ICCJ. Decizia nr. 172/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ.

Decizia nr. 172/2004

Dosar nr. 79/2004

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 17 mai 2004

Examinând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de formă, precum şi sub cel al încadrării motivelor invocate în cazurile de casare sau de modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 23 august 2001, C.A. a formulat o cerere de revizuire a deciziei nr. 110 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, întemeiată pe art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3045 din 7 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire, ca tardiv introdusă, reţinând că aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună, prevăzut de art. 324 C. proc. civ., pentru exercitarea acestei căi de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuientul C.A. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut tardivitatea introducerii cererii de revizuire, în raport cu trimiterea cererii prin poştă, la data de 30 iunie 2001, împrejurare neobservată de instanţa sesizată cu cererea de revizuire.

Examinând recursul în raport cu dispoziţiile art. 308 C. proc. civ., constată următoarele:

Recurentul nu a invocat nici unul din motivele de casare sau de modificare reglementate prin art. 304 C. proc. civ.

Critica formulată de recurent, neprobată de altfel, nu face posibilă încadrarea acesteia în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, recursul declarat de petentul C.A. urmează a fi respins, conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ.

Pe de altă parte, hotărârea atacată nu face parte dintre cele susceptibile de a fi reformate prin exercitarea acestei căi de atac, determinate de art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 328 alin. (1) din acelaşi cod.

Totodată, soluţionarea căii de atac exercitate de revizuient excede competenţei materiale atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în sensul că nu priveşte o hotărâre pronunţată în primă instanţă de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa încât recursul este inadmisibil atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.

Este de reţinut că normele legale, aşa cum sunt prevăzute de legea procesuală civilă, privind sesizarea instanţelor judecătoreşti în ierarhia şi limitele competenţei lor, sunt de ordine publică, împrejurare în raport cu care încălcarea acestora duce la nulitatea oricărei hotărâri judecătoreşti care le-ar nesocoti.

Or, admiterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de legea procesuală, cu referire în cauză la calea procesuală aleasă, natura hotărârii criticate şi competenţa instanţei sesizate, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de revizuientul C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuientul C.A. împotriva deciziei nr. 3045 din 7 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2004.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 172/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI