constată că, deşi cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condiţiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerinţa oportunităţii, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă este legală şi temeinică, dând o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale ce reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar şi a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părţii aflată în stare de detenţie provizorie şi vocaţia acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanţei obligaţia de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecăţii, interesul public primând faţă de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat şi judecat în stare de libertate.
Astfel, detenţia provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât faţă de existenţa indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, faţă de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât şi faţă de durata măsurii şi necesitatea normalei desfăşurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate şi vor fi respinse.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelaţie cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva Încheierii nr. 982 din 1 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5461/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 174/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
