ICCJ. Decizia nr. 174/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 174/2004
Dosar nr. 23/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
1.- D.E. (fiica lui M.U. şi M.A., născută la data de 18 septembrie 1949 în Craiova, cu acelaşi domiciliu, judeţul Dolj, director general la SC A.A. SA Craiova, fără antecedente penale), la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, raportat la art. 258 C. pen. şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere şi a fixat termen de încercare de 3 ani, stabilind şi măsurile de supraveghere, cărora inculpata urmează a se supune.
2.- P.M. (fiica lui P.L. şi P.A., născută la data de 18 aprilie 1957, secretar dactilograf la SC A.A. SA Craiova, fără antecedente penale), la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a fixat termen de încercare de 5 ani şi a stabilit măsurile de supraveghere, cărora inculpata menţionată se va supune pe durata acestuia.
A confiscat de la inculpata P.M. 200.000 lei, reprezentând contravaloarea a două bucăţi brânză şi 10 litri vin şi de la inculpata D.E., 600.000 lei, reprezentând contravaloarea carne de miel şi de viţel.
A obligat inculpata D.E. să plătească părţii civile SC P.I. SRL Craiova echivalentul în lei, la cursul valutar de la data efectuării plăţii, a 800 dolari S.U.A., reprezentând diferenţă chirie şi 4.734 dolari S.U.A., reprezentând chirie necuvenit încasată.
Aceeaşi inculpată a mai fost obligată să plătească părţii civile menţionate suma de 156.974.675 lei, reprezentând T.V.A.
A respins, ca nefondată, cererea părţii civile, privind obligarea inculpatei la plata daunelor morale.
S-a reţinut că inculpata D.E., în calitate de director general la SC A.A. SA Craiova, cu ştiinţă, a impus părţii vătămate SC P.I. SRL Craiova o chirie mai mare, decât cea legal prevăzută pentru zona respectivă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aceeaşi inculpată, cu complicitatea inculpatei P.M., pentru a o angaja ca vânzătoare pe martora A.N., a primit de la aceasta din urmă diferite bunuri alimentare, în valoare de 600.000 lei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei P.M., care, în luna aprilie 1999, a intermediat cu ştiinţă primirea bunurilor de către inculpata D.E., întruneşte elementele constitutive a complicităţii la infracţiunile de dare şi de luare de mită, în concurs ideal
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 676 din 19 decembrie 2000, a respins apelurile declarate de inculpatele menţionate şi de partea civilă, împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.
Prin Decizia nr. 5395 din 6 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpata D.E., împotriva acestei din urmă hotărâri, a extins efectele recursului şi asupra inculpatei P.M., a casat hotărârile atacate, cu privire la condamnarea inculpatei D.E. pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi cu privire la încadrările juridice reţinute inculpatelor D.E. şi P.M. pentru fapta de acceptare de bunuri de la martora A.N.
Cu privire la inculpata D.E., a înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen. şi a repus pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. pen., a achitat pe inculpata menţionată, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 256, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe inculpata D.E. la 6 luni închisoare şi, conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. A înlăturat obligarea inculpatei la despăgubiri către partea civilă.
Cu privire la inculpata P.M., a înlăturat aplicarea art. 861 C. pen., a repus pedepsele în individualitatea lor şi a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe aceasta la 6 luni închisoare.
A contopit pedepsele şi, în baza art. 81 C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de recurs a luat act de retragerea recursului declarat de partea civilă SC P.I. SRL Craiova. Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice, instanţa de recurs a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat fără îndoială că aprobarea încadrării în muncă a martorei a fost dată de către inculpată la 1 februarie 1996, că angajarea se făcea pentru o activitate care urma să înceapă la 1 martie 1996 şi că nici o probă nu face dovada că inculpata D.E. a pretins sau a primit bani sau alte foloase, ori că a acceptat promisiunea unor astfel de foloase, pentru a o încadra în muncă pe numita A.N.
Ca atare, fapta inculpatei care, după o lună şi 20 zile de la data la care a aprobat cererea de angajare a martorei A.N., ca vânzător, a primit, prin intermediul coinculpatei P.M., carne de miel şi de viţel, în valoare de 600.000 lei, constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.
Împotriva acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., susţinând că achitarea inculpatei D.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen., de către instanţa de recurs, este consecinţa unei grave erori de fapt.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 46 din 26 ianuarie 2004, a respins recursul în anulare, ca nefondat.
Împotriva deciziei date în soluţionarea recursului în anulare, partea civilă SC P.I. SRL Craiova a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Inadmisibilitatea, ca excepţie procesuală, priveşte, între altele, contestarea dreptului părţii, cu privire la calea procesuală aleasă pentru protecţia judiciară, a pretenţiei deduse spre soluţionare instanţei de judecată, în fond şi căi de atac.
Este de reţinut, în acest sens, că normele legale, privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor, în limitele competenţei atribuite acestora, sunt imperative, de ordine publică.
Ca atare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor, pronunţate cu încălcarea lor.
În consecinţă, calea procesuală exercitată de persoane aflate în situaţii identice trebuie să fie aceeaşi, admisibilitatea fiind condiţionată de folosirea acesteia în condiţiile legii.
În prezent, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective, asupra accesului la justiţie, generată de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu un nou recurs, declarat de partea vătămată, împotriva deciziei date în soluţionarea unui recurs în anulare.
Potrivit legii procesuale penale, cu referire la normele constituţionale şi convenţiei menţionate, admisibilitatea unei căi de atac este examinată, în raport de condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, între care se înscrie şi cea privitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti stabilită de lege, ca fiind susceptibilă de reformare sau retractare, în cadrul soluţionării căii de atac exercitate de parte.
În acest context, concluzionând, este admisibilă calea de atac aleasă de parte în condiţiile uzului de drept şi este inadmisibilă calea procesuală corespunzătoare abuzului de drept.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
În raport de dispoziţiile art. 4141, raportat la art. 417 şi 415 C. proc. pen., Decizia pronunţată în soluţionarea recursului în anulare este o hotărâre definitivă şi executorie.
Ca atare, Decizia menţionată neavând caracter nedefinitiv, în raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. aceasta nu este supusă recursului.
Din coroborarea normelor procesuale penale menţionate, rezultă principiul unicităţii căii de atac a recursului, în raport de care dreptul la această cale procesuală se stinge prin exercitare şi, pe cale de consecinţă, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, prin art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost prevăzută posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 judecători a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum, această ipoteză nu se regăseşte, în speţă, cauza penală nu poate fi supusă controlului judecătoresc Completului de 9 judecători, cu încălcarea normelor speciale de atribuire a competenţei.
Aşa fiind, recursul declarat de partea vătămată SC P.I. SRL Craiova urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli, dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la restituirea cheltuielilor de judecată făcute în recurs de intimata-inculpată D.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC P.I. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 46 din 26 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, privind pe inculpata D.E.
Obligă recurenta SC P.I. SRL Craiova să plătească 6.000.000 lei, din care 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, în favoarea statului şi 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatei-inculpate D.E.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 175/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
