ICCJ. Decizia nr. 144/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 144/2004
Dosar nr. 17/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 567 din 14 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Timişoara, au fost condamnaţi:
- inculpatul D.Gh. (fiu din afara căsătoriei al I., născut la 2 martie 1921, în comuna Drăganu, judeţul Argeş, fost ofiţer cu gradul de căpitan în U.M. nr. 0450 Drăgăşani, pregătire 7 clase şcoală generală şi şcoala de ofiţeri M.A.I., necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin) la 10 ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională (art. 58 pct. 2 - 4 C. pen. anterior) pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, precum şi la 10 ani muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de documente secrete prevăzută de art. 506 alin. (1) C. pen. anterior, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani muncă silnică şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 58 pct. 2 - 4 C. pen. anterior;
- inculpatul A.V. (fiul lui A. şi R., născut, la 9 august 1922, în comuna Jamul Mic – Iugoslavia, gestionar, pregătire 2 clase de liceu, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin) la 4 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie corecţională (art. 58 pct. 2 - 4 C. pen. anterior) pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior;
- inculpata S.T. (fiica lui I. şi L., născută, la 12 mai 1908, în municipiul Timişoara, croitoreasă cu atelier propriu, pregătire 4 clase de gimnaziu, divorţată, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, decedată în anul 1992) la 6 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională (art. 58 pct. 2 - 4 C. pen. anterior) pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul D.Gh., căpitan în trupele de securitate, fiind trecut în rezervă în vara anului 1956, după care a lucrat câteva luni, cu acelaşi grad, într-un detaşament aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, a revenit în municipiul Reşiţa, unde a locuit la coinculpata S.T., pe care o cunoştea de mai mult timp.
În perioada octombrie-decembrie 1956, după ce s-a stabilit la coinculpata S.T., inculpatul D.Gh. a conceput un apel prin care a denigrat regimul social-politic existent atunci în România şi a îndemnat populaţia la nesupunere faţă de autorităţi şi la răsturnarea regimului respectiv, precum şi mai multe scrisori, cu conţinut similar, adresate conducerii fostului Partid Muncitoresc Român şi Prezidiului Marii Adunări Naţionale, trimiţând mai multe exemplare din aceste scrisori şi unor locuitori din zona respectivă.
Inculpatul D.Gh. a dactilografiat şi multiplicat apelul şi scrisorile menţionate la maşina de scris aparţinând coinculpatei S.T., cu acordul acesteia, după ce au purtat discuţii despre conţinutul acelor înscrisuri cu caracter ostil regimului social-politic existent atunci în România.
În aceeaşi perioadă, inculpatul D.Gh. i-a vorbit coinculpatului A.V., cu care se cunoştea din anul 1955, despre conţinutul scrierilor pe care le-a redactat şi răspândit. Cu acest prilej, ambii inculpaţi au avut manifestări ostile regimului social-politic din România, exprimându-se denigrator la adresa partidului de guvernământ şi a autorităţilor administrative de atunci.
De asemenea, cu ocazia întâlnirilor avute în acea perioadă cu D.Gh., inculpatul A.V. a elogiat modul în care era organizată agricultura în Iugoslavia, a denigrat sistemul colectivist agricol, ce lua fiinţă în România, şi a afirmat că, în timpul evenimentelor din Ungaria, Uniunea Sovietică nu trebuia să se amestece în treburile interne ale acelei ţări.
În fine, s-a mai reţinut că inculpatul D.Gh. a dus la domiciliul său treptat, începând din anul 1951, diferite regulamente militare şi alte documente cu caracter secret, unele privind operaţiunile la care a participat în calitate de ofiţer de securitate.
Inculpatul D.Gh. a deţinut, la domiciliul său, aceste documente cu conţinut secret şi strict secret până la data de 21 august 1957, când au fost ridicate cu ocazia percheziţiei ce i s-a făcut.
Împotriva sentinţei, au declarat recurs toţi inculpaţii.
Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară, prin Decizia nr. 1 din 5 ianuarie 1958, a respins, ca neîntemeiate, recursurile declarate de inculpaţii D.Gh. şi A.V. şi, admiţând recursul inculpatei S.T., a casat sentinţa cu privire la această inculpată, iar în baza art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. pen., atunci în vigoare, a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii imputate.
S-a motivat că recursurile declarate de inculpaţii D.Gh. şi A.V. sunt nefondate, deoarece faptele au fost corect reţinute şi încadrate în mod just în textele de lege, în baza cărora au fost condamnaţi, iar pedepsele ce li s-au aplicat sunt bine individualizate.
În ceea ce priveşte pe inculpata S.T., s-a relevat că, din probele administrate în faţa instanţei, rezultă că această inculpată nu a cunoscut scopul în care coinculpatul D.Gh. a cerut şi folosit maşina de scris. S-a motivat că, din atitudinea şi afirmaţiile făcute de D.Gh., inculpata S.T. putea să deducă doar că acesta a folosit maşina de scris, pe care i-a cerut-o, la redactarea unui memoriu cu caracter personal.
Împotriva deciziei menţionate, Procurorul General a declarat recurs în supraveghere, acesta fiind admis prin Decizia nr. 266 din 1 septembrie 1958 a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar. Ca urmare a admiterii recursului în supraveghere, au fost casate atât Decizia atacată, cât şi sentinţa, numai cu privire la inculpata S.T., dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei acestei inculpate în complicitate la infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 121 pct. 1 şi art. 123 alin. (5) raportate la art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, pentru care a condamnat-o la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii.
S-a motivat că soluţia de achitare a inculpatei S.T. nu se justifică, deoarece situaţia de fapt a fost stabilită în mod greşit, prin aprecierea incompletă a probelor administrate în cauză, considerându-se că instanţa de recurs s-a întemeiat doar pe unele retractări făcute de inculpaţi cu ocazia cercetării judecătoreşti.
S-a învederat, în acest sens, că, din examinarea actelor dosarului, a rezultat că inculpata S.T. a declarat în faţa organului de anchetă că a cunoscut conţinutul paginilor dactilografiate de D.Gh. la maşina ei de scris, ceea ce se coroborează cu relatările făcute de D.Gh. la anchetă, precum şi cu precizarea sa din faţa instanţei că a discutat cu S.T. în mod duşmănos despre evenimentele din Ungaria.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând cazul de casare înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut, în dezvoltarea motivului de casare invocat, că faptele, astfel cum au fost reţinute, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi şi nici ale vreunei alte infracţiuni, deoarece, din conţinutul scrierilor redactate şi difuzate de D.Gh., precum şi din declaraţiile martorilor S.I. şi R.S. rezultă că inculpatul respectiv a dezaprobat intervenţia trupelor sovietice în Ungaria şi şi-a exprimat doar unele nemulţumiri faţă de măsurile luate de guvernul de atunci.
În concluzie, subliniindu-se că asemenea acte nu erau apte să determine schimbarea ordinii sociale ori a formei de guvernământ şi că nici nu erau de natură să creeze un pericol pentru securitatea statului, s-a cerut casarea hotărârilor atacate, precum şi achitarea inculpaţilor D.Gh. şi A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, iar a inculpatei S.T. pentru complicitate la această infracţiune.
Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează.
Potrivit art. 209 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., constituia infracţiune de uneltire contra ordinii sociale „faptul de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiuni pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol social pentru securitatea statului".
Or, din examinarea actelor dosarului şi a faptelor, astfel cum au fost reţinute prin hotărârile atacate, nu rezultă ca vreunul dintre inculpaţi să fi urmărit finalităţile prevăzute în textul de lege menţionat şi nici ca actele concrete, ce au fost întreprinse, să fi fost de natură a crea un pericol pentru securitatea statului.
În această privinţă, este de observat că prin scrierile concepute şi dactilografiate de inculpatul D.Gh., astfel cum rezultă din examinarea conţinutului lor, precum şi din declaraţiile martorilor S.I. şi R.S., care le-au citit parţial, sunt făcute doar aprecieri cu caracter general, cu privire la unele măsuri luate de guvernul de atunci, în special în domeniul agriculturii, dezaprobându-se, totodată, intervenţia trupelor sovietice în timpul evenimentelor din toamna anului 1956 din Ungaria.
Aşa cum este evident, asemenea afirmaţii, chiar dacă au fost incluse în cuprinsul unor scrieri răspândite ulterior, nu pot face obiectul infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, cât timp conţinutul lor concret, constând în redarea unor nemulţumiri şi păreri critice privind activitatea guvernului de atunci şi intervenţia trupelor sovietice în Ungaria, constituie doar o modalitate de exprimare a libertăţii de opinie, fără a determina consecinţe nocive de natura celor la care se referă acel text de lege.
Tot astfel, nici discuţiilor cu conţinut similar, care au fost purtate de inculpaţii D.Gh. şi A.V. în perioada octombrie-decembrie 1996, nu li se poate da altă relevanţă, cât timp nu au constat decât în comentarii critice, prin care şi-au exprimat anumite nemulţumiri în legătură cu actele de guvernare din acea perioadă şi cu intervenţia trupelor sovietice într-o altă ţară.
Aşa fiind, se constată că, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub cel al laturii subiective, faptele inculpaţilor D.Gh. şi A.V. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, iar fapta inculpatei S.T. nu întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la această infracţiune.
Pe de altă parte, prin extinderea efectelor recursului în anulare, se mai constată că nu se justifică nici condamnarea inculpatului D.Gh., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, de documente ce constituie secrete de stat, prevăzută de art. 506 alin. (1) C. pen. anterior.
Sub acest aspect, este de observat că, în art. 506 alin. (1) C. pen. anterior, se prevedea că „deţinerea, în afara îndatoririlor de serviciu, a unor documente ce constituie secrete de stat, precum şi divulgarea unor secrete de stat de către cei cărora le-au fost încredinţate sau de cei care le cunosc, datorită atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu „muncă silnică de la 5 la 15 ani".
Or, aşa cum rezultă din procesele-verbale de percheziţie încheiate la 26 iulie 1957 şi, respectiv, la 21 august 1957, au fost găsite asupra inculpatului D.Gh. sau la domiciliul său mai multe regulamente militare cu caracter general, cum sunt Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă, Regulamentul de front, Regulamentul serviciului interior, Regulamentul disciplinar, unele instrucţiuni privind asigurarea şi prepararea hranei în condiţiuni de campanie, asupra organizării şi funcţionării serviciului sanitar în campanie, Ghidul soldatului şi sergentului pentru protecţia împotriva armei atomice, Topografia militară şi alte manuale, caiete personale cu conspecte sau însemnări, anumite formulare specifice armatei, al căror caracter nesecret este vădit.
Este adevărat că în cele două procese-verbale sunt relevate, printre documentele deţinute de inculpat, unele file din dări de seamă privind misiuni îndeplinite de acesta la Caransebeş şi Făget, precum şi mai multe dosare cu menţiunea „strict secret".
Dar, este de reţinut că, în ceea ce priveşte dosarele cu menţiunea „strict secret", s-a precizat în procesele verbale că acestea se referă la chestionare, conspecte la diferite materii, instructaje metodice, lecţii şi planuri de acţiune, care, prin natura lor, în mod vădit, nu pot constitui secrete de stat în accepţiunea prevederilor art. 506 alin. (1) C. pen. anterior.
Mai mult, nici pentru aceste documente şi nici pentru filele din dări de seamă, privind anumite misiuni îndeplinite de inculpat, în calitate de comandant de companie în cadrul trupelor de securitate, nu s-a făcut dovada, în sensul cerut prin art. 5062 alin. (1) C. pen. anterior, potrivit căruia „documentele şi datele care constituie secrete de stat sunt cele stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, publicată spre cunoştinţă generală".
Aşa fiind, se constată că fapta inculpatului D.Gh., de a fi deţinut unele regulamente, instrucţiuni şi alte publicaţii militare, precum şi unele conspecte şi planuri privind activităţi desfăşurate de el în calitate de comandant de companie, cu menţiunea strict secret, dar fără să fie din cele la care se referă art. 5062 C. pen. anterior, nu întruneşte, sub aspectul laturii obiective şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 506 alin. (1) C. pen. anterior sau ale unei alte infracţiuni.
În consecinţă, constatându-se existenţa cazului de casare prevăzut în art. 410 partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., urmează ca, în conformitate cu art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. b) din acelaşi cod, să se admită recursul în anulare şi să se dispună achitarea celor trei inculpaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile ce li s-au reţinut în sarcină.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 567 din 14 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Timişoara, deciziei nr. 1 din 3 ianuarie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară şi deciziei nr. 266 din 1 septembrie 1958 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.Gh. pentru săvârşirea infracţiunilor de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior şi de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, de documente ce constituie secrete de stat, prevăzută de art. 506 alin. (1) C. pen. anterior, pe inculpatul A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, iar pe inculpata S.T., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 121 pct. 1 şi art. 123 alin. (5) raportate la art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, aplicată inculpatei S.T.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 600.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 145/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
