ICCJ. Decizia nr. 109/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 109/2004
Dosar nr. 4/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1261/P/2001 din 17 septembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată, între alţii, a inculpatului D.I. (fiul lui Gh. şi al F., născut la data de 13 iulie 1953, în comuna Cocârlia de Jos, judeţul Constanţa) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se că, în data de 6 august 2000, acesta, împreună cu coinculpatul D.M., în loc public şi prin violenţă, au sustras bunuri de la partea vătămată F.N.
Prin sentinţa penală nr. 575 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a achitat pe inculpatul menţionat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat nici realizarea componentei principale a laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie – furtul şi nici latura subiectivă, lipsind scopul folosirii violenţei pentru săvârşirea furtului, astfel încât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia nr. 146/P din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat, apreciind că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit, în concordanţă cu probatoriul administrat, că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs, invocând eroarea gravă de fapt ca motiv de casare.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 364 din 24 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat hotărârile atacate şi, rejudecând, a condamnat pe inculpaţii:
1 - D.I., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 74 - 76 C. pen.
2 - D.M., la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a apreciat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, precum că partea vătămată nu a fost deposedată de bunuri prin violenţă, este în contradicţie cu probele administrate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.
S-a susţinut că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică, prin reţinerea stării de recidivă postexecutorie, în loc de cea postcondamnatorie, ceea ce a avut drept consecinţă neaplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind graţierea unor pedepse.
În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de 1 an.
Dacă primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă graţiată condiţionat, aceasta se consideră executată după împlinirea termenului stipulat expres în actul de clemenţă.
Acest termen curge fie de la data intrării în vigoare a actului de clemenţă, în cazul unor condamnări anterioare, fie de la data rămânerii definitive a hotărârilor pronunţate ulterior apariţiei legii.
În cauză, din fişa de cazier a inculpatului şi din dosarul penal nr. 197/1998 al Judecătoriei Constanţa, rezultă că inculpatul D.I. a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) C. pen., pe care a constatat-o graţiată în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
În raport cu cele menţionate, hotărârea, ce constituie primul termen al recidivei, a rămas definitivă la data de 18 iulie 1998.
Termenul condiţie de 3 ani, impus de art. 10 din Legea nr. 137/1997, se consideră îndeplinit, prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii, la 18 iulie 2001.
Infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă la data de 6 august 2000, în cadrul termenului de 3 ani al graţierii condiţionate.
Ca atare, infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie .
Reţinând recidiva postexecutorie în loc de recidiva postcondamnatorie, cu consecinţa neaplicării art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind graţierea unor pedepse, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare şi va casa hotărârea atacată numai cu privire la greşita reţinere a recidivei postexecutorii, va înlătura aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi va aplica art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare este de natură a asigura realizarea scopului şi îndeplinirea funcţiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., Înalta Curte o va menţine.
Cum infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, va revoca suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanţa, care se va executa alăturat pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia, în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 - 76 C. pen., urmând ca inculpatul D.I. să execute, în total, 4 ani de închisoare.
Din durata acestei pedepse se va deduce timpul executat de la 13 septembrie 2001 la 21 decembrie 2001 şi de la 19 februarie 2003 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind pe inculpatul D.I.
Casează Decizia nr. 364 din 24 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, cu privire la greşita reţinere a recidivei postexecutorii în loc de cea postcondamnatorie.
Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Aplică art. 37 lit. a) C. pen.
Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 – 76 C. pen.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 1702 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Constanţa, care se va executa alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul D.I. să execute, în total, 4 ani închisoare.
Din pedeapsa de 4 ani închisoare deduce pedeapsa executată de inculpatul menţionat de la 13 septembrie 2001 la 21 decembrie 2001 şi de la 19 februarie 2003 la zi.
Anulează mandatele anterioare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului D.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 11/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
