ICCJ. Decizia nr. 255/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 255/2012
Dosar nr. 7649/1/2012
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2021/109/2012 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul contestator P.I.C. constatând inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate privind dispoziţiile art. 386 lit. a) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost sesizată cu recursul declarat de contestatorul P.I.C. împotriva deciziei penale nr. 589/R din data de 14 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul de judecată din 21 noiembrie 2012, apărătorul ales al recurentului contestator a invocat excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., în raport de prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate este criticată de către contestator, respectiv prevederile art. 386 lit. a) şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., nu îndeplineşte exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că acest text nu are o legătură directă cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, prima instanţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul contestator P.I.C. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul P.I.C.
Examinând recursul formulat de contestatorul P.I.C., în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 386 lit. a) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., vizează un text de lege care este în vigoare şi nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că este neconstituţional.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
În speţă, contestatorul P.I.C. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. a) din C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
În mod corect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că textul de lege criticat nu are o legătură directă cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale criticate referitoare la calea de atac, în cazul pricinilor având ca obiect plângerile împotriva soluţiei dată de procuror, judecate în temeiul art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen. şi cele privind natura hotărârilor care pot forma obiectul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. a) din C. proc. pen., nu au legătură cu soluţionarea dosarului în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate, întrucât aplicarea normelor de procedură reprezintă o chestiune aflată în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată şi nu ţine de neconstituţionalitatea textului de lege, care este de competenţa contenciosului constituţional.
Mai mult decât atât, finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, chiar dacă ea ar viza disciplinarea unor măsuri sau activităţi cu implicaţii în desfăşurarea procesului penal.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi Cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul P.I.C.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 400 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.I.C. împotriva încheierii din 21 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2021/109/2012.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 109/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
