ICCJ. Decizia nr. 169/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 9 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 169/2010

Dosar nr.5838/1/2010

Şedinţa publică din 7 martie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 203 din 11 februarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. 2257/1/2008 s-au hotărât următoarele.

1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.E., pentru infracţiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. şi vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.

2. În baza art. 178 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului C.M.V. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, dispusă pentru inculpat şi prevăzută de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

S-a respins cererea formulată de inculpatul - parte civilă C.M.V. privind acordarea despăgubirilor civile.

S-a constatat că SC A. are în cauză calitatea de asigurător de răspundere civilă.

A fost exonerat de orice răspundere civilă pe inculpatul achitat R.E.

S-a constatat că Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor nu s-a constituit parte civilă în cauză .

A fost obligat inculpatul C.M.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor, să plătească despăgubiri civile, după cum urmează:

- părţii civile – Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare - suma de 266,16 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate victimei P.C., cu calcularea indicelui de inflaţie la data executării.

- părţii civile – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş" Baia Mare – suma de 1.745,02 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei P.C., cu calcularea indicelui de inflaţie la data executării.

A fost obligat inculpatul C.M.V., în solidar, cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 10.000 lei, efectuate la urmărirea penală şi în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 239/P/2004 din 10 martie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

- C.M.V., pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. ş.

- R.E., pentru infracţiunile prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. şi art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 11 aprilie 2004, chestorul C.M.V., în calitate de director al Poliţiei de Frontieră Oradea, s-a deplasat în interes de serviciu cu autoturismul VW-Passat cu nr.de înmatriculare, proprietatea Inspectoratului Poliţiei judeţene de Frontieră, spre Hamleu, pe DN 19, respectiv, Satu-Mare spre Baia Mare.

După parcurgerea unei distanţe de 350-400 metri de la o trecere la nivel cu calea ferată, inculpatul C.M.V. s-a angajat în depăşirea unei coloane formate din trei autoturisme.

În timpul efectuării manevrei de depăşire, în zona intersecţiei din com.Botiz (intersecţie nesemnalizată rutier) a acroşat cu partea dreaptă faţă, partea faţă stângă a autoturismului Dacia 1300 nr. , condusă de inculpatul R.E., ce intenţiona să vireze spre stânga pentru a pătrunde pe str. S. În momentul în care autoturismul VW-Passat 4 Motion nr. a ieşit din coloană pe sensul opus de deplasare, şoseaua era marcată cu linie discontinuă, însă în momentul impactului cu autoturismul Dacia 1300 nr. , marcajul existent era linie continuă, (fiind în apropierea unei intersecţii).

Ca urmare a acroşajului cu partea laterală stângă a autoturismului Dacia 1300 nr. (de culoare verde), autoturismul condus de inculpatul C. a intrat în derapaj, rulând cu roţile din stânga pe acostament, pe o zonă de circa 15 m, timp în care inculpatul C. a încercat să redreseze autoturismul pe sensul său de circulaţie.

În momentul în care autoturismul condus de inculpatul C.M. se deplasa în unghi de circa 45⁰ spre sensul său de circulaţie a fost colizionat violent la stâlpul lateral stânga de un alt autoturism Dacia 1310 cu nr. , condus de numitul P.T., care circula pe sensul Baia Mare spre Satu Mare.

Impactul celor două autoturisme a determinat răsucirea autovehiculului VW-Passat de două ori, precum şi ieşirea din carosabil, spre dreapta lateral, oprindu-se într-un gard de beton aflat pe partea dreaptă a drumului public Satu-Mare - Baia Mare, iar autoturismul Dacia 1310 nr. a rămas pe asfaltul şoselei, într-un unghi de 120^o stânga, faţă de deplasarea sa în sensul Baia Mare spre Satu Mare.

Poziţiile finale ale celor trei autovehicule implicate în accidentul rutier, precum şi dispunerea tuturor mijloacelor de probă identificate la faţa locului au fost consemnate în procesul verbal de cercetare, schiţa locului faptei şi fotografiile judiciar operative.

Ca efect al accidentului rutier a survenit decesul numitei P.C. (pasageră pe locul din dreapta faţă a autoturismului Dacia 1310, de culoare albă cu număr de înmatriculare , vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto P.T. şi respectiv, vătămarea corporală gravă a numitului C.M.V.

Actul de trimitere în judecată a concluzionat că probele administrate au demonstrat contribuţia decisivă în producerea ambelor coliziuni a inculpatului C.M.V., dar şi contribuţia mai redusă a conduitei inculpatului R.E.

În acest sens, actul de trimitere în judecată a reţinut că inculpatul C.M.V. a încălcat următoarele reguli de circulaţie:

- art. 150 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG (redactarea din 2004) prin aceea că nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire, pe care a iniţiat-o punând în pericol participanţii la traficul rutier;

- art. 150 lit. c) din acelaşi Regulament, constând în aceea că la încercarea de a reintra pe banda iniţială de circulaţie nu s-a asigurat în prealabil că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehicolul depăşit şi pentru ceilalţi participanţi la trafic;

- art. 152 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (redactarea din 2004) constând în aceea că, a efectuat depăşirea vehiculelor, în intersecţie cu circulaţie nedirijată.

Actul de trimitere în judecată a concluzionat că, la rândul său, inculpatul R.E. a încălcat următoarele reguli de circulaţie:

- art. 52 şi art. 53 din OUG nr. 195/2002 în redactarea existentă în 2004, constând în aceea că nu s-a asigurat în prealabil iniţierii virajului la stânga în apropierea intersecţiei nedirijate;

- art. 135 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (redactarea din 2004) prin aceea că a trecut peste linie continuă ce separă sensurile de mers, prin executarea virajului la stânga.

Din examinarea probelor administrate în faza urmăririi penale, cât şi a judecăţii, respectiv, procesul verbal de cercetare la faţa locului (f.8 d.u.p.), fotografiile operativ judiciare (f.22 –59 d.u.p.) schiţa privind configuraţia şi urmele materiale de la locul faptei (f.264 d.u.p.), schiţa privind grafica dinamicii accidentului, precum şi schiţele vizând detalii ale primului şi celui de al doilea impact (f.265-271 d.u.p.), declaraţiile părţii vătămate P.T. (f.133 şi 135 d.u.p.), declaraţiile inculpaţilor C.M.V. (f.98, 100, 104, 109 d.u.p., f.177 instanţă fond) şi R.E. (f.118, 120, 121, 124, 131 d.u.p. şi f.179 dosar primă instanţă), declaraţiile martorilor M.I. (f.140, 141 d.u.p., f.256 instanţă fond), R.D. (f.217 dos.instanţă fond şi f.165, 166 d.u.p.), M.T.V. (f.144 d.u.p.), P.R.K. (f.149 d.u.p.), Pop Adrian Dumitru (f.153 d.u.p.şi f.203 dos.instanţă fond), B.M.G. (f.201 dos.instanţă fond şi f.172 d.u.p.) şi N.Z. (f.157, 163 d.u.p. şi f.219 dosar instanţă fond), cele 3 rapoarte de expertiză tehnică cu nr. 2851 din 22 aprilie 2005, cu nr. 169 din 18 noiembrie 2005 şi respectiv nr. 248 din 16 noiembrie 2007, a rezultat următoarea stare de fapt:

În ziua de 11 aprilie 2004, în jurul orelor 16.00 , inculpatul C.M.V. a ieşit din unitate la volanul autoturismului de serviciu VW Passat cu nr. , de culoare albastră, cu intenţia de a efectua un control la subunităţile din subordine din oraşul Halmeu.

Controlul era efectuat în calitatea sa de director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, cât şi în baza unei obligaţii de serviciu ce-i revenea dintr-o programare anterioară.

Fiind duminică, precum şi sărbătoarea Paştelui, soseaua era circulată şi umedă din cauza ploii şi se mergea în coloană.

După parcurgerea unei distanţe de 350-400 metri de la o trecere la nivel cu calea ferată, inculpatul C.M.V. s-a desprins din coloană şi s-a angajat în depăşirea coloanei formate din trei autoturisme. Iniţial, manevra de depăşire a fost începută de inculpat atunci când linia mediană a fost marcată discontinuu dar, în timpul executării ei, apropriindu-se o intersecţie nesemnalizată rutier, linia mediană era marcată cu linie continuă şi în aceste împrejurări, inculpatul a reuşit să depăşească ultimele două maşini din coloană; dar ajungând în dreptul autoturismului Dacia de culoare verde cu nr.de înmatriculare, condus de inculpatul R.E. şi care circula în faţa coloanei şi semnaliza intenţia de virare spre stânga pentru a pătrunde prin intersecţie în str. S., l-a acroşat lateral stânga cu partea frontală dreapta a autoturismului VWPassat.

Primul impact, aşa cum s-a arătat, s-a produs în apropiere de o intersecţie nesemnalizată (aprox.15 m) şi de trecerea pietonală, într-o zonă în care linia mediană era continuă şi a avut drept consecinţe uşoare deformări aduse ambelor autovehicule şi datorită acroşării trecerea peste linia mediană a autoturismului condus de inculpatul R.E. şi intrarea în derapaj a autoturismului condus de inculpatul C.M.V., care a rulat cu roţile stânga pe acostament pe o distanţă de 15 m, timp în care, inculpatul încerca să redreseze autoturismul pe sensul său de circulaţie.

În momentul în care autoturismul VW Passat se deplasa în unghi de 45⁰ spre sensul său de circulaţie a fost colizionat violent la stâlpul lateral stânga de un alt autoturism de culoare albă, Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare condus de P.T., care circula pe sensul Baia Mare –Satu Mare. Impactul celor două autoturisme a determinat răsucirea autoturismului VW Passat de două ori, precum şi ieşirea acestuia din carosabil, spre dreapta lateral, oprindu-se într-un gard de beton aflat pe partea stângă a drumului public Satu Mare –Baia Mare, iar autoturismul Dacia 1310 nr. a rămas pe asfaltul şoselei într-un unghi de 120⁰ stânga faţă de direcţia de deplasare Baia Mare spre Satu Mare.

Poziţiile finale ale celor trei autovehicule implicate în accidentul rutier din 11 aprilie 2004 au fost consemnate în procesul verbal de cercetare a locului faptei, schiţele şi fotografiile operativ judiciare, la locul faptei nefiind identificate urme de frânare.

Ca efect al acestui eveniment rutier a survenit decesul victimei P.C. (pasageră pe locul din dreapta faţă a autoturismului Dacia de culoare albă cu nr.de înmatriculare ), vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto P.T. şi respectiv, vătămarea corporală gravă a inculpatului C.M.V.

Cel de-al doilea impact, respectiv, coliziunea dintre autoturismele conduse de inculpatul C.M.V. şi P.T., a produs pe lângă consecinţele arătate şi grava avariere a autoturismelor care au devenit inutilizabile.

Rezultatul probelor biologice prelevate de la conducătorii auto C.M.V., P.T. şi R.E., în vederea stabilirii alcoolemiei, a fost negativ (f.64-72 d.u.p.).

Inculpaţii C.M.V. şi R.E. nu au recunoscut încălcarea unor norme privind circulaţia pe drumurile publice, susţinând, fiecare pentru considerentele expuse, că nu au culpă în producerea coliziunilor în lanţ din ziua de 11 aprilie 2004, pe DN 19, în localitatea Botiz.

În acest sens, inculpatul C. a susţinut că după ce efectuase depăşirea a două din autoturismele ce circulau în coloană, în momentul în care se afla la o distanţă mai mică de 10 m de autoturismul de culoare verde care mergea în faţă, acesta a semnalizat stânga şi deşi trecuse cu partea din faţă, a fost tamponat în partea dreaptă spate, efectul loviturii fiind un derapaj spre stânga ajungând perpendicular pe axul median al şoselei; în încercarea de redresare a maşinii pentru a ajunge pe partea dreaptă a simţit o izbitură puternică în partea stângă ca urmare a tamponării de către un autoturism Dacia 1310, de culoare albă, ce circula din sens opus, aproape de axul drumului.

Pe de altă parte, inculpatul R.E. a negat săvârşirea faptelor deduse judecăţii, arătând că circula pe banda sensului său de mers, fiind în capul coloanei de maşini şi în apropierea intersecţiei DN 19 cu străzile S. şi O., se apropiase cu roţile stânga la circa 30 cm de linia continuă care separa cele două sensuri pentru că intenţiona să vireze stânga; în acest sens semnalizând şi reducând viteza, a simţit că este acroşat cu partea dreaptă a autoturismului Passat, de la uşa din spate sub prag, fiind târât spre lateral stânga, scos din banda de circulaţie cu roţile din stânga, care astfel au depăşit linia continuă ce delimita cele două sensuri. Inculpatul a mai susţinut că acelaşi acroşaj a determinat ca autoturismul său să fie propulsat spre direcţia Baia Mare, pe o distanţă de 3-4 m, fără a ajunge, în centrul intersecţiei, având în faţa autoturismului său circa 1 metru de linie continuă.

Referitor la normele de circulaţie rutieră încălcate şi persoanele care se fac vinovate de aceste încălcări în producerea primului impact dintre autoturismele conduse de inculpaţi se impun consideraţii şi precizări, după cum urmează:

Mai întâi, expertizele tehnice efectuate şi chiar actul de trimitere în judecată, concluzionând asupra chestiunilor de mai sus, pornesc de la premisele unei stări de fapt neconforme realităţii astfel încât, şi concluziile sunt greşite pentru că au în vedere numai o parte din probatoriul administrat în cauză, respectiv, declaraţiile inculpatului C.M.V., precum şi procesul verbal de cercetare, schiţa şi planşele fotografice ale locului faptei care cuprind detalii după producerea celor două coliziuni şi aspecte privind locul şi avariile produse autoturismelor implicate în accident.

O mai mică atenţie se acordă declaraţiilor celor care la momentul evenimentului rutier erau implicaţi în trafic şi au putut să observe conduita rutieră a celor doi inculpaţi.

Astfel, referindu-se la primul impact, partea vătămată P.T. (decl.f.135-139 d.u.p.) a arătat că de la 50 m a observat cum autoturismul Passat a intrat într-o depăşire nepermisă deoarece era linie continuă, marcaj pietonal şi se apropia intersecţia; partea vătămată a mai precizat că anterior acroşajului, autoturismul de culoare verde se afla pe banda sa de circulaţie, nedepăşind axul median al şoselei.

Prin aceeaşi declaraţie, se explică –în continuare- modul de realizare a acroşajului care s-a datorat unei manevre de virare spre dreapta efectuată de persoana care conducea Passatul ca urmare a observării autoturismului ce circula din sens invers (condus de P.T.) împrejurare în care s-a realizat acroşarea autoturismului de culoare verde, în depăşirea căruia se implicase pe partea laterală dreapta a acestuia.

Şi în fine, referindu-se la efectele manevrei de acroşare şi la încercarea de redresare a autoturismului Passat, P.T. a susţinut că autoturismul Passat a derapat spre stânga direcţiei sale, trăgând practic spre stânga lateral autoturismul de culoare verde de pe partea stângă peste linia continuă care separa cele două sensuri de circulaţie, exact cum se observă în fotografiile judiciare.

Oricum, P.T. infirmă categoric susţinerea inculpatului C.M.V., potrivit căreia, autoturismul de culoare verde ar fi executat un viraj brusc spre stânga lovind autoturismul Passat aflat în depăşire şi, în acelaşi timp, confirmă, în totalitate, susţinerile inculpatului R.E. în diferite faze ale procesului penal.

Între persoanele care au perceput nemijlocit evenimentul rutier din 11 aprilie 2004 şi care au fost audiate în calitate de martori, se pot distinge, pe de o parte, acelea care au călătorit într-una din maşinile implicate în coliziune respectiv condusă de inculpatul R.E., şi care pot fi suspectate de subiectivitate datorită calităţii şi relaţiilor de rudenie cu inculpatul R., dar şi altele, complet necunoscute şi care conduceau autoturismele aflate în trafic, în coloana care urma autoturismului condus de inculpatul R.E.

Dar şi unele şi altele, prin declaraţiile date, au infirmat la rândul lor executarea unui viraj brusc spre stânga a autoturismului condus de inculpatul R., martorii precizând că la momentul impactului acesta era oprit.

Astfel, martorul N.Z. (f.219 dos.instanţă) a arătat că circula în coloană, imediat în spatele autoturismului de culoare verde (condus de inculpatul R.E.) a observat când acesta a semnalizat o virare la stânga, dar imediat s-a oprit pentru a acorda prioritate unei maşini ce circula din sens invers; martorul a mai susţinut că la momentul acroşării maşina de culoare verde se oprise şi nu depăşise linia mediană a drumului.

Referindu-se la acroşare, acelaşi martor ocular a precizat că în momentul acroşării, Passatul a tras maşina verde cu partea stângă, atât roata din spate cât şi din faţa puţin peste axul şoselei, în jur de 20-30 cm.

Şi în fine, în acelaşi sens, martorii P.A. (f.203 dos.inst.) şi P.R.K. (f.149 d.u.p.), pasageri în maşina condusă de inculpatul R.E., ocupanţi ai locurilor din spate, au precizat că la momentul acroşării, autoturismul în care se aflau staţiona, aşteptând să facă virajul spre stânga care fusese semnalizat din vreme; s-a mai precizat că din izbitura produsă în momentul acroşării, maşina a fost trasă spre stânga, fiind puţin proiectată peste axul şoselei.

De subliniat că, declaraţiile analizate nu se află în contradicţie decât cu declaraţiile inculpatului C.M.V. şi concluziile expertizelor tehnice care au la baza constatărilor lor declaraţiile acestui inculpat sau probe care se referă la situaţia autoturismelor sau locul faptei după producerea accidentului de circulaţie.

În rest, declaraţiile martorilor M.I., M.T., B.M. şi R.D., descriu poziţiile autoturismelor după cele două coliziuni şi avariile maşinilor implicate în accident, aspecte sub care se coroborează cu procesul verbal de cercetare a locului faptei, schiţele şi fotografiile judiciar operative.

Şi în fine, nu pot fi ignorate nici detaliile constatate de actele de cercetare a locului faptei şi de schiţa anexă 2 (f.266 d.u.p.) care redă grafica dinamicii accidentului în care au fost implicaţi cei doi inculpaţi, probe potrivit cărora, autoturismul condus de inculpatul C.M.V. circula şi se afla la momentul impactului la numai 0,6 m de linia mediană a şoselei, deşi banda pe care efectua depăşirea avea o lăţime de 4,40 m, împrejurare care, odată în plus, a contribuit la producerea acroşării, datorită apropierii nepermise de autovehicolul depăşit şi care staţiona pe banda alăturată, în aşteptarea executării virajului spre stânga în intersecţie.

Concluzionând asupra stării de fapt desprinsă din probele amintite, asupra regulilor de circulaţie încălcate şi a persoanei vinovate, primul impact al accidentului rutier din 11 aprilie 2004, produs între autoturismele conduse de inculpaţi, poate fi caracterizat ca fiind un efect direct şi imediat al intrării într-o depăşire nepermisă de existenţa unui marcaj continuu, al neasigurării la efectuarea acestei manevre şi al nepăstrării unei distanţe laterale suficiente faţă de autovehiculul depăşit, acţiunile respective, constituind încălcarea a tot atâtea reguli de circulaţie de către inculpatul C.M.V., în calitatea sa de participant la traficul rutier.

Raportându-se la aceeaşi stare de fapt şi probe, actul de sesizare al instanţei, a reţinut alături de vinovăţia inculpatului C.M. şi pe cea a inculpatul R.E. imputându-i că nu s-a asigurat, în prealabil, iniţierii virajului la stânga în apropierea unei intersecţii nedirijate, după cum şi că a trecut peste linia continuă ce separă sensurile de mers, prin executarea virajului spre stânga.

Dar, nici una din aceste încălcări ce i se impută nu rezultă în mod indubitabil din probele administrate.

Este evident că, inculpatul R.E. se pregătea să execute virajul spre stânga, dar aceasta nu a însemnat că el a şi fost executat. Inculpatul Rist a semnalizat intenţia de virare spre stânga, dar aşa cum spun martorii audiaţi şi partea vătămată P.T., în calitatea lor de participanţi la trafic şi de observatorii nemijlociţi ai faptelor, s-a oprit şi nu a continuat depăşirea liniei continue pentru a acorda prioritate autovehicului alb ce venea din sens invers, condus de P.T.

Versiunea prezentată de actul de trimitere în judecată nu este susţinută de participanţii la trafic, martorii oculari ai accidentului, ci doar de inculpatul C., de expertizele care au preluat aceste susţineri şi şi-au justificat concluziile pe această probă neconfirmată şi nesusţinută de restul probatoriului.

Desigur, în acest context, nici actele de cercetare a locului faptei, nici schiţele şi planşele fotografice nu pot justifica acuzarea, atâta timp cât ele deşi sunt corecte, redau totuşi o situaţie ulterioară producerii celor două coliziuni şi fixează poziţiile în care s-au găsit amplasate autoturismele implicate în accident, după producerea acestuia.

Mai mult, nu pot fi ignorate şi nici lipsite de semnificaţie declaraţiile inculpatului R.E., ale martorilor P.A.D., P.R.K., persoane ce călătoreau în autoturism împreună cu inculpatul R.E. şi care au explicat că în momentul acroşării, autoturismul lor a fost supus unor acţiuni ce nu au putut fi controlate de tragere şi împingere în faţă, aceasta fiind cauza trecerii peste linia mediană şi a deplasării câţiva metri, în faţă spre intersecţia nedirijată. Aceste aspecte sunt confirmate, în totul, de martorul N.Z., de partea vătămată P.T. şi, în mod indirect, de martorul R.D., care, deşi nu observase nemijlocit coliziunile, auzise de la persoanele aflate la locul faptei că, autoturismul condus de inculpatul C. acroşase autoturismul verde oprit în partea stângă, în momentul în care, aflându-se în depăşire pe contrasens, virase dreapta pentru a evita impactul cu maşina albă ce circula din sens invers.

Şi contrar afirmaţiilor din actul de acuzare, conduita culpabilă şi imprudentă a inculpatului C.M. - de a executa o depăşire neregulamentară, de a circula la o distanţă minimă de linia mediană şi de a executa vitraj dreapta, în aceste condiţii - a fost cauza acroşării autoturismului condus de inculpatul R. şi al producerii primului impact la consumarea căruia inculpatului R.E. nu i se poate reproşa încălcarea vreunei reguli de circulaţie prin manevrele pe care le-a efectuat.

În fine, în concret, inculpatul R. a respectat în totul obligaţiile ce-i reveneau într-o intersecţie nedirijată;

- urmând să efectueze un viraj la stânga, a ocupat rândul de lângă axul drumului cu 50 m înainte de intersecţie;

- a semnalizat luminos intenţia de a schimba direcţia de mers, de la aceeaşi distanţă [în acest sens art. 137 alin. (1) şi (2) din Regulament].

Pe de altă parte, art. 167 lit. b) şi h) din acelaşi Regulament obligă pe conducătorul vehiculului care intră într-o intersecţie nedirijată să acorde prioritate celor care circulă dinspre dreapta, precum şi celor care vin din sens opus, atunci când intenţionează efectuarea unui viraj stânga.

Din coroborarea acestor texte, este evident că inculpatul R.E. era obligat să acorde prioritate de trecere doar participanţilor la trafic care aveau acest drept, respectiv, celor care veneau din dreapta şi celor care se apropiau din sens opus.

Contrar acestor dispoziţii legale şi probelor administrate, expertizele tehnice, încercând să înlăture sau să diminueze răspunderea penală a inculpatului C.M. , concluzionează împotriva evidenţei, fie că inculpatul R. ar fi iniţiat virajul la 12 m de intersecţie, fie că, starea de pericol ar fi fost generată de inculpatul R. prin manevra de intersectare a liniei continue şi de pătrundere pe contrasens , în condiţiile efectuării unei schimbări a direcţiei de deplasare, fără o prealabilă şi temeinică asigurare.

Dar ce omit, atât expertizele tehnice, cât şi actul de sesizare al instanţei, este nu numai conduita culpabilă şi imprudentă a inculpatului C.M. - care a iniţiat coliziuni în lanţ, prin angajarea în depăşirea unei coloane de maşini (ceea ce dispoziţiile legale interzic), apoi depăşirea efectuată şi continuată în zona unui marcaj continuu şi executarea unei virări spre dreapta în condiţiile în care circula la 0,6 m de linia mediană şi de autoturismul staţionat şi în depăşirea căruia se afla, dar şi posibilitatea de a prevede rezultatul acestei conduite rutiere şi al depăşirii imprudente realizate în condiţiile arătate, cu încălcarea legii.

Şi în contextul unor manevre neregulamentare, dar şi al unei aprecieri eronate asupra posibilităţii de revenire pe sensul dorit, inculpatul C.M., în încercarea de redresare, după primul impact, a derapat, după care, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula corect din sens invers, impact soldat cu moartea victimei P.C. şi vătămarea gravă a acestuia.

Dacă inculpatul C. putea şi trebuia să prevadă rezultatul conduitei sale rutiere imprudente, inculpatul R.E. nu era obligat de vreo normă legală, în contextul acţiunilor sale şi nici nu avea posibilitatea să prevadă că, în condiţiile în care marcajul longitudinal era continuu şi se aflau în apropierea intersecţiei nedirijate, va fi depăşit pe contrasens de vreun autovehicul.

Afirmaţia are în vedere dispoziţiile art. 56 din OUG nr. 195/2002, din interpretarea cărora rezultă că inculpatului R.E. nu-i revenea obligaţia legală de a se asigura şi de a acorda prioritate celor ce-l depăşeau pe contrasens.

Drept urmarea considerentelor de fapt şi de drept expuse, se poate afirma, fără a greşi, că între coliziunile succesive din 11 aprilie 2004 de pe DN 19 din localitatea Botiz, în care au fost implicate cele 3 autoturisme conduse de inculpaţi şi de P.T., există legătură de cauzalitate: în lanţul determinismului cauzal, cauza acestor coliziuni o constituie evident încălcarea unor norme de circulaţie rutieră, dar nu printr-o conduită culpabilă comună aşa cum a reţinut rechizitoriul, ci din culpa exclusivă a inculpatului C.M.V.

Desigur, în condiţiile trecerii peste linia continuă, prin manevra de depăşire a autovehiculelor care-l precedau, acest inculpat, în calitatea sa de participant la trafic, mai avea o posibilitate de evitare a coliziunii cu fiecare din cele două autoturisme „Dacia" dacă reducea viteza şi revenea în coloana de autoturisme, manevre, care din păcate, nu le-a efectuat sau nu i-au reuşit.

Pentru toate aceste considerente s-a apreciat că apărările inculpatului C.M. sunt în totală contradicţie cu probele administrate şi nu pot fi avute în vedere la stabilirea nevinovăţiei sale.

În concluzie, s-a reţinut în raport de starea de fapt rezultată din probe că, inculpatul C.M.V. a încălcat prin manevrele efectuate următoarele reguli de circulaţie rutieră:

- art. 150 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG ( în redactarea existentă în anul 2004), prin aceea că nu s-a asigurat la efectuarea depăşirii, ceea ce a condus la punerea în pericol a participanţilor la trafic;

- art. 150 lit. c) din acelaşi Regulament, constând în aceea că n-a păstrat în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit:

- art. 150 lit. d) din Regulament, prin aceea că, la încercarea de a reintra pe banda iniţială de circulaţie, nu s-a asigurat în prealabil că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit şi ceilalţi participanţi;

- art. 152 alin. (1) lit. a) din Regulament, ( în redactarea existentă în anul 2004) constând în aceea că, a efectuat depăşirea vehiculelor în intersecţie cu circulaţie nedirijată;

- în fine, art. 152 alin. (1) lit. i) din Regulament, prin aceea că la efectuarea depăşirii a încălcat marcajul continuu, ce desparte sensurile de mers, iar autovehiculul a circulat pe contrasens.

Încălcând, prin manevrele efectuate imprudent, o serie de norme imperative privind circulaţia rutieră, ceea ce a condus la punerea în pericol a participanţilor la trafic şi, în final, la accidentarea mortală a victimei P.C., inculpatul C.M.V. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care a fost condamnat.

În contextul condiţiilor concrete în care s-a circulat şi s-au efectuat manevrele de depăşire, inculpatul a avut posibilitatea să prevadă rezultatul acţiunilor sale imprudente şi nelegale şi, în acelaşi timp, avea posibilitatea evitării impactului care a avut drept consecinţă moartea victimei, dacă reducea viteza şi revenea în coloana în care a circulat iniţial.

Cât priveşte pe inculpatul R.E., acestuia nu i se poate reţine o culpă comună în producerea accidentului mortal şi nici o culpă exclusivă în producerea vătămărilor corporale grave inculpatului parte civilă C.M.V.

Afirmaţia are în vedere că acest inculpat, în calitatea de participant la traficul rutier, aşa cum s-a arătat, a respectat în totul obligaţiile ce-i reveneau în situaţia efectuării unui viraj la stânga, într-o intersecţie nedirijată.

De altfel, acestui inculpat nu i se poate imputa posibilitatea de prevedere a faptelor, atâta timp cât, aceasta se circumscrie condiţiilor concrete de acţiune, iar la momentul primului impact, marcajul longitudinal era continuu, se afla într-o intersecţie nedirijată, unde ştia că nu se poate efectua manevra de depăşire.

În acest context al împrejurărilor de fapt evidenţiate de probele administrate şi al normelor legale privind circulaţia rutieră la care ne-am referit în cuprinsul hotărârii, nu s-a constatat vreo culpă în producerea vătămărilor grave inculpatului C.M. sau în accidentarea mortală a victimei P.C., motiv, pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a procedat la achitarea inculpatului R.E. atât pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cât şi pentru cea prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepsei aplicată inculpatului C.M., au fost apreciate, în deopotrivă măsură, gravitatea faptei comisă redată, printre altele, de rezultatul iremediabil produs, dar şi datele personale ale acestuia. Chiar dacă inculpatul nu a avut o conduită procesuală sinceră, fapta dedusă judecăţii este săvârşită din culpă, în condiţiile în care a apreciat că manevrele sale imprudente nu vor produce consecinţe, deşi a avut posibilitatea să le prevadă, dar a socotit, fără temei, că nu se vor produce, deoarece va reuşi revenirea în coloană, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, inculpatul a avut o bună conduită anterioară, are o pregătire superioară care va contribui la înţelegerea pe deplin a consecinţelor faptei sale, asigurând în acelaşi timp, realizarea cerinţelor înscrise în art. 52 C. pen. şi fără o executare efectivă a pedepsei care va fi stabilită la limita minimă legală.

Prin prisma dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), individualizarea pedepsei este o operaţiune juridică complexă, care raportează împrejurările de fapt, date şi elemente de caracterizare şi identificare a unei fapte concrete şi a unui făptuitor, asemenea , la criteriile generale ale legii, pentru ca astfel, pedeapsa aplicată să exprime cât mai exact şi corect pericolul social al faptei comise şi al făptuitorului.

Pornind de la aceste dispoziţii legale şi consideraţiuni privind individualizarea s-a apreciat că, prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă legală, cu executare în condiţiile art. 81 C. pen., se realizează proporţia cuvenită între faptă şi făptuitor, pe de o parte şi pedeapsa aplicată, pe de altă parte şi se va asigura respectarea dispoziţiilor art. 52 C. pen.

În privinţa soluţionării laturii civile a cauzei se impun următoarele consideraţiuni:

În cauză s-au solicitat despăgubiri de către inculpat parte civilă C.M.V. şi de părţile civile Spitalul judeţean Satu Mare şi Spitalul judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş - Baia Mare.

Iniţial, Inspectoratul judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 7.209,29 lei pentru autoturismul VW Passat, condus de inculpatul C.M. şi avariat în accidentul din 11 aprilie 2004 (fil.173 dos.urm.pen.).

Ulterior, prin adresa nr. 1628165 din 11 aprilie 2008, Inspectoratul judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a comunicat că înţelege să renunţe la constituirea de parte civilă, deoarece nu există pagubă, aceasta fiind recuperată prin încasarea contravalorii poliţei CASCO, urmare casării autospecialei şi revânzării sale ca deşeu fier ( fila 15 dos.instanţă fond).

Prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă (a se vedea filele 135 - 139 dos. urm. pen.). Nici în cursul judecăţii în primă instanţă, persoana vătămată P.T. nu a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi nu s-a constituit parte civilă.

Desigur, ca efect al soluţiei de achitare şi al temeiului de drept, în baza căruia a fost pronunţată, inculpatul R.E. a fost absolvit de orice responsabilitate civilă în cauza dedusă judecăţii.

Tot o consecinţă a soluţiei de achitare a inculpatului R.E. pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. se va proceda la respingerea despăgubirilor solicitate de inculpatul parte civilă C.M. în sumă de 25.000 ( fil.176 dos.primă instanţă).

Deşi, inculpatul parte civilă a precizat că înţelege să se constituie parte civilă în raport de asiguratorul de răspundere civilă SC A., s-a precizat că sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., în cauză nu se poate antrena răspunderea penală sau civilă delictuală a vreunei persoane fizice sau juridice.

Pe de altă parte, SC A. nu poate răspunde delictual, aşa încât, raporturile juridice dintre acesta şi persoana păgubită se vor rezolva conform clauzelor contractuale prestabilite.

Acesta este şi motivul pentru care, prin hotărârea ce s-a pronunţat, s-a constatat că SC A. are în cauză numai calitatea de asigurator de răspundere civilă.

În fine, partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare s-a constituit parte civilă cu suma de 266,16 lei ( fil.280 dos. instanţă fond), reprezentând cheltuielile ocazionate de tratarea şi îngrijirea victimei P.C., iar partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă C.Opriş – Baia Mare a solicitat, pentru aceleaşi considerente, despăgubiri în valoare de 1745,02 lei (fil.202 dos.instanţă de fond).

Ambele părţi civile au depus la dosar foile de observaţie clinică pentru victima P.C., precum şi un decont al cheltuielilor de spitalizare desfăşurate pentru medicamente, materiale sanitare şi zile de spitalizare.

Mai mult, părţile civile au arătat că aceste cheltuieli au fost efectuate cu ani în urmă, sumele fiind la acest moment devalorizate.

În acest context s-a apreciat a fi dovedite cheltuielile de spitalizare efectuate de aceste unităţi spitaliceşti, în perioada în care victima P.C. a fost spitalizată, motiv pentru care, au fost obligaţi, în solidar, inculpatul C.M.V. cu partea responsabilă civilmente – M.A.I. - la plata sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate victimei P.C., cu calcularea indicelui de inflaţie la data executării.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs inculpatul C.M.V. şi partea responsabilă civilmente, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Amplele concluzii ale apărătorilor recurentului inculpat C.M.V. şi intimatului inculpat R.E., concluziile procurorului precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate pe larg în partea introductivă a acestei decizii.

Recurentul inculpat C.M.V. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 47 – 50) admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, achitarea pentru infracţiunea de ucidere din culpă, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 18 – 20) admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor arătând că această instituţie nu are calitatea de comitent în cauză.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt fondate.

I. În ceea ce priveşte recusul declarat de inculpatul C.M.V.:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prima instanță a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.M.V. în săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Din examinarea probelor administrate în faza urmăririi penale, cât şi a judecăţii, respectiv, procesul verbal de cercetare la faţa locului (f.8 d.u.p.), fotografiile operativ judiciare (f.22 –59 d.u.p.) schiţa privind configuraţia şi urmele materiale de la locul faptei (f.264 d.u.p.), schiţa privind grafica dinamicii accidentului, precum şi schiţele vizând detalii ale primului şi celui de al doilea impact (f.265-271 d.u.p.), declaraţiile părţii vătămate P.T. (f.133 şi 135 d.u.p.), declaraţiile inculpaţilor C.M.V. (f.98, 100, 104, 109 d.u.p., f.177 instanţă fond) şi R.E. (f.118, 120, 121, 124, 131 d.u.p. şi f.179 dosar primă instanţă), declaraţiile martorilor M.I. (f.140, 141 d.u.p., f.256 instanţă fond), R.D. (f.217 dos.instanţă fond şi f.165, 166 d.u.p.), M.T.V. (f.144 d.u.p.), P.R.K. (f.149 d.u.p.), P.A.D. (f.153 d.u.p.şi f.203 dos.instanţă fond), B.M.G. (f.201 dos.instanţă fond şi f.172 d.u.p.) şi N.Z. (f.157, 163 d.u.p. şi f.219 dosar instanţă fond), cele 3 rapoarte de expertiză tehnică cu nr. 2851 din 22 aprilie 2005, cu nr. 169 din 18 noiembrie 2005 şi respectiv nr. 248 din 16 noiembrie 2007, a rezultat în mod indubitabil că recurentul inculpat C.M.V., prin manevre efectuate imprudent, a încălcat o serie de norme imperative privind circulația rutieră, punând în pericol a participanții la trafic și, în final, accidentând mortal victima P.C., astfel încât se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se săvârșește din culpă, fie sub forma culpei cu previziune (ușurință), fie sub forma culpei simple (neglijență).

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) C. pen., fapta este săvârșită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

Culpa simplă sau fără prevedere se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

În stabilirea culpei, sub această formă, este necesar a se avea în vedere atât criteriul obiectiv, cât și criteriul subiectiv. În prima situație, în stabilirea obligației de prevedere se au în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pentru a se observa dacă autorul, acţionând ca orice om atent şi diligent, avea, în momentul săvârşirii faptei, posibilitatea să prevadă rezultatul acesteia.

Dacă în raport de împrejurările cauzei se stabilește că rezultatul nu era posibil, deci că autorul nu trebuia să îl prevadă, fapta nu poate fi considerată ca fiind săvârșită cu vinovăție.

Mai mult, dacă se stabilește că rezultatul era previzibil este necesar și obligatoriu a se proba că făptuitorul putea să îl prevadă.

Cât privește criteriul subiectiv, posibilitatea concretă de prevedere este apreciată în raport cu însușirile proprii, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a făptuitorului în momentul săvârșirii infracțiunii. Dacă în raport de datele speței acesta nu a putut prevedea rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută datorită imposibilității subiective a acestuia de a-l prevede.

Potrivit dispozițiilor art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen., există culpă numai dacă infractorul trebuia și putea să prevadă rezultatul socialmente periculos.

Prin urmare, numai prin examinarea conduitei făptuitorului în lumina ambelor criterii putem decide dacă există culpă sub forma neglijenței.

Revenind la speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că în ziua de 11 aprilie 2004, chestorul C.M.V., în calitate de Director al Poliţiei de Frontieră Oradea, s-a deplasat în interes de serviciu cu autoturismul VW-Passat cu nr.de înmatriculare , proprietatea Inspectoratului Poliţiei judeţene de Frontieră, spre Hamleu, pe DN 19, respectiv, Satu-Mare spre Baia Mare.

După parcurgerea unei distanţe de 350-400 metri de la o trecere la nivel cu calea ferată, inculpatul C.M.V. s-a angajat în depăşirea unei coloane formate din trei autoturisme.

În timpul efectuării manevrei de depăşire, în zona intersecţiei cu din com. Botiz (intersecţie nesemnalizată rutier) a acroşat cu partea dreaptă faţă, partea faţă stângă a autoturismului Dacia 1300 nr. , condusă de inculpatul R.E., ce intenţiona să vireze spre stânga pentru a pătrunde pe str. S. În momentul în care autoturismul VW-Passat 4 Motion nr. a ieşit din coloană pe sensul opus de deplasare, şoseaua era marcată cu linie discontinuă, însă în momentul impactului cu autoturismul Dacia 1300 nr. , marcajul existent era linie continuă, (fiind în apropierea unei intersecţii).

Impactul celor două autoturisme a determinat răsucirea autovehiculului VW-Passat de două ori, precum şi ieşirea din carosabil, spre dreapta lateral, oprindu-se într-un gard de beton aflat pe partea dreaptă a drumului public Satu-Mare - Baia Mare, iar autoturismul Dacia 1310 nr. a rămas pe asfaltul şoselei într-un unghi de 120^o stânga, faţă de deplasarea sa în sensul Baia Mare spre Satu Mare.

Ca efect al accidentului rutier a survenit decesul numitei P.C. (pasageră pe locul din dreapta faţă a autoturismului Dacia 1310, de culoare albă cu număr de înmatriculare, vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto P.T. şi respectiv, vătămarea corporală gravă a numitului C.M.V.

În declarațiile date, atât în faza de urmărire penală, la prima instanță (filele 177-178 dosar fond ), cât și la instanța de recurs ( filele 68 – 69 ), inculpatul C.M.V. nu a recunoscut încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, susținând că nu are culpă în producerea coliziunilor în lanț.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că expertizele tehnice efectuate în cauză au pornit de la premisele unei stări de fapt neconforme realității, astfel încât, și concluziile sunt greșite, întrucât au avut în vedere numai o parte din probatoriul administrat în cauză, respectiv, declarațiile inculpatului C.M.V., precum și procesul verbal de cercetare la fața locului, schița și planșele fotografice ale locului faptei care cuprind detalii după producerea celor două coliziuni și aspecte privind locul și avariile produse autoturismelor implicate în accident.

Înalta Curte apreciază, însă, ca relevante, declarațiile celor care la momentul evenimentului rutier erau implicați în trafic și au putut să observe conduita inculpaților.

Astfel, din declarația părții vătămate P.T. ( filele 135 – 149 dosar urmărire penală ) rezultă că de la 50 m a observat cum autoturismul Passat a intrat într-o depăşire nepermisă, deoarece era linie continuă, marcaj pietonal şi se apropia intersecţia, că anterior acroşajului, autoturismul de culoare verde se afla pe banda sa de circulaţie, nedepăşind axul median al şoselei, că acroșajul s-a datorat unei manevre de virare spre dreapta efectuată de persoana care conducea Passatul ca urmare a observării autoturismului ce circula din sens invers (condus de P.T.) împrejurare în care s-a realizat acroşarea autoturismului de culoare verde, în depăşirea căruia se implicase pe partea laterală dreapta a acestuia și că autoturismul Passat a derapat spre stânga direcţiei sale, trăgând practic spre stânga lateral autoturismul de culoare verde de pe partea stângă peste linia continuă care separa cele două sensuri de circulaţie, exact cum se observă în fotografiile judiciare.

Martorul N.Z. (f.219 dos.instanţă) a arătat că circula în coloană, imediat în spatele autoturismului de culoare verde (condus de inculpatul R.E.), că a observat când acesta a semnalizat o virare la stânga, dar imediat s-a oprit pentru a acorda prioritate unei maşini ce circula din sens invers, că la momentul acroşării maşina de culoare verde se oprise şi nu depăşise linia mediană a drumului și că în momentul acroşării, Passatul a tras maşina verde cu partea stângă, atât roata din spate cât şi din faţa puţin peste axul şoselei, în jur de 20-30 cm.

Martorii P.A. (f.203 dos.inst.) şi P.R.K. (f.149 d.u.p.), pasageri în maşina condusă de inculpatul R.E., ocupanţi ai locurilor din spate, au precizat că la momentul acroşării, autoturismul în care se aflau staţiona, aşteptând să facă virajul spre stânga care fusese semnalizat din vreme; s-a mai precizat că din izbitura produsă în momentul acroşării, maşina a fost trasă spre stânga, fiind puţin proiectată peste axul şoselei.

Aceste declarații se află în contradicţie cu declaraţiile inculpatului C.M.V. şi concluziile expertizelor tehnice care au la baza constatărilor lor declaraţiile acestui inculpat sau probe care se referă la situaţia autoturismelor sau locul faptei după producerea accidentului de circulaţie.

Declaraţiile martorilor M.I., M.T., B.M. şi R.D. descriu poziţiile autoturismelor după cele două coliziuni şi avariile maşinilor implicate în accident, aspecte sub care se coroborează cu procesul verbal de cercetare a locului faptei, schiţele şi fotografiile judiciar operative.

Din actele de cercetare a locului faptei şi din schiţa anexă 2 (f.266 d.u.p.) care redau grafica dinamicii accidentului în care au fost implicaţi cei doi inculpaţi, rezultă că autoturismul condus de inculpatul C.M.V. circula şi se afla la momentul impactului la numai 0,6 m de linia mediană a şoselei, deşi banda pe care efectua depăşirea avea o lăţime de 4,40 m, împrejurare care, odată în plus, a contribuit la producerea acroşării, datorită apropierii nepermise de autovehiculul depăşit şi care staţiona pe banda alăturată, în aşteptarea executării virajului spre stânga în intersecţie.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, primul impact al accidentului rutier din 11 aprilie 2004, produs între autoturismele conduse de inculpaţi, poate fi caracterizat ca fiind un efect direct şi imediat al intrării într-o depăşire nepermisă de existenţa unui marcaj continuu, al neasigurării la efectuarea acestei manevre şi al nepăstrării unei distanţe laterale suficiente faţă de autovehiculul depăşit, acţiunile respective constituind încălcarea a tot atâtea reguli de circulaţie de către inculpatul C.M.V., în calitatea sa de participant la traficul rutier.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu se poate reține vinovăția inculpatului R.E. în producerea coliziunii, prin aceea că nu s-a asigurat, în prealabil, iniţierii virajului la stânga în apropierea unei intersecţii nedirijate, după cum şi că a trecut peste linia continuă ce separă sensurile de mers, prin executarea virajului spre stânga, întrucât din probele administrate nu a rezultat acest aspect ; inculpatul R.E. se pregătea să execute virajul spre stânga, dar aceasta nu a însemnat că el a şi fost executat. Inculpatul R. a semnalizat intenţia de virare spre stânga, dar aşa cum spun martorii audiaţi şi partea vătămată P.T., în calitatea lor de participanţi la trafic şi de observatorii nemijlociţi ai faptelor, s-a oprit şi nu a continuat depăşirea liniei continue, pentru a acorda prioritate autovehicului alb ce venea din sens invers, condus de P.T.

Actele de cercetare a locului faptei, schiţele şi planşele fotografice redau o situaţie ulterioară producerii celor două coliziuni şi fixează poziţiile în care s-au găsit amplasate autoturismele implicate în accident, după producerea acestuia.

Expertizele tehnice au omis însă conduita culpabilă şi imprudentă a inculpatului C.M. - care a iniţiat coliziuni în lanţ prin angajarea în depăşirea unei coloane de maşini ( ceea ce dispoziţiile legale interzic, apoi depăşirea efectuată şi continuată în zona unui marcaj continuu şi executarea unei virări spre dreapta în condiţiile în care circula la 0,6 m de linia mediană şi de autoturismul staţionat şi în depăşirea căruia se afla ), dar şi posibilitatea de a prevede rezultatul acestei conduite rutiere şi al depăşirii imprudente realizate în condiţiile arătate, cu încălcarea legii.

În contextul unor manevre neregulamentare dar şi al unei aprecieri eronate asupra posibilităţii de revenire pe sensul dorit, inculpatul C.M. în încercarea de redresare, după primul impact, a intrat în derapare, după care, în coliziune cu autoturismul care circula corect din sens invers, impact soldat cu moartea victimei P.C. şi vătămarea gravă a acestuia.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a constatat că între coliziunile succesive din 11 aprilie 2004 de pe DN 19 din localitatea Botiz, în care au fost implicate cele 3 autoturisme conduse de inculpaţi şi de P.T., există legătură de cauzalitate: în lanţul determinismului cauzal, cauza acestor coliziuni o constituie evident încălcarea unor norme de circulaţie rutieră din culpa exclusivă a inculpatului C.M.V.

Astfel, din împrejurările concrete în care s-a comis fapta, analizate prin prisma aspectelor dezvoltate anterior, Înalta Curte constată vinovăția inculpatului C.M.V. sub forma culpei prevăzută de art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen., întrucât acesta putea și trebuia să prevadă rezultatul conduitei sale rutiere imprudente.

Astfel, raportat la starea de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, în mod corect s-a reținut că inculpatul C.M.V. a încălcat, prin maneverele efectuate următoarele reguli de circulație rutieră:

- art. 150 lit. c) din acelaşi Regulament, constând în aceea că n-a păstrat în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit:

- art. 152 alin. (1) lit. a) din Regulament, ( în redactarea existentă în anul 2004) constând în aceea că, a efectuat depăşirea vehiculelor în intersecţie cu circulaţie nedirijată;

În consecință, situaţia de fapt este corect stabilită, corespunzător probatoriului administrat în cauză, astfel încât sentința pronunţată în cauză nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a apreciat că prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă legală, cu executarea în condițiile art. 81 C. pen., realizează proporția cuvenită între faptă și făptuitor, pe de o parte și pedeapsa aplicată, pe de altă parte și se va asigura respectarea dispozițiilor art. 52 C. pen.

II. În ceea ce priveşte recursul declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor :

Potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Raportul de prepușenie se poate naște dintr-un contract de muncă, din natura specifică a exercitării unei profesii, din calitatea de membru al unei organizații cooperatiste, în mod excepțional, din contractul de mandat, din contractul de antrepriză, situația militarilor în termen și situația prepuşilor ocazionali.

Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este bazată pe ideea de garanție.

Pentru existența răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuie îndeplinite condițiile generale : existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, existența raportului de cauzalitate, existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite și condițiile speciale : existența raportului de prepușenie, iar prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile ce li s-au încredințat.

Raportând considerațiile teoretice expuse anterior la speța în cauză, Înalta Curte constată că numirea în funcția de director al Direcției Poliției de Frontieră Oradea a inculpatului C.M.V. a fost făcută prin ordin al ministrului administrației și internelor, potrivit dispozițiilor art. 1 pct IV lit. c) din O.M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților M.A.I., conform cărora, ministrul administrației și internelor avea competența de a numi în funcție directorii direcțiilor teritoriale ale Poliției de Frontieră Române, la propunerea inspectorului general.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată îndeplinirea condițiilor generale mai sus enunțate : în cauză s-a constatat existența prejudiciului în suma de 266,16 lei ( fila 280 dos. instanţă fond), reprezentând cheltuielile ocazionate de tratarea şi îngrijirea victimei P.C., iar partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă C.Opriş – Baia Mare a solicitat, pentru aceleaşi considerente, despăgubiri în valoare de 1745,02 lei (fila 202 dosar instanţă de fond); ambele părţi civile au depus la dosar foile de observaţie clinică pentru victima P.C., precum şi un decont al cheltuielilor de spitalizare desfăşurate pentru medicamente, materiale sanitare şi zile de spitalizare.

De asemenea, s-a constatat existența faptei ilicite a prepusului C.M.V. [săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.], existența raportului de cauzalitate și a vinei prepusului ( s-a dovedit că între coliziunile succesive din 11 aprilie 2004 de pe DN 19 din localitatea Botiz în care au fost implicate cele trei autoturisme conduse de inculpații C.M.V., R.E. și partea vătămată P.T., există legătură de cauzalitate : în lanțul determinismului cauzal, cauza acestor coliziuni constituind-o încălcarea unor norme de circulație rutieră din culpa exclusivă a inculpatului C.M.V.).

Pe de altă parte, s-a constatat îndeplinirea condițiilor speciale pentru răspunderea comitentului pentru fapta prepusului: existența raportului de prepușenie ( așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul C.M.V. a fost numit în funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor ) și prepusul să fi săvârșit fapta în funcțiile ce i s-au încredințat : în ziua de 11 aprilie 2004, chestorul de poliție C.M.V. s-a deplasat de la Satu Mare spre Baia Mare, cu autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare, proprietatea Inspectoratului Poliției Județene de Frontieră Bihor, pentru exercutarea atribuțiilor de serviciu, aspect stabilit în cursul cercetării efectuate de organele de protecția muncii din poliția de frontieră – chestorul C.M.V. a ieșit din sediul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare, la ora 16.17 ( conform registrului de ieșire – fila 122 ), conducând autoturismul VW Passat pe DN 19 Satu Mare – Baia Mare, având ca punct de destinație localitatea Halmeu, unde trebuia să execute controale inopinate și acțiuni în conformitate cu dispoziția nr. 68 din 8 aprilie 2004 emisă de conducerea unității în cadrul căreia lucra.

În consecință, critica formulată de partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor nu poate fi primită, astfel încât, în mod corect, prima instanță a obligat, în solidar, pe inculpatul C.M.V. cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor, la plata sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate victimei P.C., cu calcularea indicelui de inflație la data executării și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

III. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.M.V. şi de partea responsabilă civilmente MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR împotriva sentinţei nr. 203 din 11 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2257/1/2008.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurentul inculpat C.M.V. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat R.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.M.V. şi de partea responsabilă civilmente MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR împotriva sentinţei nr. 203 din 11 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2257/1/2008.

Obligă recurentul inculpat C.M.V. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat R.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 168/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 17/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 169/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 169/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI