ICCJ. Decizia nr. 115/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 115/2005
Dosar nr. 61/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost sesizată cu judecarea recursurilor declarate de inculpaţii C.S., P.N. şi P.A., împotriva deciziei penale nr. 470 din 23 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 3 februarie 2005, inculpatul P.A., prin apărătorul său, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62, 63 şi 64 C. proc. pen., cerând să fie sesizată Curtea Constituţională, pentru soluţionarea acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea din 3 februarie 2005, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Totodată, a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
S-a motivat că faţă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi admisă, deoarece, prin conţinutul ei, această cerere se referă la un motiv de recurs, prin care sunt formulate critici cu privire la legalitatea modului în care au fost administrate şi interpretate probele, iar nu la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale având legătură cu soluţionarea cauzei.
Inculpatul P.A. a declarat recurs împotriva acestei încheieri.
Prin motivele formulate, în sprijinul recursului, se susţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, astfel că a fost considerată în mod greşit inadmisibilă.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, din examinarea încheierii atacate cu recurs rezultă că la termenul din 3 februarie 2005, inculpatul P.A. a invocat, prin apărătorul său, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62, 63 şi 64 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată Curtea Constituţională, pentru a constata neconstituţionalitatea acestor texte de lege.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că interesul inculpatului, de a se examina textele de lege menţionate, sub aspectul legalităţii, este justificat de împrejurarea că, deşi nu existau probe care să dovedească vinovăţia sa, a fost arestat în baza acelor texte de lege.
Or, aşa cum s-a subliniat prin considerentele încheierii, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a reglementat posibilitatea de a se decide numai asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii a legii, numai dacă dispoziţia respectivă are legătură cu soluţionarea cauzei.
Este de observat că din felul în care este formulată excepţia de neconstituţionalitate invocată, rezultă că inculpatul P.A. vizează, în realitate, modul de interpretare a textelor art. 62, 63 şi 64 C. proc. pen., deoarece nu se referă la prevederi din aceste texte de lege, contrarii unei anumite dispoziţii din Constituţia României, ci doar înţeleg să se plângă că prin aplicarea concretă a acelor articole din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea sa, fără să existe probe de vinovăţie.
În aceste condiţii, cererea formulată de inculpatul P.A. priveşte interpretarea dispoziţiilor Codului de procedură penală la care se referă, iar nu constituţionalitatea lor, astfel că prima instanţă a procedat corect la respingerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, pe motiv că excepţia invocată nu este admisibilă.
De altfel, inconsistenţa excepţiei este relevantă şi de lipsa oricărei referiri la dispoziţia din Constituţie ce ar fi încălcată prin prevederile textelor de lege ale Codului de procedură penală la care s-a făcut referire.
În consecinţă, constatându-se că excepţia de neconstituţionalitate a fost corect considerată inadmisibilă, astfel că încheierea atacată nu este nelegală sau netemeinică sub aspectele criticate de inculpatul P.A., urmează ca recursul declarat de acest inculpat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva încheierii din 3 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4174/2004.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 116/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
