ICCJ. Decizia nr. 13/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 13/2006
Dosar nr. 290/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., la plângerea petentului D.O., reţinându-se că respingerea unei plângeri de către prim procuror, ca act efectuat în realizarea atribuţiilor sale de serviciu, nu constituie infracţiune.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă de procurorul şef de secţie, prin rezoluţia nr. 29409/2220/2004 din 26 octombrie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut că, urmare a unor sesizări formulate de petentul D.O. împotriva a diferiţi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie a judeţului Giurgiu, adresate iniţial Parchetului Naţional Anticorupţie, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu s-a constituit, între altele, lucrarea nr. 51/VIII/1/2004.
După efectuarea de verificări s-a constatat că nu se impune înregistrarea în evidenţa cauzelor penale, întrucât aspectele sesizate nu se confirmă.
Această situaţie a fost comunicată petentului, la data de 17 martie 2004.
Plângerea formulată de petent, întemeiată pe art. 278 C. proc. pen., împotriva închiderii lucrării, a fost respinsă de R.R., pe atunci prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
La data de 5 iulie 2004, D.O. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, susţinând că soluţia de respingere a plângerii sale constituie un act abuziv şi un ajutor dat unor infractori periculoşi.
Petentul nu a adus argumente suplimentare în susţinerea acestei plângeri.
Prin urmare, cum în sarcina unui magistrat nu se poate reţine infracţiunea de abuz în serviciu, dacă dă o soluţie nefavorabilă unei părţi, fără a se constata încălcarea cu ştiinţă sau din culpă a atribuţiilor de serviciu şi cum în cauză nu s-au identificat încălcări ale legii sau motive de netemeinicie a rezoluţiei atacate, plângerea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul D.O. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Examinând rezoluţia atacată, prin prisma criticilor formulate, prima instanţă a constatat că în mod corect s-a reţinut că actul imputat procurorului R.R. nu constituie infracţiune.
În consecinţă, prin sentinţa nr. 308 din 12 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul D.O. a declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse după redactarea sentinţei atacate.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., „Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, prin art. 39 din acelaşi cod s-a stabilit că „Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive".
Prin alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen. s-a stabilit că soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, este competenţa instanţei căreia i-ar reveni, „potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
În cauză, intimatul R.R. are, potrivit actelor dosarului, calitatea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanţă, infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchete de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici.
Prin urmare, pronunţându-se asupra plângerii, cu încălcarea competenţei altei instanţe, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite dosarul, Curţii de Apel Bucureşti, în vederea judecării plângerii formulate de petentul D.O. împotriva rezoluţiei nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul D.O. împotriva sentinţei nr. 308 din 12 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7429/2004.
Casează sentinţa atacată.
Trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, în vederea judecării plângerii formulate de petentul menţionat, împotriva rezoluţiei nr. 471/P/2004 din 22 septembrie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 14/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
