ICCJ. Decizia penală nr. 193/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 193/2012
Dosar nr. 5264/1/2012
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012 s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond, învestită cu soluţionarea cererii formulată de petenta D.M.E., de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi, a constatat că, la data de 7 iunie 2012, petenta depus la dosarul cauzei un memoriu, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din C. proc. pen., susţinând că textul are o formulare imprecisă şi nu respectă normele de tehnică legislativă.
De asemenea, la termenul de judecată din 18 iulie 2012, în şedinţă publică, petenta a mai depus memorii, în care a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din C. proc. pen., petenta a susţinut că, prevederile legale invocate încalcă dreptul la un proces echitabil, lipsind un drept de remediere, ceea ce duce la înfăptuirea imposibilă a justiţiei.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., petenta a susţinut că, prin modificarea articolului invocat, se elimină posibilitatea de atac a hotărârii instanţei de fond, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 60 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că petenta nu a indicat în motivare aspecte de neconstituţionalitate, critica sa vizând o modificare a textului de lege, ceea ce nu este permis de legiuitor.
Referitor la dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b2) şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate a fost invocată de petentă, s-a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de legiuitor în acest text de lege, respectiv nici una din excepţiile ridicate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond fiind sesizată cu cererea formulată de petentă, prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi.
S-a reţinut că, aceste excepţii invocate de petentă se referă la alte instituţii, respectiv la competenţa Curţii de Apel, cu privire la judecata în primă instanţă a infracţiunilor săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi de la Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi la plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen., s-a mai constatat că acestea sunt cuprinse în C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici acest text de lege nu are legătură cu modalitatea de soluţionare a cauzei, stabilind doar competenţa după persoană.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., instanţa de fond a mai constatat că, prin decizia nr. 233 din 15 martie 2012, Curtea Constituţională a tranşat definitiv problema, respingând, ca nefondată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (21) şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., excepţie ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6074/204/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Cu ocazia respingerii criticilor aduse dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., privind încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.131/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 757/27.10.2011.
Instanţa de fond a mai reţinut că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte, prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs petenta D.M.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât excepţiile invocate au legătură cu soluţionarea cauzei.
Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:
Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj commercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă, aşadar, că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative, cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei cu soluţionarea căreia a fost investită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Totodată alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.
Cu privire la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancţiunea aplicabilă în situaţiile în care excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepţiei.
În prezenta cauză, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, respingând, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Astfel, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petenta D.M.E., vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că sunt neconstituţionale.
Din actele dosarului rezultă, însă, că petenta nu a motivat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., sub aspectul dispoziţiilor constituţionale pretins a fi încălcate, respectiv art. 24 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci a formulat critici, în sensul nerespectării de către legiuitor a normelor de tehnică legislativă, vizând, în fapt, modificarea textului de lege menţionat.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
De asemenea, referitor la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit b2 şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., în raport cu art. 1, art. 16, art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 124 şi art. 129 din Constituţie, invocate de petentă, instanţa de fond a apreciat corect că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate, referitoare la competenţa după persoană a Curţii de Apel şi, respectiv, la caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de judecător, în procedura plângerii prevăzută de art. 2781 din C. proc. pen., nu au relevanţă în cauza dedusă judecăţii, întrucât aceasta are ca obiect cererea de strămutare formulată de petentă, sediul materiei constituindu-l dispoziţiile art. 55 şi urm. din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia penală nr. 178/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia penală nr. 195/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
