ICCJ. Decizia nr. 139/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 139/2004
Dosar nr. 83/2004
Şedinţa de la 7 aprilie 2004, în Camera de Consiliu
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 5 iunie 2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a trimis în judecată, între alţii, pe inculpatul T.Gh. (fiul lui Gh. şi A., născut la 23 august 1958, în municipiul Bârlad, administrator al SC A.R. SRL Bucureşti, cu studii superioare, căsătorit, are 3 copii, domiciliat în Bucureşti, sectorul 4) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (două infracţiuni), de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (două infracţiuni), de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 13 din Legea nr. 87, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 40 din Legea nr. 87/1991, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. şi de art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.
La termenul din 13 februarie 2004, apărătorul inculpatului T.Gh. a formulat în faţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sesizată cu judecarea cauzei, cerere de recuzare a tuturor judecătorilor şi procurorilor din România, inclusiv a procurorului general, cu excepţia a 9 judecători de la instanţa supremă.
În vederea soluţionării acestei cereri, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a amânat judecarea cauzei la 27 februarie 2004, dispunând înaintarea dosarului la Tribunalul Bucureşti.
Faţă de această cerere de recuzare, în care s-a stăruit, Tribunalul Bucureşti a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, iar aceasta l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 51 din 31 martie 2004, a respins cererea.
S-a constatat că magistraţii vizaţi prin cerere au fost recuzaţi numai cu privire la soluţionarea oricărei măsuri de menţinere, prelungire ori de verificare a legalităţii arestării preventive, motivându-se, totodată, că această cerere nu este întemeiată, deoarece petiţionarul nu a indicat concret cazurile de incompatibilitate în care se află judecătorii de la instanţele recuzate, iar, din oficiu, nu rezultă că magistraţii respectivi s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.Gh. a declarat recurs, invocând motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3899 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivului de casare formulat, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa care a judecat cererea de recuzare nu a fost compusă potrivit legii, deoarece membrii completului nu sunt prevăzuţi în decretele de numire în funcţie cu prenumele înaintea numelui, aşa cum sunt menţionaţi în partea introductivă a încheierii, iar aceştia nici nu fac parte dintre cei 9 judecători exceptaţi de la recuzare prin cererea făcută iniţial, astfel că trebuiau să se abţină de a se pronunţa în cauză.
S-a mai învederat că nici procurorul care a pus concluzii cu privire la cererea de recuzare nu face parte dintre magistraţii care nu au fost recuzaţi, aşa încât instanţa a fost greşit compusă şi sub acest aspect.
În concluzie, făcându-se referire la prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., s-a cerut să se constate nulitatea încheierii atacate, pe motiv că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind compunerea instanţei, casarea acestei încheieri şi rejudecarea cererii de recuzare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. pen., „în cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate".
Prin art. 52 C. proc. pen., care reglementează procedura de soluţionare a cererii de recuzare a judecătorului şi procurorului, este avută în vedere şi situaţia extremă, când recuzarea priveşte întreaga instanţă, prevăzându-se că, într-un asemenea caz, cererea de recuzare „trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător".
Or, aşa cum corect s-a relevat prin considerentele încheierii atacate, din modul de redactare a cererii formulate rezultă că inculpatul petiţionar T.Gh. nu a indicat concret cazurile de incompatibilitate în care se află fiecare judecător de la instanţele recuzate.
În această privinţă, invocarea cazului de incompatibilitate prevăzut în art. 48 lit. d) C. proc. pen. pentru toţi judecătorii din România, pe motiv că, prin respingerea în alte cauze a excepţiei nulităţii absolute a măsurii arestării preventive luate de procuror, ar fi interesaţi să dea o soluţie defavorabilă inculpatului, nu se justifică, deoarece o atare împrejurare, reglementată la art. 47 alin. (1) C. proc. pen., constituie caz de incompatibilitate numai dacă judecătorul a luat parte la pronunţarea soluţiei în acelaşi proces, cazul de incompatibilitate de la art. 48 lit. d) din acelaşi cod referindu-se la situaţia când ar fi interesat în cauză însuşi judecătorul, soţul sau vreo rudă apropiată lui.
Dar, pe lângă greşita invocare a acestui caz de incompatibilitate, prevăzut în art. 48 lit. d) C. proc. pen., se mai constată că nici nu s-a indicat în mod concret, pentru fiecare dintre judecătorii vizaţi, în ce anume dosar s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii absolute a măsurii arestării preventive luată de către procuror.
De altfel, afirmaţia că asupra excepţiei menţionate s-ar fi pronunţat toţi judecătorii din România, mai puţin cei 9 judecători de la instanţa supremă, contravine vădit realităţii deduse din împrejurarea că, doar în cazuri cu totul izolate, judecătorii de la secţiile nepenale ale tribunalelor şi curţilor de apel puteau să facă parte din complete care s-au pronunţat cu privire la astfel de excepţii.
Tot astfel, se constată că, prin cererea de recuzare, nu s-au indicat cazurile concrete de incompatibilitate în care s-ar afla toţi procurorii din România, inclusiv procurorul general, iar invocarea împrejurării că aceştia ar fi interesaţi de a-şi menţine atribuţia de a putea lua măsura arestării preventive, pe lângă că se referă doar la o presupunere nedovedită, nici nu este reglementată ca incompatibilitate pentru procuror.
Neîndoielnica improbabilitate de ivire a vreunui caz real de incompatibilitate a tuturor judecătorilor sau procurorilor din România este relevată şi de lipsa de reglementare a procedurii de soluţionare într-o astfel de situaţie.
Aşa fiind, cererea de recuzare apare nefondată şi inform formulată în raport cu cerinţele legii.
Pe de altă parte, critica adusă încheierii în legătură cu menţionarea prenumelui înaintea numelor judecătorilor care au făcut parte din complet nu poate fi primită, deoarece un atare procedeu, uzual, nu contravine reglementărilor procedurale legale în vigoare.
Tot astfel, în raport cu considerentele prin care s-a învederat lipsa de temei a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor şi procurorilor din România, nu se justifică nici contestarea modului de constituire a completului care a soluţionat această cerere.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.Gh. împotriva încheierii nr. 51 din 31 martie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1710/2004.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 14/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
