ICCJ. Decizia nr. 111/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 111/2004
Dosar nr. 249/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 15 aprilie 2003 în dosarul nr. 1250/2003, secţia civilă a Curţii Supreme de Justiţie, ca instanţă de recurs, a admis cererea formulată de pârâtul S.G. şi a suspendat executarea deciziei nr. 288/A din 17 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, până la soluţionarea recursurilor.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul N.M. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil.
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat, împotriva unei încheieri pronunţată de secţia civilă a Curţii, în condiţiile art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Aşa cum a rezultat din criticile formulate în scris şi, în special, din susţinerile făcute în şedinţă publică, prin recursul declarat de reclamant este vizată provocarea controlului judiciar al încheierii atacate în considerarea, de către recurent, a caracterului autonom al acesteia.
Însă caracterul autonom al încheieri, prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecata recursului, de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate odată cu fondul, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de legea procesuală civilă şi de strictă interpretare.
Cu referire la încheierile prin care se soluţionează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat expres posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, privind hotărârile susceptibile de a fi atacate cu recurs, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare, aşa încât, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri, este exclusă.
Mai este de reţinut că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.", la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă din acelaşi cod, exclude concluzia modificării art. 299 C. proc. civ.
Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate în cauzele soluţionate, în primă instanţă, de secţiile Curţii.
Totodată, prin art. 21 din actul normativ menţionat, a fost stabilită competenţa secţiilor, de a judeca recursurile în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din Legea nr. 56/1993 a fost reglementată competenţa secţiei penale a Curţii, de a judeca în primă instanţă procesele penale şi alte cauze determinate de lege, în cazurile expres prevăzute, stabilite limitativ, în raport de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale arătate, rezultă că secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale, în cazurile menţionate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum, în cauză, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a judecat procesul în primă instanţă, ci în calea de atac a recursului, iar Decizia ce s-a pronunţat în cauză, la 19 noiembrie 2003, anterior termenului fixat pentru judecarea prezentului recurs, este o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare.
Ca atare, în raport de aceste considerente, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi legii speciale.
Or, a recunoaşte unei încheieri o cale de atac neprevăzută de lege, apare ca fiind o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul N.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.M., împotriva încheierii din 15 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, ca inadmisibil.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 112/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
