ICCJ. Decizia nr. 116/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 116/2005
Dosar nr. 62/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.D., inculpat în dosarul nr. 393/2005, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat, la data de 15 februarie 2005, cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Cererea de recuzare a fost înaintată, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La termenul din 22 februarie 2005, inculpatul C.D. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (7) C. proc. pen., cerând să fie sesizată Curtea Constituţională, pentru soluţionarea acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 203 din 22 februarie 2005, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
S-a motivat că nu poate fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece textul art. 52 alin. (7) C. proc. pen., ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de inculpat, a fost abrogat prin OUG nr. 55/2004.
În ceea ce priveşte cererea de recuzare, s-a motivat că aceasta este inadmisibilă, deoarece inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor cu caracter imperativ cuprinse în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora avea obligaţia să indice în mod concret cazurile de recuzare în care se află fiecare judecător al instanţei recuzate în întregimea sa.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri.
În susţinerea recursului, inculpatul a relevat că instanţa a considerat în mod greşit că excepţia de neconstituţionalitate ar fi inadmisibilă, susţinând, în acest sens, că dispoziţiile art. 52 alin. (7) C. proc. pen., sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi cu cele ale art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, suspendarea judecăţii şi sesizarea Curţii Constituţionale.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul C.D. a invocat, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de recuzare, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (7) C. proc. pen., susţinând că aceste dispoziţii ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (3) şi celor ale art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Or, alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin care era reglementată posibilitatea atacării cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, a încheierii prin care s-a respins recuzarea, a fost abrogat prin OUG nr. 55/2004.
Aşa fiind şi cum invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu se poate referi decât la o dispoziţie a legii în vigoare, iar nu la un text abrogat, care nu mai poate avea nici o legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că în mod greşit a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe motiv că excepţia ridicată nu este admisibilă.
De asemenea, se constată că încheierea nu este susceptibilă de a fi infirmată, nici cu privire la soluţionarea cererii de recuzare, în care privinţă, de altfel, inculpatul nici nu a formulat critici.
Sub acest aspect, este de observat că în urma abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., ţinându-se seama că prin alin. (6) al aceluiaşi articol, se prevede doar că nu sunt supuse nici unei căi de atac, încheierea prin care s-a admis sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea, este supusă reglementării cu caracter general de la art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.
Or, în conformitate cu prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Aşa fiind şi cum prin nici o dispoziţie a legii nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, se constată că sub acest al doilea aspect, recursul inculpatului este inadmisibil.
În consecinţă, faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea inculpatului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii nr. 203 din 22 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1030/2005.
Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 118/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
