ICCJ. Decizia nr. 17/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 17/2011
Dosar nr.5623/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 860/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 5243/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei 1481 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că susţinerile contestatoarei, privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii a cărei anulare se solicită, nu se încadrează în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A. a declarat recurs.
La termenul din 22 noiembrie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a ridicat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.
Examinând recursul declarat de contestatoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Din economia dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen., referitoare la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, rezultă că hotărârea pronunţată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d), „Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă", cu condiţia prevăzută de art. 392 alin. (4), ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel.
Pe de altă parte dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Având în vedere modul în care legea reglementează exercitarea căilor de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti şi faţă de dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd posibilitatea atacării cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că Decizia atacată fiind pronunţată de instanţa de recurs învestită să soluţioneze contestaţia în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Rezultă, aşadar, că recursul declarat de contestatoare, cu care a fost sesizat Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este exercitat împotriva unei hotărâri definitive care nu este supusă acestei căi de atac, în condiţiile art. 3851 C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din acelaşi cod.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurenta contestatoare, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea G.A.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 860/1/2010.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 171/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
