ICCJ. Decizia nr. 167/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 167/2011
Dosar nr.9366/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Decizia nr. 1119 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins contestaţia în anulare formulată de I.C. împotriva Deciziei nr. 3952 din 16 mai 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Analizând cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare, din perspectiva dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., instanţa supremă a reţinut că motivele invocate de contestatoare nu se subscriu cazurilor de nulitate indicate, iar prin hotărârea a cărei retractare a fost solicitată, instanţa a constatat inadmisibil un recurs, declarat de către aceeaşi parte, împotriva unei hotărâri irevocabile.
Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea I.C. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 341 din 19 mai 2008, completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca inadmisibil.
S-a reţinut în considerentele deciziei astfel pronunţate, că hotărârea contestată a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea primului recurs declarat în cauză şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, la data de 26 mai 2008, I.C. a formulat o nouă contestaţie în anulare, invocând motivele de nulitate prevăzute de dispoziţiile art. 317 pct. 1 şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 411 din 23 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
S-a reţinut de către instanţa supremă că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează între cazurile de nulitate prevăzute de dispoziţiile art. 317 sau art. 318 C. proc. civ., aşa încât contestaţia nu poate fi primită.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatoarea I.C. a declarat un nou recurs.
Prin Decizia nr. 63 din 26 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa supremă, potrivit practicii şi soluţiilor constante pronunţate în prezenta cauză, a subliniat că hotărârea atacată este irevocabilă şi nu mai poate fi supusă unei noi căi de reformare, în conformitate cu principiul unicităţii căii de atac.
La data de 4 februarie 2009, recurenta I.C. a formulat o nouă contestaţie în anulare.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 24 aprilie 2009, contestatoarea a solicitat suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în Anexa c din Legea nr. 304/2004, ale art. 17 alin. (2), ale art. 22 şi ale art. 23 din acelaşi act normativ, precum şi ale art. I pct. 9 din Legea nr. 138/1997.
Prin Decizia nr. 424 din 18 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
Instanţa supremă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
S-a reţinut, totodată, că noţiunea de hotărâre irevocabilă, în sensul prevăzut de dispoziţia evocată, vizează o hotărâre pronunţată de o instanţă de control judiciar legal învestită cu soluţionarea unei căi de reformare, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 304 ori 3041 C. proc. civ.
Instanţa supremă a subliniat în acest sens că, prin hotărârea contestată, recursul declarat de către aceeaşi parte împotriva unei hotărâri, pronunţate în etapa contestaţiei în anulare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins ca inadmisibil, caracterul fondat al excepţiei de inadmisibilitate a căii de atac împiedicând instanţa la a analiza motivele de recurs evocate. Aşa fiind, cerinţa impusă de textul legal evocat nu era îndeplinită.
S-a conchis că, cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Constatând caracterul fondat al excepţiei de inadmisibilitate a căii de atac, excepţie dirimantă şi de fond, în raport cu care instanţa nu mai este ţinută a mai cerceta în fond cauza, Înalta Curte a apreciat că cererea contestatoarei, privind sesizarea Curţii Constituţionale, nu mai putea fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită.
Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea I.C., a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 785 din 19 octombrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5039/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, recursul a fost respins ca inadmisibil, reţinându-se că hotărârea atacată nu mai putea fi supusă reformării, având caracter irevocabil.
La data de 23 octombrie 2009, I.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei din urmă hotărâri.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 20 ianuarie 2010, contestatoarea I.C. a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Anexei nr. 1 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a art. 19 alin. (2), art. 24 şi 25 şi art. I pct. 9 din Legea nr. 138/1997.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac cu care a fost învestită, excepţie invocată de instanţă din oficiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 72 din 25 ianuarie 2010, a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
La data de 20 mai 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs I.C., invocând prevederile art. 320 alin. (3) şi ale art. 204 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, prin hotărârea atacată, s-au încălcat prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate formulată.
Prin memoriul (intitulat „precizări"), depus la dosar în data de 27 septembrie 2010, recurenta I.C. a invocat din nou excepţia de neconstituţionalitate a Anexei 1 lit. c), art. 19 alin. (2), art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 304/2004 şi a art. I pct. 9 din Legea nr. 138/1997 şi a reiterat, şi în această etapă procesuală, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 717 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, reţinând că o hotărâre irevocabilă, cum este cazul celei atacate în cauză, nu poate fi supusă reformării pe calea recursului.
La data de 12 noiembrie 2010, împotriva ultimei decizii menţionate, a formulat contestaţie în anulare recurenta I.C., invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) şi ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Contestatoarea a susţinut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, hotărârea este rezultatul unei erori, deoarece consideră că recursul era neîntemeiat pe lege şi „ca atare nu poate fi inadmisibil" şi că s-au încălcat prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nepronunţându-se asupra excepţiilor de neconstituţionalitate formulate.
Prin „precizările" ataşate la dosar la data de 21 februarie 2011, contestatoarea a solicitat, în plus „casarea" şi a altor 11 hotărâri, precum şi trimiterea cauzei la Tribunalul Olt, pentru a se pune pe rol apelul pe care l-a declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3047/2006 a Judecătoriei Slatina.
Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac cu care este învestită.
Admisibilitatea căii extraordinare de atac, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, se examinează, restrictiv, în raport cu motivele de anulare prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., iar retractarea hotărârii atacate este condiţionată de caracterul fondat al acestora.
Astfel, din economia dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. rezultă patru cazuri de anulare.
Cazurile de nulitate prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi ale art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoare, vizează, însă, în mod evident, o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs legal învestită, ceea ce nu se regăseşte în speţă, completul de 9 judecători respingând recursul contestatoarei, ca inadmisibil.
Astfel, aşa cum s-a expus, prin hotărârea contestată, recursul declarat de către aceeaşi parte împotriva unei hotărâri pronunţate în contestaţie în anulare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins ca inadmisibil, caracterul fondat al excepţiei inadmisibilităţii căii de atac împiedicând instanţa la a analiza fondul recursului. Aşa fiind, cerinţa impusă de textul legal evocat nu este îndeplinită.
Prin dispoziţiile legii procesual civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri. În cazul contestaţiei în anulare, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul extraordinar al căii de atac, privind anumite neregularităţi prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituţii.
Se constată, aşadar, că cererea nu este admisibilă, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de I.C. împotriva Deciziei nr. 717 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 168/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
