ICCJ. Decizia nr. 11/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 11/2006
Dosar nr. 285/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 421 din 20 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2478/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluţiei nr. 6292/1883/2005 din 1 aprilie 2005, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe intimatul G.B.
S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la instanţă, la data de 22 aprilie 2005, petentul a contestat legalitatea şi temeinicia soluţiei date de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6292/1883/2005.
Ulterior, la data de 11 iulie 2005, petentul şi-a precizat plângerea, arătând că se consideră vătămat de maniera în care i s-a respins o plângere penală formulată împotriva Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu referire la înregistrarea şi soluţionarea acesteia în temeiul art. 6 din Legea nr. 233/2002, privind reglementarea activităţii de rezolvare a petiţiilor.
Instanţa a constatat că adresa menţionată de petent nu reprezintă o rezoluţie sau ordonanţă prin care să se fi soluţionat o plângere penală.
Or, potrivit art. 2781 C. proc. pen., controlul judecătoresc poate fi exercitat numai asupra temeiniciei şi legalităţii rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul D.C. a declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse la primul termen fixat pentru judecarea căii de atac exercitate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penal.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare, obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză, organul de urmărire penală nu a fost sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. şi nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat printr-o petiţie, aceasta fiind soluţionată pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 233/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Prin urmare, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut că petentul nu a formulat plângere împotriva unui act prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Cum controlul judiciar, în temeiul textului menţionat, priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, în condiţiile determinate de legea procesual-penală, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., iar instanţa de judecată a fost sesizată cu plângerea privind un act de soluţionare a unei petiţii potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 233/2002, hotărârea judecătorească, prin care plângerea petentului a fost respinsă ca inadmisibilă, este legală şi temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei nr. 421 din 20 iulie 2005, a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei nr. 421 din 20 iulie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2478/2004.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 12/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
