ICCJ. Decizia nr. 201/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 201/2011
Dosar nr.6380/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1136 din 29 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul O.C.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen.
S-a motivat că, în privinţa temeiniciei cererea de liberare sub control judiciar este întru totul conformă cu dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în referire la Decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii, respectând şi cerinţele alin. (2) art. 1602 C. proc. pen., întrucât la dosarul cauzei nu există date din care ar rezulta necesitatea de a fi împiedicat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Prima instanţă, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat că prin încheierea de şedinţă nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului O.C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul O.C.C. a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, constând în aceea că, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită.
S-a reţinut că, în concret, inculpatul O.C.C., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali din cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş.a. să permită intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş.a., bani strânşi de o manieră organizată şi colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor corupte la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea şi şi-a folosit, în acelaşi scop, prerogativele şi puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea.
S-a considerat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, care a fost respins de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită cu încă 30 de zile prin încheierea de şedinţă nr. 888 din 18 iunie 2011 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, cât şi prin încheierea nr. 1026 din 11 iulie 2011 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (10) din Constituţia României şi art. 136 alin. (2), art. 1601 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiţionată, aşa cum rezultă din chiar denumirea instituţiei, de luarea prealabilă a măsurii arestării, şi nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituţii de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării.
S-a apreciat că din modul de redactare a textului art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul folosind expresia „se poate acorda", rezultă dreptul judecătorului/instanţei de a aprecia asupra acordării sau neacordarii liberării provizorii, care reprezintă un „substituent" al măsurii arestării.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C.C., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, având în vedere şi Decizia pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009).
S-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina petentului inculpat O.C.C. nu depăşeşte 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat fiind infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reţinut că aceasta nu este îndeplinită.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
S-a reţinut că, în speţă, probatoriul administrat până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen., urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care inculpatul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.
Prima instanţă, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601 – art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de aer.1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., neexistând obligaţia admiterii, în fond, a cererii.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se porneşte de la una din dintre premisele esenţiale ale liberării provizorii, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie şi restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuşi oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, s-a reţinut că astfel de temeiuri privind, fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesual penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmările sale aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
Faţă de argumentele expuse s-a apreciat că cererea petentului inculpat este neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a constatat că faţă de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă şi că au fost ridicate documente de la societăţi comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de adjunct al Ş.V. Constanţa Sud Agigea, prima instanţă a reţinut că rezultă astfel pericolul social concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice. O reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa penală de corupţie, generând neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, punând in pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Totodată, faţă de relaţionarea dintre circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, prima instanţă a avut în vedere şi urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii, lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, apreciind că garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreţinere copii minori şi are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar şi concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce priveşte nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neargumentarea, de o manieră caracterizată prin acurateţe, a soluţiei dispuse.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat, erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea a pretins diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş. a. să permită intrarea în ţară a unor containere ce conţineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş. a., colectaţi organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul, în virtutea funcţiei deţinută oferea informaţiile necesare desfăşurării activităţilor ilicite la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel şi caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident impunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
În ceea ce priveşte pretinsa adăugare la lege şi folosirea de către prima instanţă a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speţă (cu referire specială la caracterul „volitiv" al admiterii unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar) aceste susţineri nu pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor.
Totodată, sunt neîntemeiate aserţiunile apărării relative la nemotivarea hotărârii sau folosirea de argumente lipsite de acurateţe, sau care priveau aspecte nerelevante (circumstanţele reale şi personale) deoarece, după cum rezultă din aspectele anterior relevate, prima instanţă a analizat în concret situaţia inculpatului, prin raportare la obiectul cererii cu soluţionarea căreia a fost investită, numai o astfel de analiză a cauzei (care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putând oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1136 din 29 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6158/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 200/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
