ICCJ. Decizia nr. 119/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 119/2005
Dosar nr. 66/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2 din 10 mai 1991, Curtea Supremă de Justiţie, secţia militară, a condamnat:
- pe inculpatul P.T., la 5 ani închisoare, cu adăugarea unui spor de un an, urmând să execute în total 6 ani închisoare, iar pe inculpaţii V.I., B.G., D.G., V.G., G.G. şi B.M., la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- pe inculpatul V.M., la 3 ani închisoare, iar pe inculpatul B.A., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală prevăzută de art. 266 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- pe inculpaţii P.M. şi G.I., la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- pe inculpatul Ş.G., în lipsă, la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Anterior pronunţării sentinţei, în cursul judecării cauzei în fond, prin încheierea din 26 noiembrie 1990, aceeaşi instanţă, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că părţile vătămate pot introduce, la instanţele civile, acţiuni pentru repararea pagubelor pricinuite prin infracţiunile săvârşite de inculpaţi în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în Bucureşti, rezervându-le calea acţiunii civile separate.
T.G., considerându-se parte vătămată în dosarul respectiv, a declarat recurs împotriva sentinţei.
Invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi pct. 21 C. proc. pen., recurentul a susţinut că, deşi a formulat plângere penală împotriva persoanelor care, prin activitatea desfăşurată, au determinat reţinerea, maltratarea şi depunerea sa la Penitenciarul Jilava, de către forţele represive, pentru faptul că a participat la demonstraţia de la Bucureşti, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 2989, nu a fost citat pentru a formula pretenţii la despăgubiri.
S-a mai susţinut că, rezervându-le părţilor vătămate, calea la acţiune civilă separată, instanţa a încălcat prevederile art. 346 alin. (1) C. proc. pen.
S-a relevat, de asemenea, de către recurent că, nefiind informat cu privire la această soluţie, dispusă prin încheiere, nu a putut recurge la căile de atac prevăzute de lege şi nici la acţiunea în reparare, la instanţa civilă, conform art. 19 C. proc. pen.
În concluzie, recurentul T.G. a solicitat să se dispună casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, sub aspectul soluţionării laturii civile.
Recursul nu este admisibil.
Aşa cum s-a învederat de procuror şi însuşi recurentul a menţionat în memoriul ce conţine motivele invocate, numele acestuia nu este indicat între numele celor 82 persoane considerate părţi vătămate prin rechizitoriu.
Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă că până la data judecării cauzei, recurentul ar fi demonstrat prin cereri şi depuneri de acte, că este o persoană ale cărei interese legitime au fost lezate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
De altfel, faţă de publicitatea continuă şi necontestată ce s-a asigurat procesului privind pe cei 12 inculpaţi sus-menţionaţi, parte dintre ei personalităţi importante în regimul existent până la 22 decembrie 1989, ar fi şi inexplicabil ca recurentul T.G., domiciliat în Bucureşti, să nu fi aflat despre judecarea acelui proces, astfel că, dacă era interesat în cauză, ar fi intervenit cu cereri corespunzătoare şi ar fi exercitat căile de atac în etapele care le-ar fi asigurat eficienţa urmărită.
Or, câtă vreme recurentul T.G. nu a avut calitatea de parte vătămată sau civilă în proces şi nici nu a intervenit cu cereri şi depunere de dovezi pentru a justifica lezarea unor interese proprii legitime, prin măsuri sau vreun act al instanţei, nu se poate considera că are calitate procesuală, în sensul prevederilor art. 3852, cu referire la art. 362 C. proc. pen., pentru a exercita calea de atac a recursului în cauza de faţă.
Aşa fiind, se constată că recursul este inadmisibil, deoarece persoana care a exercitat această cale de atac, nu a avut calitate de parte vătămată în cauză şi nici nu a justificat interese de natura celor la care se referă art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului, ca inadmisibil, cu obligarea recurentului, să plătească statului, cheltuielile judiciare ce s-au efectuat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei nr. 2 din 10 mai 1991 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară.
Obligă pe recurent să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 120/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
