ICCJ. Decizia nr. 140/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 140/2004
Dosar nr. 57/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 628 din 25 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul S.O. (fiul lui F.H. şi H.E., născut la 30 decembrie 1964 în municipiul Braşov, cetăţean german, fizioterapeut, absolvent al liceului, fără antecedente penale, domiciliat în localitatea Burgheim, Germania) la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 117 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a expulzării, după executarea pedepsei.
S-a dispus confiscarea a 4 comprimate M.D.E.A., rămase după efectuarea analizelor de laborator.
S-a reţinut că, în ziua de 25 decembrie 2001, inculpatul S.O. a preluat de la un cetăţean din municipiul Râmnicu Vâlcea, în vederea distribuirii la alte persoane, un număr de 555 pastile M.D.E.A., care sunt considerate droguri de mare risc.
Înapoindu-se la Braşov, inculpatul S.O. a ascuns cele 555 pastile M.D.E.A. în garsoniera unde locuia cu chirie.
În ziua de 2 ianuarie 2002, la intrarea în municipiul Bucureşti, organele de poliţie au depistat, sub bancheta din spate a autoturismului pe care inculpatul îl conducea, un număr de 507 pastile ambalate într-o pungă din plastic, celelalte 48 pastile M.D.E.A., fiind găsite la domiciliul său din Braşov.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 776/A din 28 noiembrie 2002, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpatul S.O., a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu reţinerea de circumstanţe atenuante, conform art. 74 şi 76 C. pen.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4170 din 2 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.O. şi, admiţând recursul procurorului, a casat Decizia pronunţată în apel şi sentinţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei şi la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Ca urmare, înlăturându-se aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., s-a dispus majorarea pedepsei privative de libertate ce i s-a stabilit inculpatului S.O., de la 3 ani la 6 ani închisoare, interzicându-i-se, totodată, exercitarea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a motivat că, fără o justificare temeinică, instanţa de apel a constatat existenţa de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, precum şi că, pentru o corectă individualizare a sancţiunii, care să fie proporţională cu gradul de pericol social accentuat al faptei, se impune majorarea pedepsei privative de libertate de la 3 ani la 6 ani închisoare.
S-a mai motivat că, deşi, pentru infracţiunea săvârşită se prevede şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, a cărei aplicare este obligatorie potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., instanţele au omis să condamne pe inculpatul S.O. la această pedeapsă.
Invocând dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva ultimei decizii.
S-a susţinut că, prin aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., instanţa de recurs a pronunţat o soluţie contrară legii, deoarece, datorită naturii lor, exercitarea drepturilor menţionate în acele dispoziţii ale legii nu se poate interzice decât cetăţenilor români, iar nu şi celor străini, care nu au exerciţiul drepturilor respective.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate, în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor menţionate, faţă de inculpatul S.O., care nu are cetăţenie română, precum şi înlăturarea acestei pedepse.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute în aceste dispoziţii ale legii, se referă la „dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice", precum şi la „dreptul de a ocupa o funcţie, implicând exerciţiul autorităţii de stat".
Or, prin art. 36 şi 37 din Constituţia României, este reglementat dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, numai pentru cetăţenii români, iar nu şi pentru cei care nu au această calitate.
Tot astfel, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi art. 54 alin. (2), coroborate cu prevederile de ansamblu ale Constituţiei, nu pot să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, decât cetăţenii României.
Aşa fiind şi cum, inculpatul S.O. nu are cetăţenia română şi nici posibilitatea de a o dobândi, deoarece acordarea acesteia este condiţionată, între altele, prin Legea nr. 21/1991, de lipsa unor condamnări anterioare, se impune a se constata că nu există nici o raţiune de a se aplica, în cazul său, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, chiar dacă, pentru infracţiunea săvârşită, o atare pedeapsă este prevăzută, alături de pedeapsa privativă de libertate.
În consecinţă, rezultând că Decizia atacată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. („când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii"), urmează a se dispune, în baza art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea acelei decizii, cu privire la aplicarea faţă de inculpatul S.O., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi a se înlătura această pedeapsă.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 4170 din 2 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la inculpatul S.O., referitor la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., timp de 2 ani, pe care o înlătură.
Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a acestui inculpat, în sumă de 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 141/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
