ICCJ. Decizia nr. 176/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 176/2006
Dosar nr. 1758/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 122 F din 25 august 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată în baza legii contenciosului administrativ, de reclamantul B.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila, a desfiinţat hotărârea nr. 7 din 9 mai 2003, a Comisiei pentru aplicarea OG nr. 105/1999 şi hotărârea nr. 233 din 27 martie 2003, a Casei Judeţene de Pensii Brăila, a admis cererea reclamantului, pentru acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada iunie 1940 - august 1941, când a fost refugiat din motive etnice, cu începere de la data de 15 ianuarie 2003.
Prin Decizia nr. 7581 din 14 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Brăila, a casat sentinţa atacată şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantului B.R.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, la data de 30 septembrie 2005, reclamantul B.R. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 20 din 10 ianuarie 2006, a respins, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare, reţinând, în esenţă, că, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., cu referire la termenul de 15 zile, calculat de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea contestată.
Instanţa supremă a reţinut că, de altfel, nici susţinerile formulate pe fond nu sunt întemeiate, constatând că aspectele relevate de către contestator, nu au reprezentat un motiv de recurs.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul B.R. a declarat un nou recurs, criticând hotărârea, pentru nelegalitate, în sensul că termenul de introducere al contestaţiei era de un an de la data pronunţării deciziei contestate, şi nu de 15 zile, astfel cum a fost apreciat de către instanţă.
În drept, recurentul a invocat art. 320 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei în anulare.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Ori, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat asupra unei contestaţii în anulare, formulată de contestatorul B.R.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul B.R., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul B.R. împotriva deciziei nr. 20 din 10 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 12716/1/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 177/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
