ICCJ. Decizia nr. 168/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 168/2011
Dosar nr.983/1/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani, înregistrată sub nr. 75/40/E/2009, reclamanta SC „P." SRL Botoşani a chemat în judecată pe pârâţii C.I.G. şi Ş.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate desfiinţat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului Public „H.C." Botoşani, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Botoşani, str. Victoriei nr. 35 (fostă 13, fostă 7), judeţul Botoşani, format din corpul C I - grădiniţa, corpul C 2 - anexă şi suprafaţa construită la sol de 1.991 mp, teren aferent construcţiei cu nr. cadastral provizoriu 5691, înscris în Camera Funciară a municipiului Botoşani sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către pârâţi; obligarea pârâţilor la restituirea avansului achitat de 120.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, precum şi a despăgubirilor contractuale a 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii; instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 501/2009, prima instanţă a admis în parte acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului şi a obligat pârâţii să restituie suma de 120.000 euro şi să plătească daune de 50.000 euro.
Împotriva sentinţei, pârâţii au declarat apel.
Prin Decizia nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal, s-au respins apelurile declarate de pârâţii C.I.G. şi Ş.A., ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a fost competentă material să soluţioneze cauza, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., arătând că litigiul este evaluabil în bani aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, s-a reţinut caracterul comercial al prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 4 C. com., ce instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, precum şi la prevederile art. 56 C. com., în sensul că, actul comercial numai pentru una dintre părţi, este supus legii comerciale.
Totodată, instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiate susţinerile privind nelegala citare a pârâtei Ş.A., întrucât potrivit art. 153 C. proc. civ., partea prezentă prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării. Aşadar, pârâta Ş.A. a avut termen în cunoştinţă prin mandatar, în plus ea a fost şi citată la adresa menţionată, în cuprinsul cererii de apel.
Instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiate susţinerile privind neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., având în vedere că această apărare nu a fost invocată în faţa primei instanţe in limine litis, astfel încât, invocarea pentru prima oară în apel este tardivă.
De asemenea, instanţa de apel a arătat că obligaţiile asumate prin contract de către pârâţi, respectiv ridicarea afectaţiunii clădirii şi obţinerii autorizaţiei de demolare, nu au caracter imposibil, astfel cum au susţinut pârâţii.
Împotriva deciziei, în termen legal, atât pârâtul C.I.G.l, cât şi pârâta Ş.A. au declarat recurs.
Recurenta-pârâtă, prin reprezentant, a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din CEDO.
În motivarea cererii, pârâta Ş.A. a susţinut că este necesară evaluarea imobilului casă, întrucât acesta este monument istoric, iar prin expertiza întocmită de ing. HGD., casa a fost subevaluată. Cum, în recurs, procedura nu-i permite să administreze proba cu expertiză, acest aspect consideră că reprezintă o restrângere a accesului la justiţie şi la un proces echitabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3275 din 13 octombrie 2010, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta-pârâtă Ş.A. şi a respins recursurile, ca nefondate.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că soluţia se impune, nefiind îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a art. 305 C. proc. civ., care consacră regula inadmisibilităţii probelor noi în recurs, nu are legătură cu obiectul acţiunii, ce poartă asupra rezoluţiunii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
La data de 18 octombrie 2010, împotriva deciziei menţionate, respectiv a dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs petenta Ş.A., invocând prevederile art. 304 pct. 3, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ. şi dispoziţiile generale ale Legii nr. 47/1992 şi ale Constituţiei României.
Fără a indica, în mod concret, motive de nelegalitate a hotărârii atacate, recurenta a susţinut că, la termenul de judecată din 13 octombrie 2010, instanţa nu i-a permis, cu toate că dezbaterile nu fuseseră încheiate, să depună o serie de înscrisuri, pe care le considera necesare soluţionării cauzei, prin care arăta „legătura de cauzalitate contingentă cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale" şi care constituiau probe noi, ce nu fuseseră administrate nici la fond şi nici în apel.
Recurenta a relatat în scris modul în care pretinde că au decurs, în şedinţă, dezbaterile cu privire la cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, criticând faptul că s-au limitat concluziile formulate de avocatul mandatat să o reprezinte, ceea ce conferă, în opinia sa, un caracter inechitabil şi injust şedinţei de judecată.
De asemenea, s-a mai arătat că, în practica instanţelor, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale se dispun prin încheieri, pronunţarea deciziei făcând să nu mai existe un remediu procesual în cazul nerespectării prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile recurentei, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. şi ale Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - constituită în Secţii Unite, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1993 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată împotriva unor legi, ordonanţe sau dispoziţii ale acestora, în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În speţă, pe parcursul judecării recursurilor declarate de pârâţii C.I.G. şi Ş.A. împotriva Deciziei nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă Ş.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 305 C. proc. civ.
Se constată că, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., care consacră regula inadmisibilităţii probelor noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, nu are legătură cu soluţionarea recursurilor declarate în cauză.
Având în vedere că, obiectul acţiunii îl constituie, în speţă, rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, se apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 C. proc. civ. nu poate fi primită în acest cadrul legal, deoarece vizează dispoziţii legale ce nu au legătură cu soluţionarea acestui litigiu dintre părţi.
Cât priveşte criticile recurentei privind modalitatea în care s-au desfăşurat dezbaterile în cadrul şedinţei de judecată, acestea exced limitelor cenzurii exercitate pe calea controlului judecătoresc în această etapă procesuală.
În consecinţă, în raport cu cele expuse, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Ş.A. împotriva Deciziei nr. 3275 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 169/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
