ICCJ. Decizia nr. 114/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 114/2005
Dosar nr. 198/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 304 din 21 aprilie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat, între alţii, pe inculpatul R.A., la 4 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de evadare prevăzută de art. 20, raportat la art. 269 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa detenţiei pe viaţă, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 380 din 15 septembrie 2003, admiţând apelul inculpatului, a dispus, în baza art. 26 alin. (3) teza a II-a C. pen., ca acesta să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Prin Decizia nr. 5246 din 14 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
La data de 22 decembrie 2003, inculpatul R.A. a formulat plângere penală împotriva judecătorului M.A., susţinând că acest judecător ar fi săvârşit, faţă de el, infracţiunea de abuz în serviciu, prin aceea că la termenul din 14 noiembrie 2003, a prelungit mandatul de arestare preventivă nr. 9 din 12 ianuarie 2003, emis împotriva sa de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Ulterior, printr-un memoriu din 18 martie 2004, acelaşi inculpat a formulat plângere penală împotriva judecătorului M.T., susţinând că acest judecător ar fi săvârşit infracţiunile de fals intelectual şi de abuz în serviciu, prin felul în care s-a pronunţat la data de 14 noiembrie 2003, asupra recursului său în cauza în care a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de evadare.
Procurorul desemnat să examineze plângerile, prin rezoluţia din 18 martie 2004, din dosarul nr. 72/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de M.A., M.T., A.C. şi G.B., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a motivat că, în ceea ce priveşte pe judecătorul M.A., fapta nu există, deoarece acest judecător nu a făcut parte din completul care a soluţionat recursul inculpatului R.A., iar în ceea ce priveşte pe judecătorul M.T., vizat prin plângere, precum şi pe judecătorii A.C. şi G.B., care au făcut parte, toţi trei, din completul care a pronunţat Decizia nr. 5246 din 14 noiembrie 2003, s-a constatat că soluţia adoptată de aceştia, în conformitate cu convingerea lor juridică personală, este legală şi temeinică, încât, sub aspectul laturii obiective, fapta lor nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Inculpatul R.A. a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, pe care a adresat-o procurorului ierarhic superior.
Prin rezoluţia din 7 mai 2004, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată, cu motivarea că din examinarea actelor dosarului se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei patru judecători ai instanţei supreme este legală şi temeinică.
Inculpatul a formulat plângere, la instanţă, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 149 din 15 iunie 2004, a respins plângerea, cu motivarea că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei patru judecători este corectă, deoarece judecătorul M.A. nici nu a participat la pronunţarea soluţiei din 14 noiembrie 2003, la care s-a referit inculpatul R.A., iar ceilalţi trei judecători, prin respingerea recursului declarat de acest inculpat, au făcut o justă aplicare a legii în cazul respectiv.
Inculpatul R.A. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că sentinţa este nelegală, deoarece procesul s-a soluţionat, fără ca părţile intimate să fi fost prezente, iar soluţia ce a fost dată, este consecinţa unor acte de abuz în serviciu şi de fals intelectual.
În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei şi rejudecarea plângerii de către instanţa de recurs.
Recursul este nefondat.
Din examinarea susţinerilor formulate de inculpat în sprijinul recursului ce l-a declarat, se constată, pe de o parte, că neprezentarea intimaţilor, vizaţi prin plângere, la termenul de judecată, nu are relevanţa ce i se atribuie, cât timp, în speţă, este obligatorie numai citarea tuturor părţilor, iar nu şi prezenţa acestora în faţa instanţei de judecată.
Pe de altă parte, mai este de observat că în raport cu caracterul vădit legal şi temeinic al soluţiei de respingere a plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de un judecător care nici nu s-a pronunţat în cauza privind pe inculpatul-recurent, precum şi faţă de alţi trei judecători, care au soluţionat cu respectarea cerinţelor legii, recursul declarat de el împotriva unei decizii pronunţate în apel, susţinerile sale informe, neînsuşite de apărătorul ce i s-a desemnat, nu constituie critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Aşa fiind şi cum apărătorul inculpatului R.A. nu a invocat nici un motiv de casare în sprijinul recursului, iar din examinarea cauzei în ansamblu nu se constată vreun caz de casare, susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de acest inculpat să fie respins, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva sentinţei nr. 149 din 15 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 115/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
