ICCJ. Decizia nr. 110/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 110/2004
Dosar nr. 9/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 24 martie 1995, Tribunalul Gorj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul C.I.S. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul menţionat pentru infracţiunile de înşelăciune în dauna avutului public, prevăzută de art. 215 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (3) C. pen., de instigare la fals intelectual şi de uz de fals, prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 din acelaşi cod.
În baza art. 867 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, prin muncă în cadrul SC M.T. SRL Târgu Jiu.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 158 din 6 iunie 1997, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi a menţinut aplicarea art. 867 C. pen.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpat, împotriva aceleaşi sentinţe, a fost respins, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 998 din 10 aprilie 1998, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a casat hotărârile pronunţate în cauză şi a dispus trimiterea dosarului Tribunalului Gorj, în vederea rejudecării cauzei.
Prin sentinţa penală nr. 71 din 25 mai 1999, Tribunalul Gorj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul C.I.S.
- la câte 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- la câte 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- la 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), raportat la art. 229 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen.
A constatat graţiate condiţionat pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 C. pen., în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
A contopit pedepsele negraţiate şi a dispus ca inculpatul C.I.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A anulat actele false şi a constatat că prejudiciul produs părţilor civile SC V.T. SA Craiova şi SC B.P. SA a fost reparat.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de către inculpat, împotriva acestei sentinţe, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 99 din 6 martie 2001.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul C.I.S. a declarat recurs, invocând soluţionarea cauzei cu lipsă de procedură.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 5193 din 28 noiembrie 2001, a respins recursul declarat de inculpat, ca tardiv introdus.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi prezent la judecarea apelului, în data de 6 martie 2000, inculpatul a declarat recurs numai la data de 27 martie 2000, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 3853 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.
S-a susţinut că inculpatul nu a fost prezent la judecarea apelului.
Acestuia i s-a comunicat dispozitivul deciziei la data de 13 martie 2000.
Inculpatul a declarat recurs la 22 martie 2000, în termenul prevăzut de legea procesuală penală.
Ca atare, respingându-se recursul ca tardiv declarat, prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, de natură să influenţeze soluţia procesului.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi judecarea căii de atac exercitate de către inculpat.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În practicaua deciziei penale nr. 99 din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Craiova s-a consemnat că „la apel a răspuns inculpatul". Din examinarea părţii introductive a deciziei, rezultă că inculpatul „a declarat că îşi însuşeşte concluziile avocatului său"(dosarul instanţei de apel).
Aşadar, din cuprinsul deciziei menţionate, rezultă că inculpatul a fost prezent la judecarea apelului, împrejurare în raport de care, în mod corect, instanţa de recurs a apreciat în sensul exercitării căii de atac de către acesta, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. şi, drept urmare, a respins recursul ca tardiv declarat.
Pentru a concluziona, în sensul că inculpatul nu a fost prezent la judecarea apelului, procurorul general propune în probaţiune un certificat emis de Curtea de Apel Craiova.
Totodată, se susţine că aceeaşi concluzie se desprinde din examinarea caietului de şedinţă al judecătorului M.M.P., precum şi din caietul de şedinţă al grefierei I.P.
Înscrisurile menţionate nu pot constitui, însă, probe şi, în consecinţă, nu pot duce la concluzia că inculpatul nu a fost prezent la dezbaterea apelului şi, ca atare, nu pot susţine concluzia caracterului întemeiat al criticilor formulate, prin recursul în anulare, pentru mai multe motive.
Astfel, legea recunoaşte hotărârii judecătoreşti calitatea de înscris autentic.
Or, ca forţă probantă, înscrisul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate, în întregul său, dacă a fost regulat întocmit, cel puţin aparent.
Totodată, menţiunile cuprinse în actul autentic, cu privire la constatările prin propriile simţuri, a celui care se află în exerciţiul funcţiunii şi în limitele competenţei sale, se bucură de putere doveditoare deplină, acestea neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals.
Pe de altă parte, potrivit art. 354 C. proc. pen., „hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul", iar potrivit art. 355 alin. (1) din acelaşi cod, „partea introductivă cuprinde menţiunile prevăzute în art. 305".
Prin art. 305 C. proc. pen., s-a stabilit că desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere, care cuprinde, între altele „numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale celorlalte persoane care participă la proces şi care au fost prezente la judecată (...)".
Este adevărat că s-ar putea susţine şi că cele reţinute în practicaua deciziei menţionate, cu referire la prezenţa inculpatului, ar putea constitui o eroare materială, care este, însă, remediabilă pe altă cale.
Astfel, potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., „erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu", ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Aşadar, cum înscrisurile invocate de procurorul general nu au putere doveditoare în contra celor reţinute în cuprinsul părţii introductive a deciziei menţionate şi cum, în cauză, nu s-a făcut aplicarea art. 195 C. proc. pen., criticile formulate prin recursul în anulare se constată a fi neîntemeiate.
În consecinţă, cum hotărârea atacată nu este supusă cazului de casare invocat de procurorul general iar alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată, Înalta Curte va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune ca onorariul de avocat, conform dispozitivului, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului C.I.S., să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 5193 din 28 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul C.I.S., ca nefondat.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului C.I.S., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 111/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
