ICCJ. Decizia nr. 31/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 31/2013
Dosar nr. 6965/1/2012
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2013
Asupra cererii de faţă, constată următoarele;
Prin hotărârea nr. 3/P din 29 martie 2011, secţia pentru procurori, a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menţionată şi a respins acţiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeaşi lege.
Recursul declarat de pârâta procuror C.M. împotriva hotărârii instanţei de disciplină a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În aceeaşi cauză, procurorul C.M. a formulat două contestaţii în anulare, care au fost respinse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători; prima, ca nefondată, prin decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011, iar a doua, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012.
La data de 19 aprilie 2012, procurorul C.M. a formulat o cerere de „constatare a nulităţii absolute” a hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, invocând dispoziţiile art. 82, coroborat cu art. 111, art. 112 şi urm. C. proc. civ.; art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ.; art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, art. 30 alin. (7) din regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin hotărârea nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 26 iunie 2009 şi art. 723 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prin care a reiterat criticile privind tardivitatea acţiunii disciplinare şi prescripţia dreptului la acţiune al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu prilejul dezbaterilor pe fond, petenta a precizat verbal că solicită ca această cerere să fie soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în procedura recursului, în temeiul principiului simetriei juridice, în raport cu decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012, prin care i s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată în cauză şi şi-a completat temeiurile de drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi ale art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost precizată.
La data de 16 iulie 2012, C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi a sancţiunii administrative constând în „avertisment”, care i-a fost aplicată prin hotărârea menţionată. În drept, reclamanta (petenta) a invocat dispoziţiile art. 82 coroborat cu art. 111, art. 112 şi urm. C. proc. civ., art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, ale art. 30 alin. (7) din regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, ale art. 723 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar, în fapt, aceasta a reiterat, în majoritate, criticile formulate în cererile anterioare.
Prin încheierea nr. 4052 din 18 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5082/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În atare situaţie, cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 6965/1/2012.
Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu de la 19 noiembrie 2012, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că a fost legal învestit cu soluţionarea cererii formulate de petenta C.M.
Analizând cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Valorificarea drepturilor procesuale al părţilor şi liberul acces la justiţie nu pot avea loc decât în cadrul procesual stabilit de legiuitor, cu respectarea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
Altfel spus, cererile, apărările şi excepţiile se pot formula numai prin intermediul acţiunilor şi căilor de atac regulat exercitate, iar nu în afara acestui cadru.
În speţă, însă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, în afara cadrului legal prevăzut.
Potrivit dispoziţiilor speciale, de strictă interpretare şi aplicare, ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva unei astfel de hotărâri „se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit expres, prin dispoziţie imperativă, de la care nu se poate deroga, cadrul legal în care se poate exercita controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept. Această dispoziţie imperativă nu poate fi înlăturată în baza principiului simetriei juridice, cum greşit susţine reclamanta, acesta fiind aplicabil în cazul în care legiuitorul nu a reglementat expres condiţiile de exercitare a unui act juridic.
Este de observat că, de altfel, petenta însăşi a utilizat deja acest mijloc procedural împotriva hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011, a secţiei pentru procurori, a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv calea de atac a recursului.
În atare condiţii, promovarea prezentei acţiuni de către reclamantă, în temeiul textelor din C. proc. civ. invocate, este inadmisibilă, faţă de caracterul special al Legii nr. 317/2004.
Este important de precizat faptul că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011, legalitatea hotărârii secţiei pentru procurori. Prin urmare, instanţa care a soluţionat recursul a constatat că respectiva hotărâre este valabilă, neafectată de nulitate absolută.
Această statuare a instanţei nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare printr-o nouă acţiune, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului părţilor la un proces echitabil.
În atare situaţie, în virtutea acestui principiu al stabilităţii raporturilor juridice, nicio parte nu este îndreptăţită, în astfel de cauze, să solicite un nou control al unei hotărâri, care este irevocabilă conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fie şi printr-o cerere căreia partea i-a dat o nouă calificare ori prin care s-au invocat noi temeiuri de drept.
Mai mult, prin decizia nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a statuat deja, cu aceeaşi motivare, că o asemenea cerere nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea formulată de C.M. este inadmisibilă, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulităţii absolute formulată de C.M. împotriva hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 30/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
