ICCJ. Decizia nr. 1/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 1/2006
Dosar nr. 295/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia penală, în rejudecare în fond după casare, prin sentinţa penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a condamnat pe inculpatul B.C., la 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 114/A din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunţate în apel a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 2247/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat un nou recurs, solicitând rejudecarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 404/2004, pronunţarea unei soluţii de achitare şi punerea sa în libertate.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului B.C., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicţie reglementate de legea procesual-penală.
Tinzând la reluarea controlului judiciar, condamnatul a formulat un „recurs extraordinar", iar la data de 2 iunie 2005 a declarat un nou recurs.
Or, potrivit reglementării date prin Codul de procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părţile ar fi nemulţumite de soluţia definitivă dată cauzei penale.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Inculpatul exercitându-şi dreptul la recurs, cel de al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2247/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 10/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
