ICCJ. Decizia nr. 254/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 254/2012
Dosar nr. 7059/1/2012
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 137 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2615/1/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de petentul F.K.M. împotriva sentinței nr. 274 din 16 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 8229/1/2010.
Împotriva acestei încheieri petentul F.K.M. a formulat contestaţie în anulare, susținând că încheierea nr. 137 din 7 mai 2012 şi sentinţa penală nr. 274/2011 sunt nelegale şi netemeinice, că avocatul angajat nu s-a prezentat la judecarea cauzei în recurs, că la data judecării recursului nu a fost legal citat conform art. 175 din C. proc. pen. şi că i s-a încălcat dreptul la apărare şi s-a încălcat principiul contradictorialităţii invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) şi b) din C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform art. 386 lit. a) din C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Completul de 5 Judecători, examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen. nu este incident în speţa de faţă.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) din C. proc. pen .
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de formulată contestatorul F.K.M. împotriva încheierii nr. 137 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2615/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de F.K.M. împotriva încheierii nr. 137 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2615/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 28/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
