ICCJ. Decizia nr. 162/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 162/2011
Dosar nr.9460/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3611 din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de revizuire formulată de D.N.M., cu privire la Decizia nr. 1645 din 10 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin Decizia nr. 1645 din 10 mai 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta reclamantă D.N.M. împotriva Sentinţei civile nr. 678 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinându-se, în esenţă, că nu există un refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei, în condiţiile în care reclamantei i s-a comunicat faptul că, fiind absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, trebuie să susţină examenul de licenţă la această facultate.
Sesizată cu cererea de revizuire formulată de D.N.M., instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte de la pronunţarea hotărârii atacate, în cazul în care aceasta a fost pronunţată în recurs de Înalta Curte, iar în cauză, întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 mai 2006, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la instanţă la data de 5 ianuarie 2007, fiind întemeiată excepţia tardivităţii acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie în anulare reclamanta D.N.M., întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că Decizia nr. 3611 din 27 septembrie 2007 este rezultatul unei greşeli materiale, „întrucât obiectul cauzei era anulare proces-verbal de contravenţie în stadiul procesual revizuire-fond, iar Decizia atacată cu revizuire privea însă anulare act administrativ elaborat de către Academia de Poliţie".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 387 din 27 ianuarie 2010, a respins contestaţia în anulare ca nefondată.
În motivarea hotărârii, s-a reţinut că aspectele invocate de contestatoare în cuprinsul cererii sale exced noţiunii de „greşeală materială", în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
La data de 10 februarie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs contestatoarea D.N.M., invocând prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., fără nici o altă precizare, că hotărârea atacată trebuia „desfiinţată pentru nelegalitate".
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Or, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare formulată de D.N.M. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricăror căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Decizia atacată de către contestatoare are caracter irevocabil, în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat o cerere de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 şi art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea D.N.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D.N.M. împotriva Deciziei nr. 387 din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 163/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
