ICCJ. Decizia nr. 20/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 20/2012
Dosar nr. 9573/1/2011
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 289 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 7241/1/2011 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele L.A.M., L.A.L. şi D.D. împotriva sentinţei nr. 2065 din 14 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 4621/1/2010.
Împotriva acestei încheieri petentele L.A.M., L.A.L. și D.D. au formulat contestație în anulare, susținând că nu au fost citate la judecarea recursurilor și nici nu le-a fost comunicată sentința atacată cu recurs, fără însă a indica niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 din C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) din C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi lit. e) din C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 26 septembrie 2011, iar contestatoarele au introdus contestaţia în anulare la data de 24 noiembrie 2011 (ultima zi fiind data de 27 octombrie 2011), încălcând astfel dispoziţiile art. 388 alin. (1) din C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 din C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen”.
Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din Legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Întrucât contestatoarele au formulat contestaţie în anulare cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere, încâlcând astfel prevederile art. 388 din C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de acestea.
Pe de altă parte, conform art. 386 lit. a) din C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.
Potrivit dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu, fără citarea părţilor”.
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen., prin prisma căruia au fost calificate susţinerile contestatoarelor, nu este incident în speţa de faţă.
Nici celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) din C. proc. pen .
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de formulată contestatoarele L.A.M., L.A.L. şi D.D. împotriva încheierii penale nr. 289 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 7241/1/2011.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarele vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele L.A.M., L.A.L. şi D.D. împotriva încheierii penale nr. 289 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 7241/1/2011.
Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia penală nr. 178/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
