ICCJ. Decizia nr. 12/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 12/2006
Dosar nr. 266/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Partea vătămată R.V. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor I.C., A.D., D.I., Ş.S., B.V. şi P.C., solicitând cercetarea acestora, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că, exercitând defectuos atribuţiile de serviciu, magistraţii menţionaţi au atestat în hotărârile pronunţate, în cauza civilă având ca obiect anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998, emis de notarul public Z.A.R., împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Prin rezoluţia nr. 473/P/2004 din 22 februarie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii menţionaţi, sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, întrucât fapta nu există şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278 C. proc. pen.
Plângerea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 5901/104/N/2005 din 15 aprilie 2005, a procurorului şef al aceluiaşi parchet.
Distinct de plângerea împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat şi plângere la instanţa de judecată, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
La data de 8 decembrie 2005, petentul a depus la dosarul cauzei, un memoriu prin care a precizat că plângerea priveşte ambele rezoluţii.
Curtea a constatat că plângerea este nefondată, din examinarea cauzei rezultând pronunţarea hotărârilor judecătoreşti în cauza civilă, cu respectarea drepturilor procesuale ale petentului.
Ca atare, în mod judicios procurorul a reţinut că simpla nemulţumire a petentului, cu referire la soluţiile pronunţate în cauza civilă, nu constituie temei al angajării răspunderii penale a magistraţilor.
Drept urmare, prin sentinţa nr. 457 din 8 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi restituirea cauzei la procuror.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului rezultă că nemulţumirea petentului a vizat stabilirea vocaţiei succesorale, prin certificatul de moştenitor nr. 215, eliberat de notarul public Z.A.R., la data de 26 octombrie 1998. Anterior sesizării organului de urmărire penală, la data de 25 februarie 1999, acelaşi petent formulase acţiune civilă având ca obiect anularea parţială a certificatului de moştenitor menţionat.
Hotărârea primei instanţe, prin care cererea acestuia a fost respinsă, a rămas definitivă şi irevocabilă, ca urmare a respingerii căilor de atac exercitate de reclamant.
Din examinarea hotărârilor judecătoreşti menţionate de petent, a rezultat că acestea sunt temeinice, corespunzător probatoriului administrat în cauză şi, în consecinţă, organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, cu privire la judecătorii cauzei civile.
Formulând plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe, atacată cu recurs de petent, se constată a fi temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, aşa cum în mod întemeiat a reţinut organul de urmărire penală, nemulţumirea petentului priveşte soluţia dată în cauză civilă, privindu-i pe aceştia şi vizează declanşarea controlului judiciar al hotărârilor judecătoreşti menţionate, pe alte căi, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă.
Or, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având între altele rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia şi legalitatea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz, în condiţiile determinate riguros de legea procesual-penală.
Drept urmare, instanţa penală sesizată cu plângere nu are temei legal pentru a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civilă la soluţionarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunţat o soluţie ce nu dă satisfacţie petenţilor.
Rezultă, aşadar, că lipseşte plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., aptitudinea declanşării unui control judiciar, în sensul vizat de petentul R.V. al complinirii căilor de atac legal prevăzute şi reformarea hotărârilor pronunţate în cauză civilă, pe această cale mijlocită.
Cu alte cuvinte, pretinsele erori jurisdicţionale şi de procedură ce, eventual, ar fi vizate de petent, nu pot fi examinate, contrar legalităţii căilor de atac, pe această cale.
Este de reţinut că sistemul procesului civil sau penal, după caz, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, egalitatea acestora în faţa legii şi tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toţi participanţii.
Totodată, determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicţionale, prin legea procesual-civilă şi, respectiv, legea procesual-penală, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, examinarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate în cauza civilă, în sensul vizat de petent, ar reprezenta o încălcare a principiilor fundamentale menţionate şi totodată, nu ar satisface cerinţa previzibilităţii statuată în jurisprudenţa constantă în acest sens a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În fine, nepropunând şi, ca atare, neadministrându-se probe noi care să releve o altă situaţie de fapt şi vinovăţia intimaţilor, instanţa de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală şi instanţa de fond, care să ducă la concluzia existenţei faptelor reclamate de petent, aşa încât simplele afirmaţii, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, nesusţinute fiind de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinţei nr. 457 din 8 septembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2119/2004.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.00.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 13/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
