ICCJ. Decizia nr. 143/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 143/2004

Dosar nr. 63/2003

Şedinţa publică din 26 aprilie 2004

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 15 mai 1997, emis de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia Parchetelor militare, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi:

1. A.I. (fiul lui S.T.A. şi C.O., născut la 8 iunie 1954, în municipiul Brăila, inginer, director al SC A.L.F. SRL, absolvent al Institutului Politehnic, căsătorit, are un copil, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 2) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 176.772.000 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., pentru toate infracţiunile şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

2. N.S.Ş. (fiul lui G. şi F., născut la 3 februarie 1942, în comuna Vişeul de Jos, judeţul Maramureş, economist, director-administrator la SC A.G.E. SRL, căsătorit, are un copil, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 4) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei);

- fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.;

- uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru toate infracţiunile.

3. S.P. (fiul lui M. şi T., născut la 10 iunie 1946, în municipiul Bucureşti, inginer, administrator la SC S.M.A. SRL Galaţi, nu are copii, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 6) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., pentru toate infracţiunile cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

4. Colonel ing. (rez.) V.E. (fiul lui C. şi Ş., născut la 26 iulie 1941, în municipiul Buzău, pensionar, pregătire Academia Tehnică Militară, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Braşov) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2), cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. (prejudiciu 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., pentru toate infracţiunile şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

5. Colonel (rez.) S.Gh. (fiul lui A. şi V., născut la 6 februarie 1932, în comuna Pecica, judeţul Arad, pensionar, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 3) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. (prejudiciu - 304.556.833 lei);

- fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.; uz de fals prevăzut de art. 291, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., pentru toate infracţiunile şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

6. Lt. colonel ing.(rez.) B.M.M. (fiul lui D. şi T., născut la 1 martie 1949, în municipiul Bucureşti, inginer electronist la SC S.E.G. SRL Bucureşti, divorţat, are 4 copii, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, cu reşedinţa în oraşul Breaza, judeţul Prahova) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen. (prejudiciu - 179.068.519 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru ambele infracţiuni.

7. General de brigadă ing. (rez.) M.N. (fiul lui N. şi M., născut la 31 octombrie 1938, în comuna Borzeşti, judeţul Bacău, absolvent al Institutului Politehnic, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 6) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248¹, raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. (prejudiciu – 304.556.833 lei); fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);

- uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., pentru toate infracţiunile şi cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

8. General de armată (rez.) S.V.A. (fiul lui C. şi A., născut la 10 mai 1928, în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, om de afaceri, absolvent al Academiei Militare, căsătorit, are un copil, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 1) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248¹ raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (prejudiciu – 304.556.833 lei).

S-a reţinut că, în perioada noiembrie-decembrie 1990, inculpaţii: general de armată rez. S.V.A., în calitate de ministru al apărării naţionale, şi general de brigadă inginer M.N., în calitate de şef al Direcţiei plan-producţie din Departamentul Înzestrării Armatei, au încălcat grav, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu ce le-au revenit din aceste funcţii, cauzând Ministerului Apărării Naţionale şi B.C.X., prin achiziţionarea din import a unor echipamente de radiocomunicaţii produse de firma M.O.T. din S.U.A., un prejudiciu în valoare de 8.053.847 dolari S.U.A. (echivalând cu 304.556.833 lei din acea perioadă).

S-a mai reţinut că inculpaţii sus-menţionaţi au fost ajutaţi, la săvârşirea faptelor de prejudiciere a patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale şi al B.C.X., cu suma de 8.053.847 dolari S.U.A., de către următorii inculpaţi, care au efectuat acte contrare atribuţiilor de serviciu, au întocmit acte oficiale fictive şi s-au folosit de ele pentru a asigura importul echipamentelor respective în condiţii oneroase şi contrare regulilor uzuale:

- inginer A.I., director al SC A.L.F. SRL;

- N.S.S., economist principal la Centrala peştelui, pescuitului şi industrializării peştelui din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi director al SC A.G.E. SRL; inginer S.P., director coordonator al I.P.O. Tulcea; colonel ing. rez. V.E., şeful biroului înzestrare cu tehnică de aviaţie, marină, chimie şi electronică din cadrul Direcţiei Înzestrare a Armatei; colonel ec. rez. S.Gh., şeful secţiei buget, contabilitate şi preţuri din cadrul Direcţiei Înzestrare a Departamentului Înzestrare al Armatei;

- lt. col. ing. rez. B.M.M., ofiţer II la Biroul planificare-înzestrare din Direcţia plan-producţie, al cărei şef era coinculpatul, general de brigadă inginer M.N.

Sesizată cu judecarea cauzei, Curtea Supremă de Justiţie, secţia militară, prin sentinţa nr. 1 din 19 ianuarie 1998, a admis excepţia privind nelegalitatea sesizării instanţei, invocată de inculpatul S.V.A., dispunând restituirea cauzei la secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs procurorul, precum şi inculpaţii A.I., S.P. şi S.Gh.

Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 1999, cu majoritate de voturi, Curtea Supremă de Justiţie, constituită în complet format din 9 judecători, a admis recursurile declarate de procuror şi cei trei inculpaţi menţionaţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii, secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 15 din 12 aprilie 2002, a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice săvârşite de inculpaţii M.N. şi S.V.A., după cum urmează:

- pentru inculpatul M.N., din art. 248¹ C. pen., raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 şi a art. 75 lit. a) C. pen., în art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42, a art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- pentru inculpatul S.V.A., din art. 248¹ C. pen., raportat la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

De asemenea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice săvârşite de ceilalţi inculpaţi, după cum urmează:

- pentru inculpaţii A.I., S.P. şi B.M.M., din art. 26 raportat la art. 248¹ şi 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- pentru inculpaţii N.S.S., V.E. şi S.Gh., din art. 26 raportat la art. 248¹ şi la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 şi a art. 75 lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., precum a art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale, conform art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen., astfel:

- faţă de inculpatul M.N., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., precum şi a art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- faţă de inculpatul S.V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- faţă de inculpaţii A.I., S.P. şi B.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- faţă de inculpaţii N.S.S., V.E. şi S.Gh., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 şi 42, a art. 75 lit. a)şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

Totodată, constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale, conform art. 122 lit. d) C. pen., raportat la art. 124 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal.

- faţă de inculpaţii A.I., N.S.S., V.E. şi S.Gh., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. şi de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.;

- faţă de inculpatul S.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.;

- faţă de inculpatul B.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.

S-a luat act că părţile vătămate, Ministerul Apărării Naţionale şi B.C.R., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a mai dispus: - scoaterea din cauză a numiţilor T.M., V. (fostă Ţ.) I.L., A.P., A.V.D. şi V.C.M., în calitate de succesori ai inculpaţilor Ţ.I. şi A.Gh., faţă de care s-a încetat procesul penal, în cursul urmăririi penale, ca urmare a decesului acestora;

- desfiinţarea înscrisurilor falsificate;

- ridicarea măsurii sechestrului asigurator dispusă de procuror, prin ordonanţă, asupra bunurilor inculpaţilor;

- majorarea onorariului pentru expertiză la 150.000.000 lei şi obligarea inculpaţilor, în urma deducerii onorariului provizoriu de 16.000.000 lei, care a fost achitat, să mai plătească fiecare câte 16.750.000 în contul Biroului pentru Expertize Contabile şi Tehnice Judiciare al municipiului Bucureşti;

- obligarea inculpaţilor să plătească statului câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare, iar a inculpatului B.M.M. să mai plătească şi 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu.

S-au reţinut următoarele fapte:

1. În luna noiembrie 1990, inculpatul N.S.S. s-a prezentat, împreună cu fratele său, ing. N.D., reprezentant al firmei A.I.R. Chicago, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, fiind primiţi şi conduşi de inculpatul colonel ing. V.E. în biroul generalului maior A.Gh., şeful Direcţiei Înzestrare din Departamentul Înzestrare a Ministerului Apărării Naţionale.

Cu acest prilej, inginerul N.D. a prezentat unele mostre de aparatură Motorola pentru radiocomunicaţii. La această prezentare, nu au fost solicitaţi să participe şi specialişti din cadrul Direcţiei de Comerţ Exterior a Armatei, deşi echipamentele proveneau din import şi aveau preţuri exprimate în dolari S.U.A.

Apreciindu-se că echipamentele prezentate erau de foarte bună calitate, s-a decis să fie achiziţionate.

Deşi, potrivit procedurii stabilite prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. OG41 K din 15 noiembrie 1976, care mai era în vigoare la acea dată, ar fi fost necesară discutarea achiziţionării echipamentelor respective în Consiliul Înzestrării Armatei, după care se supunea aprobării ministrului apărării naţionale, această procedură nu a fost respectată.

Mai mult, în raport cu specificul acestor echipamente, care prezentau caracteristicile tehnicii de luptă, deoarece aveau frecvenţe protejate, stabilizate, importul lor trebuia efectuat prin Direcţia de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale.

Deşi au cunoscut că, prin achiziţionarea echipamentelor respective, se efectuează o operaţiune de import, inculpatul S.V.A., în calitate de ministru al apărării naţionale, precum şi inculpatul general de brigadă ing. M.N., nu au cerut să fie implicată în operaţiunea respectivă Direcţia de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale, care dispunea de specialişti şi de fondurile necesare.

S-a motivat că Decizia, ca echipamentele să fie achiziţionate prin intermediul unei firme româneşti, ca urmare a faptului că preţul urma să fie plătit în lei, nu justifică neimplicarea Direcţiei de Comerţ Exterior, specializată în activităţi de import de tehnică de luptă, astfel că nu se putea recurge la realizarea operaţiunii respective prin Direcţia de Înzestrare, al cărei obiectiv era asigurarea tehnicii de luptă din producţia internă.

În scopul încheierii şi derulării Convenţiei, prin Direcţia Înzestrare din Departamentul Înzestrării al Ministerului Apărării Naţionale, a fost întocmită o notă semnată de Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei I.Ţ. şi de Ministrul Apărării Naţionale, general colonel S.V.A., avizată favorabil de ministrul de stat A.V., prin care s-a propus autorizarea I.P.O. Tulcea să valorifice la extern peşte congelat şi să aducă, în contrapartidă, echipamente de radiocomunicaţii produse de firma Motorola pentru înzestrarea armatei.

În urma aprobării acestei note de către ministrul de stat A.V., a fost încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi firma intermediară A.L.F., la care era director inculpatul A.I., contractul nr. 90/1990, pentru achiziţionarea a 1.000 echipamente de radiocomunicaţii, marca Motorola.

Cu toate că s-a recurs la această modalitate de acoperire a costului în valută al celor 1.000 echipamente de radiocomunicaţii, marca Motorola, în perioada noiembrie 1990 – februarie 1991, în care s-a derulat contractul, era, totuşi, obligatorie practicarea cursului valutar oficial între Ministerul Apărării Naţionale, ca instituţie a statului, şi I.P.O. Tulcea, care încă era întreprindere de stat şi opera cu fonduri bugetare.

S-a mai relevat că prevederile din nota comună a celor două ministere nici nu au fost respectate de către Ministerul Apărării Naţionale şi I.P.O. Tulcea, importul efectuându-se prin intermediul a doi agenţi economici cu capital privat, respectiv, SC A.L.F. SRL şi SC A.G.E., care au beneficiat astfel, nejustificat, de credite bugetare, deoarece, în realitate, contractul nu s-a derulat între cele două unităţi de stat la care se referă nota.

În urma derulării operaţiunii prin cele două firme intermediare, I.P.O. Tulcea a realizat un profit important datorită decontării dolarului la un curs superior celui oficial.

S-a subliniat că firmele SC A.L.F. SRL şi SC A.G.E. SRL au încheiat, la 1 decembrie 1990, un contract privind comercializarea de produse Motorola, ce urmau să fie importate, iar la data de 3 decembrie 1990, a fost înregistrată, la cabinetul ministrului apărării naţionale, nota comună privind achiziţionarea echipamentelor de radiocomunicaţii, marca Motorola, aprobată de ministrul de stat A.V., în aceeaşi zi.

Ulterior, la 17 decembrie 1990, I.P.O. Tulcea şi SC A.G.E. SRL au încheiat un contract cadru privind importul şi preluarea de către aceasta din urmă a produselor Motorola, iar la 20 decembrie 1990, a fost înregistrată şi la I.P.O. Tulcea nota cu aprobarea ministrului de stat A.V., pentru realizarea importului, respectiv, prin această întreprindere.

Cu toate că Ministerul Apărării Naţionale nu putea să achite valoarea echipamentelor Motorola înainte de a le primi, SC A.L.F. SRL a emis către U.M.02550 C Bucureşti, la data de 3 decembrie 1990, factura nr. 115, în valoare de 213.754.000 lei, pentru 1.000 echipamente de radiocomunicaţii Motorola, precum şi dispoziţia de livrare – aviz de expediţie XI nr. 117073, acest ultim act fiind semnat, la rubrica primitor, de inculpatul lt. col. ing. rez. B.M.M., ofiţer II în cadrul biroului planificare-înzestrare din Direcţia plan-producţie a acelei unităţi.

La rândul său, inculpatul colonel ing. V.E., şef al biroului înzestrare cu tehnică de transmisiuni din cadrul Direcţiei Înzestrare a Departamentului Înzestrare a Ministerului Apărării Naţionale, a acordat viza tehnică şi a atestat că echipamentele au fost primite, recepţionate şi corespund cantitativ şi calitativ cu clauzele contractuale.

Ca urmare a acestei vize şi atestări, la data de 4 decembrie 1990, inculpatul colonel rez. S.Gh., şef al secţiei buget, contabilitate şi preţuri din cadrul Direcţiei Înzestrare, a dispus să fie achitată suma de 213.754.000 lei către S.C. A.L.F. SRL, cu dispoziţia de plată nr. 2422, deşi echipamentele încă nu fuseseră primite.

S-a reţinut că, prin achitarea cu anticipaţie a costului echipamentelor şi practicarea unor preţuri mai mari decât cele reale, care au fost influenţate de derularea operaţiunii prin intermediul firmelor SC A.L.F. SRL şi SC A.G.E. SRL, în loc să se fi realizat pe baza încheierii unei convenţii directe între I.P.O. Tulcea şi Ministerul Apărării Naţionale, aşa cum ar fi impus nota comună a celor două ministere, s-a produs prejudicierea bugetului Ministerului Apărării Naţionale.

În acest fel, prin achitarea sumei de 213.754.000 lei firmei intermediare SC A.L.F. SRL, pentru echipamentele contractate, care au fost livrate de firma A.I.R. Chicago, prin intermediul firmei SC A.G.E. SRL, pentru suma de 1.067.918.92 dolari S.U.A., echivalentul a 36.982.000 lei de atunci, Ministerul Apărării Naţionale a fost păgubit cu 176.772.000 lei.

La data de 19 decembrie 1990, firma SC A.G.E. SRL a întocmit factura nr. 100, în care a atestat, contrar realităţii, că a furnizat echipamentele contractate către firma SC A.L.F. SRL, iar aceasta i-a virat primei firme în cont, cu dispoziţia de plată nr. 118 din 28 decembrie 1990, suma de 120.000.000 lei, iar cu dispoziţia de plată nr. 195 din 28 decembrie 1990 încă 13.461.090 lei.

În acest fel, din suma de 213.754.000 lei primită de la Ministerul Apărării Naţionale, SC A.L.F. SRL a oprit 80.292.910 lei cu titlu de comision. Ulterior, însă, SC A.L.F. SRL a restituit Ministerului Apărării Naţionale, în rate, 60.290.997 lei din comisionul de 80.292.910 lei.

La rândul ei, I.P.O. Tulcea, având director coordonator pe inculpatul inginer S.P., a emis, la data de 20 decembrie 1990, o factură privind livrarea celor 1.000 staţii Radius P210, oferite de firma A.I.R. Chicago către firma A.G.E. SRL, iar aceasta a virat, în contul I.P.O. Tulcea, suma de 118.968.080 lei din cei 133.461.090 lei primiţi de la firma SC A.L.F. SRL.

La data de 18 decembrie 1990, anterior emiterii facturii către SC A.G.E. SRL, inculpatul inginer S.P. a solicitat firmei A.T.L. (U.K.) Ltd. blocarea sumei de 1.117.020 dolari S.U.A. în favoarea firmei A.I.R. Chicago, pentru plata echipamentelor Motorola, iar la 21 decembrie 1990, a dispus să fie plătită acelei firme suma de 540.000 dolari S.U.A., diferenţa până la 1.067.918,92 dolari S.U.A., fiind achitată ulterior.

S-a reţinut, prin considerentele sentinţei, că nota comună a celor două ministere a avut caracter formal, deoarece sumele virate în contul firmei A.I.R. proveneau din exporturile de peşte congelat aflate în curs de derulare, iar nu din livrarea unei alte cantităţi, suplimentare, la care se referă nota.

S-a reţinut, de asemenea, că mostrele echipamentelor marca Motorola, prezentate, în noiembrie 1990, de inginerul N.D. şi preluate de inculpatul colonel ing. (rez.) V.E., nu au fost înregistrate în evidenţe, iar ulterior s-a întocmit factura nr. 4001 din 19 noiembrie 1990, în care s-a consemnat că valoarea acestora, de 8.116 dolari S.U.A., a fost stabilită în raport cu cursul oficial de 34,49 lei pentru un dolar S.U.A.

La data de 30 noiembrie 1990, inginerul N.D., în calitate de reprezentant al firmei A.I.R. Inc Chicago, a semnat personal de primirea sumei de 8.116 dolari S.U.A., care a fost achitată, însă, de inculpatul A.I.

Pentru a recupera această sumă, inculpatul A.I. a întocmit factura nr. 129 din 12 decembrie 1990, în care, adăugându-şi un alt comision, a trecut un preţ final de 2.576.460 lei. Tot la această dată, inculpatul A.I. a întocmit şi dispoziţia de livrare-aviz de expediţie, seria XI, nr. 117084, trimiţând-o la U.M.02550 C, care a fost semnată, la rubrica primitor, de inculpatul lt. colonel ing. (rez.) B.M.M.

La rândul său, inculpatul col. ing. rez. V.E. a avizat factura menţionată la data de 7 martie 1991, iar inculpatul col. rez. S.Gh. a emis dispoziţia de plată în favoarea firmei SC A.L.F. SRL.

2. La data de 7 februarie 1991, a fost încheiat, între U.M.02550 C, în calitate de cumpărător, reprezentată de generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) şi inculpatul colonel (rez.) S.Gh., precum şi SC A.G.E. SRL, în calitate de vânzător, reprezentată de inculpatul N.S.S., un nou contract de vânzare-cumpărare de echipamente de radiocomunicaţii marca Motorola, iar prin acte adiţionale ulterioare au fost prelungite perioadele de valabilitate, s-a modificat structura unor echipamente prevăzute iniţial şi preţul unitar, ajungându-se la o majorare a valorii convenite.

La rândul ei, firma SC A.G.E. SRL, reprezentată de inculpatul N.S.S., a încheiat, la 10 februarie 1991, cu firma A.I.R. Chicago, reprezentată de inginerul N.D., un contract prin care a achiziţionat, de la aceasta din urmă, radiotelefoane mobile şi fixe.

Anterior încheierii acestor două contracte, la data de 29 ianuarie 1991, reprezentanţii I.P.O. Tulcea şi ai SC A.G.E. SRL au semnat un addendum la contractul cadru, încheiat la 17 decembrie 1990, prin care I.P.O. Tulcea se angaja să disponibilizeze suma de 3 milioane dolari S.U.A., în vederea achiziţionării de echipamente de radiotelecomunicaţii de la firma A.I.R. Inc. Chicago, potrivit aprobării date pe nota comună a celor două ministere.

Ca şi în cazul primului contract, inculpaţii N.S.S., colonel ing. rez. V.E. şi colonel S.Gh. au întocmit şi semnat facturi şi avize de expediţie, prin care au atestat, contrar realităţii, că echipamentele respective erau primite, deşi acestea au ajuns abia ulterior la beneficiar.

Pe baza acestor acte, inculpatul colonel (rez.) S.Gh. a emis dispoziţii de plată, virând succesiv sumele reprezentând contravaloarea echipamentelor contractate în contul SC A.G.E. SRL, care le-a transferat, la rândul ei, în contul I.P.O. Tulcea.

Ulterior, I.P.O. Tulcea a transmis firmei A.T.L. (U.K.) Ltd. ordine de plată pentru A.I.R. Inc. Chicago, aceasta furnizând echipamentele numai după intrarea valutei în contul său.

În urma derulării contractului nr. 1/1991, U.M.02550 C a achitat firmei SC A.G.E. SRL suma de 223.663.337 lei, care reprezenta, la cursul oficial de atunci, echivalentul a 4.403.865 dolari S.U.A. Din această sumă, 1.556.217 dolari S.U.A. au revenit firmei A.I.R. Chicago, care a furnizat echipamentele Motorola, diferenţa de 2.847.648 dolari S.U.A. (echivalentul a 127.784.833 lei) reprezentând suma avansată în mod nejustificat de Ministerul Apărării Naţionale pentru echipamentele respective.

Ca urmare a acestor operaţiuni, considerate dezavantajoase, prin OG nr. 31 din 5 august 1991, emis de Ministrul Apărării Naţionale, precum şi prin dispoziţia nr. 1537 din 29 septembrie 1991, s-a interzis achiziţionarea produselor provenind din import de către alte unităţi din structura Ministerului Apărării Naţionale decât de RA R.O.M. (succesoarea fostei Direcţii de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale).

Conchizându-se, s-au reţinut următoarele în sarcina celor 8 inculpaţi sus-menţionaţi:

- inculpatul general de armată (rez.) S.V.A. a încălcat atribuţiile ce i-au revenit din funcţia de ministru al apărării naţionale, prin aceea că a acceptat achiziţionarea din import a echipamentelor de radiocomunicaţii, marca Motorola, fără să ceară fundamentarea operaţiunii de către Direcţia de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale, ca structură specializată, şi fără avizul Consiliului Înzestrării Armatei, precum şi prin acceptarea derulării, pe baza notei comune, pe care a semnat-o împreună cu Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, a operaţiunii de înzestrare printr-un intermediar, deşi armata avea o structură specializată de comerţ exterior ce putea fi folosită în acest scop, ceea ce a avut ca urmare prejudicierea ministerului pe care l-a condus cu suma totală de 304.556.833 lei;

- inculpatul general de brigadă (rez.) M.N. a încălcat atribuţiile ce i-au revenit în calitate de şef al Direcţiei plan-producţie din Departamentul Înzestrării Armatei şi de locţiitor al şefului acestui departament, prin aceea că, nerespectând dispoziţiile legale, a prevăzut, în modificarea de plan pe anul 1990, înzestrarea armatei cu echipamente de radiocomunicaţii marca Motorola, ce trebuiau importate şi plătite în dolari S.U.A., după care a transmis această sarcină de plan Direcţiei de Înzestrare din Departamentul Înzestrării, care nu putea să achiziţioneze direct decât de pe piaţa internă;

- inculpatul A.I., prin întocmire de facturi şi avize de expediere-note de recepţie fictive, a ajutat pe coinculpaţii general (rez.) S.V.A. şi general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), cu prilejul derulării contractului nr. 90/1990, să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu în valoare de 176.772.000 lei, precum şi un prejudiciu de încă 2.296.519 lei, reprezentând diferenţa de preţ încasată nejustificat de inginerul N.D., pentru mostrele de echipamente, marca Motorola, lăsate Ministerului Apărării Naţionale;

- inculpatul N.S.S., prin contribuţia ce a adus-o la elaborarea notei comune a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi prin întocmire şi folosire de facturi şi avize de expediere – note de recepţie fictive, a ajutat pe coinculpaţii general de armată (rez) S.V.A. şi general de brigadă ing.(rez.) M.N., ca şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), cu prilejul încheierii şi derulării contractelor nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu total de 304.556.833 lei;

- inculpatul S.P. a contribuit, în calitatea sa de director coordonator al I.P.O. Tulcea, la elaborarea notei comune a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi la derularea contractelor nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, ajutând astfel pe coinculpaţii general de armată (rez.) S.V.A. şi general de brigadă ing. (rez.) M.N., ca şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat), să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu total de 304.556.833 lei, prejudiciere care a devenit posibilă şi datorită întocmirii, de către acelaşi inculpat, a unei facturi fictive referitoare la echipamente despre care nici nu avea cunoştinţă, pe baza căreia s-au efectuat plăţile către coinculpatul N.S.S.;

- inculpatul colonel ing. (rez.) V.E. a contribuit la achiziţionarea echipamentelor marca Motorola prevăzute în contractele nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, prin aceea că a acordat vize tehnice cu caracter fictiv şi a atestat situaţii neconforme cu realitatea prin semnarea de către el, la rubrica primitor, a unor avize de expediţie – note de recepţie, ajutând astfel pe coinculpaţii general de armată (rez.) S.V.A. şi general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu total de 304.556.833 lei;

- inculpatul colonel (rez.) S.Gh. nu şi-a exercitat în mod voit atribuţiile de control financiar-preventiv obligatoriu ce i-au revenit, a acceptat efectuarea de plăţi anticipate şi a emis dispoziţii de plată pe bază de facturi şi avize de expediţie cu caracter fictiv, ajutând, astfel, pe coinculpaţii general de armată (rez.) S.V.A. şi general de brigadă ing. (rez.) M.N., precum şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să cauzeze bugetului Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 304.556.833 lei;

- inculpatul lt. colonel ing. (rez.) B.M.M., deşi cunoştea că echipamentele, marca Motorola, nu făceau parte din planul de înzestrare al Ministerului Apărării Naţionale pe anul 1990 şi că acestea nu puteau fi achiziţionate decât prin Direcţia de Comerţ Exterior a acelui minister, a transmis modificarea de plan privind importul acelor echipamente la Direcţia Înzestrare, iar la primirea avizelor de expediţie şi de achiziţionare a mostrelor marca Motorola a semnat, la rubrica primitor din avizele respective, ajutând astfel pe coinculpaţii general de armată (rez.) S.V.A. şi general de brigadă inginer (rez.) M.N., precum şi pe generalul de brigadă ing. A.Gh. (decedat) să prejudicieze bugetul Ministerului Apărării Naţionale cu suma totală de 179.068.519 lei.

Împotriva sentinţei, au declarat recurs inculpaţii V.E., A.I., S.P., S.Gh., N.S.S., M.N. şi S.V.A.

Ulterior, inculpatul N.S.S., prin declaraţia dată la 17 septembrie 2003, în faţa notarului public, a învederat că renunţă la dreptul de recurs (dosar nr. 63/2003), iar în faţa instanţei a precizat, la termenul de azi, că retrage recursul declarat.

Aşa fiind şi cum, potrivit art. 385⁴ alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.S.S., în această cauză.

În ceea ce priveşte pe inculpatul S.V.A., se constată că declaraţia de recurs a acestui inculpat, împotriva sentinţei nr. 15 din 12 aprilie 2002, a fost depusă şi înregistrată la instanţă abia la 25 aprilie 2002 (dosar nr. 63/2003).

În legătură cu depăşirea termenului de declarare a recursului, inculpatul S.V.A. a formulat cerere de repunere în termen, la care a anexat acte medicale, susţinând că a fost împiedicat să exercite această cale de atac în cele 10 zile prevăzute de lege, deoarece, la data de 22 aprilie 2002, a fost internat de urgenţă în spital, unde s-a aflat sub tratament mai multe zile.

Constatându-se din examinarea actelor medicale menţionate că, în adevăr, întârzierea depunerii declaraţiei de recurs a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 385³ alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 364 alin. (1) C. proc. pen., se va dispune repunerea inculpatului S.V.A. în termenul de declarare a recursului, considerându-se că acest inculpat a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

Din examinarea motivelor de casare formulate de inculpaţii recurenţi, se constată că s-au susţinut următoarele:

1. Inculpatul S.V.A. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin acceptarea achiziţionării, fără întocmirea actului de fundamentare de către unitatea specializată, a aparaturii de radiocomunicaţii de la firma Motorola, învederând că această concluzie a sentinţei este contrară probelor din dosar.

În ceea ce priveşte constatarea din sentinţă, că achiziţionarea aparaturii de radiocomunicaţii de la firma Motorola s-ar fi făcut fără aprobarea Consiliului de Înzestrare al Armatei, s-a relevat că, potrivit art. 8 şi 46 din OG nr. 41/K/1976, nu era necesară avizarea, de către acest consiliu, a introducerii radiotelefoanelor în înzestrarea armatei, că echipamentele respective nici nu făceau parte din tehnica specific militară, iar intrarea lor în dotarea armatei se analiza, conform art. 47 din acelaşi ordin, de comandamentele de armă şi direcţiile centrale, astfel că inculpatul nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin achiziţionarea aparaturii de radiocomunicaţii marca Motorola fără avizul Consiliului de Înzestrare al Armatei.

De asemenea, făcându-se referire la dispoziţiile legale ce reglementau regimul comercial din România la sfârşitul anului 1990 şi la începutul anului 1991, precum şi la concluziile raportului de expertiză contabilă, s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut, prin sentinţă, că echipamentele de radiocomunicaţii Motorola ar fi trebuit achiziţionate numai prin Direcţia de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi că tot greşit s-a considerat că preţul acestora nu putea fi achitat în lei, prin operaţiune comercială în contrapartidă cu I.P.O. Tulcea.

În fine, s-a învederat că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţă că, prin neimplicarea Direcţiei de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale în achiziţionarea echipamentelor Motorola, s-ar fi produs prejudicierea Ministerului Apărării Naţionale. În această privinţă, s-a subliniat că din adresa nr. 21.174 din 14 mai 1997 a Ministerului de Finanţe, din adresa nr. 1625 din 19 noiembrie 1999 a Ministerului Apărării Naţionale, din raportul de expertiză contabilă, precum şi din ansamblul celorlalte acte ale dosarului, rezultă că, prin operaţiunea respectivă, nu s-a cauzat nici un prejudiciu, iar procurarea echipamentelor în contrapartidă, prin implicarea I.P.O. Tulcea, a fost legală.

Conchizându-se, s-a relevat că nu se justifică reţinerea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina inculpatului S.V.A., deoarece acest inculpat nu a încălcat nici o atribuţie de serviciu şi nici nu a acţionat cu intenţie delictuoasă specifică unei atare infracţiuni.

2. Inculpatul M.N. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 coroborat cu pct. 17¹ C. proc. pen., susţinând că s-a constatat în mod greşit că el a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen.

În sprijinul acestei susţineri, s-a relevat că OG nr. 41/K/1976, avută în vedere prin considerentele sentinţei, conţinea prevederi ce erau depăşite de evenimente, precum şi de noile reglementări şi cerinţe din momentul examinării importului de echipamente Motorola, care erau de calitate foarte bună.

S-a mai învederat că, în raport cu specificul echipamentelor de radiocomunicaţii marca Motorola, precum şi cu împrejurarea că radiotelefoanele nu făceau parte din tipurile de tehnică pentru care dispoziţiile legale aplicabile condiţionau achiziţionarea de existenţa avizului Consiliului de Înzestrare al Armatei, nu se justifică aprecierea primei instanţe, privind necesitatea acestui aviz.

S-a susţinut, de asemenea, că radiotelefoanele, marca Motorola, au fost achiziţionate legal şi nu cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, deoarece şeful Departamentului Înzestrare a Armatei aprobase să se dea sarcină de plan Direcţiei Înzestrare din producţia internă să procure astfel de echipamente cu fondurile în lei rămase necheltuite.

De asemenea, s-a susţinut că în mod greşit nu s-a ţinut seama că, din raportul de expertiză contabilă şi din celelalte acte ale dosarului, reiese că nu s-a produs nici un prejudiciu prin operaţiunea de înzestrare a armatei cu echipamentele de radiocomunicaţii marca Motorola.

În concluzie, inculpatul M.N. a cerut casarea sentinţei şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

3. Inculpatul A.I. a invocat motivele de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi pct. 17¹ C. proc. pen., susţinând că s-a considerat în mod greşit că se face vinovat de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

S-a arătat, în acest sens, că, din actele dosarului, rezultă că, în cadrul operaţiunii de vânzare-cumpărare a echipamentelor de radiocomunicaţii, vânzătorul a obţinut preţul pretins şi acceptat de cumpărător, convenţia fiind încheiată cu respectarea dispoziţiilor aplicabile Codului civil şi Codului comercial.

S-a învederat că operaţiunea de procurare, în contrapartidă, a echipamentelor de radiocomunicaţii Motorola s-a realizat în condiţiile în care, pe piaţa financiară, exista un curs dual al leului faţă de dolarul S.U.A., că inculpatul A.I. nu a fost implicat în negocierea ratei de schimb leu/dolar, iar comisionul de 15%, încasat de societatea SC A.L.F. SRL, se încadrează în limitele admise de Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, astfel că Ministerul Apărării Naţionale nu a cerut să-i fie restituit acest comision, iar Ministerul Finanţelor şi B.C.R., în calitate de succesoare a B.C.X., nu s-au constituit părţi civile.

S-a susţinut că, în ce priveşte mostrele echipamentelor Motorola, din materialul probator administrat rezultă că acestea au rămas în custodie la Direcţia Înzestrare a Ministerului Apărării Naţionale, iar nu cu titlu gratuit, astfel că, prin achitarea lor, nu a fost însuşită nici o sumă de bani.

Făcându-se referire la aprobarea de către ministrul de stat A.V. a notei interministeriale, precum şi la concluziile raportului de expertiză contabilă, din care rezultă că nu s-a cauzat nici o pagubă şi nici nu s-a produs vreo tulburare a bunului mers în cadrul celor două ministere implicate, s-a cerut casarea sentinţei şi achitarea inculpatului A.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

4. Inculpatul S.P. a susţinut că din nici o probă a dosarului nu rezultă că el s-ar fi aflat în înţelegere cu cadre ale Ministerului Apărării Naţionale, pentru a se vira, din contul acestui minister, suma de 213.754.000 lei, în vederea achiziţionării echipamentelor Motorola şi nici că, datorită derulării operaţiunii de procurare a echipamentelor respective de către I.P.O. Tulcea, în contrapartidă, s-ar fi deteriorat situaţia financiară a acestei întreprinderi.

S-a mai susţinut că întocmirea de note interministeriale era un procedeu uzual, iar aprobarea acestora de către factorii abilitaţi atrăgea obligaţii pentru instituţiile şi întreprinderile implicate, astfel că a trebuit să se conformeze şi notei aprobate de ministrul de stat A.V.

În fine, s-a relevat că actele semnate de inculpatul S.P. reflectă realitatea cu privire la cantităţile de peşte pregătit pentru comercializare pe piaţa internă, cât şi pentru cel aflat în stoc, iar factura proforma nu poate fi considerată fictivă, cum s-a reţinut, deoarece este un document comercial real acceptat la plată, care se întocmeşte anterior furnizării produselor sau prestării serviciilor.

În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei cu privire la inculpatul S.P. şi achitarea acestui inculpat.

5. Inculpatul V.E. a invocat motivele de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 şi pct. 17¹ C. proc. pen., susţinând că prima instanţă nu a luat în considerare că el nu putea să participe la încheierea contractului nr. 90/1990, deşi a dovedit că, în perioada 30 noiembrie – 10 decembrie 1990, a fost internat în spital, astfel că, la data de 3 decembrie 1990, când s-a perfectat contractul, nu s-a aflat în unitate.

S-a susţinut, de asemenea, de acest inculpat că ştampila de atestare de pe contract nu a fost aplicată de el, precum şi că nici semnătura de pe acea ştampilă nu i-ar aparţine.

În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei şi achitarea inculpatului V.E., pentru infracţiunile imputate.

6. Inculpatul S.Gh. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, deoarece nu a cunoscut că facturile şi avizele de expediţie ce i s-au prezentat erau întocmite cu anticipaţie, că şi-a îndeplinit în mod riguros atribuţiile de control financiar preventiv, iar, din octombrie 1990, Direcţia Înzestrare a avut calitatea de ordonator de credite pentru înzestrare şi la produsele din import, astfel că achiziţionarea de către această direcţie a echipamentelor Motorola s-a făcut în mod legal.

În fine, s-a susţinut că acest inculpat nu a întocmit vreun document cu conţinut fictiv şi nici nu putea să aibă reprezentarea că unele din actele ce i s-au prezentat erau întocmite cu anticipaţie.

În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei cu privire la inculpatul S.Gh. şi achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. pen., astfel cum era în vigoare în perioada ce face obiectul încriminării faptelor reţinute în cauză, constituia infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice „fapta funcţionarului care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin aceasta, cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă avutului public".

Or, din examinarea în ansamblu şi aprecierea completă şi corectă a materialului probator administrat, nu rezultă că actele de dispoziţie în care s-au implicat inculpatul, general de armată S.V.A., în calitate de ministru al apărării naţionale, precum şi inculpatul general de brigadă ing. M.N., în calitate de şef al Direcţiei Înzestrare din Departamentul Înzestrării al Armatei, în legătură cu achiziţionarea echipamentelor de radiocomunicaţii ce fac obiectul contractelor nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, ar fi fost îndeplinite în mod defectuos şi că, prin acestea, s-ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers al Ministerului Apărării Naţionale sau I.P.O. Tulcea ori o pagubă patrimoniului acestora.

În adevăr, contrar celor reţinute prin sentinţă, din actele dosarului rezultă că, în octombrie 1990, Direcţia Înzestrare, înfiinţată în locul Direcţiei Înzestrare Producţie Internă, a avut calitatea de ordonator de credite pentru înzestrare atât la produsele de provenienţă internă, cât şi la cele din export, fiindu-i date atribuţii specifice în acest scop, între care şi aceea de a asigura finanţarea importurilor necesare armatei.

De asemenea, este evident că nota comună, semnată de Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Ministrul Apărării Naţionale la data de 28 noiembrie 1990, fiind aprobată de ministrul de stat A.V., în acea perioadă prim-ministru interimar, constituia temei legal pentru aducerea în contrapartidă, de către I.P.O. Tulcea, a echipamentelor de radiocomunicaţii, produse de compania Motorola, ce erau necesare pentru înzestrarea armatei (vol.1 dosar urmărire penală).

În această privinţă, fiind audiat ca martor, A.V. a precizat că, în calitatea sa de coordonator al mai multor ministere, dar şi de înlocuitor al primului ministru, a aprobat operaţiunea respectivă „în vederea achiziţionării, în condiţii reciproc avantajoase şi legale, a unor echipamente destinate Ministerului Apărării Naţionale (vol.1 dosar urmărire penală), relevând în faţa instanţei că aprobarea notei a fost determinată şi de necesitatea importului de echipamente necesare Ministerului Apărării Naţionale, pentru care nu exista valută în bugetul acestuia (dosar nr. 1394/1999, vol.1).

Totodată, martorul N.M., director executiv al societăţii A.T.L. Ltd., a relatat că, din dispoziţia ministrului agriculturii şi alimentaţiei, a promovat nota ce prevedea disponibilizarea la export a cantităţii de 4.500 tone peşte oceanic, în vederea obţinerii de resurse valutare care să fie destinate importului de echipamente de radiocomunicaţii pentru Ministerul Apărării Naţionale, precizând că personal a considerat că operaţiunea era legală.

Ca urmare, atât contractul de furnizare nr. 90/1990, încheiat între SC A.L.F. SRL şi U.M. nr. 02550 C, contractul de vânzare-cumpărare echipamente de radiotelecomunicaţii intervenit între SC A.G.E. SRL şi SC A.L.F. SRL, contractul cadru încheiat la 20 decembrie 1990 între SC A.G.E. SRL şi I.P.O. Tulcea, cât şi contractul nr. 1/1991, încheiat, la 7 februarie 1991, între SC A.G.E. SRL şi U.M. nr. 02550 C, sunt fundamentate, având ca temei aceeaşi notă interministerială aprobată de ministrul de stat, A.V.

Este relevant că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că, în această cauză, nu s-a constatat prejudiciu (vol.1, dosar nr. 1394/1999).

De altfel, în urma analizelor efectuate şi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, s-a ajuns la concluzia că acest minister nu a fost prejudiciat (vol.1, dosar 1394/1999).

De asemenea, prin adresa nr. 1394 din 27 iulie 1994, noul ministru al agriculturii şi alimentaţiei a comunicat că nota interministerială, înregistrată la 4 decembrie 1990, cuprinde temeiurile care au determinat autorizarea fostei I.P.O. Tulcea să valorifice direct la extern peşte oceanic congelat şi să aducă, în contrapartidă, echipamente de radiocomunicaţii, precum şi că aprobarea notei de către un viceprim-ministru constituia o dispoziţie legală la acea dată, prin care nu s-a adus vreo pagubă statului român (vol.1, dosar nr. 1394/1999).

În acelaşi sens, ministrul finanţelor a precizat, prin adresa nr. 2117/F din 14 mai 1997, că, „la SC A.L.F. SRL şi SC A.G.E. SRL, s-au încheiat note de constatare în care s-a consemnat modul de încheiere şi derulare a contractelor, nereţinându-se fapte care să atragă răspunderea conducerii celor două societăţi" (vol. 1, dosar nr. 1394/1999).

Este semnificativ, totodată, că guvernatorul B.N.R. a comunicat, cu adresa nr. 502 din 9 mai 1997, că, după decembrie 1989, a fost abolit monopolul statului asupra operaţiunilor de comerţ exterior şi valutare, precum şi că, în urma liberalizării preţurilor, a funcţionat un sistem dual de cursuri valutare, în cadrul căruia schimbul flotant era stabilit liber pe piaţa valutară paralelă, „pe care se puteau efectua tranzacţii între exportatorii deţinători de valută şi potenţialii importatori deţinători de monedă naţională" (vol.1, dosar nr. 1394/1999), astfel că, şi sub acest aspect, operaţiunea de import de echipamente de radiocomunicaţii, aprobată de ministrul de stat A.V., apare legală şi justificată.

Dar, mai este de observat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a remarcat că noţiunea de prejudiciu nu se regăseşte în nici un act de control încheiat de organele Ministerului Finanţelor, calculele referitoare la potenţialul prejudiciu fiind făcute de inspectori ai acestui minister, numai la solicitarea expresă a procurorilor militari.

Făcându-se referire la calculele respective, s-a apreciat că, prin acestea, s-a ignorat realitatea actelor economice încheiate între părţile contractante, în care preţurile şi valorile sunt menţionate numai în lei, mistificându-se realitatea constatată de organele controlului financiar de stat, care au considerat că nu există nici un prejudiciu.

Ca urmare, s-a conchis că prejudiciul reţinut prin rechizitoriu a fost stabilit pe bază de calcule nereale şi nelegale, astfel că acesta nu poate fi considerat că există.

S-a relevat că încheierea contractului din 17 decembrie 1990, între SC A.G.E. SRL şi I.P.O. Tulcea, prin care aceasta din urmă a fost de acord să achite contravaloarea echipamentelor de radiocomunicaţii furnizate de firma americană, reprezintă o operaţiune tipică de contrapartidă prevăzută de legislaţia din acea perioadă, care a şi fost aprobată de ministrul de resort, precum şi de un viceprim-ministru al Guvernului.

S-a mai subliniat că, în raport cu adresa B.N.R., la care s-a făcut referire, cursul de revenire leu/dolar, la care s-a derulat operaţia în contrapartidă, a fost, pentru Ministerul Apărării Naţionale, mai avantajos decât cel practicat în perioada respectivă pe piaţa liberă.

Totodată, analizându-se modul de încheiere şi derulare a contractului nr. 1/1991, s-a subliniat că şi noul import de echipamente de radiocomunicaţii marca Motorola s-a realizat tot în condiţii avantajoase pentru Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu asigurarea unui profit consistent I.P.O. Tulcea, astfel că nu se justifică reţinerea vreunui prejudiciu nici în legătură cu acest contract.

Conchizându-se, prin raportul de expertiză contabilă, s-au reţinut următoarele:

- La începutul lunii decembrie 1990 a fost suplimentat bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în vederea achiziţionării de echipamente de radiocomunicaţii, operaţiune ce nu se putea realiza datorită timpului scurt, rămas până la sfârşitul anului, decât dacă se recurgea la intermediari şi se asigura transferarea fondurilor existente în lei la o unitate care să poată achita în valută costul produselor ce trebuiau importate;

- Soluţia importului echipamentelor de la firma de reputaţie internaţională Motorola, în contrapartidă cu o cantitate de peşte deţinut în stoc de I.P.O. Tulcea, a fost unica variantă la care s-a putut recurge, mai ales că aceasta asigura şi utilizarea, până la sfârşitul anului, a fondurilor în lei de care dispunea armata;

- Pentru realizarea acestei operaţiuni complexe au fost obţinute, într-un interval optim, toate avizele tehnice necesar, autorizaţia de import, acordul tranzacţiei valutare, aprobarea conducerii celor două ministere implicate în tranzacţie, precum şi acordul ministrului de stat din acea perioadă;

- Preţurile externe, la care au fost obţinute echipamentele, sunt comparabile sau chiar mai mici decât cele contractate în anul precedent, pentru aceeaşi structură de aparate, de Întreprinderea de Comerţ Exterior E.L.E.;

- La contractarea externă a echipamentelor respective au fost realizate cursuri de revenire de 143,46 şi, respectiv, de 143,69 lei pentru un dolar S.U.A., indicatori ce se situau cu mult sub cursul de 200 - 230 lei pentru un dolar S.U.A., existent atunci pe piaţa internă paralelă, reglementată de legislaţia apărută începând din anul 1990;

- Întreaga cantitate de echipamente ce au făcut obiectul tranzacţiilor menţionate, a fost primită şi recepţionată de beneficiar (Ministerul Apărării Naţionale), iar calitatea acestor echipamente s-a dovedit a fi deosebit de bună;

- Controalele efectuate de inspectorii Ministerului Finanţelor la instituţiile şi firmele implicate nu au constatat fraude sau prejudicii produse în legătură cu derularea acestor operaţiuni de comerţ exterior.

Prin concluzia finală a raportului de expertiză contabilă s-a subliniat că nu s-a constatat nici un prejudiciu în cauză, că singura posibilitate de achiziţionare a echipamentelor de radiocomunicaţii marca Motorola, necesare armatei, a fost operaţiunea de comerţ exterior în contrapartidă cu peştele oceanic deţinut de I.P.O. Tulcea, că această operaţiune a decurs în condiţii avantajoase, realizându-se la un curs de revenire al leului faţă de dolar cu mult mai mic decât cel de pe piaţa valutară paralelă, iar calculele ipotetice, efectuate la cererea procurorului, nu pot fi luate în considerare, deoarece sunt rezultatul mistificării realităţii, prin încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în acea perioadă (vol.1 – dosar nr. 1394/1999).

La rândul său, expertul P.I.T., numit la recomandarea inculpatului S.Gh., a ajuns la concluzii similare prin precizările făcute la raportul de expertiză contabilă (vol.2, dosar nr. 1394/1999).

Pe de altă parte, este de reţinut că prevederile Ordinului general nr. 41 K din 15 noiembrie 1976, prin care s-a reglementat elaborarea, realizarea şi raportarea planului de înzestrare a Ministerului Apărării Naţionale, nu pot avea relevanţa ce li s-a atribuit prin rechizitoriu şi sentinţă.

În adevăr, din moment ce survenise o schimbare radicală a criteriilor pe baza cărora se desfăşurau activităţile economice, ca urmare a evenimentelor de la sfârşitul anului 1989, prevederile ordinului menţionat au devenit caduce faţă de reglementările adoptate în cursul anului 1990, între care: - Decretul Lege nr. 54 din 5 februarie 1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, prin care s-a statuat, între altele, că preţurile şi tarifele se stabilesc în mod liber, iar contractele între agenţii economici trebuie să se întocmească în scris, că activităţile economice se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor Codului comerciale, precum şi că produsele şi serviciile pot fi exportate direct sau prin intermediul întreprinderilor de comerţ exterior;

- Legea nr. 15/1990, privind regiile autonome şi societăţile comerciale, prin care s-a statuat principiul autonomiei economico-financiare în cadrul societăţilor comerciale şi regiilor autonome, precum şi dreptul de proprietate asupra patrimoniului acestora, dreptul societăţilor comerciale de a dispune liber de o parte din valuta încasată în urma activităţii lor;

- Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, prin care s-a stabilit că societăţile comerciale au dreptul să dispună de 50% din veniturile lor nete în valută;

- Decretul ,Lege nr. 104 din 30 martie 1990 privind activităţile pentru care Guvernul adoptă hotărâri, care enumeră, la art. 1, aceste activităţi, între care nu se regăseşte şi aceea pentru care a dat aprobare ministrul de stat A.V., aşa încât această aprobare apare dată în condiţii de deplină valabilitate;

- Legea nr. 35 din 4 decembrie 1990, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale;

- HG nr. 1109 din 18 octombrie 1990, prin care se prevede că „preţurile şi tarifele se formează pe baza acţiunii conjugate a cererii şi ofertei", „în mod liber, prin negocierea părţilor", legalizându-se, totodată, „introducerea treptată a convertibilităţii leului";

- HG nr. 1355 din 8 decembrie 1990, prin care s-a prevăzut că preţurile pe piaţă se vor stabili prin negociere directă. Cum din actele normative menţionate rezultă că, la datele când s-au încheiat contractele nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, erau instituite regulile economiei de piaţă, bazate pe legea cererii şi ofertei, este evident că prevederile OG nr. 41 K din 15 noiembrie 1976 nu mai aveau aplicabilitate decât în măsura în care nu contraveneau noilor reglementări legale, de rang superior.

Or, aşa cum s-a arătat, noile realităţi economice şi sociale au infirmat viabilitatea acelui ordin, iar dispoziţiile legale, adoptate în cursul anului 1990, au reglementat altfel situaţiile la care s-au referit prevederile acelui ordin.

Aşa fiind şi cum însăşi autoritatea corespunzătoare celei care a emis acel ordin, respectiv, Ministrul Apărării Naţionale, a decis altfel, dar în concordanţă cu noile reglementări de bază, adoptate prin acte normative de rang superior, se impunea ca prima instanţă să considere că acele acte de dispoziţie ale ministrului apărării din decembrie 1990 aveau justificată valabilitatea, mai ales că au fost duse la îndeplinire în temeiul unei dispoziţii de rang superior, şi anume, aprobarea dată, în numele Guvernului, de ministrul de stat A.V., pe nota comună a celor două ministere implicate în achiziţionarea echipamentelor produse de firma Motorola.

Mai mult, toate aceste noi reglementări impun concluzia că, în mod corect, s-a apreciat, prin raportul de expertiză contabilă, că, în conformitate cu nota comună aprobată de ministrul de stat A.V., s-a derulat o operaţiune comercială în contrapartidă, permisă de cadrul legislativ existent atunci, care nu poate fi transformată într-o succesiune de acte infracţionale, cum a procedat prima instanţă, încadrând faptele inculpaţilor în dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi, respectiv, în art. 26 raportat la art. 248 alin. (1) C. pen., precum şi în art. 289 şi art. 291 C. pen.

Tot astfel, ţinându-se seama că, din raportul de expertiză contabilă şi întreg ansamblul de acte de control şi celelalte acte ale dosarului, rezultă că nu s-a cauzat nici un prejudiciu I.P.O. Tulcea şi Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce şi explică poziţia constantă a acestui minister şi a B.C.R., în calitate de succesoare a B.C.X., de a nu se constitui părţi civile, se impunea ca prima instanţă să considere că inculpaţii nu au depăşit limitele licite, fireşti, de purtare a tratativelor pentru încheierea şi derularea celor două contracte comerciale ce fac obiectul cauzei de faţă.

Ca urmare, activităţile concomitente şi ulterioare ale tuturor celor 8 inculpaţi implicaţi în cauză, constând în participare la tratative, în semnarea contractelor nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, precum şi a celorlalte contracte având legătură cu acestea, ca şi în completarea şi semnarea de facturi, de avize tehnice şi avize de expediere – note de recepţie privind executarea acelor contracte, nu pot fi considerate că întrunesc, sub aspectul laturii obiective şi al celei subiective, trăsăturile specifice infracţiunilor menţionate.

În atare situaţie, se constată că, datorită aprecierii incomplete şi greşite a probelor privind contractele comerciale nr. 90/1990 şi nr. 1/1991, încheiate de Ministerul Apărării Naţionale pentru achiziţionarea echipamentelor de radiocomunicaţii marca Motorola, s-a comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a determinat reţinerea nejustificată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în sarcina inculpaţilor S.V.A. şi M.N. şi, respectiv, a complicităţii la această infracţiune în sarcina inculpaţilor A.I., N.S.S., S.P., V.E., S.Gh. şi B.M.M., precum şi a infracţiunilor de fals intelectual şi de uz de fals în sarcina acestor din urmă şase inculpaţi.

Cum situaţiile menţionate constituie cazuri de casare, în sensul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi pct. 12 C. proc. pen., urmează ca, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să fie admise recursurile declarate, iar prin extindere şi cu privire la inculpaţii N.S.S. şi B.M.M., potrivit art. 385⁷ alin. (1) din acelaşi cod, să se dispună casarea sentinţei referitor la toţi inculpaţii.

În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpaţilor M.N., S.V.A., A.I., S.P., N.S.S., V.E., S.Gh. şi B.M.M., pentru toate infracţiunile imputate şi reţinute în sarcina lor.

Totodată, ca urmare a achitării, se va înlătura dispoziţia de obligare a inculpaţilor la cheltuieli de judecată către stat, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei, între care şi aceea de obligare a inculpaţilor la achitarea diferenţei de onorariu pentru expertiza contabilă-judiciară, aceasta fiind efectuată la cererea lor.

De asemenea, se va dispune ca onorariile de avocat, cuvenite pentru apărarea, din oficiu, în recurs a inculpaţilor S.P., S.Gh., N.S.S. şi B.M.M., să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.S.S., împotriva sentinţei nr. 15 din 12 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

II. Repune pe inculpatul S.V.A., în termenul de declarare a recursului şi consideră că acest inculpat a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

III. Admite recursurile declarate de inculpaţii V.E., A.I., S.P., S.Gh., M.N. şi S.V.A. împotriva sentinţei nr. 15 din 12 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală. Extinde recursurile cu privire la inculpaţii N.S.S. şi B.M.M.

IV. Casează sentinţa menţionată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpaţii:

- M.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 şi 42, a art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;

- S.V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de fals intelectual, prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen., şi de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 şi 42 şi a art. 75 lit. a C. pen.;

- S.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- B.M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 şi a art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.S.S., V.E. şi S.Gh., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 şi 42, a art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de fals intelectual prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen. şi de uz de fals prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 şi 42 şi a art. 75 lit. a) C. pen.

Înlătură dispoziţia de obligare a inculpaţilor la cheltuieli de judecată către stat şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu, în recurs, a inculpaţilor S.P., S.Gh., N.S.S. şi B.M.M., în sumă de câte 600.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2004.

← ICCJ. Decizia nr. 142/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 144/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 14/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 140/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 141/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 142/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 144/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 145/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 146/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 147/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI