ICCJ. Decizia nr. 197/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 197/2011
Dosar nr.6373/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1130 din 27 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.R., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul M.R. a formulat prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen. S-a motivat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 160/2 C. proc. pen., în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracţiune sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani închisoare, nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există motive rezonabile din care să rezulte că ar putea săvârşi alte infracţiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Inculpatul a mai arătat că probele administrate în prezent nu vizează activitatea inculpatului M.R., aşa încât, lăsat în libertate, nu există riscul de a interveni asupra probelor sau de a influenţa poziţia procesuală a celorlalţi participanţi la procesul penal, se bucură de încrederea că se va prezenta la chemarea organelor de urmărire penală ori de câte ori va fi nevoie şi consideră că poate fi cercetat în continuare în stare de libertate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că arestarea inculpatului s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului pentru încă 30 de zile. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026 a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
În sarcina inculpatului M.R. au fost reţinute infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat, infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că inculpatul, în intervalul octombrie 2010 - februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi execute atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, la data de 10 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, 15 colete cu carcase de telefoane mobile.
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu icoane şi alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea P.R.
La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul mai multor containere: 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali şi 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conţinând chiloţi bărbăteşti purtând însemnele de marcă contrafăcută D., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuţi, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloţi (alţii decât cei care purtau însemnele mărcii D.), 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca A.D.
La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1. 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unor containere, conţinând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat marca K., precum şi 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile H.M. şi P.D.
La data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând cantităţi neprecizate de perdea şi ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile şi, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1. 000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.
La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3. 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărţi de joc şi produse contrafăcute marca H.M.
La data de 06 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.
La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5. 000 dolari S.U.A., negociaţi ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, disimulate, 10 baxuri cu artificii şi 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (10) din Constituţia României şi de art. 136 alin. (2), art. 1601 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiţionată, aşa cum rezulta din chiar denumirea instituţiei, de luarea prealabilă a măsurii arestării, şi nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituţii de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.),existând dreptul judecătorului de a acorda sau nu liberarea provizorie.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.R., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă şi din Decizia pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asupra recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009), deoarece potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina petentului inculpat M.R. nu depăşeşte 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
S-a argumentat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reţinut că aceasta nu este îndeplinită.
S-a argumentat de către prima instanţă că din coroborarea prevederilor art. 1602 alin. (1) şi art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, probatoriul administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.
Prima instanţă, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., neexistând obligaţia admiterii în fond a cererii.
S-a arătat că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se porneşte de la una dintre premisele esenţiale ale liberării provizorii, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaiimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie şi restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuşi oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
Având în vedere consideraţiile expuse prima instanţă a apreciat cererea petentului inculpat ca fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind complexă, fiind ridicate documente de la societăţi comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de intermediar vamal la Vama Constanţa Sud Agigea s-a reţinut existenţa pericolului concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputaţie a autorităţilor publice. O reacţie blândă faţă de acest tip de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa penală de corupţie, generându-se şi neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Prima instanţă, prin raportarea circumstanţelor reale ale comiterii faptei celor personale ale inculpatului, a avut în vedere şi urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii, lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public.
S-a reţinut că gravitatea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care inculpatul este cercetat, dar şi multitudinea actelor materiale presupus a fi fost săvârşite (9 acte materiale, sumele promise lucrătorilor vamali fiind între 500 dolari S.U.A. şi 7.000 dolari S.U.A.) şi care, constituie infracţiunea de dare de mită în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), justifică concluzia că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi realizat prin acordarea liberării provizorii sub control judiciar, garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru greşita apreciere cu privire la netemeinicia cererii, în condiţiile în care cererea a fost declarată admisibilă, neefectuarea, în cadrul actelor de urmărire a unor activităţi privind pe inculpat, inexistenţa datelor din care să rezulte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., greşita analizare a temeiniciei cererii prin raportare la dispoziţiile art. 136, 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie – comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită, promiţând, oferind sau dând sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi executa atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil; faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., probele administrate creând presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale. Sub acest aspect se reţine că este nefondată critica apărării în sensul că instanţa s-a raportat în mod greşit la prevederile art. 136, 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece numai o examinare concretă a situaţiei particulare a inculpatului (care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare. Se reţine, de asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influenţării negative a desfăşurării procesului penal şi punerii sub semnul îndoielii a atingerii scopului acestuia prin admiterea, la acest moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Rezultă aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1130 din 27 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6023/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 198/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
