ICCJ. Decizia penală nr. 178/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 178/2012
Dosar nr. 4144/1/2011
Şedinţa publică de la 3 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 127 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 452/1/2012.
Împotriva acestei decizii, contestatorul B.I. a formulat din nou contestaţie în anulare, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a indica niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele invocate, prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi urm. din C. proc. pen., constată că, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi lit. e) din C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa verifică dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Înalta Curte constată că, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012 este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală mai sus menţionată a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 452/1/2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 392 din C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
În cauză, contestatorul B.I. a formulat o nouă contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, care a avut ca obiect contestaţia în anulare introdusă de acelaşi contestator împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, contestaţie care i-a fost respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport cu dispoziţiile art. 392 din C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare de o instanţă de recurs nu sunt supuse unei alte căi extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, ele fiind definitive.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la o nouă contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, tot în contestaţie în anulare, stingându-se prin exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor contestaţii în anulare împotriva unei decizii pronunţată în contestaţie în anulare este exclusă.
Din dispoziţiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În speţă, hotărârea contestată a dobândit caracter definitiv şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiţii este ca motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare să fie dintre cele prevăzute expres şi limitativ în art. 386 din C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speţei de faţă, se constată că formularea de critici privind modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condiţiile legii a procedurii de citare a părţii la termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părţii de a se prezenta la termenul de judecare a recursului şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare ; c) situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar ; d) situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă şi e) situaţia în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. (1) din C. proc. pen.
Criticile de fond ale soluţiei instanţei de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) din C. proc. pen .
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia penală nr. 193/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
