ICCJ. Decizia nr. 29/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 29/2014

Dosar nr. 1755/1/2013

Şedinţa publică din 10 martie 2014

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 336 din 02 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3948/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus următoarele:

I. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul C.E., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

II. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.D. din infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul G.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G.D. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (fapta din data de 18 octombrie 2007).

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.D. durata reţinerii din data de 11 decembrie 2007.

III. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul B.G., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza 86¹C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

A constatat că inculpatul a fost reţinut în data de 11 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

IV. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.G. din infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul C.G., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza 86¹C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.G. pentru complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (fapta din data de 18 octombrie 2007).

V. În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata G.G.G., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

A interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza 86¹C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

VI. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul G.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza 86¹C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea sumei de 15.000 euro de la inculpatul C.E.

A menţinut sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 15.000 euro consemnată la C. Agenţia P. conform recipisei de consemnare, din data de 01 februarie 2008.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele aspecte:

Rechizitoriul

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei din data de 5 mai 2008 emis în Dosarul nr. 197/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- C.E. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 25 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- G.D. , procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- B.G. , notar în municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.G. , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- G.G.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- G.S. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni - pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sau pentru altul de foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 25 C. pen.

În actul de trimitere în judecată s-a reţinut, în esenţă, că la data de 16 octombrie 2007, ca urmare a sesizării din oficiu, la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a fost înregistrat dosarul penal referitor la săvârşirea unor posibile fapte de corupţie privind pe G.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi pe M.V., existând suspiciuni că în cursul lunii octombrie 2007 procurorul G.D. ar fi pretins de la numitul M.V. suma de 10.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care primul se bucura asupra magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, să obţină o soluţie de achitare într-o cauză penală aflată în apel, în care M. avea calitatea de inculpat.

Ca atare, în cauza menţionată s-a dispus interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între G.D. şi M.V., precum şi înregistrări audio-video ambientale şi de imagini ale acestora, din conţinutul cărora a reieşit că la începutul lunii octombrie 2007, inculpatul G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti ce urma să se desfăşoare în perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2007, în baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor (denumit în continuare „Regulamentul”) adoptat prin Hotărârea nr. 320 din data de 27 aprilie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii (denumit în continuare „CSM”).

În conformitate cu Regulamentul, concursul propriu-zis consta în trei probe: testarea psihologică (probă eliminatorie), susţinerea proiectului de management specifică funcţiei pentru care se candida (proba orală) şi testarea scrisă, cuprinzând elemente de management al parchetelor, de resurse umane şi de comunicare. Totodată, potrivit procedurii prevăzute de Regulament, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, prin Hotărârea nr. 708 din data de 18 octombrie 2007, componenţa comisiei de examinare a participanţilor la concurs, anume: G.G.G., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al comisiei, M.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, L.V., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, D.G., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, doi specialişti în managementul resurselor umane, anume B.I. şi M.E., precum şi C.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialist în comunicare.

Fiecare dintre membrii comisiei aveau desemnaţi câte un supleant, supleantul învinuitei G.G.G. fiind desemnat inculpatul C.E.

Potrivit art. 33-44 din Regulament, comisia de examinare avea ca principale atribuţii notarea candidaţilor la susţinerea proiectului de management, elaborarea subiectelor de concurs şi a baremelor şi corectarea lucrărilor scrise, inclusiv soluţionarea contestaţiilor.

S-a reţinut că inculpatul G.D. a apelat, prin intermediul lui C.G. - judecător la Tribunalul Vâlcea - la ajutorul inculpatului B.G., fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru CSM (actualmente notar public). Acesta din urmă, deşi a afirmat iniţial că va apela la influenţa pe care o avea asupra unor membrii CSM pentru a-i obţine procurorului G.D. promovarea examenului, menţionând în acest sens numele lui D.C., ulterior, în schimbul primirii mai multor bunuri, l-a introdus în cauză pe inculpatul C.E., membru supleant în comisia de examinare, pentru a-i facilita inculpatului G.D. obţinerea funcţiei vizate.

După promovarea de către inculpatul G.D. a examenelor de testare psihologică la datele de 28 şi 30 octombrie 2007, din înregistrărilor telefonice şi ambientale efectuate în cauză a rezultat că în data de 6 noiembrie 2007, inculpatul B.G. i-a facilitat inculpatului G.D. întâlnirea cu inculpatul C.E., în vederea acordării sprijinului pentru promovarea examenului pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în detrimentul contracandidatului său, procurorul R.I.

Inculpaţii B.G., G.D. şi C.E. s-au întâlnit la data de 6 noiembrie 2007, la restaurantul „Q.” din Bucureşti. Cu această ocazie inculpatul C.E. s-a arătat dispus să intervină pe lângă membrii comisiei de examinare pentru a-i obţine lui G.D. promovarea în funcţia de conducere dorită, intervenţie pentru care a pretins suma de 50.000 euro.

Apreciind că suma solicitată este extrem de mare, inculpatul G.D. s-a arătat dispus să plătească inculpatului C.E. cel mult 15.000 euro, iar a doua zi, inculpatul B.G. i-a cerut lui C.G. să-l anunţe pe G.D. să se prezinte în data de 8 noiembrie 2007, în jurul orelor 12,00 pentru „a încheia actul în condiţiile stabilite cu persoana cu care s-a întâlnit anterior”.

Rechizitoriul menţionează că întâlnirea inculpatului B.G. cu inculpatul G.D. a avut loc la data stabilită, de 8 noiembrie 2007, la biroul notarial al lui B.G., prilej cu care G.D. a remis inculpatului suma de 15.000 euro pentru a fi avansată, în continuare, inculpatului C.E. Se precizează că la scurt timp, B.G. a luat legătura telefonic cu inculpatul C.E., comunicându-i că are ceva pentru el, cei doi întâlnindu-se la acelaşi birou, două ore mai târziu. Se mai precizează că în cursul zilelor de 12, 13 şi 14 noiembrie 2007, înaintea probei orale (proiectul de management) programată pentru data de 16 noiembrie 2007, inculpaţii s-au căutat telefonic reciproc, în vederea asigurării că planurile merg pe făgaşul dorit.

După examenul din 16 noiembrie 2007, aflând că G.D. a obţinut o notă mai mică decât contracandidatul său, prin intermediul lui B.G. se solicită explicaţii de la C.E., iar concluzia generală, transmisă de la un inculpat la altul, este că totul se derulează conform planului, nota primită constituind doar o strategie.

După susţinerea probei scrise din data de 25 noiembrie 2007 se constată aceeaşi preocupare a inculpaţilor B.G. şi C.G. pentru prestaţia lui G.D., astfel cum rezultă din discuţiile purtate de aceştia, atât între ei, cât şi cu inculpatul C.E.

Astfel, în seara zilei de 27 noiembrie 2007, încă înaintea afişării rezultatelor la proba scrisă, inculpatul C.E. l-a contactat pe inculpatul B.G., pe care l-a anunţat că „fratele” lor a luat examenul. Această ştire a fost transmisă între inculpaţii în cauză, care s-au felicitat reciproc, apreciind că reuşita se datorează „datului din pedale”.

Din înregistrările telefonice şi audio-video ambientale a rezultat că inculpatul C.E. s-a preocupat de asigurarea promovării examenului şi în folosul inculpatului G.S., ce candida pentru funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, încercând - în perioada premergătoare probei scrise (25 noiembrie 2007) - să obţină subiectele acestei probe şi, în urma obţinerii unei părţi din ele („jumătate de prăjitură”) de la inculpata G.G., le-a furnizat apoi inculpatului G.S.

Mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice; proces-verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate în restaurantul C.R.; proces-verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate în biroul P6 din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; planşe fotografice; procese-verbale întocmite cu prilejul supravegherii operative realizate în baza autorizaţiilor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; denunţul penal formulat de G.D. la data de 29 noiembrie 2007; declaraţiile inculpatului G.D.; declaraţiile inculpatului C.E.; declaraţiile învinuitului G.S.; declaraţiile învinuitului C.G.; declaraţiile martorului R.C.D.; declaraţia martorului T.I.; declaraţia martorului C.R.; nota din 23 noiembrie 2007 adresată procurorului general al României; declaraţia martorului D.D.; declaraţia martorului I.A.; declaraţia martorului G.D.; declaraţia martorului L.V.; declaraţia martorului M.F.; declaraţia martorului M.E.; declaraţia martorului L.C.; declaraţia martorului B.I.; declaraţia martorului S.M.; declaraţia martorei B.E.; declaraţia martorului D.C.; declaraţia numitei L.C.; declaraţia numitei G.C.; declaraţia numitului M.V.; Ordonanţa nr. 197/P/16 octombrie 2007 prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi înregistrărilor audio/video în mediu ambiental purtate de către G.D. şi M.V.; Încheierea nr. 23 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7/2007; Adresa DNA - Serviciul Tehnic şi procesul verbal întocmit la 18 octombrie 2007 cu ocazia înregistrării unor dialoguri ambientale purtate de către G.D. şi alţii în incinta restaurantului B.; Încheierea nr. 26 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7/2007; Încheierea nr. 29 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7/2007; ordonanţa nr. 197/P din 29 noiembrie 2007 prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi înregistrărilor audio/video în mediu ambiental purtate de către G.G.G., G.S. şi D.C.; Încheierea nr. 32 din 03 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7/2007 prin care a fost admisă cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei; adresele D.G.I.P.I. şi materialele rezultate ca urmare a punerii în aplicare a autorizaţiilor de înregistrare în mediul ambiental (note şi planşe fotografice) pentru perioada 17-10-06 noiembrie 2007; planşă fotografică realizată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Tehnic ca urmare a înregistrărilor în mediul ambiental, efectuate în data de 18 octombrie 2007; planşă fotografică realizată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Tehnic ca urmare a înregistrărilor în mediul ambiental, efectuate la data de 06 noiembrie 2007, în incinta biroului notarial situat pe C.F., respectiv în restaurantul Q.; planşă fotografică realizată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Tehnic ca urmare a înregistrărilor în mediul ambiental, efectuate la data de 08 noiembrie 2007, în incinta biroului notarial situat pe C.F., cu ocazia întâlnirii dintre G.D. şi B.G.; Adresa Institutul Naţional al Magistraturii din 29 noiembrie 2007 privind înaintarea a 62 lucrări pentru candidaţii judecători şi 32 lucrări pentru candidaţii procurori; proces-verbal întocmit cu prilejul desigilării încăperii, fişetului şi plicurilor şi un suport video conţinând înregistrări de imagini din sala de seminar nr. 10; lucrările, în fotocopie, cu răspunsurile bifate tip grilă, de către candidaţii: G.S. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni; G.D. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti; G.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 Bucureşti; L.C.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova; B.F. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia; F.R.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni; A.O. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti; F.M.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta; T.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle; B.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova; B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc; B.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş; M.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava; N.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti; V.E. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi; L.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele; S.F. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui; T.O.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca; R.O.E. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti; C.E. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin; C.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj; C.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa; N.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa; M.E.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia; A.S. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui; B.R. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălaj; S.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea; R.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti; B.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti; N.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; D.C.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda; M.I.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa; hotărârea nr. 316 din 10 decembrie 2007 a CSM, secţia pentru Procurori, privind încuviinţarea reţinerii procurorului G.D., de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti; hotărârea nr. 317 din 11 decembrie 2007 a CSM, secţia pentru Procurori privind suspendarea din funcţia de procuror, începând cu 11 decembrie 2007, a procurorului C.E. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; hotărârea nr. 318 din 11 decembrie 2007 a CSM, secţia pentru Procurori privind suspendarea din funcţia de procuror, începând cu 11 decembrie 2007, a procurorului G.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti; ordonanţa procurorului nr. 197/P/2007 din 14 februarie 2008 prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 15 februarie 2008 până la data de 15 martie 2008, inclusiv, faţă de inculpaţii G.D., B.G. şi C.F.; denunţ formulat de învinuita G.G.G. din data de 14 decembrie 2007, împreună cu 9 anexe.

Parcursul dosarului în faţa primei instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond, sub nr. 3948/1/2008 la data de 6 mai 2008, fiind fixat un prim termen de judecată la data de 11 iunie 2008.

La termenul din 19 noiembrie 2008 inculpaţii au invocat o serie de excepţii vizând neregularitatea urmăririi penale, excepţii respinse de instanţă prin încheierea din 20 noiembrie 2008.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat recurs inculpaţii B.G., C.G. şi G.G.G., înregistrat sub nr. 9944/1/2008 la Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) şi art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen., texte ce nu permit calea de atac a recursului în cazurile în care solicitarea restituirii dosarului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pentru motivele prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen. este respinsă.

Prin încheierea din 8 decembrie 2008 pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpaţii B.G., C.G. şi G.G.G., suspendându-se, totodată, judecarea recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin Decizia nr. 615 din 28 aprilie 2009 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate anterior menţionată şi a transmis hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 iunie 2009.

Ca urmare, Înalta Curte, Completul de 9 judecători, a repus cauza pe rol, fixând termen la data de 6 iulie 2009 şi a respins, prin decizia nr. 804 din 2 noiembrie 2009, recursul formulat de inculpaţii B.G., C.G. şi G.G.G., ca fiind inadmisibil.

În intervalul de timp de după promovarea recursului împotriva încheierii de şedinţă din 20 noiembrie 2008, în cursul judecării fondului s-a acordat termen la data de 16 decembrie 2008, dată la care s-a constatat lipsa dosarului de fond, întrucât acesta fusese înaintat Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor invocate în recursul prezentat mai sus.

La următorul termen de judecată acordat pe fond, respectiv 10 februarie 2009, s-a formulat o cerere de recuzare a completului, respinsă, iar inculpaţii G.G.G. şi B.G. au invocat două excepţii de neconstituţionalitate privind art. 91¹ - 91⁶ C. proc. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, prin încheierea din 10 februarie 2009 a fost sesizată Curtea Constituţională, dispunându-se suspendarea judecării cauzei, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în vigoare la acel moment.

Deşi în adresa înaintată Curţii Constituţionale s-a învederat situaţia specială a dosarului, arătându-se că pe rolul Curţii Constituţionale se mai afla o sesizare a aceloraşi inculpaţi, cele două sesizări au fost judecate separat, cea de-a doua sesizare fiind înregistrată cu întârziere.

S-a ajuns, astfel, la prelungirea duratei de suspendare a cauzei, întrucât Curtea Constituţională s-a pronunţat abia la data de 6 iulie 2010 asupra excepţiei invocate, respingând-o prin Decizia nr. 936.

Dosarul a fost restituit instanţei de fond în cursul vacanţei judecătoreşti (2 august 2010), repunerea cauzei pe rol având loc la data de 21 septembrie 2010. Astfel, cercetarea judecătorească a fost în totalitate blocată în intervalul decembrie 2008 - septembrie 2010, datorită suspendării judecării cauzei, măsură obligatorie în raport de prevederile în vigoare, la acel moment, ale Legii nr. 47/1992, urmare excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de inculpaţii B.G., C.G. şi G.G.G.

Cercetarea judecătorească la instanța de fond.

Cercetarea judecătorească a început cu citirea actului de sesizare a instanţei la termenul din 9 noiembrie 2010, după soluţionarea unor noi excepţii invocate de către inculpaţi privind urmărirea penală, a unor excepţii de neconstituţionalitate şi a recuzării (din nou) a completului de judecată. Au fost audiaţi inculpaţii, mai puţin inculpata G.G.G. care a arătat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză.

Din această perspectivă, instanţa de fond a remarcat, în raport de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că durata procedurii a fost afectată de dispoziţiile legale ce obligau, la acel moment, la suspendarea judecăţii în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţii de care inculpaţii au înţeles să uzeze din plin, invocând excepţii de neconstituţionalitate atât la fond, cât şi în cadrul promovării unor căi de atac inadmisibile, excepţii asupra cărora, Curtea Constituţională avea o practică constantă, de respingere. Ca atare, s-a apreciat că întârzierea procedurilor în cauză s-a datorat intervalului de timp necesar soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de către inculpaţi.

Mijloace de probă administrate de către prima instanţă.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a administrat următoarele probe: audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu: T.I., G.D., M.F., B.I., G.C., C.R., D.C., L.C., M.E., B.E., I.A.D., S.M., D.D.N., L.V., L.C.; audierea martorilor propuşi de inculpaţi: G.G. (propus de inculpatul B.G.), S.A. (propus de inculpaţii C.E. şi G.G.G.), G.G. (propus de inculpatul C.G.); expertizarea criminalistică a înregistrărilor şi a interceptărilor audio şi/sau video, întocmindu-se raportul de expertiză criminalistică din 10 ianuarie 2012; vizionarea/audierea, în şedinţă publică, a înregistrărilor şi interceptărilor audio şi video solicitate de inculpaţi; înscrisurile depuse de inculpaţi la dosar; audierea inculpaţilor C.E., G.D., C.G., B.G., G.S.

Situația de fapt reţinută de instanţa de fond şi analiza probelor administrate.

Astfel cum a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Activităţile desfăşurate în vederea promovării de către G.D. a concursului pentru ocuparea funcţiei de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

A. Activităţile desfăşurate în prima etapă de inculpaţii G.D., B.G. şi C.G. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul B.G.), cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (inculpatul G.D.) şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că inculpatul G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror general al acestui parchet, sens în care a apelat la prietenul său, inculpatul C.G., care i-a intermediat legătura cu inculpatul B.G., fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru CSM (în prezent notar public), care să-l ajute în promovarea examenului.

Instanţa de fond a considerat că aceste circumstanţe reies din interceptările telefonice realizate în cauză, care relevă că în zilele de 16-18 octombrie 2007, inculpaţii G.D. şi C.G. au planificat o deplasare în Bucureşti pentru a se întâlni cu B.G.

A fost analizată discuţia telefonică purtată în seara de 16 octombrie 2007 între cei doi (prezentată în procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice) şi s-a subliniat aspectul că în seara zilei de 16 octombrie 2007, inculpatul G.D. l-a apelat pe C.G. de 6 ori într-un interval de 5 minute, pentru a se asigura de deplasarea la Bucureşti:

S-a precizat că în cursul convorbirii cu inculpatul C.G., inculpatul G.D. îl întreabă: „(...) deci, ce facem? Mâine mergem la Bucureşti? (...) Poate vorbeşti cu persoana (...)”, iar scopul deplasării la Bucureşti, respectiv de a discuta modalitatea de promovare a examenului, a fost considerat a reieşi din conţinutul aceleiaşi discuţii la telefon, când G.D. îi spune lui C.G.: „(...) i-a respins ăluia cererea (...) a făcut contestaţie, dar CSM-ul i-a respins-o (...) acum sunt doar eu şi N.R. (...) ar fi cea mai bună şansă, extraordinară (...) UNICĂ! (...)”.

Instanţa s-a referit, în continuare, la discuţiile purtate între cei doi în dimineaţa de 17 octombrie 2007 (în intervalul orar 10,14 - 11,40, redate în procesul verbal), când au convenit ca a doua zi, respectiv în 18 octombrie 2007, să se deplaseze la Bucureşti pentru a se întâlni efectiv cu „persoana” în cauză, sens în care inculpatul C.G. îl asigură pe G.D.: „(...) mâine mergem. Vorbii cu omul, astăzi are nişte probleme (...) mâine cel mai târziu pe la 12 sunt la tine (...)”.

A fost menţionată insistenţa cu care G.D. i-a cerut inculpatului C.G. să-l sune pe prietenul său din Bucureşti: „(...) să vorbeşti cu băiatul acela! Să ne aştepte!”.

Din convorbirea celor doi purtată în dimineaţa zilei de 18 octombrie 2007 a rezultat întenţia de a se întâlni în jurul orei 14,00 la staţia de combustibil O. de la ieşirea din Piteşti, inculpatul C.G. asigurându-l pe G.D. că a vorbit cu „persoana”, care îi aşteaptă: „(...) uite, sunt pe drum. Am vorbit la Bucureşti, l-am anunţat pe om când am plecat, ne aşteaptă, deci, nu-ţi face probleme, alo? (...) stai liniştit (...) la unu şi jumătate să fii la ieşire la O”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat, în legătură cu aceste discuţii, că din listing-ul transmis în cauză de compania de telefonie mobilă O. rezultă că în zilele de 17 şi 18 octombrie 2007, exact în intervalul orar la care C.G. face referire în discuţia cu inculpatul G.D., în sensul că „a vorbit cu omul de la Bucureşti”, persoana pe care acesta a apelat-o este inculpatul B.G., cel care i-a aşteptat la întâlnirea de la restaurantul „B.”.

S-a precizat că pentru efectuarea deplasării, inculpatul C.G. a apelat la martorul R.C.D. (cunoştinţă comună a celor doi, C.G. şi G.D.), martor care i-a însoţit pe aceştia şi a asistat la momentele principale reţinute în actul de sesizare. În legătură cu acest martor, instanţa de fond a reţinut că a decedat înainte de a fi fost audiat de către instanţă.

În după-amiaza zilei de 18 octombrie 2007, cei doi inculpaţi au ajuns, cu autoturismul marca A. cu numărul de înmatriculare B-XX-XXX condus de martorul R.C.D., la întâlnirea cu inculpatul B.G. de la restaurantul B., întâlnire în legătură cu care prima instanţă a apreciat că avea drept scop stabilirea modalităţii în care G.D. putea fi sprijinit în promovarea examenului.

Întâlnirea din data de 18 octombrie 2007 a fost supravegheată operativ şi înregistrată audio-video ambiental în baza ordonanţei provizorii nr. 197/P/2007 din 16 octombrie 2007 privind interceptarea şi înregistrarea de convorbiri telefonice, audio-video ambientale şi de imagini, confirmată prin încheierea nr. 23 din 18 octombrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 7/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar înregistrările sunt redate în formă scrisă şi au fost vizionate, în şedinţă publică, în cursul cercetării judecătoreşti.

Potrivit aprecierilor primei instanţe, din discuţii a rezultat că B.G. s-a oferit să vorbească cu unii membri din Consiliul Superior al Magistraturii despre examenul lui G.D.: „nu mă feresc să vorbesc cu D. (...) pe când eram şi eu în CSM ne ajutam reciproc (...), dar poate am să vorbesc cu D. (...) Domnule, noi îl ajutăm (...) să dea acolo o notă bună la (...) ce văd ăia (...)”.

A continuat: „(...) eu am să-i zic lui acela (...) Măi, cutare, are vreo şansă să (...)? Dacă e, vorbim că D. (...) să vedem ce zice luni (...) Dacă ţine de el zic că deja e rezolvabilă (...) singurul pericol e C. (...)”.

La finalul discuţiilor, din maşina martorului R. s-au descărcat mai multe sacoşe conţinând recipiente cu vin, ce au fost introduse în autoturismul V. cu nr. B-XX-XXX, aparţinând inculpatului B.G., bunuri ce ulterior au fost transportate la domiciliul acestuia, împrejurări fixate pe suport video.

Instanţa de fond a reţinut că într-o discuţie purtată în preziua deplasării la Bucureşti, C. îi spune lui G.D.: „(...) eu o să iau nişte vin de la mine, dacă ai şi tu ceva pe-acolo, un whisky, o chestie (...)” (convorbire din 17 octombrie 2005, ora 10,15).

S-a făcut referire la împrejurarea că, la câteva zile de la întâlnirea din 18 octombrie 2007, în cursul zilei de 23 octombrie 2007, ora 14,37 inculpatul B.G., folosind telefonul personal, l-a contactat pe D.C., membru CSM, cu care a purtat o convorbire telefonică. În aceeaşi zi, 23 octombrie 2007, ora 17,51, inculpatul B.G. l-a contactat pe C.G., căruia i-a comunicat discuţia avută cu C.D., iar la ora 18,21 C.G. l-a contactat pe G.D. (conform procesului verbal din data de 24 octombrie 2007), căruia i-a adus la cunoştinţă despre discuţia purtată de B.G. şi C.D., în cadrul căreia s-a făcut referire la modul în care putea fi ajutat inculpatul G.D.

În raport cu situaţia anterior expusă, Înalta Curte a pornit analiza sa de la împrejurarea că în rechizitoriu se reţin următoarele:

- fapta inculpatului B.G. - notar public - care, în cursul lunii octombrie 2007, în schimbul unor foloase materiale primite de la inculpatul G.D., a promis acestuia că va interveni pe lângă magistraţi, membrii din Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a-i asigura reuşita la examen întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- fapta inculpatului G.D., de a remite mai multe bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai CSM, să-i faciliteze promovarea examenului în funcţia de conducere vizată constituie un prim act material al infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, iar

- fapta inculpatului C.G. de a înlesni inculpatului G.D. darea unor foloase materiale inculpatului B.G. în scopul reţinut mai sus constituie un prim act material de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Contrar celor reţinute prin rechizitoriu, Înalta Curte a apreciat că faptele prezentate anterior, în raport cu probele administrate în cauză, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Prima instanţă a apreciat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă constă în primirea sau pretinderea de bani ori alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, în timp ce pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, elementul material constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri ori alte foloase, direct sau indirect.

S-a precizat că sub aspectul laturii subiective, cele două infracţiuni se comit doar cu intenţie directă, calificată prin scopul în vederea căruia s-a acţionat.

Or, în cauză nu s-a probat că băuturile alcoolice (o cantitate imprecisă de vin şi o sticlă de whisky) aduse la Bucureşti de inculpaţii C.G. şi G.D. au reprezentat foloase şi au fost primite de inculpatul B.G. în scopul cerut de textele incriminatoare ale art. 257 C. pen. şi, respectiv, art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, anume pentru ca inculpatul B. să intervină pe lângă magistraţii membri ai CSM pentru a-i asigura inculpatului G.D. reuşita la examen. Instanţa de fond a făcut referire, în susţinerea acestei concluzii, la declaraţiile date de inculpatul C.G. în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, de inculpatul B.G. în cursul cercetării judecătoreşti, care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (declaraţia martorului R.C.D. din 25 februarie 2008, declaraţia martorului G.G., declaraţia martorului G.G.), dar şi cu înscrisurile depuse de inculpatul C.G., respectiv extrasele CF nr. AA şi CF nr. BB emise de OCPI Vâlcea, precum şi cu înscrisul depus în acelaşi volum, din care rezultă că s-a ridicat cantitatea de 41 litri CD, respectiv soţul C.D.

Ca atare, instanţa a constatat că nu se confirmă nici elementul material al laturii obiective, nici latura subiectivă, respectiv scopul calificat al infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată (trafic de influenţă şi, respectiv cumpărare de influenţă ca prim act material).

În afară de împrejurarea că nu s-a dovedit faptul că băuturile alcoolice aduse de inculpaţii C.G. şi G.D. lui B.G. au reprezentat bunuri date în scopul cumpărării influenţei, s-a mai reţinut că promisiunile inculpatului B.G. de a vorbi cu membrii CSM nu puteau conduce, în mod obiectiv, la scopul urmărit, de promovare a examenului de către inculpatul G.D., câtă vreme persoanele nominalizate nu aveau sarcini concrete în desfăşurarea acestui examen.

Ca urmare, Înalta Curte a mai constatat că faptelor analizate le lipseşte şi o altă cerinţă importantă pentru a putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu, anume aceea ca influenţa de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcţionar ale cărui atribuţii să fie de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor celui care solicită intervenţia.

În acest sens, s-a făcut referire la împrejurarea că inculpatul B.G. a fost trimis în judecată pentru că a promis lui G.D. că va interveni pe lângă magistraţi membri din Consiliul Superior al Magistraturii pentru a-i asigura reuşita la examen. Cu toate acestea, potrivit art. 33-34 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2007 a CSM, potrivit căruia comisia de examinare avea ca principale atribuţii notarea candidaţilor la susţinerea proiectului de management, elaborarea subiectelor de concurs şi a baremelor şi corectarea lucrărilor scrise, inclusiv soluţionarea contestaţiilor. Coroborând declaraţiile martorului D.C., date în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti a rezultat că, în realitate, inculpatul B.G. nu mai era la curent cu noua procedură de ocupare a unor funcţii de conducere, la momentul discuţiei cu martorul D. nefiind încă constituite comisiile de concurs.

De asemenea, afirmaţia lui C.G. din discuţia telefonică avută cu inculpatul G.D. în data de 23 octombrie 2007, în care acesta îi aduce la cunoştinţă că inculpatul B. a vorbit cu martorul D., spunându-i: „Zise aşa, că la examenul psihologic n-are cu ce să te ajute, aşa că nu poate (...) Da, zise că la comisiile celelalte, cu procurorii, e (...) OK”, nu se coroborează cu nici o altă probă în cauză, nefiind probată în cauză comiterea de către D.C. a infracţiunii de trafic de influenţă.

În consecinţă, referindu-se la jurisprudenţa constantă, în sensul că, în situaţia în care persoana indicată de făptuitor - şi asupra căruia acesta afirmase că îşi ca exercita influenţa - nu are în atribuţiile sale efectuarea actului respectiv, infractorul nu săvârşeşte un trafic de influenţă, ci, eventual infracţiunea de înşelăciune, Înalta Curte a considerat că, în speţă, această ultimă infracţiune (de înşelăciune) nu ar putea fi reţinută, deoarece beneficiarul intervenţiei (inculpatul G.D.) era în posesia tuturor informaţiilor legate de modalitatea de desfăşurare a concursului.

În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că în legătură cu acest prim act de corupţie, pentru care inculpaţii B.G., C.G. şi G.D. au fost trimişi în judecată, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lor, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

B. Activităţile desfăşurate în a doua etapă de inculpaţii G.D., B.G., C.E. şi C.G.

S-a reţinut că după promovarea examenului de testare psihologică de către inculpatul G.D., inculpatul B.G. i-a solicitat inculpatului C.G. o întâlnire în Bucureşti, comunicându-i că a găsit o altă cale de rezolvare a examenului, pe care doreşte să o discute cu cei doi.

Acest lucru reiese din convorbirea telefonică purtată în data de 31 octombrie 2007, ora 16,58, redată în procesul verbal din data de 13 noiembrie 2007.

În aceeaşi zi, inculpatul C.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.D., comunicându-i că este necesară o nouă deplasare în Bucureşti pentru a discuta cu B.G. o altă variantă de rezolvare a promovării examenului (convorbirea telefonică purtată în data de 31 octombrie 2007, ora 18,35 între inculpaţii C.G. şi G.D., redată în procesul verbal din data de 13 noiembrie 2007).

Inculpaţii C.G. şi G.D. s-au deplasat în Bucureşti apelând, din nou, la martorul R.C. care, în data de 6 noiembrie 2007, i-a dus pe cei doi la biroul notarului B.G., de aici toţi patru mergând la restaurantul Q., unde urmau să se întâlnească cu „persoana” cu care să stabilească noua variantă de promovare a examenului.

Această „persoană” a fost contactată telefonic de inculpatul B.G., fiind vorba de inculpatul C.E., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform Hotărârii nr. 708 din 18 octombrie 2007 a CSM, C.E. era membru supleant în comisia de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 28 octombrie 2007 - 25 noiembrie 2007.

Discuţia telefonică dintre inculpatul B.G. şi C.E., prin care acesta îl invită pe C. la întâlnire spunându-i că „au venit doi colegi din provincie”, fără a-i nominaliza, indică faptul că cei doi aveau o înţelegere anterioară asupra acestei întâlniri.

La scurt timp după această discuţie telefonică, la întâlnirea dintre cei trei a venit şi inculpatul C.E.

Instanţa de fond a menţionat că, deşi întâlnirea din 06 noiembrie 2007 de la restaurantul Q. a fost înregistrată ambiental, datorită muzicii din local şi, probabil, modului conspirativ în care a avut loc, înregistrarea nu a putut fi exploatată decât ca imagini, dialogurile nefiind inteligibile pentru a putea fi redate într-un proces-verbal.

Din imagini s-a putut observa cum cei patru inculpaţi s-au întâlnit, cum inculpatul C.E. a purtat o discuţie confidenţială cu inculpaţii G.D. şi B.G., în vreme ce inculpatul C.G. şi martorul R.C. s-au retras la o altă masă din restaurant.

Din declaraţiile iniţiale date în cursul urmăririi penale de către inculpatul G.D. şi martorul R.C. a rezultat că la această întâlnire, inculpatul C.E. a afirmat că are influenţă asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor, că va interveni la aceştia în favoarea lui G.D., intervenţie pentru care a pretins suma de 50.000 de euro. La protestele inculpatului G.D., care a arătat că suma i se pare mare, el fiind dispus să plătească cel mult 15.000 de euro, inculpatul C.E. a arătat că va încerca să vorbească cu membrii comisiei, să stabilească dacă sunt acceptate noile condiţii.

Deşi în rechizitoriu s-a reţinut că suma pretinsă de inculpatul C.E. a fost de 50.000 euro, potrivit declaraţiei martorului R.C., inculpatul G.D. a arătat că suma a fost de 25.000 euro, iar instanţa a făcut aplicarea principiului in dubio pro reo, reţinând că suma pretinsă a fost de 25.000 euro.

Activitatea de supraveghere operativă realizată cu autorizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a relevat faptul că inculpatul C.E. a rămas în restaurant aproximativ 10 minute, timp în care a purtat discuţii confidenţiale exclusiv cu inculpaţii B.G. şi G.D., iar la plecare, inculpatul C.E. a fost condus de inculpatul B.G., cu care a mai rămas câteva momente la discuţii în faţa restaurantului. După alte aproximativ 20 de minute, toţi inculpaţii au părăsit localul, inculpatul B.G. mergând la biroul său, iar C.G. şi G.D., însoţiţi de martorul R.C., întorcându-se la Piteşti.

S-a reţinut de către prima instanţă că a doua zi, în data de 07 noiembrie 2007, au avut loc mai multe convorbiri telefonice, interceptate şi redate în procesele-verbale, din conţinutul cărora a rezultat că:

- 07 noiembrie 2007, ora 14,59, inculpatul B.G. i-a solicitat telefonic învinuitului C.G. să-i transmită inculpatului G.D. să se prezinte a doua zi, până la ora 12,00, la el la birou „pentru a încheia actul în condiţiile stabilite cu persoana cu care s-a întâlnit în ziua precedentă”;

- 07 noiembrie 2007, ora 15,39, învinuitul C.G. l-a anunţat pe inculpatul G.D. de necesitatea deplasării în Bucureşti pentru a doua zi „în varianta propusă de el”;

- 07 noiembrie 2007, ora 16,16, inculpatul G.D. l-a apelat pe martorul R.C.D., solicitându-i 5.000 euro împrumut. Întâmpinat cu refuz, inculpatul a convenit cu acesta deplasarea în Bucureşti, a doua zi;

- 07 noiembrie 2007, ora 16,19, inculpatul G.D. l-a apelat pe martorul T.I., de la care a solicitat 5.000 euro cu împrumut, bani de care avea nevoie cel târziu a doua zi dimineaţă;

- 07 noiembrie 2007, ora 18,26, inculpatul G.D. a stabilit întâlnirea cu martorul T.I. în vederea intrării în posesia celor 5.000 euro;

- 08 noiembrie 2007, ora 08,59, martorul R.C. l-a apelat pe inculpatul G.D., pe care l-a preluat din Piteşti spre a-l transporta cu autoturismul său, în Bucureşti;

- 08 noiembrie 2007, ora 10,47, inculpatul G.D. l-a anunţat pe inculpatul B.G. că a ajuns în Bucureşti, acesta din urmă confirmându-i că îl aşteaptă la Biroul Notarial.

S-a stabilit că, astfel cum rezultă din activităţile de supraveghere operativă şi din planşa foto, aflată la dosar, inculpatul G.D. a intrat în Biroul Notarial al inculpatului B.G., aflat pe C.F., în Bucureşti, unde a rămas aproximativ 10 minute, timp în care, potrivit declaraţiilor sale, a remis acestuia suma de 15.000 de euro destinaţi inculpatului C.E. pentru intervenţia asupra membrilor comisiei de examinare, în urmărirea promovării examenului. Ieşind din imobil, inculpatul G.D. a revenit în autoturismul martorului R.C. şi, împreună, au pornit direct spre Piteşti.

- 08 noiembrie 2007, ora 11,22, inculpatul B.G. l-a anunţat telefonic pe inculpatul C.E. că îl aşteaptă la el la birou, (unde urma să-i remită suma de 15.000 de euro adusă de inculpatul G.D.), folosind în acest sens expresia „dau o cafea când ai timp”;

- 08 noiembrie 2007, ora 13,34, inculpatul C.E. l-a înştiinţat pe inculpatul B.G. că a pornit spre Biroul Notarial, acesta din urmă confirmându-i că îl aşteaptă.

S-a constatat că imaginile realizate în contextul aceleiaşi activităţi de supraveghere operativă surprind intrarea, respectiv ieşirea inculpatului C.E. de la Biroul Notarial de pe C.F., unde acesta a petrecut aproximativ 5 minute.

- 08 noiembrie 2007, ora 16,22, învinuitul C.G. s-a interesat despre deplasarea efectuată de inculpatul G.D. şi despre rezolvarea problemei acestuia, solicitând în acest sens informaţii de la martorul R.C. de la care a aflat că: „(...) omul e foarte mulţumit de modul în care a încheiat actul (...) acum e mult mai liniştit (...)”.

Fiind audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii G.D., C.G., B.G. şi C.E. au negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, astfel cum au fost prezentate mai sus, oferind o altă versiune asupra scopului întâlnirii dintre ei, versiune despre care instanţa de fond a apreciat că este contrazisă de denunţul penal şi de declaraţia inculpatului G.D., de declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpaţii C.G. şi C.E., de declaraţiile martorilor T.I. şi R.C., precum şi de înregistrările audio/video efectuate în cauză.

La data de 29 noiembrie 2007, invitat fiind la sediul DNA, inculpatul G.D., faţă de care la acel moment se dispusese începerea urmăririi penale cu privire la cumpărarea influenţei inculpatului B.G. asupra unor magistraţi din CSM, a înţeles să formuleze un denunţ penal cu privire la cumpărarea de către el a influenţei de care se prevala inculpatul C.E. asupra membrilor Comisiei de examinare, precum şi cu privire la ajutorul dat în acest sens de inculpaţii B.G. şi C.G.

Atât în denunţul penal din 29 noiembrie 2007, cât şi declaraţia dată de inculpatul G.D. în data de 29 noiembrie 2007, acesta a arătat cum, prin intermediul inculpatului B.G., pe care l-a cunoscut şi cu care a ţinut legătura cu ajutorul inculpatul C.G., l-a cunoscut pe inculpatul C.E. A precizat că în discuţia purtată de inculpaţii G.D., B.G. şi C.E., acesta din urmă i-a pretins suma de 25.000 euro pentru a interveni asupra membrilor comisiei de examinare, în vederea asigurării promovării examenului şi a arătat că nu este dispus să plătească mai mult de 15.000 euro, ofertă cu privire la care inculpatul C.E. a precizat că o va mai analiza.

Potrivit aceleiaşi mărturisiri, suma de 15.000 euro a fost plătită efectiv inculpatului C.E. în cursul zilei de 08 noiembrie 2007, prin intermediul inculpatului B.G., la biroul notarial al acestuia şi, întrucât G.D. deţinea doar suma de 10.000 euro, diferenţa de 5.000 euro a împrumutat-o de la finul său, martorul T.I.

În cuprinsul aceluiaşi denunţ din 29 noiembrie 2007, inculpatul G.D. a apreciat că are convingerea intimă că suma de bani la care a făcut referire în denunţ a intrat în posesia domnului procuror C.E. „întrucât toate discuţiile conduceau la această idee”.

Aceleaşi aspecte sunt relatate de inculpatul G.D. şi în declaraţia dată în aceeaşi zi (29 noiembrie 2007).

Ulterior, după ce faţă de inculpatul G.D. s-a dispus începerea urmăririi penale şi cu privire la actul material de cumpărare de influenţă asupra membrilor comisiei de examinare, corelativ faptei de trafic de influenţă comisă de inculpatul C.E., inculpatul G.D. a retractat în totalitate recunoaşterile anterioare.

Cu prilejul declaraţiilor de retractare, inculpatul G.D. a arătat că nimic din ce a afirmat anterior nu este adevărat, că nu a încercat să promoveze examenele prin metode frauduloase, că deşi îşi aminteşte că s-a întâlnit cu C., acesta nu i-a pretins vreo sumă de bani şi nici el, la rândul său, nu i-a promis şi nu i-a dat vreo sumă de bani.

În declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul G.D. a dat o altă explicaţie întâlnirii cu C.E., arătând că întâlnirea cu acesta avea ca scop refacerea proiectului său de management pentru concurs.

Astfel, inculpatul G.D. a arătat că: „Pe data de 6 noiembrie am revenit în Bucureşti însoţit de C., tot cu maşina martorului R., am mers mai întâi la biroul domnului B., unde am lăsat copia proiectului de management pe care eu încercasem să o îmbunătăţesc, după care m-am deplasat la restaurantul Q. Cu acel prilej am aflat că după întâlnirea noastră din data de 30 octombrie, domnul B. luase legătura cu un procuror de la Parchetul General care să mă ajute în refacerea proiectului. La scurt timp după ce noi ne-am aşezat la masă a venit şi domnul procuror, ulterior aflând că e vorba de domnul C., care a stat cu noi circa 10-15 minute, dar în acest interval de timp nu am apucat să discutăm nimic despre proiectul meu. Domnul B. l-a condus pe C. la ieşirea din restaurant şi când a revenit la masă ne-a spus că l-a rugat pe C. să îl întâlnească a doua zi ca să-i arate proiectul meu. În data de 8 noiembrie am venit în Bucureşti cu completarea la proiect. De data aceasta am venit doar cu martorul R.”.

La rândul lor, în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii C.E., C.G. şi B.G. au prezentat aceeaşi versiune asupra scopului întâlnirii de la restaurantul Q., care reflectă, însă, o înţelegere conjuncturală intervenită între inculpaţi, în încercarea de a da un sens întâlnirilor lor, apărare pe care Înalta Curte nu a putut-o reţine, fiind contrazisă de probele administrate în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt este cea expusă iniţial de inculpatul G.D. şi nu cea prezentată ulterior, de către inculpaţi în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, datorită următoarelor argumente:

Inculpatul G.D. nu a oferit o justificare rezonabilă asupra retractării denunţului formulat şi a declaraţiilor iniţiale date în cursul urmăririi penale în data de 29 noiembrie 2007. Explicaţiile date de acesta în declaraţia sa - anume că nu a avut la el medicamentele, simţindu-se sub presiune şi că s-a gândit că „nu implic pe nimeni dacă declar în acest sens, pentru că ştiam că totul reprezintă o minciună şi adevărul va ieşi la iveală” - au fost apreciate ca nefiind credibile, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului şi, mai mult, profesia acestuia de procuror.

Instanţa s-a referit şi la precizarea inculpatului din declaraţia sa olografă: „Precizez că am consimţit să dau prezenta declaraţie de bunăvoie” şi a remarcat că, în concret, inculpatul nu a evocat vreo presiune concretă care s-ar fi exercitat asupra sa în data de 29 noiembrie 2007.

Deşi în cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţă publică, a fost audiată o înregistrare a unei convorbiri telefonice purtată între inculpatul G.D. şi procurorii de caz, pe care inculpatul a invocat-o pentru a „demonstra exercitarea de ameninţări asupra sa”, Înalta Curte a constatat că această convorbire a fost purtată în data de 30 noiembrie 2007, iar declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului de la urmărire penală au fost date în data de 29 noiembrie 2007, în aceeaşi zi, de altfel, şi cu declaraţia prin care a retractat aspectele denunţate iniţial.

Versiunea inculpaţilor cu privire la scopul întâlnirilor cu C., respectiv refacerea proiectului de management, a fost invocată pentru prima dată, în cursul cercetării judecătoreşti.

Instanţa de fond a apreciat că în situaţia în care lucrurile ar fi stat într-adevăr astfel cum au declarat inculpaţii, aceştia ar fi trebuit să ofere aceleaşi explicaţii în cadrul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, or această „justificare” a motivului întâlnirilor dintre inculpaţi nu se regăseşte nici în declaraţiile date procurorilor de caz şi nici în declaraţiile date de inculpaţi în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.

În declaraţia dată în 11 decembrie 2007 de către inculpatul G.D., menţinută de acesta, s-a arătat că: „Ne-am întâlnit din nou cu B. la un restaurant din apropierea biroului notarial unde a mai venit încă un procuror, care ne-a fost prezentat de către B. ca fiind C.E. de la Parchetul General. Acesta din urmă a rămas doar câteva minute cu noi la masă, nu ştiu cine l-a chemat, nu ştiu de ce a venit şi nici nu-mi amintesc ce am discutat împreună cu acesta”.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul G.D. a recunoscut următoarea deplasare la Bucureşti, la biroul inculpatului B., dar nu a pomenit nimic de existenţa vreunui proiect sau de completarea acestuia: „Îmi amintesc că la scurt timp după acea deplasare în Bucureşti, când l-am cunoscut pe C., m-am deplasat din nou în capitală, de data aceasta însoţit doar de R.C., deplasare făcută în scopul achiziţionării de diverse bunuri pentru nunta fiicei mele. Este adevărat că am trecut şi pe la biroul notarului B. unde am rămas câteva minute, însă doar să îl salut din respect şi prietenie”.

Instanţa a observat că nici în declaraţia dată în şedinţa de judecată, din 12 decembrie 2007, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul G.D. nu a făcut referire la pretinsul ajutor dat de inculpatul C.E. pentru refacerea proiectului, ci a precizat că „l-am vizitat pe domnul B., cred că de 3-4 ori, dar de fiecare dată însoţit de C. şi o dată de către şofer. Am trecut întâmplător pe la dumnealui, pentru că mă deplasasem să fac cumpărături în Bucureşti, pentru nuntă”.

Inculpatul C.E., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 29 noiembrie 2009, nu numai că nu a făcut vreo referire la îmbunătăţirea proiectului lui G.D., dar nici nu a recunoscut întâlnirea cu acesta din data de 6 noiembrie 2007, arătând că: „În ceea ce-l priveşte pe G.D. nu aş putea susţine că îl cunosc, având în vedere că l-am întâlnit de două ori în viaţa mea: o dată anul trecut la o vânătoare şi a doua oară nu-mi amintesc cu precizie unde, fie la Parchetul General, fie la CSM. Această a doua întâlnire s-a petrecut cel mai probabil la începutul lunii noiembrie 2007. Cert este că nu am avut cu acesta discuţii în ce priveşte rezolvarea promovării examenului susţinut de G.D. (...)”.

În declaraţia dată în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, la data de 12 decembrie 2007, inculpatul C.E. a arătat: „Nu sunt sigur că m-am întâlnit vreodată cu domnul G.”.

În acelaşi dosar, nr. 11027/1/2007, inculpatul B.G. a dat o declaraţie, arătând că: „În virtutea relaţiei noastre foarte vechi am îndrăznit şă-l întreb (pe C.E.) dacă poate să monitorizeze evoluţia în concurs a domnului G. (…) O singură dată, domnul G. m-a vizitat fără să fie şi domnul C. Urma să-şi viziteze fiul în Bucureşti, am băut o cafea şi m-a întrebat dacă ştiu ceva despre concurs (...)”.

Nici inculpatul C.G., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 30 noiembrie 2007 nu s-a referit la refacerea proiectului de management al inculpatului G.D., dar a recunoscut întâlnirea cu C.E. din 6 noiembrie 2007, discuţia confidenţială pe care acesta a purtat-o cu inculpaţii B.G. şi G.D., precum şi împrejurarea că au avut loc discuţii despre sume de bani pe care unii candidaţi i-ar da pentru ocuparea unei funcţii de conducere.

Instanţa de fond a subliniat faptul că tocmai inculpatul G.D. a fost cel care, cu prilejul denunţului, a furnizat date ce apăreau pentru prima oară în ancheta penală, concretizând suma pretinsă de inculpatul C.E. şi suma oferită.

Nesinceritatea inculpatului G.D. în ceea ce priveşte retractarea mărturisirii anterioare a rezultat, în opinia instanţei de fond şi din faptul că în declaraţiile din cursul urmăririi penale acesta a susţinut că repetatele deplasări la Bucureşti erau pentru a face cumpărături în vederea unei apropiate nunţi ce avea loc în familia sa, deşi activităţile de supraveghere operativă au surprins în mod constant faptul că inculpatul s-a deplasat la Bucureşti în zilele de 18 octombrie, 6, 8 şi 15 noiembrie 2007 exclusiv pentru a se întâlni cu inculpaţii B.G. şi C.E. Mai mult, în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul nu a mai făcut astfel de susţineri.

Scopul pretins de inculpaţi, respectiv îmbunătăţirea proiectului de management, nu putea fi realizat, dat fiind că la data întâlnirilor dintre inculpaţi, respectiv, 6 şi 8 noiembrie 2007, proiectele de management ale candidaţilor erau deja depuse, iar versiunea că inculpatul G.D. putea susţine oral altceva decât ceea ce conţinea proiectul scris contrazice regulile de desfăşurare a concursului.

În baza acestor argumente, prima instanţă a apreciat că apărările inculpaţilor sunt nesusţinute de probe şi a considerat că retractările ulterioare ale inculpatului G.D. sunt nejustificate şi nesincere, situaţia de fapt fiind cea expusă de acest inculpat în denunţul formulat.

S-a reţinut că aspectele evidenţiate în declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului G.D. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor R.C.D. şi T.I. înregistrările audio-video, atât cele deja relevate, cât şi cele care surprind acţiunile ulterioare datei de 8 noiembrie 2011 ale inculpaţilor.

Astfel, instanţa s-a referit la martorul R.C.D., decedat pe parcursul procesului penal, care a dat în timpul urmăririi penale trei declaraţii, valorificate de instanţă în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

În declaraţia din 29 noiembrie 2007, martorul a arătat: „După câteva zile, nu aş putea preciza câte, am fost din nou solicitat de către C. să mai fac o deplasare în Bucureşti cu el şi cu G.D. Ne-am deplasat toţi trei (...) la biroul notarului B. şi (...) de aici, peste drum, la restaurantul Q. (...) unde mai trebuia să vină o persoană (...) Îmi amintesc că acest individ arăta ca trecut de 50 de ani, solid, cu mustaţă. După plecarea lui, am revenit la masă, iar din discuţiile purtate imediat de B.G. şi G.D., am realizat că B. era nemulţumit, exprimându-se că: nu este posibil să rogi un prieten să te ajute cu ceva şi să ceară asemenea sume, referindu-se la suma de 50.000 de euro. Tot în acea discuţie, G.D. era evident supărat, replica lui fiind: nici dacă îmi vând casa nu fac rost de atâţia bani, că ar putea face rost de 10.000 - 15.000 şi că mai bine rămâne procuror simplu.

Am plecat cu toţii de la restaurant nu după multă vreme şi, pe drum G.D. era tot supărat. Din discuţiile pe care le-a mai purtat până acasă cu C., am înţeles că acel domn, care a apărut în restaurantul „Q.” şi cu care au discutat circa 10 minute, se numeşte C. şi că este procuror în Parchetul General.

La un interval scurt, o zi sau două, la solicitarea lui G.D., am convenit să mai facem o deplasare în Bucureşti, de această dată doar el şi cu mine, întrucât trebuia să se deplaseze la biroul notarului B. Deşi nu mai aveam dispoziţie de atâtea drumuri, am fost de acord la rugămintea lui G.D. şi ne-am înţeles că, a doua zi, dimineaţa, să-l iau de la birou şi să-l duc la Bucureşti. Îmi amintesc că în preziua plecării G.D. m-a sunat şi mi-a cerut să-l împrumut cu 5.000. Nu a precizat ce 5.000, însă eu am înţeles că era vorba de euro sau dolari. L-am refuzat şi nu ştiu dacă a făcut rost din altă parte, şi nici pentru ce anume avea nevoie.

A doua zi ne-am deplasat, G.D. şi cu mine, în Bucureşti, direct la biroul notarial al lui B.G., aici a intrat doar G.D., a rămas cel mult 10 minute, a ieşit şi am pornit direct spre Piteşti, respectiv Râmnicu Vâlcea. Precizez că îmi amintesc cu exactitate faptul că, la ieşirea din biroul notarial, G.D. era într-o dispoziţie bună şi mi-a spus: sunt mai liniştit, mai uşor. Nu a dat alte amănunte şi nici eu nu l-am întrebat. Deplasarea Piteşti-Bucureşti şi retur a fost scurtă, nu ne-am abătut de la drum, nu am luat masa, nu am contactat alte persoane (...)”.

S-a constatat că aceleaşi susţineri se regăsesc şi în declaraţia acestui martor din data de 04 decembrie 2007, ca şi în declaraţia sa din 25 februarie 2008, ambele fiind menţinute în mod expres de către martor.

Prima instanţă a prezentat faptul că interceptările telefonice prezentate anterior arată cum inculpatul G.D., imediat după ce în data de 07 noiembrie 2007 (ora 15,39) a fost anunţat de inculpatul C.G. de necesitatea deplasării în Bucureşti pentru a doua zi „în varianta propusă de el”, l-a contactat telefonic pe martorul R.C.D. (ora 16,16) solicitându-i suma de 5.000 euro împrumut (aspect relatat şi de martor în declaraţie).

De asemenea, s-a făcut referire la împrejurarea că, refuzat fiind de martorul R., după 3 minute (ora 16,19) inculpatul G.D. l-a sunat pe martorul T.I. pentru a-i solicita 5.000 euro, bani de care avea nevoie cel târziu a doua zi dimineaţa.

Audiat, martorul T.I. a declarat în cursul urmăririi penale: „Îmi amintesc că, în urmă cu câteva săptămâni (...) acesta m-a contactat pe telefonul mobil şi mi-a solicitat să-l împrumut de urgenţă cu suma de 5.000 de euro. Discuţia a avut loc într-o după-amiază şi ştiu că, iniţial, am convenit ca să îi dau această sumă a doua zi dimineaţa acasă sau la birou. Până la urmă i-am remis această sumă în aceeaşi seară în care mi-a şi cerut-o (...)”.

Martorul T.I. a fost audiat şi în cursul cercetării judecătoreşti, menţinându-şi declaraţia prin care a confirmat împrumutul sumei de 5.000 de euro acordat inculpatului G.D.

Precizarea suplimentară a martorului, nerelevată în cursul urmăririi penale, în sensul că inculpatul G.D. i-a explicat că „aceşti bani îi sunt necesari pentru cheltuielile cu nunta, respectiv lăutari, băutură, ceva de genul acesta” a fost apreciată de instanţă ca fiind făcută de conivenţă cu inculpatul menţionat.

Deşi martorul T.I. a afirmat în instanţă că au fost exercitate asupra sa presiuni la sediul DNA, când instanţa i-a solicitat să indice în concret, la ce presiuni face referire, acesta a precizat că unul dintre procurori i-a pus în vedere să declare adevărul „fiindcă altfel ar putea deveni din martor - inculpat”, însă a precizat că procurorul în faţa căruia a dat declaraţie nu a exercitat nici o presiune asupra sa.

Instanţa de fond a apreciat că motivul pentru care inculpatul G.D. nu i-a dezvăluit martorului T. adevăratul motiv pentru care îi solicitase împrumutul avea legătură cu specificul infracţiunilor de corupţie, care au un caracter confidenţial. Mai mult, s-a constatat că inculpatul nu a solicitat probe pentru a dovedi că, într-adevăr, la data respectivă a plătit lăutarii sau a cumpărat băutura pentru nuntă.

În opinia primei instanţe, toate acţiunile ulterioare ale inculpaţilor au conturat perfect activitatea infracţională în care erau angrenaţi.

După plecarea intempestivă a inculpatului G.D. la Bucureşti în data de 8 noiembrie 2007, consecutivă procurării sumei de 5.000 de euro de la martorul T. (inculpatul a învederat la urmărirea penală că deţinea diferenţa, de 10.000 de euro), acesta a intrat în biroul notarului B., unde a rămas circa 10 minute, după care a revenit cu autoturismul condus de R.C.D. şi, împreună, au pornit direct spre Piteşti (supravegherea operativă şi planşele foto).

Martorul R.C.D. a precizat, în declaraţia din data de 25 februarie 2008: „Îmi amintesc cu exactitate faptul că, la ieşirea din biroul notarial, G.D. era într-o dispoziţie bună şi mi-a spus: sunt mai liniştit, mai uşor”.

Imediat după plecarea inculpatului G.D., inculpatul B.G. l-a anunţat telefonic pe C.E. (convorbirea de la ora 11,22) că îl aşteaptă la birou, iar la ora 13,34 inculpatul C. l-a înştiinţat pe B. că a pornit spre Biroul Notarial al acestuia.

Întâlnirea celor doi, B.G. şi C.E. la Biroul Notarial de pe C.F. a fost supravegheată operativ, înregistrarea fiind vizionată şi în cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţă publică. A rezultat că acesta a fost momentul în care B. i-a remis inculpatului C. cei 15.000 de euro primiţi de la inculpatul G.D., instanţa apreciind că apărarea inculpaţilor, în sensul că ar fi fost vorba de „proiectul de management”, neputând fi primită, din motivele anterior evocate.

În următoarele zile, de 12, 13 şi 14 noiembrie 2007, inculpaţii s-au căutat reciproc pentru a se asigura că lucrurile merg aşa cum doreau.

Dialogurile dintre inculpaţii B.G. şi C.G., transmise mai departe inculpatului G.D., au confirmat conştientizarea acestora privind modalitatea frauduloasă în care G.D. urma să promoveze examenul, fiind elocvente următoarele aprecieri:

- C.E. le-a transmis că G.D., „candidatul”, poate sta liniştit „că nu are nici o problemă, singura de care trebuie să se ocupe este organizarea petrecerii de după examen” (convorbire dintre B.G. şi C.G. în data de 12 noiembrie 2007);

- B.G. l-a asigurat pe C. că: „(...) îţi aduc aminte că problema nu mai e a noastră şi nici măcar a lui”.

În data de 16 noiembrie 2007 inculpatul G.D. a susţinut proiectul de management, iar în zilele următoare inculpaţii şi-au dau reciproc, asigurări, că totul merge conform planului.

Examenul scris a avut loc în data de 25 noiembrie, iar convorbirile din această zi şi din zilele ulterioare purtate între inculpaţi au demonstrat, în opinia instanţei de fond, încă o dată înţelegerea frauduloasă dintre ei, fiecare fiind pe deplin conştient de modul în care inculpatul G.D. urma să promoveze examenul.

În seara de 27 noiembrie 2007, ora 20,37, înaintea publicării rezultatelor la examinarea scrisă, inculpatul C.E. l-a contactat pe inculpatul B.G., anunţându-l că „fratele” lor a lua examenul, veste care a fost transmisă, imediat către C.G. şi G.D., reuşita lui G.D. fiind perfect caracterizată de inculpatul B.G. care o pune pe seama „datului din pedale”.

Materialul probator analizat a format convingerea instanţei că situaţia de fapt este cea expusă în rechizitoriu, respectiv că inculpatul G.D., cu sprijinul inculpaţilor B.G. şi C.G., a remis inculpatului C.E. suma de 15.000 euro pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor Comisiei de examinare, să-i ofere promovarea la concursul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor.

S-a constatat că potrivit datelor afişate pe site-ul CSM în seara zilei de 27 noiembrie 2007, inculpatul G.D. a câştigat concursul în vederea obţinerii funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

C. Activităţile desfăşurate în vederea promovării de către G.S. a examenului pentru ocuparea funcţiei de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Din înregistrările telefonice şi audio-video ambientale a rezultat că inculpatul C.E. a acţionat şi pentru a asigura promovarea examenului de către inculpatul G.S., care candida pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, determinând-o pe inculpata G.G.G., preşedintă a Comisiei de examinare a candidaţilor, să-i furnizeze acestuia subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor.

Astfel, inculpatul G.S., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, a candidat pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi îl cunoştea de mult timp pe inculpatul C.E.

Audiat în instanţă, inculpatul C.E. a arătat că în anul 1994 G.S. l-a ajutat în problemele de sănătate pe care le-a avut un membru al familiei acestuia, „recomandându-i doctori care chiar au făcut minuni”, astfel că inculpatul C. „a rămas cu un sentiment de recunoştinţă faţă de el şi de prietenie”. A precizat că motivul pentru care a hotărât să nu facă parte din comisia de examinare a fost tocmai împrejurarea că inculpatul G.S. i-a adus la cunoştinţă că s-a înscris la examen, în condiţiile în care îl cunoştea şi pe contracandidatul acestuia, procurorul N.D.

În schimb, instanţa a reţinut că după data de 14 noiembrie 2007, când inculpatul G.S. a susţinut proiectul de management, inculpatul C.E. a manifestat un deosebit interes faţă de modul în care s-a prezentat inculpatul G.

Mai mult, în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul C. a recunoscut că a abordat subiectul concursului de promovare în funcţii de conducere, încă din luna octombrie, cu inculpata G.G.G.:

„În virtutea relaţiilor de prietenie, de foarte bună colaborare profesională cu G.G.G., mi-am permis să am o discuţie cu aceasta în luna octombrie despre concursul ce urma să aibă loc”.

S-a reţinut că la 14 noiembrie 2007, inculpatul C.E. a contactat-o pe inculpata G.G.G. „ca să o întrebe ce s-a întâmplat la examen” (declaraţie instanţă), convenind cu aceasta că, pe larg, vor dezbate problema a doua zi. Această convorbire a avut loc la ora 18,37 şi la doar un minut de la această discuţie, C.E. l-a contactat pe inculpatul G.S., căruia i-a transmis din partea „doamnei doctor să fie liniştit”.

S-a considerat că „Doamna doctor” era inculpata G.G.G., în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti inculpatul C. precizând că: „Dl. G. a înţeles că e vorba de doamna G. pentru că prietenii, cei apropiaţi, aşa îi spuneau, în semn de apreciere”.

Prima instanţă a apreciat că deşi inculpatul C. a afirmat că „târziu a primit un telefon de la G.S.” şi că, simţindu-l „agitat”, şi-a permis „să-i spună o minciună, adică să stea liniştit” că a vorbit cu doamna doctor, interceptările convorbirilor telefonice contrazic această afirmaţie, întrucât inculpatul C. e cel care l-a contactat pe G.S., la mai puţin de un minut de la convorbirea cu inculpata G.

S-a reţinut că a doua zi, în data de 15 noiembrie 2007, aflând rezultatul obţinut la proba de susţinere a proiectului de management, foarte puţin peste cel al contracandidatului său, inculpatul G.S. l-a sunat pe inculpatul C.E., reproşându-i atitudinea inculpatei G.G.G.:

Redăm din convorbirea telefonică purtată în data de 15 noiembrie 2007, ora 13:48:40:

„C.E.: Da!

G.S.: Auzi, ai (...) ai (...) ai ceva date în plus despre (...)

C.E.: Nu, n-am cum că (...)

G.S.: Deci eu am opt (...)

C.E.: Ai mai mult cu vreo zece sau cât? Douăzeci?

G.S.: Opt şaizeci şi cinci şi el are opt patruzeci!

C.E.: Da, da! Hai, mă (...) (neinteligibil) (...)

G.S.: Opt, opt treizeci! Opt treizeci şi cu opt şaizeci!

C.E.: (...) (neinteligibil) (...) nu-i (...) Dar, oricum (...)

G.S.: Ăă, femeia a jucat strâmb!

C.E.: A noastră?

G.S.: O să-ţi (...) a, să-ţi povestesc, ai să-nebuneşti! Nu faci nici un pas fără să-mi spui şi fără să-ţi spun în seara asta!

C.E.: Aha!

G.S.: Deci o să-ţi povestesc de cazi jos! (...)”.

Prima instanţă a considerat că din convorbirile telefonice interceptate şi din rapoartele de supraveghere operativă a rezultat modul în care inculpatul C.E. a acţionat pentru obţinerea subiectelor de la proba scrisă.

Astfel, în data de 23 noiembrie 2007 a avut loc o convorbire telefonică între inculpaţii C.E. şi G.G.G., în care aceştia au stabilit o întâlnire ce parea dinainte convenită, dat fiind că în cuprinsul conversaţiei nu se face nici o referire asupra motivului întâlnirii:

C.E.: Î (...) Î (...) în jurul orei unu sunteţi?

G.G.G.: Păi da’ plecăm la doisprezece, nu ştiţi?

C.E.: Da’ haideţi că încerc să (...) fac tot posibilul s-ajung până la douăsprezece, da?

G.G.G.: Bine! Bine! (…)”.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C.E. a recunoscut că a existat această discuţie telefonică, în jurul orelor 11,30 cu G.G.G., dar a susţinut că întâlnirea nu a avut loc, dat fiind că aceasta a plecat la ora 12,00 din sediul instituţiei, datorită unei acţiuni de deratizare.

S-a apreciat că această explicaţie oferită de inculpatul C.E. este, însă, puţin credibilă.

Astfel, instanţa de fond a apreciat ca neconvingătoare explicaţia inculpatului C.E., care, dându-şi seama din discuţiile cu G.S. că acesta întâmpina dificultăţi la partea de management, s-a oferit să-i procure el de pe internet subiectele care s-au dat în anii anteriori, însă a găsit doar 50 de întrebări, în loc de 150, astfel că dorea să o întrebe pe G.G.G. „de ce nu se găsesc pe site toate subiectele”.

S-a apreciat că inculpata G.G.G. nu avea nici o legătură cu publicarea pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii a subiectelor de la concursurile anterioare şi, mai mult, nu se putea înţelege la ce i-ar fi folosit candidatului G.S. informaţia referitoare la găsirea sau nu a subiectelor pe site.

Instanţa a considerat că, implicit, inculpatul C.E. a afirmat că la întâlnirea din faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care a avut-o cu G.S. în data de 23 noiembrie 2007, ora 16,55, i-a dat lui G.S. o parte din subiectele de examen, inculpatul C. arătând că e vorba de subiectele din anii anteriori, luate de pe internet.

În acest sens, s-a apreciat drept elocventă discuţia telefonică surprinsă între inculpaţii C.E. şi G.S. din data de 23 noiembrie 2007, ora 14,55 deoarece inculpatul C.E. l-a anunţat pe G.S. că a obţinut doar o parte din subiecte, „o jumătate din prăjitură”, ceea ce i-a provoacă acestuia din urmă o reacţie de nemulţumire:

„C.E.: Măi, eu (...) ăă, cum să zic (...) e numai jumătate, măi (...) din prăjitură.

G.S.: E nasol! De ce, mă, n-ai putut (...)

C.E.: Aş (...) Aştept, măi frate, aştept.”

De asemenea, instanţa a apreciat ca fiind greu de înţeles folosirea de către cei doi a unui limbaj codat.

Întâlnirea dintre inculpaţii C.E. şi G.S. a fost surprinsă şi în Raportul de supraveghere operativă realizat în baza autorizaţiei de înregistrare ambientală, nota întocmită aratând că, începând cu ora 16,10, inculpatul C.E. a aşteptat în autoturismul său, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a arătat, de asemenea, că la ora 16,55 a apărut inculpatul G.S., a intrat în autoturismul inculpatului C.E., unde a rămas cinci minute, după care a plecat, acesta fiind momentul în care a primit subiectele de examen, lucru, de altfel, recunoscut de inculpatul C.E., însă cu precizarea că ar fi fost vorba de subiectele de la concursurile anterioare, afişate pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii.

Şi convorbirile telefonice ulterioare surprinse între inculpaţi au confirmat că inculpatul C.E. reuşise să obțină doar o parte din subiectele de examen, acesta îndemnându-l pe G.S. să înveţe jumătate din materie şi, cu puţin noroc, va promova examenul:

„C.E.: Ce faci, mă, G.?

G.S.: Uite, citesc.

C.E.: Citeşte, mă tată, mă, ia mă şi tu măcar juma’ de materie, parcurge-o, poate ai dracu puţin noroc (...)

G.S.: Tu ce faci?

C.E.: Mi-e necaz (...) Păi, uite, nu vezi (...) tot stau şi mă gândesc (...) Aveam şi noi ocazia să facem un cxxxx (...) şi l-am făcut praf (...) Citeşte şi tu!

G.S.: Păi citesc!

C.E.: Poate om avea noroc (...) La ce oră ai examenul?

G.S.: La nouă şi jumătate.

C.E.: Hai că-l mai sun pe ăsta (...)”.

Din această convorbire a transpărut şi regretul inculpatului C.E. că nu a obţinut şi cealaltă parte a subiectelor, iar probele administrate au dovedit intervenţia pe care a făcut-o în acest sens asupra unui alt membru al comisiei de examinare, martorul C.R., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care făcea parte din comisia de examinare şi căruia îi revenea sarcina să elaboreze subiectele la secţiunea managementul comunicării.

Acest martor a relatat, în mod amănunţit, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cum, în data de 22 noiembrie 2007 a fost abordat de inculpatul C.E., care i-a solicitat în mod voalat subiectele ce vor fi date spre rezolvare la examenul din data de 25 noiembrie 2007, întrebându-l dacă le-a conceput.

A precizat că deşi refuzat, inculpatul C.E. a insistat şi a doua zi, în data de 23 noiembrie 2007, în încercarea de a-l contacta pe martor, sunându-l de mai multe ori pe telefonul mobil şi aşteptându-l în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la ora 19,53, conform rapoartelor de supraveghere.

În acest interval au fost înregistrate mai multe convorbiri telefonice între inculpaţii C.E. şi G.S. care arată motivul aşteptării din faţa sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a inculpatului C.E.

După ce a fost abordat de inculpatul C.E., martorul C.R. a informat conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întocmind Nota înregistrată din 23 noiembrie 2007 la Cabinetul Procurorului General al României.

În această notă, procurorul C.R. a arătat:

„În cursul zilei de azi, 22 noiembrie 2007, în jurul orelor 17,00, s-a prezentat în biroul meu, domnul procuror C.E. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care m-a întrebat dacă am întocmit subiectele şi baremul pentru concurs. I-am răspuns că nu întrucât vor fi întocmite în cadrul Comisiei, cu o zi înainte de concurs. Întocmesc prezenta întrucât apreciez ca nefiind deontologică întrebarea domnului procuror C.”.

Despre această notă informatică au aflat şi inculpaţii C.E. şi G.S., discuţia telefonică dintre aceştia din data de 27 noiembrie 2007 fiind relevantă sub aspectul implicării infracţionale a celor doi. Astfel, inculpatul C.E. i-a spus inculpatului G.S. că: „Ştii ce a făcut, mă, Robert (...) s-a dus la aia mare (...) i-a zis că a fost abordat (...) şi că se retrage (...)”.

Deşi inculpatul C.E. a folosit o exprimare impersonală „a fost abordat”, inculpatul G.S. l-a întrebat direct: „I-a zis de tine?”, iar C.E. a răspuns: „Da”.

Audiat şi în cursul cercetării judecătoreşti, martorul C.R. şi-a nuanțat, oarecum depoziţia, în sensul că arată că „a existat un complex de factori care m-a determinat să iau hotărârea de a mă retrage din comisie”.

A confirmat însă că a fost abordat de C.E., menţinându-şi depoziţia din cursul urmăririi penale: „Nu-mi amintesc exact cum s-a desfăşurat întâlnirea cu dl. C.E. pentru că au trecut 3 ani de atunci, dar este posibil ca lucrurile să se fi petrecut aşa cum am arătat în declaraţia dată la urmărirea penală”.

Martorul, în cursul aceleiaşi declaraţii dată în instanţă a arătat că: „Dl. C.E. nu mi-a cerut în mod explicit să îi dau subiectele dacă le-am elaborat, dar impresia mea subiectivă a fost că abordarea era nepotrivită pentru că un membru al comisiei nu trebuie întrebat despre elaborarea subiectelor”.

În cauză a fost audiat şi martorul D.D.N. care, în calitate de director adjunct al Institutul Naţional al Magistraturii, a coordonat desfăşurarea concursului din noiembrie 2007.

Atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă acest martor a confirmat cele susţinute de martorul C.R., cu referire la motivul retragerii acestuia din comisie.

Martorul I.A.D. a confirmat situaţia expusă de martorul D.D., arătând, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că: „În 23 noiembrie (...) am fost anunţat de D.D. că unul dintre membrii Comisiei a anunţat că doreşte să se retragă din comisie. Era vorba de domnul procuror C.R., iar în acel moment dl. D.D. mi-a spus că retragerea se datora unor motive personale, de familie”.

De asemenea, martorul S.M., director al Institutul Naţional al Magistraturii la acel moment, a atestat aceleaşi împrejurări: „Cu o zi sau două înainte de susţinerea ultimei probe, dl. D.D. mi-a adus la cunoştinţă că dl. procuror C.R. se retrage din comisie din motive personale”.

Martorul L.C. a prezentat aceeaşi situaţie, arătând că: „am fost contactat telefonic de dl. D.D., care mi-a spus că un membru al comisiei s-a retras şi eu, în calitate de supleant, trebuie să îi iau locul”.

Probele evidenţiate mai sus au confirmat, fără dubiu, abordarea martorului C.R. de către inculpatul C.E., precum şi caracterul determinant al acestei abordări în retragerea intempestivă a martorului C.R. din Comisia de examinare, în cursul desfăşurării examenului, cu o zi înainte de întrunirea comisiei pentru întocmirea subiectelor la proba scrisă.

Aceste probe, în acelaşi timp, au întărit convingerea instanţei că acelaşi scop l-a avut inculpatul C.E. şi în întâlnirea solicitată inculpatei G.G.G., cu care se afla într-o relaţie mult mai apropiată „de prietenie, de foarte bună colaborare profesională”, cum însuşi inculpatul C.E. o recunoaşte.

Inculpata G.G.G., însă, nu a reacţionat aşa cum a făcut-o martorul C.R., ci i-a furnizat inculpatului C.E. „jumătate de prăjitură”.

În cauză au fost audiaţi ca martori toţi membrii comisiei de examen, din depoziţiile cărora a rezultat că inculpata G.G.G. a adus seturile de întrebări pentru proba scrisă, iar acestea, cu mici modificări, mai ales de formă şi nu de conţinut, au constituit variantele de întrebări pentru concurs (martorii G.D., martora M.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru disciplina de organizare judiciară, martorul L.V., membru al comisiei).

Aceste declaraţii au atestat că subiectele care au făcut obiectul testării candidaţilor la examenul scris din data de 25 noiembrie 2007, la disciplina managementul instanţelor au fost concepute de către inculpata G.G. la o dată anterioară celei de 24 noiembrie 2007.

La acel set de întrebări candidatul G.S. a răspuns aproape fără greşeli, cele câteva răspunsuri incorecte datorându-se, probabil, micilor modificări ce au fost aduse subiectelor, astfel cum au arătat membrii comisiei ale căror declaraţii au fost prezentate mai sus.

Or, s-a reţinut că, potrivit datelor furnizate de anunţul afişat pe site-ul CSM din seara de 27 noiembrie 2007, ora 21,00, inculpatul G.S. a câştigat concursul pentru obţinerea funcţiei de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Instanţa de fond a menţionat în sentinţa pronunţată că interceptările telefonice, înregistrările audio-video ambientale şi acţiunile ulterioare ale inculpaţilor au întregit şi confirmat activitatea infracţională a acestora.

Astfel, s-a apreciat drept relevantă în ceea ce priveşte implicarea sa în promovarea inculpatului G.S. iniţiativa inculpatei G.G.G. de a-l suna pe inculpatul C.E. în seara de 27 noiembrie 2007, înainte de afişarea rezultatelor pe site-ul CSM, comunicându-i acestuia că „e de bine!”.

Faptul că inculpata G. se referea la reuşita la examen a lui G.S. a rezultat din împrejurarea că inculpata G.G.G. i-a făcut cunoscut lui C.E. nota obţinută de contracandidatul acestuia, procurorul N.D., care luase doar 6.

Cu ocazia acestei convorbiri (din 27 noiembrie 2007, ora 19,53), inculpatul C.E., implicit, s-a scuzat faţă de G.G.G. că are multă treabă şi nu a reuşit să treacă pe la ea, dar inculpata îl asigură că-l aşteaptă a doua zi când vor despica firul în patru.

În aceeaşi seară, inculpatul C.E. a sunat-o pe martora G.C. şi i-a comunicat acesteia că „a repurtat o victorie istorică”, că are o impresie bună despre sine şi că tocmai se îndreaptă spre „o întâlnire cu băieții care l-au chemat să-i mulţumească!”.

S-a reţinut că, într-adevăr, în data de 27 noiembrie 2007, în jurul orei 19,00, inculpatul C.E., împreună cu G.S. şi martorul D.C. au sărbătorit victoria în localul „C.R.”, rezultatul concursului fiindu-le cunoscut anterior afişării oficiale a acestuia pe site-ul CSM.

A doua zi, 28 noiembrie 2007, în cursul dimineţii, a fost înregistrată audio-video ambiental o discuţie între C.E. şi martora B.E., C. spunându-i colegei sale de birou modul în care a aranjat cu G. ca să ia G. examenul:

„C.E.: Băi, am şi eu la capitală pe unu’ (...) prieten de-al nostru. L-am băgat pe ţeavă pe G.

B.E.: Mai încet!

C.E.: M-a rugat C. să-l susţin pe G. să-l pună (...) Ştii că eu sunt prieten cu G. şi era şefă de comisiei şi (...) am aranjat cu ea, cu (...) şi a luat G. (...) G. examenu’, ştii? (...).

B.E.: Îi ţine (...) îi ţine locu’ lu’ N.? Îi ţine locul lui N., ăsta G.?

C.E.: I-a luat locu’ lu’ N.

B.E.: Da’ ce e cu N.?

C.E.: Nu mai e, deloc!

B.E.: De ce? N-a (...)

C.E.: I-a expirat şi n- a luat examenu’.

B.E.: A, a dat examen şi n-a luat? Îhî!

C.E.: Am aranjat şi noi omu’ nostru (...).

Martora B.E., atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a confirmat realitatea discuţiei, recunoscând în înregistrarea ce i-a fost prezentată atât vocea sa, cât şi vocea inculpatului C.E.

Deşi, în declaraţia dată la urmărirea penală de către martoră s-a consemnat şi pasajul: „realizez că, într-adevăr, el îmi spunea despre aranjarea examenului în favoarea lui G.”, în cursul cercetării judecătoreşti martora B.E. a precizat că, datorită emoţiilor, jenată fiind faţă de colegi, nu a dat foarte multă importanţă expresiilor din acea declaraţie pe care a semnat-o, iar această expresie nu-i aparţine.

Făcând referire la aceste precizări ale martorei, instanţa de fond a apreciat că nu au relevanţă sub aspect probator, întrucât nu poziţia subiectivă a martorei constituie probă, ci împrejurarea pe care a confirmat-o, în sensul că înregistrările audio-video ambientale reprezintă realitatea, discuţia între ea şi C.E. a avut loc, iar vocile le aparţin.

De altfel, s-a menţionat că nici inculpatul C.E. nu a contestat realitatea înregistrării, dar a motivat că, de fapt, „s-a lăudat” cu intervenţia sa la G.G.G., pentru a-i spori prestigiul lui G.S.

Instanţa a considerat, cu toate acestea, că nu este vorba de „laudă” şi că inculpata G.G.G. chiar i-a furnizat inculpatului C.E. subiectele de examen, astfel cum a rezultat şi din discuţia telefonică pe care inculpatul C.E. a purtat-o în data de 01 decembrie 2007 cu soţia sa.

În acest sens, s-a relevat că în contextul în care împotriva inculpaţilor se începuse urmărirea penală, iar televiziunile transmiteau date despre cercetările DNA cu privire la suspiciunile legate de fraudarea examenelor pentru ocupare unor funcţii de conducere la parchete, inculpatul C.E., plecat din Bucureşti, şi-a sunat soţia pe care a întrebat-o despre ultimele ştiri prezentate în media.

S-a precizat că soţia inculpatului i-a relatat că acum sunt şase învinuiţi şi că tocmai o văzuse la televizor pe „doamna, (...) care urca într-o maşină (...) doamna de la care ai zis că ai luat (...) aşa”.

Din imaginile transmise la postul R., aflate la dosar, a rezultat că la momentul la care avea loc convorbirea, G.G.G., învinuită la acea dată, ieşea de la sediul DNA, fiind filmată în timp ce urca într-o maşină.

Astfel, între C.E. şi soţia sa, în data de 01 decembrie 2007, ora 10,53 a avut loc următoarea discuţie telefonică din care instanţa a concluzionat că inculpatul a înţeles la ce doamnă se referă soţia sa şi ce anume a luat de la aceasta:

„C.E.: Ce-au mai zis nemernicii? (...) pe la (...) tele (...).

C.C.: Păi, acum a zis că-s 6 persoane, şi am văzut-o şi pe doamna, ştii tu, de la cine aşa (...)

C.E.: Hm!

C.C.: Dar numai am văzut-o când se urca la o maşină.

C.E.: Îhî!

C.C.: Doamna (...) care ai zis că ai luat de la ea (...) aşa.”

Încadrarea juridică şi apărările inculpaţilor.

1. Inculpatul C.E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În cursul urmăririi penale a arătat că nici nu îl cunoaşte pe G.D., dar că e posibil să-l fi întâlnit de câteva ori, accidental.

În cursul cercetării judecătoreşti a oferit o altă versiune, arătând că, la rugămintea lui B.G. a acceptat să-l ajute pe G.D. în refacerea proiectului de management.

Cu referire la G.S., a arătat că nu a încercat şi nici nu a obţinut subiectele pentru testarea scrisă, ci a dorit doar să-l ajute în pregătirea examenului preocupându-se de procurarea subiectelor date la examenele anterioare şi publicate pe internet.

Instanţa de fond a considerat că analiza probatoriului administrat în cauză şi înfăţişat în secţiunile precedente contrazic aceste apărări.

Inculpatul a formulat o serie de apărări privind legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitând următoarele:

a) Înlăturarea denunţului formulat de inculpatul G.D., întrucât acesta nu este mijloc de probă, ci mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

S-a apreciat că apărarea nu poate fi primită, din datele dosarului rezultând că, la data de 29 noiembrie 2007, inculpatul G.D., faţă de care la acel moment se dispusese începerea urmăririi penale cu privire la cumpărarea influenţei inculpatului B.G., asupra unor magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii, odată cu aducerea la cunoştinţă a acestei învinuiri, a înţeles să formuleze un denunţ penal, cu privire la cumpărarea influenţei lui C.E. şi la ajutorul pe care i l-au dat în acest sens inculpaţii B. şi C.

S-a stabilit că atât în denunţul penal, cât şi în declaraţia dată în ziua de 29 noiembrie 2007, inculpatul G.D. a făcut aceleaşi mărturisiri, declaraţii luate, în calitate de învinuit, în raport de măsura deja dispusă, aşa cum s-a arătat, de începere a urmăririi penale împotriva sa.

În cursul aceleiaşi date de 29 noiembrie 2007, inculpatul a revenit asupra mărturisirii iniţiale, pe care a înlăturat-o.

În contextul revenirii, la aceeaşi dată de 29 noiembrie 2007, asupra mărturisirii iniţiale, valorificarea recunoaşterii iniţiale a inculpatului s-a făcut, conform art. 69 C. proc. pen., prin coroborarea cu faptele şi împrejurările ce au rezultat din ansamblul probator administrat în cauză, prezentate în secţiunea B de mai sus.

b) Nelegalitatea înregistrărilor audio-video efectuate în perioada 17 octombrie 2007 - 29 noiembrie 2007, întrucât au fost realizate în faza actelor premergătoare, sens în care s-a invocat Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, din considerentele căreia se desprinde concluzia că astfel de probe nu pot fi administrate decât în faza de urmărire penală.

Nici această apărare nu a putut fi primită.

Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 962 pronunțată în 25 iunie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., în raport de prevederile art. 2 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

S-a arătat că textul art. 91¹ C. proc. pen., pe care Curtea Constituţională nu l-a declarat, până la acest moment, neconstituţional, se referă inclusiv la „pregătirea unei infracţiuni”, astfel că emiterea autorizaţiei cerută de aceste dispoziţii poate avea loc şi înainte de săvârşirea unei infracţiuni, când practic, nu poate exista urmărire penală începută, nici in rem nici in personam.

Pe de altă parte, considerentele unei decizii a Curţii Constituţionale sunt obligatorii în cazul deciziilor de admitere, întrucât asupra celor de respingere există posibilitatea revenirii de către Curtea Constituţională, astfel cum s-a întâmplat în jurisprudenţa acesteia.

Mai mult, chiar în cazul deciziilor de admitere, acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, ori în speţă, se invocă o decizie de respingere pronunţată de Curtea Constituţională în anul 2009 în legătură cu o situaţie ce a avut loc în anul 2007.

c) Înlăturarea înregistrărilor telefonice aflate la dosar întrucât în cauză, datorită mijloacelor tehnice utilizate la interceptare, nu se poate realiza o expertiză tehnică a acestora.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2011 s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice, care să stabilească:

1. dacă înregistrările/interceptările audio şi/sau video sunt autentice;

2. dacă înregistrările/interceptările au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conţinute pe suporţii expertizaţi şi nu reprezintă o copie a acestora;

3. dacă înregistrările/interceptările conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere);

4. dacă înregistrările/interceptările au fost realizate cu echipamentul tehnic aflat în dotarea DNA - Serviciul Tehnic.

Instanţa de fond a reţinut că expertul criminalist autorizat G.P. a întocmit Raportul de expertiză criminalistică din 10 ianuarie 2012, formulând următoarele concluzii:

1. Înregistrările/interceptările audio şi audio-video în litigiu, indicate în tabelul 1, se prezintă sub formă de copii sau transferări ale înregistrărilor originale, neîndeplinind astfel, în mod cumulativ, cele trei cerinţe pentru a fi declarate autentice.

2. Înregistrările/interceptările audio şi audio/video în litigiu nu au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conţinute pe suporţii expertizaţi, reprezentând copii fidele ale acestora (cele de pe suporturile L8, L11, L17 şi L24) sau transferări realizate cu acurateţe ale acestora (înregistrările de pe suportul L18).

3. În urma examinării cu sistemele şi echipamentele din dotarea LIECB a rezultat că înregistrările/interceptările nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere).

4. Potrivit pct. 2 de mai sus, înregistrările de pe suporturile optice L17, L18 şi L24 nu au fost realizate direct în această formă cu echipamentul tehnic aflat în dotarea DNA - Serviciul Tehnic. Ţinând cont de punctul 3, de mai sus, este foarte probabil ca înregistrările originale din care provin înregistrările examinate să fi fost realizate cu echipamente din dotarea DNA - Serviciul Tehnic.

Echipamentele cu care au fost realizate înregistrările de pe suportul L8 şi L11 fac obiectul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În absenţa acestora nu se poate răspunde la problema formulată în raport cu aceste înregistrări.

Faţă de concluziile raportului de expertiză criminalistică, prima instanţă a apreciat, argumentând în mod detaliat, că se justifică valoarea probatorie dată interceptărilor audio şi audio-video la care s-a făcut trimitere în hotărârea atacată, în secţiunea privind expunerea situaţiei de fapt şi analiza probelor administrate.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind esenţială concluzia din Raportul de expertiză criminalistică potrivit căreia „în urma examinării cu sistemele şi echipamentele din dotarea LIECB a rezultat că înregistrările/interceptările nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere)”.

S-a precizat că acestea nu îndeplinesc condiţia de simultaneitate, întrucât sunt înregistrări de tip digital, materie în care proba digitală originală nu are decât un sens pur cronologic, al naşterii informaţiei, iar orice copie al unei înregistrări digitale are exact acelaşi conţinut ca şi înregistrarea originală.

Împrejurarea că nu s-au examinat decât echipamentele tehnice aparţinând DNA, nu şi cele ale SRI cu care s-au realizat interceptările telefonice a fost apreciată ca nefiind relevantă în cauză, câtă vreme art. 91⁶ C. proc. pen. reglementează expertiza mijlocului de probă (CD/DVD) şi nu a mijlocului prin care s-a obţinut proba (echipamentele).

A fost considerat relevantă concluzia expertului în sensul că interceptările telefonice sunt nealterate.

Instanţa de fond a analizat înscrisul depus la dosar de către expertul recomandat de către părţi [conform art. 120 alin. (3) C. proc. pen.] înscris denumit „obiecţiuni la raportul de expertiză” şi a constatat că, în esenţă, acesta nu cuprinde obiecţiuni propriu-zise, ci se invocă faptul că expertul recomandat nu a avut la dispoziţie toate materialele expertizate.

Această susţinere a fost apreciată ca neconformă realităţii, având în vedere că instanţa de fond a dispus, prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2022, o adresă către INEC conţinând solicitările expertului parte, prin care a dispus a se da curs acestor solicitări, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 75/2000.

S-a reţinut, totodată, că împrejurarea că expertul a examinat doar copiile ce i-au fost puse la dispoziţie de părţi, nefiind în ţară, nu este imputabilă instanţei.

Chiar şi așa, prima instanţă a subliniat faptul că cele 25 de CD/DVD-uri examinate de expertul-parte, sunt copiile exacte ale materialelor expertizate de INEC.

În legătură cu înscrisul denumit „obiecţiuni la raportul de expertiză”, instanţa de fond a făcut referire şi la aceea că expertul recomandat a mai făcut unele consideraţii ştiinţifice referitoare la metodologia utilizată de INEC, respectiv la programul E.T.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că prin registratură s-a mai depus un înscris intitulat „Obiecţiuni la raportul de expertiză”, însă acesta nu a putut fi luat în discuţie câtă vreme a fost depus după pronunţarea hotărârii.

În baza acestor considerente, Înalta Curte a respins solicitarea inculpatului C.E. de înlăturare din dosar a interceptărilor telefonice.

S-a precizat, totodată, că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor a fost analizată şi stabilită din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză şi nu doar pe baza interceptărilor şi înregistrărilor audio şi video.

De altfel, Înalta Curte a precizat că la solicitarea inculpaților, o parte din aceste interceptări şi înregistrări audio şi video au fost audiate/vizionate în şedinţă publică, niciunul dintre inculpaţi neformulând vreo obiecţie asupra realităţii acestora, iar inculpatul C.E. a recunoscut, în declaraţia dată în faţa instanţei, că a utilizat expresiile redate din interceptări sau înregistrări, oferind însă alte explicaţii privind sensul acestora.

d). Cu referire la cea de-a doua infracţiune, inculpatul C.E. susţine că nu se poate reţine în sarcina sa instigarea la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 deoarece în cauză nu există infracţiunea prevăzută de acest text, care are alt obiect, respectiv protejarea relaţiilor sociale ce vizează operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, ceea ce presupune ca informaţiile legate de tranzacţiile financiare să nu fie traficate ilegal.

S-a precizat că această apărare nu poate fi primită, întrucât textul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu face distincţiile la care se referă inculpatul, iar a admite o asemenea interpretare, doar pornind de la conţinutul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 ar însemna ca legiuitorul să fi lăsat în afara ilicitului penal permiterea accesului la orice alte informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, mai puţin cele de natură financiară, interpretare ce nu poate fi acceptată.

e). Referitor la aceeaşi infracţiune, inculpatul C.E. a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la scopul urmărit, care trebuie să fie obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, ori în cauză nu s-a probat că inculpata G.G.G. ar fi obţinut astfel de foloase de la inculpatul G.S.

Înalta Curte a respins această apărare, arătând că textul incriminator [art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000] condiţionează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de existenţa scopului special, respectiv obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

S-a considerat că este reală împrejurarea că inculpatul C.E. a fost persoana căreia i s-a permis accesul neautorizat, iar beneficiarul folosului a fost inculpatul G.S.

Înstanţa a precizat că în speţă, în sarcina inculpatului C.E. se reţine instigarea la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b), faptă comisă de inculpata G.G.G. în scopul obţinerii pentru altul (G.S.) de foloase necuvenite.

Foloasele necuvenite, în accepţiunea legii, privesc orice avantaj de natură patrimonială sau nepatrimonială, iar în speţă folosul necuvenit era obţinerea frauduloasă a funcţiei de prim-procuror de către inculpatul G.S.

Din ansamblul probelor administrate Înalta Curte a reţinut că:

i) inculpatul C.E., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul lunii noiembrie 2007, a pretins de la inculpatul G.D. suma de 25.000 euro, din care a primit efectiv suma de 15.000 euro pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucură asupra membrilor Comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui G.D. promovarea examenului pe care acesta îl susţinea pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

S-a menţionat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.

ii) De asemenea, Înalta Curte a mai reţinut că acelaşi inculpat, în cursul lunii noiembrie 2007, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata G.G.G., preşedintă a comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor să furnizeze inculpatului G.S. subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor, urmărind asigurarea promovării acestuia în funcţia de conducere pentru care candida, respectiv prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.

S-a constatat că cele două infracţiuni sunt comise în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

2. Inculpatul G.D. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Pe lângă apărările vizând netemeinicia acuzaţiilor, inculpatul a invocat, cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, o serie de excepţii de nelegalitate:

1. O parte din excepţiile de nelegalitate au fost invocate pe parcursul procesului, prima instanţă pronunţându-se asupra lor prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008, astfel că reiterarea acestora după terminarea cercetării judecătoreşti a fost apreciată ca nemaifiind posibilă, conform art. 332 C. proc. pen.

Prima instanţă s-a referit la excepţiile privind:

- inexistenţa unui act de sesizare a organului de urmărire penală cu privire la faptele şi persoanele trimise în judecată prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen.;

- nulitatea procesului verbal de sesizare din oficiu din 16 octombrie 2007;

- nelegala investire a organului de urmărire penală şi a procurorului;

- încălcarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen.

S-a precizat că toate aceste excepţii au fost analizate şi respinse ca nefondate prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008.

2. Inculpatul a solicitat înlăturarea denunţului formulat, considerând că acesta nu poate fi un mijloc de probă, ci un mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Această apărare a fost deja analizată de Înalta Curte în cadrul secţiunii ce-l priveşte pe inculpatul C.E., fiind respinsă pentru argumentele arătate.

3. S-a invocat încălcarea art. 68 alin. (1) C. proc. pen., argumentându-se că înregistrarea telefonică a convorbirii purtată în 30 noiembrie 2007 între inculpat şi procurorii de caz demonstrează exercitarea de ameninţări asupra sa.

Instanţa a respins această apărare, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât convorbirea invocată a avut loc în data de 30 noiembrie 2007, iar declaraţiile inculpatului, atât cele de recunoaştere, cât şi cea de retractare au fost date în 29 noiembrie 2007.

4. A susţinut că s-a produs încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin Comunicatul transmis la data de 05 decembrie 2007 de DNA către mass-media şi prin interviul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acordat reporterilor ziarului „G.”, publicat în 21 decembrie 2007.

Reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei respectivului comunicat şi a interviului la care se referă inculpatul, prima instanţă a precizat că asemenea împrejurări nu pot conduce la înlăturarea probatoriului administrat în cauză, în condiţii de deplină legalitate.

În ceea ce priveşte temeinicia acuzaţiilor, s-a reţinut că inculpatul G.D. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată, constând în două acte materiale.

Primul act material a constat în remiterea mai multor bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor membri CSM, să-i faciliteze promovarea examenului pentru funcţia de conducere vizată.

S-a arătat că Înalta Curte, analizând probatoriul administrat în cadrul secţiunii A de mai sus, a concluzionat că pentru această faptă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, argumentând în mod detaliat această apreciere.

Cel de-al doilea act material a constat în remiterea sumei de 15.000 de euro inculpatului C.E., cu complicitatea inculpatului B.G. şi C.G., pentru ca, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i asigure inculpatului G.D. ocuparea funcţiei de Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

S-a precizat că probele administrate au fost analizate de instanţa de fond, astfel cum s-a arătat în secţiunea B de mai sus şi au format convingerea prime instanţe că inculpatul G.D. se face vinovat de săvârşirea acestei fapte, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Constatând că pentru primul act material nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, în cauză nu a mai putut fi reţinută o rezoluţie infracţională unică, astfel cum impune art. 41 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, în baza art. 334 C. pen., Înalta Curte a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.D., din infracţiunea prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte a apreciat că este necesară schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni, nefiind suficientă doar înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece primul act a existat, în materialitatea lui, dar nu a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii, fiind necesar a se indica expres soluţia instanţei asupra acestei fapte, respectiv care este temeiul achitării.

Arătându-se că schimbarea de încadrare juridică a intervenit ca efect al achitării pentru una dintre fapte, Înalta Curte a apreciat că o asemenea măsură nu a putut fi pusă în discuţia părţilor, echivalând cu o antepronunţare, însă drepturile la apărare ale inculpaţilor nu au fost în nici un fel afectate, câtă vreme apărarea lor, însuşită de instanţă, a fost în sensul că pentru primul act material nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina acestora.

În concluzie, pentru prima infracţiune constând în acuzaţiile aduse inculpatului G.D. că a remis mai multe bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor membri ai CSM, să-i faciliteze promovarea în funcţia de conducere vizată, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sens în care a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fapta inculpatului G.D., de a remite inculpatului C.E. suma de 15.000 euro, cu complicitatea inculpaţilor B.G. şi C.G., pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor Comisiei de examinare a participanţilor la examenul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i asigure promovarea examenului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului.

3. Inculpatul B.G. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a precizat că inculpatul a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru argumentele prezentate în secţiunea A de mai sus, care prezintă analiza probelor administrate în cauză, Înalta Curte a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv, pentru inculpatul B.G., fapta constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2007, în schimbul unor foloase materiale primite de la inculpatul G.D., a promis acestuia că va interveni pe lângă membrii CSM pentru a-i asigura reuşita la examen.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte a reţinut că inculpatul B.G. s-a făcut vinovat de comiterea acesteia, astfel cum a rezultat din probele administrate şi analizate pe larg în secţiunea B a hotărârii instanţei de fond.

Astfel, s-a menţionat că încă de la prima întâlnire, inculpatul B. i-a promis inculpatului G.D. că-l va ajuta să promoveze examenul, oferindu-se să vorbească cu prietenii săi din CSM. Tot inculpatul B.G. a fost cel care l-a recomandat inculpatului G.D. pe inculpatul C.E., ca reprezentând „varianta sigură de promovare”.

Prin mijlocirea inculpatului B.G. a avut loc întâlnirea dintre G.D. şi C.E. din data de 06 noiembrie 2007 de la restaurantul „Q.” şi tot acesta s-a întâlnit cu G.D. în data de 08 noiembrie 2007, pentru a primi suma de bani şi a o remite mai departe inculpatului C.E.

Toate probele administrate în cauză şi care au conturat activitatea infracţională a inculpatului B.G. au fost prezentate în secţiunea B de mai sus.

În apărare, inculpatul B.G. a invocat argumente regăsite şi în apărarea inculpaţilor C.E. şi G.D., analizate anterior de către prima instanţă, respectiv cele referitoare la denunţul inculpatului G.D., încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., înregistrările efectuate în afara procesului penal (Decizia Curţii Constituţionale nr. 962/2009) şi observaţiile expertului parte la raportul de expertiză criminalistică.

Înalta Curte, pentru argumentele deja expuse, nu a reţinut aceste apărări, considerând că, din probele administrate, s-a făcut pe deplin dovada că inculpatul B.G., în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007 a mijlocit inculpatului G.D. avansarea unei sume de bani inculpatului C.E. (15.000 euro) pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru funcţii de conducere în parchete, să-i asigure promovarea examenului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.

4. Inculpatul C.G. a fost trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, constând în două acte materiale.

Pentru primul act material s-a reţinut că a înlesnit inculpatului G.D. darea unor foloase materiale inculpatului B.G., pentru ca acesta din urmă, prin influenţa pretinsă asupra unor membri CSM, să-i faciliteze promovarea examenului susţinut pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Probele administrate în cauză şi analizate pe larg, astfel cum s-a arătat în secţiunea A de mai sus au condus instanţa de fond la concluzia că pentru această faptă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

Oferirea de către inculpat a unei cantităţi de vin inculpatului B.G. nu constituia un fapt izolat şi nici nu s-a făcut în scopul cumpărării influenţei acestuia asupra unor membri CSM, care nu aveau nici o atribuţie în desfăşurarea concursului de promovare.

Cel de-al doilea act material a constat în complicitate la darea de către inculpatul G.D. a sumei de 15.000 euro inculpatului C.E.

Inculpatul C.G. nu a recunoscut participarea sa subiectivă la fapta comisă de inculpatul G.D., susţinând că nu a cunoscut interesul fraudulos urmărit de acesta în promovarea examenului, iar scopul întâlnirii de la restaurantul „Q.” ar fi fost să discute despre proiectul de management ce terbuia susţinut de G.D.

Cu toate acestea, în secţiunea B de mai sus, Înalta Curte a prezentat argumentele pentru care, în baza probelor administrate, nu a primit această apărare.

Participarea inculpatului C.G. a fost foarte bine caracterizată de chiar inculpatul G.D., care spunea despre acesta că era „persoana de legătură” dintre el şi inculpatul B.G.

Inculpatul C.G. a fost cel care l-a prezentat pe inculpatul G.D. inculpatului B.G., cunoscând exact care era scopul deplasărilor acestuia în Bucureşti.

Dialogurile, în limbaj codat, din discuţiile telefonice dintre C.G. şi G.D., C.G. şi B.G., C.G. şi martorul R.C.D., astfel cum au fost prezentate şi analizate în prima parte a hotărârii, au relevat că inculpatul C.G. era la curent cu toate elementele esenţiale ale convenţiei survenite între G.D. şi inculpatul C.E.

S-a apreciat că tocmai din acest motiv, inculpatul C.G. îi spunea lui G.D., în timpul examenelor, că singura sa preocupare era de a se pregăti pentru petrecerea de promovare, la examen trebuind să facă doar act de prezenţă.

Prima instanţă a precizat că tot inculpatul C.G. a fost cel care i-a solicitat martorului R.C.D. să facă o deplasare cu inculpatul G.D. la Bucureşti, în data de 08 noiembrie 2007, dată la care s-a remis suma de 15.000 de euro, spunându-i martorului că trebuie să-l aducă pe G.D. la notarul B.G., unde trebuia să pregătească lucrarea sau cazul ce urma să-l prezinte.

S-a apreciat că inculpatul C.G. era în deplină cunoştinţă că inculpatul G.D. nu avea de susţinut vreun proiect de management în data respectivă, cât despre pretinsul scop al întâlnirilor, respectiv refacerea proiectului de management, Înalta Curte a argumentat de ce această apărare, survenită pentru prima dată în cursul cercetării judecătoreşti şi în contradicţie cu apărările din cursul urmăririi penale, nu poate fi primită.

În afara apărărilor ce vizau temeinicia acuzaţiilor, în legătură cu care instanţa a realizat o analiză a probelor, pentru această infracţiune, prezentată în secţiunea B de mai sus, inculpatul C.G. a formulat şi apărări privind înlăturarea mijloacelor de probă pretins obţinute nelegal, la fel ca inculpaţii anterior menţionaţi.

S-a precizat că aceste apărări au fost deja analizate şi apreciate ca nefondate, fiind analizat şi raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză, iar instanţa de fond şi-a format convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, cât priveşte al doilea act material prezentat în secţiunea B.

Constând că pentru primul act material nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nici în cazul acestui inculpat nu a putut fi reţinută o rezoluţie infracţională unică cerută de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Preluând argumentaţia deja expusă pentru inculpatul G.D., apreciind necesară o pronunţare expresă asupra fiecărei fapte, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.G. din complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Pentru prima infracţiune, constând în acuzaţiile aduse inculpatului C.G. că a înlesnit inculpatului G.D. darea unor foloase materiale inculpatului B.G., care a afirmat că are influenţă asupra unor magistraţi, membri ai CSM, pentru a-i determina pe aceştia să intervină în scopul favorizării lui G.D. în promovarea examenului, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sens în care a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a considerat că fapta inculpatului C.G., care, în perioada octombrie-noiembrie 2007, a înlesnit inculpatului G.D. darea unei sume de bani inculpatului C.E. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-l favorizeze în promovarea examenului, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.

5. Inculpatul G.S. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Prima instanţă s-a referit la aceea că în cadrul expunerii (secţiunea C de mai sus) au fost prezentate şi analizate probele (înregistrări telefonice, ambientale, supraveghere operativă, declaraţii martori) din care a rezultat insistenţa inculpatului G.S. în a-l determina pe inculpatul C.E. de a-i aborda pe membrii comisiei de examinare (martorul C.R. şi inculpata G.G.G.) pentru a-i remite subiectele de examen la proba scrisă a concursului, lucru pe care l-a şi reuşit parţial, obţinând de la inculpata G.G.G. „jumătate din prăjitură”.

Totodată, instanţa de fond a prezentat probele din care a rezultat că subiectele concepute de inculpata G.G.G. au fost cele care au îmbrăcat forma definitivă a subiectelor de concurs, exceptând câteva corecturi de formă şi pentru 2-3 întrebări şi de conţinut, astfel că nici această apărare a inculpatului nu poate fi primită.

Fapta inculpatului G.S., candidat la funcţia de prim-procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, în cursul lunii noiembrie 2007, l-a determinat cu intenţie pe inculpatul C.E. să-i obţină subiectele întocmite în vederea examinării scrise a candidaţilor la acest examen, permiţându-i astfel accesul la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării examenului pentru funcţia dorită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, comisă în forma instigării prevăzută de art. 25 C. pen.

6. Inculpata G.G.G. nu a dat declaraţii în cauză, nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti, prevalându-se de dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale, procurorii de caz au notat că, în data de 30 noiembrie 2007, după ce i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi drepturile procesuale, G.G.G. a solicitat să-i fie acordat un termen rezonabil pentru pregătirea şi exercitarea apărării, cu posibilitatea consultării dosarului cauzei.

Ulterior, inculpata a uzat de dreptul la tăcere şi a formulat un număr de peste 70 de cereri, memorii, plângeri contra actelor procurorului, invocând nulitatea urmăririi penale, practic, în integralitatea ei.

Conţinutul acestor cereri, prin care se invocă nulităţi ca de exemplu nulitatea citaţiei ca urmare a semnării acesteia de către un singur procuror, în condiţiile în care urmărirea penală este efectuată de doi procurori, unele transmise prin fax în cursul nopţii precedente datei la care era citată, la organele de anchetă, citaţie căreia nu a dat curs, au condus la tergiversarea soluţionării cauzei şi la aprecierea procurorilor de caz că aceasta şi-a exercitat excesiv şi cu rea-credinţă drepturile procesuale.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpata a îmbrăţişat aceeaşi conduită, invocând repetitiv nulităţi privind urmărirea penală, excepţii de neconstituţionalitate inadmisibile, promovând, de asemenea, căi de atac inadmisibile împotriva unor încheieri de şedinţă, ceea ce a şi condus, în final, la prelungirea momentului la care a fost posibilă citirea actului de sesizare a instanţei.

S-a menţionat că cu prilejul dezbaterilor pe fond, precum şi în conţinutul concluziilor scrise depuse la dosar, inculpata a reluat invocarea nulităţilor privind lipsa sesizării organului judiciar, nulitatea şi neregularitatea urmăririi penale şi neregularitatea sesizării instanţei, excepţii asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008, fiind respinse ca nefondate, iar reiterarea lor după terminarea cercetării judecătoreşti nu a mai fost posibilă, conform art. 332 C. proc. pen.

De asemenea, s-a arătat că inculpata a invocat inexistenţa prezentării materialului de urmărire penală, în condiţiile în care, la patru citări consecutive, inculpata a ignorat chemarea în faţa procurorilor de caz tocmai în vederea luării la cunoştinţă a urmăririi penale.

Luarea la cunoştinţă a materialului de urmărire penală reprezintă un drept al inculpatului dar, corelativ acestui drept, şi inculpatului îi incumbă obligaţia de a se prezenta la invitaţia organului de urmărire penală în acest scop, invitaţie căreia inculpata nu i-a dat curs.

Prima instanţă a precizat că inculpata a continuat să susţină, chiar şi la sfârşitul cercetării judecătoreşti, după trei ani de la sesizarea instanţei, că nu i s-au respectat drepturile prevăzute de art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., precum şi art. 6 alin. (3) lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale deşi, conform art. 322 C. proc. pen., cercetarea judecătorească a debutat prin citirea actului de sesizare a instanţei, în prezenţa inculpaţilor şi apărătorilor acestora, cărora li s-a explicat în ce constau învinuirile care li se aduc.

Inculpata G.G.G. a mai depus în cursul urmăririi penale un denunţ împotriva martorei B.I., membră în comisia de examinare, din conţinutul căruia se desprinde ideea că o suspectează pe aceasta ca fiind persoana ce ar fi putut furniza subiectele de examen.

Instanţa de fond s-a referit la împrejurarea că în cursul cercetării judecătoreşti s-au invocat o serie de înscrisuri, inclusiv o convorbire telefonică, probe prin care se arată că inculpata a făcut o sesizare adresată CSM privind neregulile desfăşurării concursului.

Tot în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi ca martori toţi membrii comisiei de examinare, inclusiv martora B.I., precum şi directorul adjunct al Institutul Naţional al Magistraturii, care nu au evidenţiat nici un fel de nereguli legate de sigilarea şi asigurarea computerului pe care au fost tehnoredactate subiectele de examen, acuzaţiile aduse de inculpată dovedindu-se a fi vădit netemeinice.

În schimb, a fost apreciată ca relevantă discuţia telefonică dintre inculpaţii G.S. şi C.E. din seara zilei de 28 noiembrie 2007, în care G.S. afirmă: „Diversiune! Ce deşteaptă a fost asta, G., cum a aruncat pe piaţă zvonul”, discuţie ce confirmă încercarea inculpatei de a crea o pistă falsă.

S-a mai invocat ascunderea, cu rea-credinţă, de către organele de anchetă, a două fotografii care atestă că inculpatul C.E. nu s-a întâlnit cu inculpata în faţa sediului Parchetului General, ci cu o altă persoană.

S-a constatat că, în realitate o atare susţinere nu a existat, în cuprinsul rechizitoriului nefăcându-se referire la întâlnirea dintre inculpată şi C.E., întrucât, încă de la urmărirea penală, în procesul-verbal de supraveghere operativă s-a consemnat că inculpatul C.E. s-a întâlnit cu o altă persoană, care a şi fost propusă şi audiată ca martor în cursul cercetării judecătoreşti.

Inculpata a mai susţinut şi producerea unei declaraţii false a martorei M.F., susţinere în care insistă inclusiv în concluziile scrise, deşi, martora M.F., chestionată în instanţă sub acest aspect, a învederat instanţei că toate semnăturile de pe declaraţiile date în cursul urmăririi penale îi aparţin.

Alte apărări invocate de inculpata G.G.G. au vizat nulitatea înregistrărilor şi interceptărilor efectuate în cauză, apărări care au fost invocate şi de ceilalţi inculpaţi şi la care instanţa a răspuns anterior, apreciindu-le nefondate, pentru argumentele deja expuse şi care nu vor mai fi reluate.

Cât priveşte temeinicia acuzaţiilor, în secţiunea C de mai sus se arată cum Înalta Curte a analizat materialul probator ce a format convingerea instanţei că inculpata se face vinovată de săvârşirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.

Concluzionând, fapta inculpatei G.G.G., care, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2007, la instigarea inculpatului C.E., a permis acestuia accesul la subiectele ce făceau obiectul examinării participanţilor procurori la examenul din data de 25 noiembrie 2007, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în favoarea inculpatului G.S., candidat la examenul pentru ocuparea unei funcţii de conducere. Întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.

Individualizarea pedepselor.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise derivând din relaţiile sociale lezate.

Înalta Curte a apreciat că prin faptele comise, inculpaţii au adus grave prejudicii prestigiului justiţiei şi demnităţii funcţiei de magistrat în societate, care nu mai poate avea încredere în privinţa luptei împotriva corupţiei dacă însăşi procedura de ocupare a funcţiilor de conducere în parchet nu este ocolită de fenomenul corupţiei.

S-a considerat că reţinerea unor acte de corupţie în eşantionul de conducere din parchet generează un prejudiciu de imagine suplimentar.

Pe lângă aceste aspecte, Înalta Curte a avut în vedere şi circumstanţele comiterii faptelor, precum şi circumstanţelor personale ale fiecăruia dintre inculpaţi, astfel că a aplicat acestora pedepse orientate către un cuantum mediu.

Pentru inculpaţii B.G., C.G., G.G.G. şi G.S., Înalta Curte a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării acesteia, făcând aplicarea art. 86¹ şi urm. C. proc. pen.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii C.E. şi G.D., s-a dispus executarea pedepsei în detenţie, diferenţa de tratament sancţionator datorându-se gravităţii sporite a faptelor reţinute în sarcina acestora, dată de împrejurarea că inculpatul C.E. a pretins şi primit o sumă de bani, iar G.D. a dat această sumă, de 15.000 euro.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, urmând ca pentru inculpaţii ale căror pedepse au fost suspendate sub supraveghere, pe durata suspendării să se dispună şi suspendarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Măsuri asigurătorii:

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul C.E. a sumei de 15.000 euro.

În cursul urmăririi penale, inculpatul C.E. a predat în original chitanţa din data de 01 februarie 2008 şi recipisa de consemnare din data de 01 februarie 2008 care atestă depunerea sumei de 15.000 euro de către inculpat, Înalta Curte dispunând menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra acestei sume.

Împotriva sentinţei penale nr. 336 din 02 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3948/1/2008 au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi intimaţii inculpaţi C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. şi G.S.

La termenul din 10 februarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a recalificat calea de atac cu care a fost investit completul de judecată ca fiind apel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Titlul I, Cap. II din Legea nr. 255/2013, coroborate cu prevederile O.U.G. nr. 3/2014.

Prezentarea succintă a motivelor de apel.

Atât reprezentantul Ministerului Public, cât și inculpații au formulat motive de apel detaliate, atât în scris cât și oral, acestea din urmă fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință din data de 10 februarie 2014, astfel că, în continuare, se va realiza doar o prezentare sintetică a criticilor invocate.

1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a apreciat hotărârea recurată ca fiind nelegală şi netemeinică, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor G.D., C.G. şi B.G., precum şi a greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor.

1.1 Astfel, sub un prim aspect, s-a arătat că în mod greşit a procedat prima instanţă atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G.D., C.G. şi B.G., precum şi achitarea acestora pentru unul dintre actele materiale reţinute în sarcina lor, în condiţiile în care ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că din probele administrate rezultă cu evidenţă scopul pentru care au fost remise bunurile, anume folosirea de către inculpatul B.G. a influenţei avute asupra membrilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru a-l ajuta pe G.D. să promoveze examenul și a susținut că, în realitate, inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.

1.2 În legătură cu al doilea aspect invocat, referitor la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor G.D., C.G., B.G., G.S. şi G.G., reprezentantul Ministerului Public a precizat că pedepsele aplicate de către instanţa de fond nu sunt proporţionale cu gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, cu limitele pedepselor aplicabile, cu calitatea de magistraţi şi, respectiv, fost magistrat avută de inculpaţi la momentul săvârşirii infracţiunilor, cu consecinţele extrem de grave produse - denaturarea procesului de la scopul său principal, discreditarea actului de justiţie şi transformarea acestuia într-o afacere profitabilă - precum şi cu poziţia adoptată de aceştia pe parcursul procesului penal, de nerecunoaştere a faptelor.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, a susţinut că referirea generică realizată de către prima instanţă nu poate constitui temei pentru aplicarea unor pedepse reduse, cu atât mai mult cu cât lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii infracţiunilor erau condiţii obligatorii pentru exercitarea funcţiilor deţinute.

A precizat că, în raport de dispoziţiile Noului C. pen., în cauză se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

1.3. Referindu-se la problema legii penale mai favorabile, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că aplicarea acesteia trebuie realizată în mod global, având în vedere faptul că legea penală mai favorabilă este, în prezent, noua reglementare, care prevede un regim sancţionator mai blând faţă de vechea lege.

Pentru inculpatul C.E., reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul recalificării faptei din cea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 291 Noul C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea dispoziţiilor art. 5 Noul C. pen. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - a cărei reglementare nu a suportat modificări - singura modificare adusă de Noul C. pen. fiind cea legată de numărul art. care prevede infracţiunea de instigare, anume art. 47 în loc de art. 25 din vechea reglementare.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.D., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 5 Noul C. pen. şi condamnarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută la art. 292 Noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G., s-a precizat că în actuala reglementare, infracţiunea de trafic de influenţă este prevăzută de dispoziţiile art. 291 Noul C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar infracţiunea de complicitate la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 este prevăzută de art. 48 raportat la art. 292 Noul C. pen.

A solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi în cazul inculpatului C.G., arătând că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de complicitate prevăzută de art. 48 raportat la infracţiunea prevăzută de art. 292 Noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la inculpata G.G.G. a solicitat menţinerea încadrării juridice a faptei pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, având în vedere faptul că nu au intervenit modificări de natură a atrage prevederi penale mai favorabile.

Cu privire la inculpatul G.S., reprezentantul Ministerului Public a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 47 Noul C. pen., în loc de cele ale art. 25, prin raportare la fapta prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Reprezentantul Ministerului Public a mai solicitat aplicarea, în privinţa inculpaţilor a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi, totodată, modificarea modalităţii de executare a pedepsei, în regim de detenţie.

2. Apelanta intimată inculpată G.G.G. a solicitat:

2.1. Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, considerând că infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată este cea prevăzută de art. 304 alin. (1) Noul C. pen., ce conţine prevederi privind limitele de pedeapsă mai favorabile inculpatei. A apreciat, totodată, că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie realizată pe instituţii autonome.

În cadrul acestei încadrări, a solicitat achitarea sa, considerând că faptei săvârşite, prevăzută în prezent de art. 304 alin. (1) Noul C. pen., îi lipsesc ambele elemente constitutive, atât elementul material, cât şi elementul intenţional, precum şi scopul circumstanţiat constând în obţinerea unor avantaje

2.2. Inculpata a criticat modul de interpretare a probatoriului de către prima instanţă, arătând că simpla probabilitate nu poate motiva o condamnare.

2.3. În subsidiar, în cadrul criticii privind greşita modalitate de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, a solicitat aplicarea unei pedepse potrivit prevederilor art. 80 Noul C. pen., ce prevede renunţarea la aplicarea pedepsei, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de aplicare ale acestui text, în considerarea înscrisurilor în circumstanţiere depuse de către apărare.

2.4. A susţinut, prin cel de al doilea apărător ales al său, avocat B.D.I., o serie de excepţii, solicitând fie desființarea sentinței penale pronunţată de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fie desființarea sentinței menţionate și restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea actelor de urmărire penale:

- 2.4.1. - în legătură cu excepţia nulităţii sentinței atacate datorită eludării dispoziţiilor art. 302 C. proc. pen., precizând că deşi a solicitat instanţei de fond să constate, pe de o parte, nulitatea absolută a înregistrărilor audio - video aflate la dosar (motivat de împrejurarea că judecătorul care a autorizat aceste înregistrări nu avea calitatea de judecător desemnat, conform normelor legale, printr-o decizie a Colegiului de Conducere al instanţei), pe de altă parte nulitatea urmării penale efectuate în cauză, datorită eludării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, totodată, să constate înscrierea sa în fals împotriva Raportului de expertiză efectuat de INEC, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte prin încheierea de dezbateri din 09 februarie 2012 (când au fost invocate excepţiile arătate), nici prin sentinţa apelată;

- 2.4.2. - în cadrul excepţiei nulităţii sentinţei atacate pentru nerespectarea prevederilor art. 302 C. proc. pen., a reiterat o serie de excepţii, consemnate în cuprinsul încheierii de dezbateri din 09 februarie 2012, care constituie situaţii ce împiedică fie declanşarea, fie continuarea procesului penal:

- 2.4.2.1. - inexistenţa unui act de sesizare a organului de urmărire penală;

- 2.4.2.2. - inexistenţa calităţii de procuror în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a procurorului B.E.V., care atrăgea incapacitatea acesteia de a efectua acte de urmărire în cauză;

- 2.4.2.3. - efectuarea de acte de urmărire penală de către un specialist al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

- 2.4.2.4. - incompatibilitatea procurorilor P.L. şi B.E.V. de a efectua acte de urmărire, datorată faptului că aceştia erau interesaţi în cauză (consecinţa presiunilor la adresa procurorului G.D. a fost calificată, inclusiv de către şeful statului, ca fiind un „şantaj”);

- 2.4.2.5. - nulitatea urmăririi penale, datorată eludării art. 6 parag. 3 lit. a) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2.5. Totodată, s-a invocat nulitatea sentinţei pronunţată de către prima instanţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 356 lit. b) şi c) C. proc. pen. În acest sens, a precizat că prima instanţă nu a descris fapta ce face obiectul învinuirii, nefiind arătat timpul şi locul în care a fost săvârşită şi, de asemenea, nu a analizat probele care ar fi servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi cele care au fost înlăturate, după cum nu a analizat vreunul din elementele de fapt pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

2.6. Apelanta inculpată a susţinut că prima instanţă a eludat şi concluziile procurorului de şedinţă, care nu a menţinut acuzaţiile aduse inculpatei G.G.G. legate de instigarea la accesul la informaţii nedestinate publicităţii ori la permiterea accesului la aceste informaţii, astfel că se impunea concluzia că procurorul de şedinţă a abandonat de facto acuzaţiile;

2.7. A susţinut că prima instanţă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a analiza legalitatea administrării probelor, nepronunţându-se asupra falsificării înregistrării convorbirii telefonice din data de 01 decembrie 2007 dintre inculpatul C.E. şi soţia acestuia, C.C. şi a înregistrării ambientale audio - video din biroul inculpatului C.E. din data de 28 decembrie 2007;

2.8. A invocat nulitatea absolută a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motivat de împrejurarea că, în opinia apărătorului, autorizările înregistrărilor ar fi fost date de judecători necompetenţi.

2.9. În baza art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a invocat incompatibilitatea judecătorului L.L.Z. de a soluţiona cauza în primă instanţă, având în vedere relaţia acesteia patrimonială cu Institutul Naţional al Magistraturii, aspect de natură a atrage, în final, nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti;

2.10. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a sentinţei datorate nelegalei compunerii a completului de judecată, a apreciat că repartizarea dosarului trebuia să fie aleatorie, nu prin desemnarea individuală, manuală a completului de judecată realizată de către preşedintele secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspectul invocat atrăgând incidenţa textului art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

2.11. A mai susţinut excepţia nulităţii absolute a sentinţei pronunţate de către prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât prima instanţă nu a respectat norma legală prevăzută de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care impunea prezidarea prin rotaţie a completului de judecată.

2.12. Inculpata a invocat nulitatea absolută a încheierii din 09 noiembrie 2010 prin care a fost respinsă cererea sa de recuzare a completului de judecată, soluţia fiind pronunţată în aceeaşi zi, de către un complet constituit din judecătorii M.M.D., I.P. şi G.F.

2.13. S-a mai invocat excepţia nulităţii încheierii din data de 20 noiembrie 2008 prin care instanţa s-a pronunţat asupra regularităţii actului de sesizare, susţinând că sancţiunea nulităţii este consecinţa eludării normelor imperative referitoare la sesizarea organului de urmărire penală (în sensul că în cauză nu s-a întocmit câte un proces-verbal de sesizare din oficiu pentru fiecare făptuitor sau faptă deopotrivă, în mod greşit fiind respinsă de către instanţă excepţia nelegalei sesizări a organului de urmărire penală), dar şi a eludării obligaţiei instanţei de a răspunde excepţiilor privind:

- 2.13.1. - nulitatea procesului verbal de sesizare din oficiu;

- 2.13.2. - existenţa unei rezoluţii scrise pe un post-it, suprapuse pe ştampila de înregistrare, în scopul inducerii în eroare cu privire la data înregistrării cauzei în registrul cauzelor penale;

- 2.13.3. - imixtiunea procurorului în actele de urmărire penală;

- 2.13.4. - inexistenţa rezoluţiei procurorului şef adjunct;

-2.13.5. - imixtiunea procurorului ierarhic superior în actele de urmărire penală;

- 2.13.6 - existenţa unor indicii de falsificare a convorbirii telefonice de la 14 noiembrie 2007 prin tehnici de colaj;

-2.13.7. - falsificarea semnăturii martorei M.F., a semnăturilor ofiţerilor de poliţie judiciară;

- 2.13.8. - efectuarea de acte de urmărire penală după data emiterii rechizitoriului.

2.14. O altă excepţie invocată a privit nulitatea procesului penal, cu consecinţa nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei, generate de:

- 2.14.1. - inexistenţa oricărui act de sesizare al organului judiciar;

- 2.14.2. - inexistenţa prezentării materialului de urmărire penală şi eludarea dreptului la apărare;

2.15. Apărătorul ales al inculpatei a mai arătat că o serie de plângeri formulate de inculpata G.G.G. au fost soluţionate în mod nevalabil, după ce s-a emis rechizitoriul şi cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei;

S-a precizat că toate aceste aspecte de procedură, detaliate atât în cuprinsul motivelor de apel, cât şi în completarea acestora, nu au fost soluţionate de către prima instanţă, fiind reluate de inculpată în faţa instanţei de apel;

2.16. Următorul motiv scris de apel a vizat inexistenta, incoerenţa, contradictorialitatea şi imposibilitatea situaţiei de fapt acreditată în actul de acuzare, precum şi lipsa de loialitate a urmăririi penale, cu consecinţa nedreptei incriminări a inculpatei;

2.18. Alt motiv de apel a soluţiei pronunţate de prima instanţă a fost reprezentat de susţinerea unei analize eronate a probelor administrate, cu consecinţa nerealităţii, neseriozităţii şi caracterului artificial al acuzaţiilor, dar şi existenţa unor mijloace de probă „nelegale, oculte şi denaturate”, în scopul acreditării unei ipoteze artificiale şi contrară realităţii:

- 2.18.1. - nulitatea absolută ope legis a tuturor interceptărilor şi înregistrărilor din prezenta cauză, acestea fiind autorizate de judecătorii M.M.D. şi R.A.P., magistraţi care nu îndeplineau condiţia de judecător desemnat de preşedintele instanţei;

- 2.18.2. - nulitatea absolută a interceptărilor şi înregistrărilor datorată realizării acestora în faza de acte premergătoare;

- 2.18.3. - nulitatea absolută a interceptărilor de convorbiri telefonice realizate în cauză, datorită neparticipării personale a procurorului sau a ofiţerului de poliţie judiciară delegat de procuror la efectuarea lor, astfel cum impun dispoziţiile art. 91² C. proc. pen.;

- 2.18.4. - nulitatea interceptărilor şi înregistrărilor din cauză, consecinţă a inexistenţei suportului original şi lipsei de autenticitate:

- 2.18.5. - încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită lipsei de acces a inculpaţilor şi a expertului independent la probele expertizate în condiţii egale cu expertul desemnat de către instanţă;

- 2.18.6. - nulitatea/inadmisibilitatea parţială a Raportului de constatare criminalistică întocmit de INEC;

- 2.18.7. - desfăşurarea urmăririi penale în condiţii oculte şi producerea de probe ticluite în scopul învinuirii nedrepte.

În concluzie, apărătorul ales al apelantei intimate inculpate G.G.G. a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, iar în raport de excepţiile de nulitate absolută invocate şi asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat, a precizat că solictă fie trimiterea cauzei spre rejudecare unui judecător de Cameră Preliminară, fie casarea sentinţei apelate cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.

3. Apelantul intimat inculpat C.E., prin apărător ales avocat N.M. a arătat, în prealabil, că este de acord cu recalificarea juridică a ambelor infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.

3.1. A susţinut un prim motiv de apel constând în greşita aplicare a legii, prin respingerea de către prima instanţă a cererii de înlăturare a mijloacelor de probă obţinute în mod nelegal, astfel:

- 3.1.1. - dispoziţiile art. 64 C. proc. pen. nu enumeră printre mijloacele de probă şi denunţul, acesta fiind doar un mod de sesizare a organelor de urmărire penală (art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.), astfel că se impune înlăturarea denunţului din ansamblul mijloacele de probă;

- 3.1.2. - înregistrările audio-video efectuate începând cu data de 17 octombrie 2007 în baza Ordonanţei cu titlu provizoriu nr. 197/P/2007 din 16 octombrie 2007, ora 18.30 şi a încheierilor nr. 23 din 18 octombrie 2007 şi 25 din 24 octombrie 2007 sunt mijloace de probă obţinute în faza actelor premergătoare, ori potrivit art. 200 C. proc. pen., probele nu pot fi administrate decât în faza de urmărire penală şi nu în faza actelor premergătoare;

- 3.1.3. - cu referire la concluziile expertizei criminalistice dispusă în cauză de către instanţă şi la modul de interpretare a acestor concluzii, a solicitat, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen., înlăturarea înregistrărilor audio aflate la dosar, invocând în acest sens practică judiciară.

3.2. Un al doilea motiv de apel s-a referit la greşita condamnare a inculpatului C.E. pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, ca urmare a unei erori grave de fapt săvârşită de către instanţa de fond.

- 3.2.1. - cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, a precizat că, în realitate, nu s-a putut stabili cu certitudine că la discuţia de la Restaurantul ”Q.” a avut loc o înţelegere infracţională specifică traficului de influenţă şi, respectiv, cumpărării de influenţă;

- 3.2.2. - a susţinut că acuzarea a încălcat principiul loialităţii administrării probatoriului, pretinzând că dialogul de la Restaurantul Q. nu este inteligibil deşi un expert autorizat a realizat transcrierea respectivei discuţii - ce s-a dovedit inteligibilă - în cursul cercetării judecătoreşti, însă instanţa de fond nu a dispus în sensul admiterii sau respingerii acestei transcrieri ca probă;

- 3.2.3. - a subliniat că denunţul pe care inculpatul G.D. l-a dat, la 29 noiembrie 2007, în faţa organelor de urmărire penală, trebuie înlăturat din ansamblul probator, deoarece împotriva inculpatului G.D. au fost exercitate presiuni în scopul obţinerii declaraţiei şi denunţului, fiind încălcat principiul loialităţii probelor prin aceea că inculpatului G.D. i-a fost adusă la cunoştinţă începerea urmăririi penale abia în jurul orelor 19⁰⁰, după ce inculpatul formulase denunţul;

- 3.2.4. - a precizat că denunţul menţionat anterior nu a fost consemnat într-un proces-verbal, nerespectându-se forma impusă de lege, împrejurare care justifică, încă o dată, înlăturarea din ansamblul probator a acestei declaraţii date de către inculpatul G.D.;

- 3.2.5. - a apreciat că se impun a fi luate în considerare celelalte declaraţii ale inculpatului G.D., deoarece doar acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă, în care acesta nu recunoaşte săvârşirea faptei;

- 3.2.6. - s-a precizat că declaraţiile martorului R.C.D. (decedat în timpul cercetării judecătoreşti) nu oferă vreun element de certitudine, martorul neputând fi audiat, în mod nemijlocit, de către instanţa de judecată;

- 3.2.7. - a susţinut că prima instanţă a ignorat faptul că declaraţiile inculpatului C.E. se coroborează cu declaraţiile date de către inculpaţii G.D., B.G., C.G., cu declaraţia martorului T.I., precum şi cu transcrierea discuţiilor purtate la Restaurantul Q., din aceste probe rezultând rezultă că nu s-a discutat nimic în legătură cu vreun pretins ajutor acordat, contra cost, inculpatului G.D. pentru a obţine postul de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti;

3.3. În legătură cu greşita apreciere a situaţiei de fapt de către instanţa de fond, a invocat faptul că scopul real al întâlnirii din 7 noiembrie 2007 dintre inculpatul C. şi inculpatul B.G. (de la biroul acestuia din urmă) a fost de a se remite nişte însemnări cu privire la proiectul de management pe care urma să îl susţină G.D. la examen;

3.4. Inculpatul C. a precizat că în noua reglementare, infracţiunea de trafic de influenţă presupune dovedirea existenţei unei acţiuni suplimentare, sub aspectul unei promisiuni ferme, precise, serioase că subiectul activ îl va determina pe funcţionar să aibă o conduită ilicită, aspect neconturat în cauză;

3.5. O altă susţinere a vizat împrejurarea că infracţiunea de trafic de influenţă presupune ca acţiunea de traficare să fie îndeplinită pe lângă un funcţionar apt să îndeplinească actul solicitat, aspect ce nu se regăseşte în cauză;

3.6. În ceea ce priveşte cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului C.E., prevăzută de art. 25 raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a subliniat că obiectul material, respectiv un înscris care să conţină subiectele pe care inculpata G.G. le-ar fi remis inculpatului C.E., iar acesta din urmă să le remită, la rândul său, coinculpatului G.S., nu se află la dosarul cauzei, de asemenea, nici momentul remiterii subiectelor către inculpatul G.S. nu este stabilit cu certitudine;

3.8. Un ultim motiv de apel a vizat faptul că, prin raportare la prevederile conţinute de lit. a) a dispoziţiilor art. 12 lit. a), textul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 poate fi reţinut doar cu privire la informaţiile care se manipulează în procesul tranzacţiilor financiare, apreciind că situaţia de fapt existentă în cauză nu este reglementată de art. 304 din actuala reglementare, care presupune o situaţie premisă diferită, o procedură de clasificare a informaţiilor şi altă rezolvare, neaplicabilă cauzei de faţă.

Pentru toate aceste motive, apărătorul ales al inculpatului C.E. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de către prima instanţă şi, pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului C.E. pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, urmând ca suma confiscată să fie disponibilizată.

4. Apelantul intimat inculpat G.D. , prin apărător ales, avocat F.C. a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei atacate, în sensul achitării inculpatului pentru ambele fapte reţinute în sarcina acestuia, în baza art. 16 lit. c) Noul C. proc. pen., casarea încheierii de şedinţă din 20 noiembrie 2008 prin care au fost respinse excepţiile privind nelegalitatea urmăririi penale şi încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate şi, având în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

4.1. Sub un prim aspect, apelantul inculpat G.D. a reiterat, în motivele scrise de apel, excepţia nelegalităţii interceptărilor şi înregistrărilor efectuate în cauză, arătând că acestea au fost realizate în faza actelor premergătoare, contrar exigenţelor art. 91¹şi urm. C. proc. pen., fiind lovite de nulitate absolută;

4.2. În al doilea rând, a apreciat că sancţiunea nulităţii absolute a interceptărilor rezultă, totodată, din lipsa suportului original al acestora.

4.3. Sub un al treilea aspect, inculpatul a susţinut că în mod neîntemeiat a dispus prima instanţă respingerea, prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008, a excepţiilor de nelegalitate invocate în legătură cu urmărirea penală;

- 4.3.1. - inexistența unui act de sesizare al organelor de urmărire penală cu privire la faptele şi persoanele trimise în judecată, prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen.;

- 4.3.2. - excepția nulității absolute a procesului verbal de sesizare din oficiu din 16 octombrie 2007, cu consecința nelegalei investiri a organului de urmărire penală şi a procurorului datorată încălcării dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen.;

4.4. Un alt patrulea motiv de apel a constat în nelegalitatea hotărârii de condamnare, din perspectiva modului eronat al primei instanţe de apreciere asupra probelor. În acest sens:

- 4.4.1. - a precizat că recunoaşterea faptelor, prin declaraţia iniţială dată la 29 noiembrie 2007, nu poate fi de natură a atrage o condamnare valabilă, datorită presiunii la care inculpatul a fost supus, contrar dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. şi, totodată, revenirii de către inculpat asupra declaraţiei sale;

- 4.4.2. - a susţinut că adevărul referitor la faptele ce constituie obiectul dosarului a fost declarat de inculpat în urma reaudierii acestuia din 11 decembrie 2007;

- 4.4.3. - a apreciat că restul probelor administrate în cauză (declaraţia martorului R., precum şi două din declaraţiile altor martori) nu dovedesc vinovăţia sa;

4.5. În subsidiar, în cadrul reindividualizării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, în raport de actele medicale depuse la dosar a solicitat aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în baza aplicării principiului legii penale mai favorabile.

5. Apelantul intimat inculpat C.G. , prin apărător ales, avocat M.G., a criticat hotărârea atacată pentru neegalitate şi netemeinicie, astfel:

5.1. A considerat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind întemeiată pe mijloace de probă obţinute cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens:

- 5.1.1. - a solicitat înlăturarea înregistrărilor/interceptărilor audio şi video din materialul probator, în baza art. 64 alin. (2) şi art. 91³ alin. (3) raportat la art. 197 alin. (1) C. proc. pen., deoarece din concluziile raportului de expertiză dispus de instanţă prin încheierea de şedinţă din 07 martie 2011 rezultă că înregistrările/interceptările audio şi video din cauză se prezintă sub formă de copii sau transferări ale înregistrărilor originale, neîndeplinind astfel, în mod cumulativ, cerinţele pentru a fi declarate autentice, nefiind realizate simultan cu evenimentele acustice şi vizuale conţinute pe suporţii expertizaţi;

- 5.1.2. - aceleaşi solicitări de înlăturare din materialul probator au fost formulate de inculpat referitor la declaraţiile din data de 29 noiembrie 2007, date de către inculpatul G.D., obţinute cu încălcarea exigenţelor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., fapt care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

5.2. Un al doilea motiv de apel a privit greşita condamnare a inculpatului pentru fapta de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, presupus a fi săvârşită la data de 6 noiembrie 2007 de la Restaurantul ”Q.”, apreciind că soluţia primei instanţe este lipsită de orice suport probator, lipsind elementul subiectiv al infracţiunii;

5.3. Totodată, din punct de vedere al laturii obiective, a susţinut că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte săvârşirea de către C.G. a unei fapte de complicitate, nefiind precizat nici în rechizitoriu, nici în sentinţă care este actul material de înlesnire pretins a fi săvârşit de C.G.

În concluzie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Noul C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (5) din acelaşi Cod, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 26 din vechea reglementare, respectiv de art. 48 Noul C. pen., raportat la art. 292 alin. (1) Noul C. pen., iar în temeiul art. 16 lit. a) Noul C. proc. pen., achitarea sa pentru motivul că fapta nu există, în materialitatea sa.

6. Apelantul intimat inculpat B.G. , prin intermediul apărătorului ales, avocat S.L. a solicitat admiterea apelului declarat în temeiul art. 408 şi 421 pct. 2 lit. a) Noul C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii apelate în temeiul art. 396 alin. (6) Noul C. proc. pen. şi pronunţarea unei noi hotărâri. A considerat că noua încadrare juridică a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă este prevăzută de art. 48 raportat la art. 292 Noul C. pen. A invocat:

6.1. Nelegala sesizare a instanţei de judecată, solicitând instanţei, în principal, să dispună încetarea procesului penal pentru lipsa condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [temei de drept existent şi în Noul C. proc. pen. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.], iar în subsidiar, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens, a apreciat că în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen., raportat la art. 282 din acelaşi Cod, instanţa nu poate priva un inculpat, în exercitarea căilor de atac, de a semnala încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului penal, indiferent de calificarea sancţiunii aplicabile unei astfel de încălcări drept nulitate absolută sau nulitate relativă.

6.1.1. - a invocat nulitatea absolută a rezoluţiei de începere a urmăririi penale şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a actului de sesizare al instanţei; a susținut că în cauză nu a existat un proces-verbal de sesizare din oficiu al partea organului de urmărire penală ci, procesul - verbal de la 16 octombrie 2007 se referă la alte împrejurări, persoane şi fapte;

6.1.2. - a susţinut că denunţul realizat în cauză de către inculpatul G.D. nu reprezintă un mod valabil de sesizare al organului de urmărire penală, întrucât, în cazul particular al inculpatului B.G., urmărirea penală a început la data de 29 noiembrie 2007, ora 9 dimineaţa, pe când denunţul respectiv a fost formulat de către G.D. la 29 noiembrie 2007 după orele 13⁰⁰;

6.1.3. - a invocat faptul că actele de urmărire penală (audierea martorilor şi învinuiţilor, prezentarea materialului de urmărire penală) au fost efectuate fără încunoştinţarea apărătorilor celorlalţi inculpaţi, cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului B.G. şi a precizat că prin Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra necesităţii ca apărătorii să fie încunoştinţaţi despre efectuarea oricărui act de urmărire penală;

6.2. Un al doilea motiv de apel a vizat schimbarea temeiului achitării pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sensul că achitarea trebuia pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi nu la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

6.3. În al treilea rând, a invocat greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 - complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, considerând că instanţa de fond a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare:

- 6.3.1. - reluând susţinerile formulate în faţa instanţei de fond, a susţinut că actul de sesizare cuprinde doar fragmente din înregistrările convorbirilor telefonice efectuate anterior începerii urmăririi penale, înregistrări care se situează în afara procesului penal; a susţinut că aceste înregistrări au fost cuprinse într-un proces - verbal de consemnare a actelor premergătoare din 29 noiembrie 2007, însă actuala reglementare nu mai prevede existenţa unui astfel de proces-verbal;

- 6.3.2. - a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului B.G. nu există, referindu-se la faptul că martorii D.C. şi D.L. au relatat în faţa instanţei, sub prestare de jurământ, că inculpatul B.G. nu a intervenit pentru cineva, aspect confirmat şi de către martorul R.C.D.

- 6.3.3. - a învederat că toate discuţiile ce au avut loc între inculpaţi s-au referit la un ajutor licit, ce urma a fi acordat cu privire la îmbunătăţirea proiectului de management şi nu la o eventuală mijlocire a unei cumpărării de influenţă;

- 6.3.4. - a solicitat înlăturarea din ansamblul probator, pentru încălcarea prevederilor art. 101 şi 102 Noul C. proc. pen., respectiv art. 68 în vechea reglementare, a declaraţiilor martorilor R.C.D. şi T.I., luate în timpul nopţii, în absenţa apărătorilor, martorii fiind ţinuţi la sediul organului de cercetare timp de mai multe ore, împreună cu soţiile şi ameninţaţi;

- 6.3.5. - referindu-se la împrejurarea că, în opinia sa, asupra inculpatului G.D. au fost exercitate presiuni (ce au determinat un înalt demnitar al statului să remarce că, în speţă, „suntem în prezenţa unui şantaj”) a solicitat înlăturarea denunţului formulat de acest inculpat din cadrul ansamblului probator.

6.4. Al patrulea motiv de apel a vizat incidenţa prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, art. 4 C. pen., art. 3 din Legea nr. 187/2012, în sensul aplicării legii penale mai favorabile şi a subliniat că, în raport de modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Noul C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G. nu este îndeplinită o cerinţă suplimentară, nou introdusă în conţinutul acestei infracţiuni, inculpatul nepromiţând că va determina un funcţionar public să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu.

7. Apelantul intimat inculpat G.S. , prin apărătorul său ales, avocat C.E., a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) lit. d) C. proc. pen. achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, deoarece fapta nu există, conform art. 16 lit. a) Noul C. proc. pen., soluţie pe care a susţinut-o şi în ipoteza recalificării faptei conform solicitării sale.

7.1. În primul rând, a apreciat că fapta pentru care inculpatul G. este trimis în judecată este, în prezent, prevăzută de art. 304 alin. (2) Noul C. pen., iar sancţiunea prevăzută de textul indicat este amenda sau închisoarea de la o lună la un an. În baza dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) Noul C. proc. pen., a solicitat încetarea procesului penal.

Totodată, în baza art. 304 alin. (2) Noul C. pen., raportat la art. 154 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 155 alin. (4) Noul C. pen. a solicitat a se constata termenul de prescripție specială de 6 ani s-a împlinit la 22 noiembrie 2013, potrivit noilor dispoziţii legale. De altfel, a precizat că şi termenul de prescripţie specială calculat potrivit dispoziţiilor legii vechi (pe care a indicat-o drept lege penală mai favorabilă) s-a împlinit la 22 mai 2013.

A solicitat instanţei ca, în situaţia în care va constata încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (7) şi (8) raportat la art. 18 C. proc. pen. să dispună continuarea procesului penal, apreciind că, urmare recalificării faptei reţinute în sarcina inculpatului G.S., se impune achitarea acestuia în temeiul art. 16 lit. a) Noul C. proc. pen.;

7.2. Un al doilea motiv de apel a vizat pentru greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de fond cu privire la fapta prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, astfel:

- 7.2.1. - a precizat că, în cauză, nu s-a probat faptul că inculpata G. s-ar fi întâlnit cu inculpatul C.E. şi i-ar fi predat efectiv asemenea informații, nici electronic, nici prin persoane interpuse şi, de asemenea, nu s-a probat faptul că inculpatul C. ar fi realizat o transmitere, mai departe, către inculpatul G.S., a informațiilor preluate scriptic, electronic sau verbal de la inculpata G.

- 7.2.2. - instanţa de fond a ignorat împrejurarea că obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - mai exact informaţiile care nu sunt destinate publicităţii, constând în subiectele de examen la proba scrisă elaborate de către comisia de examinare - lipseşte, consecința fiind inexistența infracțiunii. A apreciat că aceste subiecte au devenit informaţii nedestinate publicului, în sensul cerut de dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la data de 24 noiembrie 2007, în momentul in care toţi membrii comisiei şi-au acordul cu privire la conţinutul şi forma finală a celor trei variante de subiecte şi când variantele de subiecte au fost puse în plicuri şi secretizate. A criticat soluţia primei instanţe prin aceea că a reţinut săvârşirea celor două acte materiale de către inculpatul G.S. la data de 23 noiembrie 2007, înainte de data la care variantele de subiecte au fost elaborate in forma definitivă şi securizate;

- 7.2.3. - a criticat maniera în care judecătorii fondului au înțeles să motiveze sentinţa atacată, bazându-se pe deducții și supoziții.

Parcursul dosarului în faţa instanţei de recurs/apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 martie 2013, sub nr. 1755/1/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 13 mai 2013.

1. Prin încheierea pronunțată în şedinţă publică la data de 13 mai 2013, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 Conveţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a admis cererile de amânare a judecăţii formulate de către recurenţii intimaţi inculpaţi C.E., G.D., B.G., C.G. şi G.S., punându-se în vedere tuturor recurenţilor intimaţi inculpaţi să depună motivele de recurs în scris, pentru a se asigura respectarea principiului egalităţii armelor şi a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public de a lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi să formuleze apărări. Cauza a fost amânată la data de 03 iunie 2013.

2. Prin încheierea pronunțată în şedinţă publică la data de 3 iunie 2013, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a admis noi cereri de amânare a judecăţii formulate de către recurenţii intimaţi inculpaţi C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. şi G.S., urmând ca recurenţii intimaţi inculpaţi să depună motivele de recurs în scris, până la termenul acordat în cauză, acela de 9 septembrie 2013.

3. Prin încheierea pronunțată în şedinţă publică la data de 9 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a admis, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cererea de amânare a judecăţii formulată de către recurenta intimată inculpată G.G.G., cauza fiind amânată la data de 7 octombrie 2013.

4. La termenul de judecată din 7 octombrie 2013, având în vedere incompatibilitatea Preşedintelui Completului de 5 Judecători - doamna judecător C.M.J. - stabilită ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de aceasta, necesitatea înlocuirii sale cu un alt judecător, în conformitate cu dispoziţiile legale privind compunerea completului de judecată şi lipsa apărătorilor aleşi ai recurenţilor intimaţi inculpaţi C.E. şi B.G., prin încheierea pronunţată în şedinţă publică Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a dispus amânarea cauzei la data de 2 decembrie 2013.

5. Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică la termenul din 2 decembrie 2013, în temeiul art. 302 alin. (2) cu referire la art. 67 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a admis, în parte, probele formulate în cauză de către apărătorii recurenților intimați inculpați, respectiv proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apărătorul recurentului intimat inculpat G.D., precum și emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care să se comunice dacă au fost finalizate cercetările faţă de martorul B.E. în dosarul având ca obiect infracţiunea de mărturie mincinoasă, probă solicită de apărătorii recurenților intimați inculpați C.E., G.G.G. și G.S.

De asemenea, s-a luat act că reprezentantul Ministerului Public urmează a depune la dosar copia ordonanţei sau rezoluţiei care s-a dispus în cauza privind pe numita B.E. şi au fost respinse celelalte probe formulate de către apărătorii recurenților intimați inculpați, ca inutile, neconcludente şi nepertinente, fiind amânată cauza la data de 13 ianuarie 2014, în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

Totodată, recurenţii intimaţi inculpaţi au fost întrebaţi dacă doresc să fie audiaţi în faţa instanţei de recurs sau doresc să se prevaleze de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Recurenţii intimaţi inculpaţi C.E., G.D., B.G. și C.G. au precizat că doresc să dea declaraţie în prezenta cauză, iar recurenții intimați inculpați G.G.G. și G.S. au arătat că nu doresc să dea declarații în fața instanței de recurs.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a dispus continuarea cercetării judecătoreşti prin audierea recurenților intimați inculpați C.E., G.D., B.G. şi C.G. ale căror declaraţii au fost consemnate separat şi ataşate la dosarul cauzei, ulterior citirii şi semnării acestora de către inculpați. S-a acordat în cauză un nou termen de judecată, la 13 ianuarie 2013, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

6. Prin rezoluția administrativă a Preşedintelui Completului de 5 Judecători a fost preschimbat termenul din data de 13 ianuarie 2014 acordat în cauză, pentru data de 27 ianuarie 2014, dispunându-se citarea corespunzătoare a inculpaţilor.

7. La termenul din 27 ianuarie 2014 au fost încuviințate cererile de amânare a cauzei formulate de către intimați inculpați G.D., B.G. și C.G., precum şi cererea formulată de către apărătorul intimatei inculpate G.G.G., avocat C.I., fiind fixat următorul termen de judecată la data de 10 februarie 2014, ora 11⁰⁰, Sala secției a II-a civile.

8. La termenul din 10 februarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a recalificat calea de atac cu care a fost investit completul de judecată ca fiind apel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Titlul I, Capitolul II din Legea nr. 255/2013, coroborate cu prevederile O.U.G. nr. 3/2014.

Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică la acest termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a respins cererea de amânare a cauzei formulată de către apelanţii intimaţi inculpaţi G.G.G., G.D., B.G. și C.G., prin intermediul apărătorilor aleşi, având în vedere că dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 255/2013 fac trimitere la procedura de judecată în apel, că dispozițiile art. 4 din aceeaşi lege prevăd că actele de procedură împlinite sub imperiul vechilor dispoziții ale C. proc. pen. rămân valabile și, totodată, în considerarea faptului că argumentele pentru care s-a solicitat amânarea cauzei se referă la aplicarea legii mai favorabile, nu la procedura de judecată a apelului.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a respins, ca nefondată, excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) teza finală din Legea nr. 304/2004 invocată de inculpata G.G.G. (privind împrejurarea că alcătuirea Completelor de 5 Judecători exclusiv din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se supune exigențelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

S-au încuviinţat cererea de administrare a probei cu înscrisuri formulată de apelanta intimată inculpată G.G.G., constând în înscrisuri în circumstanțiere, precum şi cererea similară formulată de apelantul intimat inculpat C.G., privind depunerea la dosar a unei opinii legale a domnului profesor V.C. şi a unui memoriu privind apelul formulat de Ministerul Public, înscrisurile respective fiind depuse la dosarul cauzei.

Totodată, la acest termen, verificând încheierea pronunţată la data de 2 decembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a constatat că se impune îndreptarea erorilor apărute în cuprinsul acesteia privind reaudierea martorilor F.G. și B.A., în sensul că solicitarea respinsă priveşte audierea - şi nu reaudierea - martorilor F.G. și B.A.

Constatând că prin încheierea pronunţată la data de 2 decembrie 2013 instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de efectuare a unei expertize grafoscopice judiciare privind semnătura comisarului de poliție C.F., instanţa de apel a respins proba solicitată, având în vedere faptul că împotriva semnăturii contestate inculpatul avea posibilitatea de a se înscrie în fals.

S-a luat act că la dosarul cauzei s-a depus, de către reprezentantul Ministerului Public, copia rezoluţiei dispuse în cauza privind cercetarea martorei B.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, instanța de apel a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul asupra apelurilor, susţinerile părţilor fiind consemnate în detaliu în cuprinsul încheierii de ședință de la această dată (10 februarie 2014), ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise și, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunţarea la data de 24 februarie 2014.

9. La termenul din 24 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a amânat pronunţarea pentru data de 10 martie 2014 când, în urma deliberării, a pronunţat prezenta decizie.

Audierea inculpaților în fața instanței de apel.

Dând curs solicitărilor apelanţilor inculpați de a fi audiați în fața instanței de apel, la termenul din 2 decembrie 2013 au fost ascultați inculpații C.E., G.D., B.G. şi C.G.

Inculpații G.G.G. și G.S. nu au dorit să dea declarații în fața instanței de apel, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Considerentele instanței de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiţie, Completul de 5 Judecători, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi pe baza probelor noi administrate în faţa instanţei de apel, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 408 şi urm. şi art. 417 C. proc. pen., constată următoarele:

I Analiza criticilor privind neregularităţile şi nulităţile de ordin procedural invocate de către inculpaţi.

I.1. Asupra excepției privind inexistenţa vreunui act de sesizare a organului de urmărire penală cu privire la faptele și persoanele trimise în judecată, prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., invocată de către inculpații G.G.G., G.D. şi B.G., cu consecința nelegalei sesizări a instanței de judecată;

Se reține că, în esență, se invocă aceleași argumente ca și în fața instanței de fond, referitoare, pe de o parte, la împrejurarea că în cauză nu s-a întocmit câte un proces-verbal de sesizare din oficiu pentru fiecare făptuitor sau faptă, iar pe de altă parte, la aceea că denunţul formulat de către inculpatul G.D. nu ar reprezenta un mod valabil de sesizare al organului de urmărire penală, fiind încălcat principiul loialităţii administrării probatoriului, atât în cazul inculpatului G.D., cât și în cazul inculpatului B.G.

În cauză, se constată că la 16 octombrie 2007 a fost întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu, în baza căruia organele de urmărire penală au procedat la efectuarea de acte premergătoare privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul G.D. şi a infracţiunii prevăzute de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 de către făptuitorul M.V.

La data de 29 noiembrie 2007 a fost întocmit și procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, ambele documente fiind menționate de către rechizitoriul întocmit în cauză (ce a fost înregistrat cu nr. 197/P/2007), dar și de rezoluțiile de începere a urmăririi penale.

În cursul actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii cu privire la implicarea lui G.D. şi în alte acte de corupţie, precum şi cu privire la implicarea altor persoane.

Sub un prim aspect, potrivit dispozițiilor art. 221 C. proc. pen. în vigoare la acea dată, organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere, denunț sau din oficiu, în ultimul caz încheind un proces-verbal despre acest lucru.

Sesizarea din oficiu poate avea loc atunci când organul de urmărire penală află, „pe orice altă cale”, ca s-a săvârșit o infracțiune. Legea nu restrânge sfera de aplicare a expresiei „orice altă cale”, formularea generală corespunzând pe deplin scopului procesului penal, respectiv constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni și, totodată, legea nu obligă organul de urmărire penală precizeze modului concret în care a aflat de comiterea unor fapte penale.

Astfel cum se precizează în doctrină, modalitățile concrete în care se poate realiza sesizarea din oficiu sunt multiple, fiind posibil ca la cunoașterea unor fapte penale să se ajungă fie prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin intermediul unor zvonuri publice, dar și desfășurând cercetări în legătură cu o cauză, ocazie cu care organul de urmărire penală descoperă alte fapte sau aspecte noi, cu totul străine de cele cercetate inițial [1], astfel cum s-a întâmplat în legătură cu actele premergătoare efectuate privind cu faptele cercetate în baza procesului verbal de sesizare din oficiu inițial.

Potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., atunci în vigoare, în vederea începerii urmăririi penale organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art. 228 alin. (1) din acelaşi cod organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b¹).

Prin urmare, nimic nu se opune ca, în baza procesului verbal de sesizare din oficiu din 16 octombrie 2007, organul de urmărire penală să extindă actele premergătoare la faptele și persoanele nou descoperite, ba chiar este obligat, în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 200 raportat la art. 202 C. proc. pen. în vigoare la acea dată, să strângă probele necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii penale a acestora, în scopul aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În al doilea rând, din textul art. 221 C. proc. pen. aplicabil la acea dată rezultă, cu evidență, contrar celor susținute de inculpați, că denunțul reprezintă un mod valabil de sesizare a organelor de urmărire penală, irevocabil, constituind, astfel cum prevede art. 223 C. proc. pen., încunoștiințarea făcută de către o persoană (care, spre deosebire de situația plângerii, nu este circumstanțiată) despre săvârșirea unei infracțiuni.

Deși este posibil ca denunțul să fie făcut chiar de către o persoană vătămată, nimic nu se opune ca acest mod de sesizare a organelor de urmărire penală să fie realizat chiar de către persoana care a săvârșit infracțiunea.

În situația particulară existentă în cauză, organul de urmărire penală era deja sesizat din oficiu, în baza procesului verbal de sesizare din oficiu din 16 octombrie 2007, astfel cum s-a arătat anterior, nefiind imperios necesară existența, în mod suplimentar, a unui denunț formulat de către inculpatul G.D.

Din această perspectivă, împrejurarea că inculpatului G.D. i s-a adus la cunoștiință începerea urmăririi penale doar pe 29 noiembrie, orele 19.00, după formularea denunțului sau că, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.G., urmărirea penală a început la 29 noiembrie 2007 nu poate fi relevant, neexistând, din această perspectivă, încălcări ale principiului loialității administrării probelor.

În consecință, constatând că organul de urmărire penală a fost legal sesizat în speță, instanța apreciază excepția analizată ca nefiind întemeiată.

I.2. Pentru aceleași considerente, având în vedere identitatea de rațiuni logico-juridice, excepțiile nulității procesului-verbal de sesizare din oficiu din 16 octombrie 2007, a rezoluției de începere a urmăririi penală și a actului de sesizare a instanței - invocate de inculpaţii G.G.G., G.D. şi B.G. - se apreciază ca fiind nefondate, fiind respinse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

Pe lângă argumentele anterior arătate, la această concluzie a instanței a contribuit și împrejurarea că, pe de o parte, nu s-a constatat încălcarea unor dispoziții procedurale imperative prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și, pe de altă parte, nu s-a menționat și nici dovedit existența vreunei vătămări care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluției de începere a urmăririi penală sau a actului de sesizare a instanței.

I.3. Asupra excepției nulității urmării penale efectuate în cauză consecință a eludării art. 6 parag. 3 lit. a) şi d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținută de inculpaţii G.G.G. şi B.G., instanța reține următoarele:

Inculpaţii au invocat „inexistența” materialului de urmărire penală (G.G.G.), efectuarea actelor de urmărire penală şi de obţinere a probelor (declaraţiile martorilor R.C.D., T.I. şi a învinuiţilor, prezentarea materialului de urmărire penală) „în condiţii oculte”, pe timp de noapte și sub amenințare, fără încunoştinţarea apărătorilor celorlalţi inculpaţi și cu încălcarea, astfel, a dreptului la apărare, dar și a dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. în vigoare la acea dată (inculpatul B.G.).

Au mai învederat inculpații aceea că, prin decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra necesităţii ca apărătorii să fie încunoştinţaţi despre efectuarea oricărui act de urmărire penală.

Cu referire la decizia Curții Constituționale, a cărei încălcare a fost invocată de către inculpați, se reține aceea că, modificând şi completând C. proc. pen., Legea nr. 356/2006, în art. I pct. 99, a dat art. 172 alin. (1) C. proc. pen. un alt conţinut, şi anume: „În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii".

[Textul alin. (1) al art. 172 C. proc. pen. anterior avea următorul conţinut: „În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii"].

Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 a Curţii Constituţionale a stabilit că prevederea „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" cuprinsă în textul art. 172 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., în forma în vigoare la data desfășurării actelor de urmărire penală criticate, precum şi dispoziţia „care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea" cuprinsă în art. 173 alin. (1) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare.

Decizia a fost publicată în M.O. nr. 866/18.12.2007 și, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept, timp de 45 de zile de la data publicării, iar după această dată, dacă Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea îşi încetează efectele.

Sub acest aspect, se constată că efectele deciziei au început să se producă începând cu data de 2 februarie 2008, dată de la care textul art. 172, în noua sa formă, a fost aplicat corespunzător.

În continuare, instanța de apel reține că, în conformitate cu textul art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului [2], orice acuzat are, în special, dreptul:

Să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa (...)

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării, în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Verificând actele dosarului de urmărire penală, instanța observă că la 30 noiembrie 2007, învinuitei G.G.G. i-a fost adus la cunoștință faptul că împotriva sa a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu respectarea prevederilor art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenție, împrejurare care reiese din procesul verbal din 30 noiembrie 2008, ora 11.50.

La aceeaşi dată, învinuitei i s-au adus la cunoștință și drepturile procesuale, aceasta solicitând, pe de o parte, un termen rezonabil pentru pregătirea apărării, iar pe de altă parte, în baza principiului egalității armelor, a solicitat acces la consultarea dosarului, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la 30 noiembrie ora 12.10.

Din procesul verbal încheiat la 3 decembrie 2007, ora 12.50, rezultă că învinuita G. s-a prezentat la sediul organului de urmărire penală, împreună cu doi apărători aleşi şi a solicitat consultarea actelor dosarului, prezentarea completă a actelor materiale reţinute în sarcina sa şi un termen rezonabil în vederea pregătirii apărării.

Din rechizitoriu rezultă că inculpatei i s-a asigurat accesul la toate dovezile din dosarul cauzei, aceasta rezervându-și dreptul la tăcere, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată.

Din dosarul de urmărire penală rezultă că toate prevederile legate de necesitatea prezentării materialului de urmărire penală către inculpați, prevăzute de art. 250 şi urm. C. proc. pen., au fost respectate de organul de urmărire penală.

Astfel, conform art. 250 lit. a) C. proc. pen., organul de cercetare penală îl cheamă pe învinuit/inculpat şi îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite, iar conform art. 250 lit. b) C. proc. pen., organul de cercetare penală îi asigură inculpatului/învinuitului posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că deşi inculpata G.G.G. a fost citată în patru împrejurări, în perioada 27 februarie 2008 - 18 martie 2008, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, aceasta nu a dat curs citațiilor, ba chiar a precizat explicit că nu se va prezenta în fața organelor de urmărire penală, cu toate că nu se afla în vreo situație de imposibilitate obiectivă de a lua la cunoștință de materialul de urmărire penală, fiind prezentă la locul de muncă în zilele în care a fost citată.

Inclusiv urmare executării unui mandat de aducere a inculpatei la sediul organului de urmărire, emis în scopul de a i se prezenta materialul de urmărire penală, inculpata a refuzat, în mod explicit, să studieze dosarul cauzei, aspecte ce reies din procesul verbal din 18 martie 2008, semnat de trei dintre apărătorii aleși ai inculpatei.

Cu toate că, cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit un alt termen pentru ca inculpata să se prezinte la sediul organului de urmărire penală în vederea prezentării materialului de urmărire penală - anume data de 24 martie 2008 - inculpata G.G.G. nu s-a conformat, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 24 martie 2008.

În intervalul 28 martie 2008 - 7 aprilie 2008, contrar celor convenite cu anchetatorii referitor la studierea în integralitate a Dosarului nr. 197/P/2007 (aspecte rezultate din procesul verbal din 27 martie 2008, semnat în prezența apărătorilor săi aleși) - inculpata G.G.G. nu a finalizat această activitate, refuzând a considera că prezența sa la sediul parchetului echivalează cu prezentarea materialului de urmărire penală (aspecte ce reies din documente).

În raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul prezentării materialului de urmărire penală, dar și de practica doctrinară și soluțiile conturate de jurisprudență, reținându-se că organele de urmărire penală au făcut nenumărate demersuri în vederea clarificării situaţiei inculpatei şi definitivării prezentării materialului de urmărire penală, instanța de apel apreciază că a fost îndeplinită obligaţia impusă de textul art. 250 și urm. C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, dreptul inculpatei de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală este prevăzut a fi o garanție a desfășurării a procesului penal în condiții echitabile, fiind, totodată, corelativ obligației de a se prezenta pentru a lua la cunoștință de acest material și de a formula cereri suplimentare, iar pe de altă parte, modul de exercitare a acestui drept a fost decis în mod liber de inculpată care, de altfel, în baza accesului său neîngrădit la actele și lucrările dosarului, a formulat o multitudine de cereri și plângeri adresate organelor de urmărire penală, soluționate corespunzător.

Cât priveşte inexistenţa uni proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 250 şi 251 C. proc. pen. în vigoare la acea dată, se constată că lipsa acestuia în ceea ce priveşte pe inculpata G.G.G. se datorează conduitei culpabile a acesteia care, abuzând de dreptul la apărare, a împiedicat cursul normal al derulării acestei proceduri potirvit dispoziţiilor legale invocate.

Important este însă, că ori de câte ori inculpata a fost convocată pentru prezentarea materialului de urmărire penală, au fost întocmite procese-verbale în care au fost menţionate conduita procesuală şi susţinerile inculpatei, ceea ce corespunde exigenţelor art. 250 şi 251 C. proc. pen. anterior.

Cu privire la inculpatul B.G., din procesul verbal din data de 28 februarie 2008 rezultă că acestuia i s-a prezentat materialul de urmărire penală, în prezența apărătorului său ales, avocat D.G.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că și față de acest inculpat a fost îndeplinită obligaţia prezentării de către parchet a materialului de urmărire penală, contrar susținerilor sale, neputându-se reține o așa-zisă inexistență a materialului de urmărire penală, în condițiile anterior arătate.

Cît privește respectarea dezideratelor impuse de textul art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție, dar și de dispoziţiile art. 68 C. proc. pen., se constată că inculpaţii nu aduc nici un argument în sensul că declaraţiile martorilor R.C.D., T.I. şi a învinuiţilor s-ar fi realizat „în condiţii oculte”, pe timp de noapte și sub amenințare sau constrângere de orice fel, cu încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. sau a dreptului la apărare al inculpaților.

De asemenea, din actele dosarului nu rezultă că nu s-ar fi asigurat dreptul inculpaților de a întreba sau de a solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării, în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Dimpotrivă, de la data împlinirii termenului de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 1086/2007 a Curții Constituționale, dezideratele stabilite de textul art. 172 alin. (1) C. proc. pen. - modificat corespunzător - au fost respectate.

Același lucru s-a întâmplat și cu ocazia desfășurării cercetării judecătorești, când atât inculpații cât și martorii din cauză (propuși de acuzare și de către apărare, deopotrivă) au fost audiați cu respectarea drepturilor menționate de art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție, la termenele din 9 noiembrie 2010, 13 ianuarie 2011, 10 februarie 2011, 11 aprilie 2011 și 21 iunie 2011 în fața instanței de fond, ocazii cu care toate părțile implicate au putut pune întrebări martorilor.

Cât despre împrejurarea invocată de către inculpați privind obținerea, în cursul urmăririi penale, a declarațiilor martorilor și inculpaților prin încălcarea prevederilor art. 68 C. proc. pen., instanța de apel reține că în cadrul audierilor realizate în fața instanței de fond, niciunul dintre cei audiați nu a menționat că ar fi fost supuși unor presiuni sau constrângeri de orice mod exercitate de către parchet, cu ocazia audierii în faza de urmărire și nu s-au înregistrat situații de retractare a mărturiei pe acest temei.

Față de considerentele menționate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză nu se confirmă, sub niciunul din aspectele analizate, încălcarea dispozițiilor art. 6 parag. 3 lit. a) şi d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau ale art. 68 C. proc. pen., astfel că excepția nulității urmăririi penale formulată de către inculpați este respinsă, ca nefondată.

I.4. Asupra excepției privind încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 (în forma în vigoare la data sesizării organului de urmărire penală), precum şi ale art. 22 din Legea nr. 78/2000, invocată de inculpata G.G.G.

Instanța de apel constată că această excepţie a fost formulată în cursul soluţionării fondului de către inculpatul C.G., fiind analizată ca atare de către instanța de fond şi respinsă, ca nefondată, prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2008.

Analizând atât argumentele instanței de fond, cât și susținerile inculpatei - privind faptul că actele de urmărire penală trebuiau efectuate, în mod obligatoriu, de către procurori și nu de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., cum în mod nelegal se apreciază că s-a întâmplat în speță - instanța de control judiciar apreciază că soluția de respingere a excepției pronunţată de prima instanță este una corectă.

Astfel, din textul art. 10 al O.U.G. nr. 43/2002, în forma în vigoare la momentul efectuării actelor de urmărire penală, rezultă că ofiţerii de poliţie judiciară pot fi delegaţi pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, lucru realizat în speță prin Ordonanţa din 29 noiembrie 2007, ce enumeră și actele pentru care s-a realizat delegarea. Totodată, din textul legal menționat reiese că actele întocmite din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

Cum, pe de o parte, O.U.G. nr. 43/2002 nu limitează categoriile de acte ce pot fi efectuate prin delegare, iar actele îndeplinite s-au situat în interiorul atribuțiilor transmise, concluzia ce se impune este aceea că excepția invocată de inculpată nu este întemeiată, fiind respinsă ca atare de către instanța de apel.

I.5. Asupra criticii privind nelegala investire a organului de urmărire penală și a procurorului, invocată de G.G.G. şi G.D.

Se observă că ceea ce se critică este inexistenţa calităţii de procuror în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a procurorului B.E.V., cu consecința incapacității acesteia de a efectua acte de urmărire în cauză, dar și faptul că rezoluţiile procurorului şef sunt scrise pe suporturi mobile (post-it), lipsa rezoluţiei procurorului şef adjunct al DNA sau imixtiuni ale procurorului ierarhic superior în activitatea de urmărire penală.

Astfel cum în mod corect a sesizat și instanța de fond, aspectele invocate țin de modul de administrare a activităților de urmărire penală, nemulțumirile inculpaților putând face, cel mult, obiectul unor plângeri adresate organelor de urmărire penală și nu al unor excepții ridicate în fața instanțelor. Aceasta şi pentru că inculpații nu au indicat care sunt dispoziţiilor procedurale încălcate, fiind imposibil de apreciat dacă, în raport de acestea, în cauză este incidentă sancțiunea nulității actelor de urmărire penală - relativă sau absolută - sau a urmăririi penale.

I.6. Asupra excepției incompatibilităţii procurorilor P.L. şi B.E.V. de a efectua acte de urmărire, datorată unor interese ale acestora în cauză, invocată de inculpata G.G.G.

Inculpata susține că interesul procurorilor menționați este reprezentat de pretinsele presiuni exercitate de aceștia asupra procurorului G.D.

Inculpata nu a indicat, concret, care este textul în baza căruia a invocat critica menționată, fapt ce ar determina, în principal, respingerea acesteia, ca fiind inadmisibilă.

Cu toate acestea, în considerarea invocării unui pretins interes al procurorilor ce au instrumentat urmărirea penală în cauză, instanța apreciază că excepția invocată se întemeiază pe textul art. 48 alin. (1) lit. d) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi, respectiv art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) noul C. proc. pen.

Se apreciază că împrejurarea ipotetică a exercitării de către procurorii de caz a unor ”presiuni” asupra altui inculpat decât autoarea excepției nu se circumscrie situației avute în vedere de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., nerelevându-se interese ale procurorilor în soluționarea cauzei, altele decât cele strict profesionale, la care sunt, în fond, obligați prin lege, în considerarea calității de organ de urmărire penală.

De asemenea, nici din punctul de vedere al art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din noul C. proc. pen. nu se conturează indicii din care să rezulte că ar fi afectată imparţialitatea magistraţilor procurori, ci, în realitate, cele invocate de către inculpată pot constitui (în ipoteza neconfirmată în care s-ar fi exercitat „presiuni” asupra inculpaţilor) posibile greșeli procedurale ale magistraților sau eventuale încălcări ale dreptului la apărare, ce pot fi remediate prin apărări formulate în cadrul căilor de atac și nu prin intermediul invocării unei excepții de incompatibilitate în fața instanțelor de judecată. [3]

De altfel, în tot cursul urmăririi penale, inculpata avea posibilitatea, potrivit art. 51 şi urm. C. proc. pen., să ceară recuzarea procurorului despre care pretinde că ar fi avut un interes în cauză.

Prin urmare, excepția este nefondată.

I.7. Asupra excepţiei incompatibilităţii judecătorului L.L.Z. de a soluţiona cauza în primă instanţă, cu consecința nulității absolute a cercetării judecătorești, invocată de inculpata G.G.G.

Textul de lege invocat de către inculpată este cel prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior [art. 64 alin. (1) lit. f) noul C. proc. pen.], susținându-se că în cauză există împrejurări din care rezultă că magistratul menționat era interesat în soluţionarea cauzei.

S-au mai invocat dispozițiile art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora ”Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror (...) dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză” și prevederile art. 79 alin. (1) din aceeași lege, potrivit cărora funcţionarul public este în conflict de interese dacă este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial.

Inculpata G.G.G. a precizat că din examinarea declaraţiilor de avere ale doamnei judecător L.L.Z. pe anii 2005 - 2008 a rezultat că aceasta s-a aflat în relaţii patrimoniale cu Institutul Naţional al Magistraturii (INM), de unde a încasat drepturi băneşti aferente unei colaborări, fiind, deci, interesată în soluționarea cauzei.

În continuare, se precizează de către inculpată că interesul magistratului în soluționarea prezentei cauze rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că INM a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii o solicitare de anulare a examenului din sesiunea octombrie – noiembrie 2007, pe motivul existenţei fraudelor care erau în cercetarea DNA, iar pe de altă parte, din aceea că neregularitățile în realizarea subiectelor de examen - semnalate și de către inculpată, potrivit susținerilor sale - ar reprezenta o culpă majoră a instituţiei organizatoare (INM).

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că, în raport de susținerile inculpatei, în cauză nu este incident nici cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nici cel prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) noul C. proc. pen., excepția nefiind întemeiată.

Împrejurarea colaborării, în calitate de formator, a doamnei judecător L.L.Z. cu Institutul Naţional al Magistraturii nu este de natură a atrage un „interes” al magistratului, în sensul textului art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, în soluționarea unei cauze desfășurată cu privire la alte părți decât INM sau conducerea acestei instituții, după cum nu este susceptibil de a indica o suspiciune de afectare a parţialităţii magistratului, în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) noul C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen. anterior, cererea de recuzare trebuia făcută de îndată ce partea a aflat de existența cazului de incompatibilitate.

Or, în speță, deși declarațiile de avere ale magistratului L.L.Z. sunt publice și puteau fi consultate oricând, inculpata a formulat prima sa cerere de recuzare în cauză (împotriva completul de judecată format din judecătorii L.L.Z., I.S., I.M., precum şi a procurorului M.A.T.) doar la termenul din 10 februarie 2009, cu mult după data la care a putut cunoaște împrejurările de fapt menționate în critica sa. Trebuie subliniat şi faptul că prin această cerere au fost invocate doar motive ce priveau pretinsa antepronunţare a membrilor completului de judecată.

În consecință, din această perspectivă nu există nicio rațiune pentru a considera că cercetarea judecătorească în cauză este nulă absolut, motiv pentru care și această excepție este apreciată ca nefondată, fiind respinsă.

I.8. Asupra excepţiei nulităţii absolute a încheierii din 09 noiembrie 2010 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată, formulată de inculpata G.G.G.

Instanța de apel reține că potrivit celor menționate de către inculpată, soluția de respingere a cererii de recuzare formulate de către inculpată la termenul din 9 noiembrie 2010, privind pe membrii completului de judecată - judecătorii L.L.Z., I.M. și M.S.P. - a fost pronunţată de către un complet constituit din judecătorii M.M.D., I.P. şi G.F.

Inculpata G.G.G. și-a întemeiat excepția de nulitate, pe de o parte, pe faptul că cererile de recuzare a judecătorilor secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt niciodată admise, iar pe de altă parte, pe aprecierea că judecătorul M.M.D. era incompatibil să soluţioneze cererea de recuzare formulată, întrucât a făcut parte din Completul de 9 Judecători care a soluţionat cererea de arestare preventivă a inculpaţilor, în timpul urmăririi penale (sens în care a formulat şi o declaraţie de abţinere în cauză, ce a fost admisă).

Instanţa de apel apreciază că în situația particulară menționată de către inculpată, nu poate fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. potrivit căruia, devine incompatibil să judece fondul cauzei judecătorul care a soluționat fie propunerea de arestare preventivă, fie propunerea de prelungire a acestei măsuri în cursul urmăririi penale.

Dimpotrivă, în speță, se constată că judecătorul M.M.D. a făcut, într-adevăr, parte din compunerea Completului de 9 Judecători care a judecat un recurs declarat soluției secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind măsura arestării preventive, însă această participare nu implică, în niciun mod, incompatibilitatea acestui magistrat de a se pronunța asupra unei cereri de recuzare formulată în cauză, deoarece o asemenea cerere nu presupune stabilirea existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, ci presupune analiza existenței sau nu a cazurilor de incompatibilitate invocate de către inculpată, în cadrul cererii de recuzare.

În raport de împrejurarea precizată de către inculpată privind formularea de către magistratul M.M.D. a unei declarații de abținere în cauză, din studierea dosarului a rezultat că această declaraţie a privit abținerea magistratului de la judecarea fondului cauzei, în baza art. 47 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., abţinere ce a fost admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, prin încheierea din 28 mai 2008. Ca atare, efectele acestei declarații nu pot fi extinse la rezolvarea unor incidente procedurale cum este incompatibilitate sau recuzarea, căci acestea nu vizează pronunțarea asupra unor chestiuni de fond și nu presupun soluții de condamnare sau achitare.

Din perspectiva garanțiilor furnizate de Conventie, în materia imparțialității obiective simplul fapt de a fi pronunțat anterior judecării fondului, hotărâri privind măsuri preventive, nu impiedică un judecător să participe la soluționarea unei cereri de recuzare a membrilor completului învestit cu judecarea fondului.

În consecință, în baza considerentelor anterior arătate, instanța de apel constată excepția ca nefondată, şi o va respinge, ca atare.

I.9. Asupra excepţiei nulităţii absolute a sentinţei datorate nelegalei compunerii a completului de judecată;

Din această perspectivă, inculpata G.G. a susținut incidența dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în raport de modul de repartizare al dosarului, care nu s-ar fi realizat aleatoriu, ci prin desemnare individuală a membrilor completului de judecată, dispusă de către preşedintele secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la acest aspect, se constată că nelegala compunere a instanței de judecată nu priveşte aspecte legate de repartizarea aleatorie a dosarelor, ci nerespectarea dispoziţiilor legale privind constituirea completelor de judecată.

Or, în cauză, completul de judecată a fost legal constituit pentru că, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, judecata în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a faptelor incriminate de această lege se realizează de complete formate de 3 judecători.

Ceea ce se critică, în realitate, este schimbarea membrilor completului de judecată învestit inițial cu judecarea cauzei, schimbare pe care inculpata a pus-o pe seama unei repartizări necorespunzătoare (manuale) a dosarului.

Verificând susținerile inculpatei, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că susținerile inculpatei sunt infirmate de actele și lucrările dosarului instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor legale în materie, repartizarea dosarului trebuie să se facă în mod aleatoriu, iar schimbarea membrilor inițiali ai completului de judecată astfel stabilit se poate face doar în mod excepțional, pe baza legii și a criterilor stabilite de Regulamentele de ordine interioară a instanțelor.

În speță, se reține că dosarul a fost înregistrat la instanţa de fond, la data de 6 mai 2008, sub nr. 3948/1/2008, iar primul termen de judecatăa fost fixat la 11 iunie 2008.

Repartizarea dosarului s-a făcut în mod aleatoriu, astfel cum reiese din cele consemnate pe fișa de înregistrare.

Urmare repartizării aleatorii, membrii completului învestit cu soluționarea cauzei (magistrații C.J., P.Z. și G.P.) au formulat declarație de abținere în baza art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ce a fost admisă prin încheierea pronunțată la 14 mai 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, dosarul a revenit spre soluționare unui alt complet de judecată (completul nr. 10).

În cadrul noului complet de judecată desemnat să judece dosarul au fost formulate, succesiv, mai multe declarații de abținere, toate admise de către instanță, de către judecătorii M.A., I.I.D., M.M.D., M.G.Ș., A.V. și F.G., magistrații considerând că se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 48 lit. d) C. proc. pen., în lumina relațiilor de prietenie sau de colaborare stabilite cu unii dintre inculpați, în virtutea raporturilor profesionale preexistente, ce durau de mulți ani.

Ulterior admiterii declarației de abținere formulate de judecătorul F.G. prin încheierea din 10 iunie 2008, a fost desemnat să participe la soluționarea cauzei judecătorul I.M.

Din acest moment, modificările ulterioare survenite în componența completului de judecată au fost determinate de cauze obiective (pensionare) și au avut un caracter excepțional.

În consecință, constatând că aspectele invocate de către inculpată nu se confirmă ci, dimpotrivă, magistrații au fost preocupați în permanență de asigurarea unui climat de imparțialitate și independență la judecarea cauzei, neștirbit de vreo aparentă lipsă de obiectivitate, instanța de apel apreciază că în ceea ce privește sentința atacată nu este incident niciun caz de nulitate datorat nelegalei compuneri a instanței de judecată.

Ca atare, excepția este respinsă, ca nefondată.

I.10. Asupra excepţiei nulităţii absolute a sentinţei pronunţate de către prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., invocată de inculpata G.G.G.

Se observă că motivul avut în vedere de către inculpată este acela că prima instanţă nu a respectat norma legală prevăzută de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care impune prezidarea prin rotaţie a completului de judecată.

În conținutul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se enumeră următoarele dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute: dispoziţiile relative la competenţa după materie şi după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia, la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea procurorului, la prezenţa inculpatului şi asistenţa juridică a acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Ceea ce învederează inculpata este că, potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, ”p reşedinţii de secţii pot prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei, iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie”, susținându-se aceea că încălcarea acestei dispoziții este sancționată cu nulitatea absolută.

Se observă că în cauză, prin derogare de la regula menționată de textul invocat, pe întreg parcursul dosarului în fața primei instanțe, completul de judecată a fost prezidat de judecătorul L.L.Z., deși aceasta nu deține funcția de președinte al secției penale, însă această împrejurare nu este de natură a se încadra în categoria dispoziţiilor prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., enumerate mai sus.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în mod constant în hotărârile pronunţate că dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi doar dispoziţiile legale indicate în mod expres de lege se pot afla sub sancţiunea unei nulităţi absolute.

Derogarea de la regula instituită de textul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu atrage nici nulitatea relativă a sentinței pronunțate, întrucât, potrivit alin. (4) al art. 197 C. proc. pen., încălcările altor dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrag, nulitatea actului în condiţiile alin. (1) al textului dacă se dovedește că au produs vătămări ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului afectat de nulitate relativă, pe de o parte, iar pe de altă parte, „numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului”, niciuna dintre condiții nefiind îndeplinită în cauză.

În realitate, dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 au caracter de regulă administrativă referitoare la organizarea activităţii completelor colegiale de judecată ce judecă, în primă instanță, cauze de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Derogarea de la această regulă, departe de a constitui motiv de nulitate absolută sau relativă a hotărârilor judecătorești pronunțate în condițiile invocate de inculpată, are în vedere o mai bună echilibrare al volumului de muncă al magistraților judecători, prin aceea că judecătorul care conduce ședința de judecată are și rolul de a gestiona, din punct de vedere administrativ, dosarele planificate în respectiva ședință.

Prin urmare, critica este neîntemeiată.

I.11. Asupra criticilor formulate de inculpata G.G.G. privind soluţionarea de către organul de urmărire penală, în mod nevalabil, a unor plângeri formulate de inculpată după emiterea rechizitoriului în cauză și înregistrarea acesteia pe rolul instanţei de fond;

Din verificarea actelor dosarului (încheierea de ședință din data de 19 februarie 2008 din dosarului de fond) a rezultat că această critică a fost învederată instanței de fond în susţinerea solicitării de constatare a nulităţii procesului penal în sensul nefinalizării urmăririi penale şi efectuării de acte de urmărire penală chiar şi după emiterea rechizitoriului (05 mai 2008).

Se constată că în conținutul unui memoriu conţinând, între altele, o ”cerere preliminară de probe” depusă de către inculpată în apel, se susţine că ”procurorii DNA au refuzat şi în continuare să soluţioneze cererile şi plângerile subsemnatei şi, abuziv, au consemnat că aş fi refuzat să mă prezint pentru prezentarea materialului de urmărire penală şi au emis rechizitoriul la data de 05 mai 2008 (verificat la 06 mai 2007). Prin „profesionalismul" care caracterizează DNA, la data de 06 mai 2008 (data poştei), deci ulterior emiterii rechizitoriului la 05 mai 2008, DNA m-a informat, printr-o comunicare nedatată că, printr-o rezoluţie din 22 aprilie 2008 ar fi fost respinse cererile şi plângerile subsemnatei referitoare la cereri în probaţiune;

- cereri în constatarea nulităţii unor acte de urmărire penală, formulate la data de 06 aprilie 2008”.

Prin raportare la critica formulată, privind soluţionarea de către organul de urmărire penală, în mod nevalabil, a unor plângeri formulate de inculpată după emiterea rechizitoriului în cauză, cu toate că se precizează că plicul cu adresa de la DNA poartă data poștei de 06 mai 2008, fiind ulterioară datei rechizitoriului (05 mai 2008) se constată că nu există elemente din care să se tragă concluzia unei asemenea soluționări a cererilor și plângerilor formulate de către inculpată după data finalizării urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât inculpata însăşi menționează că ”organul de urmărire penală (...) m-a informat, printr-o comunicare nedatată că, printr-o rezoluţie din 22 aprilie 2008 ar fi fost respinse cererile şi plângerile subsemnatei referitoare la (...)”.

Prin urmare, în absența oricăror date contrare, nu se poate contesta precizarea organului de urmărire penală - la care însăși inculpata s-a referit - că soluționarea cererilor s-a realizat la 22 aprilie 2008 și nu se poate conchide că data de 06 mai 2008 aplicată pe plicul de corespondență echivalează cu o ”soluție” a organului de urmărire penală emisă ulterior finalizării acestei faze procesuale (05 mai 2008).

Ca atare, aspectele susținute de inculpată nu se confirmă, instanța respingând critica/excepția formulată.

I.12. Asupra susținerilor inculpatei G.G.G. privind falsificarea semnăturii martorei M.F. și a ofiţerilor de poliţie judiciară.

Se constată că în cadrul cererii de la dosarul instanţei de apel, la capitolul intitulat ”I. Chestiuni prealabile; înscenare judiciară la comandă politică pusă în operă prin complot, mijloace de corupţie, criminalitate şi terorism de stat. Construirea dosarului prin probe false, falsificate, determinarea/constrângerea la mărturie mincinoasă”, inculpata menționează, între altele, că nici una dintre semnăturile de pe declarația martorei M.F., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu aparţin acesteia, invocând în acest sens concluziile Raportului extrajudiciar de expertiză criminalistică (grafică) întocmit de expertul N.G., la solicitarea inculpatei.

În raport de împrejurarea că martora M.F., audiată de instanța de fond la termenul de judecată din 13 ianuarie 2011, în prezența inculpatei, a precizat: ”Îmi menţin declaraţia pe care am dat-o în dosar, în calitate de martor în cursul urmăririi penale”, se apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul realității și veridicității respectivei semnături.

Mai mult, prezentându-i-se de către instanță, cu aceeași ocazie, o copie a declaraţiei date la urmărirea penală, martora a arătat expres că ”toate semnăturile de pe această declaraţie îmi aparţin, inclusiv cea de pe prima filă”.

Ca atare, în lipsa oricărui indiciu privind săvârșirea de către martoră a infracțiunii de mărturie mincinoasă (ipoteză avansată de inculpată), se apreciază că instanța de fond a procedat corect, dând eficiență declarației date de M.F., în contextul întregului ansamblu probator.

În cauză, în mod corect au fost considerate ca fiind ineficiente (din punct de vedere al forței probante) concluziile raportului extrajudiciar de expertiză prezentat de către inculpată, în raport cu declarația dată nemijlocit de către martora M.F. în fața instanței de fond.

În plus, se subliniază faptul că deși inculpata avea posibilitatea de a formula plângere penală împotriva martorei pentru săvârșirea pretinsei infracțiuni de mărturie mincinoasă, inculpata nu a recurs la acest mijloc procedural.

Prin urmare, instanța de apel va respinge critica inculpatei, ca nefondată.

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește afirmațiile inculpatei G.G.G., în sensul că nici una dintre semnăturile atribuite ofiţerului de poliţie judiciară Ş.F. (de pe procesele-verbale de transcriere prezentate de DNA Consiliului Superior al Magistraturii, drept probe pentru încuviinţarea arestării preventive a inculpaților), nu îi aparţin, în realitate, acestuia.

Pe lângă împrejurarea că cele pretinse de către inculpată nu prezintă relevanță în această fază procesuală (fiind vorba de semnături executate de ofiţerul de poliţie judiciară pe procesele-verbale de transcriere prezentate Consiliului Superior al Magistraturii pentru încuviințarea arestării preventive a inculpaților în cadrul urmăririi penale), se constată că inculpata nu a dovedit în niciun mod cele susținute, astfel că instanța de apel va respinge și această critică, ca nefondată.

I.13. Asupra susținerilor inculpatei G.G.G. privind nemenţinerea de către reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia concluziilor în fața instanței de fond, a acuzaţiilor privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Se reține că în conținutul incheierii de ședință a primei instanțe din data de 9 februarie 2012, când au avut loc dezbaterile în fața primei instanțe, au fost menționate concluziile pe fondul cauzei formulate - între alții - de reprezentantul parchetului. Astfel, la pagina 5 a acestei încheieri s-a consemnat că reprezentantul parchetului a precizat: ”S-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.G.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reţinându-se că aceasta prin intermediul inculpatului C.E. a remis inculpatului G.S. o parte din subiectele de examen”, precum și ”(...) vinovăţia inculpaţilor este dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti (...)”.

De asemenea, s-a consemnat (pagina 9 a încheierii) că reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la toți inculpații trimiși în judecată, a solicitat: ”(...) condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată la pedeapsa închisorii în condiţiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi (...)”.

Totodată, astfel cum este precizat la pagina 33 a încheierii de ședință din data de 9 februarie 2012, reprezentantul parchetului: ”A mai arătat că s-a referit, pe scurt, în concluziile orale susţinute în faţa instanţei, la probele administrate în cursul urmăririi penale ce vizau vinovăţia inculpaţilor, precizând că în măsura în care instanţa consideră, le va detalia în concluzii scrise în condiţiile în care se va amâna pronunţarea sentinţei”.

Din cele anterior expuse rezultă, cu evidență, nerealitatea susținerilor inculpatei privind pretinsa nemenţinere de către reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia concluziilor în fața instanței de fond, a acuzaţiilor privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 de către inculpată.

Având în vedere aceste considerente, critica inculpatei se respinge de către instanța de apel, ca neîntemeiată.

II. Analiza criticilor privind nelegalitatea mijloacelor de probă invocate de către inculpaţi.

II.1. În legătură cu excepția invocată de G.G.G. privind nulitatea absolută a înregistrărilor audio - video din cauză, motivată de împrejurarea că judecătorii care au dispus autorizarea acestor înregistrări nu ar fi îndeplinit condiţia de judecător desemnat, potrivit normelor legale, se reține că în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, a pronunțat, în Cameră de Consiliu, în conformitate cu dispozițiile art. 91¹ și urm. C. proc. pen., o serie de încheieri prin care au fost admise cererile formulate în acest sens de către organul de urmărire penală.

În speță, au fost respectate întocmai dispozițiile art. 91³ C. proc. pen., potrivit cărora autorizarea înregistrărilor este dată de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către judecătorul desemnat de președintele acestei instanțe.

În cauză, judecătorii care au pronunțat încheierile de autorizare a înregistrărilor audio-video anterior menționate, la solicitarea parchetului, au fost desemnați, în mod corespunzător de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond.

Ca atare, critica este neîntemeiată.

II.2. Cu privire la excepția nulității absolute a înregistrărilor audio - video aflate la dosar, întemeiată pe aceea că i) unele dintre înregistrări au fost realizate în faza actelor premergătoare și ii) la realizarea lor nu a participat procurorul sau ofiţerul de poliţie judiciară delegat de procuror, astfel cum impun dispoziţiile art. 91² C. proc. pen. (excepţie invocată de inculpaţii G.G.G., C.E., C.G., G.D. şi B.G.) instanța de apel reține următoarele:

i) Chestiunea legalității înregistrărilor audio-video efectuate în faza actelor premergătoare (perioada 17 octombrie 2007 - 29 noiembrie 2007) a fost în mod corect soluționată de către prima instanță, care a precizat că prin decizia nr. 962 pronunțată în 25 iunie 2009 - invocată de către apărare - Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., în raport de prevederile art. 2 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie; în plus, a arătat că nu se poate invoca o decizie pronunțată de Curtea Constituțională în 2009 pentru a demonstra o pretinsă situație de nelegalitate petrecută în 2007.

Instanța de fond a mai menționat, în mod pertinent, că textul art. 91¹ C. proc. pen. se referă inclusiv la „pregătirea unei infracţiuni”, astfel că emiterea autorizaţiei cerută de aceste dispoziţii poate avea loc şi în perioada efectuării de acte premergătoare.

Din analiza dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate, şi anume:

a) să existe date sau indicii temeinice ce pot privi fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni;

b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbir ilor telefonice;

d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent. [4]

Potrivit dispoziţiilor art. 91³ alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice trebuie redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Rezultă, aşadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, legea neprevăzând la momentul efectuării înregistrărilor și interceptărilor din speță obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoştinţă despre înregistrare, având totodată posibilitatea de a contesta conţinutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că în cauza de faţă autorizaţiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale au fost date de judecătorul competent în faza actelor premergătoare, iar rezoluţiile de începere a urmăririi penale împotriva inculpaților au fost date la 29 noiembrie 2007, ulterior efectuării unora dintre înregistrări și/sau interceptări nu poate să constituie un motiv de nelegalitate a probelor, cu atât mai mult cu în cauză au fost respectate prevederile art. 91³C. proc. pen., iar procesului-verbal ce se încheie, în conformitate cu acest text, cu ocazia înregistrărilor, constituie mijloc de probă, a cărui forță probantă se stabilește de către instanță potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, în contextul celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Ca atare, instanța de apel va menține soluția dată de prima instanță, respingând această excepție de nulitate absolută.

ii) neparticiparea procurorul sau ofiţerului de poliţie judiciară delegat

Ca o chestiune prealabilă, instanța remarcă faptul că susținerile inculpaților reprezintă simple afirmații, având în vedere că, în dovedirea unei asemenea situații, nu se prezintă probe sau date concrete.

În al doilea rând, este cunoscută împrejurarea că, în baza art. 91² alin. (1), acest tip de probe se obțin cu sprijinul personalului tehnic specializat. Or, această împrejurare nu exclude, în speță, nici participarea personală a procurorului la obținerea acestor probe, nici delegarea atribuțiilor acestuia legate de obținerea înregistrărilor sau interceptărilor către ofițeri de poliție judiciară.

În al treilea rând, încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului doar în cazul în care s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.

Or, aspectul relevat de inculpați nu face parte dintre situațiile expres menționate de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. ca atrăgând sancțiunea nulității absolute, în cazul cărora vătămarea procesuală este prezumată, participarea procurorului la efectuarea înregistrărilor nefiind obligatorie, întrucât textul de lege permite delegarea acestei atribuții. În plus, legea prevede necesitatea certificării probelor obținute prin intermediul procesului verbal menționat la art. 91³C. proc. pen., tocmai în scopul garantării autenticității și veridicității inregistrărilor și interceptărilor, cerinţa certificării fiind îndeplinită în cauză.

Situația analizată nu se înscrie nici în categoria nulităților relative, pentru care, de altfel, termenul de invocare nu a fost respectat și cu privire la care nu s-a dovedit, în niciun mod, existența vreunei vătămări procesuale, în sensul de aptitudine de a prejudicia principiile fundamentale ale procesului penal sau de a afecta garantarea drepturilor procesuale ale părților, creându-se astfel posibilitatea soluționării greșite a cauzei.

În ultimul rând, instanța de apel constată un element foarte important - ce se remarcă, de altfel, în legătură cu toate excepțiile de nulitate ridicate în cauză - anume acela că la solicitarea inculpaților, o parte din înregistrări au fost audiate/vizionate în şedinţă publică, iar nici unul dintre inculpaţi nu a formulat vreo obiecţie asupra realităţii acestora, doar inculpatul C.E., în declaraţia dată la instanța de fond, recunoscând utilizarea cuvintelor și expresiilor redate în interceptări sau înregistrări, a oferit un alt sens acestora.

În consecință, în baza argumentelor anterior expuse, instanța de apel respinge și această critică, drept nefondată.

II.3. În privința excepției nulității absolute a înregistrărilor audio - video datorată lipsei suportului original al acestora, instanța de apel apreciază ca fiind judicios raționamentul primei instanțe, care, în baza Raportul de expertiză criminalistică din 10 ianuarie 2012, întocmit de expertul criminalist autorizat G.P. desemnat de instanță, a constatat că înregistrările şi interceptările efectuate în cauză - atât cele ambientale, cât şi cele telefonice - au valoare probatorie, esenţială fiind concluzia din raportul de expertiză criminalistică menționat, potrivit căreia „în urma examinării cu sistemele şi echipamentele din dotarea LIECB a rezultat că înregistrările/interceptările nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere”.

Deși s-a stabilit că aceste înregistrări/interceptări nu sunt prezentate pe suportul original și nu îndeplinesc condiţia de simultaneitate, întrucât sunt înregistrări de tip digital, această împrejurare nu echivalează cu ”lipsa suportului digital” și nu este de natură a produce vreo vătămare părților, deoarece proba digitală originală nu are decât un sens pur cronologic, al naşterii informaţiei, iar orice copie a unei înregistrări digitale are exact acelaşi conţinut ca şi înregistrarea originală.

Împrejurarea că nu s-au examinat decât echipamentele tehnice aparţinând DNA, nu şi cele ale SRI, cu care s-au realizat interceptările telefonice a fost apreciată, în mod corect, ca nerelevantă în cauză, întrucât, pe de o parte, art. 91⁶ C. proc. pen. reglementează expertiza mijlocului de probă (CD/DVD) şi nu a mijlocului prin care s-a obţinut proba (echipamentele), iar pe de altă parte, concluzia expertului referitor la interceptările telefonice expertizate a fost că acestea sunt nealterate.

Prin urmare, în acord cu soluția instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază excepția analizată ca neintemeiată.

II.4. Soluția pronunțată de către instanța de fond a fost criticată și pentru greșita respingere a cererii inculpaților de înlăturare din ansamblul probator a tuturor înregistrărilor și interceptărilor audio-video analizate de Raportul de expertiză criminalistică din 10 ianuarie 2012 întocmit de expertul autorizat G.P., în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, Raportul de expertiză criminalistică din 10 ianuarie 2012 a formulat următoarele concluzii:

4. Potrivit pct. 2 de mai sus, înregistrările de pe suporturile optice L17, L18 şi L24 nu au fost realizate direct în această formă cu echipamentul tehnic aflat în dotarea DNA - Serviciul Tehnic. Ţinând cont de pct. 3, de mai sus, s-a apreciat că, foarte probabil, înregistrările originale din care provin înregistrările examinate să fi fost realizate cu echipamente din dotarea DNA - Serviciul Tehnic.

S-a menționat că echipamentele cu care au fost realizate înregistrările de pe suportul L8 şi L11 fac obiectul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, iar în absenţa acestora nu se poate răspunde la problema formulată în raport cu aceste înregistrări.

În preambulul raportului de expertiză expertul formulează o definiţie a autenticităţii, valabilă, în principiu, pentru înregistrările audio de tip analogic pe suport magnetic:

Potrivit standardului internaţional AES 27 - 1996 (r2007), o înregistrare audio pe suport magnetic este autentică dacă a fost realizată simultan cu evenimentele conţinute de aceasta (este originală); nu conţine intervenţii sub formă de decupări, inserări sau alte elemente de contrafacere și a fost realizată cu echipamentul tehnic prezentat de parte.

Cu toate acestea, se precizează că înregistrările efectuate şi puse la dispoziţie de către DNA sunt înregistrări de tip digital, care, în mod evident, nu au fost efectuate simultan cu evenimentele acustice, datorită faptului că înregistrările se stochează mai întâi în memoria aparatelor, iar CD/DVD-urile se inscripţionează ulterior descărcării din memorie.

Deşi expertul a afirmat că definiţia autenticității, prezentată anterior, este valabilă şi „acum, în plină eră digitală”, în continuarea explicaţiilor sale privind verificarea condiţiei de simultaneitate, acesta precizează că „o înregistrare audio-video digitală (...) sub formă de copie, deşi este evident că nu poate fi originală, are exact acelaşi conţinut ca şi înregistrarea originală, constituindu-se în acest caz într-o dovadă că evenimentele conţinute au avut loc în realitate”.

Ca urmare, deși concluziile 1 şi 2 ale raportului, anterior arătate, au condus la constatarea că suporții examinați nu îndeplinesc condiţia de simultaneitate şi, deci, nici de autenticitate, în concluzia nr. 3, expertul a arătat cu claritate că înregistrările/interceptările nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere).

În lumina acestei a treia concluzii, în mod corect a apreciat instanța de fond că valoarea probatorie a înregistrărilor nu este diminuată, deoarece expertul a realizat toate verificările necesare pentru depistarea eventualelor urme de copiere sau modificare a conţinutului înregistrărilor audio/video şi verificarea provenienţei acestora din echipamentele tehnice prezentate.

Astfel, expertul criminalist a precizat că suporturile L 17 şi L 24 conţin înregistrări ambientale audio-video care s-au efectuat cu echipamente tehnice de înregistrare, vizualizare şi stocare aparţinând Serviciului Tehnic al DNA, folosindu-se un soft proprietate a producătorului echipamentului tehnic utilizat, care nu permite intervenţii asupra imaginii sau a sunetelor înregistrate, decât cu consecinţa alterării vizibile sau distrugerii în întregime a înregistrării.

În Raport, expertul a precizat că înregistrările de pe suportul L 17 au fost efectuate cu echipamentul FALCON 2 cu seria constructivă XXXX, iar în legătură cu înregistrările de pe suportul L 24 cu echipamentul FALCON 4 - seria constructivă YYYY se arată că „ambele echipamente examinate îşi stochează în memoria internă înregistrările realizate, fiind posibile numai operaţiile de înregistrare, redare, derulare în ambele direcţii şi operaţiile de ştergere a întregii memorii interne sau a înregistrărilor în mod independent una de alta”.

Tot în Raport, expertul concluzionează că în privința suporturilor optice L17 şi L24, „înregistrările constatate pe aceste suporturi reprezintă copii fidele ale unor înregistrări efectuate cu echipamente originale”.

În continuare, referindu-se la suportul L18, care conţine înregistrări ambientale audio şi audio-video în format standard „W.” şi „A.”, expertul a menționat că „reprezintă probabil transferări originale efectuate cu echipamentele examinate” (aparţinând DNA) și a arătat că „înregistrările audio şi audio-video de pe suportul L18 îşi confirmă reciproc integritatea”.

Totodată, a precizat că suporţii L8 şi L11 conţin interceptări telefonice efectuate prin sistemul naţional de interceptări telefonice administrat de Serviciul Român de Informaţii, astfel încât fişierele sunt însoţite de ataşamente ce conţin date despre operator, apelant, apelat, cartela prepay sau abonament, durata convorbirii, început, sfârşit, localizare, ţintă statică sau în mişcare, impuls SMS sau fax cu sau fără conţinut, momentul la care a fost creat fişierul, momentul în care a fost transferat pe hard, respectiv pe CD, mărimea acestuia.

Expertul nu a avut acces la echipamentele cu care au fost realizate înregistrările de pe suporturile L8 şi L11, datorită faptului că înregistrările de pe aceste suporturi fac obiectul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Verificând, însă, înregistrările telefonice de pe aceste suporturi, expertul a stabilit că „(...) înregistrările în litigiu de pe suporturile L8 şi L11 sunt nealterate, reprezentând foarte probabil copii fidele ale înregistrărilor originale”.

Având în vedere toate aspectele anterior prezentate, ce reies din Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză, instanța de apel apreciază ca neîntemeiată critica analizată, considerând că instanța de fond a procedat corect atunci cînd a acordat valoare probatorie certă înregistrărilor audio/video.

II.5. Cât privește critica formulată de inculpata G.G.G. privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa, prin încheierea de dezbateri din 09 februarie 2012, asupra cererii de înscriere în fals formulată împotriva Raportului de expertiză criminalistică efectuat de expertul desemnat de către instanță, se reține că o astfel de solicitare poate fi facută pe cale principală, prin adresarea denunțului organelor de cercetare penală sau procurorului sau pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în care a fost prezentat actul pretins falsificat.

Instanța de apel are în vedere aspectul că deși inculpata a avut posibilitatea și timpul necesar să formuleze plângere penală la organul Ia organul de cercetare penală competent, acest lucru nu s-a întâmplat, nici chiar după pronunțarea sentinței atacate.

Ca atare, având în vedere faptul că aspectele învederate nu sunt de natură a afecta legalitatea sau temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond, critica este nefondată.

II.6. Se apreciază ca nefondată critica inculpaților referitoare la împrejurarea că instanța de fond nu ar fi analizat legalitatea administrării probelor şi nu s-a pronunţat asupra falsificării înregistrării convorbirii telefonice din data de 01 decembrie 2007 dintre inculpatul C.E. şi soţia acestuia, C.C. şi a înregistrării audio - video ambientală din biroul inculpatului C.E. din data de 28 decembrie 2007 sau asupra susținerilor privind indiciile de falsificare a convorbirii telefonice din 14 noiembrie 2007, prin tehnici de colaj.

Se reține că, în vederea soluționării judicioase a tuturor criticilor formulate privind nulitatea/nelegalitatea sau falsificarea înregistrărilor/interceptărilor audio-video din cauză, precum și a solicitărilor de înlăturare din ansamblul probator a acestor probe, instanța de fond a dispus expertizarea tuturor acestor probe de către un expert specializat, desemnat de către instanță.

Astfel cum s-a menționat anterior, în cauză s-a întocmit Raportul de expertiză din 10 ianuarie 2012, care a concluzionat că înregistrările/interceptările efectuate în cauză nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere).

Instanța de apel a realizat propria analiză a concluziilor acestui raport la pct. II.3 de mai sus și, având în vedere toate aspectele prezentate de Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză, a considerat că în mod corespunzător a procedat instanța de fond când a acordat valoare probatorie certă înregistrărilor audio/video, înclusiv cele două înregistrări ce fac obiectul acestei critici.

Ca atare, pentru motivele arătate și pentru cele prezentate la pct. II.3 de mai sus, critica analizată este respinsă, ca nefiind fondată, cu consecința menținerii în ansamblul probator a tuturor înregistrărilor audio-video efectuate în cauză.

II.7. Față de critica formulată de către inculpata G.G.G. privind încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită lipsei de acces a inculpaţilor şi a expertului independent la probele expertizate, în condiţii egale cu expertul desemnat de către instanţă, se reține că această critică reprezintă o reiterare a celor susținute în fața instanței de fond de către inculpatul C.E.

Se constată că prin încheierea de ședință din 7 martie 2011, prima instanță a încuviințat solicitarea inculpaților C.E., B.G., C.G., G.G.G. de efectuare de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a unei expertize criminalistice a înregistrărilor/interceptărilor audio şi/sau video prezentate drept probe în cauză. Totodată, a încuviințat numirea unui expert parte, în persoana domnului G.G.

Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2012, instanţa de fond a dispus o adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti cu solicitările expertului parte, pentru a se da curs acestora, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 75/2000.

După depunerea la dosar a raportului de expertiză criminalistică, prin încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2012 s-a pus în vedere expertului parte să formuleze obiecţiuni şi observaţii, acordându-se un termen în acest scop.

Cu toate acestea, prin înscrisul depus la dosar la următorul termen, expertul parte nu a formulat obiecțiuni concrete, ci a menționat că nu a avut la dispoziţie toate materialele expertizate, examinând doar copiile puse la dispoziție de părți.

Reținând ca suporții de stocare examinați de expertul recomandat reprezentau copii exacte ale materialelor expertizate de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în mod corect a respins prima instanță critica analizată, nefiind imputabilă instanței susținerea expertului parte că nu ar fi avut la dispoziţie toate materialele expertizate.

Prin urmare, nu se poate considera că în cauză s-a produs încălcarea dreptului la un proces echitabil, datorită lipsei de acces a inculpaţilor şi a expertului parte la probele expertizate, critica fiind nefondată.

II.8. Referitor la critica formulată de inculpatul C.E. prin care s-a reproșat instanței de fond că nu a dispus asupra admiterii sau respingerii ca probă a transcrierii dialogului de la restaurantul Q., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, reține că solicitarea acestei probe a fost pusă în discuție în primă instanță și de către inculpatul C.G.

Potrivit aspectelor consemnate în încheierea din 7 martie 2011, instanța de fond a dispus, între altele, prorogarea încuviinţării probei referitor la obligarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie de a transmite redarea integrală a convorbirilor înregistrate audio şi video din data de 06 noiembrie 2007 de la restaurantul Q. Bucureşti, urmând ca aceasta să se efectueze, eventual, după vizionarea casetei în faţa instanţei. De asemenea, a admis solicitarea inculpaților C. și C. de audiere şi vizionare în şedinţă publică a interceptărilor şi înregistrărilor ambientale menționate.

La termenul de judecată din 21 iunie 2011, inculpatul C.E. a depus la dosarul cauzei, înmânându-i un exemplar şi reprezentantului parchetului, o transcriere efectuată personal de către inculpatul C.E., de pe CD 18 - nr. 5 conţinând convorbirea purtată între C.E. şi B.G. la data de 06 noiembrie 2007, în incinta restaurantului Q., între segmentele de timp: 29 minute şi 50 secunde şi respectiv 41 minute şi 33 secunde.

De asemenea, cu aceeași ocazie, la solicitarea inculpatului C., instanţa a dat curs vizionării suportului optic CD - 18 între minutele 24-41, suport inscripţionat astfel: Suport digital tip CD-R marca V. inscripţionat „JJJJ”, conţinând înregistrarea audio fixată la data de 06 noiembrie 2007 în incinta restaurantului „Q.”, cu ocazia dialogului ambiental dintre inculpatul G.D., C.G., C.E., B.G. şi R.C.D., înregistrată conform procesului verbal încheiat la data de 06 noiembrie 2007 existent, conform autorizaţiilor din 18 octombrie 2007, din 18 octombrie 2007, din 18 octombrie 2007 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel cum rezultă din încheierea de ședință pronunțată la termenul din 12 octombrie 2011, inculpații B. și G. au solicitat instanței, între altele, încuviinţarea probei cu înscrisuri constând din omologarea unui Raport de Expertiză Extrajudiciară întocmit de expertul C.G., care vizează transcrierea discuţiei ambientale din 06 noiembrie 2007 ce a avut loc între inculpaţi la restaurantul ”Q.” şi convorbirea telefonică dintre inculpaţii B.G., C.G., C.E. şi G.D. cu ocazia respectivei întâlniri, expertiză care a avut ca obiect înlăturarea zgomotelor de fond pentru a se obține o audiere inteligibilă a convorbirilor.

Pronunțându-se, de o manieră finală și comprehensivă asupra chestiunii privind încuviințarea probei cu transcrierea discuţiei ambientale din 06 noiembrie 2007 ce a avut loc între inculpaţi la restaurantul ”Q.”, probă solicitată inițial de inculpații C. și C. și preluată de inculpații B. și G., prima instanța a respins cererea privind încuviinţarea probei cu înscrisuri solicitată, constând dintr-un Raport de Expertiză Extrajudiciară întocmit de expertul parte C.G. care vizează transcrierea discuţiei menționate, motivat de împrejurarea că acest înscris este o probă extrajudiciară, iar concluziile expertului G.G. vor putea fi exprimate procedural, în calitatea sa de expert parte.

Ca atare, în lumina celor anterior menționate, se apreciază că, în realitate, contrar susținerilor apelantului, prima instanță a dispus asupra solicitării admiterii drept probă a transcrierii discuției interceptate ambiental de la restaurantul Q., respingând această cerere de probatorii.

În consecință, critica invocată este nefondată.

II.9. Cu privire la critica, susținută de către toți inculpații, privind greşita respingere de către instanţa de fond a cererii de înlăturare din cadrul ansamblului probator a denunţului formulat de către inculpatul G.D. la 29 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, reține că ceea ce se invocă este, pe de o parte, împrejurarea că dispoziţiile art. 64 C. proc. pen. nu enumeră denunțul printre mijloacele de probă, ci acesta constituie doar un mod de sesizare a organelor de urmărire penală (art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.). Pe de altă parte, se precizează că denunțul respectiv ar fi fost obținut cu încălcarea principiului loialității administrării probelor, deoarece împotriva inculpatului G.D. au fost exercitate presiuni în scopul obţinerii declaraţiilor şi denunţului din 29 noiembrie 2007, iar începerea urmăririi penale împotriva sa i-a fost adusă la cunoştinţă abia în jurul orelor 19⁰⁰, după ce inculpatul formulase denunţul.

Instanța reține că din informațiile existente în dosarul de urmărire penală rezultă că la 29 noiembrie 2007 G.D., împotriva căruia se dispusese deja începerea urmăririi penale referitor la fapta de cumpărare a influenţei inculpatului B.G. asupra unor magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat atât un denunț penal, dar și declaraţii de recunoaștere, în care a consemnat cu mâna sa aceleași susțineri.

Denunțul și declarațiile sale au privit cumpărarea de către inculpat a influenței de care s-a prevalat inculpatul C.E. cu privire la membrii comisiei de examinare, relevând aceleași împrejurări de fapt.

La aceeași dată, dar ulterior aflării de către inculpat a deciziei organelor de urmărire penală de începere a urmăririi penale împotriva sa și cu privire la aspectele relevate în denunț (actul material de cumpărare a influenței privind membrii comisiei de examinare) inculpatul a revenit asupra recunoașterilor iniţiale, retractându-le în totalitate.

Potrivit art. 223 C. proc. pen., denunțul este o încunoștiințare cu caracter facultativ realizată de o persoană despre săvârșirea unei infracțiuni.

Spre deosebire de plângerea prealabilă, doctrina a stabilit că denunțul este irevocabil și prin urmare, nu poate fi retras, iar începerea urmăririi penale nu are caracter reversibil, ceea ce semnifică aceea că infracțiunile și persoanele cu privire la care, în baza denunțului retractat, a început urmărirea penală vor continua să fie investigate de organele de urmărire, până la confirmarea sau infirmarea celor sesizate.

Inculpatul G.D. nu a oferit o justificare rezonabilă asupra retractării denunţului formulat şi a declaraţiilor iniţiale date în cursul urmăririi penale în data de 29 noiembrie 2007:

”Nu îmi explic cum am ajuns să dau această declaraţie, este un moment pe care îl regret în viaţa mea, eu m-am gândit, cred, că nu implic pe nimeni dacă declar în acest sens, pentru că ştiam că totul reprezintă o minciună şi adevărul va ieşi la iveală. (...) Împrejurarea că în cursul aceleiaşi zile, de 29 noiembrie, am dat declaraţii contradictorii, am explicat-o în sensul că primele declaraţii au fost sub presiune, dar ulterior mi-am dat seama că am greşit şi am dat o altă declaraţie prin care am revenit”.

În acord cu prima instanță, instanța de control judiciar reține că explicațiile date de către inculpatul G.D. nu pot fi credibile, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului, profesia sa de procuror, experiența profesională îndelungată și înțelegerea deplină, prin prisma acestor elemente, a semnificației unui denunț penal.

Din acest punct de vedere, deși recunoașterile inițiale ale inculpatului G.D. au fost retractate de acesta odată cu retractarea denunțului, cele semnalate în denunțul și declarațiile sale inițiale din 29 noiembrie 2007 au fost avute în vedere de către instanța de fond numai în măsura în care, conform art. 69 C. proc. pen., s-au coroborat cu alte fapte și împrejurări rezultate din ansamblul probator administrat în cauză.

În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că inculpații se contrazic în propriul raționament, întrucât deși au susținut că denunțul formulat de inculpatul G.D. nu este un mijloc de probă, au reclamat faptul că la obținerea acestui denunț s-ar fi încălcat un principiu specific materiei mijloacelor de probă, anume principiul loialității administrării probatoriului.

Dincolo de această contradicție în argumentație, referitor la aspectele semnalate de inculpați - în ambele faze ale judecății - privind obținerea denunțului și declaraților din 29 noiembrie 2007 prin exercitarea de presiuni, amintim că inculpatul G.D. a consemnat, cu propriul scris, în declaraţia sa olografă că: „(...) am consimţit să dau prezenta declaraţie de bunăvoie”.

Nici în fața primei instanțe, nici în apel nu s-a precizat, în concret, în ce anume au constat presiunile exercitate asupra inculpatului denunțător în data de 29 noiembrie 2007, acest aspect nefiind dovedit.

Mai mult, convorbirea telefonică purtată între inculpatul G.D. şi procurorii de caz, despre care inculpatul G.D. a precizat că demonstrează ”exercitarea de ameninţări asupra sa” a avut loc la 30 noiembrie 2008, a doua zi după data formulării și, totodată, retractării denunțului și declarațiilor în discuție (29 noiembrie 2008), neavând aptitudinea de a influența acțiuni din trecut ale inculpatului.

În consecință, se apreciază că dezlegarea dată aspectelor analizate de către instanța de fond a fost una corespunzătoare, critica inculpaților fiind nefondată

II.10 Cu privire la solicitarea inculpatului B.G. de înlăturare din ansamblul probator, pentru încălcarea prevederilor art. 101 şi 102 noul C. proc. pen., respectiv art. 68 în vechea reglementare, a declaraţiilor martorilor R.C.D. şi T.I., despre care apelantul inculpat a susținut că ar fi fost luate în timpul nopţii, în absenţa apărătorilor, prin reținerea martorilor la sediul organului de cercetare timp de mai multe ore, împreună cu soţiile şi ameninţaţi.

Această critică a mai fost analizată în cadrul excepției menționate la pct. 1.3 de mai sus, instanța de apel reținând că inculpaţii nu aduc nici un argument în sensul că declaraţiile martorilor R.C.D., T.I. şi a învinuiţilor s-ar fi realizat în condițiile arătate, cu încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. (art. 101-102 noul C. proc. pen.) sau a dreptului la apărare al inculpaților.

S-a mai arătat că în cadrul cercetării judecătorești realizată de prima instanță, niciunul dintre cei audiați nu a menționat faptul că ar fi fost supuși unor presiuni sau constrângeri de orice mod exercitate de către parchet cu ocazia audierii în faza de urmărire, neînregistrându-se situații de retractare a mărturiei pe acest temei.

Ca atare, având în vedere și argumentele precizate anterior, la pct. 1.3, instanța de apel reafirmă netemeinicia acestei critici, respinsă anterior în cadrul analizei excepției ”nulității urmării penale efectuate în cauză consecință a eludării art. 6 parag. 3 lit. a) şi d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului” invocată de apelanții B.G. și G.G.G.

III. Analiza criticilor şi apărărilor inculpaţilor privind greşita reţinere a situaţiei de fapt. Situaţia de fapt constată de către instanţa de apel.

Realizând propria evaluare a probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale, al judecării fondului precum şi în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, probele administrate în cauză fiind complet analizate şi just apreciate.

Păstrând maniera de prezentare cronologică a faptelor şi acţiunilor desfăşurate de inculpaţi, instanța de apel reține următoarele:

Activităţile desfăşurate în vederea promovării de către G.D. a concursului pentru ocuparea funcţiei de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

A. Activităţile desfăşurate în prima etapă de inculpaţii G.D., B.G. şi C.G.

Inculpatul G.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror general al acestui parchet, funcţie ce era vacantă de mai multă vreme şi care mai fusese scoasă la concurs şi anterior.

Pentru a-și asigura succesul la acest concurs, inculpatul G.D. a apelat la prietenul său, inculpatul C.G. care, la rândul său, i-a intermediat legătura cu inculpatul B.G. (fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost membru CSM, ce exercita la acel moment funcția de notar public), pentru a-l ajuta să promoveze examenul.

Mijloacele de probă care dovedesc aceste circumstanţe sunt interceptările telefonice realizate în cauză, listing-ului transmis în cauză de Compania de telefonie mobilă O. pentru zilele de 17 şi 18 octombrie 2007, înregistrările redate în formă scrisă și vizionate în ședință publică, efectuate în baza ordonanţei provizorii nr. 197/P/2007, emisă în cauză la data de 16 octombrie 2007, privind interceptarea şi înregistrarea de convorbiri telefonice, audio-video ambientale şi de imagini, confirmată prin Încheierea nr. 23 din 18 octombrie 2007, dată în Dosarul nr. 7/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, datele puse la dispoziție de compania de telefonie mobilă privind traficul de telefonie între B.G., D.C., C.G. și G.D. din 23 octombrie 2007, procesul verbal de redare a convorbirilor din data de 24 octombrie 2007, declarațiile martorului D.C. la urmărire penală și în fața instanței de fond.

a) Astfel, din discuţia telefonică purtată în seara de 16 octombrie 2007 (prezentată în procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice), rezultă că inculpatul C.G. îi promite inculpatului G.D. că va vorbi cu un cunoscut de-al său din Bucureşti care îi va rezolva promovarea în funcţia dorită.

Se reține că din interceptările discuțiilor din seara zilei de 16 octombrie 2007 a rezultat că inculpatul G.D. l-a apelat pe C.G. de 6 ori într-un interval de 5 minute, pentru a se asigura de deplasarea la Bucureşti, exprimându-se în sensul că în concurs au rămas doar doi candidați (el şi procurorul R.I.), astfel că de data asta are o „şansă unică, extraordinară”, de a obţine funcţia de procuror general:

Inculpatul G.D. îl întreabă pe inculpatul C.G.:„(...) deci, ce facem? Mâine mergem la Bucureşti? (...) Poate vorbeşti cu persoana (...)”.

Scopul deplasării la Bucureşti era acela de a discuta modalitatea de promovare a examenului și a reieșit din cuprinsul aceleiași discuții telefonice, când G.D. îi spune lui C.G:

„(...) i-a respins ăluia cererea (...) a făcut contestaţie, dar CSM-ul i-a respins-o (...) acum sunt doar eu şi N.R. (...) ar fi cea mai bună şansă, extraordinară (...) UNICĂ! (...)”.

b) Potrivit discuţiilor purtate între cei doi în dimineaţa de 17 octombrie 2007 (în intervalul orar 10,14 - 11,40, redate în procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice,), cei doi au convenit ca a doua zi, respectiv în 18 octombrie 2007, să se deplaseze la Bucureşti pentru a se întâlni efectiv cu „persoana” în cauză:

Inculpatul C.G. îl asigură pe inculpatul G.D. că: „(...) mâine mergem. Vorbii cu omul, astăzi are nişte probleme (...) mâine cel mai târziu pe la 12 sunt la tine (...)”.

Ulterior, G.D. i-a telefonat din nou inculpatului C.G., solicitându-i să-l sune pe prietenul său din Bucureşti: „(...) să vorbeşti cu băiatul acela! Să ne aştepte!”.

c) În dimineaţa zilei de 18 octombrie 2007, cei doi convin telefonic să se întâlnească în jurul orei 14,00 la staţia de combustibil O. de la ieşirea din Piteşti, inculpatul C.G. asigurându-l pe G.D. că a vorbit cu „persoana”, care îi aşteaptă: „(...) Am vorbit la Bucureşti, l-am anunţat pe om când am plecat, ne aşteaptă, deci, nu-ţi face probleme, alo? (...) stai liniştit (...) la unu şi jumătate să fii la ieşire la O.”.

În intervalul orar la care C.G. îi menționează inculpatului G.D. că „a vorbit cu omul de la Bucureşti”, din listing-ul transmis în cauză de Compania de telefonie mobilă O. pentru zilele de 17 şi 18 octombrie 2007 a rezultat că persoana pe care C.G. a apelat-o este inculpatul B.G., cel care i-a aşteptat la întâlnirea de la restaurantul „B.”.

Pentru efectuarea deplasării, inculpatul C.G. a apelat la martorul R.C.D. (cunoştinţă comună a celor doi, C.G. şi G.D.), martor care îi va însoţi pe aceştia constant, asistând la momentele principale reţinute în actul de sesizare, dar care, între timp, a decedat, putându-se valorifica doar declaraţiile acestuia din cursul urmăririi penale.

Martorul R.C.D. i-a condus în după-amiaza zilei de 18 octombrie 2007, cu autoturismul marca A. cu numărul de înmatriculare B-XX-XXX, pe inculpaţii C.G. şi G.D. la Bucureşti, la întâlnirea acestora cu inculpatul B.G. de la Restaurantul B., întâlnire ce avea drept scop stabilirea modalităţii în care G.D. putea fi sprijinit în promovarea examenului.

Ca urmare a ordonanţei provizorii nr. 197/P/2007, emisă în cauză la data de 16 octombrie 2007 privind interceptarea şi înregistrarea de convorbiri telefonice, audio-video ambientale şi de imagini, confirmată prin Încheierea nr. 23 din 18 octombrie 2007, dată în Dosarul nr. 7/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întâlnirea din data de 18 octombrie 2007 a fost supravegheată operativ şi înregistrată audio-video ambiental.

d) Din discuţiile purtate la restaurantul B. între inculpaţii C.G., G.D. și B.G. a rezultat că B.G. s-a oferit să vorbească cu unii membrii din Consiliul Superior al Magistraturii despre examenul lui G.D.: „nu mă feresc să vorbesc cu D. (...) pe când eram şi eu în CSM ne ajutam reciproc (...) dar poate am să vorbesc cu D. (...) Domnule, noi îl ajutăm (...) să dea acolo o notă bună la (...) ce văd ăia (...)”.

De asemenea: „(...) eu am să-i zic lui acela (...) Măi, cutare, are vreo şansă să (...)? Dacă e, vorbim că D. (...) să vedem ce zice luni (...) Dacă ţine de el zic că deja e rezolvabilă (...) singurul pericol e C. (...)”.

La finalul discuţiilor, din maşina martorului R. s-au descărcat mai multe sacoşe conţinând recipiente cu vin, ce au fost introduse în autoturismul V. cu nr. B-XX-XXX aparţinând inculpatului B.G., bunuri ce ulterior au fost transportate la domiciliul acestuia, împrejurări fixate pe suport video.

[Într-o discuţie purtată în preziua deplasării la Bucureşti, C. îi spune lui G.D.: „(...) eu o să iau nişte vin de la mine, dacă ai şi tu ceva pe-acolo, un whiskey, o chestie (...)”- convorbire din 17 octombrie 2005, ora 10,15].

e) La 23 octombrie 2007, ora 14.37 (potrivit datelor puse la dispoziţie de către compania de telefonie mobilă), B.G. l-a contactat telefonic pe D.C., la acea dată membru CSM, aflat într-o deplasare de serviciu la Monaco, pe un număr de telefon înregistrat pe numele D.E. şi a purtat o convorbire telefonică (cu o durată de 234 secunde).

În aceeaşi zi, 23 octombrie 2007, ora 17,51, inculpatul B.G. l-a contactat pe C.G., căruia i-a comunicat discuţia avută cu C.D. Totodată, în data de 23 octombrie 2007, ora 18,21 este surprinsă discuţia dintre C.G. şi G.D. (redată în procesul verbal de redare a convorbirilor din data de 24 octombrie 2007):

„G.D.: Alo! (...)

C.G.: Ce faci, măi M.? (...) Măi, fii atent ăă --- că omu" vorbii cu ăla (...)

G.D.: Da!

C.G.: Bine, ăla e plecat la Monaco, vorbi cu el la telefon, e cu P. plecat pe la Monaco, da îi zise la telefon (...) Spuse că te cunoaşte, avu o reacţie, aşa, pozitivă nu (...) Când auzii că e vorba de tine (...)

G.D.: Zise aşa, că la examenul psihologic n-are cu ce să te ajute, aşa că nu poate (...)

G.D.: Aha!

C.G.: Da, zise că la comisiile celelalte, cu procurorii e (...) OK! Deci (...)”

Aceste contacte telefonice sunt confirmate de traficul înregistrat pe telefoanele celor patru, dar și de martorul D.C. care a confirmat existenţa unei discuţii purtată cu inculpatul B.G. pe când se afla plecat la Monaco.

În data de 28 şi 30 octombrie 2007 inculpatul G.D. a susţinut examenele de testare psihologică, examen pe care l-a promovat, fiind declarat „recomandabil” pentru funcţia de conducere la care a candidat.

Instanța de fond a precizat că în raport de situaţia de fapt mai sus expusă, în rechizitoriu s-a reţinut că „fapta inculpatului B.G. - notar public - care, în cursul lunii octombrie 2007, în schimbul unor foloase materiale primite de la inculpatul G.D., a promis acestuia că va interveni pe lângă magistraţi, membrii din Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a-i asigura reuşita la examen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000”. Totodată, pentru inculpatul G.D. s-a reţinut că „fapta acestuia, de a remite mai multe bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai CSM, să-i faciliteze promovarea examenului în funcţia de conducere vizată constituie un prim act material al infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000”, iar pentru inculpatul C.G. s-a reținut că „fapta acestuia, de a înlesni inculpatului G.D., darea unor foloase materiale inculpatului B.G. în scopul reţinut mai sus constituie un prim act material de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Cu toate aceste, în baza propriei aprecieri a probelor administrate în cauză, instanța de fond a apreciat că faptele prezentate mai sus, astfel cum au fost probate în cauză, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Analizând argumentele primei instanțe, în raport de critica formulată de către reprezentantul Ministerului Public, care a considerat că ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor, fiind greșită soluția de achitare a inculpaţilor G.D., C.G. şi B.G., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că soluția primei instanțe este corectă.

Astfel, potrivit prevederilor art. 257 C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau alt salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”, iar textul art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Elementul material al laturii obiective pentru infracţiunea de trafic de influenţă constă în primirea sau pretinderea de bani ori alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, iar pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, elementul material constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri ori alte foloase, direct sau indirect.

Din punct de vedere al laturii subiective, ambele infracțiuni se comit doar cu intenţie directă, calificată prin scopul în vederea căruia s-a acţionat.

Din analiza probelor administrate, instanța de fond a considerat că. în speță, nu s-a probat că băuturile alcoolice (o cantitate imprecisă de vin şi o sticlă de whisky) aduse la Bucureşti de inculpaţii C.G. şi G.D. au reprezentat foloase ce au fost primite de inculpatul B.G. în scopul ca inculpatul B. să intervină pe lângă magistraţii membri ai CSM pentru a-i asigura inculpatului G.D. reuşita la examen.

Deși probele administrate au relevat că o anumită cantitate de vin a fost, într-adevăr, adusă la Bucureşti de către inculpatul C.G. la întâlnirea din 18 octombrie 2007 de la restaurantul B., iar inculpatul G.D. a adus o sticlă de whisky, nu s-a putut reţine că aceste băuturi au fost date inculpatului B.G. ca preţ al traficului de influenţă, ci a reieșit că inculpatul C.G. avea obiceiul de a da vin prietenilor din recolta proprie, iar sticla de whisky s-a consumat la masă.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că nici elementul material al laturii obiective, nici latura subiectivă prin scopul calificat al infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată nu se confirmă (trafic de influenţă şi, respectiv cumpărare de influenţă ca prim act material), neputând fi probat că băuturile alcoolice aduse (vinul adus de inculpatul C.G. şi sticla de whisky adusă de inculpatul G.D.) ar fi fost date inculpatului B.G. ca preţ al traficului de influenţă, în scopul cumpărării influenţei, ci cantitatea de cca 41 litri de vina fost adusă de inculpatul C.G. potrivit obiceiului acestuia de a da vin prietenilor din recolta proprie, în timp ce sticla de whisky a fost consumată la masă.

Mai mult, instanța a stabilit, astfel cum se va preciza în continuare, că promisiunile inculpatului B.G. de a vorbi cu membrii CSM nu puteau conduce, în mod obiectiv, la scopul urmărit de promovare a examenului de către inculpatul G.D., câtă vreme persoanele nominalizate nu aveau sarcini concrete în desfăşurarea acestui examen.

Această concluzie este considerată corectă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în lumina probelor administrate:

i) Astfel, se reține că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul C.G. a arătat că: „la una dintre întâlniri am adus pentru B.G. o anumită cantitate de vin, mai precis cca 30 litri (cu menţiunea că deţin în proprietate 1,25 ha vie în municipiul Drăgăşani, de unde realizez anual între 3.000 - 5.000 litri vin). Ţin însă să precizez că datorită relaţiilor de amiciţie cu numitul B.G. i-am adus respectiva cantitate de vin şi nu în scopul de a-l determina să facă vreo intervenţie în favoarea lui G.D. De altminteri şi înainte de acest moment dar şi în alte dăţi, fără să fiu cu G.D., eu i-am adus vin lui B.G., pe care l-am consumat împreună cu acesta şi cu alţi prieteni”.

Același lucru a fost susținut de inculpatul C. și în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, precizând că e vorba de o cantitate de circa 41 litri vin: „deţin în proprietate o suprafaţă de teren pe care o cultiv cu viţă de vie şi pentru că realizez o cantitate însemnată de vin, o parte din el îl ofer prietenilor. Obişnuiam că fac acest lucru şi cu prietenul meu, G.B., căruia de multe ori i-am oferit din vinul meu. Mai precizez că vinul obţinut îl depozitez într-o cramă din Drăgăşani, împreună cu o altă cunoştinţă, care este chiar proprietarul cramei, numitul I.G. De fiecare dată când merg la cramă ca să iau vin, se întocmeşte o fișă de magazie. La fel s-a procedat şi în data de 18 octombrie, din fişa întocmită cu acel prilej rezultând că am luat atunci o cantitate de 41 litri vin”.

În continuarea declarației, instanța de apel remarcă faptul că inculpatul a precizat că la masă „s-au consumat sticla de whisky adusă de G.D. şi o parte din vinul meu (...) la un moment dat, l-am rugat pe şoferul R.C.D. să meargă la maşină împreună cu fiul domnului B. şi să-i dea cantitatea de vin pe care i-am adus-o, fără să-i precizez despre ce cantitate era vorba, crezând că a înţeles de la Drăgăşani că o parte din vin era pentru soţia mea”.

La rândul său, inculpatul B.G., în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti arată că: „ (...) în virtutea prieteniei cu domnul C., acesta îmi aducea vin de la el, dar şi sub acest aspect este o exagerare, dat fiind că în cauză se vorbeşte de o cantitate de 200 litri. În realitate nu cred că erau mai mult de 40 litri, mai precis erau vreo 4 plase cu câte 3 sticle de vin fiecare şi un sac de plastic cu cca 10 sticle de 2 litri, care ar fi trebuit să ajungă la soţia domnului C. Din această cantitate de 40 litri s-a consumat la masă unde eram cca 8-10 persoane. Repet că nu s-a comis nici un trafic de influenţă, nu am promis nimic şi, aşa cum am arătat, am primit doar o cantitate de vin, dar nu de la G.D. ci de la prietenul meu C. G.D. a venit cu o sticlă de whisky care s-a consumat la masă. Fac precizarea că la acea întâlnire eu am fost cel care am achitat masa.”

Declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu înscrisurile depuse de inculpatul C.G. la dosar, respectiv extrasele CF nr. AA şi CF nr. BB de OCPI Vâlcea, precum şi cu înscrisul depus, din care rezultă că s-a ridicat cantitatea de 41 litri CD, respectiv soiul C. Demisec și cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (R.C.D., G.G., G.G.).

Martorul R.C.D. a confirmat că la finalul întâlnirii de la restaurantul B., din 18 octombrie 2007, a fost rugat de inculpatul C.G. să meargă la maşină împreună cu A.B., fiul inculpatului B.G. şi să-i dea vin.

Martorul G.G. a arătat că: „M-am deplasat cu A. (fiul inculpatului B.) la domiciliul acestuia pentru că dorea să lase o cantitate de vin şi chiar m-a rugat să îl ajut să transporte vinul de la maşină în casă. Nu reţin ce cantitate am transportat, dar erau nişte recipiente din plastic de 5 litri sau 2 litri. Din câte îmi amintesc am făcut un singur transport”. Acelaşi martor confirmă că vinul s-a consumat şi în local.

Martorul G.G. confirmă, de asemenea, susţinerile inculpaţilor, cu referire la obişnuinţa inculpatului C.G. de a-i oferi vin inculpatului B.: „Sunt şofer la Judecătoria Drăgăşani din anul 1999, unde preşedinte a fost dl. C.G. La circa o jumătate de an după ce m-am angajat, am venit cu dl. C. la Bucureşti şi, astfel l-am cunoscut şi pe dl. B.G. Ştiu că aceştia erau prieteni şi pentru că dl. C. avea vie în zonă, obişnuia să-i aducă şi domnului B. anumite cantităţi de vin. Domnul C. nu venea în mod intenţionat să-i aducă vin domnului B., ci venea de regulă în vizită la sora dumnealui şi, cu această ocazie, îl vizita şi pe prietenul său şi-i mai lăsa din vinul pe care îl aducea”.

ii) În acelaşi timp, se reține că pentru existența infracțiunii de trafic de influenţă este esenţial şi necesar ca influenţa de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcţionar ale cărui atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor celui care solicită intervenţia.

Or, acuzația reținută în sarcina inculpatului B.G. se referă la împrejurarea că a promis lui G.D. că va interveni pe lângă magistraţi membri din Consiliul Superior al Magistraturii pentru a-i asigura reuşita la examen, iar în realitate, o intervenţie asupra acestora era, în mod obiectiv, imposibilă, deoarece examenul de promovare în funcţie era organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2007 adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit art. 33-34 din acest Regulament, cea care avea ca principale atribuţii notarea candidaţilor la susţinerea proiectului de management, elaborarea subiectelor de concurs şi a baremelor şi corectarea lucrărilor scrise, inclusiv soluţionarea contestaţiilor era comisia de examinare.

De altfel, inculpatul B.G. a relatat, în discuţiile din 18 octombrie 2007 (înregistrate audio-video ambiental şi redate în formă scrisă) despre examenele de promovare din perioada când el însuşi fusese membru al CSM, în acest context fiind menţionate numele unor membrii ai acestei instituții.

Martorul D.C. a precizat: „După părerea mea este imposibil să ajuţi pe cineva să promoveze un astfel de examen, părere pe care mi-o întemeiez pe dispoziţiile legale şi regulamentele de organizare a comisiilor, precum şi pe transparenţa procedurii de organizare. Din discuţia telefonică purtată cu B., pe care subliniez că nu am perceput-o ca fiind o intervenţie, mi-am dat seama că acesta nu este la zi cu modalitatea de promovare în funcţii de conducere”. Aceleaşi susţineri sunt reiterate de martorul D.C. în cursul cercetării judecătoreşti: „În luna octombrie (...) am primit un telefon de la B.G. Din conţinutul discuţiei mi-am dat seama că dorea informaţii legate de desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de conducere. Eu am dedus că domnul B. nu mai era la curent cu noua procedură de ocupare a unor funcţii de conducere, iar eu i-am explicat care este procedura în vigoare. Nu cred că la momentul discuţiei erau constituite comisiile de concurs. Nu am discutat nici un moment cu domnul B. despre o posibilă componenţă a comisiilor de examinare (...) De la acel telefon eu nu am mai avut nici o discuţie cu domnul B. Niciodată nu m-a mai sunat şi nici nu m-am întâlnit cu dumnealui”.

Se reține că precizarea, menționată anterior, a martorului D., în sensul că nu a perceput discuția telefonică drept o intervenție este în același sens cu cel susținut de către inculpatul B.G. care, în cadrul motivelor de apel, a făcut referire la împrejurarea că martorii D.C. şi D.L. au relatat în faţa instanţei, sub prestare de jurământ, că deşi au discutat cu inculpatul, acesta din urmă doar s-a informat cu privire la condiţiile de examinare şi nu a intervenit pentru cineva.

Se apreciază că în mod corect a stabilit prima instanță că singura afirmaţie a inculpatului C.G. din cadrul discuţiei telefonice avute cu inculpatul G.D. la 23 octombrie 2007, în care îi aduce acestuia la cunoştinţă că inculpatul B. a vorbit cu martorul D., spunându-i: „Zise aşa, că la examenul psihologic n-are cu ce să te ajute, aşa că nu poate (...) Da, zise că la comisiile celelalte, cu procurorii, e (...) OK” nu se coroborează cu nici o altă probă în cauză, cu atât mai mult cu cât, în urma cercetărilor efectuate nu s-a putut proba comiterea de către martorul D.C. a infracţiunii de trafic de influenţă, soluția dată prin acelaşi rechizitoriu fiind de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de apel face referire la mențiunea primei instanțe potrivit căreia, în jurisprudenţă s-a mai statuat că dacă persoana indicată de făptuitor şi asupra căruia acesta afirmase că îşi va exercita influenţa, nu are în atribuţiile sale efectuarea actului respectiv, infractorul nu săvârşeşte un trafic de influenţă, dar i s-ar putea reţine în sarcină infracţiunea de înşelăciune, dacă cerinţele conţinutului acestei infracţiuni sunt întrunite.

Însă, astfel cum în mod judicios a stabilit prima instanță, în speţă nu poate fi reținută nici infracţiunea de înşelăciune în raport cu faptele analizate, având în vedere că beneficiarul intervenţiei (inculpatul G.D.), procuror şi participant şi anterior la acest gen de concurs, era în posesia tuturor informaţiilor legate de modalitatea de desfăşurare a acestuia, ba mai mult, a precizat, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti: „mi-am dat seama că dumnealui (B.) nici nu mai era la curent cu modalitatea în care se făceau acum promovările în funcţii de conducere, însă a promis că îmi va pune o vorbă bună şi se va interesa, amintind în acest sens numele lui D.C., P.A. şi alte persoane de care nu îmi amintesc. Oricum, persoanele la care a făcut referire, nu cred că aveau cum să mă ajute pentru că era vorba de membri CSM, iar examenul era organizat de Institutul Naţional al Magistraturii”.

În consecință, respingând, ca nefondată, critica formulată sub acest aspect de către Ministerul Public, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată ca temeinică și legală soluția primei instanțe stabilită cu privire la acest prim act de corupţie pentru care inculpaţii B.G., C.G. şi G.D. au fost trimişi în judecată, deoarece, din probele administrate, astfel cum au fost menționate anterior, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reținute în sarcina inculpaților, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

B. Activităţile desfăşurate în a doua etapă de inculpaţii G.D., B.G., C.E. şi C.G.

În baza unei convorbiri telefonice purtate în data de 31 octombrie 2007, ora 16,58, redată în procesul verbal din data de 13 noiembrie 2007, instanța de apel reține că după promovarea testării psihologice de către inculpatul G.D., inculpatul B.G. i-a solicitat inculpatului C.G. o întâlnire în Bucureşti, pentru a discuta ce este de făcut în continuare, comunicându-i că a găsit o altă cale de promovare a examenului, pe care doreşte să o discute cu cei doi:

„B.G.: Bă, băiatule, testul psihologic e luat!

C.G.: Da?

B.G.: Da au fost peripeţii acolo! Am înţeles că era să-l cam dea afară, că l-a prins cu ceva hârtiuţe! (...) Cum te văd luni?

C.G.: Păi, vin acolo dacă trebuie!

B.G.: Poţi da o fugă? (...) Trebuie, am o certitudine, e o chestie pe care trebuie să o discutăm!

C.G.: În legătură tot cu el?

B.G.: Exact! (...) Pe varianta pe care o propunea el la un moment dat! (...) Şi atunci e punct ochit, punct lovit!

C.G.: Şi, contracandidatul?

B.G.: Nu contează! (...) Te aştept marţi!

C.G.: Pot să-l anunţ şi pe el, nu?

B.G.: Sigur că da! (...)”

S-a stabilit că în aceeaşi zi, inculpatul C.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.D., comunicându-i că este necesară o nouă deplasare în Bucureşti pentru a discuta cu B.G. o nouă variantă de rezolvare a promovării examenului, aspect ce rezultă din convorbirea telefonică purtată în data de 31 octombrie 2007, ora 18,35 între inculpaţii C.G. şi G.D., redată în procesul verbal din data de 13 noiembrie 2007:

„C.G.: Băi, felicitări, ai luat examenul psihologic!

C.G.: Da?

C.G.: Da mă, da, mă sună omul şi-mi spuse! (...) Şi mă cheamă G. până acolo, marţi, neapărat să mă duc ca să discut ceva în legătură cu tine, ştii?

G.D.: Păi mergem amândoi, sigur!

C.G.: Mergem marţi (...) până la prânz să ajungem (...)”

Mai departe, astfel cum rezultă din înregistrările discuțiilor telefonice dintre inculpați și, respectiv, martorul R., din înregistrarea ambientală a întâlnirii ce a avut loc la restaurantul ”Q.”, realizată conform procesului verbal încheiat la data de 06 noiembrie 2007, conform autorizaţiilor din 18 octombrie 2007, din 18 octombrie 2007 și din 18 octombrie 2007 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din activitatea de supraveghere operativă realizată cu autorizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, declarațiile inculpaților date în cursul cercetării judecătoreşti, atât în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel, toate coroborate cu denunțul penal și declarațiile date de inculpatul G.D. în fața organelor de urmărire penală din 29 noiembrie 2007, precum și cu declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpaţii C.G. şi C.E., de martorii T.I. şi R.C. și de înregistrările audio/video efectuate în cauză, instanța de apel constată că situația de fapt a fost în mod corespunzător stabilită de către instanța de fond în cadrul sentinței atacate.

Astfel, s-a reținut că la 6 noiembrie 2007 inculpaţii C.G. şi G.D. s-au deplasat în Bucureşti apelând la martorul R.C., care, în data menționată, i-a dus pe cei doi la biroul notarului B.G., de aici toţi patru mergând la restaurantul Q., unde urmau să se întâlnească cu „persoana” cu care să stabilească noua variantă de promovare a examenului.

Această „persoană” a fost contactată telefonic de inculpatul B.G., fiind vorba de inculpatul C.E., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și membru supleant în comisia de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat în perioada 28 octombrie 2007 - 25 noiembrie 2007.

După o scurtă discuţie telefonică dintre inculpatul B.G. şi C.E., prin care acesta îl invită pe C. la întâlnire spunându-i că „au venit doi colegi din provincie”, fără a-i nominaliza (aspect ce relevă că inculpatul C. cunoștea despre ce/cine este vorba), la întâlnirea dintre cei trei a venit şi inculpatul C.E.

Această întâlnire din 06 noiembrie 2007, de la restaurantul Q., a fost înregistrată ambiental. Datorită muzicii ambientale din local şi, probabil, modului conspirativ în care a avut loc, înregistrarea nu a putut fi exploatată decât ca imagini, dialogurile nefiind inteligibile pentru a putea fi redate într-un proces-verbal.

La dosar s-au depus suportul optic conţinând copie după înregistrarea ambientală, precum şi planşe conţinând fotografii.

Suportul optic CD-18 (între minutele 24-41) marca V., conţinând înregistrarea audio de la data de 06 noiembrie 2007 din incinta restaurantului „Q.”, cu ocazia dialogului ambiental dintre inculpatul G.D., C.G., C.E., B.G. şi R.C.D., înregistrată conform procesului verbal încheiat la data de 06 noiembrie 2007, conform autorizaţiilor din 18 octombrie 2007, din 18 octombrie 2007 și din 18 octombrie 2007 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost vizionat de instanţa de fond, în prezenţa inculpaţilor şi a apărătorilor acestora, în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011, la solicitarea inculpatului C.

Instanța de fond a reținut că din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatul G.D. şi martorul R.C. a reieșit că la această întâlnire inculpatul C.E. a afirmat că are influenţă asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor, că va interveni la aceştia în favoarea lui G.D., intervenţie pentru care a pretins suma de 50.000 de euro. La protestele inculpatului G.D., care a arătat că suma i se pare mare, el fiind dispus să plătească cel mult 15.000 de euro, inculpatul C.E. a arătat că va încerca să vorbească cu membrii comisiei, să stabilească dacă sunt acceptate noile condiţii.

La acest moment, instanța de fond a făcut observația că în rechizitoriu se reține că suma pretinsă de inculpatul C.E. a fost de 50.000 euro, potrivit declarației martorului R.C., însă inculpatul G.D. a arătat că suma a fost de 25.000 euro, astfel că, în virtutea principiului in dubio pro reo, instanța de fond a considerat că suma pretinsă inițial a fost de 25.000 euro.

Activitatea de supraveghere operativă realizată cu autorizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a relevat faptul că inculpatul C.E. a rămas în restaurant aproximativ 10 minute, timp în care a purtat discuţii confidenţiale exclusiv cu inculpaţii B.G. şi G.D. La plecare, inculpatul C.E. a fost condus de inculpatul B.G., cu care a mai rămas câteva momente la discuţii în faţa restaurantului. După alte aproximativ 20 de minute, toţi inculpaţii au părăsit localul, inculpatul B.G. mergând la biroul său, iar C.G. şi G.D., însoţiţi de martorul R.C. întorcându-se la Piteşti.

Se constată că a doua zi, în data de 07 noiembrie 2007, au loc mai multe convorbiri telefonice, interceptate şi redate în procesele-verbale, din conţinutul cărora rezultă că:

- 07 noiembrie 2007, ora 15,39, învinuitul C.G. l-a anunţat pe inculpatul G.D. de necesitatea deplasării în Bucureşti pentru a doua zi „în varianta propusă de el”;

- 07 noiembrie 2007, ora 16,16, inculpatul G.D. l-a apelat pe martorul R.C.D., solicitându-i 5.000 euro împrumut. Fiind refuzat, inculpatul a convenit cu acesta deplasarea în Bucureşti, a doua zi;

- 07 noiembrie 2007, ora 16,19, inculpatul G.D. l-a apelat pe martorul T.I., de la care a solicitat 5.000 euro cu împrumut, bani de care avea nevoie cel târziu a doua zi dimineaţă;

- 07 noiembrie 2007, ora 18,26, inculpatul G.D. a stabilit întâlnirea cu martorul T.I. în vederea intrării în posesia celor 5.000 euro;

- 08 noiembrie 2007, ora 08,59, martorul R.C. l-a apelat pe inculpatul G.D., pe care l-a preluat din Piteşti spre a-l transporta cu autoturismul său, în Bucureşti;

- 08 noiembrie 2007, ora 10,47, inculpatul G.D. l-a anunţat pe inculpatul B.G. că a ajuns în Bucureşti, acesta din urmă confirmându-i că îl aşteaptă la Biroul Notarial.

Potrivit activităţilor de supraveghere operativă, după cum rezultă şi din planşa foto aflată la dosar, inculpatul G.D. a intrat în Biroul Notarial al inculpatului B.G., aflat pe C.F. în Bucureşti, unde a rămas aproximativ 10 minute, timp în care, potrivit declaraţiilor sale, a remis acestuia suma de 15.000 de euro destinaţi inculpatului C.E., pentru intervenţia asupra membrilor comisiei de examinare, în scopul promovării examenului. Ieşind din imobil, inculpatul G.D. a revenit în autoturismul martorului R.C. şi, împreună, au pornit direct spre Piteşti.

- 08 noiembrie 2007, ora 13,34, inculpatul C.E. l-a înştiinţat pe inculpatul B.G. că a pornit spre Biroul Notarial, acesta din urmă confirmându-i că îl aşteaptă;

Imaginile realizate în contextul aceleiaşi activităţi de supraveghere operativă surprind intrarea, respectiv ieşirea inculpatului C.E. de la Biroul Notarial de pe C.F., unde acesta a petrecut aproximativ 5 minute.

- 08 noiembrie 2007, ora 16,22, C.G. s-a interesat despre deplasarea efectuată de inculpatul G.D. şi despre rezolvarea problemei acestuia, solicitând în acest sens informaţii de la martorul R.C. de la care a aflat că: „(...) omul e foarte mulţumit de modul în care a încheiat actul (...) acum e mult mai liniştit (...)”.

Audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, atât în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel, inculpaţii G.D., C.G., B.G. şi C.E. au negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, astfel cum au fost prezentate mai sus, oferind o altă versiune asupra scopului întâlnirii dintre ei.

Cu toate acestea, versiunea inculpaților este contrazisă de denunţul penal şi declaraţiile iniţiale a inculpatului G.D., de declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpaţii C.G. şi C.E., de declaraţiile martorilor T.I. şi R.C., precum şi de înregistrările audio/video efectuate în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că situația de fapt, rezultată din declarațiile contradictorii ale inculpatului G.D., a fost în mod corect decelată de către prima instanță, în baza unei analize pertinente și cuprinzătoare a ansamblului probator.

Astfel, se face referire la faptul că la data de 29 noiembrie 2007, invitat fiind la sediul DNA, inculpatul G.D., faţă de care la acel moment se dispusese începerea urmăririi penale cu privire la cumpărarea influenţei inculpatului B.G. asupra unor magistraţi din CSM, a înţeles să formuleze un denunţ penal cu privire la cumpărarea de către el a influenţei de care se prevala inculpatul C.E. asupra membrilor comisiei de examinare, precum şi cu privire la ajutorul dat în acest sens de inculpaţii B.G. şi C.G.

În denunţul penal, dar şi în declaraţia dată de inculpatul G.D. în data de 29 noiembrie 2007, acesta a arătat o situație de fapt care s-a corelat cu probele deținute de către organul de urmărire penală până la acel moment procesual.

Inculpatul G.D. a recunoscut în cele trei declarații cum, prin intermediul inculpatului B.G., pe care l-a cunoscut şi cu care a ţinut legătura cu ajutorul inculpatul C.G., l-a cunoscut pe inculpatul C.E. De asemenea, a relevat că în discuţia purtată de inculpaţii G.D., B.G. şi C.E., acesta din urmă i-a pretins suma de 25.000 euro pentru a interveni asupra membrilor comisiei de examinare, în vederea asigurării promovării examenului, inculpatul G.D. afirmând că nu este dispus să plătească mai mult de 15.000 euro. A menționat că inculpatul C.E. a precizat că va mai analiza această ofertă.

Potrivit acelorași mărturisiri, suma de 15.000 euro a fost plătită efectiv inculpatului C.E. în cursul zilei de 08 noiembrie 2007, prin intermediul inculpatului B.G. la biroul notarial al acestuia. Tot G.D. a mai arătat că, întrucât deţinea doar suma de 10.000 euro, diferenţa de 5.000 euro a împrumutat-o de la finul său, martorul T.I.

În denunţul din 29 noiembrie 2007, inculpatul G.D. precizează expres:

„(...) Ulterior acestei întâlniri, tot prin C.G., cel care ţinea legătura cu B.G., am luat la cunoştinţă că trebuie să merg la o întâlnire la Bucureşti. Această întâlnire a avut loc la notariatul domnului B.G. din F., după care am mers într-un restaurant lângă notariat şi mi-a fost prezentată o persoană ca fiind procurorul C.E., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La discuţia cu acesta din urmă am participat decât eu şi B.G., iar C.E. a afirmat că se va interesa cine este membru în Comisia de examinare. L-am întrebat pe C. (...) cât m-ar costa. C.E. mi-a spus că pentru reuşită m-ar costa 20-25.000 euro, eu replicându-i că este prea mult, fapt pentru care C.E. a spus că va vedea ce poate face.

A doua zi (...) C.G. mi-a transmis că trebuie să merg la Bucureşti la biroul notarului B., unde am de încheiat un act.

Eu am înţeles că trebuie să merg pentru a duce banii lui C.E. Am plecat către Bucureşti luând cu mine suma de 15.000 euro.

Menţionez că suma de 10.000 euro au fost banii mei personali, iar suma de 5.000 euro i-am împrumutat de la finul meu T.I.

În biroul notarului B.G. din C.F. i-am dat acestuia suma de 15.000 euro pentru a-i fi dată lui C.E. (bancnote de 500, 100 şi 50 euro).”

„Revin şi arăt faptul că am convingerea intimă că suma de bani la care am făcut referire în denunţ a intrat în posesia domnului procurorul C.E., întrucât toate discuţiile conduceau la această idee”.

Se reține faptul că aceleaşi aspecte sunt relatate de inculpatul G.D. şi în declaraţia dată în aceeaşi zi (29 noiembrie 2007).

Ulterior, după ce inculpatul G.D. a fost încunoștințat că împotriva sa s-a dispus începerea urmăririi penale şi cu privire la actul material de cumpărare de influenţă asupra membrilor comisiei de examinare, corelativ faptei de trafic de influenţă comisă de inculpatul C.E., inculpatul G.D. a retractat în totalitate recunoaşterile anterioare.

În declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, în fața instanței de fond inculpatul G.D. a dat o altă explicaţie întâlnirii cu C.E., arătând că întâlnirea cu acesta avea ca scop refacerea proiectului său de management pentru concurs.

Astfel, inculpatul G.D. arată următoarele: „Pe data de 6 noiembrie am revenit în Bucureşti însoţit de C., tot cu maşina martorului R., am mers mai întâi la biroul domnului B., unde am lăsat copia proiectului de management pe care eu încercasem să o îmbunătăţesc după care m-am deplasat la restaurantul Q. Cu acel prilej am aflat că după întâlnirea noastră din data de 30 octombrie, domnul B. luase legătura cu un procuror de la Parchetul General care să mă ajute în refacerea proiectului. La scurt timp după ce noi ne-am aşezat la masă a venit şi domnul procuror, ulterior aflând că e vorba de domnul C., care a stat cu noi circa 10-15 minute, dar în acest interval de timp nu am apucat să discutăm nimic despre proiectul meu. Domnul B. l-a condus pe C. la ieşirea din restaurant şi când a revenit la masă ne-a spus că l-a rugat pe C. să îl întâlnească a doua zi ca să-i arate proiectul meu. În data de 8 noiembrie am venit în Bucureşti cu completarea la proiect. De data aceasta am venit doar cu martorul R.”.

În declarația dată în fața instanței de apel la 2 decembrie 2013, inculpatul și-a menținut poziția declarată în fața instanței de fond și a declarat: ”În seara de 30 octombrie 2007, după testarea psihologică ne-am întâlnit din nou la restaurant, în care am comunicat inculpatului B. că proiectul meu de management este cam slăbuţ, lucru pe care l-am constatat în urma discuţiilor purtate pe parcursul zilei şi am încercat să creăm variante pentru îmbunătățirea acestuia. Cu acea ocazie nu am stabilit un plan de acţiune, dar la câteva zile, probabil pe 31.10, inculpatul B. l-a contactat pe C. şi i-a cerut să venim la București pe 6.11, lucru care s-a şi întâmplat, deplasarea făcându-se tot cu martorul R. Iniţial, ne-am deplasat la biroul notarial al inculpatului B., care ne-a spus că a vorbit cu un amic al său, ulterior am aflat că era inculpatul C., care mă poate ajuta în îmbunătăţirea planului de management. Tot atunci am lăsat planul managerial la birou la inculpatul B. şi ne-am deplasat toţi împreună la restaurant. La restaurant martorul R. şi C. au stat separat pentru că nu au vrut să audă ce discutam eu cu inculpatul B. Mai târziu, la masa la care eram eu a venit şi inculpatul C. care a stat aproximativ 10 minute cu noi la masă. Eu nu am discutat nimic cu acesta. Il cunoşteam dinainte pe inculpatul C. şi nu mi-a fost prezentat, nici eu lui pentru că ne ştiam dinainte fără a fi în relaţii apropiate (...). Am împrumutat 5000 de euro de la T. pe 6 sau 7 noiembrie, dar aceşti bani imi erau necesari cheltuielilor ocazionate cu nunta fiicei mele care s-a căsătorit pe 10 noiembrie. Banii i-am restituit pe 8 sau 9 noiembrie pentru că atât lăutarii cât şi un depozit mi-au permis să achit cheltuielile necesare după nuntă. După 10 minute, inculpatul C. a plecat pentru că se grăbea, nu ştiu de ce, iar când s-a întors la masă inculpatul B., care l-a condus la ieşire, mi-a spus că a vorbit cu el despre proiectul meu. Inculpatul B. i-a cerut inculpatului C. ca pe 8 .11 să mă prezint cu proiectul la el la birou, lucru pe care l-am şi făcut. În biroul său, inculpatul B. mi-a dat nişte note care aparţineau inculpatului C. şi care conţineau idei pentru îmbunătățirea proiectului meu. Nu am înmânat nicio atenţie şi nicio sumă de bani cu acea ocazie inculpatului B. (...) Pe 20.11 (...) E posibil să fi avut o convorbire telefonică şi cu inculpatul B., dar nu-mi amintesc exact. În cadrul acestor discuţii mi s-a menţionat că ştie C. ce face, dar eu personal nu ştiu despre ce este vorba pentru că inculpatul C. nu avea atribuţii în derularea concursului. Înainte de afişarea rezultatelor oficiale ale concursului am primit un telefon de la inculpatul C. care mi-a spus că am promovat examenul. Ştiu că am primit telefoane de felicitare în seara aceea, dar nu mai îmi amintesc de la cine, probabil de la B. şi de la C.”.

La rândul lor, în declaraţiile date în fața instanței de fond, inculpaţii C.E., C.G. şi B.G. prezintă aceeaşi versiune asupra scopului întâlnirii de la restaurantul Q.

Inculpatul B.G. a declarat în fața instanței de apel o versiune corelată cu cea oferită post-retractare de inculpatul G.D.: ”(...) C. mi-a spus că inculpatul G. a dat testul psihologic şi l-a sunat pe inculpat, cerându-i să vină şi el la restaurant şi a venit. În acea seară, din discuţii, G.D. mi-a spus că a aflat că planul de management este cam slăbuţ, dar nu am stabilit împreună nimic. După întâlnirea din 30.10, la o zi sau două, aveam planificate, la biroul notarial, discuţii preliminare cu fiul inculpatului C. şi cu acesta pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare care ridica probleme juridice. În discuţiile purtate cu acea ocazie la notariat i-am spus lui C.E. că prietenul prietenului meu s-a înscris la un examen de promovare şi l-am întrebat dacă îl putem ajuta. El mi-a spus că numai dacă ştie ceva carte şi are un plan managerial bun. Ajutorul urma să constea in îmbunătățiri aduse proiectului de management. După întrevederea cu C., l-am sunat pe C. şi l-am anunţat că, cred că am găsit soluţia şi i-am comunicat să vină împreună la mine la birou pe data de 06 noiembrie. Pe data de 6.11, cei doi împreună cu R. au venit la biroul meu unde am stat cam 5 minute, timp în care G.D. mi-a înmânat planul managerial, care cred că şi acum este la birou, şi ne-am deplasat împreună la restaurantul Q. (...) Inculpatul C., iniţial, a refuzat să vină spunând că nu are timp. A revenit apoi spunând că va trece pentru scurt timp, lucru care s-a şi întâmplat. A venit la masa la care eu stăteam doar cu D. Pentru că inculpatul C. şi martorul R. s-au retras la o altă masă (...) nu s-a discutat nimic despre o eventuală tranzacţie de influenţă, ci numai banalităţi legate de starea de sănătate, de situaţia economică şi socială etc. Inculpatul C. a stat doar 10 -11 minute pentru că se grăbea, de altfel nu a băut decât un pahar de apă sau de cafea, l-am condus la ieşire şi l-am rugat măcar un minut să treacă pe la biroul meu să-i arăt proiectul lui D.G., dar mi-a spus că-i grăbit şi că vine mâine. Cu ocazia discuţiei de la restaurant am abordat şi aspecte referitoare la sume care se practică pentru a accede în Bucureşti în profesiile de notar sau avocat, aspecte care le cunoştea din experienţa mea pentru că în trecut am fost avocat, iar la acea dată eram notar”.

Aceeași versiune post retractare este oferită și de declarația inculpatului C.D.: ”Nu recunosc faptele pentru care sunt trimis în judecată şi arăt că am acceptat să îl ajut pe domnul B. în virtutea relaţiilor noastre de prietenie fără a pretinde însă în acest sens vreun folos material sau de altă natură. Ajutorul pe care mi l-a solicitat se limita la aducerea unor precizări şi completări proiectului de management pe care inculpatul D. urma a-l susţine în faţa comisiei de examinare. La data de 05 noiembrie 2007 am fost contactat telefonic de inculpatul G. care m-a rugat ca a doua zi să ne întâlnim fie la biroul dânsului, fie în altă parte pentru a discuta cu nişte cunoştinţe, lucru pe care eu l-am acceptat. A doua zi, pe 6 noiembrie, în jurul orelor 13.00, tot în urma unui apel telefonic al inculpatului B. am intrat în incinta unui restaurant unde am constatat că inculpatul B. era la masă cu individ grizonat pe care nu-l cunoşteam. (...) inculpatul B. a venit după mine spunându-mi că ar dori să legătura cu D.G. sau D. pentru că inculpatul G.D., despre care ulterior am aflat că este persoana grizonată cu care B. stătea la masă, ar fi fost lucrat pe plan local (...)”.

Instanța de apel consideră că acest inculpat a explicat stângaci și de o manieră necredibilă, prin prisma pregătirii sale, a funcției ocupate și a experienței profesionale de lungă durată, discrepanțele dintre declarația dată în faza de urmărire penală și cele date în fața instanțelor referitor la împrejurarea cunoașterii sau nu a inculpatului G.D.: ”Precizez că declaraţia pe care am dat-o la urmărirea penală, în sensul că anterior îl mai văzusem de 2 ori pe inculpatul G.D., la vânătoare şi la CSM, nu corespunde realităţii. Am semnat respectiva declaraţie fără a o citi pentru că eram marcat de cele întâmplate şi fac precizarea că nu a existat un plan de desfăşurare a urmăririi penale în ceea ce mă priveşte (...). Fac precizarea că în cursul discuţiilor avute la masă nu s-a discutat sub nicio formă despre eventuale sume de bani traficate cu ocazia examenelor de promovare, nici la modul general şi nici în ceea ce ce-l priveşte pe Dumitru, motiv pentru care nu-mi explic declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi şi nici autodenunţul pe care l-a făcut ulterior G.D. Probabil se datorează bolii şi stării de labilitate şi tensiune generate de începerea urmăririi penale”.

Mai mult decât atât, se reține că inculpatul a încercat să ofere o explicație la fel de necredibilă atitudinii procesuale contradictorii a inculpatului G.D., prin referire la un eveniment ce a avut loc după data denunțului, declarației de recunoaștere și retractării acestora (29 octombrie 2007): ”Ulterior, când am vizionat caseta cu şantajul mi-am explicat toate aceste declaraţii”.

Precizăm că prin denumirea de ”șantaj”, inculpatul se referă la discuția din 30 octombrie 2007 dintre inculpatul G.D. și procurorii de caz, în urma căreia, de altfel, nu se poate reține că inculpatul ar fi fost ”șantajat”, fie chiar și pentru împrejurarea că nu a considerat necesar să formuleze plângere penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni de către procurori, atitudine care îndreptățește concluzia noastră că, în realitate, nu există o explicație plauzibilă pentru schimbarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului G.D. și nici a declarației prin care C.E. a precizat organului de urmărire penală că, în fapt, îl cunoștea pe inculpatul G.D.

Inculpatul C.E. continuă declarația dată în fața instanței de apel: ”În momentul în care am intenţionat să plec inculpatul B. m-a rugat să trec câteva momente pe la biroul său notarial să văd planul de management al inculpatului G., dar i-am spus că mă grăbesc şi i-am indicat câteva elemente care trebuiau să figureze într-un plan de management (...). În acea seară, 07 noiembrie 2007, am schițat câteva idei pentru un plan de management, iar a doua zi am venit la biroul inculpatului B. pentru a-i da ceea ce scrisesem”.

Mai departe, deși precizează ”Am mai avut o întâlnire la biroul notarului public pe data de 08 noiembrie în care mi-a fost arătat planul de management al inculpatului G.D., plan care mi s-a părut slab mai ales în ceea ce privește latura economică, motiv pentru care l-am şi sfătuit să-i spună inculpatului să ia legătura cu managerul economic al parchetului”, inculpatul C. nu oferă o explicație pentru împrejurarea că, în realitate, planul în discuție fusese deja depus la INM ca atare, nu mai era eficient niciun fel de pretins ajutor pe care inculpatul sau directorul economic ar fi putut să îl ofere: ”Planul fusese depus la INM anterior, iar toate sugestiile mele aveau drept scop îmbunătățirea acestuia în susţinerea orală pe care inculpatul urma a o face în faţa comisiei”.

Și declarația inculpatului C.G., dată în ședință publică din 2 decembrie 2013 în fața instanței de apel, este menită să susțină varianta declarată de inculpatul G.D. după retractarea recunoașterilor sale inițiale: ”Am avut o întâlnire la restaurantul Q. pe 30 octombrie cu inculpatul B. şi de acolo l-am sunat şi pe inculpatul D.G. care şi-a lăsat maşina la ieşirea din Bucureşti şi a venit la noi. Cu acea ocazie ne-a povestit că în aceeaşi zi a dat testul psihologic şi că planul său este slăbuţ. (...) Am purtat până pe 5,6 noiembrie mai multe discuţii cu B. şi D., dar fac precizarea că în mod uzual discut cu B. de 5, 6 ori pe zi (...). Pe 6 noiembrie ne-am deplasat la biroul notarial al inculpatului B. care ne-a spus că a găsit o soluţie pentru planul managerial la un tip din parchet. Ne-am deplasat la restaurantul Q. unde iniţial am stat toţi la masă, dar când inculpatul C. a sunat că este în apropiere, eu şi cu R. ne-am dus la altă masă. C.E. a stat doar 10 minute în seara aceea, spunând că nu are timp să vizioneze proiectul lui D.G., iar eu am fost sunat a doua zi, pe 7.11 de inculpatul B., care mi-a spus ca pe 8.11 inculpatul G. să se prezinte la el la birou cu proiectul. Eu nu am făcut acea deplasare la Bucureşti, D. deplasându-se împreună cu R., acesta din urmă spunându-mi că a primit un proiect managerial”.

În acord cu raționamentul primei instanței, instanța de control judiciar consideră că versiunea susținută de către inculpați reflectă o înţelegere conjuncturală intervenită între inculpaţi, în încercarea de a da un sens întâlnirilor lor

În realitate, însă, varianta inculpaților nu este plauzibilă, fiind contrazisă de probele administrate în cauză, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, consideră că situaţia de fapt este cea expusă anterior, corelată cu denunțul inculpatului G.D. din 29 noiembrie 2007, nu cea prezentată în declaraţiile inculpaţilor date în fața instanțelor, având în vedere considerentele exprimate de instanță mai sus, dar și următoarele argumente:

Inculpatul G.D. nu a oferit o justificare rezonabilă asupra retractării denunţului formulat şi a declaraţiilor iniţiale date în cursul urmăririi penale în data de 29 noiembrie 2007.

Astfel, inculpatul arată:

„Deşi ştiam că nu este adevărat, în condiţiile de atunci, fără a avea la mine medicamentele, am consimţit să dau o declaraţie în care să arăt că am dat bani lui B. şi C. (...) Nu îmi explic cum am ajuns să dau această declaraţie, este un moment pe care îl regret în viaţa mea, eu m-am gândit, cred, că nu implic pe nimeni dacă declar în acest sens, pentru că ştiam că totul reprezintă o minciună şi adevărul va ieşi la iveală (...). Împrejurarea că în cursul aceleiaşi zile, de 29 noiembrie, am dat declaraţii contradictorii, am explicat-o în sensul că primele declaraţii au fost sub presiune, dar ulterior mi-am dat seama că am greşit şi am dat o altă declaraţie prin care am revenit”.

Totodată, în declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul a precizat: ”Pe 29.11. am fost insoţit de lucrători de poliţie la Bucureşti la sediul DNA, fără a mi se permite nici măcar să-mi iau medicamentele, eu fiind bolnav de inimă şi am fost ţinut în sediul DNA de la 12 până la ora 21, fiind plimbat în diferite birouri şi exercitându-se presiuni psihice asupra mea. În aceste condiţii am formulat autodenunţul pentru care acum îmi cer scuze (...)”.

Se apreciază că o asemenea explicaţie nu poate fi credibilă, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului şi, mai mult, profesia acestuia de procuror, care cunoaşte dispoziţiile procedurale penale, ştie care este semnificaţia unui denunţ, cunoaște foarte bine procedeele și procedurile de cercetare penală și drepturile invinuiților și inculpaților și, mai ales, implicația aspectelor declarate de către cei cercetați, astfel că motivarea „m-am gândit că nu implic pe nimeni” nu poate fi acceptată.

Cât priveşte „declaraţiile date sub presiune”, însuşi inculpatul, în declaraţia sa olografă arată: „Precizez că am consimţit să dau prezenta declaraţie de bunăvoie” și, în plus, nu a evocat nici o presiune concretă care s-ar fi exercitat asupra sa în data de 29 noiembrie 2007.

În ceea ce privește valoarea probatorie pe care instanța de apel, în acord cu prima instanță, o acordă denunțului formulat de către inculpatul G.D., pentru considerentele exprimate pe larg, prin care a fost respinsă critica menționată la pct. II.9 de mai sus, concluzia este că cele semnalate în denunțul și declarațiile inițiale din 29 noiembrie 2007 ale inculpatului G.D. sunt avute în vedere de această instanță numai în măsura în care, conform art. 69 C. proc. pen., se coroborează cu alte fapte și împrejurări rezultate din ansamblul probator administrat în cauză.

2) Versiunea inculpaţilor cu privire la scopul întâlnirilor cu C.E., respectiv refacerea proiectului de management, a fost invocată pentru prima dată, în cursul cercetării judecătoreşti, această „justificare” a motivului întâlnirilor neregăsindu-se nici în declaraţiile date procurorilor de caz, dar nici în declaraţiile date de inculpaţi în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.

Se subliniază că în declaraţia dată în 11 decembrie 2007 (pe care inculpatul G.D. a relevat Înaltei Curţi că şi-o menţine), acesta a arătat:

„(...) Ne-am întâlnit din nou cu B. la un restaurant din apropierea biroului notarial unde a mai venit încă un procuror care ne-a fost prezentat de către B. ca fiind C.E. de la Parchetul General. Acesta din urmă a rămas doar câteva minute cu noi la masă, nu ştiu cine l-a chemat, nu ştiu de ce a venit şi nici nu-mi amintesc ce am discutat împreună cu acesta”.

În aceeaşi declaraţie (menţinută), inculpatul G.D. recunoaşte următoarea deplasare la Bucureşti, la biroul inculpatului B., dar nu pomeneşte nimic de nici un proiect sau completarea acestuia:

„Îmi amintesc că la scurt timp după acea deplasare în Bucureşti, când l-am cunoscut pe C., m-am deplasat din nou în capitală, de data aceasta însoţit doar de R.C., deplasare făcută în scopul achiziţionării de diverse bunuri pentru nunta fiicei mele. Este adevărat că am trecut şi pe la biroul notarului B. unde am rămas câteva minute, însă doar să îl salut din respect şi prietenie”.

Nici în declaraţia dată în şedinţa de judecată din 12 decembrie 2007, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul G.D. nu face referire la pretinsul ajutor dat de inculpatul C.E. pentru refacerea proiectului.

Acesta arată: „L-am vizitat pe domnul B., cred că de 3-4 ori, dar de fiecare dată însoţit de C. şi o dată de către şofer. Am trecut întâmplător pe la dumnealui, pentru că mă deplasasem să fac cumpărături în Bucureşti, pentru nuntă”.

Cu referire la inculpatul C.E., în aceeaşi declaraţie arată: „O singură dată l-am întâlnit pe domnul C., eram împreună cu domnul B. (...) Nu am discutat despre subiectul concursului de promovare, pentru că nu ştiam dacă avea vreo calitate prin care să mă ajute”.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.E., acesta, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 29 noiembrie 2009, nu numai că nu face nici un fel de referire la îmbunătăţirea proiectului lui G.D., dar nici nu recunoaşte întâlnirea cu acesta din data de 6 noiembrie 2007: „În ceea ce-l priveşte pe G.D. nu aş putea susţine că îl cunosc, având în vedere că l-am întâlnit de două ori în viaţa mea: o dată anul trecut la o vânătoare şi a doua oară nu-mi amintesc cu precizie unde, fie la Parchetul General, fie la CSM. Această a doua întâlnire s-a petrecut cel mai probabil la începutul lunii noiembrie 2007. Cert este că nu am avut cu acesta discuţii în ce priveşte rezolvarea promovării examenului susţinut de G.D. (...)”.

În declaraţia dată în faţa judecătorului investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, la data de 12 decembrie 2007, inculpatul C.E. arată însă: „Nu sunt sigur că m-am întâlnit vreodată cu domnul G.”.

Astfel cum s-a arătat anterior, declarația de la urmărire penală privind împrejurarea că îl cunoștea pe inculpatul G.D. este în contradicție flagrantă cu cea dată în fața instanțelor de fond și de apel, când inculpatul C.E. a declarat contrariul, iar justificarea oferită de inculpatul C. pentru modificarea radicală a declarației este apreciată ca nefiind credibilă, prin prisma pregătirii inculpatului, a funcției ocupate și a experienței profesionale de lungă durată.

Tot în cadrul Dosarului nr. 11027/1/2007, în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, la data de 12 decembrie 2007, inculpatul B.G. a dat o declaraţie, arătând că: „În virtutea relaţiei noastre foarte vechi am îndrăznit că-l întreb (pe C.E.) dacă poate să monitorizeze evoluţia în concurs a domnului G. (...). O singură dată domnul G. m-a vizitat fără să fie şi domnul C. Urma să-şi viziteze fiul în Bucureşti, am băut o cafea şi m-a întrebat dacă ştiu ceva despre concurs (...)”. Nu se vorbește absolut nimic despre un proiect de management.

Nici inculpatul C.G., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 30 noiembrie 2007 nu se referă la refacerea proiectului de management al inculpatului G.D. Recunoaşte, însă, întâlnirea cu C.E. din 6 noiembrie 2007, discuţia confidenţială pe care acesta a purtat-o cu inculpaţii B.G. şi G.D., precum şi împrejurarea că au avut loc discuţii despre sume de bani pe care unii candidaţi i-ar da pentru ocuparea unei funcţii de conducere.

De altfel, deşi inculpaţii susţin că planul de management a fost adus de inculpatul G.D. la 6 noiembrie 2007 la biroul notarial al inculpatului B.G., înregistrările ambientale efectuate în acea zi, care surprind momentul deplasării la biroul notarial, nu dovedesc că inculpaţii D.G. sau C.G. ar fi avut asupra lor ceva ce ar putea semăna cu un plan managerial sau o mapă ori plic în care acesta ar fi putut fi depus. Dimpotrivă, înregistrările dovedesc că cei doi nu aveau nici un obiect asupra lor.

3) Inculpatul G.D. a fost cel care, cu prilejul denunţului, a furnizat date ce apăreau pentru prima oară în ancheta penală, concretizând suma pretinsă de inculpatul C.E. şi suma oferită.

4) Nesinceritatea inculpatului G.D. în ceea ce priveşte retractarea mărturisirii anterioare rezultă şi din faptul că, în declaraţiile din cursul urmăririi penale acesta a susţinut că repetatele deplasări la Bucureşti erau pentru a face cumpărături în vederea unei apropiate nunţi ce avea loc în familia sa, dar activităţile de supraveghere operativă au surprins în mod constant faptul că inculpatul s-a deplasat la Bucureşti în zilele de 18 octombrie, 6, 8 şi 15 noiembrie 2007, exclusiv pentru a se întâlni cu inculpaţii B.G. şi C.E.

5) Așa cum instanța a remarcat anterior, scopul pretins de inculpaţi, respectiv îmbunătăţirea proiectului de management, nu se putea realiza, dat fiind că la data întâlnirilor dintre inculpaţi, respectiv, 6 şi 8 noiembrie 2007, proiectele de management ale candidaţilor erau deja depuse, iar versiunea că inculpatul G.D. putea susţine oral altceva decât proiectul scris sfidează orice regulă de desfăşurare a concursului.

Toate aceste argumente contrazic apărările inculpaţilor şi formează convingerea instanţei că retractările ulterioare ale inculpatului G.D. sunt nejustificate şi nesincere, iar situaţia de fapt a fost, în realitate, cea expusă de acest inculpat în denunţul formulat.

Aspectele evidenţiate în declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului G.D. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor R.C.D. şi T.I., înregistrările audio-video, atât cele deja relevate, cât şi cele care surprind acţiunile ulterioare datei de 8 noiembrie 2011 ale inculpaţilor.

Martorul R.C.D., decedat pe parcursul procesului penal, a dat în timpul urmăririi penale trei declaraţii.

Cu privire la declarațiile acestui martor, instanța de apel respinge apărările formulate de inculpatul C.E., în sensul că declaraţiile acestui martor nu oferă vreun element de certitudine, neexistând posibilitatea audierii sale nemijlocite de către instanțe. Dimpotrivă, în baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel consideră întemeiată decizia primei instanțe de a valorifica declarația acestui martor potrivit textului arătat.

În declaraţia din 29 noiembrie 2007, martorul arată:

„După câteva zile, nu aş putea preciza câte, am fost din nou solicitat de către C. să mai fac o deplasare în Bucureşti cu el şi cu G.D. Ne-am deplasat toţi trei (...) la biroul notarului B. şi (...) de aici, peste drum, la restaurantul Q. (...) unde mai trebuia să vină o persoană (...).

Îmi amintesc că acest individ arăta ca trecut de 50 de ani, solid, cu mustaţă. După plecarea lui, am revenit la masă, iar din discuţiile purtate imediat de B.G. şi G.D., am realizat că B. era nemulţumit, exprimându-se că: nu este posibil să rogi un prieten să te ajute cu ceva, şi să ceară asemenea sume, referindu-se la suma de 50.000 de euro. Tot în acea discuţie, G.D. era evident supărat, replica lui fiind: nici dacă îmi vând casa nu fac rost de atâţia bani, că ar putea face rost de 10.000 - 15.000 şi că mai bine rămâne procuror simplu.

Aceleaşi susţineri se regăsesc şi în declaraţia din data de 04 decembrie 2007.

Declaraţia sa din 25 februarie 2008 cuprinde aceleaşi referiri ca declaraţiile anterioare, despre care martorul arată explicit că şi le menţine, corespund adevărului, iar martorul nu are nici o obiecţie de formulat cu privire la modul în care a fost audiat în cauză.

Interceptările telefonice, prezentate anterior, arată cum inculpatul G.D., imediat după ce în data de 07 noiembrie 2007 (ora 15,39) a fost anunţat de inculpatul C.G. de necesitatea deplasării în Bucureşti pentru a doua zi „în varianta propusă de el”, l-a contactat telefonic pe martorul R.C.D. (ora 16,16) solicitându-i suma de 5.000 euro împrumut (aspect relatat şi de martor în declaraţie).

Refuzat de martorul R., după 3 minute (ora 16,19) inculpatul G.D. l-a sunat pe martorul T.I. pentru a-i solicita 5.000 euro, bani de care avea nevoie cel târziu a doua zi dimineaţa.

Audiat, martorul T.I. declară în cursul urmăririi penale:

„Îmi amintesc că, în urmă cu câteva săptămâni (...) acesta, m-a contactat pe telefonul mobil şi mi-a solicitat să-l împrumut de urgenţă cu suma de 5.000 de euro. Discuţia a avut loc într-o după-amiază şi ştiu că, iniţial, am convenit ca să îi dau această sumă a doua zi dimineaţa acasă sau la birou. Până la urmă i-am remis această sumă în aceeaşi seară în care mi-a şi cerut-o (...)”.

Martorul T.I. a fost audiat şi în cursul cercetării judecătoreşti, menţinându-şi declaraţia prin care a confirmat împrumutul sumei de 5.000 de euro acordat inculpatului G.D.

Precizarea suplimentară a martorului, pe care nu a relevat-o în cursul urmăririi penale, că inculpatul G.D. i-a explicat că „aceşti bani îi sunt necesari pentru cheltuielile cu nunta, respectiv lăutari, băutură, ceva de genul acesta” nu se poate explica altfel decât printr-o conivență a martorului cu inculpatul, survenită ulterior declarației date de martor la urmărire penală, când nu a precizat asemenea detalii.

Deşi martorul T.I. a afirmat în instanţă că au fost exercitate asupra sa presiuni la sediul DNA, atunci când instanţa i-a solicitat să indice în concret, la ce presiuni face referire, acesta a relevat că unul dintre procurori i-a pus în vedere să declare adevărul „fiindcă altfel ar putea deveni din martor inculpat”, însă că procurorul în faţa căruia a dat declaraţie nu a exercitat nici o presiune asupra sa.

În cadrul motivelor de apel, inculpatul B.G. a invocat faptul că efectuarea actelor de urmărire penală şi obţinerea probelor, între care declaraţiile martorilor R.C.D., T.I. şi a învinuiţilor, s-ar fi realizat „în condiţii oculte”, pe timp de noapte și sub amenințare.

Această critică a mai fost analizată anterior, la pct. I.3 și respectiv, II.9 din motivare, fiind respinsă de către instanța de apel în baza motivelor prezentate la punctele respective, la care facem trimitere și pe care nu le vom relua.

Se mai reține că, având în vedere specificul infracţiunilor de corupţie, care au un caracter confidenţial, este evident că inculpatul G.D. nu i-a dezvăluit martorului T. adevăratul motiv pentru care îi solicitase împrumutul, dar nici nu a prezentat, deşi ar fi fost posibil şi necesar, probe pentru a dovedi că, într-adevăr, la data respectivă a plătit lăutarii sau a cumpărat băutura pentru nuntă.

Nu mai puțin important este că toate acţiunile ulterioare ale inculpaţilor conturează perfect activitatea infracţională în care aceştia erau angrenaţi.

După plecarea intempestivă a inculpatului G.D. la Bucureşti în data de 8 noiembrie 2007, consecutivă procurării sumei de 5.000 de euro de la martorul T. (inculpatul a învederat la urmărirea penală că deţinea diferenţa, de 10.000 de euro), acesta a intrat în biroul notarului B., unde a rămas circa 10 minute, după care a revenit în autoturismul condus de R.C.D. şi, împreună au pornit direct spre Piteşti.

Martorul R.C.D. precizează, în declaraţia din data de 25 februarie 2008: „Îmi amintesc cu exactitate faptul că, la ieşirea din biroul notarial, G.D. era într-o dispoziţie bună şi mi-a spus: sunt mai liniştit, mai uşor”.

Întâlnirea celor doi la Biroul Notarial de pe C.F. a fost supravegheată operativ, înregistrarea fiind vizionată şi în cursul cercetării judecătoreşti, în fața instanței de fond, în şedinţă publică.

Se conturează cu claritate faptul că, în raport de toate probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate anterior, la această întâlnire de la Biroul Notarial al inculpatului B., acesta din urmă i-a remis inculpatului C. cei 15.000 de euro primiţi de la inculpatul G.D., apărarea inculpaţilor în sensul că ar fi fost vorba de „proiectul de management” neputând fi primită, din motivele evocate anterior.

Se reține că în următoarele zile, de 12, 13 şi 14 noiembrie 2007, inculpaţii s-au căutat reciproc, pentru a se asigura că lucrurile merg aşa cum doreau.

Dialogurile dintre inculpaţii B.G. şi C.G., transmise mai departe inculpatului G.D., confirmă conştientizarea acestora privind modalitatea frauduloasă în care G.D. urma să promoveze examenul.

Sunt elocvente următoarele aprecieri:

- B.G. îl asigură pe C. că: „(...) îţi aduc aminte că problema nu mai e a noastră şi nici măcar a lui”.

În data de 16 noiembrie 2007, inculpatul G.D. a susţinut proiectul de management, iar în zilele următoare inculpaţii îşi dau reciproc, asigurări, că totul merge conform planului.

În data de 20 noiembrie 2007, însă, inculpatul G.D. a aflat că nota obţinută de el la proba de susţinere a proiectului de management este mai mică decât a contracandidatului său, prilej ce determină alte convorbiri şi explicaţii între inculpaţi, ceea ce a întărit convingerea instanţelor privind colaborarea infracţională a acestora, deoarece acest tip de comunicare nu se justifica în ipoteza pretinsului ajutorul cu ”proiectul de management”, dar este perfect adecvat și coerent pentru situația relevată de denunțul inculpatului G.D.: G.D. îl sună pe C., manifestându-şi nemulţumirea, iar C. îl anunţă pe B., „care promite că va lua măsuri”. Mai departe, B. îl sună pe C., iar mesajul liniştitor al acestuia din urmă pentru G.D. este transmis din nou între inculpaţi, concluzia fiind că totul se derulează potrivit planului, iar nota primită este doar o „strategie”.

În legătură cu participarea inculpatului C.G., se reține că acesta l-a prezentat pe inculpatul G.D. inculpatului B.G., cunoscând exact care era scopul deplasărilor acestuia în Bucureşti.

Dialogurile, în limbaj codat, din discuţiile telefonice dintre C.G. şi G.D., C.G. şi B.G., C.G. şi martorul R.C.D. relevă că inculpatul C.G. era la curent cu toate elementele esenţiale ale convenţiei survenite între G.D. şi inculpatul C.E., spunându-i lui G.D., în timpul examenelor, că singura preocupare a sa trebuia să fie de a se pregăti pentru petrecerea de promovare, la examen urmând să facă doar act de prezenţă.

Tot inculpatul C.G. este cel care i-a solicitat martorului R.C.D. să facă o deplasare cu inculpatul G.D. la Bucureşti în data de 08 noiembrie 2007, dată la care s-a remis suma de 15.000 de euro, spunându-i martorului că trebuie să-l aducă pe G.D. la notarul B.G., unde trebuia să pregătească lucrarea sau cazul ce urma să-l prezinte.

Se apreciază, în acord cu concluzia instanței de fond, că inculpatul C.G. era în deplină cunoştinţă că inculpatul G.D. nu avea de susţinut proiectul de management în data respectivă. Cât despre pretinsul scop al întâlnirilor, respectiv refacerea proiectului de management, s-a argumentat deja de ce această apărare, survenită pentru prima dată în cursul cercetării judecătoreşti și în contradicţie cu apărările din cursul urmăririi penale, nu poate fi primită.

În lumina tuturor mijloacelor de probă prezentate mai sus, coroborate cu denunțul inculpatului G.D., cu declarațiile martorului R.C.D., cu interceptările convorbirilor telefonice efectuate în cauză, astfel cum au fost prezentate mai sus, cu declarațiile date de către C.E. și G.D. cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, cu activitatea de supraveghere operativă referitoare la întâlnirea de la Biroul Notarului Public Bucur din 8 noiembrie 2007, criticile de netemeinicie invocate de inculpații C.E. (cu privire la pretinsa nerelevanță a discuțiilor de la întîlnirea de la restaurantul Q.) și de inculpatul C.G. (referitoare la împrejurarea că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte săvârşirea de către acest din urmă inculpat a unei fapte de complicitate) sunt apreciate ca nefondate de către instanța de apel, vinovăția acestor inculpați fiind conturată de multiplele probe enumerate anterior, dar și în continuare, care se coroborează cu recunoașterea inculpatului G.D.

Mai mult, contrar apărărilor inculpatului C.E., instanța de apel apreciază că doar declarațiile de recunoaștere ale inculpatului G.D. se coroborează cu celelalte mijloace de probă, pe când declarațiile de retractare ale acestuia se coroborează doar cu declarațiile celorlalți inculpați date în fața instanțelor, dar nu în integralitate, situație în care valoarea probatorie a declarațiilor este limitată prin dispozițiile art. 69 C. proc. pen., apărările formulate fiind nesusținute.

Pentru identitate de raționament și argumentație, instanța de apel respinge și apărările similare ale inculpatului G.D., care a invocat, în mod neîntemeiat, nedovedirea vinovăției sale sub aspectul faptelor reţinute în sarcina sa.

Revenind la prezentarea probelor, în data de 22 noiembrie 2007 sunt surprinse dialoguri între inculpaţi ce confirmă implicarea inculpatului C., inculpatul B. spunându-i inculpatului G.D. că preocuparea, de acum, nu mai este decât a lui C., „care ştie ce face”.

Evident că varianta inculpaților privind pretinsul ajutor dat pentru îmbunătățirea proiectului de management (care, insistăm, era deja depus la INM la momentul oferirii sugestiilor de către C.) nu se coroborează în niciun mod cu cele transmise între inculpați, în schimb demonstrează săvârșirea de către inculpați a faptelor reținute în sarcina lor.

Sub acest aspect, pentru considerentele anterior arătate, inclusiv în analiza realizată la pct. B.2) de mai sus, instanța de apel respinge apărarea inculpatului C.E., în sensul că scopul real al întâlnirii din 7 noiembrie 2007 dintre inculpatul C. şi inculpatul B.G. (de la biroul acestuia din urmă) ar fi fost acela de a se remite însemnări cu privire la proiectul de management pe care urma să îl susţină G.D. la examen, apreciind ca nerelevant faptul că în legătură cu această întâlnire nu există înregistrări revelatoare ale convorbirilor telefonice sau că nu s-a efectuat un flagrant în legătură cu pretinsa sumă de bani ce s-ar fi dat la 8 noiembrie 2007

Examenul scris a avut loc în data de 25 noiembrie, iar convorbirile din această zi şi din zilele ulterioare purtate între inculpaţi au demonstrat, încă o dată înţelegerea frauduloasă dintre ei și faptul că fiecare era pe deplin conştient de modul în care inculpatul G.D. urma să promoveze examenul.

În seara de 27 noiembrie 2007, ora 20,37, înaintea publicării rezultatelor la examinarea scrisă, inculpatul C.E. l-a contactat pe inculpatul B.G., anunţându-l că „fratele” lor a luat examenul, veste care a fost transmisă, imediat către C.G. şi G.D., reuşita lui G.D. fiind pusă pe seama „datului din pedale” astfel cum s-a exprimat inculpatul B.

Potrivit datelor afişate pe site-ul CSM în seara zilei de 27 noiembrie 2007, inculpatul G.D. a câştigat concursul în vederea obţinerii funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În legătură cu activitatea infracțională analizată la prezentul pct. B, desfășurată de către inculpaţii G.D., B.G., C.E. şi C.G. în vederea promovării de către acesta din urmă a examenului pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, cea mai importantă apărare a inculpaților a privit nelegalitatea/nulitatea sau falsificarea înregistrărilor convorbirilor audio-video și a înregistrărilor ambientale realizate în cauză și greșita respingere a cererilor inculpaților de înlăturare a tuturor acestor înregistrări și interceptări, precum și a Raportului de expertiză criminalistică întocmit de expertul G.P., desemnat de către instanță, toate criticile formulate fiind analizate pe larg, în detaliu, la pct. II.2, II.3 și II.4 din prezenta decizie. Totodată, apărarea inculpatului C.E. privind omisiunea instanței de fond de a dispune asupra admiterii sau respingerii ca probă a transcrierii dialogului de la restaurantul Q. a fost analizată la pct. II.8 din hotărâre. Ca atare, făcând trimitere la respectivele considerente în baza cărora aceste apărări au fost respinse, instanța nu le va mai relua.

În consecință, urmare analizei și coroborării probelor administrate, astfel cum au fost prezentate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, consideră că situația de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, fiind dovedit pe deplin faptul că inculpatul G.D., cu sprijinul inculpaţilor B.G. şi C.G., a remis inculpatului C.E. suma de 15.000 euro pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor comisiei de examinare, să-i ofere promovarea la concursul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor.

C. Activităţile desfăşurate în vederea promovării de către G.S., a examenului pentru ocuparea funcţiei de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Se constată că și în ceea ce privește acest palier de activitate infracțională, situația de fapt - raportată la mijloacele de probă administrate în cauză - a fost corect reținută de către prima instanță.

Astfel, din înregistrările telefonice şi audio-video ambientale, pe care le vom prezenta în continuare, precum și din declarațiile inculpatului C.E., ale martorilor C.R., D.D.N., I.A.D., S.M., L.C., L.V., G.D., G.C., M.F. și B.E., atât de la urmărire penală cât și din fața instanței de fond, precum și din rapoartele de supraveghere operativă, a rezultat că inculpatul C.E. a acţionat şi pentru a asigura promovarea examenului de către inculpatul G.S., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, care candida pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, determinând-o pe inculpata G.G.G., preşedintă a comisiei de examinare a candidaţilor, să-i furnizeze acestuia subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor.

Inculpatul G.S. îl cunoştea de mult timp pe inculpatul C.E., astfel cum a precizat cel din urmă menționat în declarația sa dată în fața instanței de fond, ocazie cu care a arătat că în anul 1994, G.S. l-a ajutat în problemele de sănătate pe care le-a avut un membru al familiei sale „recomandându-i doctori care chiar au făcut minuni”, astfel că inculpatul C. „a rămas cu un sentiment de recunoştinţă faţă de el şi de prietenie”.

Inculpatul C. nu a recunoscut că inculpatul G.S. ar fi avut un ascendent asupra sa și a precizat că motivul pentru care a hotărât să nu facă parte din comisia de examinare - pentru care fusese solicitat de Institutul Naţional al Magistraturii - a fost tocmai împrejurarea că inculpatul G.S. i-a adus la cunoştinţă că s-a înscris la examen, în condiţiile în care îl cunoştea şi pe contracandidatul acestuia, procurorul N.D.

Inculpatul G.S. a susţinut proiectul de management la data de 14 noiembrie 2007, inculpatul C.E. manifestându-și interesul faţă de modul în care acesta s-a prezentat la examen.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond a recunoscut că a abordat subiectul concursului de promovare în funcţii de conducere încă din luna octombrie cu inculpata G.G.G.: „În virtutea relaţiilor de prietenie, de foarte bună colaborare profesională cu G.G.G., mi-am permis să am o discuţie cu aceasta în luna octombrie despre concursul ce urma să aibă loc”. De asemenea, a precizat că la 14 noiembrie 2007 a contactat-o pe inculpata G.G.G. „ca să o întrebe ce s-a întâmplat la examen”, convenind cu aceasta că vor dezbate problema a doua zi, pe larg.

Din înregistrările convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpați a rezultat că această convorbire a avut loc la ora 18,37 şi, la doar un minut după aceea, inculpatul C.E. l-a contactat pe inculpatul G.S., căruia i-a transmis din partea „doamnei doctor să fie liniştit”.

S-a stabilit că „doamna doctor” era inculpata G.G.G., deoarece în aceeași declaraţie dată în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul C. a menționat că: „Dl. G. a înţeles că e vorba de doamna G. pentru că prietenii, cei apropiaţi, aşa îi spuneau, în semn de apreciere”.

Deşi inculpatul C. a declarat că „târziu a primit un telefon de la G.S.” şi că, simţindu-l „agitat” şi-a permis „să-i spună o minciună, adică să stea liniştit” că a vorbit cu doamna doctor, interceptările convorbirilor telefonice contrazic această afirmaţie, din conținutul acestora reieșind că, contrar celor afirmate de inculpatul C., acesta a fost cel care l-a contactat pe G.S. la mai puţin de un minut de la convorbirea cu inculpata G. și nu invers.

Inculpatul G.S. l-a sunat pe inculpatul C.E. doar a doua zi, 15 noiembrie 2007, când a aflat că rezultatul obţinut la proba de susţinere a proiectului de management îl depășea doar cu foarte puțin pe cel al contracandidatului său, pentru a-i reproșa inculpatului C. atitudinea inculpatei G.G.G.:

Aceste împrejurări transpar din convorbirea telefonică purtată între cei doi în data de 15 noiembrie 2007, ora 13:48:40:

„C.E.: Da!

G.S.: Auzi, ai (...) ai (...) ai ceva date în plus despre (...)

C.E.: Nu, n-am cum că (...)

G.S.: Deci eu am opt (...)

C.E.: Ai mai mult cu vreo zece sau cât? Douăzeci?

G.S.: Opt şaizeci şi cinci şi el are opt patruzeci!

C.E.: Da, da! Hai, mă (...) (neinteligibil) (...)

G.S.: Opt, opt treizeci! Opt treizeci şi cu opt şaizeci!

C.E.: (...) (neinteligibil) (...) nu-i (...) Dar, oricum (...)

G.S.: Ăă, femeia a jucat strâmb!

C.E.: A noastră?

G.S.: O să-ţi (...) a, să-ţi povestesc, ai să-nebuneşti! Nu faci nici un pas fără să-mi spui şi fără să-ţi spun în seara asta!

C.E.: Aha!

G.S.: Deci o să-ţi povestesc de cazi jos! (...)”.

În continuare, din convorbirile telefonice interceptate şi din rapoartele de supraveghere operativă rezultă modul în care inculpatul C.E. a acţionat pentru obţinerea subiectelor de la proba scrisă.

În data de 23 noiembrie 2007 este surprinsă o convorbire telefonică între inculpaţii C.E. şi G.G.G., în care aceştia stabilesc o întâlnire ce pare dinainte convenită, dat fiind că în cuprinsul conversaţiei nu se face nici o referire asupra motivului întâlnirii:

„G.G.G.: Da!

C.E.: Doamnă!

G.G.G.: Da.

C.E.: Sunteţi acolo?

G.G.G.: Pfu (...)

C.E.: Î (...) Î (...) în jurul orei unu sunteţi?

G.G.G.: Păi da’ plecăm la doisprezece, nu ştiţi?

C.E.: Da’ haideţi că încerc să (...) fac tot posibilul s-ajung până la douăsprezece, da?

G.G.G.: Bine! Bine!

C.E.: Aşa! Sărut-mâna!

G.G.G.: Bine! Bine! Bine! Pa, pa ! (...)”.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C.E. recunoaşte că a existat această discuţie telefonică, în jurul orelor 11,30 cu G.G.G., dar susţine că întâlnirea nu a avut loc, dat fiind că aceasta a plecat la ora 12,00 din sediul instituţiei datorită unei acţiuni de deratizare.

Explicaţia pe care inculpatul C.E. a oferit-o în instanţă asupra motivului întâlnirii este, însă, puţin credibilă. Aceasta deoarece inculpatul C. a arătat că G.S. nu prea ştia să utilizeze internetul, astfel că inculpatul C. s-a oferit să-i procure el de pe internet subiectele din anii anteriori. În continuare, a precizat că pe internet a găsit doar 50 de întrebări, în loc de 150, astfel că la întâlnirea pe care și-o dăduse cu inculpata G. dorea să o întrebe „de ce nu se găsesc pe site toate subiectele”.

Analizând această explicație, instanța de apel nu este convinsă de faptul că este cea reală, deoarece, în primul rând, este greu de crezut că inculpatul G. nu era familiarizat cu site-ul INM-ului, în condițiile în care se angrenase într-un concurs de promovare organizat de această instituție, pentru care toate informațiile erau postate online.

În al doilea rând, inculpata G.G.G. nu avea nici o legătură și nicio obligație sau atribuție legată de publicarea pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii a subiectelor de la concursurile anterioare și nu este clar cum ar fi putut să-l ajute pe inculpat să găsească subiectele.

În al treilea rând, chiar presupunând că inculpata ar fi avut vreo explicaţie referitoare la chestiunea „de ce nu se găsesc publicate toate subiectele”, nu se înţelege la ce i-ar fi folosit această explicaţie candidatului G.S.

Implicit, inculpatul C.E. afirmă că la întâlnirea cu G.S. din faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 23 noiembrie 2007, ora 16,55, acesta i-a dat lui G.S. o parte din subiectele de examen, inculpatul arătând că e vorba de subiectele din anii anteriori, luate de pe internet.

Discuţia telefonică surprinsă între inculpaţii C.E. şi G.S. din data de 23 noiembrie 2007, ora 14,55 este elocventă, deoarece inculpatul C.E. îl anunţă pe G.S. că a obţinut doar o parte din subiecte, „o jumătate din prăjitură”, ceea ce îi provoacă acestuia din urmă o reacţie de nemulţumire:

„G.S.: Da!

C.E.: Măi, eu (...) ăă, cum să zic (...) e numai jumătate, măi (...) din prăjitură.

G.S.: E nasol! De ce, mă, n-ai putut (...)

C.E.: Aş (...) Aştept, măi frate, aştept.

G.S.: Aşteaptă, (...) eu plec încolo.

C.E.: Bine, mă, bine! Hai!

G.S.: Bine, pa! (...)”.

De remarcat în această conversație este limbajul codificat, greu de explicat în situația inocentă descrisă de inculpatul C.E., în care „jumătate din prăjitură” semnifica o parte din subiectele luate de pe internet, de la concursurile anterioare.

Întâlnirea dintre inculpaţii C.E. şi G.S. a fost surprinsă şi în Raportul de supraveghere operativă realizat în baza autorizaţiei de înregistrare ambientală.

Nota întocmită arată că începând cu ora 16,10 inculpatul C.E. a aşteptat în autoturismul său, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La ora 16,55 a apărut inculpatul G.S., a intrat în autoturismul inculpatului C.E., unde a rămas cinci minute, după care a plecat, acesta fiind momentul în care a primit subiectele de examen, lucru, de altfel, recunoscut de inculpatul C.E., însă cu precizarea că ar fi fost vorba de subiectele de la concursurile anterioare, afişate pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii.

Şi convorbirile telefonice ulterioare surprinse între inculpaţi confirmă că inculpatul C.E. reuşise să obțină doar o parte din subiectele de examen, îndemnându-l pe G.S. să înveţe jumătate din materie şi, cu puţin noroc, va promova examenul:

„C.E.: Ce faci, mă, G.?

G.S.: Uite, citesc.

C.E.: Citeşte, mă tată, mă, ia mă şi tu măcar juma’ de materie, parcurge-o, poate ai dracu puţin noroc (...)

G.S.: Tu ce faci?

C.E.: Mi-e necaz (...) Păi, uite, nu vezi (...) tot stau şi mă gândesc (...) Aveam şi noi ocazia să facem un cxxxx (...) şi l-am făcut praf (...) Citeşte şi tu!

G.S.: Păi citesc!

C.E.: Poate om avea noroc (...) La ce oră ai examenul?

G.S.: La nouă şi jumătate.

C.E.: Hai că-l mai sun pe ăsta (...)”.

Mențiunea ”hai că-l mai sun pe ăsta” se referă la încercarea inculpatului C.E. de a obține subiecte de examen de la martorul C.R.

Din probele administrate a rezultat intervenţia pe care inculpatul a făcut-o asupra martorului C.R., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și membru al comisiei de examinare, căruia îi revenea sarcina să elaboreze subiectele la secţiunea managementul comunicării.

Acesta a relatat în mod amănunţit, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cum în data de 22 noiembrie 2007 a fost abordat de inculpatul C.E., care i-a solicitat în mod voalat subiectele ce vor fi date spre rezolvare la examenul din data de 25 noiembrie 2007, întrebându-l dacă le-a conceput.

Deşi a fost refuzat, inculpatul C.E. a insistat şi a doua zi, în data de 23 noiembrie 2007, în încercarea de a-l contacta pe martor, sunându-l de mai multe ori pe telefonul mobil şi aşteptându-l în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la ora 19,53, conform rapoartelor de supraveghere.

În această notă, procurorul C.R. a arătat:

„În cursul zilei de azi, 22 noiembrie 2007, în jurul orelor 17,00, s-a prezentat în biroul meu, domnul procuror C.E. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care m-a întrebat dacă am întocmit subiectele şi baremul pentru concurs. I-am răspuns că nu, întrucât vor fi întocmite în cadrul comisiei, cu o zi înainte de concurs. Întocmesc prezenta întrucât apreciez ca nefiind deontologică întrebarea domnului procuror C.”.

Despre această notă informatică au aflat şi inculpaţii C.E. şi G.S., discuţia telefonică dintre aceştia din data de 27 noiembrie 2007 fiind relevantă sub aspectul implicării infracţionale a celor doi. Astfel, inculpatul C.E. îi spune inculpatului G.S. doar că: „Ştii ce a făcut, mă, R. (...) s-a dus la aia mare (...) i-a zis că a fost abordat (...) şi că se retrage (...)”.

Deşi inculpatul C.E. a folosit o exprimare impersonală „a fost abordat”, inculpatul G.S. îl întreabă direct: „I-a zis de tine?”, iar C.E. răspunde: „Da”.

Audiat şi în cursul cercetării judecătoreşti martorul C.R. a confirmat că a fost abordat de C.E., menţinându-şi depoziţia din cursul urmăririi penale: „Nu-mi amintesc exact cum s-a desfăşurat întâlnirea cu dl. C.E., pentru că au trecut 3 ani de atunci, dar este posibil ca lucrurile să se fi petrecut aşa cum am arătat în declaraţia dată la urmărirea penală”.

Martorul, în cursul aceleiaşi declaraţii dată în instanţă arată că: „Dl. C.E. nu mi-a cerut în mod explicit să îi dau subiectele dacă le-am elaborat, dar impresia mea subiectivă a fost că abordarea era nepotrivită pentru că un membru al comisiei nu trebuie întrebat despre elaborarea subiectelor”.

În cauză a fost audiat şi martorul D.D.N. care, în calitate de director adjunct al Institutul Naţional al Magistraturii, a coordonat desfăşurarea concursului din noiembrie 2007. Atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă acesta a confirmat cele susţinute de martorul C.R., cu referire la motivul retragerii acestuia din comisie, aşa cum le-a prezentat iniţial.

În depoziţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul D.D. a arătat că: „În data de 23 noiembrie, chiar cu o zi înainte de data când comisia trebuia să se întâlnească şi să întocmească subiectele, am fost contactat telefonic de dl. C.R., care mi-a comunicat că doreşte să se întâlnească cu mine (...) mi-a adus la cunoştinţă că doreşte să se retragă din examen. L-am întrebat care este motivul pentru care recurge la acest gest şi mi-a spus că cineva din Parchetul General l-a întrebat despre subiecte. Nu mi-a spus despre ce persoană este vorba (...). În cele din urmă, văzând că este ferm în decizia sa, am convenit cu dl. C.R. să comunice CSM-ului că din motive personale doreşte să se retragă, chiar dl. C.R. m-a rugat să nu spun CSM-ului care este adevăratul motiv, adică acela cu persoana din Parchetul General care l-a întrebat de subiecte, ci să spun că doreşte să se retragă din motive personale. Menţionez că în discuţia de atunci nu a invocat nici un motiv personal, sau cel puţin eu nu am reţinut aşa ceva”.

Conform înţelegerii, de a nu divulga motivul real al retragerii din comisie, martorul D.D. l-a anunţat pe secretarul adjunct al CSM-ului, respectiv pe martorul I.A. şi, conform Regulamentului, l-a contactat pe membrul supleant în persoana martorului L.C., care a fost de acord să participe în continuare în comisia de examinare, în locul lui C.R.

Martorul I.A.D. a confirmat situaţia expusă de martorul D.D., arătând în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că: „În 23 noiembrie (...) am fost anunţat de D.D. că unul dintre membrii Comisiei a anunţat că doreşte să se retragă din comisie. Era vorba de domnul procuror C.R., iar în acel moment dl. D.D. mi-a spus că retragerea se datora unor motive personale, de familie”.

De asemenea, martorul S.M., director al Institutul Naţional al Magistraturii la acel moment, atestă aceleaşi împrejurări: „Cu o zi sau două înainte de susţinerea ultimei probe, dl. D.D. mi-a adus la cunoştinţă că dl. procuror C.R. se retrage din comisie din motive personale”.

Martorul L.C. prezintă aceeaşi situaţie, arătând că: „am fost contactat telefonic de dl. D.D., care mi-a spus că un membru al comisiei s-a retras şi eu, în calitate de supleant, trebuie să îi iau locul”.

În acord cu cele precizate de către prima instanță, instanța de control judiciar consideră că probele anterior menționate confirmă, fără dubiu, abordarea martorului C.R. de către inculpatul C.E., precum şi caracterul determinant al acestei abordări în retragerea intempestivă a martorului C.R. din comisia de examinare, în cursul desfăşurării examenului, cu o zi înainte de întrunirea comisiei pentru întocmirea subiectelor la proba scrisă.

Aceste probe, în acelaşi timp, întăresc convingerea instanţei că acelaşi scop, de aflare a subiectelor, l-a avut inculpatul C.E. şi în întâlnirea solicitată inculpatei G.G.G., cu care se afla într-o relaţie mult mai apropiată „de prietenie, de foarte bună colaborare profesională”, cum însuşi inculpatul C.E. o recunoaşte.

Inculpata G.G.G., însă, nu a reacţionat aşa cum a făcut-o martorul C.R., ci i-a furnizat inculpatului C.E. doar o „jumătate de prăjitură”.

Martorul G.D., în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti arată următoarele: „Concursul a avut mai multe etape şi cred că imediat după ce a avut loc testarea psihologică, ne-am întâlnit toţi membrii comisiei şi ne-am împărţit între noi sarcinile, urmând ca bucureştenii să se ocupe de elaborarea subiectelor, iar noi, cei din provincie, să corectăm lucrările şi, bineînţeles, să verificăm şi că corectăm subiectele propuse. Cu o zi înainte de examen, adică în data de 24 noiembrie 2007, ne-am întâlnit toţi membrii comisiei la sediul Institutul Naţional al Magistraturii în vederea elaborării subiectelor de examen. Aşa cum ne înţelesesem, colegii din Bucureşti aveau pregătite notiţe cu subiecte” (...)

Din Bucureşti, mai făcea parte din comisie, alături de G.G.G., martora M.F., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru disciplina de organizare judiciară.

În depoziţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martora a arătat că, în paralel, era convocată şi la examenul de capacitate desfăşurat în aceeaşi perioadă, astfel că a anunţat colegii că nu se poate implica prea mult. Din acest motiv, nu a pregătit anterior notiţe cu subiecte, iar când a ajuns la comisia de elaborare a subiectelor, în jurul orelor 17,00, a constatat că subiectele erau deja elaborate, făcându-se apoi doar mici „corecturi de tehnoredactare, respectiv greşeli de ortografie, punctuaţie (...)”.

Martorul L.V., membru al comisiei, declară în cursul cercetării judecătoreşti:

„În ziua întâlnirii, reţin că doamna G. a venit cu un proiect de subiecte pentru circa 60 de întrebări, dat fiind că trebuia să elaborăm trei variante a câte 17 întrebări pe domeniul juridic. Subiectele pe acest domeniu reveneau în sarcina a patru dintre membrii comisiei, respectiv doamna G., doamna M., domnul G. şi subsemnatul. Eu personal, deşi mă gândisem la subiecte, nu am aduc nici un proiect scris şi nu ştiu ca ceilalţi membri ai comisiei pe juridic cel puţin, în afară de doamna G. să mai fi adus ceva scris. Mai reţin că doamna M., pentru că era prinsă într-o altă comisie, a ajuns mai târziu la întâlnirea noastră.

Pe proiectul adus de doamna G. am lucrat toţi urmând să respecte programa şi să fie întrebări foarte clare ca să nu ajungem în situaţia de a fi anulate în cadrul contestaţiilor ce puteau fi făcute. Au fost câteva modificări, majoritatea de formă, dar cred că pentru 2-3 întrebări au fost şi modificări de conţinut”.

Aceste declaraţii atestă că subiectele care au făcut obiectul testării candidaţilor la examenul scris din data de 25 noiembrie 2007, la disciplina managementul instanţelor au fost concepute de către inculpata G.G. la o dată anterioară celei de 24 noiembrie 2007.

Având în vedere analiza instanței privind modul de obținere a ”jumătății de prăjitură” - reprezentând, în realitate, jumătate din subiectele concursului, precum și împrejurarea dovedită prin declarațiile martorilor audiați că la data de 24 noiembrie 2007 subiectele examenului erau deja concepute, suferind doar mici modificări, instanță nu consideră pertinentă critica inculpatului C.E. referitoare la lipsa din dosarul cauzei al obiectului material al infracțiunii, respectiv al unui înscris care să conţină subiectele remise de inculpata G.G. către inculpatul C.E., nefiind stabilit nici momentul remiterii subiectelor către inculpatul G.S.

Se apreciază că, astfel cum a fost dovedit potrivit probelor anterior enumerate (discuţia telefonică surprinsă între inculpaţii C.E. şi G.S. din data de 23 noiembrie 2007, ora 14,55) obiectul material al infracțiunii există (”jumătatea de prăjitură”), însă nu trebuie confundat cu corpul delict. Mai mult decât atât, modul de circulație al subiectelor de examen, al informației în general, nu presupune în prezent, în mod necesar, printarea pe suport de hârtie, în condițiile existenței unei tehnologii foarte avansate de stocare și comunicare a informațiilor, care permite ca un volum foarte mare de date să fie stocat pe un suport media de foarte mici dimensiuni sau să fie comunicate prin intermediul internetului.

Nu doar obiectul material a existat, ci și ocazia de a-l transmite inculpatului G.S., astfel cum rezultă din nota întocmită în baza Raportului de supraveghere operativă, care arată că la data de 23 noiembrie 2007, începând cu ora 16,10 inculpatul C.E. a aşteptat în autoturismul său, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la ora 16,55 a apărut inculpatul G.S., a intrat în autoturismul inculpatului C.E., unde a rămas cinci minute, după care a plecat. Că acesta a fost momentul primirii subiectelor de examen rezultă și din declarația inculpatului C.E., care însă a precizat că ar fi fost vorba de subiectele de la concursurile anterioare, afişate pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii.

Mai mult, împrejurarea că martorii au relevat că inculpata G. a venit cu subiectele deja redactate la întâlnirea comisiei din 24 noiembrie 2007 nu împiedică posibilitatea remiterii acestor subiecte cu o zi înainte - sau chiar anterior - inculpatului C.E., fiind de presupus, într-un mod rezonabil, că acestea au fost redactate în perioada anterioară zilei de 24 noiembrie 2007.

Prin urmare critica analizată invocată de inculpatul C.G. este apreciată neîntemeiată, fiind respinsă de către instanța de apel.

În baza aceluiași raționament, instanța de apel respinge și apărarea similară a inculpatului G.S. [lipsa obiectului material al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 constând în subiectele de examen la proba scrisă], adăugând că, din punctul de vedere al acestei infracțiuni, calitatea de ”informații nedestinate publicului” nu este dată de momentul în care toţi membrii comisiei şi-au acordul cu privire la conţinutul şi forma finală a celor trei variante de subiecte (acestea fiind puse în plicuri şi secretizate), ci privește atât procesul de concepere și redactare a subiectelor de către inculpata G. (ce a început înainte de data de 24 noiembrie 2007, când forma lor preliminară a fost prezentată comisiei de către inculpată), cât și procesul corectării și finalizării lor la comisie, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din declarațiile membrilor comisiei date în fața instanței de fond, modificările aduse de comisie subiectelor concepute de inculpată nu au fost de substanță, constând, în esență, din corecturi gramaticale.

Față de aspectele de mai sus, rezultate din probele administrate enumerate anterior, relevant nu este aspectul că întâlnirea inculpatului C.E. cu inculpata G.G.G. pentru predarea ”jumătății de prăjitură” nu a fost surprinsă, în mod fizic, ci este suficient a se corela susținerea - necredibilă - a inculpatului C., în sensul că dorea să se întâlnească cu inculpata G. pentru a o întreba despre subiectele din anul precedent (care nu erau pe site), cu toate discuțiile telefonice menționate dintre cei din inculpați, C. și G., cu încercarea dovedită de abordare a martorului C. în scopul obținerii restului de subiecte și cu înregistrările discuțiilor purtate de inculpatul C. cu inculpata G., cu martora G.C. și cu martora B. după examen.

Pentru aceste considerente instanța de apel apreciază ca neîntemeiate și criticile similare formulate de inculpatul G.S. privind greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de fond cu privire la fapta prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv că nu s-ar probat predarea efectivă de către inculpata G. către inculpatul C. a informațiilor nedestinate publicității și nici transmiterea mai departe a acestora de la inculpatul C. către inculpatul G.S.

În plus față de argumentele menționate deja, cu referire la situația de fapt relevată în cauză, instanța subliniază că, potrivit datelor furnizate de anunţul afişat pe site-ul CSM din seara de 27 noiembrie 2007, ora 21,00, inculpatul G.S. a câştigat, într-adevăr, concursul pentru obţinerea funcţiei de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Mai mult, interceptările telefonice, înregistrările audio-video ambientale şi acţiunile ulterioare ale inculpaţilor întregesc şi confirmă activitatea infracţională a acestora.

Astfel, este relevantă în ceea ce priveşte implicarea sa în promovarea inculpatului G.S. iniţiativa inculpatei G.G.G. de a-l suna pe inculpatul C.E. în seara de 27 noiembrie 2007, înainte de afişarea rezultatelor pe site-ul CSM, comunicându-i acestuia că „e de bine!”, fiind evident că se referă la reuşita la examen a lui G.S., deoarece, cu aceeași ocazie, inculpata G.G.G. îi face cunoscut lui C.E. nota obţinută de contracandidatul acestuia, procurorul N.D., care luase doar 6.

Inculpatul C.E., în aceeaşi convorbire (din 27 noiembrie 2007, ora 19,53) se scuză faţă de G.G.G. că are multă treabă şi nu a reuşit să treacă pe la ea, dar inculpata îl asigură că-l aşteaptă a doua zi când vor despica firul în patru.

În aceeaşi seară, inculpatul C.E. o sună pe martora G.C. şi-i comunică acesteia că „a repurtat o victorie istorică, că are o impresie bună despre sine şi că tocmai se îndreaptă spre o întâlnire cu băieții care l-au chemat să-i mulţumească!”.

În raport cu aceste afirmații ale inculpatului, având în vedere toate probele anterior expuse, este evident că motivul mândriei inculpatului C. nu putea să se datoreze decât legăturii sale directe și aportului său la obținerea rezultatului de excepție al inculpatului G., acesta fiind de altfel, singurul motiv pentru care ”băieții” doreau să-i mulțumească. Totodată, dacă inculpatul G. ar fi fost singurul ”responsabil” de rezultatul foarte bun la examen, nu avea niciun motiv să-i mulțumească inculpatului C. (inculpatul G. era unul dintre ”băieți”).

Într-adevăr, în data de 27 noiembrie 2007, în jurul orei 19,00, ”băieții”, adică inculpatul C.E., împreună cu G.S. şi martorul D.C. sărbătoresc victoria în localul „C.R.”, rezultatul concursului fiindu-le cunoscut anterior afişării oficiale a acestuia pe site-ul CSM, datorită telefonului inculpatei G.

A doua zi, 28 noiembrie 2007, în cursul dimineţii, este înregistrată audio-video ambiental o discuţie între C.E. şi martora B.E., în care C. îi spune colegei sale de birou modul în care a aranjat cu G. ca să ia G. examenul.

„C.E.: Băi, am şi eu la capitală pe unu’ (...) prieten de-al nostru. L-am băgat pe ţeavă pe G.

B.E.: Mai încet!

C.E.: M-a rugat C. să-l susţin pe G. să-l pună (...) Ştii că eu sunt prieten cu G. şi era şefă de comisiei şi (...) am aranjat cu ea, cu (...) şi a luat G. (...) G. examenu’, ştii?

B.E.: Da’ G., cine e?

C.E.: Mă şi (...) şef (...) procuroru’ şef de la Urziceni care (...)

B.E.: A (...)

C.E.: Ţine locu’ lu’ N.D. Asta dacă am plecat data trecută, pentru cerere s-a dus cineva (...) făcea pe nebunul „Vorbeşte (...)” Ăla ca (...)

B.E.: Îi ţine (...) îi ţine locu’ lu’ N.? Îi ţine locul lui N., ăsta G.?

C.E.: I-a luat locu’ lu’ N.

B.E.: Da’ ce e cu N.?

C.E.: Nu mai e, deloc!

B.E.: De ce? N-a (...)

C.E.: I-a expirat şi n-a luat examenu’.

B.E.: A, a dat examen şi n-a luat? Îhî!

C.E.: Am aranjat şi noi omu’ nostru (...)

Martora B.E., atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti confirmă realitatea discuţiei, recunoscând în înregistrarea ce i-a fost prezentată atât vocea sa, cât şi vocea inculpatului C.E., precum și faptul că înregistrările audio-video ambientale reprezintă realitatea, că discuţia între ea şi C.E. a avut loc, iar vocile le aparţin.

De altfel, nici inculpatul C.E. nu a contestat realitatea înregistrării însă a motivat că, de fapt, „s-a lăudat” cu intervenţia sa la G.G.G. pentru a-i spori prestigiul lui G.S.

Cu toate acestea, contrariul susținerilor lui C. și adevărul, constând din aceea că inculpata G.G.G. chiar i-a furnizat inculpatului C.E. subiectele de examen rezultă şi din discuţia telefonică pe care inculpatul C.E. a purtat-o în data de 01 decembrie 2007 cu soţia sa.

În contextul în care împotriva inculpaţilor se începuse urmărirea penală, iar televiziunile transmiteau date despre cercetările DNA cu privire la suspiciunile legate de fraudarea examenelor pentru ocupare unor funcţii de conducere la parchete, inculpatul C.E., plecat din Bucureşti, şi-a sunat soţia pe care a întrebat-o despre ultimele ştiri prezentate în media.

Soţia inculpatului i-a relatat că sunt şase învinuiţi şi că tocmai o văzuse la televizor pe „doamna, (...) care urca într-o maşină (...) doamna de la care ai zis că ai luat (...) aşa”.

La solicitarea procurorilor de caz au fost comunicate imaginile transmise la postul R. în intervalul de timp precizat de soția inculpatului, imagini care surprindeau momentul în care G.G.G., învinuită la acea dată, ieşea de la sediul DNA, fiind filmată în timp ce urca într-o maşină.

Astfel, între C.E. şi soţia sa, în data de 01 decembrie 2007, ora 10,53 are loc următoarea discuţie telefonică:

„C.E.: Ce-au mai zis nemernicii? (...) pe la (...) tele (...)

C.C.: Păi, acum a zis că-s 6 persoane, şi am văzut-o şi pe doamna, ştii tu, de la cine aşa (...)

C.E.: Hm!

C.C.: Dar numai am văzut-o când se urca la o maşină.

C.E.: Îhî!

C.C.: Doamna (...) care ai zis că ai luat de la ea (...) aşa.

C.E.: Îhî!

C.C.: Da (...) acum că (...) na, i-a mai (...)”.

Astfel, instanța de apel apreciază corect raționamentul instanței de fond, care a considerat evident că inculpatul a înţeles mesajul soţiei sale, ştie la ce „doamnă” se referă şi ce anume a luat de la aceasta.

În legătură cu activitatea infracțională analizată în cadrul prezentului pct. C, desfășurată în vederea promovării de către G.S. a examenului pentru ocuparea funcţiei de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, se constată că principala apărare a inculpaților a privit nelegalitatea/nulitatea înregistrărilor convorbirilor audio-video și a înregistrărilor ambientale realizate în cauză, greșita respingere a cererilor inculpaților de înlăturare a tuturor acestor înregistrări și interceptări, nerespectarea dreptului la un proces echitabil datorată lipsei accesului inculpaților și expertului parte la aceste înregistrări, defăimarea drept fals a raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul desemnat de instanță, falsificarea înregistrării convorbirii telefonice din data de 01 decembrie 2007 dintre inculpatul C.E. şi soţia acestuia, C.C. şi a înregistrării ambientale audio - video din biroul inculpatului C.E. din data de 28 decembrie 2007 sau falsificarea convorbirii telefonice din 14 noiembrie 2007, prin tehnici de colaj, toate criticile formulate fiind analizate pe larg, în detaliu, la pct. II.1, II.2, II.3, II.4, II.5.II.6, II.7 și II.8 din prezenta decizie. Prin urmare, făcând trimitere la aceste considerente în baza cărora aceste apărări au fost respinse, instanța nu le va mai relua.

Se remarcă, cu toate acestea, că procedeul înscrierii în fals nu mai este prevăzut de C. proc. pen. din 1968, fiind o modalitate de contestare a probelor posibilă doar în temeiul reglementării procesual penale din 1936.

În condițiile arătate, în raport de probele administrate în cauză, din care rezultă în mod coerent situația de fapt, apărarea inculpatei G. reclamând inexistenta, incoerenţa, contradictorialitatea şi imposibilitatea situaţiei de fapt acreditată în actul de acuzare, precum şi lipsa de loialitate a urmăririi penale, ca și critica inculpatului G.S. prin care s-a susținut netemeinicia sentinței atacate datorată faptului că judecătorii fondului s-au bazat pe supoziții și deducții apar ca nefondate, fiind respinse ca atare de către instanța de apel.

Dimpotrivă, se subliniază faptul că situația de fapt, constând din aceea că inculpatul C.E. a acţionat pentru a asigura promovarea examenului de către inculpatul G.S., determinând-o pe inculpata G.G.G. ca, în calitatea sa de preşedintă a comisiei de examinare a candidaţilor, să-i furnizeze acestuia subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor a rezultat din înregistrările telefonice şi audio-video ambientale, din declarațiile inculpatului C.E., ale martorilor C.R., D.D.N., I.A.D., S.M., L.C., L.V., G.D., G.C., B.I., D.C., M.F. și B.E., atât de la urmărire penală cât și din fața instanței de fond, precum și din rapoartele de supraveghere operativă, astfel cum au fost pe larg prezentate anterior, toate aceste probe - majoritatea directe - formând convingerea intimă a instanțelor privind vinovăția inculpaților.

De asemenea, în ceea ce privește susținerile inculpatei G. privind împrejurarea că nu ea era persoana cu care inculpata C. s-a întâlnit în fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se subliniază că, dând curs solicitării inculpatei, instanța de fond a dispus audierea martorei S.A. în ședință publică din 11 aprilie 2011, care a confirmat că inculpatul C. nu s-a întâlnit cu inculpata G. în fața instituției menționate, ci cu martora respectivă, aspect de care ambele instanțe au ținut cont în analiza probatoriului administrat. În plus, din lectura rechizitoriului rezultă că nu există o referire la întâlnirea dintre inculpată şi C.E., pentru că, încă de la urmărirea penală, în procesul-verbal de supraveghere operativă s-a consemnat că inculpatul C.E. s-a întâlnit cu o altă persoană, respectiv martora S.

Se remarcă faptul că inculpata G.G.G. a formulat un număr impresionant de apărări și excepții, începând din faza de urmărire penală și până la ultimul termen de judecată în apel, excepții la care atât organele de urmărire penală cât și instanțele au răspuns corespunzător.

În acest sens, instanța de apel face trimitere la pct. I și II din considerentele prezentei decizii, unde se enumeră, în integralitate, toate criticile formulate de inculpată în apel (împreună cu criticile celorlalți inculpați), cărora instanța le-a dat o rezolvare argumentată și detaliată, urmând a nu mai relua considerentele acolo menționate.

Ceea ce este important de precizat în legătură cu atitudinea procesuală a inculpatei este aceea că prin cererile repetitive și, de multe ori, vădit inadmisibile, precum și prin promovarea unor căi de atac și a unor excepții de neconstituționalitate de asemenea inadmisibile, a produs tergiversarea soluţionării cauzei, prelungind momentul la care a fost posibilă citirea actului de sesizare a instanţei.

Inculpata a continuat să susţină şi în fața instanței de apel că nu i s-au respectat drepturile prevăzute de art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., precum şi art. 6 alin. (3) lit. a) din Convenţie, deşi, conform art. 322 C. proc. pen., cercetarea judecătorească a debutat prin citirea actului de sesizare a instanţei, în prezenţa inculpaţilor şi apărătorilor acestora, cărora li s-a explicat în ce constau învinuirile care li se aduc.

Susținerile inculpatei, materializate inclusiv într-un denunț al inculpatei G.G.G. formulat împotriva martorei B.I., membră în comisia de examinare, în sensul că o suspectează pe aceasta ca fiind persoana ce ar fi putut furniza subiectele de examen nu s-au confirmat, cu toate că inculpații C. și G. au susținut varianta inculpatei G. în declarațiile date în fața ambelor instanței, fără a indica, însă, vreo dovadă concretă care să susțină această variantă. De asemenea, niciunul din membrii comisiei de examinare, audiați ca martori în cauză, inclusiv martora B.I. şi directorul adjunct al Institutul Naţional al Magistraturii nu au evidenţiat nici un fel de nereguli legate de sigilarea şi asigurarea computerului pe care au fost tehnoredactate subiectele de examen, acuzaţiile aduse de inculpată în acest sens dovedindu-se a fi vădit netemeinice.

În final, instanța de apel precizează că inculpata nu a dorit să dea declarații nici în fața Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

IV. Analiza criticilor privind greşita încadrare a situaţiei de fapt în normele de incriminare. Recalificarea juridică potrivit noilor dispoziţii penale.

IV. Încadrarea juridică şi apărările inculpaţilor:

1. Inculpatul C.E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Analiza probatoriului administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat în considerentele instanței de apel, dovedește faptul că situația de fapt reținută de instanța de fond corespunde adevărului.

Cu referire la cea de-a doua infracţiune reținută în sarcina sa, anume cea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, inculpatul C.E. a susţinut că existența acesteia nu se conturează în cauză, deoarece această infracțiune are alt obiect, respectiv protejarea relaţiilor sociale ce vizează operaţiunile financiare, ca acte de comerţ.

Această apărare nu poate fi primită, întrucât textul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu face distincţiile la care se referă inculpatul.

Art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 are următorul conţinut:

„Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

A admite interpretarea că infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 are ca obiect doar protejarea relaţiilor sociale ce vizează operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, pornind de la conţinutul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 ar însemna ca legiuitorul să fi lăsat în afara ilicitului penal permiterea accesului la orice alte informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, mai puţin cele de natură financiară, interpretare ce nu poate fi acceptată.

În realitate, în absența oricăror trimiteri ale legiuitorului care să sugereze contrariul, textul incriminator al art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reglementează, în realitate, o infracțiune total distinctă de cea prevăzută de art. 12 lit. a) din aceeași lege.

Din ansamblul probelor administrate, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că inculpatul C.E., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

a) în cursul lunii noiembrie 2007, a pretins de la inculpatul G.D. suma de 25.000 euro, din care a primit efectiv suma de 15.000 euro, pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucura asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul Parchetelor, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui G.D. promovarea examenului pe care acesta îl susţinea pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului.

b) se constată că acelaşi inculpat, în cursul lunii noiembrie 2007, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata G.G.G., preşedintă a comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să furnizeze inculpatului G.S. subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor, urmărind asigurarea promovării acestuia în funcţia de conducere pentru care candida, respectiv prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.

Se reține că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

2. Inculpatul G.D. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În acord cu cele constatate de prima instanță, în baza analizei probelor administrate se apreciază că în mod corect a stabilit instanța de fond că pentru „fapta acestuia, de a remite mai multe bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai CSM, să-i faciliteze promovarea examenului în funcţia de conducere vizată”- ce constituia, în opinia parchetului, ”un prim act material al infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000” - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

În acest sens, instanța de apel face trimitere la argumentele prezentate pe larg la pct. III A din considerentele acestei decizii unde, analizând critica privind greșita achitare a inculpaților G.D., B.G. și C.G. formulată de către reprezentantul Ministerului Public, Completul de 5 Judecători, a respins-o, ca nefondată.

Cât privește critica invocată de inculpatul B.G. privind faptul că achitarea sa pentru acest prim act material a fost în mod greșit întemeiată pe lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, în cauză fiind incidente, în realitate, dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, instanța de apel precizează că situația analizată, constând în esență, în remiterea, respectiv, primirea unor foloase, dar nu pentru a se determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, ci într-un scop licit, a fost apreciată în practica Înaltei Curți drept constituind temei pentru achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., din lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, iar nu în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a), pentru inexistența faptei, de vreme ce fapta, remiterea sau, respectiv, primirea de foloase, există în materialitatea ei, dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii [5] .

Ca atare, în baza propriei aprecieri a probelor administrate în cauză, instanța de apel, în acord cu prima instanță, constată că faptele prezentate mai sus, astfel cum au fost probate în cauză, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor inculpaților G.D., B.G. și C.G.

Cel de-al doilea act material prezentat în rechizitoriu a constat în remiterea sumei de 15.000 de euro inculpatului C.E., cu complicitatea inculpatului B.G. şi C.G., pentru ca, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i asigure ocuparea funcţiei de Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Vinovăția inculpatului rezultă din probele analizate la pct. III.B din prezenta decizie, care au format convingerea instanţei că inculpatul G.D. a săvârşit această faptă, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că încadrarea juridică inițială, stabilită de rechizitoriu în privința acestor două fapte nu a fost menținută de către instanța de fond în ceea ce privește primul act material - soluție considerată corectă de către instanța de apel - se reține că, în realitate, doar cel de al doilea act material, astfel cum a fost prezentat anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Devine necesară înlăturarea din încadrarea juridică a infracțiunii a textului art. 41 alin. (2) C. proc. pen., întrucât forma continuată a infracțiunii este posibilă doar pentru ipoteza săvârșirii, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a două sau mai multor acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, aspect ce nu se mai regăsește în cauză.

Pentru aceste considerente, se respinge critica formulată în apel de către reprezentantul parchetului privind greșita schimbare a încadrării juridice în ceea îi priveşte pe inculpaţii G.D., C.G. şi B.G., constatându-se că, în mod corect a procedat prima instanță atunci când în baza art. 334 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.D. din infracţiunea prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și, deoarece primul act material există în materialitatea lui, dar nu întrunește elementele materiale ale infracțiunii, a dispus achitarea inculpatului pentru acest act material, înlăturând de la încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

În concluzie, în mod corect a stabilit instanța de fond că pentru prima infracţiune, constând în acuzaţiile aduse inculpatului G.D. că a remis mai multe bunuri inculpatului B.G. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor membri ai CSM, să-i faciliteze promovarea în funcţia de conducere vizată, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispunând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, instanța de apel a menținut ca fiind corespunzătoare concluzia primei instanțe în sensul că fapta inculpatului G.D., de a remite inculpatului C.E. suma de 15.000 euro, cu complicitatea inculpaţilor B.G. şi C.G. pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucură asupra membrilor comisiei de examinare a participanţilor la examenul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i asigure promovarea examenului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

3. Inculpatul B.G. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.

În considerarea argumentelor prezentate la pct. III.A din considerentele instanței de apel, unde au fost analizate probele administrate în cauză și criticile inculpaților, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv, pentru inculpatul B.G., fapta constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2007, în schimbul unor foloase materiale primite de la inculpatul G.D., a promis acestuia că va interveni pe lângă membrii CSM pentru a-i asigura reuşita la examen.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acord cu prima instanță, menține soluția pronunțată în cadrul judecării fondului, de achitare a inculpatului B.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, astfel cum a rezultat din probele administrate şi analizate pe larg la pct. III.B din considerentele prezentei decizii, se consideră că în mod corect a reținut prima instanță că inculpatul B.G. se face vinovat de comiterea acesteia.

În acord cu concluziile instanței de fond, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră pe deplin dovedit aceea că inculpatul B.G., în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007, a mijlocit inculpatului G.D. avansarea unei sume de bani inculpatului C.E. (15.000 euro) pentru ca acesta, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru funcţii de conducere în parchete, să-i asigure promovarea examenului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

4. Inculpatul C.G. a fost trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, constând în două acte materiale.

Pentru primul act material s-a reţinut că a înlesnit inculpatului G.D. darea unor foloase materiale inculpatului B.G. pentru ca acesta din urmă, prin influenţa pretinsă asupra unor membri CSM, să-i faciliteze primului promovarea examenului susţinut pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În considerarea argumentelor prezentate la pct. III.A din considerentele instanței de apel, unde au fost analizate probele administrate în cauză și criticile inculpaților, Completul de 5 Judecători, apreciază că pentru această faptă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, menținând concluzia instanței de fond în sensul că oferirea de către inculpat a unei cantităţi de vin inculpatului B.G. nu constituia un fapt izolat şi nici nu s-a făcut în scopul cumpărării influenţei acestuia asupra unor membri CSM, care nu aveau nici o atribuţie în desfăşurarea concursului de promovare.

Cel de-al doilea act material constă în complicitate la darea de către inculpatul G.D. a sumei de 15.000 euro inculpatului C.E.

Inculpatul C.G. nu a recunoscut participarea sa subiectivă la fapta comisă de inculpatul G.D., susţinând că nu a cunoscut interesul fraudulos urmărit de acesta în promovarea examenului.

La pct. III.B din considerentele instanței de apel s-au prezentat, pe larg, atât argumentele, rezultând din probele administrate, pentru care s-a reținut vinovăția inculpatului C.G. - în raport cu fapta de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, reținută în sarcina sa - cât și motivele, dezvoltate pe larg, pentru care apărările și criticile inculpatului nu au putut fi primite.

Constatând că pentru primul act material nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nici în cazul acestui inculpat nu a putut fi reţinută forma continuată prevăzută de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca atare, astfel cum s-a precizat anterior în cazul inculpatului G.D., în mod corect a procedat prima instanță atunci când în baza art. 334 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.G. din complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și, deoarece primul act material există în materialitatea lui, dar nu întrunește elementele materiale ale infracțiunii, a dispus achitarea inculpatului pentru acest act material, înlăturând de la încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

În concluzie, în mod corect a stabilit instanța de fond că pentru prima infracţiune, constând în acuzaţiile aduse inculpatului C.G. că ar fi înlesnit inculpatului G.D. darea unor foloase materiale inculpatului B.G., care a afirmat că are influenţă asupra unor magistraţi, membri ai CSM, pentru a-i determina pe aceştia să intervină în scopul favorizării lui G.D. în promovarea examenului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispunând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, instanța de apel a menținut ca fiind corespunzătoare concluzia instanței de fond în sensul că fapta inculpatului C.G., care în perioada octombrie-noiembrie 2007 a înlesnit inculpatului G.D. darea unei sume de bani inculpatului C.E. pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra membrilor comisiei de examinare a candidaţilor pentru funcţii de conducere în cadrul parchetelor să-l favorizeze în promovarea examenului, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text în baza inculpatul a fost, de altfel, condamnat.

5. Inculpatul G.S. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

La pct. III.C al considerentelor prezentei decizii au fost prezentate şi analizate probele (înregistrări telefonice, ambientale, supraveghere operativă, declaraţii martori) din care a rezultat acțiunea inculpatului G.S. de a-l determina pe inculpatul C.E. să-i abordeze pe membrii comisiei de examinare (martorul C.R. şi inculpata G.G.G.) pentru a obține subiectele de examen la proba scrisă a concursului, lucru pe care l-a şi reuşit parţial, obţinând de la inculpata G.G.G. „jumătate din prăjitură”.

Totodată, au fost prezentate probele din care a rezultat că subiectele concepute de inculpata G.G.G. au fost cele care au îmbrăcat forma definitivă a subiectelor de concurs, exceptând câteva corecturi de formă şi pentru 2-3 întrebări şi de conţinut.

Ca atare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că fapta inculpatului G.S., candidat la funcţia de prim-procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care în cursul lunii noiembrie 2007 l-a determinat cu intenţie pe inculpatul C.E. să-i obţină subiectele întocmite în vederea examinării scrise a candidaţilor la acest examen, permiţându-i astfel accesul la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării examenului pentru funcţia dorită, întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, prin raportare la art. 25 C. pen.

Criticile de nulitate și nelegalitate formulate de către inculpată au fost dezlegate în mod amplu de către instanța de apel, la pct. I și II ale considerentelor prezentei decizii, fiind apreciate ca nefondate.

Cât priveşte temeinicia acuzaţiilor, Completul de 5 Judecători a examinat, la pct. C al acestei decizii, atât materialul probator ce a format convingerea instanţei că inculpata se face vinovată de săvârşirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, cât și criticile și apărările inculpatei, pe care le-a respins, concluzionând că situația de fapt a fost stabilită în mod corespunzător de către prima instanță, în baza dovezilor administrate.

În consecință, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că fapta inculpatei G.G.G., care în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2007, la instigarea inculpatului C.E., a permis acestuia accesul la subiectele ce făceau obiectul examinării participanţilor procurori la examenul din data de 25 noiembrie 2007, informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în favoarea inculpatului G.S., candidat la examenul pentru ocuparea unei funcţii de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatei.

V. Analiza privind solicitarea formulată de inculpaţi şi de procuror de a se face aplicarea legii penale mai favorabile.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că de la data comiterii faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin sentinţa penală apelată şi până la data judecării cauzei în calea de atac a intrat în vigoare noul C. pen. (Legea nr. 286/2009).

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în apel, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar întrucât principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru acestea să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptelor, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapte comise anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

În concluzie, dacă regula este neretroactivitatea legii penale, excepţia o constituie retroactivitatea legii penale mai favorabile, în sensul textului constituţional.

Ca atare, excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a principiului constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Aşadar, se impune verificarea în legile succesive a existenţei continuităţii incriminării (dacă legea nouă nu suprimă o incriminare sau nu restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă să nu mai întrunească condiţiile impuse de acesta), a condiţiilor de tragere la răspundere penală şi a regimului sancţionator.

Acest proces implică evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Examinând cauza din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Inculpatul C.E. a fost condamnat, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Cu referire la prima faptă reținută în sarcina acestui inculpat, se observă că la momentul comiterii aceasta se încadra în infracțiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. fiind sancționată cu închisoarea de la 2 la 12 ani [maximul special, de 10 ani închisoare, prevăzut de art. 257 C. pen. anterior fiind majorat cu 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000].

Potrivit art. 257 C. pen. anterior, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

În C. pen. în vigoare, dispoziţiile art. 291 alin. (1) incriminează traficul de influenţă, cu unele elemente de diferenţiere faţă de reglementarea anterioară, modificări care nu influenţează încadrarea juridică a faptei prin raportare la această nouă reglementare.

Astfel, potrivit dispoziţiei legale menţionate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare.

Spre deosebire de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, art. 291 alin. (1) C. pen. prevede că acţiunea este săvârşită de persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public şi care promite că îl va determina să adopte o anumită conduită, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar.

Aceste elemente de diferenţiere nu restrâng sfera de incidenţă a textului anterior şi nu au efecte cu privire la fapta concretă de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului C.E. constând în aceea că a pretins de la inculpatul G.D. suma de 25.000 euro, din care a primit efectiv suma de 15.000 euro, pentru ca, prin afirmarea influenţei de care se bucură asupra membrilor comisiei de examinare, funcţionari publici în accepţiunea art. 175 alin. (1) C. pen., să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui G.D. promovarea examenului pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Dispoziţiile art. 7 alin. (3) al Legii nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii faptei, constituie o variantă agravată a infracţiunii de trafic de influenţă dată de calitatea subiectului activ.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 şi 257 C. pen., precum şi infracțiunile prevăzute la art. 61 şi 82 din prezenta lege au fost săvârşite de o persoană cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

Art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost modificat integral prin art. 79 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., însă varianta agravată de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă de către o persoană având calitatea de procuror a fost menţinută.

În conformitate cu art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care este judecător sau procuror se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Prin urmare, limitele speciale de pedeapsă pentru prima faptă reţinută în sarcina inculpatului C.E. sunt situate, potrivit legii penale noi, între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni, iar potrivit reglementării penale în vigoare la data săvârşirii faptei, infracțiunea de trafic de influență săvârșită de inculpatul C.E. este pedepsită cu închisoarea între 2 şi 12 ani.

Se constată că deşi maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (9 ani şi 4 luni faţă de 12 ani), minimul special al pedepsei este mai mare (2 ani şi 8 luni faţă de 2 ani).

Or, în condiţiile în care pedeapsa aplicată prin decizia atacată a fost orientată spre minim, o astfel de modificare a limitelor de pedeapsă nu determină - prin raportare la legea nouă - o reducere a sancţiunii faţă de pedeapsa aplicată potrivit legii vechi.

Cât privește cea de a doua faptă pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanță, prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, se constată că, dispozițiile legii speciale menționate nu au fost modificate,astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile.

2. Inculpatul G.D. a fost condamnat în baza dispozițiilor art. 6¹ coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptei), la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Astfel, potrivit art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptei), „ promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani”. Maximul special, de 10 ani închisoare fiind majorat la 12 ani, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012.

În prezent, cumpărarea de influenţă este incriminată în art. 292 alin. (1) din noul C. pen., care prevede că ” promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Cu referire la modificarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) al Legii nr. 78/2000, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se constată că în noua redactare, art. 7, nu mai prevede pentru persoanele având calitatea de judecător sau procuror, majorarea limitelor pedepsei în cazul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, fiind înlăturată forma agravată a acestei infracţiuni, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, deşi forma agravată a infracţiunii de cumpărare de influenţă dată de calitatea subiectului activ nu a mai fost menţinută prin noua reglementare, însă acesta nu conduce la concluzia dezincriminării faptei.

Infracţiunea de cumpărare de influenţă în varianta agravată este dată de săvârşirea infracţiunii tip de către un subiect activ circumstanţiat, condiţie extrinsecă conţinutului constitutiv. Realizarea acestei condiţii nu este necesară pentru existenţa infracţiunii tip şi nu afectează conţinutul incriminării.

Condiţia este adăugată pentru a crea o variantă agravată a infracţiunii tip iar existenţa acesteia din urmă, aşa cum am arătat, nu depinde de îndeplinirea acestei condiţii.

În noul C. pen., dispoziţiile art. 292 alin. (1) incriminează cumpărarea de influenţă, cu unele elemente de diferenţiere faţă de reglementarea anterioară din art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

Spre deosebire de art. art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, art. 292 alin. (1) C. pen. prevede că acţiunea de a promite, a oferi, sau a da bani sau alte foloase unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public este săvârşită pentru a-l determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri şi nu numai pentru a-l determina „ să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu” cum stipula art. 6¹din Legea nr. 78/2000.

Aceste elemente de diferenţiere nu restrâng sfera de incidenţă a textului de lege anterior şi nu au efecte cu privire la fapta concretă de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului G.D. constând în aceea că a remis inculpatului C.E. o sumă de bani (15.000 euro), cu complicitatea inculpaţilor B.G. şi C.G., pentru ca inculpatul C., prin influenţa de care se bucura asupra membrilor comisiei de examinare a participanţilor la examenul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul parchetelor, să-i asigure promovarea examenului.

Prin urmare, fapta inculpatului G.D. potrivit legii în vigoare s-ar încadra în art. 292 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că limitele speciale de pedeapsă pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului G.D. sunt situate, potrivit legii penale noi, între 2 şi 7 ani închisoare, iar potrivit reglementării penale anterioare, în vigoare la data săvârşirii faptei, între 2 şi 12 ani închisoare.

Aşadar, deşi maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 12 ani închisoare), minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani închisoare.

Or, în condiţiile în care pedeapsa aplicată prin decizia atacată a fost orientată spre minim o astfel de modificare a limitelor de pedeapsă nu determină - prin raportare la legea nouă - o reducere a sancţiunii faţă de pedeapsa aplicată potrivit legii vechi.

3. Raţionamentul prezentat în cazul inculpatului G.D. este valabil şi în cazul inculpatului B.G., condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în baza dispozițiilor art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptei), cu deosebirea că în cazul acestuia din urmă nu s-a reţinut agravanta menționată de art. 7 alin. (3) din legea specială.

Prin urmare, maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani), pe când minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani.

Aşadar, pedeapsa aplicată prin decizia atacată reprezintă minimul special prevăzut de legile succesive.

4. Inculpatul C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în baza dispozițiilor art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 6¹ coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptei), considerentele instanţei de apel, prezentate pentru situaţia aplicabilă inculpatului G.D. fiind valabile, în integralitate şi în cazul acestui inculpat.

Astfel, deşi maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 12 ani), minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani.

5. Inculpata G.G.G. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, dispoziții care nu au fost modificate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile.

6. Aceeași concluzie se impune și în cazul inculpatului G.S., condamnat în baza dispozițiilor art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, nefiind îndeplinite condiţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior prezentate, determinarea legii penale mai favorabile se impune în cazul următorilor inculpaţi:

C.E., doar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 12 ani, care are corespondentă în noul C. pen. infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) raportată la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificată, pedepsită cu închisoarea între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni;

G.D. şi C.G., în cazul cărora limitele speciale ale pedepsei închisorii sunt situate, potrivit legii penale noi, între 2 şi 7 ani, iar potrivit reglementării penale anterioare, între 2 la 12 ani şi

B.G., în situaţia căruia se observă că minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume 2 ani, iar maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (7 ani faţă de 10 ani).

În aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.E., Înalta Curte apreciază că în situaţia în care legea penală nouă a majorat minimul special al pedepsei închisorii şi a redus maximul special al pedepsei închisorii, legea penală veche constituie legea mai favorabilă, în situaţia în care individualizarea pedepsei conduce la aplicarea unei pedepse orientate către minimul special, iar legea penală nouă constituie lege mai favorabilă în cazul în care criteriile de individualizare a pedepsei determină stabilirea duratei pedepsei spre maximul special.

Pentru ipoteza în care legile succesive prevăd aceeaşi limită minimă a pedepsei închisorii dar maximul special al pedepsei închisorii este diferit, alegerea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează instanţa, aceasta fiind situaţia inculpaţilor B.G., G.D. şi C.G.

Analizând modul de stabilire de către prima instanță a pedepsei corespunzătoare infracțiunilor reţinute în sarcina celor cinci inculpaţi, din punct de vedere al cuantificării acesteia, Completul de 5 Judecători, constată că, în mod judicios, în considerarea gradului de pericol social al faptelor comise, a prejudiciului grav adus prestigiului justiției și demnității funcției de magistrat, a faptului că inculpaţii funcţionau (iar, în cazul inculpatului B., funcţionase în trecut) în cadrul corpului magistraţilor, ba chiar în eșaloane superioare din structura parchetelor şi instanţelor judecătoreşti (inculpaţii G.D., C.G. şi C.E.), a circumstanțelor comiterii faptelor, dar și al circumstanțelor personale, prima instanță a apreciat că pedepsele stabilite de 2 ani închisoare (inculpata G.G.G.), de 2 ani şi şase luni închisoare (inculpaţii C.G. şi B.G.) şi, respectiv, 3 ani închisoare (inculpaţii G.D. şi C.E.) corespund scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Sub aspectul cuantumul pedepselor stabilite, Completul de 5 Judecători apreciază că au fost avute în vedere, în mod corespunzător, criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise derivând din relaţiile sociale lezate.

Astfel, se consideră că aprecierea primei instanțe, în sensul că prin faptele comise, inculpaţii au adus grave prejudicii prestigiului justiţiei şi demnităţii funcţiei de magistrat, precum și percepției acestei demnități în societate, întrucât mesajul transmis de către inculpați, prin activitățile lor, a fost de natură să compromită încrederea populației în privinţa luptei împotriva corupţiei, atât timp cât însăşi procedura de ocupare a funcţiilor de conducere în parchet este afectată de fenomenul corupţiei.

De asemenea, în acord cu prima instanță, se consideră că în cauză nu se impunea reținerea unor circumstanțe personale atenuante, față de atingerea gravă adusă modului de organizare al examenelor de promovare din chiar interiorul sistemului Ministerului Public, instituție chemată să promoveze și să asigure garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului şi să-l protejeze împotriva actelor de corupție.

Aşadar, cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor inculpaţii G.D., C.G. şi C.E. (cu care, de altfel, instanța de apel este de acord) este orientat către minimului special prevăzut de lege şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G. reprezintă chiar minimul prevăzut de legile succesive.

În cazul inculpatului C.E., se impune determinarea legii penale mai favorabile aplicabile pluralităţii de infracţiuni, astfel că pe lângă limitele de pedeapsă vor fi avute în vedere şi condiţiile de existenţă şi tratamentul sancţionator pentru concursul real de infracțiuni din legile penale succesive. Astfel, legea nouă prevede, în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, prin comparație cu sporul facultativ prevăzut de textul art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) din vechiul C. pen.

Prin urmare, legea penală mai favorabilă este legea penală sub imperiul căreia au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C.E.

În consecinţă, pentru inculpaţii anterior menţionaţi, legea penală veche constituie legea mai favorabilă, lege care a fost aplicată în ceea ce îi priveşte.

În altă ordine de idei, referitor la solicitările de recalificare a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații G.G.G., care a considerat că noua încadrare juridică aplicabilă este aceea prevăzută de art. 304 alin. (1) noul C. pen. și G.S., care a apreciat că fapta pentru care a fost trimis în judecată este, în prezent, prevăzută de art. 304 alin. (2) noul C. pen.

Prin calificarea faptei se înţelege caracterizarea unei fapte ca infracţiune prin incriminarea ei în legea penală de către legiuitor, spre deosebire de încadrarea juridică care presupune suprapunerea trăsăturilor faptei concrete peste cele descrise în norma de incriminare, efectuată de către organele judiciare.

Or, în speță, prevederile art. 12 lit. b) Legii nr. 78/2000 nu sunt abrogate art. 304 alin. (1) şi (2) C. pen. reprezentând o infracţiune de sine stătătoare, cu un conţinut constitutiv diferit de cel care caracterizează prima incriminare. Aşadar, între incriminări nu există identitate şi nici legătură tip specie - gen.

Astfel, în timp ce art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 se referă la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, art. 304 alin. (1) şi (2) noul C. pen. sunt incidente în materia informațiilor ”secrete”, fie ele de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, lipsind total scopul calificat - caracteristic infracțiunii menționate de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și regăsit în cauză - al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Observăm că nu doar obiectul material al infracțiunilor prevăzute de art. 304 alin. (1) şi (2) noul C. pen. este diferit de cel al infracțiunii menționate de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în informații cu caracter secret, ce trebuie identificate și catalogate ca atare, ci în cazul primei incriminări, elementul subiectiv nu prevede o intenție calificată prin scop, cum se întâmplă în situația faptei reținute în sarcina inculpatei G. G.G. și, respectiv, la care a instigat inculpatul G.S.

Prin urmare, solicitările de recalificare a faptelor formulate de inculpaţii G.G.G. şi G.S. sunt neîntemeiate pentru motivele mai sus arătate.

VI. Analiza criticilor privind modul de individualizare a executării pedepsei stabilit de către instanţa de fond.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpaților B.G., C.G., G.G.G. și G.S., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază soluția instanței de fond ca nefiind conformă cu rolul de prevenire specială - prin constrângere și reeducare - pe care modul de executare al pedepsei, alături de cuantumul acesteia, trebuie să-l îndeplinească în raport cu persoana inculpaților.

Se subliniază, în acest sens, că inculpatul B.G. este fost magistrat, judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fost avocat, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, iar la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnat îndeplinea funcția de Notar Public. Inculpatul C.G. este fost judecător la Tribunalul Vâlcea, iar inculpatul G.S. era, la data săvârșirii faptelor, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. Inculpata G.G.G. îndeplinea, la data la care au avut loc faptele, demnitatea de procuror general adjunct al României, fiind membru în comisia de examinare a examenului organizat la 25 noiembrie 2007.

Astfel, întocmai ca și ceilalți doi inculpați condamnați de către prima instanță la pedepse cu executare (C.E. și G.D.) și acești patru inculpați făceau parte din categoria magistraților (sau foştilor magistraţi, în cazul inculpatului B.) persoane chemate să stabilească standarde în societate, prin interpretarea normelor juridice pe baza cărora se desfăşoară întreg eșafodajul relațiilor sociale.

De aceea, se consideră că acțiunile lor, atât în interiorul cât și în afara instanțelor sau birourilor unde funcționează trebuiau să fie mai presus de orice suspiciune, pentru a onora încrederea cetăţeanului în magistrații români, independența justiției funcţionând, în primul rând, în baza încrederii publice.

Deși acțiunile inculpaților, la nivel statistic, nu caracterizează nici pe departe comportamentul corpului magistraților, Completul de 5 Judecători apreciază că, în raport de standardele pe care inculpații ar fi trebuit să le urmeze și de așteptările pe care societatea le avea față de aceștia, maniera de executare a pedepsei stabilită de către prima instanță este prea blândă, dispunând, în consecință, executarea pedepselor aplicate de către prima instanță în regim de detenție. Admițând, de principiu, dreptul inculpaților de a tăgădui acuzațiile reținute în sarcina lor, instanța de apel apreciază cu toate acestea că executarea pedepselor în regim de detenție se impune și în raport de atitudinea permanentă a acestora de negare a săvârșirii faptelor, aceasta în ciuda tuturor dovezilor - de multe ori extrem de elocvente - din care a rezultat contrariul.

În raport cu noua modalitate de executare a pedepsei care se va aplica față de toți inculpații din această cauză, reținând că aplicarea pedepselor complementare este facultativă, în raport cu împrejurarea că legea nu prevede aceste pedepse în norma de incriminare, Completul de 5 Judecători consideră că în speță nu se impune, suplimentar, aplicarea unor asemenea pedepse.

Ca urmare a celor anterior menționate, instanța de apel, respingând criticile privind greșita individualizare a pedepsei invocate de inculpați, va admite critica similară formulată de către reprezentantul Ministerului Public, doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor B.G., C.G., G.G.G. și G.S. și va respinge restul susținerilor acestui apelant privind modalitatea de individualizare a pedepselor stabilită de către prima instanță.

Instanța de apel constată că, în mod corect a dispus prima instanță, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, confiscarea sumei de 15.000 de euro de la inculpatul C.E., măsură pe care o va menține. Se ia act, totodată, act de împrejurarea că în cursul urmăririi penale, inculpatul menționat a predat în original chitanţa din data de 01 februarie 2008 şi recipisa de consemnare din data de 01 februarie 2008 care atestă depunerea sumei de 15.000 euro de către inculpat, urmând a se menține și măsura sechestrului asigurator instituit asupra acestei sume până la efectiva confiscare a sumei arătate.

În consecință, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în considerarea considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale atacate, doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor B.G., C.G., G.G.G. și G.S.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Va înlătura aplicarea art. 86¹, 86², 86³, 86⁴şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.G., C.G., G.G.G. și G.S., urmând ca pedepsele aplicate prin sentinţa penală atacată să fie executate în regim de detenţie.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Va respinge apelurile declarate de inculpaţii C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. şi G.S. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul parţial, cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. şi G.S., în sumă de câte 300 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 336 din 02 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3948/1/2008, doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor B.G., C.G., G.G.G. și G.S.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 86¹, 86², 86³, 86⁴şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.G., C.G., G.G.G. și G.S., urmând ca pedepsele aplicate prin sentinţa penală atacată să fie executate în regim de detenţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Respinge apelurile declarate de inculpaţii C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. și G.S. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.E., G.D., B.G., C.G., G.G.G. şi G.S., în sumă de câte 300 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2014.

[1] Nicolae Volonciu. Tratat de procedură penală. Vol.II. Partea Specială. Ed.Paideia, Bucure ș ti 1994, pg.57.

[2] Denumită în continuare „ Conven ț ia "

[3] Decizia nr. 1917/R din 10 septembrie 2003, Tribunalul Bucure ș ti, Sec ț ia I Penală

[4] Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală – decizia nr.10 din 7 ianuarie 2008

[5] Decizia Completului de 9 judecatori nr.1 din 7 ianuarie 2002,

http://www.scj.ro/C9%20rezumate%202002/C9%20%20r%201%202002.htm

← ICCJ. Decizia nr. 25/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 37/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 29/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 29/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI