ICCJ. Decizia nr. 173/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 173/2011
Dosar nr. 5606/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 979 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul C.L. şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C.L. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5422/1/2011 soţia inculpatului, numita C.E., a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând, în temeiul art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., liberarea soţului său sub control judiciar.
În motivarea cererii, s-a aratat că prin Ordonanţa nr. 135 din 24 mai 2011 s-a dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a inculpatului C.L., de la 24 mai 2011, ora 00.10 până la 25 mai 2011, ora 00.10, iar prin Încheierea nr. 759 din 24/ 25 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4374/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe 29 de zile, arestare care a rămas definitivă prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a respingerii recursului, ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită pe o durată de 30 de zile, de la 22 iulie 2011 inclusiv, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului.
În sarcina inculpatului C.L. au fost reţinute infracţiunile prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. şi art. 6, art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în faptul că, în cursul anilor 2010-2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de reprezentant al SC L.I.C. SRL Pârscov, Buzău, societate aparţinând omului de afaceri chinez Y.J., a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani din partea societăţii pe care o reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, în vederea permiterii intrării în ţară şi a acordării liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al căror import a fost intermediat de sus - menţionata societate.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-a susţinut că este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., cât şi întemeiată, neexistând date din care să rezulte că va încerca să comită alte fapte, iar în raport cu stadiul actual al cercetărilor nu poate influenţa buna desfăşurare a procesului penal, făcând referire şi la circumstanţele sale personale favorabile.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.L. a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin Încheierea nr. 759 din 24/ 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 la 18 iulie 2011 reţinându-se în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. şi raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpatul C.L. a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
Totodată, în cursul anilor 2010 - 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de reprezentant al SC L.I.C. SRL Pârscov, Buzău, societate aparţinând omului de afaceri chinez Y.J., a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani din partea societăţii pe care o reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, în vederea permiterii intrării în ţară şi a acordării liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al căror import a fost intermediat de sus-menţionata societate.
La data de 7 iunie 2010, inculpatul C.L. a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară şi acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere.
La data de 8 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanta Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în tară a unui container ce conţinea marfă în plus fată de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea a unui container, conţinând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripţionate cu însemnele mărcii „W.D.".
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi", pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând ulei.
La data de 21 octombrie 2010 (orele 12:49:47), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară a unor containere conţinând diverse mărfuri, prin plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea.
La data de 2 noiembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia „în condiţii normale", pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând mărfuri contrafăcute, purtând mărcile înregistrate A., F., M., S.Y., W., G., E.
La data de 6 decembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia „2 tone pe bucată", cu titlu de mită, pentru a fi oferită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând televizoare, fără plata taxelor vamale aferente, cu toate că respectivele televizoare nu purtau înscrisă specificaţia „CE".
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.L. a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de soţia inculpatului C.L. şi însuşită ulterior de acesta, conform declaraţiei existente la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Condiţia pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, determinată de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
În ceea ce priveşte prima condiţie, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului C.L. este admisibilă.
De asemenea, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., circumstanţele cauzei neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârşire a altor infracţiuni.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absenţa unor criterii legale, prima instanţă a apreciat că trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei, cât şi de datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Fără îndoială că fapta pentru care este cercetat inculpatul – iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la dare se mită – sunt deosebit de grave, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, prima instanţă nu a făcut o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituţiei liberării provizorii sub control judiciar, aşa cum este reglementată în art. 1601 şi art. 1602 C. proc. pen.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de liberare din detenţie provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente ameninţată. Or, în speţă, asemenea indicii nu există.
Sub un alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care ţin de persoana inculpatului.
Inculpatul C.L. are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii în întreţinere, nu are antecedente penale, are resurse financiare.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său (art. 136 alin. (1) C. proc. pen.).
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
În condiţiile arătate, prima instanţă a apreciat că scopul măsurilor preventive – aşa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanţă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie – concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda.", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului C.L. este oportun pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.).
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat şi împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dar şi datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului şi care ar justifica admiterea cererii.
Deşi faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt deosebit de grave, raportat la obiectul prezentei cereri, în mod corect prima instanţă nu a analizat aceste aspecte, întrucât acestea au fost avute în vedere de judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă.
Pe de altă parte, natura, gravitatea şi efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speţă, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existenţa lor nu este susţinută nici de actele dosarului.
Pe de altă parte, jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul şi care i-ar atrage starea de detenţie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravităţii faptei, a sancţiunilor penale şi a celor civile care îl ameninţă pe inculpat ci în cauză intervin şi alte circumstanţe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza N. contra Austriei).
Examinând cauza, Înalta Curte constată că inculpatul C.L. nu are antecedente penale, are o familie organizată, doi copii minori, un domiciliu stabil.
În concluzie, în mod corect, prima instanţă a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. va fi respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva Încheierii nr. 979 din 30 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5422/1/2011 privind pe intimatul - inculpat C.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 174/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 172/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
