ICCJ. Decizia nr. 118/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 118/2005
Dosar nr. 90/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 388 din 6 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul G.S., la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acest cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în total 12 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis, acestui inculpat, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Sentinţa a rămas definitivă faţă de inculpatul menţionat, în urma respingerii apelului ce l-a declarat, prin Decizia penală nr. 655 din 11 februarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, această decizie nefiind recurată.
Condamnatul G.S. a formulat cerere de revizuire a sentinţei, susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a comis, că încadrarea juridică dată acestora este greşită şi că nu s-a respectat principiul prezumţiei de nevinovăţie, fiindu-i încălcat, totodată, dreptul la apărare.
Prin sentinţa penală nr. 664 din 18 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea de revizuire, cu motivarea că aceasta nu este admisibilă în principiu, deoarece motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute în mod expres şi limitativ în art. 394 C. proc. pen., iar condamnatul nu s-a referit la fapte probatorii noi, de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare.
Împotriva sentinţei, condamnatul G.S. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 548/A din 28 iulie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Condamnatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 494 din 21 ianuarie 2005, a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond şi aceea de apel au apreciat pe deplin justificat că situaţiile invocate de condamnat nu corespund cazurilor de revizuire expres prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
S-a relevat că, în realitate, recurentul încearcă doar să i se admită suplimentarea mijloacelor de probă, cerere specifică, însă, căilor ordinare de atac, şi nicidecum unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac.
Condamnatul G.S. a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, prin nici o dispoziţie a legii nu este prevăzută posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor prin care sunt soluţionate recursurile.
În această privinţă, în cuprinsul art. 3851 C. proc. pen., prin care sunt reglementate hotărârile supuse recursului, deciziile pronunţate în recurs nu sunt menţionate printre hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale.
De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când în cazul respingerii recursului cuprinde, ca în speţă, obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Aşa fiind, din moment ce Decizia, prin care a fost soluţionat recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, a rămas definitivă la data pronunţării, iar potrivit reglementărilor în vigoare, o astfel de decizie nu mai poate fi atacată pe o atare cale, urmează ca recursul declarat de inculpatul sus-menţionat să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil,recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei nr. 494 din 21 ianuarie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 119/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
