ICCJ. Decizia nr. 329/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 329/2013
Dosar nr. 1443/1/2013
Şedinţa publică de la 27 mai 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori la data de 29 mai 2012, Inspecţia Judiciară a solicitat secţiei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului B.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, pentru săvârşirea a două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, constând în „încălcarea prevederilor legale referitoare la (…) interdicţii privind judecătorii şi procurorii” şi a trei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din aceeaşi lege, constând în „intervenţii pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii”.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că în perioada iulie-octombrie 2011, procurorul B.M. împreună cu T.H.P.S., a participat la negocierile ocazionate de rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 2 iunie 2011 la Biroul Notarial Public I.A.) având ca obiect terenul proprietatea SC T. SA, reprezentată de director general P.P., acesta acordând asistenţă juridică numitului P.P., în scopul evitării unei acţiuni în justiţie din partea promitentului cumpărător SC K.C. SRL, în condiţiile în care SC T. SA nu mai era de acord cu termenii antecontractului de vânzare-cumpărare şi intenţiona vânzarea terenului către SC G.I. SRL , în condiţii mai avantajoase.
Ulterior, procurorul B.M. a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 27 septembrie 2011 la Biroul Notarial Public T.M.M.), prin care SC T. SA a înstrăinat o suprafaţă de 10.904 mp către SC G.I. SRL , acesta ocupându-se în fapt de formalităţile legate de închiderea rolului fiscal şi obţinerea actelor cadastrale.
S-a reţinut, totodată, că, în luna august 2011, a acordat consultanţă juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanţei nr. 3437/P/2007 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în care acesta din urmă avea calitatea de persoană vătămată, urmare a săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune împotriva sa.
Referitor la intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, altfel decât în limita cadrului legal, s-a reţinut că procurorul B.M., urmare unor promisiuni făcute numitului R.C.C., subofiţer, care făcea parte din dispozitivul de pază repartizat pentru obiectivul „sediul parchetelor din str. S.”, a intervenit pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Jandarmeriei Române, în vederea menţinerii acestuia la locul de muncă din str. S.
De asemenea, în luna august 2011, în urma avarierii autoturismului numitei A.S.L. (cu care se află în relaţie de afinitate), întrucât aceasta nu avea asigurare pentru daune, procurorul B.M. a intervenit la numitul S.C.P., şef Serviciu daune în cadrul G. Asigurări, în vederea reparării acestuia, fără a fi achitată contravaloarea reparaţiei.
De asemenea, s-a mai reţinut că în perioada august-septembrie 2011, procurorul B.M. a intervenit pe lângă numitul T.I., şef al Poliţiei Comunitare Bucureşti, în favoarea vărului său A.I., pentru ca acesta să fie repartizat pe un anumit post din cadrul acestei instituţii, post în cadrul căruia programul de lucru era de 24 de ore lucrate cu 72 de ore libere, faţă de postul unde acesta activa şi în cadrul căruia programul era de 24 de ore lucrate şi 48 de ore libere.
Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori, prin hotărârea nr. 9/P din 20 decembrie 2012, a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, a aplicat pârâtului procuror B.M., sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea celor două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) [lit. b) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004.
Totodată, a respins acţiunea disciplinară formulată împotriva aceluiaşi pârât, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cu privire la săvârşirea celor trei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) [lit. n) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004.
Pe baza materialului probator administrat în cursul cercetării prealabile, precum şi de către instanţa de disciplină în mod nemijlocit, a fost reţinută situaţia de fapt ce urmează.
I. 1. În ceea ce priveşte abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [abateri prevăzute de art. 99 lit. b) în reglementarea actuală], secţia pentru procurori a constatat că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, nu a fost modificată în urma administrării probatoriului în faţa secţiei, probele administrate, atât în dovedirea acţiunii disciplinare cât şi cele propuse în apărare de către pârât, conducând la aceeaşi stare de fapt avută în vedere de Inspecţia Judiciară.
Astfel, secţia a reţinut că, în perioada iulie-octombrie 2011, procurorul B.M., împreună cu T.H.P.S., a participat la negocierile ocazionate de rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 2 iunie 2011 la Biroul Notarial Public I.A.) a unui teren proprietatea SC T. SA, reprezentată de director general P.P.
Motivul participării procurorului B.M. la aceste discuţii, l-a constituit acordarea de asistenţă juridică numitului P.P., în scopul evitării unei acţiuni în justiţie din partea promitentului cumpărător SC K.C. SRL, în condiţiile în care SC T. SA nu mai era de acord cu termenii antecontractului de vânzare-cumpărare şi intenţiona vânzarea terenului către SC G.I. SRL , în condiţii mai avantajoase.
În acest sens, în cadrul unei întâlniri între P.P., M.N. şi B.M., ce a avut loc la biroul directorului general al SC T. SA, pârâtul procuror a fost prezentat ca fiind avocat, lăsând să se înţeleagă că reprezintă interesele juridice ale SC T. SA.
Instanţa de disciplină a apreciat ca fiind relevantă şi conduita ulterioară a pârâtului, care, aflând de la comisarul şef B.N., şef serviciu control intern în cadrul Poliţiei Capitalei, că numitul M.N. este ofiţer de poliţie chiar în cadrul formaţiunii conduse de către acesta, i-a solicitat să aibă o întrevedere cu M.N., în scopul de a se asigura că nu se va afla despre faptul că a fost prezentat ca şi avocat de către P.P.
Conform declaraţiilor constante ale martorilor B.N. şi M.N., întrevederea s-a realizat în biroul pârâtului, la acel moment prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, iar cu acest prilej B.M. a insistat să-i comunice martorului M.N. că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, îi este permis să acorde asistenţă juridică rudelor, deşi nu se afla într-o astfel de situaţie faţă de P.P.
În cadrul formaţiunilor premergătoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 27 septembrie 2011 la Biroul Notarial Public T.M.M., prin care SC T. SA a înstrăinat o suprafaţă de 10.904 mp către SC G.I. SRL, P.P. l-a prezentat pe B.M. primarului oraşului P.L., numitul T.G., ca fiind cumnatul său (fapt nereal), arătând totodată că acesta se va ocupa din punct de vedere juridic de realizarea tranzacţiei, din partea SC T. SA.
S-a constatat că, această împrejurare rezultă din declaraţiile martorului T.G. date în faţa secţiei şi în faza de cercetare disciplinară, declaraţii din care reiese că B.M. s-a ocupat în fapt de formalităţile legate de închiderea rolului fiscal şi obţinerea actelor cadastrale, percepţia clară a martorului fiind aceea că pârâtul reprezintă din punct de vedere juridic interesele societăţii SC T. SA.
De asemenea, acesta a mai relatat că pârâtul i-a solicitat telefonic să păstreze confidenţialitatea discuţiilor purtate pe tema terenului în cauză, martorul având convingerea că întrucât acesta este procuror nu doreşte să se afle că se ocupă de vânzarea terenului cumnatului său.
S-a reţinut că P.P. a confirmat că s-a sfătuit cu pârâtul în legătură cu oferta propusă de martorul T.G., primarul oraşului P.L. şi, în acest sens, s-a prezentat împreună cu acesta de mai multe ori la sediul primăriei pentru rezolvarea situaţiei legate de vânzarea terenului şi chiar l-a sfătuit să nu restituie la acel moment suma de 100.000 euro cumpărătorului V.M.; a mai relatat că se află într-o relaţie apropiată cu pârâtul, acesta fiind prieten de circa 10 ani cu cumnata sa.
Situaţia de fapt stabilită a rezultat şi din înscrisurile conţinând transcrierea convorbirilor telefonice purtate de B.M., în perioada de referinţă, cu mai multe persoane interesate în realizarea acestei tranzacţii.
Mai mult, s-a constatat că din înscrisurile ce conţin transcrierile convorbirilor telefonice purtate de B.M., rezultă că acesta a fost recompensat de P.P. pentru ajutorul dat în realizarea tranzacţiei, fiindu-i oferit un ceas de mână „C.”.
2) În ceea ce priveşte fapta din luna august 2011, constând în acordarea de consultanţă juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, secţia pentru judecători, a reţinut că, în cursul anului 2007, numitul Z.C. şi soţia acestuia, Z.D.M., au formulat o plângere penală împotriva numiţilor S.V. şi S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 3437/P/2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Pârâtul B.M. cunoştea situaţia de fapt din respectiva cauză penală, întrucât, în perioada în care a funcţionat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a efectuat acte de urmărire penală, respectiv a confirmat, la data de 2 aprilie 2007, măsura începerii urmăririi penale.
Pe fondul unei relaţii de prietenie între B.M. şi Z.C., acesta din urmă l-a contactat pe pârâtul procuror în vara anului 2011, solicitându-i sfatul cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte, având în vedere că, prin ordonanţa nr. 3437/P din 6 iunie 2011, se dispusese încetarea urmăririi penale, respectiv scoaterea de sub urmărire penală în cauza respectivă.
Instanţa de disciplină a apreciat că probele administrate demonstrează că pârâtul procuror s-a implicat în redactarea şi înregistrarea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă în dosar.
În acest sens, conform celor declarate de martorul Z.C., B.M. i-a promis că se va ocupa personal de aceste demersuri juridice, aspecte ce se coroborează cu înscrisurile ce conţin transcrierile convorbirilor telefonice purtate de aceştia.
S-a reţinut că susţinerile martorului Z.C., care afirmă că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul D.M., însă nu îşi aminteşte obiectul acestuia, precum şi cele ale pârâtului, care arată că plângerea a fost redactată şi depusă de acest avocat, sunt contrazise de inexistenţa împuternicirii avocaţiale, înscris care ar fi trebuit să fie ataşat plângerii la momentul depunerii acesteia la Parchet şi să existe la dosarul cauzei. De asemenea, secţia a constatat lipsa unor dovezi concrete că avocatul D.M. a fost în posesia unor documente relevante pentru formularea acestei plângeri.
Secţia a concluzionat în sensul că, din registrul de audienţe al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, rezultă că plângerea împotriva soluţiei din Dosarul 3437/P/2007 a fost depusă la data de 17 august 2011 de Z.C., însă acesta arată că nu a depus această plângere, fapt ce rezultă şi din împrejurarea că potrivit menţiunilor din registrul de intrări-ieşiri persoane în sediul Parchetului , la rubrica aferentă datei respective, nici Z.C. şi nici D.M. nu figurează că au intrat în instituţie.
Faţă de cele expuse, instanţa disciplinară a apreciat că faptele pârâtului procuror de a consilia şi reprezenta din punct de vedere juridic reprezentantul unei societăţi comerciale cu ocazia rezilierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv la încheierea unui alt contract de vânzare-cumpărare, precum şi de a acorda consultanţă juridică unei părţi dintr-un dosar penal, în vederea redactării unei plângeri împotriva soluţiei de netrimitere în judecată întrunesc elementele constitutive a două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Sub aspectul laturii subiective, secţia pentru procurori a reţinut că pârâtul procuror a săvârşit cele două abateri cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, acesta acceptând atribuirea unei calităţi incompatibile cu funcţia pe care o deţinea.
S-a subliniat că, ceea ce este esenţial din perspectiva realizării elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare analizate este existenţa unor încălcări a prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi sau interdicţii, condiţie care subzistă în cauză, rezultatul vătămător fiind concretizat în lezarea relaţiilor sociale referitoare la independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
lll. Referitor la „intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii”, secţia pentru procurori a constatat că faptele reţinute în sarcina pârâtului procuror nu întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, (3 fapte).
Referitor la faptul că, în perioada iulie-august 2011, procurorul B.M. i-ar fi promis jandarmului R.C.C. că va interveni pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Jandarmeriei Române în vederea menţinerii acestuia la locul de muncă din str. S., s-a constatat că, fiind audiat, atât cu prilejul cercetării disciplinare, cât şi în faţa secţiei, pârâtul procuror a declarat constant că, deşi numitul R.C.C. i-a solicitat ajutorul pentru a rămâne la sediul din str. S., nu a dat curs acestei solicitări, întrucât nu cunoştea persoane din conducerea Jandarmeriei, fapt care rezultă din chiar probatoriul administrat, nefiind nominalizată şi, respectiv, audiată nicio persoană la care să se fi realizat intervenţia sa.
Relativ la cea de-a doua abatere reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare, constând în intervenţia efectuată de pârât în vederea reparării autoturismului aparţinând verişoarei sale A.S.L., secţia a reţinut că, în luna august 2011, în urma avarierii autoturismului proprietate personală, numita A.S.L. i-a solicitat pârâtului procuror ajutorul în vederea reparării acestuia, motivat de faptul că nu reuşise să remedieze defecţiunile la service-ul din comuna în care locuia, nemaiavând asigurare Casco şi nici posibilităţi materiale să-l repare. În cuprinsul declaraţiilor date, martora a precizat că a apelat la numitul B.M., în virtutea relaţiei de afinitate, pârâtul fiind văr cu soţul său A.I., calitate în care cunoştea dificultăţile materiale cu care se confrunta, precum şi situaţia sa familială, care reclama necesitatea folosirii cu regularitate a autoturismului, având în vedere problemele de sănătate cu care se confruntă copilul acestora. Din declaraţiile aceleiaşi martore mai rezultă că la circa două săptămâni de la data când i-a solicitat ajutor pârâtului, la domiciliul său din comuna C., judeţul Călăraşi s-au prezentat două persoane care au fotografiat autoturismul, iar ulterior acesta a fost ridicat şi reparat la un service din Bucureşti, fără să fie achitată vreo sumă de bani, reprezentând contravaloarea reparaţiilor.
Fiind audiat, pârâtul procuror a confirmat cele relatate de martoră referitor la circumstanţele în care i-a fost solicitat ajutorul şi a arătat că pentru repararea autoturismului a apelat la numitul S.C.P., în virtutea relaţiei de prietenie pe care o aveau şi motivat de împrejurarea că martorul cunoştea mai multe service-uri auto din Bucureşti, autoturismul având nevoie de reparaţii la un service sau atelier specializat. Pârâtul a mai arătat că nu cunoaşte cât a costat reparaţia autoturismului, dacă a fost sau nu plătită, martorul S.C.P. fiind cel care s-a ocupat de această problemă, precizând totodată că nu i-a cerut acestuia să întocmească vreun dosar de daună, ori să facă reparaţia autoturismului pe o altă poliţă de asigurare.
Instanţa de disciplină a considerat că aceste aspecte se coroborează cu cele relatate de martorul S.C.P., din care rezultă că s-a ocupat personal de repararea autoturismului în cauză şi că toate reparaţiile au fost efectuate în cadrul unui atelier auto al unui prieten, în afara orelor de program, urmând ca plata să se efectueze ulterior.
Având în vedere aceste împrejurări, secţia a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute în sarcina pârâtului sub aspectul laturii obiective, magistratul fiind, în virtutea relaţiei de prietenie cu martorul S.C.P., director al Direcţiei Antifraudă din cadrul SC G.R.A.R. SA, doar un simplu intermediar între acesta şi soţia vărului său, martorul S.C.P. fiind cel care s-a ocupat efectiv de reparaţia autoturismului, reparaţie care nu s-a realizat fraudulos (în baza vreunei poliţe de asigurări sau prin vreun alt artificiu în cadrul service-ului în care autoturismul a fost reparat efectiv), neplata contravalorii reparaţiei neputând fi imputată pârâtului procuror.
Cât priveşte cea de-a treia abatere, constând în intervenţia pârâtului pe lângă numitul T.I., şef al Poliţiei Comunitare Bucureşti, în favoarea vărului său A.I., pentru a fi repartizat pe un anumit post din cadrul acestei instituţii, secţia pentru procurori a reţinut că, potrivit declaraţiilor pârâtului, coroborate cu cele ale martorului T.I., pe fondul unei vechi relaţii de prietenie existente între cei doi, în cursul lunii septembrie 2011, pârâtul procuror i-a solicitat numitului T.I., director general la Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti să analizeze posibilitatea ca vărul său, A.I., care îndeplinea funcţia de agent superior în cadrul aceleiaşi direcţii, să realizeze misiunea de serviciu într-un alt tip de program, respectiv 24 cu 72 de ore, în loc de 24 cu 48 de ore, cum efectua în acel moment.
Din declaraţia martorului T.I., a rezultat că acesta a procedat la verificarea situaţiei agentului A.I., a discutat cu şeful său de serviciu, care i-a comunicat că nu există un raport scris al agentului în vederea modificării programului de lucru şi nici că agentul şi-ar fi exprimat vreo nemulţumire în acest sens, motiv pentru care a apreciat că nu se impune analizarea posibilităţii schimbării într-un alt program a respectivului agent.
Instanţa de disciplină a observat că aceste susţineri se coroborează cu cele declarate de martorul A.I. pe parcursul cercetării prealabile, din care a rezultat că, deşi i-a solicitat ajutorul vărului său B.M. în vederea schimbării programului de lucru, acest lucru nu s-a realizat, întrucât nu a făcut niciun demers în acest sens, el desfăşurându-şi în continuare activitatea în cadrul Serviciului Ordine şi Linişte Publică în ture de 12 cu 24 ore şi, respectiv 12 cu 48 ore.
Având în vedere aceste împrejurări, secţia pentru procurori a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute în sarcina pârâtului sub aspectul laturii obiective, acţiunea acestuia prin care a solicitat schimbarea programului de lucru al martorului A.I. fiind doar o simplă discuţie între cei doi, pe fondul relaţiei de prietenie dintre aceştia şi motivată de faptul că vărul său făcea naveta zilnic, aproximativ 70 km, modificarea programului de lucru neconstituind vreo favoare pentru acesta. În realitate, această intervenţie nu s-a concretizat, întrucât martorul nu a efectuat nicio solicitare în acest sens, lipsind practic situaţia premisă.
La individualizarea sancţiunii, secţia a reţinut că a avut în vedere împrejurările şi gravitatea concretă a faptelor săvârşite de pârâtul procuror care, contrar obligaţiilor care-i incumbă, a efectuat activităţi specifice profesiei de avocat în mod repetat, faptele săvârşite fiind de natură a afecta imaginea Ministerului Public şi a sistemului judiciar.
Totodată, s-a reţinut că au fost avute în vedere circumstanţele personale ale pârâtului procuror, întreaga activitate profesională a acestuia, atitudinea pe care a avut-o pe parcursul cercetărilor, precum şi faptul că, până în prezent, nu a mai fost sancţionat disciplinar.
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, a declarat recurs procurorul B.M., invocând în drept dispoziţiile art. 49 şi art. 51 din Legea nr. 317/2004, art. 100 din Legea nr. 303/2004, ale art. 105, art. 129 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ., ale art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin motivele de recurs, astfel cum au fost restrânse şi precizate oral cu prilejul dezbaterilor de fond, magistratul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate structurându-şi criticile, în esenţă pe argumentele principale expuse în cele ce succed.
1) Pe parcursul cercetării prealabile şi al judecării acţiunii disciplinare i-ar fi fost încălcat grav dreptul la apărare.
Sub un prim aspect, recurentul a susţinut că a contestat posibilitatea utilizării în cauză a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie în temeiul a trei argumente, însă inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii au omis să se pronunţe asupra acestei cereri, încălcându-i, astfel dreptul la apărare.
Sub un alt aspect, s-a învederat că atât inspectorii judiciari, cât şi instanţa de disciplină, fie i-au respins probele solicitate, care i-ar fi dovedit nevinovăţia, fie, deşi i-au încuviinţat unele probe, acestea nu au fost administrate. În acelaşi context, recurentul a invocat dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi pe cele ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi pe cele ale art. 129 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este nulă, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, principiul aflării adevărului şi al rolului activ şi, în primul rând, a principiului garantării dreptului la apărare.
2) Instanţa de disciplină ar fi dispus sancţionarea sa pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii fără a avea probe în acest sens.
Sub acest aspect, relativ la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în implicarea sa în rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a subliniat, în esenţă, că situaţia de fapt reţinută de secţia pentru procurori este greşită şi tendenţioasă, neexistând nicio dovadă care să susţină afirmaţia că ar fi participat împreună cu T.H.P.S. la negocierile legate de rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care s-a refuzat audierea lui T.H.P.S. şi recurentului i-a fost respinsă cererea de administrare a probatoriului care ar fi putut lămuri, în opinia sa, cauza.
Cu referire punctuală la aspectele declarate de martori, a arătat că, în fapt, ar fi fost speculat faptul că s-a aflat întâmplător în biroul directorului SC T. SA şi faptul că acesta i-a atribuit calitatea de avocat, apreciindu-se, contrar declaraţiilor martorilor, că directorul P.P. ar fi lăsat să se înţeleagă că reprezintă interesele juridice ale SC T. SA.
Împrejurarea că a dat telefon să se intereseze cu privire la cuantumul taxelor aferente terenului nu poate echivala, susţine recurentul, cu implicarea sa în formalităţile legale de închiderea rolului fiscal şi de obţinere a documentelor cadastrale.
3) Reţinerea faptei privind acordarea de consultanţă juridică ar fi contrară probelor administrate în cauză.
În ceea ce priveşte a doua abatere disciplinară reţinută în sarcina sa, prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în acordarea de consultanţă juridică lui Z.C. pentru redactarea unei plângeri penale, recurentul a precizat că motivarea instanţei de disciplină nu ar avea niciun suport real, fiind combătută de declaraţiile sale şi de cele ale martorilor Z.C. şi D.M.
4) Sancţiunea aplicată trebuia raportată şi la circumstanţele sale personale.
Recurentul B.M. a menţionat că nu s-a acordat semnificaţia cuvenită faptului că are o carieră de 15 ani de magistratură, în care nu a fost niciodată cercetat sau sancţionat disciplinar, că a condus din 2008 până în 2012 unităţi importante la Parchet şi a format profesional, ca tutore de practică în cadrul Institutului Naţional de Magistratură, generaţii de viitori magistraţi.
Din aceeaşi perspectivă, s-a arătat că nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, şi de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pentru individualizarea sancţiunii aplicate, în raport cu gravitatea faptelor şi cu circumstanţele reale şi personale în speţă, excluderea din magistratură fiind excesivă.
În sprijinul acestei susţineri, recurentul a invocat argumentele jurisprudenţiale, cu referire la practica Consiliului Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi, în principal, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii disciplinare pentru cele două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi, pe cale de consecinţă, anularea sancţiunii disciplinare aplicate.
În subsidiar, recurentul a cerut înlocuirea sancţiunii constând în excluderea din magistratură, cu o altă sancţiune disciplinară prevăzută de art. 100 din Legea nr. 303/2004.
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefundat, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de secţia pentru procurori.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte recursul, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1) Nu a fost încălcat dreptul la apărare al procurorului recurent, nici în faza cercetării disciplinare şi nici pe parcursul soluţionării acţiunii disciplinare.
În ceea ce priveşte folosirea ca probă a interceptărilor telefonice efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal, se impune a fi precizate câteva aspecte, pentru a clarifica chestiunile supuse examinării în acest prim motiv de recurs.
Angajarea răspunderii disciplinare a recurentului s-a făcut în baza unui ansamblu probator complex, în cadrul căruia, nici în etapa cercetării prealabile, nici în cea a judecăţii în faţa secţiei pentru procurori, nu s-a cerut şi nu s-a încuviinţat admiterea acestei probe, fiind ataşate la sesizarea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie doar înscrisurile constând în copiile proceselor-verbale de redare a convorbirilor înregistrate.
De asemenea, nu au fost înregistrate declaraţii de martori luate în dosarul penal de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, copii ale acestor declaraţii fiind doar anexate la sesizarea ce a fost adresată Inspecţiei Judiciare de către conducătorul unităţii de parchet.
Prin urmare, aspectele invocate de recurent, relativ la aceste aspecte nu au relevanţa ce li se atribuie prin criticile aduse, respectivele convorbiri telefonice şi declaraţii constituind doar prime elemente circumstanţiate în analiza faptelor săvârşite de procuror şi doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă şi administrarea altor mijloace de probă, specifice acesteia.
Cât priveşte probele administrate în speţă, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât şi în cursul judecării acţiunii disciplinare, au fost audiaţi martorii cu privire la care s-a apreciat că aveau cunoştinţă despre împrejurări ce aveau legătură cu săvârşirea faptelor, declaraţii ce au fost luate nemijlocit de către inspectorii judiciari şi, respectiv, de către instanţa de disciplină.
Înalta Curte, examinând conţinutul încheierilor şedinţelor instanţei de disciplină, reţine că în cauză au fost acordate şapte termene de judecată, pe parcursul cărora au fost primite şi soluţionate toate cererile procurorului pârât şi au fost administrate probatoriile astfel cum acestea au fost propuse de părţi şi încuviinţate de instanţa de disciplină, în măsura în care acest lucru a fost posibil în raport cu împrejurările concrete al stadiului soluţionării pricinii.
Împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 19 decembrie 2012, martorii A.I. şi T.H.P.S. nu au putut fi audiaţi din motive obiective, învederate chiar de respectivii martori şi că instanţa, luând act de renunţarea Inspecţiei Judiciare la probe, a revenit motivat asupra respectivelor dovezi nu are semnificaţia atribuită prin motivele de recurs şi nu poate fi reţinută ca motiv de încălcare a dreptului la apărare.
Dimpotrivă, recurentului i-a fost respectată această garanţie procesuală, magistratul fiind asistat de avocat şi având posibilitatea să-şi formuleze toate apărările, aşa cum rezultă din memoriile formulate în dosar, înscrisurile depuse în probaţiune, cererile de probe, concluziile orale şi scrise formulate şi din întreaga procedură desfăşurată în condiţii de contradictorialitate în faţa instanţei de disciplină.
2) Al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurent, fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., are în vedere încălcarea legii de drept substanţial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa şi lipsa probelor în fundamentarea hotărârii atacate.
Sub un prim aspect, din examinarea actelor dosarului, se constată că, în cauză, soluţionând acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, secţia pentru procurori, a stabilit corect starea de fapt.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (...) interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din legea menţionată, „Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, (...) şi nu pot îndeplini orice activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat”, iar conform art. 4 din aceeaşi lege „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor (...).”
De asemenea, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 161/2003 „magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia”.
În speţă, i se impută recurentului faptul că, în perioada iulie-octombrie 2011, în calitate de prim procuror, la acea dată, a intermediat vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafaţă de 12.000 mp, situat în intravilanul oraşului P.L., judeţul Ilfov, între P.P. şi un grup de oameni de afaceri, cu sprijinul primarului localităţii respective, numitul T.G.
De asemenea că, la data de 12 august 2011, acesta a acordat consultanţă juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanţei nr. 3437/P/2007 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Susţinerea recurentului, potrivit căreia această stare de fapt nu s-ar circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa şi nu ar avea nici corespondent în materialul probator depus la dosar nu poate fi primită.
Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora implică şi extinderea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise. În contextul examinat, legiuitorul a prohibit acordarea consultaţiilor juridice de către magistraţi în „probleme litigioase”, în sfera acestei noţiuni fiind cuprinse toate acele situaţii care pot primi o dezlegare în cadrul unui proces civil sau penal.
Printr-o interpretare per a contrario, s-ar putea ajunge la concluzia că magistratului îi este permis să redacteze pentru alte persoane diverse acţiuni, cereri sau să acorde acestora consultaţii în legătură cu redactarea unor acţiuni sau cereri, ceea ce ar aduce atingere principiului imparţialităţii care trebuie să guverneze activitatea şi conduita judecătorului sau procurorului.
Susţinerile recurentului formulate din perspectiva inexistenţei laturii obiective a acestei abateri sau a nedovedirii aspectelor de fapt reţinute în ceea ce priveşte conduita sa culpabilă din acest punct de vedere sunt infirmate de probele administrate atât în cursul cercetării prealabile, cât şi în faza judecării acţiunii disciplinare.
Astfel, în ceea ce priveşte prima faptă, este semnificativ de menţionat că martorul T.G. fost primar al oraşului P.L. declară (Dosarul nr. 6/P/2012) „Arăt că domnul P.P. mi-a spus că domnul B.M. este cumnatul dumnealui şi că dumnealui îl consiliază din punct de vedere juridic”.
De asemenea, arată că:
„(...) în convorbirile telefonice pe care le-am avut cu domnul B.M. am discutat de câteva ori despre situaţia terenului respectiv, vizând problemele tehnice ale terenului, situaţia taxelor, impozitele, toate aceste date eu relatându-i-le ca urmare a întrebărilor dumnealui, întrucât aşa am înţeles că îl consiliază juridic pe domnul P.P.”.
Acelaşi martor relatează:
„Îmi amintesc că, la telefon, domnul B.M. mi-a cerut să păstrez confidenţialitatea discuţiilor dintre mine şi dumnealui pe tema terenului în cauză, întrucât eu am crezut că dumnealui fiind procuror nu doreşte să se afle de faptul că se ocupă de o problemă juridică a cumnatului său, respectiv vânzarea unui teren”.
Aceste susţineri sunt în concordanţă şi cu cele declarate de martorul M.N. în faţa secţiei pentru procurori (Dosarul nr. 6/P/2012), care a arătat că, la sfârşitul lunii iulie 2011, în biroul directorului de la SC T. SA, P.P., i-a fost prezentat B.M. „ca fiind avocat şi că are cunoştinţe despre contract. Când am dat mâna, B. s-a prezentat doar M. Calitatea de avocat a fost indicată de P.P. şi nu a fost infirmată de B.M. cu ocazia prezentărilor”.
Despre discuţia avută ulterior în biroul prim procurorului, în prezenţa martorului B.N., acelaşi martor a menţionat:
„L-am salutat pe B.M. spunându-i „Bună ziua domnule avocat”, ceea ce i-a provocat o reacţie de iritare şi mi-a spus că în calitate de magistrat are dreptul să ofere consiliere juridică rudelor”.
În acelaşi sens sunt şi relatările martorului B.N. în faţa instanţei de disciplină (din Dosar nr. 6/P/2012):
„În timpul discuţiei, domnul B.M. a afirmat la un moment dat spunându-i lui M.N. că fiind magistrat poate consilia rudele” şi „(...) domnul B.M. mi-a precizat că poate să consilieze rudele”.
Semnificativ este faptul că, aşa cum rezultă din actele dosarului, P.P. nu este rudă sau afin cu recurentul, acesta nefiind, aşa cum s-a pretins, „cumnatul” său.
Declaraţiile concrete, clare şi concordante ale martorului, coroborate cu toate probele dosarului, confirmă situaţia de fapt reţinută în hotărârea atacată.
Modul concret în care s-au desfăşurat convorbirile dintre părţi ca şi întregul context circumstanţiat de probele administrate sunt de natură să înlăture susţinerile magistratului privind neimplicarea sa în acordarea asistenţei juridice şi neimplicarea sa în vânzarea acelui teren.
3) Şi în ceea ce priveşte criticile formulate de recurent privind a doua faptă culpabilă menţinută în sarcina sa, argumentele invocate nu sunt de natură să înlăture situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite de instanţa de disciplină.
Probele administrate au dovedit faptul că, pe fondul unei relaţii de prietenie între recurent şi Z.C., acesta din urmă l-a contactat pe procuror în luna august 2011, pentru a-l consilia cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte, dată fiind soluţia dispusă în Dosarul nr. 3437/P/2007. Magistratul s-a ocupat de redactarea şi înregistrarea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă în respectivul dosar.
În mod corect s-a stabilit că acest aspect rezultă din declaraţia martorului Z.C., care a relatat că procurorul B.M. i-a promis că se va ocupa personal de aceste demersuri.
Susţinerile recurentului, în sensul că, în acest scop, martorul Z.C. ar fi încheiat un contract de asistenţă juridică pentru avocatul D.M., nu au relevanţa care li se atribuie de către magistrat şi sunt contrazise de inexistenţa împuternicirii avocaţiale la dosarul cauzei.
Relevant din această perspectivă este şi faptul că, deşi din registrul de audienţe al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti reiese că plângerea în discuţie ar fi fost depusă la data de 17 august 2011 de Z.C., totuşi acesta a susţinut că nu a depus respectiva plângere, împrejurare ce rezultă şi din aceea că, în registrul de intrări-ieşiri persoane în sediul unităţii de parchet, la rubrica aferentă datei respective, nu figurează că ar fi intrat nici Z.C. şi nici D.M.
Ca şi în cazul primei fapte, calea aleasă de recurent nu a fost conformă cu dispoziţiile ce reglementează statutul procurorului.
În fapt, ceea ce Consiliul Superior al Magistraturii a sancţionat a fost tocmai această atitudine, în contradicţie cu statutul magistratului.
Consecinţa imediată şi directă a acestei încălcări şi pe care recurentul încearcă să o ignore este, în sens larg, atingerea adusă relaţiilor sociale privitoare la justiţie, ca valoare socială ocrotită, dar şi înfrângerea principiului independenţei şi imparţialităţii, care trebuie să stea la baza activităţii şi conduitei magistratului, a căror respectare a impus instituirea interdicţiei în discuţie.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât susţinerile recurentului formulate prin motivele de recurs invocate în principal nu pot fi primite.
4. Examinându-se cauza în ansamblu, în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., cu criticile formulate de recurent în subsidiar, prin motivul de recurs vizând nelegalitatea individualizării sancţiunii, precum şi cu aspectele rezultate din înscrisurile depuse în faţă instanţei de control judiciar, se constată că, la individualizarea sancţiunii, nu s-au respectat pe deplin criteriile ce trebuiau avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei.
Sub acest aspect, este de observat că sancţiunea disciplinară „excluderea din magistratură” aplicată recurentului este cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare ce se pot aplica magistraţilor.
Or, aşa cum a reieşit din considerentele ce vizează motivele de recurs invocate în principal, abaterea săvârşită de procurorul B.M., cu tot caracterul ei de natură a aduce atingere principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului, nu are gravitatea care să justifice aplicarea celei mai grele sancţiuni disciplinare.
Potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un criteriu de care instanţa de disciplină trebuia să ţină seama, pe lângă gravitatea abaterii disciplinare, îl reprezintă şi circumstanţele personale ale magistratului, deci întregul context în care s-au săvârşit respectivele abateri.
Astfel, se constată că procurorul B.M. are o activitate de 15 ani şi o pregătire profesională meritorii, este doctorand în „Ordine Publică şi Siguranţă Naţională”, a absolvit cursurile de specializare ca formator şi a participat la formarea profesională a auditorilor de justiţie din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, are o activitate ştiinţifică materializată în studii, articole şi note apărute, în diverse publicaţii de specialitate.
De asemenea, trebuie relevat faptul că magistratul nu a mai fost sancţionat disciplinar.
Ca atare, faţă de prevederea de la art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, se impune o reapreciere a sancţiunii aplicate procurorului, la individualizarea căreia trebuie să se ţină seama de toate aspectele favorabile acestuia, reliefate de probatoriul administrat în cauză şi care impune, prin raportare şi la caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv pe cea prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sancţiune care să nu-l îndepărteze din magistratură, dar care să-i atragă atenţia asupra gravităţii şi consecinţelor faptelor sale culpabile.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, va admite recursul şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va înlocui sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicată recurentului, cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, sancţiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.M. împotriva hotărârii nr. 9/P din 20 decembrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că înlocuieşte sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicată recurentului B.M., cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 31/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
